Revendicare imobiliară. Decizia nr. 82/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 82/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 251/59/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 22.02.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 82/A
Ședința publică din 29 mai 2013
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare (după casare) apelul declarat de reclamantul S. G. împotriva sentinței civile nr. 305/18.06.2009, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți G. T., S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A., M. A., prin Primar, C. L. al Municipiului A., F. E. G., S. C. A., M. D. A., B. Lucreția, B. R. și Z. C., având ca obiect revendicare imobiliară.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 22.05.2013, când pronunțarea a fost amânată pentru data de astăzi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
În termenul de pronunțare, reclamantul apelant și pârâtul intimat M. A., prin Primar, au depus la dosar concluzii scrise, prin registratura instanței.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă precizată, înregistrată inițial la Judecătoria A. la data de 13 mai 2008 și ulterior, în urma declinării competenței de către această instanță, la Tribunalul A. la data de 14 mai 2009, reclamantul Schimatchek G. a chemat în judecată pe pârâții M. A., reprezentat prin Primar, S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, C. local al municipiului A., prin Primar, Z. C. și Z. C., G. T., F. E. G., S. C. A., M. D. A., B. Lucreția, B. R., solicitând obligarea acestora să-i lase, în deplină proprietate și liniștită posesie, următoarele imobile: imobilul situat în A., ..15, înscris în CF nr._ A., imobilul situat în A., ..21, înscris în CF nr._ A., imobilul situat în A., ..29, înscris în CF nr.3676 A., cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.305 din 18 iunie 2009, Tribunalul A. a respins acțiunea, reținând că acesta a solicitat obligarea pârâților să-i predea imobilele sus-menționate, fără să ceară anularea contractelor de vânzare cumpărare și acordarea despăgubirilor, despăgubirile fiind solicitate pentru prima dată prin concluziile scrise.
Imobilele solicitate prin prezenta acțiune au format obiectul unui alt litigiu, referitor la dispoziția Primarului prin care a fost respinsă notificarea formulată de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001, cu motivarea că imobilele revendicate nu formează obiectul acestui act normativ. Dispoziția a fost atacată cu plângere, respinsă de Tribunalul A. pe excepția tardivității.
În fapt, aceste imobile, așa cum rezultă din cărțile funciare, au fost preluate de stat în baza procesului verbal și a protocolului încheiat între U.R.S.S. și R.P.R. la data de 20.12.1950. Ulterior, imobilele au fost răscumpărate de S. R., rezultând că au intrat în proprietatea statului cu titlu de cumpărare. S. a înstrăinat aceste imobile chiriașilor, chiriașii fiind cumpărători de buna credință, deoarece ei au cumpărat bunul de la stat, care a devenit proprietar prin cumpărare și nu prin preluare fără titlu.
În consecință, restituirea în natură a imobilelor nu poate fi admisă peste titlurile constituite în favoarea statului și a cumpărătorilor apartamentelor.
În ceea ce privește revendicarea întemeiată pe dispozițiile art.6 alin.2 din Legea 213/1998, textul de lege recunoaște posibilitatea abordării dreptului comun pentru bunurile preluate de stat fără un titlu valabil și care nu intră sub incidența vreunei legi speciale, ceea ce însemnă că preluarea fără titlu valabil presupune preluarea în condițiile inexistenței unei reglementări legale. Dar, în prezenta cauză, S. R. a dobândit dreptul de proprietate cu titlu de răscumpărare și nu se confirmă susținerea reclamantului privind preluarea abuzivă a imobilelor de către U.R.S.S., deoarece preluarea s-a făcut potrivit dispozițiilor Conferinței de la Potsdam și ale Decretului-lege nr. 182/1946.
Referitor la art.l din Protocolul nr.l adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, textul nu se aplică, întrucât acesta garantează numai protecția bunurilor actuale aflate în patrimoniul persoanelor interesate, nu și altor categorii de bunuri.
Prin decizia nr.269/12.11.2009, Curtea de Apel Timișoara - Secția civilă a admis apelul declarat de reclamant, a desființat sentința apelată și a trimis cauza, spre rejudecare, la același tribunal.
În pronunțarea acestei hotărâri, Curtea a reținut că prima instanță a omis să cerceteze fondul acțiunii în revendicare și a nesocotit, totodată, și dispozițiile art.l32 alin.2 pct.3 Cod procedură civilă, atunci când a considerat eronat că reclamantul nu ar fi formulat un capăt de cerere subsidiar privind acordarea de despăgubiri în valoare de 200.000 euro, reprezentând contravaloarea imobilelor trecute în proprietatea statului, în condițiile în care despăgubirile au fost solicitate nu doar prin concluziile scrise, ci printr-o precizare de acțiune depusă la termenul din 15.10.2008 (filele 72-74 dosar Judecătorie), anterior declinării competenței.
Lipsa analizării fondului derivă și din absența verificării modului de aplicare a dispozițiilor art.l din Decretul - lege nr. 182/1946, în condițiile în care în CF erau intabulați, ca proprietari, autorii reclamantului, la data aplicării Decretului.
Cele reținute mai sus sunt determinate de pronunțarea unei hotărâri irevocabile, prin care s-a constatat că imobilele în litigiu nu formează obiectul Legii nr. 10/2001. In aceste condiții, singura cale pe care reclamantul o are la îndemână pentru valorificarea drepturilor conferite de dispozițiile art.480 Cod civil, art.6 din Legea nr.213/1998 și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este calea acțiunii de drept comun, în raport și cu decizia în interesul legii nr.33/2008.
Prin decizia civilă nr.6184 din 18 noiembrie 2010 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile nulității recursului și lipsei de interes invocate de reclamant, a fost admis recursul pârâților M. A., prin Primar, și C. local al municipiului A. împotriva deciziei civile sus-menționate, care a fost casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.
Instanța de recurs a reținut, față de conținutul precizării de acțiune depusă la termenul din 15.10.2008, că reclamantul a făcut trimitere la suma de 200.000 euro ca reprezentând prejudiciul material la care S. R. a fost obligat printr-o decizie C.E.D.O., respectiv cauza B. împotriva României, astfel că, în mod greșit instanța de apel a considerat că reclamantul ar fi formulat un capăt cerere subsidiar privind acordarea de despăgubiri în cuantumul menționat, reprezentând contravaloarea imobilelor trecute în proprietatea statului, asupra căreia instanța fondului nu s-ar fi pronunțat, cu încălcarea art.132 pct.3 Cod procedură civilă.
Pe de altă parte, în mod greșit, instanța de apel a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecarea fondului, la Tribunalul A., argumentat de faptul că acesta nu ar fi intrat în cercetarea fondului. Prima instanță a cercetat fondul litigiului, tranșând chestiunea litigioasă dedusă judecății, în sensul că imobilele revendicate au fost preluate de către U.R.S.S. și, apoi, de S. R. prin răscumpărare, ceea ce nu confirmă susținerea reclamantului privind preluarea abuzivă a imobilelor, că imobilele au fost vândute chiriașilor, astfel încât nu mai pot fi restituite în natură.
În rejudecare, prin decizia nr.895/19.05.2011, Curtea de Apel Timișoara -Secția civilă a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat, în tot, hotărârea atacată, a admis, în parte, acțiunea, a obligat pe pârâții S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, C. local A. și M. A., prin Primar, să restituie (retrocedeze) în natură reclamantului terenul înscris în CF_ A., nr. top.298/b.l și 298/c./2 intravilan, în suprafață totală de 720 m.p.; i-a obligat pe pârâți să-i plătească reclamantului suma totală de 3.722.485 lei despăgubiri pentru bunurile imobile ce nu pot fi restituite în natură. A respins, în rest, acțiunea.
În pronunțarea acestei decizii, Curtea de Apel a reținut că, potrivit extraselor de carte funciară depuse la dosar și concluziilor raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de către expert evaluator M. R., rezultă că reclamantul S. G. este titularul dreptului real de proprietate transmis din patrimoniul autorilor săi, asupra imobilelor teren și construcții pretinse în acțiune, parte dintre ele fiind înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 către pârâții persoane fizice din prezentul dosar.
Imobilele menționate au fost solicitate de către reclamant și prin parcurgerea procedurii administrativ-jurisdicționale prevăzute de Legea nr. 10/2001, însă notificările sale au fost respinse cu motivarea că imobilele nu intră în domeniul acestei legi.
Reclamantul a formulat acțiune propriu-zisă în revendicare întemeiată pe dispozițiile Protocolului 1 art.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pe dispozițiile art.480 cod civil privind proprietatea și cu trimitere la jurisprudența Curții Europene de Justiție în materie de retrocedare a imobilelor abuziv confiscate de fostele regimuri comuniste.
Acțiunea reclamantului, în limitele arătate mai sus, este întemeiată, deoarece tinde la valorificarea dreptului său real de proprietate, transmis de la autorii acestuia, asupra unor imobile confiscate abuziv de către fostele autorități comuniste.
Prejudiciul cauzat este evident, reclamantul neputându-și exercita, începând cu anul 1944, prerogativele de proprietate, inclusiv prin persoana autorilor săi, asupra imobilelor menționate, dobândite în condițiile legii civile.
Caracterul reparator al acțiunii civile prezente trebuie raportat la situația juridică în care se află imobilele revendicate, fiind relevant, inclusiv sub aspectul Hotărârii pilot A. ș.a. contra României, din 12 octombrie 2010, dreptul real de proprietate și eventuala suprapunere a acestui drept cu alte drepturi reale civile constituite în temeiul unor legi speciale asupra bunurilor revendicate.
În aceste condiții, potrivit art.l67 și 177 din Hotărârea pilot, va avea prioritate satisfacerea cererii de restituire în natură asupra acelor imobile care nu au fost înstrăinate potrivit unor legi speciale, pentru celelalte imobile urmând a se asigura o despăgubire proporțională cu valoarea de circulație a acestora, practic cu valoarea prejudiciului cauzat proprietarului autentic.
Din actele dosarului rezultă că terenul intravilan în suprafață de 720 m.p. este liber și se află în proprietatea abuzivă a Statului R., motiv pentru care Curtea a dispus restituirea în natură a acestei suprafețe către proprietarul reclamant.
Pentru celelalte imobile menționate mai sus, cele mai multe dintre ele vândute pârâților persoane fizice, introduși în cauză pentru opozabilitate, persoane care și-au constituit și ele un drept real de proprietate, restituirea în natură nu mai este posibilă, însă este posibilă obligarea pârâților la plata de despăgubiri către reclamant în cuantum de 3.722.485 lei.
Obligația Statului R., prin reprezentanții săi, de plată directă a despăgubirilor menționate, este în sensul Hotărârii pilot arătate, fiind prevăzută la art.145.
Stabilirea directă a cuantumului despăgubirilor, de către instanță, este și un efect al ineficacității modului în care își desfășoară activitatea Comisia centrală constituită prin lege specială, despăgubirea directă fiind o garanție în sensul acordării efective a compensației datorate, în sensul art. 184 din Hotărârea pilot.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului A., M. A., reprezentat de Primar, și C. local al municipiului A..
I. Pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului A., a criticat decizia pentru următoarele motive:
1.Raportul de expertiză extrajudiciară nu are relevanță în prezenta cauză, întrucât nu a fost dispus de către instanța de judecată, nu au fost citate părțile la efectuarea expertizei și nici nu și-au putut exprima poziția cu privire la concluziile expertizei, drept pentru care trebuie înlăturat.
2.Acțiunea de față, formulată pe calea dreptului comun, este inadmisibilă față de dispozițiile art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 și de Legea nr. 10/2001, care este o lege specială, cu caracter reparator pentru imobilele preluate abuziv de stat, fiind de imediată aplicare.
Ca urmare, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, persoanele ce solicită retrocedarea în natura sau prin echivalent a imobilelor trecute în proprietatea statului, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, trebuie să se conformeze termenelor, condițiilor și procedurilor prevăzute de acest act normativ, neavând posibilitatea să opteze între legea specială și dreptul comun, reprezentat de acțiunea în despăgubiri, întemeiată pe art.998-999 Cod civil.
