Pretenţii. Decizia nr. 1042/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1042/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 3406/325/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1042/R
Ședința publică din 12.09.2013
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: S. C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de DGFP T. în contradictoriu cu intimații reclamanți V. I. și V. G. împotriva Deciziei civile nr.136/A din 22.02.2013 a Tribunalului T., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depuse la dosar, prin Serviciul registratură al instanței, la 11.09.2013, concluzii scrise formulate de reclamanții intimați V. I. și varga G..
Nefiind formulate alte cereri, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin Decizia civilă nr.136/A din 22.02.2013, Tribunalul T. a admis apelul declanșat de către apelanții V. I. și V. G. contra sentinței civile nr. 3411/12.09.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. T., a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași Judecătorii Timișoara.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr._ 09.02.2012, cauza fiind ulterior transferată în Sectia a II-a civilă sub nr._, reclamanții V. I. și V. Gheoghe au chemat în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T., pentru a fi obligati acestia din urma sa le restituie prețul de piață actual al imobilului situat în Timișoara, ., ., dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 967/R/09.03.1998, cu cheltuieli de judecata.
In motivare s-a aratat ca in baza contractului susmentionat, reclamanții au dobândit imobilul situat în Timișoara, ., . CF nr._ (provenita din conversia de pe hartie a CF 165 Timișoara), în baza Legii nr. 112/1995 și a H.G. nr. 20/1996.
Imobilul a fost proprietatea numitului R. L., dobândit prin cumpărare în anul 1941, iar în anul 1956 a trecut în proprietatea Statului R. cu titlu de naționalizare conform Decretului nr. 92/1950.
Începând cu anul 1996 reclamanții au fost chiriași de bună credință ai imobilului, achitând cheltuielile aferențe intreținerii lui si făcand investiții care i-au adus un plus de valoare.
În anul 1998 reclamanții au încheiat cu O.J.C.V.L. Timișoara contractul de vânzare-cumpărare nr. 967/09.03.1998 pentru prețul de 13.960.733 lei vechi. Mostenitorul fostului proprietar a promovat o acțiune în justiție prin care a solicitat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 967/09.03.1998, dobândind ulterior bunul prin sentința civilă nr. 5699/2003 a Judecătoriei Timișoara, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1395/R/2005 a Curții de Apel Timișoara, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare al reclamantei.
In drept au fost invocat prevederile art. 1074 C.civ., ale art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001.
In sustinerea actiunii reclamantii au anexat dosarului inscrisuri.
Paratul Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T. a formulat întâmpinare prin care a invocat exceptia prescripției dreptului material la acțiune raportat la prevederile art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2991, modificata prin Legea nr. 1/2009, precum si exceptia lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, in temeiul prevederilor art. 50 alin. 3 din acelasi act normativ.
In sustinerea primei exceptii paratul a invederat ca prin sentința civilă nr. 5699/17.06.2003 a Judecătoriei Timișoara, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1395/R/26.05.2005 a Curții de Apel Timișoara, s-a constatat nulitatea absoluță a contractului de vânzare-cumpărare nr. 967/R/09.03.1998 încheiat între O.J.C.V.L. Tim S.A.
Or, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1938, termenul prescriptiei extinctive este de 3 ani, reclamanții neincadrandu-se in niciuna dintre exceptiile enumerate ulterior in acelasi text de lege sau in articolele urmatoare. Asadar, dreptul la actiune pentru restituirea pretului de piata al imobilului in litigiu s-a stins la data de 26.05.2008, actiunea reclamanților fiind introdusa la Judecatoria Timisoara la 06.02.2012, astfel cum reiese de pe stampila postei, aplicata pe plicul cu care a fost inaintata cererea de chemare in judecata instantei.
