Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 858/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 858/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 1591/290/2011

OPERATOR 2829

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILA Nr. 858/R

Ședința publică de la 13 Iunie 2013

PREȘEDINTE :C. P.

JUDECĂTOR :M. G.

JUDECĂTOR: A.-M. N.

GREFIER :M. S. L.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă . SRL în contradictoriu cu intimații pârâți O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ C.-S. și . TERMOFICARE COLTERM SA împotriva Deciziei civile nr. 213/A din 18.12.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă domnul avocat P. C. în reprezentarea recurentei reclamantei și domnul consilier juridic C. C. I. în reprezentarea pârâtei intimate . TERMOFICARE COLTERM SA, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că pârâtul intimat O. de C. și Publicitate Imobiliară C. S. a depus la dosar prin registratura instanței la 5 iunie 2013 întâmpinare, iar pârâta intimată . TERMOFICARE COLTERM SA a depus la dosar prin registratura instanței, la 10 iunie 2013, întâmpinare.

Reprezentantul reclamantei recurente a depus la dosar împuternicirea avocațială și chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei, aferentă recursului și 0,15 lei timbru judiciar .

Reprezentantul pârâtei intimate . TERMOFICARE COLTERM SA a depus la dosar delegația de reprezentare juridică.

Nemaifiind alte cereri formulate și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea în fond a recursului.

Reprezentantul reclamantei recurente, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului și pe cale de consecință modificarea în totalitate a hotărârii atacate și reținând cauza spre rejudecare, admiterea plângerii de carte funciară formulată de reclamantă, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul pârâtei intimate . TERMOFICARE COLTERM SA a pus concluzii de respingere a recursului ca neîntemeiat și nelegal conform motivelor invocate prin întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 213/A din 18.12.2012 pronunțată de Tribunalul C. S. a fost respins apelul declarat de apelanta reclamanta . SRL, împotriva sentinței civile nr. 1793/30.05.2012 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți O. de C. și Publicitate Imobiliară C.-S., și S.C. C. L. de Termoficare COLTERM S.A.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul C.-S. a reținut că petenta . SRL a chemat în judecată pe intimații O. de C. și Publicitate Imobiliară C.-S. și . Termoficare Colterm SA formulând plângere împotriva Încheierii de înscriere a acțiunii introduse de intimata . Termoficare Colterm SA Timișoara, solicitând trimiterea acestei plângeri către Judecătoria Reșița, precum și a dosarului încheierii atacate și a unei copii după cartea funciară, ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, să fie admisă prezenta plângere și anulată încheierea atacată și totodată respinsă cererea intimatei de înscriere a procesului ce face obiectul dosarului civil nr._ al Judecătoriei Reșița.

În motivarea acțiunii petenta a arătat că intimata . Termoficare Colterm SA Timișoara a solicitat Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară C.-S. notarea contestației la executare ce face obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Reșița, privind anularea actului de adjudecare emis de ANAF, în baza căruia s-a înscris în CF dreptul de proprietate a petentei, respectiv în CF nr._-C1-_ Reșița și al imobilului înscris în CF nr._ UAT Reșița.

Petenta mai menționează faptul că prin acceptarea unei astfel de înscrieri societății petente i se creează un real prejudiciu, mai ales în condițiile în care sunt în procedura de accesare de fonduri europene pentru modernizarea acestui spațiu, condiția esențială fiind lipsa oricăror mențiuni, grevări sau alte notificări asupra imobilului intabulat.

În drept petenta nu și-a întemeiat cererea.

Intimata O. de C. și Publicitate Imobiliară C.-S. a formulat întâmpinare în cauză invocând lipsa calității procesuale pasive a sa față de caracterul necontencios al activității de carte funciară și implicit al plângerilor împotriva încheierilor de CF, aspect reliefat de Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin Decizia nr. 72/2007 a Secțiilor Unite, a statuat că O. de C. și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă în cauzele ce au ca obiect plângerile privind cartea funciară întemeiate pe disp. art. 50 din Legea nr.7/1996 republicată.

Pe fondul cauzei, în lipsa respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive, solicită respingerea plângerii petentei ca neîntemeiată și menținerea Încheierii nr. 2813/2011 ca temeinică și legală.