În același sens este și decizia nr.33/2008, pronunțată în interesul legii, din care se desprind următoarele concluzii:
-Nu există posibilitatea de opțiune între acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile art.480 Cod civil și Legea nr. 10/2001.
-Dispozițiile art.2 al Protocolului nr.l la Convenția Europeană prevăd expres că dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului pe care îl dețin statele de a pune în vigoare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor în conformitate cu interesul general; or, Legea nr.l0/2001 este tocmai un astfel de act normativ, iar interesul general al oricărui stat este acela de a asigura stabilitatea și securitatea circuitului civil.
-Reclamantul nu beneficiază de o creanță în virtutea căreia să poată pretinde că are cel puțin o speranță legitimă de a obține exercițiul efectiv al dreptului de proprietate, potrivit jurisprudenței C.E.D.O., în condițiile în care nu a efectuat niciun demers judiciar sau administrativ pentru a redobândi proprietatea bunului.
- Și în hotărârea C.E.D.O. pronunțată în cauza A. împotriva României se arată că, în cazul în care nicio jurisdicție ori autoritate administrativă internă nu a recunoscut reclamantei dreptul la restituirea apartamentului, acesta nu constituie „un bun actual, în sensul art.l din Protocolul nr. 1 de care reclamanta să se poată preleva".
3.Dreptul de a solicita despăgubirile bănești, întemeiat pe răspunderea civilă delictuală, este prescris în raport de dispozițiile art.3 alin.l și art.8 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție de 3 ani urmând a fi calculat de la momentul schimbării regimului comunist sau, cel mai târziu, de la data vânzării imobilelor în temeiul Legii nr.l 12/1995.
4.S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, nu are calitate procesuală pasivă, iar Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate de reprezentant pentru S. R..
In raport de obiectul acțiunii, chemarea în judecată a Ministerului Finanțelor Publice, în reprezentarea Statului R., este nejustificată, având în vedere că reclamantul nu a avut niciun fel de raport juridic sau alte raporturi obligaționale cu Ministerul Finanțelor Publice, nici în nume propriu și nici ca reprezentant al Statului.
In materia despăgubirilor solicitate de reclamant, nu Ministerul Finanțelor Publice are calitatea de autoritate care ar putea să efectueze operațiunile administrative, constând în emiterea titlului de despăgubire, a titlului de plată și, respectiv, în plata sumelor de bani reprezentând despăgubirile.
În acest sens, invocă dispozițiile art.25 și art.37 alin.l din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice, dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005.
5.în mod greșit s-a considerat că imobilele nu au fost preluate în temeiul unui titlu valabil, deoarece preluarea s-a făcut potrivit dispozițiilor Conferinței de la Potsdam și ale Decretului - lege 182/1946.
Recurentul a solicitat admiterea căii de atac, modificarea deciziei și, în principal, admiterea excepțiilor invocate, cu consecința respingerii acțiunii pe cale de excepție, în subsidiar, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
II. Recurenții M. A., prin Primar, și C. local al municipiului A. au criticat decizia pentru următoarele motive:
1.Instanța de apel nu a respectat decizia de casare și limitele acesteia, stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv, deși s-a reținut cu putere de lucru judecat, că reclamantul nu a formulat un petit subsidiar pentru acordarea de despăgubiri, instanța de apel a admis acțiunea în acest sens.
În continuarea raționamentului judiciar, instanța de apel s-a pronunțat cu privire la „ceea ce nu s-a cerut".
2.Așa după cum rezultă din motivarea hotărârii pronunțate în rejudecarea apelului, Curtea de Apel Timișoara, cu încălcarea dispozițiilor art.261 pct.5 Cod procedură civilă, nu a analizat excepțiile formulate de M. A., prin Primar, și C. local al municipiului A., excepții pe care le reiterează și în recurs.
2.1. Recurenții invocă lipsa calității procesuale active a reclamantului, pentru următoarele motive:
a.Cu privire la imobilul din A., ..21, ..298/b.l, în suprafață de 100 spt, a fost transcrisă în CF nr._ A., în proprietatea numiților Stern Sigismund și M., ceea ce înseamnă că, pentru acest teren, reclamantul nu face dovada dreptului de proprietate.
b.Referitor la imobilul din A., ..l5, conform Cărții Funciare cu nr._ A., imobilele de la această adresă, evidențiate sub A.I.l, cu nr. top.298/c, și sub A.1.2, cu nr. top.298/b.l au fost proprietatea numiților Stern Sigismund și Stern M., potrivit înscrierii de sub B.II.l și 2, 4 și 5. Deși, în anul 1941, asupra imobilelor de sub A.1.1,2 se intabulează dreptul de proprietate al numiților S. G. și soția P. M., conform înscrierii de sub B.II.9 și 10, asupra imobilelor de sub A.I.l, cu nr. top.298/c, și A.1.2, cu nr. top.298/b.l se reînscrie dreptul de proprietate al numiților Stern Sigismund și Stern Muximilian, ca urmare a ordonanței de execuție a Tribunalului A. din data de 08.03.1947, în dosarul nr.925/1945.
Raportat la această înscriere de carte funciară și la prevederile art.644 Cod civil, reclamantul nu face dovada calității de moștenitor de pe urma numiților Stern Sigismund și Stern M., deci, nu face dovada calității de proprietar asupra imobilelor înscrise în Cartea Funciară nr._ A., cu nr. top.298/c și nr. top.298/b.1, situate în A., ..15.
c.Prin certificatul de calitate de moștenitor nr.l62/2007, reclamantul,
raportat la înscrierile din CF nr.l 1732 A., CF nr.l 1722 A. și CF nr.3676 A., nu face dovada calității de proprietar al imobilelor în litigiu.
2.2 Recurenții invocă inadmisibilitatea acțiunii în absența participării în proces a titularilor dreptului de proprietate asupra apartamentelor care compun imobilele.
În acest sens, potrivit adresei nr. ad._/A6/03.02.2009 a Serviciului cadastru din cadrul Primăriei municipiului A., imobilele de pe ..15, cu nr. top.298/c și nr. top.298/b.1 sunt situate pe ..13. ..298/c a fost parcelată și imobilul cu nr. top.298/c/1 a fost trecut în CF nr.7800 A., în folosința lui Simonca A. și consorții.
Din „fișa bunului imobil", ..13 a și nr.13, imobile identificate pe parcelele cu nr. top.298/c și nr.298/b.1, rezultă că, pe imobilul din ..13 există o construcție cu nivel ce are ca proprietari pe B. E. E. și B. Ș. CF nr._, L. D. CF. nr._, R. D. M. și R. M. M. CF nr._, Simonca A. CF nr._ și Simonca C. CF nr._.
Prin neintroducerea în cauză a proprietarilor apartamentelor mai sus menționați se aduce atingere principiilor contradictorialității și al respectării dreptului la apărare.
2.3.Recurenții invocă lipsa calității procesuale pasive a Consiliului local al municipiului A., întemeiată pe art.21 și art.23 din Legea nr.215/2001, potrivit cărora doar unitățile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Consiliile locale sunt doar autorități deliberative prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii, autorități ce nu au personalitate juridică.
2.4.Susțin lipsa calității procesuale pasive a Municipiului A. și a Consiliului local al municipiului A. cu privire la petitul subsidiar al precizării de acțiune, respectiv invocarea art.1075 Cod civil, precum și cu privire la cererea de acordare de despăgubiri.
Din conținutul colilor de carte funciară ale imobilelor ce fac obiectul litigiului, rezultă că acestea au fost trecute în proprietatea Statului R., și nu a Municipiului A. sau a Consiliului local al municipiului A.. Or, în această situație, calitate procesuală pasivă raportat la prevederile art.25 din Decretul nr.31/1954, îi revine Statului R., ce participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor.
În același sens, invocă art.13 alin.6 coroborat cu art.39 lit.a din Legea nr.l 12/1995, art.141 alin.4 și 5 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, art.1075 Cod civil, care se referă la răspunderea civilă contractuală, între părți neexistând asemenea raporturi juridice.
2.5.Susțin inadmisibilitatea acțiunii formulată de reclamant în condițiile
în care acesta nu a solicitat instanței constarea calității de moștenitor, raportat la prevederile art.644 Cod civil și art.83 din Legea nr.36/1995.
2.6.Invocă prescripția dreptului de a solicita despăgubiri, față de
dispozițiile art.3 alin.1 și art.8 din Decretul nr.167/1958.
3. Din considerentele deciziei pronunțate în rejudecarea apelului nu rezultă motivele pentru care instanța de apel a înlăturat apărările pârâților și nici cele pentru care a constatat lipsa titlului statului asupra imobilelor din litigiu (304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă). Astfel, în cuprinsul întâmpinării, pârâții au arătat următoarele aspecte:
3.1. Acțiunea în revendicare formulată de reclamant, în sistemul de publicitate imobiliară, nu poate fi admisă decât prin desființarea atât a titlului Statului R., cât și al subdobânditorilor, sens în care sunt aplicabile prevederile art.32 și 34 din Decretul - lege nr.l 15/1938.
Așa după cum reiese din colile de Carte funciară, asupra imobilelor în litigiu, s-a intabulat dreptul de proprietate al Statului R., cu titlu de răscumpărare, conform protocolului încheiat cu U.R.S.S., la 20.02.1950.
Potrivit art.34 din actul normativ sus-menționat, rectificarea CF se poate solicita ca urmare a nevalabilității titlului statului și a unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care să se fi constatat nevalabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu actualii titulari ai dreptului de proprietate asupra apartamentelor, în temeiul cărora au fost înscrise drepturile de proprietate ale subsobânditorilor.
Or, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.34 lit.a din Decret, întrucât titlul de proprietate al Statului R. este valabil.
In concluzie, instanța de apel ignoră prevederile art.17, art.32, art.33 și art.27 din Decretul - lege nr. 115/1938, potrivit căruia cel care și-a înscris un drept real asupra unui imobil, fără cauză legitimă, în CF, în temeiul uzucapiunii, acel drept va rămâne valabil dobândit, dacă titularul a posedat bunul cu bună credință, potrivit legii timp de 10 ani.
3.2.Susținerile apelantului în ceea ce privește neconcordanța dintre datele de carte funciară și cele înscrise în CF nr.3676 A. și CF nr._ A., precum și aprecierea cu privire la inexistența unei probe referitoare la modul în care statul a cumpărat imobilele sunt nefondate.
Referitor la neconcordanța sesizată de reclamant în motivele de apel, greșeala de redactare din cuprinsul motivării nu afectează legalitate și temeinicia sentinței pronunțate de către Tribunalul A., atâta timp cât instanța a reținut în mod corect faptul că imobilele au fost preluate de stat în baza Protocolului încheiat între U.R.S.S și R.P.R.
Față de aprecierea reclamantului privind lipsa probei referitoare la modul în care statul ar fi cumpărat imobilele, această susținere este nefondată, atâta timp cât art.32 din Decretul - lege nr. 115/1938, în temeiul căruia au fost efectuate înscrierile de carte funciară, instituie prezumția legală a dreptului real în favoarea persoanelor înscrise în conținutul cărții funciare.
3.3.In ceea ce privește susținerea reclamantului cu privire la faptul că
sentința primei instanțe este dată cu nesocotirea dispozițiilor art.l din Protocolul
nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta este nefondată.
Potrivit jurisprudenței Curții, „Curtea reafirmă că Convenția nu impune statelor contractante nici o obligație specifică de reparare a nedreptăților sau prejudiciilor cauzate înainte ca ele să fi ratificat Convenția. De asemenea, art.l din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care ele acceptă să restituie bunurile care le-au fost transferate înainte ca ele să ratifice Convenția" (Cauza P. împotriva României, Hotărârea din 1 decembrie 2005).
Raportat la cele menționate, având în vedere că S. R. a adoptat o soluție în ceea ce privește măsurile reparatorii pentru imobilele preluate cu titlu sau fără titlu de către stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, respectiv Legea nr.l0/2001, stabilind anumite termene și sancțiuni, acțiunea în revendicare formulată de reclamant este inadmisibilă, dar și nefondată.
De asemenea, reclamantul nu are „un bun" în sensul reglementat de art.l din Protocolul nr.1, deoarece, la data formulării acțiunii, imobilele ce fac obiectul litigiului nu au aparținut reclamantului sau antecesorului acestuia, acestea fiind preluate de către Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste în baza procesului - verbal încheiat în conformitate cu dispozițiile hotărârii Conferinței de la Potsdam și, ulterior, răscumpărate de către S. R..
3.4.Acțiunea reclamantului este neîntemeiată raportat la prevederile
art.22. alin.(5) din Legea nr.l0/2001, acesta fiind decăzut din dreptul de a mai
solicita măsuri reparatorii pe calea dreptului comun pentru imobilul în litigiu.
Mai mult, ținând seama de faptul că petentul a urmat această procedură administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, notificarea fiind soluționată prin dispoziția nr. 1427/06.03.2008 și dispoziția nr. 1426/06.03.2008 a Primarului municipiului A., contestația formulată fiind respinsă, acțiunea reclamantului nu mai poate fi primită raportat la regulile non bis în idem, electa una via și principiul securității juridice consacrat de jurisprudența CEDO.
4. În ceea ce privește soluția de restituire în natură a terenului înscris în CF_ A., nr.top.298/b.1 și 298/c/2 intravilan, în suprafață de 720 m.p., instanța de apel a încălcat art.644 Cod civil, art.22 alin.5 din Legea nr. 10/2001, art.17, 32 și 33 din Decretul - lege nr. 115/1938 raportat la art.1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar decizia nu cuprinde nici motivele pentru care a dispus această măsură.
Mai mult, prin adresa cu nr. ad._/A6/08.07.2011 a Serviciului Cadastru, Evidență Construcții din cadrul Primăriei A., se menționează faptul că parcelele de carte funciară cu nr. top.298/c/1, nr. top.298/c/2 și nr. top.298/b.1 nu sunt materializate individual în teren. De asemenea, în adresă se mai arată că ..298/c/l, care s-a apartamentat (conform autorizației de dezmembrare nr.4185 din 10.03.1978, emisă de către C. Popular al municipiului A.), este situată la frontul străzii A. Muresanu nr.13 și nr.13 A, iar parcelele cu număr top.298/c/2 și nr. top.298/b.1 sunt amplasate în spatele parcelei cu nr. top.298/c/1 și sunt parțial ocupate de patru garaje și o anexă, situație în care soluția de restituire a acestui teren (în lipsa unei identificări a imobilului) reprezintă dovada unei judecăți formale, cu ignorarea dreptului de proprietate legal consfințit în favoarea unor terțe persoane.
Soluția instanței de apel, de restituire a celor 720 m.p., este netemeinică atâta timp cât nu se cunoaște situația reală a imobilului, nefiind efectuată o identificare topografică judiciară încuviințată în condițiile respectării contradictorialității și dreptului la apărare, care să conducă la concluzia că imobilul nu este afectat de construcții sau de utilități urbane.
Recurenții pârâți au solicitat admiterea recursului și, în principal, casarea deciziei atacate, iar, în subsidiar, modificarea deciziei, în sensul respingerii apelului declarat de reclamant.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului A., invocând excepția netimbrării și a nulității căii de atac, soluționate potrivit argumentelor prezentate în partea introductivă a deciziei, în sensul respingerii acestei excepții.
Prin Decizia civilă nr. 4500 din 15 iunie 2012, pronunțată în dosarul nr._, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de pârâții S. R., reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin DGFP A., M. A., prin Primar, și C. L. al Municipiului A., prin Primar, împotriva Deciziei civile nr. 895/A din 19 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara.
A casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, în ceea ce privește cererea de restituire în natură a terenului înscris în CF nr._ A., nr. top 298/B.1 și 298/C./2 intravilan, în suprafață de 720 mp.
A înlăturat obligarea pârâților S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, C. L. A. și M. A., prin Primar, de a plăti reclamantului suma de 3.722.485 lei pentru bunurile imobile ce nu pot fi restituite în natură.
Pentru a pronunța această decizie, în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 5,7 și 9 C.p.c., Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele considerente:
I. Cu privire la recursul declarat de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului A.:
1. Susținerile referitoare la nerelevanta, în soluționarea cauzei de fată, a raportului de expertiză extrajudiciară, prin care au fost evaluate imobilele în litigiu, deși corecte, nu vor fi avute în vedere de înalta Curte, întrucât, pentru argumentele care se vor arăta odată cu soluționarea celuilalt recurs, instanța de apel a procedat în mod nelegal, dispunând obligarea pârâților la plata despăgubirilor civile pentru imobilele imposibil de restituit în natură, deși nu exista o cerere în acest sens din partea reclamantului, după cum a reținut instanța de recurs în primul ciclu procesual.
In consecință, cum prezenta instanță, în urma admiterii recursurilor, va înlătura obligația pârâților, de plată a despăgubirilor, nu prezintă relevanță condițiile în care s-a efectuat expertiza avută în vedere de Curtea de Apel la stabilirea cuantumului acestora și nici criticile în legătură cu acest aspect.
2.In cadrul celui de-al doilea motiv de recurs, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile art.480 Cod civil și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului în raport de dispozițiile legii speciale nr. 10/2001.
Aceeași excepție a fost invocată și de recurenții M. A., prin Primar, și C. local al municipiului A. (motivele 3.3 și 3.4 din cererea de recurs), care, în plus, au arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepțiilor și apărărilor invocate de ei prin întâmpinare, susținere corectă.
In consecință, cum respectarea principiilor disponibilității și dreptului la apărare au prioritate în raport de analiza excepțiilor și apărărilor pârâților direct în recurs, Înalta Curte nu a procedat la examinarea susținerilor recurentului asupra inadmisibilității acțiunii în revendicare, ci a admis recursul pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, a casat decizia și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel, ocazie cu care instanța de trimitere a fost îndrumată să analizeze excepția în discuție în raport de toate argumentele invocate în cererea de recurs.
3.Pentru considerentele arătate la primul motiv de recurs, referitoare lagreșita soluționare a cererii de despăgubiri, față de inexistența unei asemenea
cereri, nu prezintă relevanță și, ca atare, nu va fi examinată nici excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de recurent în condițiile art.3 alin.1 și art.8 din Decretul nr. 167/195 8 privitor la prescripția extinctivă.
4.Referitor la calitatea procesuală pasivă a Statului R., prin Ministerul Finanțelor Publice, de a sta în proces, respectiv la calitatea Ministerul
Finanțelor Publice, de reprezentant al Statului R., interesează doar acțiunea în revendicare formulată de reclamant și, pentru cele ce se vor arăta, doar cu privire la terenul care va forma obiect al rejudecării cauzei, în urma admiterii recursurilor, și anume cel înscris în CF nr._ A., nr. top.298/b.1 și 298/c./2 intravilan, în suprafață de 720 m.p.
În concluzie, nu interesează excepțiile invocate în legătură cu acțiunea în revendicare a celorlalte imobile, în absența recursului reclamantului prin care să solicite restituirea în natură a acestor bunuri, și nici referitor la despăgubiri.
Pentru imobilul sus-menționat, după cum a reținut în fapt instanța de apel, în raport de extrasul CF, în evidențele CF este înscris S. R., ca titular al dreptului de proprietate, conform încheierii nr.6038/1956.
Prin urmare, S. R. justifică legitimarea procesuală pasivă într-un proces având ca obiect revendicarea unui imobil pentru care creează cel puțin aparența dreptului de proprietate, prin înscrierea sa în CF.
Cu privire la calitatea de reprezentant al Statului R., în absența unei dispoziții speciale, potrivit art.25 alin.2 din Decretul nr.31/1954, reprezentarea aparține Ministerului Finanțelor Publice, astfel încât, în mod corect, această instituție trebuie să stea în proces, în numele Statului, susținerile recurentului în ceea ce privește cele două excepții fiind, deci, neîntemeiate.
5. Referitor la valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului, această chestiune este subsecventă excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de recurent, ca și celorlalte excepții invocate în recursul declarat de M. A. și de C. local al municipiului A. și, ca atare, va fi analizată de instanța de trimitere, ulterior soluționării excepțiilor invocate în apel și reiterate în recurs, de pârâți, și, evident, dacă mai este cazul, în raport de soluția ce urmează a se pronunța asupra excepțiilor respective.
II. Referitor la recursul declarat de pârâții M. A., prin Primar, și C. local al municipiului A.:
1.Susținerile referitoare la încălcarea deciziei de casare și la acordarea a „ceea ce nu s-a cerut" sunt întemeiate.
După cum s-a arătat în precedent, în decizia nr.6184/18.11.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că reclamantul nu a formulat un capăt de cerere subsidiar, de acordare a despăgubirilor pentru imobilele în litigiu imposibil de restituit în natură, menționarea sumei de 200.000 euro în cuprinsul „precizării de acțiune" depusă la termenul din 15.10.2008 referindu-se la o hotărâre C.E.D.O. indicată pentru exemplificarea prejudiciului material suportat de S. R. într-o altă cauză (cauza B. contra României).
Dispunând obligarea pârâților la plata sumei de 3.722.485 lei despăgubiri pentru bunurile imobile imposibil de restituit în natură, instanța de apel a încălcat decizia de casare, obligatorie sub aspectul problemei de drept dezlegate, potrivit art.315 alin.1 Cod procedură civilă, și totodată a acordat „ceea ce nu s-a cerut", încălcând, astfel, și principiul disponibilității, în ipoteza prevăzută de art.304 pct.6 teza a Il-a.
În consecință, în urma admiterii recursului, înalta Curte va înlătura obligarea pârâților de a plăti reclamantului suma de 3.722.485 lei pentru bunurile imobile ce nu pot fi restituite în natură.
2.Și critica vizând nemotivarea excepțiilor invocate prin întâmpinarea depusă în dosarul de apel, de recurenții pârâți, este întemeiată.
În considerentele deciziei recurate nu se regăsesc argumentele pentru care instanța de apel a înlăturat excepțiile respective, ca, de altfel, nici măcar soluția dată acestor excepții, care se deduce că ar fi în sensul respingerii, din moment ce Curtea a procedat la soluționarea pe fond a cauzei.
Au fost, deci, încălcate, sub aspectul motivării, dispozițiile art.261 pct.5 Cod procedură civilă, dar și principiul disponibilității părților în procesul civil, care vizează pronunțarea inclusiv asupra excepțiilor procesuale sau apărărilor invocate în condițiile legii.
Ca urmare a admiterii recursului raportat și la acest motiv, instanța de apel va proceda la examinarea excepțiilor invocate de cei doi pârâți prin întâmpinarea depusă în dosarul de apel și reiterate în cererea de recurs, în ordinea priorității care derivă din natura fiecărei excepții în parte și din consecințele pe care le-ar produce o eventuală soluție de admitere asupra necesității analizării celorlalte excepții, respectiv a fondului cauzei.
De asemenea, excepțiile respective vor viza strict terenul intravilan în suprafață de 720 m.p., înscris în CF_, nr. top.298/b.1 și 298/c./2, singurul care a rămas în discuție, ca urmare a înlăturării, prin prezenta decizie, a obligației de plată a despăgubirilor, de către pârâți, pentru imobilele imposibil de restituit în natură și a neexercitării recursului de către reclamant în legătură cu aceste bunuri, care să implice o pretenție de restituire în natură a imobilelor respective.
Ca atare, Curtea de Apel, în limitele arătate mai sus, va soluționa motivat în legătură cu terenul indicat mai sus următoarele excepții invocate în întâmpinarea depusă în faza apelului și reluate în cererea de recurs, potrivit argumentelor expuse de pârâți:
-excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare întemeiată pe art.480 Cod civil și art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în raport de existența unei legi speciale și de dispozițiile art.22 alin.5 din cuprinsul acestei legi, de principiile non bis in idem, electa una via și securității raporturilor juridice civile;
-excepția inadmisibilității acțiunii față de absența cadrului procesual complet sub aspectul celor care ar trebui atrași în proces, în calitate de pârâți;
-excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, sub cele trei aspecte dezvoltate în întâmpinarea depusă în dosarul de apel și reiterate în cererea de recurs;
-excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului local al municipiului A. (în realitate, excepția lipsei capacității de folosință a acestui
pârât);
-excepția inadmisibilității acțiunii, în absența formulării unui capăt de cerere referitor la constatarea calității de moștenitor a reclamantului de pe urma proprietarului inițial al imobilului.
3. Criticile privind neanalizarea apărărilor formulate de pârâți prin întâmpinarea depusă în apel, altele decât excepțiile procesuale propriu-zise, sunt, de asemenea, întemeiate.
Prin întâmpinarea depusă în apel au fost formulate apărări de fond privind valabilitatea titlului statului ca urmare a dobândirii imobilelor în baza preluării prin proces verbal și protocol încheiat în 1950, între R.P.R. și U.R.S.S., și, ulterior, prin răscumpărare, dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 10 ani, în sistemul de CF, netemeinicia acțiunii în revendicare față de titlul statului și inexistența unei hotărâri judecătorești, care să fii desființat titlurile de proprietate ale subdobânditorilor, raportat la textele sus-menționate din Decretul- lege nr. 115/1938, inexistența unui „bun actual" al reclamantului, și nicî a unei speranțe legitime la restituire, în sensul art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea de Apel nu a răspuns acestor susțineri formulate de pârâți, rezumându-se la a arăta că preluarea imobilelor de U.R.S.S. în baza Convenției de armistițiu de la Potsdam, și, ulterior, de autoritățile comuniste ale Statului R. are caracter abuziv. Or, raportat la apărările pârâților, instanța trebuia să verifice și să arate motivat, raportat la actele de preluare și, respectiv, răscumpărare a imobilelor de către S. R., în ce măsură titlul său este valabil sau nu.
A mai arătat instanța că reclamantul este proprietar conform extraselor de CF și acțiunea în revendicare este întemeiată deoarece tinde la valorificarea dreptului de proprietate transmis de autorii săi, asupra imobilelor confiscate abuziv, iar restituirea în natură a imobilelor poate avea loc doar dacă nu au fost înstrăinate în temeiul unor legi speciale, către alte persoane, evocând în acest sens Hotărârea pilot pronunțată în cauza A. și alții contra României.
In ceea ce privește înscrierea în CF, Curtea a omis că ultima înscriere vizează dreptul de proprietate al statului și nu a răspuns apărărilor formulate de pârâți privind valabilitatea titlului care a stat la baza înscrierii, consecințele înscrierii cu privire la dobândirea dreptului de proprietate în persoana celui înscris, din perspectiva textelor de lege indicate din Decretul - lege nr.l 15/1938, apărarea privind dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, în regim de CF.
Referitor la temeinicia acțiunii în revendicare, aceasta nu poate fi analizată raportat exclusiv la scopul său, și anume valorificarea unui drept de proprietate, un astfel de scop fiind comun tuturor acțiunilor în revendicare, indiferent că sunt sau nu întemeiate.
Cât privește terenul în suprafață de 720 m.p., înscris în CF_, nr. top.298/b.1 și 298/c/2, instanța de apel a dispus restituirea în natură, considerând că este liber, deși pârâții au invocat dreptul de proprietate asupra apartamentelor înstrăinate către terțe persoane. Or, potrivit raportului de expertiză prin care a fost evaluat imobilul în discuție, rezultă că pe acest teren există un . 3 raport întocmit de M. R. P.), astfel încât, chiar dacă expertiza nu are caracter judiciar, mențiunea respectivă ar fi trebuit să determine instanța să procedeze la verificarea situației juridice a imobilului, prin administrarea probelor concludente în acest sens, inclusiv prin efectuarea unei expertize care să stabilească dacă terenul este liber sau nu, iar în cazul în care ar fi ocupat de construcții, să verifice și să menționeze care sunt consecințele acestui aspect asupra soluționării acțiunii în revendicare a terenului.
De asemenea, deși a făcut referire la hotărârea pilot pronunțată în cauza A. și alții contra României, pe care a evocat-o din perspectiva suprapunerii drepturilor de proprietate aparținând unor titulari diferiți pentru același bun, cu concluzia că pot fi restituite proprietarului deposedat abuziv imobilele care nu au fost înstrăinate potrivit legii speciale unor terți, Curtea nu a răspuns apărării formulate de pârâți privind inexistența unui „bun actual" și nici a unei speranțe legitime în favoarea reclamantului, de a i se retroceda bunul în cadrul acțiunii de față, raportat la existența Legii nr. 10/2001.
Curtea s-a rezumat să menționeze că notificările formulate de reclamant în baza actului normativ sus-menționat au fost respinse, motivat de faptul că imobilele pretinse nu fac obiectul legii speciale. Nu a precizat însă în ce măsură, raportat la acest aspect, reclamantul are deschisă calea acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile art.480 Cod civil și art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta și față de modul în care a rămas irevocabilă dispoziția de respingere a notificării, și anume prin hotărâre judecătorească irevocabilă, de respingere a contestației ca tardiv formulată.
În concluzie, Curtea nu a răspuns apărărilor formulate de pârâți în legătură cu aspectele invocate mai sus, în sensul art.304 pct.7 Cod procedură civilă, ceea ce conduce și la necercetarea fondului cauzei și la insuficienta stabilire a situației de fapt, în condițiile art.314 din Cod, în ceea ce privește terenul pentru care s-a dispus restituirea în natură, prin decizia recurată.
Cum s-a arătat deja, verificarea, de către instanța de trimitere, a excepțiilor procesuale și a apărărilor de fond ale pârâților, formulate prin întâmpinarea depusă în apel, vor viza exclusiv terenul în suprafață de 720 m.p., înscris în CF_ A., nr. top.298/b.1 și 298/c./2.
4. Și susținerile referitoare la greșita restituire în natură a terenului sus¬menționat, în absența individualizării acestuia prin efectuarea unei expertize topografice, sunt corecte.
Astfel, nu sunt suficiente datele de CF pentru stabilirea situației juridice a imobilului în discuție, cu atât mai mult cu cât, după cum s-a arătat, în raportul de expertiză extrajudiciară prin care acesta a fost evaluat, se menționează că există un . recurenții susțin că pe acest teren sunt amplasate garaje, depunând înscrisuri în acest sens. De altfel, reclamantul a solicitat administrarea acestei probe, prin cererea de apel, solicitare asupra căreia Curtea nu s-a pronunțat.
Prin urmare, și acest motiv de recurs este întemeiat, urmând ca, pentru individualizarea terenului menționat, să se administreze probe, în principal, efectuarea unei expertize topografice, care să determine laturile și vecinătățile terenului, precum și dacă acesta este ocupat sau nu de construcții, urmând ca instanța de apel să decidă asupra soluției date revendicării bunului în discuție, în raport de modalitatea de soluționare a excepțiilor procesuale invocate, care au prioritate în condițiile art.167 Cod procedură civilă, dar și de situația juridică efectivă a terenului, astfel cum va fi stabilită în urma administrării unui probatoriu complet.
Pentru toate aceste motive, în baza art.312 alin.1-3 cu referire la art.304 pct.5, 7 și 9 și art.314 Cod procedură civilă, Înalta Curte a admis ambele recursuri declarate, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel în ceea ce privește cererea de restituire în natură a terenului înscris în CF_ A., nr. top.298/B.1 și 298/C./2 intravilan, în suprafață de 720 m.p.
A înlăturat obligarea pârâților S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, C. L. A. și M. A., prin Primar, de a plăti reclamantului suma de 3.722.485 lei pentru bunurile imbile ce nu pot fi restituite în natură.
Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 22.02.2013.
În rejudecare, în urma examinării sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate și în cadrul dat de dispozițiile art. 295-298 și 315 C.p.c., Curtea apreciază că este neîntemeiat apelul reclamantului, pentru argumentele de mai jos.
În raport de limitele rejudecării, stabilite prin decizia de casare, și de dispozițiile art. 315 C.p.c., Curtea are în vedere că obiectul rejudecării îl constituie doar cererea de restituire în natură a terenului înscris în CF nr._ A., nr. top 298/B.1 și 298/C.2, în suprafață de 720 mp.
În ceea ce privește soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii reclamantului, Curtea apreciază că este corectă, însă cu substituirea motivării, reținând că este întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâți, prin întâmpinare, pentru argumentele ce succed.
Acțiunea de față, formulată de reclamant, este o acțiune în rejudecare/despăgubiri, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun (art. 480-481 C.civ.), însă, odată cu . Legii nr. 10/2001, situația juridică a imobilului în litigiu este supusă dispozițiilor acestui act normativ, care reglementează atât problema imobilelor preluate de stat cu titlu valabil, cât și a celor preluate fără titlu valabil.
În ceea ce privește imobilele preluate de stat fără titlu valabil, art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 stabilește că „pot fi revendicate de foștii proprietari sau moștenitorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație”.
Prin urmare, potrivit principiului specialia generalibus derogant, concursul dintre legea specială (Legea nr. 10/2001) și legea generală (Codul civil) se rezolvă în favoarea legii speciale, așa încât, odată cu . Legii nr. 10/2001, persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii nu mai au deschisă calea acțiunii în revendicare/despăgubiri, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C.civil, indiferent dacă au urmat sau nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.
În același sens, al inadmisibilității acțiunii în revendicare/despăgubiri, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Deciziile nr. 33/2008 și nr. 27/2001, date în interesul legii.
Astfel, prin Decizia nr. 33/2008 s-a stabilit că numai persoanele exceptate de la procedura Legii nr. 10/2001, precum și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut, în termenele legale, să utilizeze această procedură, au deschisă calea acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun.
Or, în speță, reclamantul nu a făcut dovada că se regăsește în cele două situații de excepție, mai sus-menționate.
Dimpotrivă, Curtea are în vedere că prin sentința civilă nr. 1105 din 10 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ (f. 6,7 dosar_ ), rămasă irevocabilă, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv, potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001, și că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii, în baza art. 3 din această lege specială, fiind admisă acțiunea formulată de reclamant și obligat pârâtul M. A., reprezentat de Primar, să emită dispoziție pentru soluționarea notificărilor, iar faptul că reclamantul, uzând de procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, a formulat tardiv contestația împotriva Dispozițiilor nr. 1426/06.03.2008 și nr. 1427/06.03.2008, emise de primarul Municipiului A., respinsă prin Sentința civilă nr. 22/22.01.2009 a Tribunalului A., este imputabil exclusiv acestuia.
Cu alte cuvinte, dacă reclamantul introducea în termen contestația și căile de atac prevăzute de legea specială, putea obține anularea dispoziției prin care i s-a respins notificarea, invocând puterea de lucru judecat în baza Sentinței civile nr. 1105/10.10.2007 (irevocabilă), fiind culpa sa pentru introducerea contestației peste termenul legal.
Așa fiind, Curtea reține că acțiunea reclamantului este inadmisibilă, ceea ce face superfluă analiza celorlalte excepții invocate, urmând ca, în baza art. 296 C.p.c., să respingă ca neîntemeiat apelul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamantul S. G. împotriva Sentinței civile nr. 305 din 18.06.2009, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G. O. RUJIȚA R.
GREFIER,
C. J.
Se comunică:
- reclamantului apelant S. G. – Timișoara, .. 14, . (dom. ales la av. B. D.)
pârâților intimați
- S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, rep. de DGFP A.- A., ., jud. A.
- M. A., prin Primar- A., ., jud. A.
- C. L. al Municipiului A.- idem
- G. T.- A., .. 21,. class="PlainText"> - F. E. G.- A., .. 21,. class="PlainText"> - S. C. A.- A., .. 21,. class="PlainText"> - M. D. A.- A., .. 21,. class="PlainText"> - B. Lucreția- A., .. 21,. class="PlainText"> - B. R.- A., .. 21,. class="PlainText"> - Z. C.- A., .
Emis 11 .="PlainText">
Red. G.O.- 30.05.2013;
Tehnored. C.J.- 05.06.2013; 13 ex.
Primă instanță: Tribunalul A.
Judecător: O. S. S.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 1795/2013. Curtea de... | Grăniţuire. Decizia nr. 1051/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