Prin sentința civilă nr. 3411/12.09.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, a fost admisă exceptia prescriptiei dreptului la actiune, a fost respinsă actiunea civila formulata de reclamanții V. I. și V. Gheoghe, impotriva paraților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T., fara cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că in speta nu opereaza nici vreuna dintre cauzele de suspendare sau de intrerupere a prescriptiei extinctive, a admis exceptia si, in consecinta, a respins cererea reclamanților V. I. și V. G., potrivit dispozitivului ce face parte integranta din prezenta hotarare.
Prin interpretarea per a contrario a dispozitiilor art. 274 C.proc.civ. nu a obligat parații la cheltuieli de judecata fata de reclamanți.
Contra acestei sentințe, în termen legal, uzând de dreptul conferit de legea procesuală civilă, au declanșat calea de atac a recursului (recalificat ulterior ca fiind apel) reclamanții V. I. și V. G., solicitând admiterea căii de atac; casarea hotărârii instanței de fond si trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond in vederea judecării cauzei pe fond; obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
În susținerea căii de atac, apelanții-reclamanți au arătat că, față de obiectul cauzei, acela de pretenții privind restituirea prețului de piața al imobilului apreciază calea de atac ca fiind apelul si nu recursul. In fata primei instanțe, reclamanții au indicat valoarea cererii, care este peste 100.000 lei, ceea ce face ca acțiunea de față sa fie supusa apelului, si nu recursului.
În fapt, au formulat o acțiune prin care au solicitat instanței de fond acestuia la restituirea prețului de piață actual al imobilului pe care l-a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 967/R/1998.
Instanța de fond a respins acțiunea formulata ca fiind prescrisa, apreciind ca dreptul la acțiune s-a stins in 26.05.2008.
Aceasta interpretare a instanței este total eronata.
Față de temeiul de drept al acțiunii, acțiunea nu este prescrisa. Aceasta, întrucât Legea nr. 1/2009 aduce modificări de substanță Legii nr. 10/2001, stabilind că "proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești, definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Prin urmare, această nouă reglementare cu privire la prețul de piață stabilit conform standardelor internaționale, pe bază de expertiză, creează un nou drept, separat de cel reglementat anterior modificării, care nu făcea referire decât la restituirea prețului actualizat, fără expertiză obligatorie și preț de piață la nivelul standardelor internaționale.
Prima instanța nu a avut in vedere ca prescripția nu putea începe să curgă înaintea intrării în vigoare a actului normativ care dă conținut și reglementare noului drept subiectiv, întrucât prescripția nu curge înainte de nașterea dreptului și nu curge contra celui care nu poate acționa (contra non valentem agerre non currit praescriptio).
Astfel, s-a solicitat a se avea in vedere ca la data de 06.02.2009 a intrat in vigoare legea 1/2009 prin care s-au adus modificări legii 10/2001, care au deschis astfel calea pentru chiriașii ale căror contracte de vânzare cumpărare au fost desființate de a beneficia de restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Astfel prin aceste modificări s-a deschis calea unor noi actiuni/având la bază noul temei de drept introdus.
Mai mult, reclamanții nu erau interesați in formularea unei acțiuni de natura celei de față, aceștia având in toata aceasta perioada posesia imobilului. Iar o noua prescripție nu va începe sa curgă atâta timp cât bunul se afla în posesia celor care locuiesc in imobil, aceștia neavand interes in formularea unei acțiuni in restituirea prețului.
Apelanții apreciază ca acțiunea este formulata in termenul general de prescripție astfel ca se impune respingerea excepției reținute de instanța de fond.
Față de acest aspect, se impune trimiterea cauzei spre rejudecarea in fond a cererii formulate.
In drept: disp. art. 282-298 C.pr.civ., art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Pârâta D.G.F.P. T. în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat, pentru următoarele motive:
Prima instanță a dispus respingerea acțiunii ca fiind prescrisă, însă motivarea pe care instanța de fond a înțeles să o ofere nu este dintre cele mai fericite. În acest sens, pârâtul nu a motivat excepția în modalitatea arătată de către instanța de fond, Judecătoria oferind o interpretare nouă și originală excepției invocate.