Intimata . Termoficare Colterm SA a formulat întâmpinare în cauză solicitând respingerea plângerii formulate de către petentă.

În motivarea întâmpinării, intimata arată că Încheierea nr. 2813 este temeinică și în deplină conformitate cu prevederile legale prevăzute de art. 93 din Ordinul 633/2006, modificat și completat cu art.21 din Ordinul 133/209 prin care se permite notarea unui litigiu în cartea funciară.

Contestația la executare a cărei notare a solicitat-o se referă la actul de adjudecare anterior notat în aceeași carte funciară, astfel că în măsura în care s-a notat actul de adjudecare se impune a fi notată și contestația lor împotriva acestui act de adjudecare.

Prin sentința civilă nr. 1793/30.05.2012 pronunțată în dosar nr._ Judecătoria Reșița a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. de C. și Publicitate Imobiliară C.- S..

A respins plângerea formulată de reclamanta . SRL în contradictoriu cu intimata O. de C. și Publicitate Imobiliară – Biroul de Carte Funciară Reșița, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins plângerea formulată de reclamanta . SRL în contradictoriu cu intimata. Termoficare Colterm SA și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță potrivit prevederilor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea pe fond a pricinii.

Prin Încheierea nr. 2813/2011, intimata OCPI C.-S. a admis cererea cu privire la imobilul cu nr. cad._, nr. top R201/c/10 înscris în CF_ (provenită din cartea funciară de pe hârtie cu nr.9138 Reșița Română)/ UAT Reșița și a dispus notarea în CF, în baza Certificatului de grefă din 31.01.2011, a acțiunii introdusă de . Termoficare Colterm SA cu sediul în Timișoara, care constituie obiectul dosarului nr._ – Judecătoria Reșița, având ca obiect contestație la executare, prin care se solicita anularea actului de adjudecare la licitație, emis de ANAF, în baza căruia s-a înscris dreptul de proprietate asupra imobilului din A1 în favoarea . SRL Reșița.

Petenta a formulat plângere împotriva acestei încheieri.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a O.C.P.I. C.- S. invocată în întâmpinare instanța reține următoarele:

Potrivit prevederilor art. 137 alin. 1 C. proc. civ., instanța trebuie să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului cauzei.

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic.

În cauzele care au ca obiect plângeri formulate împotriva încheierilor de carte funciară nu trebuie să se stabilească existența sau inexistența unui drept al Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară, ci doar legalitatea și temeinicia încheierii date în cauză. Din acest motiv nu poate fi citat ca parte în proces, singurele persoane susceptibile să aibă calitate fiind cele interesate potrivit mențiunilor din Cartea funciară ( art. 50 din Legea nr. 7/1996 republicată).

În acest sens, Înalta Curte de casație și Justiție a statuat într-un recurs în interesul legii ( decizia nr. 72 din 15 octombrie 2007) că în procesele ce au ca obiect plângerile împotriva încheierilor de Carte funciară întemeiate pe dispozițiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, O. de C. și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă.

Potrivit dispozițiilor art. 329 al.3 C.pr.civ., aceste decizii sunt obligatorii pentru instanțe.

Pe fondul cauzei, judecătoria a reținut că cererea de contestație la executare a cărei înscriere în CF nr._-C1-_ Reșița și CF nr._ UAT Reșița a fost admisă prin încheierea nr. 2813/03.02.2011 a OCPI C.-S., privește nelegalitatea titlului ce a stat la baza obținerii dreptului de proprietate de către reclamantă. În aceste condiții, în conformitate cu dispozițiile conținute de art.19 din Legea nr.7/1996, de art.41 din regulamentul de aplicare a acestei legi și de art. 42 din Ordinul nr.633/2006, încheierea atacată este legală.

Astfel, conform art.19 din Legea cadastrului și publicității imobiliare, se pot înscrie în cartea funciară acțiunile privitoare la proprietate, precum și drepturile reale înscrise în această carte. De asemenea, în Regulamentul de aplicare a acestei legi se prevede posibilitatea notării în cartea funciară și a altor acțiuni judiciare a căror enumerare, cuprinsă de art.42, nu este limitativă, ci doar exemplificativă. Aceleași prevederi sunt conținute și de art. 41 alin.1 din Ordinul nr. 633 din 2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară.

