Acţiune în constatare. Decizia nr. 901/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 901/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 2150/108/2010*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAoperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.901/R
Ședința publică din 18 noiembrie 2014
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: R. P.-D.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C. Steilmann B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 471/19.02.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți C. L. al Municipiului A., M. A. prin Primar și S.C. Recons S.A., având ca obiect acțiune în constatare - evacuare.
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile lipsesc.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților cu ocazia judecării în fond a recursului au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 11.11.2014 potrivit căreia pronunțarea a fost amânată astăzi, la data de 18 noiembrie 2014.
Se constată depus, prin Serviciul registratură:
La data de 14 noiembrie 2014, în copie fax (f. 73-110) și la data de 18 noiembrie 2014, în original ( f. 150- de către S.C. Steilmann B. S.R.L. Note scrise, opis și un set de acte
La data de 14 noiembrie 2014, de către C. L. al Municipiului A. și M. A. prin Primar – Concluzii scrise și un set de acte în susținere (f. 111-148)
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată că:
Prin sentința civilă nr. 471 din 19.02.2014 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul A. a respins excepția necompetenței materiale a Secției civile a Tribunalului A., a admis acțiunea reclamanților C. L. al Municipiului A., Recons S.A. și M. A. prin Primar în contradictoriu cu pârâta S.C. Steilmann B. S.R.L., dispunând evacuarea pârâtei din spațiul deținut de aceasta fără titlu în A., . și neacordând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată la Tribunalul A. - Secția comercială la data de 20.10.2004 sub nr. 6078/20.10.2004 . a solicitat instanței să constate că pârâta . ocupă spațiul cu altă destinație decât cea de locuință, situat în A., . fără a deține nici un titlul locativ și să se dispună evacuarea necondiționată a pârâtei din acest spațiu.
Prin cererea reconvențională înregistrată la data de 29.11.2014, pârâta – reclamantă reconvențională . în contradictoriu cu . C.L.M. A. a solicitat instanței să se constate că a efectuat investiții la spațiul în cauză în cuantum de 43.138 USD să se dispună obligarea reclamantei pârâtei reconvenționale la restituirea contravalorii investiției și să instituie un drept de retenție, în favoarea sa, asupra imobilului până la plata integrală a sumei .
La data de 15.05.2005, dosarul nr. 6078/2004 a fost suspendat până la soluționarea dosarului nr._/2004 al Judecătoriei A., prin care . în contradictoriu cu C. L. Municipal A. a solicitat să se constate existența unui raport de locațiune între părți asupra spațiului în litigiu, să fie obligată pârâta la încheierea contractului de vânzare cumpărare a spațiului, prin negociere directă, să se constate efectuarea de investiții și să se dispună ca prețul imobilului să fie redus cu valoarea îmbunătățirilor aduse la spațiu.
Dosarul_/2004 al Judecătoriei A. a fost declinat la Tribunalul A. unde s-a înregistrat sub nr. 6717/2004 la Secția Comercială și de C. Administrativ care, prin Sentința nr. 2674/15.12.2004 a respins acțiunea.
Prin decizia 540/CA/R/27.04.2005 din dosar nr. 2337/CA/2005 Curtea de Apel Timișoara, Secția Comercială și de C. Administrativ, a admis recursul declarat de . împotriva sentinței 2674/15.12.2004 din dosar nr. 6717/2004 al Tribunalului A. și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul A. Secția Comercială și de C. Administrativ. În considerente s-a reținut că în esență . a invocat necompetența materială a instanței de C. Administrativ și a solicitat trimiterea cauzei la instanța civilă. Curtea a apreciat că cererea privind obligarea la vânzarea spațiului comercial este întemeiată pe Legea nr. 550/2002 care prevede competența materială de C. Administrativ, iar celelalte cereri din acțiune se întemeiază pe dispoziții din codul civil, așa cum a precizat și reclamanta . în acțiune. S-a considerat că cererile nu au unele față de altele caracter accesoriu sau incidental ci sunt cereri principale și soluționarea unora depinde de modul de soluționare al celorlalte.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Secția Comercială și de C. Administrativ la Tribunalul A. sub nr. 3319/2005. În baza deciziei Curții de Apel, instanța a disjuns capetele de cerere privind obligarea C.L.M. A. la încheierea unui contract de vânzare cumpărare, cu acest obiect fiind format dosarul nr._ . De asemenea, s-au disjuns capetele de cereri privind constatarea efectuării de investiții și solicitarea de a dispune ca prețul acestui imobil să fie redus cu valoarea investițiilor formându-se dosarul nr.7250/2005 al Tribunalului A..
S-a reținut astfel spre soluționare de către Secția Comercială cererea privind constatarea existenței unui raport de locațiune între . și C.L.M. A., cerere care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 1619/13.12.2005 din dosar 3319/2005. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia nr. 152/A/22.05.2006 din dosar 1377/. apelul declarat de . împotriva sentințe amintite iar ICCJ Secția Comercială, prin decizia nr. 1829/28.05.2008 din dosar_ a respins recursul formulat de . împotriva deciziei Curții de Apel Timișoara.
În dosar nr._ Tribunalul A. Secția de contencios administrativ și fiscal litigii de muncă și asigurări sociale a respins cererea având ca obiect obligarea C.L.M. la încheierea contractului de vânzare cumpărare.
În urma acestor hotărâri a fost repus pe rol dosarul 6078/2004 al Tribunalului A. și dosarul 7250/2005, disjuns din dosar 3319/2005 al Tribunalului A., format în rejudecarea dosar_/2004 al Judecătoriei A..
. a invocat excepția necompetenței Secției Comercială raportat la capetele de cerere care au mai rămas de soluționat, respectiv, constatarea efectuării de investiții la spațiul în cauză, obligarea C.L.M. A. la restituirea contravalorii investiției, instituirea un drept de retenție până la plata integrală a sumei și evacuarea, și a solicitat trimiterea cauzei la Secția Civilă a Tribunalului A., invocând caracterul civil al obiectului cauzei.
Tribunalul A. – Secția comercială, potrivit celor reținute de decizia nr. 540/CA/R/2005 a Curții de Apel Timișoara, a constatat că cererile rămase de soluționat se întemeiază pe dispoziții din codul civil, ceea ce atrage competența Secției Civile și conformându-se celor stabilite de Curte, raportat la art.315 Cod procedură civilă prin Încheierea de ședință din 25 mai 2009, a scos cauza de pe rol și a trimis-o spre soluționare Secției Civile a Tribunalului A.. S-a avut în vedere în acest sens și temeiurile de drept invocate precum și faptul că s-a constatat irevocabil că între părți nu există nici un raport de locațiune și nici un alt temei care să consacre stabilirea unor raporturi juridice comerciale între acestea.
Împotriva Încheierii de ședință din 25 mai 2009, . a formulat recurs, acesta fiind respins de Curtea de apel Timișoara prin Decizia civilă nr. 1299 din 29.10.2009.