Cu toate acestea, sub rezerva vizionării ștampilei aplicată pe plicul cu care a fost expediată acțiunea, se apreciază acțiunea reclamanților ca fiind prescrisă, pentru motivele pe care le-a prezentat și în fața primei instanțe.
Astfel, art. 501 a fost introdus prin Legea de pct. 18 al art. I din Legea nr. 1 din 30 ianuarie 2009. publicată în Monitorul Oficial nr. 63 din 3 februarie 2009. De la acest moment, s-a născut în patrimoniul reclamanților un drept de creanță împotriva Statului R., drept care trebuia exercitat în termenul de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958, act normativ în vigoare la momentul publicării în Monitorul Oficial a actului de modificare a Legii nr. 10/2001.
Potrivit dispozițiilor din actul normativ menționat supra, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, daca nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Termenul prescripției este de 3 ani.
Totodată, potrivit art. 2501 alin. 1 din Codul civil, în vigoare la momentul introducerii acțiunii: „Drepturile la acțiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripției extinctive, afara de cazul in care prin lege s-ar dispune altfel”. Totodată, art. 2528 Cod civil: „Prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzata printr-o fapta ilicită începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască atât paguba, cat si pe cel care răspunde de ea”, iar potrivit art. 2517: „Termenul prescripției este de 3 ani, daca legea nu prevede un alt termen”.
Raportat la aceste dispoziții legale, față de momentul publicării în Monitorul Oficial a Legii nr. 1/2009, respectiv, 03.02.2009, coroborat cu momentul introducerii cererii de chemare în judecată, 09.02.2012, termenul de prescripție este împlinit, motiv pentru care solicită admiterea excepției și respingerea acțiunii.
În drept, s-au invocat prevederile art. 289 alin. 2 Cod proc. civ, precum și textele de lege mai sus indicate.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, în limitele devoluțiunii căii de atac, cu observarea particularităților pricinii, tribunalul a constatat că reproșurile ce se aduc primei instanțe se verifică a fi întemeiate.
Tribunalul a reținut că prin demersul judiciar inițiat, petiționarii-apelanți, prevalându-se de dispozițiile art. 50 ind. 1 apartenente Legii cu nr. 10/2001 modificată prin legea cu nr. 1/2009, tind la a obține prețul de piață al imobilului achiziționat în condițiile de exigență ale legii cu nr. 112/1995, urmare a desființării pe cale jurisdicțională a titlului lor de proprietate.
Context în care, respectând cu rigoare disponibilitatea procesuală, prima instanță avea a observa ca temeiul de drept prevalat - dispozițiile art. 50 ind. 1 au fost introduse în corpul legii cu nr. 10/2001 prin legea modificatoare cu nr. 1/2009 publicată în MO nr. 63 din 3 februarie 2009 și care a intrat în vigoare la data de 7 februarie 2009, potrivit art. 78 din Constituția României revizuită. Devenind îngăduită și chiar obligatorie concluzia că termenul general de prescripție pentru promovarea unui așa demers judiciar, instituit legislativ de art. 3 apartenent DL nr. 167/1958 (incident în speță potrivit art. 201 din legea cu nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului cod civil și care spune că „prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”) nu putea începe să scurgă anterior nașterii dreptului la acțiune. Or, în speță, dreptul de a cere jurisdicțional restituirea prețului de piață al imobilului nu s-a născut la data pronunțării a deciziei civile cu nr. 1395/26.05.2005 dată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 8406/c/2004, ci de la data intrării în vigoare a legii cu nr. 1/2009, ce, prin dispozițiile art. 50 ind. 1, nou introduse în corpul legii cu nr. 10/2001, a creat această posibilitate persoanelor vizate de textul de lege.