Astfel, din contestația la executare ce face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Reșița, contestație notată în CF prin Încheierea nr. 2813/03.02.2011, rezultă că s-a solicitat: a) - anularea procesului verbal de licitație publică și a actului de adjudecare nr._/02.11.2010 emis de ANAF, în baza căruia s-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate al . SRL, asupra imobilului înscris în CF nr._-C1-_ Reșița (provenită din cartea funciară de pe hârtie nr._ Reșița) și asupra imobilului înscris în CF nr._ UAT Reșița (provenită din cartea funciară de pe hârtie nr.9138 Reșița), precum și b) – anularea tuturor actelor de executare anterioare și ulterioare emiterii actului de adjudecare_/02.11.2010 emis de ANAF, inclusiv a procesului verbal de distribuire a prețului rezultat din vânzarea la licitație publică a imobilului în cadrul procedurii executării silite derulate de ANAF împotriva bunurilor aparținând . la executare a fost înaintată împotriva ANAF – DGFP C.-S. și reclamantei din prezenta cauză.

Or, este evident că obiectul acestei contestații privește nelegalitatea dobândirii dreptului de proprietate de către reclamantă și nelegalitatea actului care constată acest lucru. De aici rezultă în mod clar că litigiul a cărei notare a fost admisă de BCPI Reșița prin încheierea atacată de . SRL privește în mod direct legalitatea dreptului de proprietate al acesteia, situație expres reglementată de dispozițiile suscitate.

Prin admiterea plângerii reclamantei, s-ar aduce atingere obiectivului principal al CF nr._-C1-_ Reșița și CF nr._ UAT Reșița întrucât acestea nu vor reflecta existența dosarului nr._ de pe rolul Judecătoriei Reșița care privește constatarea nelegalității dobândirii dreptului de proprietate de către reclamantă asupra imobilelor înscrise în acestea, iar în acest fel se va aduce atingere intereselor terților care nu vor cunoștință despre faptul că există dubii serioase asupra legalității dreptului de proprietate al reclamantei și că în prezent aceste dubii nu au fost înlăturate de către instanțele de judecată în mod definitiv și irevocabil.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat apel reclamanta . SRL, solicitând să se constate faptul că lipsesc condițiile de fond ale notarii în cartea funciară a contestației la executare formulata de . Termoficare Colterm SA și pe cale de consecința să se dispună modificarea în totalitate a sentinței atacate ca fiind netemeinică și nelegală și pe cale de consecința admiterea plângerii, fără cheltuieli de judecata.

În motivarea apelului, apelantul a susținut că, prin Încheierea nr. 2813/03.02.2011 intimata-parata O.C.P.I. C.-S. a admis cererea cu privire la imobilul cu nr. Cad._, nr. top R201/c/10 înscris în CF_ (provenita din cartea funciara de pe hârtie cu nr. 9138)/UAT Reșița și a dispus notarea în CF a acțiunii introdusa de intimata-parata 2 . Termoticare Colterm SA, care constituie obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Reșița având ca obiect contestație la executare prin care se solicita anularea actului de adjudecare la licitație, emis de ANAF, în baza căruia s-a înscris dreptul de proprietate asupra imobilului din Al în favoarea . SRL.

Arată că, în plângerea formulata împotriva încheierii de carte funciara mai sus menționata, intimata-pârâta . Termoficare Colterm SA invoca prin contestatia la executare formulata, o creanța neachitată nici pana în prezent în suma de 2.571.743,5 lei pe care . sentința civila nr. 79/14.01.2003 a fost obligata sa o achite acesteia. De asemenea aceasta își exprima nemulțumirea fata de prețul cu care a fost adjudecat imobilul de către subscrisa în cadrul în cadrul licitației publice.

Având în vedere aceste motive invocate de intimata-parata . Termoficare Colterm SA în contestația la executare, subscrisa . SRL înțelege să critice sentința civila nr. 1793/30.05.2012 pronunțata în prezentul dosar prin care prima instanța înțelege să rețină faptul ca prin admiterea plângerii formulate de apelanta s-ar aduce atingere obiectivului contestației formulate de . Termoficare Colterm SA. Scopul urmărit de aceasta este categoric acela de a-și încasa creanța restantă și nu cum greșit a reținut instanța de fond, că litigiul a cărei notare este contestată de apelantă privește în mod direct legalitatea dreptului de proprietate.