. a solicitat la data de 05 noiembrie 2009, revizuirea Deciziei civile nr.1299 din 29.10.2009 pronunțată de Curtea de apel Timișoara, cerere de revizuire ce a fost respinsă prin Decizia civilă nr. 102/R din 25 ianuarie 2010.
Tot la data de 05 noiembrie 2009, . a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei civile nr.1299 din 29.10.2009 pronunțată de Curtea de apel Timișoara, contestație ce a fost respinsă prin Decizia civilă nr. 103/R din 25 ianuarie 2010.
După rămânerea definitivă și irevocabilă a Încheierii de ședință din 25 mai 2009 dată de Tribunalul A. – Secția comercială, cauza a fost reînregistrată la Tribunalul A. - Secția civilă, la data de 24.03.2010 sub nr._ .
La data de 03.11.2010 s-a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea dosarului nr._ aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție București.
La data de 20.10.2011 Înalta Curte de Casație și Justiție București a pronunțat Decizia civilă nr. 1262 în dosarul nr. 3114/108,
La data de 24.12.2013, reclamanții C. L. al Municipiului A. și M. A. prin Primar G. F. au depus cerere de repunere pe rol a cauzei, invocând în drept dispozițiile art. 244 al. 2 Cod procedură civilă și precizând că Decizia civilă nr. 227/11.06.2013 pronunțată de Tribunalul A. – Secția civilă în dosarul nr._ * a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Timișoara prin Decizia civilă nr. 1560/21.10.2013. Mai mult, reclamanții au precizat că, obligația instituită în sarcina municipalității de a plăti suma de 34.253 lei ce reprezintă contravaloarea investițiilor efectuate de . în spațiul ocupat abuziv de aceștia, a fost îndeplinită prin consemnarea acestei sume la dispoziția acestei societăți la CEC Bank, ca urmare a refuzului acestora de a indica contul bancar unde să facă viramentul acestor bani. Prin urmare, nu mai subzistă condițiile pentru menținerea dreptului de retenție. Astfel s-a apreciat că a dispărut cauza care a condus la suspendarea judecării dosarului. S-a depus la dosar și recipisa de consemnare nr._/18.12.2013 a CEC Bank.
La data de 12.02.2014, . a depus note de ședință prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului A. în soluționarea prezentei cauze, apreciind că, competența aparține Judecătoriei A., astfel că potrivit prevederilor art.1 pct.1 din vechil Cod de procedură civilă, judecătoria judecă în primă instanță toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe.
La data de 12.02.2014, reprezentantul reclamanților C.L.M. A. și M. A. reprezentat prin Primar a depus concluzii scrise prin care a solicitat să se dispună admiterea acțiunii astfel cum aceasta a fost formulată, respectiv evacuarea necondiționată a pârâtului S.C. Steilmann B. S.R.L. din spațiul cu altă destinație situat în municipiul A., ., înscris în CF nr._ A., cu nr. Top. 894/XXVII/b, în suprafață de 575 mp, acțiunea fiind admisibilă, întrucât prin Sentința Civilă nr. 1618/13.12.2005 a Tribunalului A. pronunțată în dosarul nr. 3319/2005 în care reclamant a fost S.C. Steilmann B. S.R.L. în contradictoriu cu C.L.M. A., având ca obiect constatarea existenței unui raport de locațiune între cele două părți, s-a soluționat irevocabil faptul că reclamantul nu deține niciun titlu locativ pentru spațiul comercial situat în municipiul A. .. Mai mult, în încercările repetate ale pârâtului de a intra în legalitate, acesta a promovat mai multe acțiuni care au avut ca obiect obligarea reclamanților din prezenta cauză la încheierea unui contract de locațiune, acțiuni respinse de instanțele de judecată. Astfel, prin Sentința civilă nr. 1960/01.10.2002 a Tribunalului A. - Secția Comercială și contencios administrativ pronunțată în dosarul nr.4554/2002, instanța a respins acțiunea civilă exercitată de pârâtul din prezentul dosar, acțiune care a avut ca obiect obligația de a face, respectiv să oblige C.L.M. A. și S.C. Recons S.A. să încheie cu acesta un contract de închiriere pentru același spațiu, cu motivarea că există autoritate de lucru judecat. Sentința a rămas irevocabilă prin Decizia civilă a Curții de Apel Timișoara, ca instanță de recurs în Dosarul cu nr.7253/. civilă nr. 1168/15.12.2008 a Tribunalului A. - Secția contencios administrativ, pronunțată în dosarul nr. 4307/2005, instanța respinge acțiunea civilă exercitată de pârâtul din prezentul dosar, acțiune care a avut ca obiect obligarea reclamanților din prezentul dosar la încheierea unui contract de vânzare cumpărare a spațiului comercial prin negociere directă conform Legii nr. 550/2002, sentință ce a rămas irevocabilă prin Decizia civilă a Curții de Apel Timișoara, ca instanță de recurs în Dosarul cu nr. 2159.1/.> Reclamanții au precizat că așa cum au arătat prin cererea de repunere pe rol a acestui dosar, prin Decizia civilă nr. 227/11.06.2013 a Tribunalului A. - Secția civilă, pronunțată în dosarul nr._ *, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Timișoara - Secția civilă, prin Decizia civilă nr. 1560/21.10.2013, a fost obligat M. A. și C. L. al Municipiului A. la plata sumei de 34.253 lei, despăgubiri reprezentând valoarea investițiilor efectuate de . în spațiul ocupat abuziv, și s-a dispus instituirea în favoarea . a dreptului de retenție asupra magazinului de la parterului imobilului din A., . până la achitarea creanței de către C.L.M. A. și M. A. reprezentat prin Primar. Având în vedere că obligația instituită în sarcina reclamanților C.L.M. A. și M. A. reprezentat prin Primar de a plăti suma de 34.253 lei a fost îndeplinită prin consemnarea acestei sume la dispoziția acestei societăți la CEC Bank, ca urmare a refuzului acestora de a indica contul bancar al societății unde să se facă viramentul banilor, reclamanții au apreciat că, condițiile legale pentru menținerea dreptului de retenție nu mai subzistă iar prezenta acțiune în evacuare este admisibilă.
În final, reclamanții C.L.M. A. și M. A. reprezentat prin Primar au arătat că pârâta a fost notificată să elibereze spațiul ocupat abuziv încă din anul 2000, administratorul fondului locativ de la acea dată - S.C. Recons S.A., solicitând acesteia să elibereze necondiționat spațiul, pentru a permite organizarea licitației de închiriere a acestuia.
La data de 19.02.2014, pârâta . a depus concluzii prin care a solicitat în principal admiterea excepției necompetentei materiale a Tribunalului A., competența în soluționarea prezentei cauze aparținând Judecătoriei A., reiterând motivele expuse prin notele de ședință din 12.02.2014.
Cu privire la fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii având ca obiect evacuarea societății parate din imobilul situate in A., .. A., arătând că în fapt folosește spațiul comercial situat pe ., proprietatea reclamantei, achitând lunar chirie. Pentru existența raportului de locațiune, legea nu cere ad validitatem existența unui înscris care să stabilească cadrul în care se desfășoară acesta, contractul în formă scrisă fiind necesar doar ad probationem. Facturile eliberate de către S.C. RECONS S.A constituie un început de dovadă scrisă pentru existența raporturilor de locațiune. Aceasta întrucât, așa cum rezultă din adresa nr. 1616/08.05.2002, reclamanta a comunicat societății pârâte că: "întrucât ocupați efectiv spațiul în cauză până la reglementarea situației juridice a acestuia, dumneavoastră veți suporta chiria lunara începând cu data de 20.02.2002. conform facturilor emise". Astfel, începând cu această dată societatea STEILMANN B. S.R.L. a achitat cu regularitate și neîntrerupt contravaloarea chiriei către proprietar, reclamanta emițând facturi pe care era aplicata mențiunea "cu titlu de chirie". Potrivit dispozițiilor art. 1414 C.civ. s-a considerat ca o locațiune, orice concesiune temporară a unui imobil drept o prestație anuală, ori sub ce titlu ar fi făcută. Astfel, pârâta ocupă spațiul din litigiu încă din anul 1996, în mod neîntrerupt, comportându-se ca un bun chiriaș, în sensul că a achitat cu regularitate și fără a înregistra întârzieri la plata contravalorii utilităților aferente spațiului în baza facturilor de utilități anexate la dosar, având încheiate contracte cu furnizorii de utilități (Electrica, Arterm, Romtelecom, Apa-Canal). Aceste contracte au fost încheiate în mod direct în numele societății pârâte, fiind recunoscuți astfel și de către terți în mod efectiv ca un bun chiriaș. În mod inadmisibil, forțat și nejustificat, reclamanta a calificat natura plăților efectuate de către pârâtă ca daune interese echivalente valoric cu chiria. Este inadmisibilă această calificare, pornind de la simpla definiție a daunelor interese: „despăgubiri bănești la plata cărora debitorul este obligat prin hotărâre judecătorească în scopul reparării prejudiciilor cauzate creditorului prin neexecutarea obligațiilor sale contractuale sau prin executarea lor defectuoasă ori cu întârziere". S-a concluzionat că societatea pârâtă nu a fost obligată prin niciun fel de hotărâre judecătorească la plata acestor sume de bani, facturile fiind achitate de buna voie prin ordin de plată. Mai mult, aceste daune se acordă în cazul neexecutării obligațiilor contractuale, ori tocmai lipsa contractului a determinat-o pe reclamantă să dea asemenea calificare plăților efectuate. De asemenea, în toată această perioadă societatea pârâtă a îngrijit și întreținut în mod corespunzător spațiul din litigiu, investițiile efectuate în acesta ridicând mult valoarea acestui spațiu comercial.
Pârâta ., potrivit dispozițiilor Legii nr. 550/2002, a arătat că a formulat cerere de vânzare prin negociere directă a spațiului comercial pe care îl ocupă ca un bun chiriaș, achitând în mod constant chiria aferentă, însă această cerere a fost respinsă, reclamanta refuzând atât să încheie contractul de locațiune în formă scrisă cât și să vândă prin negociere directă spațiul, cu toate că întrunește condițiile legale necesare.
În urma examinării excepției de necompetență materiale și a cererii formulate de reclamanți tribunalul a reținut că în ceea ce privește excepția invocată, aceasta a mai fost invocată în prezenta cauză cu privire la necompetența Secției civile, în ședința publică din 25 mai 2009, iar prin încheierea Tribunalului A. din aceeași dată a fost respinsă, instanța trimițând cauza spre soluționare secției civile a Tribunalului A. conform și a Deciziei nr.540/CA/R/2005 a Curții de apel Timișoara, care a rezolvat și competența materială în sarcina tribunalului și nu a judecătoriei.
Cu privire la fondul cauzei s-a constatat că între cele două părți au existat mai multe litigii, acțiuni ale reclamantei C.L.M. pentru evacuarea pârâtei . și a pârâtei pentru încheierea contractului respectiv prelungirea acestuia și pretenții.
Ori, așa cum rezultă din circuitul procesual prezentat demersurile . pentru încheierea contractului de locațiune au fost respinse în mod irevocabil. De asemenea, suma de 34.253 lei la care a fost obligată reclamanta CLM A. prin Decizia civilă nr.227/2013 a Tribunalului A. irevocabilă a fost achitată pârâtei cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea investițiilor făcute de aceasta la imobil.
S-a reținut că între Recons SA A. și Comtex SA s-a încheiat contractul de închiriere în anul 1996, iar în anul 2002 contractul a fost anulat prin Decizia civilă nr. 146/R/2002 a Curții de apel Timișoara. Pârâta . era în asociație de participațiune cu . rămas în spațiu.
Odată cu apariția Legii nr. 550/2002, C. local al municipiului A. a introdus în lista spațiilor comerciale și spațiul ocupat de pârâtă, iar potrivit dispozițiilor art. 2,16 și 17 din această lege se stipulează că vânzarea spațiilor comerciale de prestări de servicii și de producție către comercianții care le folosesc în baza unui contract de închiriere, concesiune, locație de gestiune, încheiat în condițiile legii și valabil la data intrării în vigoare a legii se face la solicitarea acestora prin negociere directă și în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii, persoanele prevăzute la art.16 vor depune o solicitare scrisă de cumpărare la sediul vânzătorului. După expirarea acestui termen spațiile comerciale pentru care nu s-a depus solicitare de cumpărare se vor vinde prin licitație publică cu strigare în condițiile legii.
Or pârâta a depus cerere, prima după 1 an iar a doua după 1 an și jumătate, depășind cu mult termenul prevăzut de lege.
În aceste condiții, de la expirarea termenului nu a mai justificat nici un titlu locativ iar toate demersurile sale au fost respinse irevocabil iar pretenția asupra spațiului recunoscută de instanță a expirat la momentul punerii la dispoziție a sumei datorată de către reclamantă.
Întrucât procesul a fost început în anul 2004, părțile având calități atât de pârâți cât și de reclamanți, refuzându-se prelungirea contractului de închiriere, . avea nici o calitate, proprietar fiind C.L.M. A.. De altfel atribuțiile Recons au fost preluate de C.L.M. A. potrivit Hotărârii nr. 302 din 21.12.2005. S-a reținut că, obiectul prezentei cereri îl constituie evacuarea pentru lipsă de titlu, prelungirea contractului nefiind acceptată de lege și susținută de hotărârile judecătorești, astfel încât condițiile impuse de dispozițiile art.1410-1411 cod civil nu se regăsesc, motiv pentru care s-a admis acțiunea reclamanților C. L. al Municipiului A. și M. A. prin Primar în contradictoriu cu pârâta . și s-a dispus evacuarea pârâtei din spațiul deținut de aceasta fără titlu în A., ..
Împotriva sentinței civile nr. 471/_ pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ a declarat apel pârâta S.C. Steilmann B. S.R.L. care a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii.
În primul rând a solicitat recalificarea căii de atac ca fiind apel și nu recurs astfel cum s-a menționat în dispozitivul hotărârii în raport de dispozițiile art. 282 c.pr.civ..
Litigiile având ca obiect rezilierea unui contract de închidere, evacuarea pârâtului și obligarea acestuia la plata chiriei si a penalităților de întârziere au caracter evaluabil în bani. În schimb simpla acțiune în evacuare este una neevaluabila în bani, hotărârea pronunțata în cadrul unui litigiu având ca obiect evacuarea fiind supusă apelului și nu recursului
În ceea ce privește fondul cauzei a arătat că prin hotărârea atacată a fost reținută o stare de fapt contrară realității, societatea apelanta a folosit spațiul în discuție încă din anul 1996, în mod neîntrerupt, s-a comportat ca un bun chiriaș, în sensul ca a achitat la zi și în mod prompt contravaloarea utilităților aferente spațiului în baza facturilor de utilități, având încheiate contracte cu furnizorii de utilități (Enel, Arterm, Apa Canal, Romtelecom). Aceste contracte au fost încheiate în mod direct în numele societății apelante, fiind recunoscută astfel de terți în mod efectiv ca un bun chiriaș.
Societatea apelanta a deținut inițial spațiul în mod legal, având ca titlu locativ, contractul de asocierea în participațiune încheiat cu S.C. Comtex S.A. societate care la rândul sau încheiase un contract de locațiune cu M. A..
A învederat că, deși nu exista un contract de închiriere încheiat în scris între apelantă și proprietarul spațiului, aceasta din urma încasează lunar sume de bani iar pe facturile emise, cu toate că menționează ca aceste sume sunt achitate cu titlu de daune interese, este vorba doar de un artificiu menit sa suplinească lipsa înscrisului dintre părți.
Pentru existenta raportului de locațiune, legea nu cere ad validitatem existența unui înscris care să stabilească cadrul în care se desfășoară acesta - contractul în forma scrisa fiind necesar doar ad probationem, or, facturile emise de intimată constituie un început de dovada scrisă pentru existenta raportului de locațiune.
Mai mult, prin adresa nr. 1616/08.05.2012, intimata a comunicat apelantei (...) „ întrucât ocupați efectiv spațiul în cauză până la reglementarea situației juridice a acestuia, dumneavoastră veți suporta chiria lunara începând cu data de 20.02.2002 conform facturilor emise".
De la acea data apelanta a achitat cu regularitate chiria proprietarului spațiului, acesta emițând facturi pe care era menționat "cu titlu de chirie".
A arătat că în toata aceasta perioada S.C. Steilmann B. S.R.L. a încercat în repetate rânduri sa încheie contract de locațiune cu intimata, a formulat cereri de cumpărare a spațiului comercial din A., ., în baza Legii 550/2002, conform art. 16, prin negociere directă, însă comisia de licitație nu a permis participarea apelantei la licitația publică organizata pentru data de 25.10.2004, respectiva licitație rămânând fără nicio finalitate.
Buna credință a apelantei este justificată și de faptul ca a încercat prin intermediul instanțelor judecătorești să obțină o recunoaștere a raportului de locațiune, apelanta dorind mereu s ă își desfășoare activitatea într-un cadru legal.
A motivat că folosește suprafața de 150 mp din întregul imobil, situat la parterul imobilului, celelalte încăperi, atât de la parterul imobilului cât și de la etajul 1, fiind într-o starea avansata de degradare, ceea ce presupune ca aceeași ar fi fost și starea spațiului în litigiu, în cazul în care apelanta nu ar fi efectuat investițiile necesare.
Efectuarea investițiilor de către societatea apelanta au fost în mod irevocabil constatate de către instanța, restituirea contravalorii acestora formând obiectul dosarului nr._ * intimata fiind obligata sa plătească apelantei suma de 34.253 lei.
A apreciat astfel că apelanta are dreptul de a beneficia de prerogativele conferite unui chiriaș de bună credință, motiv pentru care evacuarea sa din acest imobil ar apărea abuzivă, contrara uzanțelor comerciale și normelor legale.
Prin întâmpinare intimații C. L. al Municipiului A., M. A. prin Primar și S.C. Recons S.A. au solicitat în primul rând respingerea cererii de recalificare a căii de atac, apreciind că în mod corect Tribunalul A. a stabilit că recursul este calea de atac împotriva sentinței civle nr. 471/19.02.2014 având în vedere dispozițiile art. 2821 c.pr.civ. și obiectul prezentei cauze – evacuarea pârâtei din spațiul în litigiu.
Raportat la obiectul cauzei în condițiile în care calea de atac corectă este recursul, solicită să se constate nulitatea recursului, având în vedere dispozițiile art. 3021 lit. c) coroborate cu dispozițiile art. 306 alin. 3 c.pr.civ., întrucât recursul nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și implicit, dezvoltarea acestor motive.
Arată că în speță, nu numai că recurenta-pârâtă nu s-a conformat exigențelor art. 3021 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură civilă, neindicând motivele de nelegalitate din art. 304 din codul de procedură civilă pe care își întemeiază recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 din Codul de procedură civilă. Astfel, solicită să se constate că în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa sentinței primei instanțe, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată în primă instanță și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia. Prin motivele recursului său, recurenta-pârâtă se referă la aspecte de fond ale cauzei, inapte să valoreze critică a deciziei recurate.
Apreciază că succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 din Codul de procedură civilă, în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs, motiv pentru care a solicitat să se constate nulitatea recursului.
În subsidiar, în măsura în care instanța apreciază că recursul nu este nul, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului și menținerea Sentinței civile a Tribunalului A. nr. 471/19.02.2014, având în vedere aceleași considerente pe care le-a invocat în fața primei instanțe.
În drept, a menționat dispozițiile art. 3021 lit. c), art. 304, art. 306 alin.3 Codul de procedură civilă.
Prin Note scrise depuse pentru termenul de judecată din data de 25.05.2014, cu privire la calificarea căii de atac pârâta recurentă a solicitat în principal să se constate că, fiind apelul, calea de atac împotriva sentinței civile nr. 471 astfel cum prevedea art. 282 din codul de procedură civilă, în forma aplicabilă la data introducerii cererii de chemare în judecată. În subsidiar, dacă se va aprecia că hotărârea atacată este supusă doar recursului, să sse recalifice cererea sa în temeiul art. 84 din codul de procedură civilă ca fiind o cerere de recurs, temeiul acestuia fiind dispozițiile art. 3041 din codul de procedură civilă.
A precizat că, prin cererea introductivă de instanță, reclamantele C. L. al Municipiului A., M. A. reprezentat prin Primar și societatea Recons S.A. A., au solicitat în contradictoriu cu pârâta constatarea inexistenței unui titlu locativ pentru spațiul ocupat de aceasta și evacuarea sa din imobil.
Acțiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului A. - Secția Comercială la data de 20.10.2004 formându-se astfel dosarul cu nr. 6078/2004 și prima instanță a pronunțat hotărârea asupra fondului cauzei la data de 19.02.2014.
Față de momentul la care acțiunea a fost introdusă și în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare la acea dată, consideră că în situația dată, calea de atac împotriva Sentinței Civile cu nr. 471 este apelul.
S-a subliniat că dispozițiile art. 282 din Codul de Procedură Civilă, în forma aplicabilă la data introducerii cererii de chemare în judecată, prevedeau faptul că hotărârile pronunțate de judecătorii sau de tribunale sunt supuse apelului la Curtea de apel, astfel că prin dispozitivul Sentinței Civile cu nr. 471 din data de 19.02.2014, instanța a statuat în mod greșit calea de atac ca fiind recursul, hotărârea fiind susceptibilă de a fi atacată cu apel.
A învederat că, astfel, calea de atac împotriva hotărârii va trebui să fie cea de la data la care a fost introdusă acțiunea, respectiv apelul. Mai mult decât atât, față de capătul principal de cerere - constatarea inexistentei titlului locativ - aceasta acțiune, sub imperiul oricărei forme a codului de procedura civilă, a fost susceptibila de apel. Capătul de cerere accesoriu, evacuarea, nu putea prelua decât situația procesuală a capătului principal de cerere.
Chiar dacă ar fi în ipoteza unei simple acțiuni în evacuare, în mod constant atât în doctrină, cât și în jurisprudență se statuează principiul conform căruia calea de atac împotriva unei hotărâri trebuie să fie cea de la momentul la care a fost introdusă acțiunea. Această soluție se bazează în primul rând pe principiul neretroactivității legii civile, față de care nu poate fi acceptată ideea că motivele, termenele și însăși căile de atac împotriva unor hotărâri să fie schimbate pe parcursul judecării procesului.
De altfel, chiar și în lumina dispozițiilor prevederilor CEDO, schimbarea și în cazul speței, chiar suprimarea, unei căi de atac împotriva unei hotărâri, va constitui o imixtiune în stabilitatea și predictibilitatea drepturilor procesuale ale părților, în care acestea își pregătesc actele procesuale și strategiile în funcție de dispozițiile legale în vigoare la data introducerii acțiunii.
A învederat că în situația în care nu se va accepta de către instanță motivarea sa în sensul recunoașterii căii de atac a apelului în temeiul dispozițiilor art. 84 din Codul de Procedură Civilă, solicită recalificarea căii de atac formulate ca fiind greșit denumită și să se constate că a formulat recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 3041 din Codul de Procedură Civilă, iar cererea de recurs întemeiata pe dispozițiile art. 3041 nu este limitata, astfel cum a arătat intimata prin întâmpinare, la motivele de casare stabilite prin art. 304 C.pr.civ.. Recursul, în acest caz, pentru respectarea dublului grad de jurisdicție impus de CEDO, este unul „devolutiv", iar limitarea intervine doar în cazul probelor.
Prin înscrisul intitulat „Note scrise” depuse la același termen de judecată, pârâta a invocat ca motiv de ordine publică necompetența materială a Tribunalului A. cu motivare că prin cererea de chemare în judecată formulată de către societatea Recons S.A., aceasta a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta să se dispună: constatarea inexistentei unui titlu în virtutea căruia aceasta din urmă deține imobilul situat în A., Bld Revoluției nr. 82, precum și evacuarea sa din imobilul individualizat anterior, acțiunea fiind înregistrată la Tribunalul A. Secția comercială.
Față de această împrejurare, a invocat excepția necompetenței materiale procesuale a Tribunalului, solicitând trimiterea cauzei spre judecare, Judecătoriei A.. Instanța, prin încheierea din data 15.02.2005 fila 56, a respins excepția cu motivarea că situația se găsește în prezenta unei acțiuni comerciale, neevaluabile în bani, iar competența pentru astfel de cauze comerciale aparține tribunalului.
Cu toate acestea, la data 25 mai 2009, prin încheierea, aceeași instanță a declinat dosarul către Secția Civila, constatând natura civila a cauzei. Or, odată constatată natura civilă a cauzei, față de dispozițiile art. 1 din c.pr.civ, pentru cereri neevaluabile în bani, de natură civilă, competenta aparținea judecătoriei.
S-a arătat că au fost încălcate, astfel, prevederile legale referitoare la necompetența materială a instanței, necompetență care, în condițiile art. 159 c.pr.civ. este una de ordine publică, iar, pentru aceste motive se impune casarea/desființarea hotărârii atacate și trimiterea acestei cauze spre competenta soluționare către Judecătoria A..
A arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor cu care a fost învestită rezultând încălcarea principiului disponibilității. Instanța nu s-a pronunțat sub nici o formă asupra petitului principal al acțiunii introductive de instanță, respectiv asupra constatării inexistenței titlului în baza căruia pârâta utilizeză imobilul situat în A., Bld Revoluției nr. 82.
În ciuda faptului că pe parcursul procesului chestiunea existenței sau inexistenței acestui titlu a constituit principalul motiv de dispută dintre părți, prin Sentința Civilă nr. 471, instanța de judecată nu a reținut în dispozitivul hotărârii nici o măsură în această privință.
De asemenea, instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra excepției necompetenței materiale a Tribunalului A., invocată de pârâtă la ultimul termen de judecată, atât oral, cât și în scris.
Pârâta a invocat și lipsa calității procesuale active a reclamanților și lipsa capacității de folosința si exercițiu a Recons A., societatea desființată.
Astfel, referitor la societatea Recons S.A., aceasta și-a pierdut calitatea procesuală activă cu privire la promovarea prezentei acțiuni, la data de 21.12.2005, prin adoptarea HCLM A. cu nr. 302, prin care a fost reziliat contractul de concesiune al imobilului ce face obiectul prezentei cauze, astfel că . mai este parte în dosar, nu mai are nici măcar capacitate de folosința (fiind desființată), deci nu poate fi parte In dosar.
A arătat că în ceea ce privește lipsa calității procesuale active a Consiliului L. A.,aceasta rezultă în mod indubitabil din actele dosarului și modalitatea în care aceasta a fost atrasă în proces. Deși conform hotărârii de consiliu local, succesorul in drepturi al S.C. Recons A. era C. L., S.C. Recons A. a indicat ca și continuator/reclamant în dosar (și instanța a citat ca atare) doar pe M. A. prin Primar.
Este adevărat ca a dobândit calitatea de parte și C. L. A. în prezenta cauză, însă doar ca pârâtă la cererea reconvențională a S.C. Steilmann B. S.R.L., cerere disjunsă. Deci C. L. A. nu a fost niciodată introdus in proces ca reclamant, ci doar ca pârât reconvențional. Față de faptul ca nu exista in cauza niciun act de procedura prin care C. L. A. sa fie introdus în cauza, acesta nu poate avea calitatea de reclamant/intimat.
Cu privire la lipsa calității procesuale active a Municipiului A., prin Primar arată că Recons A. a indicat in mod eronat M. A. prin Primar ca fiind succesorul sau în drepturi., întrucât astfel cum rezultă din înscrisurile depuse de reclamanta inițială, societatea Recons S.A., respectiv HCLM A. nr. 302, aflată la fila 84 din dosar, toate atribuțiile de administrare și gestionare a imobilului din prezentul litigiu aparțin Consiliului L. al Municipiului A.. D. urmare, singura persoană îndreptățită a continua acțiunea promovată de către societatea Recons era C. Municipiului A., iar nu Municipiului A. prin Primar.
Solicită astfel să se constate că hotărârea a fost pronunțată față de 3 entități juridice care nu justifică calitatea procesuală activă, iar pe fond să se respingă acțiunea ca fiind promovată de o persoană care nu justifică calitatea procesuală activă.
Prin încheierea nr. 388/28.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara secția a II-a civilă în dosar nr._ s-a dispus transmiterea cauzei la secția I civilă cu motivarea în esență că în speță nu este vorba despre un litigiu între profesioniști care să atragă competența funcțională a Secției a II-a civilă.
Cauza a fost reînregistrată la Secția I civilă sub nr_ .
La data de 04 august 2014 s-a depus prin registratură întâmpinare de către S.C. Recons S.A. prin care a solicitat respingerea apelului declarat de pârâta S.C. Steilmann B. S.R.L. cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, în esență, a arătat că prin declararea apelului împotriva Sentinței civile nr. 471 din 19 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul A. - Secția civilă în Dosarul nr._, apelanta - pârâtă tinde să lipsească de efectele lucrului judecat hotărârile judecătorești anterioare, prin care instanțele de judecată au respins, irevocabil, capetele de cerere, prin care apelanta - pârâtă a solicitat constatarea existenței unui raport de locațiune între C. L. al Municipiului A. și apelanta - pârâtă, respectiv obligarea Consiliului L. al Municipiului A. la încheierea contractului de vânzare - cumpărare, ceea ce este inadmisibil.
Arată că a fost titularul dreptului de administrare a imobilelor proprietate a Statului Român, drept pe care l-a dobândit prin Contractul de concesiune a serviciului public de administrare, întreținere și repararea fondului locativ, precum și pregătirea și urmărirea investițiilor, construcții de locuințe din fondurile bugetare locale sau centrale și vânzări de locuințe, înregistrat cu nr. 3.679 din 28 februarie 1996.
Acest contract de concesiune a fost reziliat, însă, prin acordul părților, prin Hotărârea Consiliului L. al Municipiului A. nr. 302 din 21 decembrie 2005, modificată și completată prin Hotărârea Consiliului L. al Municipiului A. nr. 26 din 19 ianuarie 2006, în sensul că serviciul public care a format obiectul contractului de concesiune a fost preluat, potrivit prevederilor art. 2 din același act administrativ, în gestiune directă de către compartimentele aparatului de specialitate al Consiliului L. al Municipiului A. (aparatului de specialitate al Primarului Municipiului A. n.s.).
Toate drepturile și obligațiile privind fondul locativ, inclusiv cele prevăzute în contractele de vânzare - cumpărare, au fost preluate de către M. A..
În acest context, solicită să se constate că, în momentul de față, nu mai are calitate procesuală în această acțiune și, în consecință, să se respingă apelul în contradictoriu cu această parte, ca fiind introdus în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală.
Prin Note scrise depuse pentru termenul din data de 07.10.2014 pârâta-apelantă a solicitat să se constate în prealabil calea de atac împotriva sentinței civile nr. 471 este apelul, întrucât capătul principal al cererii introductive (în raport de care se va stabili calea de atac, conform prevederilor art. 17 c.p.c.) are ca obiect o acțiune neevaluabilă în bani (acțiune în constatare) și care, sub imperiul oricărei forme a art. 282 din codul de procedură civilă, era susceptibilă a fi atacată cu apel. Subsecvent, chiar și în situația în care calea de atac va fi raportată la obiectul secundar al cererii - acțiune în evacuare - aceasta va fi tot apelul, astfel cum prevedeau art. 282 șl 2821 din codul de procedură civilă, în forma aplicabilă la data introducerii cererii de chemare în judecată, în conformitate cu prevederile art. 223 din Legea 71/2011.
În subsidiar, se solicită că, în situația în care hotărârea atacată este supusă doar recursului, să se recalifice cererea sa în temeiul art. 84 din codul de procedură civilă ca fiind o cerere de recurs, temeiul acestuia fiind dispozițiile art. 3041 din codul de procedură civilă.
Arată că petitul acțiunii formulate de reclamanți a avut 2 capete de cerere, respectiv, o acțiune în constatare a inexistenței titlului locativ al pârâtei, pe de o parte, iar pe de altă parte, o acțiune în evacuare, subsecventă și condiționată de admisibilitatea primul capăt.
Cu privire la acțiunea în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 471 din data de 19.02.2014, a considerat că în cauză sunt incidente prevederile art. 2821 din codul de procedură civilă, în forma aplicabilă la data de 20.10.2004.
Calea de atac împotriva hotărârii va trebui să fie apelul, față de împrejurarea că aceasta este dată de capătul principal al cererii - în conformitate cu principiul instituit de art. 17 din codul de procedură civilă.
Or, hotărârile pronunțate în primă instanță ce aveau ca obiect o acțiunea neevaluabilă în bani - precum cazul unei acțiuni în constatare - nu au fost niciodată exceptate de la calea de atac a apelului, art. 2821 neprevăzând în nicio formă a sa o asemenea limitare.
Subsecvent, calea de atac este cea prevăzută de lege la momentul introducerii acțiunii - principiu statuat în mod expres de prevederile art. 223 din legea 71/2011, astfel chiar dacă legea 71/2011 a prevăzut modificări ale legislației procedurale în sensul suprimării căii de atac a apelului, art. 223 din aceeași lege soluționează și conflictul în timp al legii procesuale, menționându-se în mod expres: "dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele șl cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale șl procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite."
Arată că și în lumina dispozițiilor prevederilor CEDO, schimbarea și în cazul situației de fapt, chiar suprimarea, unei căi de atac împotriva unei hotărâri, va constitui o imixtiune în stabilitatea și predictibilitatea drepturilor procesuale ale părților, în care acestea își pregătesc actele procesuale și strategiile în funcție de dispozițiile legale în vigoare la data introducerii acțiunii.
A învederat că în condițiile în care nu se va accepta susținerile sale, în sensul recunoașterii căii de atac a apelului împotriva Sentinței Civile nr. 471 din data de 19 februarie 2014, în temeiul dispozițiilor art. 84 din Codul de Procedură Civilă, solicită să se dispună recalificarea căii de atac formulate de pârâtă ca fiind greșit denumită și să se constate că aceasta a formulat recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 3041 din Codul de Procedură Civilă.
Prin note de ședință intimații au arătat că își susțin punctul de vedere cu privire la calificarea căii de atac ca fiind recurs.
Arată că, petitul principal al cererii și singurul de altfel este o acțiune în evacuare ce a fost demarată acum 10 ani.
Au învederat că există autoritate de lucru judecat cu privire la constatarea existentei unui raport de locațiune între . și CLM A., drept pentru care în prezenta pricină nu mai poate fi pus în discuție acest aspect, acest capăt de cerere ramând fără obiect din data de 28.05.2008, data pronunțării Deciziei nr. 1828 a ÎCCJ.
În condițiile în care calea de atac corectă este recursul, au solicitat să se constate nulitatea recursului, având în vedere dispozițiile art. 3021 lit. c), coroborate cu dispozițiile art. 306 alin. 3 C.proc.civ.. Astfel, au solicitat să se constate că recursul nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază dezvoltarea acestor motive, iar, în subsidiar în măsura în se apreciază că recursul nu este nul, pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului și menținerea Sentinței civile a Tribunalului A. nr. 471/19.02.2014, având în vedere aceleași considerente pe care le-au invocat în fața primei instanțe.
Dacă se apreciază că apelul este calea de atac, pe fondul cauzei, solicită respingerea apelului și menținerea Sentinței civile a Tribunalului A. nr. 471/19.02.2014, având în vedere aceleași considerente pe care le-au invocat în fața primei instanțe.
Prin „Note scrise” depuse la 14.11.2014 și 18.11.2014 recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea spre rejudecare, iar în subsidiar a solicitat modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii.
Susține că în principiu casarea hotărârii atacate, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 3 și pct. 5, întrucât instanța competentă este Judecătoria A..
Invocăând dispozițiilor art. 3041 c.pr.civ. coroborate cu cele ale art. 304 pct. 5, 306 și 312 (5) c.pr.civ. a învederat că, prima instanță, nu s-a pronunțat în nici un fel cu privire la primul capăt de cerere referitor la constatarea inexistenței titlului de locațiune pe excepția necompetenței materiale a Tribunalului A. și nici pe cea a autorității de lucru judecat.
A arătat că cererea de chemare în judecată a fost formulată de S.C. Recons S.A. A., iar contractul dintre S.C. Recons S.A. A. și C. L. al Municipiului A. a fost reziliat, astfel că la data de 19.01.2009 constatându-se lipsa calității procesuale active a S.C. Recons S.A. A.. Aceasta a solicitat introducerea în cauză, în calitate de intervenient a Primarului Municipiului A..
A învederat că nu a fost chemat în calitate de reclamant C. L. al Municipiului A., ci doar ca pârât în cererea reconvențională formulată de S.C. Steilmann B. S.R.L. iar această cerere s-a disjuns și s-a judecat separat.
În susținerea celor menționate arată că față de natura civilă a cauzei reținută prin încheierea din data de 25.05.2009 și declinarea competenței de la Secția Comercială a Tribunalului A. la Secția Civilă a aceleiași instanțe, față de obiectul cererii de chemare în judecată (constatarea inexistenței titlului de locațiune și evacuare), în raport de art. 1 si 2 din c.pr.civ. 1865, instanța competentă este Judecătoria A..
Dacă se reține natura comercială a cauzei, se impune trimiterea spre rejudecare la Tribunalul A., Secția Comercială, urmând ca în calea de atac, această cauză să se judece la secția pentru profesioniști a Curții de Apel.
A învederat că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor cu care a fost învestită, sens în care invocă încălcarea principiului disponibilității.
Astfel, instanța nu s-a pronunțat sub nici o formă asupra petitului principal al acțiunii introductive de instanță, respectiv asupra constatării inexistenței titlului în baza căruia utilizează imobilul situat în A., Bld. Revoluției nr. 82.
Lipsa calității procesuale active - excepție absolută, de fond, peremptorie reprezintă motiv de recurs întemeiat pe art. 3041 coroborat cu art. 306 și cu art. 304 pct. 5 si pct. 9 c.pr.civ.; Cererea de chemare in judecata a fost formulata de către Recons A., în calitate de administrator al spațiului și având în vedere că a fost reziliat contractul dintre Recons A. și C. L. A., s-a constatat lipsa calității procesuale active a Recons A. prin încheierea de la data de 19.01.2009 (fila 112). Recons A. a înțeles să introducă în proces, în calitate de Intervenient conform art.57 c.pr.civ. (chemarea în judecată a altor persoane), exclusiv pe Primarul Municipiului A., astfel cum rezultă din notele de ședință depuse la dosar la data de 24.11.2008 (fila 82). Administrarea spațiului aflat în locațiunea Steilmann B. a trecut însă, în baza HCML A. nr. 302/21.12.2005, la C. L. A., nu la Primar, astfel încât nici Primarul nu are calitate procesuală activă.
Referitor la lipsa calității procesuale active a Consiliului L. A., aceasta rezultă în mod indubitabil din actele dosarului si modalitatea în care aceasta a fost atrasă în proces. Astfel, deși conform hotărârii de consiliu local, succesorul în drepturi al Recons A. era C. L., Recons A. a indicat ca și continuator/reclamant în dosar ) doar pe M. A. prin Primar.
Astfel C. L. A. nu este parte în dosar, iar instanța nu a primit vreo cerere modificatoare pentru a fi în drept să-l introducă, ca și reclamant, siruație în care, hotărârea a fost pronunțată în mod greșit în contradictoriu cu acesta cu încălcarea principiului disponibilității si a drepturilor procesuale ale pârâtei.
Cu privire la lipsa calității procesuale active a Municipiului A., prin Primar arată că Recons A. a indicat în mod eronat M. A. prin Primar ca fiind succesorul său în drepturi, întrucât astfel cum rezultă chiar din înscrisurile depuse de reclamanta inițială, societatea Recons 5.A., respectiv HCLM A. nr. 302, (aflată la fila 84 din dosarul_ ), toate atribuțiile de administrare și gestionare a imobilului din prezentul litigiu aparțin Consiliului L. al Municipiului A.,
Prin concluzii reclamanții intimați C. L. al Municipiului A. și Primarului Municipiului A. au arătat că în ceea ce privește competența materială, acest aspect a fost tranșat în favoarea Tribunalului A., iar calitatea procesuală a intimaților este justificat de dispozițiile art. 21, 23, 36 ,114-124 din Legea nr.213/2001.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat cu privire la constatarea existenței ( inexistenței) vreunui titlu locativ de către pârâta reclamantă acest petit a rămas fără obiect, fiind soluționat irevocabil de Înalta Curte de Casație și Justiție București.
În ceea ce privește acțiunea la care a făcut referire pârâta-recurentă la termenul din data de 11.11.2014 arată că prezenta acțiune nu are legătură cu această cauză, întrucât este o acțiune în pretenții formulată de reclamanții recurenți, pentru diferența de „chirie” care a făcut obiectul dosarului nr._ .
Referitor la acțiunea formulată de S.C. Steilmann B. S.R.L. având ca obiect constatarea efectuării de investiții în spațiul din litigiu Și instituirea unui drept de retenție arată că aceasta a făcut obiectul dosarului nr._ * al Judecătoriei A. soluționat definitiv prin sentința civilă nr. 1260/21.10.2013 a Curții de Apel Timișoara.
Examinând decizia civilă atacată prin prisma motivelor vizate de dispozițiile art. 304, 3041 și 306 ( 2) c.pr.civ. față de dispozițiile art. 299 și următoarele c.pr.civ., ale Legii nr. 215/2001, ale art. 315 c.pr.civ. curtea constată că recursul este nefondat.
Ca un aspect preliminar se impune prcizare că raportat la dispozițiile art. 219 și art. 221 din Legea nr. 71/2011, Curtea a calificat prezenta cale de atac ca fiind recursul, iar acest aspect este detaliat în încheierea de ședință din 11.11.2014 ce face parte integrantă din rezenta hotărâre.
Astfel, referitor la excepția de ordine publică cu privire la necompetența materială a Tribunalului A., în raport de obiectul cererii de chemare în judecată curtea constată că acest aspect a fost tranșat irevocabil prin decizia civilă nr. 1299/29.10.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._, prin care s-a respins recursul declarat împotriva încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul A. la data de 25.05.2009.
Curtea de Apel Timișoara a reținut în acest sens că prin încheierea pronunțată în ședința publică din 25 mai 2009 de Tribunalul A. în dosar nr. 6078/2004, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și s-a trimis spre soluționare Secției Civile a aceluiași tribunal, motivându-se prin aceea că potrivit celor reținute în decizia nr. 540/CA/R/2005 a Curții de Apel Timișoara, cererile rămase de soluționat în dosar se întemeiază pe dispozițiile codului civil, ceea ce atrage competența secției civile și se conformează celor stabilite de instanța de control judiciar prin raportare la art. 315 c.pr.civ., precum și faptul că s-a reținut irevocabil că între părți nu există nici un raport de locațiune și nici un alt temei care să consacre stabilirea unor raporturi juridice comerciale între acestea.
În ceea ce privește susținerea pârâtei recurente în sensul că obiectul prezentei cauze este constatarea existenței titlului de locațiune și evacuare – curtea reține că nu este justificată raportat la faptul că în dosar 3319/2005 Tribunalul A. prin sentința civilă nr. 1619/13.12.2005 a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. Steilmann B. S.R.L. având ca obiect constatarea existenței unui raport de locațiune între reclamantă și C. L. al Municipiului A., hotărâre ce a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 1829/28.05.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție București în dosar nr._ .
Cum acest petit a fost soluționat în mod irevocabil cele constatate de instanță intrând în puterea lucrului judecat în mod corect această cerere nu putea constitui obiect de analiză a Tribunalului A. existând astfel autoritate de lucru judecat, motiv pentru care nu poate fi primită critica cu referire la încălcarea principiului disponibilității de către instanța de fond, invocată de recurentă.
În consecință acest capăt de cerere, pe de o parte, a rămas fără obiect odată cu pronunțarea deciziei civile 1828/28.05.2014, iar, pe de altă parte, tribunalul a reținut în considerentele hotărârii atacate cu prezentul recurs că „demersul,” S.C. Steilmann B. S.R.L. pentru încheierea contractului de locațiune a fost respins în mod irevocabil – situație în care nu se poate reține susținerea recurentei în sensul că în această hotărâre tribunalul nu a făcut nici o mențiune în acest sens.
Cu privire la susținerea excepției lipsei calității procesuale a Consiliului L. al Municipiului A. și a Municipiului A. prin Primar, Curtea constată că nu este întemeiată.
Astfel cererea de chemare în judecată a fost formulată într-adevăr de către S.C. Recons S.A. A., în calitate de concesionar al bunului în care pârâta își desfășoară activitatea ( aspect confirmat și de pârâtă), însă, prin Hotărârea nr. 302/21.12.2005 a Consiliului L. al Municipiului A. s-a luat act de rezilierea contractului de concesiune nr. 3679/1995 încheiat cu S.C. Recons S.A. și s-a aprobat preluarea în gestiune directă a aparatului propriu al Consiliului L. al Municipiului A. a serviciilor de administrare a fondului locativ.
Prin aceeași hotărâre a Consiliului L. al Municipiului A., se prevede la art. 5 că fondul locativ, respectiv spațiile cu altă destinație decât aceia de locuință, se transmit din administrarea S.C. Recons S.A. în administrarea compartimentelor de specialitate din cadrul aparatului propriu al Consiliului L. Municipal.
Ori, coroborând dispozițiile art. 23, 36 cu cele alte art. 120-124 di Legea nr. 215/2001 rezultă că C. L. exercită atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului și hotărăște vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a acestora.
Rezultă de asemenea că unitățile administrativ teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat, în care acestea sunt parte și sunt reprezentate în justiție de Primar.
Pe fondul cauzei Curtea reține că prin sentința civilă nr. 1618 din 13.12.2005 a Tribunalului A. ( rămasă irevocabilă) s-a reținut faptul că reclamanta S.C. Steilmann B. S.R.L. ( pârâtă în prezenta cauză) nu deține titlu locativ pentru spațiul comercial situat în municipiul A., Bv. Revoluției nr. 82.
De asemenea, prin Hotărârea nr. 101/01,04,2003 a Consiliului L. al Municipiului A. ( fila 14 dosar nr._/2004 al Judecătoriei A.) imobilul din litigiu a fost inclus în lista privind spațiile comerciale proprietate privată a Statului care formează obiectul Legii nr. 550/2002 – listă aprobată prin Consiliului L. al Municipiului A. cu nr. 25/30.01.2013.
Prin sentința civilă nr. 1076/24.10.2001 pronunțată de Tribunalul A. ( irevocabilă prin decizia civilă nr. 146/20.02.2002 a Curții de Apel Timișoara s-a respins cererea formulată de reclamanta S.C. Steilmann B. S.R.L. ( pârâtă în prezentul dosar) având ca obiect obligarea pârâților S.C. Recons S.A. și C. L. al Municipiului A. să încheie cu aceasta contractul de închiriere a imobilului din litigiu.
Cum, pentru imobilul din litigiu pârâta, raportat la cele menționate mai sus, nu deține un titlu locativ, în mod corect tribunalul a soluționat cererea reclamanților în sensul evacuării pârâtei din spațiul ce formează obiectul demersului prezentului dosar.
Cu privire la invocarea deciziei civile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr._ invocată de pârâta-recurentă la termenul din 11.11.2014, Curtea constată că obiectul cauzei ( acțiune în pretenții formulată de reclamanții C. L. al Municipiului A. și M. A. vizează obligația pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului din litigiu) nu are legătură cu prezenta cauză.
În ceea ce privește acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. Steilmann B. S.R.L. având ca obiect constatarea efectuării de investiții în spațiu și instituirea unui drept de retenție, aceasta a format obiectul dosarului nr._ * soluționat definitiv prin admiterea în parte a pretențiilor, respectiv prin obligarea pârâților Municipiului A. și C. L. al Municipiului A. la plata sumei de_ lei și instituirea unui drept de retenție până la achitarea sumei – sumă care a fost consemnată la dispoziția reclamantei .
Față de considerentele acestea Curtea în baza art. 312 ( 1) c.pr.civ. va respinge recursul declarat de pârâta S.C. Steilmann B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 471 din_ pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâta S.C. Steilmann B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 471 din_ pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 18 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR,
D. C. C. R. M. L.
GREFIER,
R. P.-D.
Red. M.L.01.12.2014
Tehnored. R.P.D. – 12.12.2014
Prima instanța Tribunalul A., judecător H. O.
2EX/SM
| ← Pretenţii. Decizia nr. 20/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Expropriere. Decizia nr. 161/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