Cum, în speță, acțiunea a fost introdusă la data de 6.02.2009, așa cum rezultă din ștampila poștei aplicată pe plicul aflat în compunerea dosarului de fond la fila 7, se detașează îndeajuns de legitimă și concluzia că demersul judiciar pendinte a fost inițiat în termenul de prescripție. Motiv pentru care tribunalul, în temeiul art. 297 C. proc. civ., a admis apelul declanșat de către apelanții V. I. și V. G. contra sentinței civile nr. 3411/12.09.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, pe care a desființat-o, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași Judecătorii Timișoara.
Împotriva Deciziei civile nr.136A din 22.02.2013 a Tribunalului T. a formulat recurs pârâtul S. R. prin MFP reprezentat de DGFP T. solicitând admiterea recursului și menținerea soluției primei instanțe.
În motivarea cererii de recurs arată că speța de față nu se circumscrie textului de lege avut în vedere de instanța de apel, întrucât Legea nr. 1/2009 este o lege de modificare, ea nefiind o lege organică. Astfel, acest text de lege se aplică în situația în care legea este publicată pentru prima dată în monitorul oficial, efectele ei urmând a se produce după scurgerea timpului avut în vedere de art. 78 din Constituție. Însă, întrucât Legea nr. 1/2009 este o lege de modificare și completare a Legii nr. 10/2001, este aplicabilă de la momentul publicării în Monitorul Oficial.
Astfel, art. 50 ind.1 a fost introdus prin art. I din Legea nr. 1 din 30 ianuarie 2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 63 din 3 februarie 2009. De la acest moment, s-a născut în patrimoniul reclamanților un drept de creanță împotriva Statului R., drept care trebuia exercitat în termenul de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958, act normativ în vigoare la momentul publicării în Monitorul Oficial a actului de modificare a Legii nr. 10/2001.
Potrivit dispozițiilor din actul normativ menționat, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, daca nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Termenul prescripției este de 3 ani.
Totodată, potrivit art. 2501 alin. 1 din Codul civil, în vigoare la momentul introducerii acțiunii: „Drepturile la acțiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripției extinctive, afara de cazul in care prin lege s-ar dispune altfel". Totodată, art. 2528 Cod civil: „Prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzata printr-o fapta ilicită începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască atât paguba, cat si pe cel care răspunde de ea", iar potrivit art. 2517: „Termenul prescripției este de 3 ani, daca legea nu prevede un alt termen".
Raportat la aceste dispoziții legale, față de momentul publicării în Monitorul Oficial a Legii nr. 1/2009, respectiv, 03.02.2009, coroborat cu momentul introducerii cererii de chemare în judecată, 09.02.2012, termenul de prescripție este împlinit, motiv pentru care solicită admiterea excepției și respingerea acțiunii.
În drept, au invocat prevederile art. 304, pct. 9 C. proc. civ, art. 304 ind.1 C. proc. civ, precum și textele de lege mai sus invocate.
Examinând legalitatea deciziei atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art. 304 C.pr.civ., curtea de apel consideră că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Ca o chestiune prealabilă, instanța de recurs reține că, așa cum în mod corect a arătat tribunalul, în speță sunt aplicabile dispozițiile privind prescripția extinctivă din Decretul nr.167/1958, întrucât art.201 din Legea de punere în aplicare a Noului cod civil, nr. 71/2011, prevede în mod expres că prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Prima instanță a admis excepția prescripției considerând că dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut la data rămânerii revocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat de reclamanți.
Instanța de apel a admis apelul, desființând sentința judecătoriei, considerând că dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut la data intrării în vigoare a Legii nr.1/2009.
Conform art.7 din Decretul nr.167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.
Prin Sentința civilă nr.5699 din 17.06.2003 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin Decizia civilă nr.1832 din 12.12.2003 a Tribunalului T. și irevocabilă prin Decizia civilă nr.1395/R din 26.05.2005 a Curții de Apel Timișoara (f.15-20 din dosarul judecătoriei), a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat de reclamanții apelanți.
Potrivit art. 55 alin.3 din Legea nr.10/2001 (în forma în vigoare la data constatării nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare), restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile se face de către Ministerul Finanțelor Publice.
Conform art. art.50^1 din Legea nr.10/2001, introdus prin Legea nr.1/2009, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, valoarea despăgubirilor prevăzute la alin.1 stabilindu-se prin expertiză.
Așadar, din cele mai sus arătate rezultă că prețul de piață este restituit proprietarilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, deci numai în privința acestor persoane s-a născut un nou drept la acțiune în baza Legii nr.1/2009.
Or, așa cum în mod corect a observat prima instanță, prin Sentința civilă nr. 5699 din 17.06.2003 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin Decizia civilă nr.1832 din 12.12.2003 a Tribunalului T. și irevocabilă prin Decizia civilă nr.1395/R din 26.05.2005 a Curții de Apel Timișoara a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat de reclamanții, constatându-se de instanță că s-a încălcat art.9 rap. la art.14 din Legea nr.112/1995 și că nici nu se poate reține buna credință a cumpărătorilor.
Așadar, rezultă cu claritate din cuprinsul deciziei de recurs mai sus menționate că a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat de reclamanți deoarece s-au încălcat dispozițiile Legii nr.112/1995, cumpărătorii fiind și de rea credință. Prezenta cauză este supusă principiului puterii de lucru judecat privind constatarea faptului că încheierea contractului de vânzare cumpărare de care se prevalează reclamanții s-a făcut cu încălcarea dispoz. Legii nr.112/1995, iar aceștia se află în culpă pentru încheierea unor contracte într-o perioadă de interdicție legală.
Prin urmare, se constată că reclamanții nu se încadrează în ipoteza textului art.50 ind.1 din Legea nr.10/2001 introdus prin legea nr.1/2009, astfel încât nu se poate considera că dreptul lor la acțiune pentru restituirea prețului de piață a început să curgă de la această dată, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, conform art.7 din Decretul nr.167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. Or, dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut la data constatării nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat cu eludarea dispozițiilor legii nr.112/1995. Așa cum în mod corect a reținut judecătoria, având în vedere mențiunile din cartea funciară nr.165 Timișoara nr. top 430 (f.39-49 din dosarul primei instanțe), nu se poate reține în cauză incidența vreunei cauze de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție din moment ce imobilul în litigiu nu mai este în proprietatea pârâtului S. R..
Sintetizând cele mai sus arătate, deoarece reclamanților nu li s-a născut un drept la acțiune în baza art. 50 ind.1 din Legea 10/2001 introdus prin Legea nr.1/2009, neîncadrându-se în ipoteza textului legal menționat, Curtea constată că judecătoria a reținut în mod corect că termenul de prescripție a început să curgă de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat de reclamanți.
Pentru motivele mai sus arătate, în cauză devin incidente dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ. și, în temeiul art.312 alin.1-4 Curtea va admite recursul formulat de recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de DGFP T. în contradictoriu cu intimații reclamanți V. I. și V. G. împotriva Deciziei civile nr.136/A din 22.02.2013 a Tribunalului T., va modifica decizia civilă recurată în sensul că va respinge apelul formulat de reclamanții V. I. și V. G. împotriva Sentinței civile nr.3411 din 12.09.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara.
Având în vedere soluția pronunțată, precum și faptul că recurentul pârât nu a solicitat cheltuieli de judecată, nu va acorda astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul formulat de recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T. în contradictoriu cu intimații reclamanți V. I. și V. G. împotriva Deciziei civile nr.136/A din 22.02.2013 a Tribunalului T..
Modifică decizia civilă recurată în sensul că respinge apelul formulat de reclamanții V. I. și V. G. împotriva Sentinței civile nr. 3411 din 12.09.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. M. G. A.-M. N.
GREFIER,
S. C.
Red. A.M.N. – 30.09.2013
Tehnored. ..09.2013
Judecătoria Timișoara - Judecător: A. I.
Tribunalul T. - Judecători: A. A., C. B.
| ← Expropriere. Decizia nr. 1123/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1152/2013. Curtea de... → |
|---|