Apelanta consideră faptul că notarea în cartea funciara a procesului privind contestația la executare nu are nicio finalitate, notarea în cartea funciara nu are caracter constitutiv de drepturi iar, aceasta notarea nu da naștere vreunui drept intimatei-parata . Termoficare Colterm SA de a-și recupera creanța datorată de .>

Prin această notare în Cartea Funciare se creează apelantei un real prejudiciu în vederea accesării fondurilor europene pentru modernizarea imobilului dat fiind faptul că, o condiție esențiala, o reprezintă lipsa oricăror mențiuni, grevări său notări asupra imobilului intabulat.

În drept apelanta invocă dispozițiile art.282 și urm. Cod proc.civ., Legea 7/1996, Ordinul nr. 633/2006.

Examinând sentința atacată, în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, Tribunalul a constat că apelul este nefondat, respingându-l pentru următoarele considerente:

Apelanta reclamantă . SRL a chemat în judecată pe intimații O. de C. și Publicitate Imobiliară C.-S. și . Termoficare Colterm SA, formulând plângere împotriva Încheierii de înscriere a acțiunii introduse de intimata . Termoficare Colterm SA Timișoara.

Litigiul a cărui notare în CF nr._-C1-_ Reșița și CF nr._ UAT Reșița a fost dispusă prin Încheierea atacată privește anularea procesului verbal de licitație publică și a actului de adjudecare nr._/02.11.2010 emis de ANAF, în baza căruia reclamanta apelantă s-a înscris în cărțile funciare menționate.

Din analizarea condițiilor de fond și de formă ale acestei încheieri de Carte Funciară, Tribunalul constată că acest înscris este emis cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

Deși se face mențiune în motivare că, prin această notare în Cartea Funciare se creează apelantei un real prejudiciu în vederea accesării fondurilor europene pentru modernizarea imobilului dat fiind faptul că, o condiție esențiala, o reprezintă lipsa oricăror mențiuni, grevări său notări asupra imobilului intabulat,

Tribunalul reține că, obiectul acestei contestații privește nelegalitatea dobândirii dreptului de proprietate de către reclamanta-apelantă și nelegalitatea actului care constată acest lucru, astfel că motivarea apelului pe argumente personale ale societății, față de care Legea 7/1996 republicată nu distinge, nu este în măsură să distragă instanța în neaplicarea corectă a dispozițiilor legale.

Instanța a reținut în mod clar și cu argumente pertinente că litigiul a cărei notare a fost admisă de B.C.P.I. Reșița prin încheierea atacată de S.C. B. C. Impex S.R.L. privește în mod direct legalitatea dreptului de proprietate al acesteia. Această situație este expres reglementată de dispozițiile legale.

Potrivit prevederilor art. 26(4) lit. c) din Legea nr. 7/1996 republicată, notarea are ca obiect înscrierea drepturilor personale, a actelor și faptelor juridice referitoare la starea și capacitatea persoanelor, acțiunilor și căilor de atac în justiție, precum și a măsurilor de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din cartea funciară, iar potrivit prevederilor art. 42(1) din Ordinul nr. 633/2006, cu completările și modificările ulterioare, " Notarea poate avea ca obiect consemnarea unor fapte și drepturi personale, a litigiilor referitoare la drepturile reale asupra imobilelor și alte înscrieri cu caracter temporar în legătură cu imobilul ".

De asemenea, potrivit prevederilor art.93(1) Notarea existenței unui litigiu cu privire la drepturile ce fac obiectul înscrierii în cartea funciară se va putea face fie la cererea părții interesate, fie din oficiu la sesizarea instanței de judecată. Notarea se va face în baza copiei acțiunii având ștampila și numărul de înregistrare ale instanței sau a certificatului de grefă care identifică obiectul procesului, părțile și imobilul.

În consecință, Tribunalul a constatat că, pe lângă îndeplinirea tuturor condițiilor de fond, încheierea atacată de S.C. B. C. Impex S.R.L. a fost emisă cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de lege.

Cu privire la lipsa calității procesuale pasive a O.C.P.I. C.-S., deși niciuna dintre părți nu invocă netemeinica admiterii acesteia, Tribunalul a apreciat că în mod corect instanța a constatat că această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă, având în vedere motivele prezentate în întâmpinarea depusă la instanța de fond dar și argumentele consemnate de către instanța de fond în admiterea acesteia.

Prin urmare, conform art. 296 C.pr.civ., Tribunalul a respins apelul declarat de apelanta reclamanta . SRL, împotriva civile nr. 1793/30.05.2012 pronunțată în dosar nr._ de Judecătoria Reșița.

Împotriva Deciziei civile nr.213/A din 18.12.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. a declarat recurs reclamantă . SRL solicitând admiterea recursului și pe cale de consecință, modificarea în totalitate a hotărârii atacate și, reținând cauza spre rejudecare, admiterea plângerii de carte funciară formulată de petentă, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului se arată că decizia recurată a fost pronunțata cu aplicarea greșita a legii.

In mod nelegal, instanța de Apel a apreciat ca se impune respingerea acțiunii motivat de faptul ca acțiunea notata in cartea funciara s-ar încadra in cadrul enumerării cuprinse in fostul art. 42 din Regulamentul de aplicare al Legii Cadastrului (art.44 modificat ), precum si in art. 41 alin 1 din Ordinul 633/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si funcționare a birourilor de cadastru si publicitate imobiliara, actualul art. 42 alin 1.

Din analiza textelor legale pe care se întemeiază decizia, rezulta foarte clar nelegalitatea acestei soluții, natura juridica a acțiunii notate in cartea funciara neregăsindu-se in aceste prevederi, instanța apreciind ca s-ar încadra situația in speța de fata la "orice alte acțiuni care au legătura cu imobilul", text prevăzut de dispozițiile art. 42 alin 1 din Ordinul 633/2006, considerente care sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 44 din Regulament, "înscrisurile in cartea funciară sunt de 3 feluri:cu întabularea dreptului de proprietate, a celorlalte drepturi reale principale si a drepturilor reale accesorii imobiliare;b) înscrierea provizorie a acestor drepturi, sub condiția justificării lor ulterioare o notarea altor raporturi juridice, a incapacitatilor drepturilor personale, acțiunilor si cai/or de atac in justiție, precum si a masurilor de indisponibilizare. in legătura cit imobilele din cartea funciara ", iar art. 42 alin 2 statuează faptul ca "notarea poate avea ca obiect consemnarea unor fapte si drepturi personale, a litigiilor referitoare la drepturile reale asupra imobilelor si alte înscrieri cu caracter in legătura cu imobilul"".

Enumerarea cuprinsa in art. 42 alin 2 nu cuprinde si contestația la executare notata in C.F, acțiune care face obiectul dosarului_ aflat pe rolul Judecătoriei Resita. astfel aceasta speța nefiind in acord cu textul de lege.

Astfel, acest articol stabilește un număr de 17 categorii de acțiuni care se încadrează in categoria celor care pot fi notate In cartea funciara, fara ca obiectul acțiunii din speța de fata (contestație la executare) sa fie menționat, ori acest aspect coroborat cu art. 19 din Legea nr. 7/1996, cu art. 44 din Regulamentul de aplicare al acestei legi. care prevăd foarte clar ca în cartea funciara se pot inscrle acțiunile privitoare la proprietate, impreuna cu drepturile reale accesorii nu pot duce decât la concluzia ca interpretarea instanței de apel este una pronunțata cu aplicarea greșita a legii.

Contestația la executare (acesta este obiectul acțiunii notate in cartea funciara) reprezintă un mijloc procedural prin intermediul căruia se sancționează eventualele neregularități procedurale săvârșite cu ocazia activității de urmărire silita, fara absolut nici o legătura cu acțiunile prevăzute de Legea nr. 7/1996, acțiuni pur civile având ca obiect dreptul de proprietate, precum si restul drepturilor reale principale, sau drepturile reale accesorii imobiliare, astfel încât este mai mult decât evidenta aplicarea greșita a legii in decizia civila pronunțata de Tribunalul C.-S., impunându-se admiterea recursului si modificarea in totalitate a acestei Decizii, in sensul admiterii plângerii împotriva încheierii de carte funciara.

Se mai invocă de către recurentă faptul că cererea de contestație la executare promovată pe rolul Judecătoriei Resita are ca unic scop împiedicarea acesteia de a exercita in deplina libertate atributele dreptului de proprietate prin notarea in cartea funciara a acestei contestații, contestație care nu are nici o șansa de reușita, contestație suspendata pe toata durata desfășurării procedurii falimentului cu privire la debitorul executat silit . binecunoscute de reprezentanții intimatei Colterm, contestația fiind introdusa in timpul desfășurării procedurii, fiind conștienți încă de la început ca aceasta contestație va fi suspendata, pana la a se ajunge sa fie respinsa pe fond.

Pârâta O. de C. și Publicitate Imobiliară C. – S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a Deciziei 231/A/18.12.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. și implicit a Sentinței civile nr. 1793/2012 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._ .

Pârâta intimată S.C. C. L. DE TERMOFICARE "COLTERM" S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal.

Examinând legalitatea deciziei atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 C.pr.civ., curtea de apel consideră că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Analizând motivele de recurs formulate de reclamantă se constată că aceasta invocă dispoz. art.304 pct.9 C.pr.civ. susținând că instanțele de fond au aplicat greșit art.42 alin.1 din Ordinul 633/2006 (actualul art.44).

În conformitate cu dispozițiile art.26 alin.4 lit.c din Legea nr.7/1996 (în forma în vigoare la data formulării cererii de înscriere în CF), notarea are ca obiect înscrierea drepturilor personale, a actelor și faptelor juridice referitoare la starea și capacitatea persoanelor, acțiunilor și căilor de atac în justiție, precum și a măsurilor de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din cartea funciară.

Art.42 din Ordinul 633/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară (în forma în vigoare la data formulării cererii de înscriere în CF) detaliază textul de lege mai sus menționat și prevede că notarea poate avea ca obiect consemnarea unor fapte și drepturi personale, a litigiilor referitoare la drepturile reale asupra imobilelor și alte înscrieri cu caracter temporar în legătură cu imobilul, enumerând cu caracter explicativ și exemplificativ (conform sintagmei „pot fi enumerate”) mai multe categorii de astfel de litigii, printre care la lit.e) arătarea oricărei acțiuni care dă caracterul de drept litigios unui drept real înscris în cartea funciară, iar la lit.t) orice alte fapte, drepturi personale sau acțiuni a căror notare este permisă de lege și au legătură cu imobilul.

Așadar din cele mai sus arătate rezultă pe de o parte, că pot face obiectul notării în cartea funciară și acțiunile privitoare la imobilul înscris și care au ca obiect drepturile reale asupra acestui imobil, iar pe de altă parte că acțiunile în legătură cu imobilul care pot fi notate în CF nu sunt enumerate limitativ de art.42 alin.2 din Ordinul nr.633/2006 menționat.

Din cuprinsul certificatului de la fila 16 din dosarul judecătoriei rezultă cu evidență faptul că în litigiul având ca obiect contestație la executare se solicită anularea procesului verbal de licitație publică și a actului de adjudecare emis de ANAF în baza căruia s-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate al recurentei asupra imobilului în speță, așadar fiind contestate atât actul juridic de dobândire, cât și dreptul de proprietate al recurentei

Pentru aceste considerente, cererea de notare în cartea funciară a acestui litigiu referitor la dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în cartea funciară se încadrează în dispozițiile legale mai sus analizate, astfel încât în mod legal au procedat instanțele de fond respingând plângerea reclamantei recurente.

Ca urmare, deoarece motivele de recurs nu sunt întemeiate, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. Curtea va respinge recursul împotriva Deciziei civile nr.213/A din 18.12.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S..

Având în vedere soluția pronunțată, precum și faptul că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată în recurs, Curtea nu va acorda astfel de cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă . SRL în contradictoriu cu intimații pârâți OCPI C.-S. și . Termoficare Colterm SA împotriva Deciziei civile nr.213/A din 18.12.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S..

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13.06.2013.

P., Pt.JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. P. M. G. A.-M. N.

aflată în C.O semnează

Vicepreședinte

F. D.

GREFIER,

M. S. L.

Red. A.M.N/26.06.2013

Tehnored.L.M-18.06.2013/ 2 ex.

Instanța de fond, Judecătoria Reșița, judecător B. M.

Instanța de apel, Tribunalul Craș-S., judecători M. M., A. C. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 858/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA