Expropriere. Decizia nr. 161/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 161/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 1007/108/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAoperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.161/A
Ședința publică din 18 noiembrie 2014
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
GREFIER: R. P.-D.
S-au luat în examinare, în rejudecare după casare, apelurile declarate de reclamanții G. V. și G. P. și de pârâtul S. R., prin M.T.I., prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva sentinței civile nr. 3455/20.12.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile lipsesc.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților cu ocazia judecării în fond a apelului au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 11.11.2014 potrivit căreia pronunțarea a fost amânată astăzi, la data de 18 noiembrie 2014.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față constată:
Prin decizia civilă nr. 627/27.02.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție București – Secția I Civilă a fost respinsă excepția tardivității recursului declarat de M. P. - P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara precum și excepția nulității recursurilor declarate de această instituție și de S. R., prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara și au fost admise aceste recursuri, cu consecința casării deciziei civile nr. 55/11.04.2013 a Curții de Apel Timișoara Secția I Civilă cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a hotărî astfel, Î.C.C.J. București a avut în vedere faptul că prin decizia nr. 55/11.04.2013, Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă a admis apelul declarat de reclamanți și a respins ca nefondat apelul formulat de pârât și a schimbat în parte a hotărârea apelată, în sensul obligării pârâtului la plata către reclamanți a sumei totale de 99.931 lei cu titlu de despăgubiri.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că expertiza tehnică dispusă în cauză, efectuată de o comise constituită din trei experți, a concluzionat că, în urma exproprierii suprafeței de teren de 5546 mp., proprietatea reclamanților, în zona localității Pecica, pe culoarul autostrăzii Nădlac, despăgubirile ce se cuvin reclamanților prin raportare directă la criteriile reglementate strict și imperativ de art. 26 din Legea nr. 33/1994, sunt de 99.931 lei. La stabilirea acestei sume, obținută în urma folosirii comparației directe, au fost avute în vedere daunele rezultate din lipsa subvenției, dauna datorată cheltuielilor suplimentare de transport, dauna necesară pentru redobândirea aceleiași suprafețe de teren, dauna pentru terenurile agricole rezultate după dezmembrare greu de cultivat și dauna pentru lipsa de acces.
S-a reținut că sub acest aspect, tribunalul a făcut o greșită interpretate și aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, înlăturând cuantumul despăgubirilor rezultate din contravaloarea producției agricole, a subvenției acordată pentru aceasta ori a valorii arendei. Cum în cauză, s-a efectuat o expertiză de către o comisie de experți în compunerea prevăzută de Legea nr. 33/1994 și care a avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor criteriile reglementate de art. 26 din lege, în mod nelegal tribunalul a înlăturat includerea în acest cuantum a contravalorii producției agricole, a subvenției acordate pentru aceasta, ori a valorii arendei.
În ceea ce privește apelul declarat de pârât, instanța supremă a statuat că astfel curtea de apel a reținut că acesta nu cuprinde critici legate de soluția cuprinsă în hotărârea primei instanțe, indicarea exactă atât a motivelor de fapt cât și a motivelor de drept pe care se întemeiază, ci doar referiri la raportul de evaluare întocmit anterior emiterii hotărârii contestate de reclamanți, astfel încât l-a apreciat ca fiind nefondat.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
Î.C.C.J. București a reținut că recurentul M. P. - P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara formulează ca și critici, pe care le încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C.. Faptul că despăgubirile acordate de instanța de apel s-au grefat pe concluziile raportului de expertiză administrat de prima instanță, deși unul dintre experți a formulat observații legate de comparabilele folosite, care nu ar fi similare cu terenul expropriat.
Prima instanță a apreciat corect că suma de 21.297 euro pentru o parcelă de 55,46 mp. teren agricol situat în extravilanul unei localități ce nu este reședință de județ este una exorbitantă, plasată în afara realității obiective.
Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție, dar și de art. l din Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
S-a mai reținut că s-a arătat că o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea prețului pe care proprietarul expropriat l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, adică prețul pieții, cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit, astfel de terenuri.
Totodată, recurentul a arătat nu se justifică includerea contravalorii producției agricole, a subvenției acordate pentru aceasta, ori a valorii arendei în cuantumul despăgubirilor stabilite de către instanța de apel.
S-a concluzionat că acordarea acestor despăgubiri suplimentare (pe lângă cele reprezentând contravaloarea terenului) este nelegală și nejustificată.
S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a învederat ca și motive de recurs faptul că în mod greșit instanța de apel a respins apelul declarat de pârât, câtă vreme acesta a precizat prin apelul formulat, că este nelegal modul în care tribunalul a inclus în despăgubirile acordate pretinse pierderi care nu sunt prejudicii certe decât în măsura în care sunt dovedite.
Niciodată reclamanții nu au solicitat și nu au probat faptul că doreau să-și reîntregească proprietatea și că, urmare a acestui fapt, ar fi suferit pierderi (evaluate în total la 5% din preț).
Recurentul a susținut că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că în preț trebuie incluse și daunele provenite din contravaloarea producției agricole, a subvenției acordate pentru aceasta, ori a valorii arendei, întrucât potrivit valorii stabilite prin lege, acestea au fost incluse în prețul oferit.
În drept, motivele de recurs formulate sunt s-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C..
Față de dispozițiile art. 316 C.. raportat la art. 298 C.. și la art. 137 C.., Înalta Curte a analizat cu prioritate excepțiile formulate în cauză de intimații-reclamanți, și care au vizat:
În primul rând tardivitatea recursului declarat de MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, reținând că excepția nu este fondată, având în vedere că potrivit art. 301 C.., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
În cauză, hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost comunicată Ministerului P. – P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la data de 26.08.2013 (fila 30 dosar apel), iar cererea de recurs a fost înregistrată la data de 11.09.2013, înăuntrul termenului legal prevăzut de dispozițiile art. 301 C.., calculat conform art. 101 C..
De asemenea, în al doilea rând, au vizat nulitatea recursului declarat de MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, deoarece vizează o altă decizie, respectiv decizia nr. 56/2013, iar nu decizia nr. 55/11.04.2013, pronunțată de curtea de apel în cauza pendinte. Nici această excepție nu a fost reținută ca și fondată, având în vedere c potrivit art. 302 1 lit. b) C.., cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității indicarea hotărârii care se atacă. Fiind vorba despre o sancțiune expres prevăzută de lege, vătămarea produsă prin respectiva neregularitate procedurală se prezumă până la dovada contrară, în condițiile art. 105 alin. 2 C..
În cauză, o asemenea dovadă contrară este făcută prin faptul că în preambulul cererii de recurs formulată de MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este indicat numărul corect al deciziei recurate, iar în cuprinsul cererii de recurs sunt reproduse atât soluția cuprinsă în dispozitivul deciziei pronunțate de curtea de apel în soluționarea apelurilor declarate în cauză, cât și parte din considerentele pe care această soluție se sprijină.
Aceste aspecte permit părții adverse raportarea la decizia pronunțată de curtea de apel în prezentul litigiu, menționarea greșită a unui alt număr de decizie în cuprinsul filei 7 a cererii de recurs constituind o simplă eroare materială, care nu este însă în măsură să producă vreo vătămare procesuală reclamanților.
În al treilea rând, au vizat nulitatea recursului declarat de S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispozițiile art. 304 C., Î.C.C.J. București reținând că excepția nu este fondată.
Cererea de recurs formulată de pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C..
Este adevărat că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.. presupune, prin ipoteză, împrejurarea învestirii instanței cu un litigiu în legătură cu un act juridic intervenit între părți, a cărui natură ori înțeles lămurit și vădit neîndoielnic a fost în mod eronat modificat de instanța de apel și că, în cauză, nu se pune problema interpretării unui anumit act juridic. De aceea, nici motivul de recurs bazat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C.. nu a putut fi primit.
Însă, dezvoltarea criticilor formulate permite încadrarea lor în prevederile art. 304 pct. 9 c.pr.civ. raportat la art. 26 din Legea nr. 33/2004, Înalta Curte exercitnd controlul de legalitate din perspectiva acestui motiv de recurs.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte a constatat că recursurile sunt fondate, fiind admise.
S-a reținut că potrivit art. 26 din Legea 33/1994, „la stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile administrate de aceștia.”
Instanța supremă a reținut că întemeindu-și hotărârea pronunțată pe raportul de expertiză efectuat în prima fază procesuală, instanța de apel a încălcat aceste dispoziții legale.
Astfel, în cuprinsul acestui raport, experții menționează că au avut în vedere „ofertele de prețuri pentru terenuri extravilane de suprafețe diferite” și că „tranzacțiile înregistrate la notariatele locale nu sunt credibile întrucât de cele mai multe ori acestea reprezintă o înțelegere a părților, urmărind un preț mai mic pentru a obține o taxă mai mică notarială”.
Prin urmare, experții nu au avut în vedere prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în zona în care este situat imobilul în litigiu, ci ofertele de prețuri. S-a subliniat că potrivit art. 26 din Legea 33/1994, atât experții cât și instanța au obligația ca, la stabilirea despăgubirilor acordate, să țină seama de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
S-a concluzionat că în respectarea acestor prevederi legale și a dispozițiilor art. 129 alin. 5 C.., instanța avea datoria de a ordona administrarea de probe care să dovedească demersurile efectuate de părți pentru a obține înscrisuri prin care să probeze dacă în unitatea administrativ-teritorială s-au efectuat tranzacții imobiliare cu privire la terenuri de același fel și prețul la care s-au tranzacționat astfel de bunuri la data efectuării raportului de expertiză.
În consecință, constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din Legea 33/1994, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 3 C.., Înalta Curte a admis recursurile declarate, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Î.C.C.J. București a învederat că astfel cu ocazia rejudecării, instanța de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea 33/1994 și va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea acelorași prevederi legale, și prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află bunul în litigiu.
În ceea ce privește dispozițiile art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994 – a căror interpretare, astfel cum a fost făcută de curtea de apel, a fost criticată prin motivele de recurs – Înalta Curte a reținut că, potrivit acestor prevederi legale, în cuantumul despăgubirilor acordate pentru expropriere, este inclusă atât valoarea reală a bunului cât și contravaloarea prejudiciului cauzat proprietarului. Concluzia se întemeiază atât pe interpretarea gramaticală a prevederilor analizate – „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului” – cât și pe cea logică, rezultată din coroborarea cu alin. 2 al aceluiași articol, care impune pentru instanță obligația de a ține seama în calculul cuantumului despăgubirilor, atât de prețurile de vânzare ale imobilelor (în determinarea valorii reale a imobilului), cât și de daunele aduse proprietarilor (în stabilirea prejudiciului cauzat).
Însă, în aplicarea principiilor care guvernează desfășurarea procesului civil, instanța supremă a reținut că acordarea, în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994, a daunelor pentru prejudiciul cauzat, ca o componentă a despăgubirilor cuvenite pentru expropriere, nu poate fi făcută în afara unei solicitări formulate în acest sens de persoana expropriată, ori în lipsa probării existenței și a caracterului cert al unui astfel de prejudiciu.
De aceea, cu ocazia rejudecării, în raport de probele ce se vor administra, s-a dispus ca instanța de apel să verifice și dacă prejudiciul a cărui acoperire se solicită (astfel cum este acesta precizat prin cererea de chemare în judecată și prin cea depusă la termenul de judecată din data de 30.04.2012) este sau nu un prejudiciu cert și care este eventuala sa întindere.
Cauza a fost retrimisă la Curtea de Apel Timișoara la data de 27.03.2014.
Conformându-se depozițiilor obligatorii, conform art. 315 alin. 1 c.pr.civ, ale deciziei de casare, după punerea ei în discuția contradictorie a părților și exprimarea acordului lor, Curtea a dispus efectuarea unei noi expertize pentru evaluarea terenului expropriat, potrivit criteriului legal prevăzut de art. 26 din Legea nr. 33/1994, menționat în decizia instanței supreme.
Colectivul de experți desenați în cauză a procedat la identificarea, măsurarea și evaluarea terenului expropriat, precum și la stabilirea daunelor colaterale subsecvente acestei proceduri.
S-a stabilit astfel că terenul reclamanților este amplasat în apropierea infrastructurii autostrăzi A.-Nădlac, că e are o suprafață măsurată de 5546 mp. ( provenită dintr-un lot cu suprafață inițială de 25.000 mp, PS918), că amplasarea lui este favorabilă ( fiind în extravilanul orașului Pecica, Județul A.) și că are categorie de folosință pășune în extravilan, nefiind afectat de vreo construcție.
În raport de unicul criteriu permis de legea exproprierilor pentru stabilirea despăgubirilor juste și echitabile în această materie – și anume cel prevăzut de art. 26 din Legea nr. 33/1994 – experții au procedat la evaluarea terenului reclamanților pornind de la datele conținute în câteva contracte de vânzare cumpărare pentru terenuri similare din aceeași unitate administrativ teritorială, pe care ei le-au putut identifica și pe care le-au folosit ca elemente de comparație.
Au fost astfel avute în vedere trei elemente de comparație și anume: 1) un teren extravilan în Pecica, categorie de folosință teren arabil, cu suprafață de 5000 mp., vândut prin contractul nr. 2433/27.11.2012 cu prețul de 4,1 euro/m2; 2) un alt teren extravilan în Pecica, categorie de folosință teren arabil și pășune, cu suprafață de 12.200 m2, vândut prin contractul nr. 1608/12.08.2011, cu prețul de 2,5 euro/ m2, și, în fine 3) un alt teren extravilan în Pecica, categorie de folosință curți construcții, cu suprafață de 8371 m2, vândut prin contractul nr. 1650/17.05.2011, cu prețul de 2,39 euro/ m2.
Făcând o analiză comparativă a valorilor de tranzacționare a acestor terenuri, experții au concluzionat că valoarea unitară de piață valabilă pentru terenul ce le-a fost expropriat reclamanților este de 3,7 euro/ m2, ( a se vedea în acest sens actele de la fila 34-35 dosar apel), ceea ce presupune că despăgubirea ce li se cuvine se ridică la nivelul sumei de 20.520 euro ( sau 91.108 lei la cursul de schimb de 4,44 lei/lei/euro din momentul evaluării).
La această sumă, ei au propus a se mai adăuga și cea de 4.555 lei ( 1026 euro) reprezentând contravaloarea singurului prejudiciu încercat de reclamanți prin expropriere și care reprezintă pretinsa daună pentru redobândirea aceleiași suprafețe de teren.
După comunicarea acestui raport către părțile în proces, niciuna dintre ele nu a înțeles să formuleze obiecțiuni, motiv pentru care Curtea a procedat la rejudecarea cauzei în considerarea datelor oferite de acest mijloc de robă, a obiectului cauzei și a dispozițiilor speciale în materie astfel cum ele au fost menționate și în decizia de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție București.
Conform celor enunțate, Curtea va reține că prin acțiunea înregistrată la Tribunalul A., reclamanții G. V. și G. P. au solicitat anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 165/256/10.10.2011 și obligarea instituției pârâte la plata despăgubirilor echivalente cu valoarea reală a terenului de 5546 m2 ce le-a fost expropriat ( apreciată de ei la_ euro adică 10 euro/ m2).
Ca temei de drept al acțiunii lor au fost indicate dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Printr-o precizare ulterioară de acțiune reclamanții au arătat că despăgubirile solicitate se compun din valoarea reală de piață a terenului expropriat precum și din beneficiul nerealizat ( care se compune din valoarea recoltelor pe care proprietarii nu le mai pot obține din cauza exproprierii, valoarea subvențiilor pentru diferitele culturi, valoarea arendei pe care ei o pierd de 25 de ani precum și valoarea terenului – expropriat dar care nu mai poate fi exploatat întrucât intră în zona de protecție și de siguranță a autostrăzii).
Prima decizie din apel pronunțată de Curtea de Apel Timișoara (prin care cuantumul despăgubirilor de 7861,50 lei stabilit de Tribunalul A. a fost majorat, conform expertizei, la suma de_ lei) a fost casată de instanța supremă cu trimitere spre rejudecare întrucât evaluarea făcută de experți s-a bazat pe alte criterii decât cele expres prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În concret, alin. 1 al art. 26 prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
A.. 2 al aceluiași articol prevede că, la calcularea despăgubirilor, experții precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite luând în considerare dovezile prezentate de aceștia.
Făcând aplicarea acestor dispoziții la datele concrete ale cauzei rezultă că pentru stabilirea despăgubirilor cu respectarea întocmai a acestora, în ceea ce privește despăgubirile pentru imobilul expropriat trebuie avute în vedere trei criterii de comparație și anume cel al unor terenuri similare, cel al situării lor în același areal administrativ teritorial cu cel expropriat și cel referitor la prețul obișnuit de vânzare al acestora la momentul efectuării expertizei.
Pentru stabilirea valorii reale a terenului pe care statul l-a expropriat din patrimoniul reclamanților, la momentul întocmirii raportului experții au reușit să identifice trei acte de vânzare cumpărare pentru terenuri – afirmativ-similare și situate în aceeași zonă cu cel în litigiu.
Ținând cont de faptul că unul din terenurile ce a servit pentru comparație nu are o situație similară cu cel în discuție, (pășune în extravilan), întrucât a avut destinație curți - construcții ( comparabila A din tabelul de la filele 34,35 dosar), instanța constată că el nu se circumscrie uneia din condițiile obligatorii prevăzute de art. 26 alin. 2, motiv pentru care îl va exclude din analiză, lucru pe care de altfel l-au făcut și experții.
Din aceeași cauză, a lipsei unei identități de situație de fapt și juridică, spre deosebire de experții, care l-au avut în vedere, Curtea nu va putea lua în considerare nici comparabila B din expertiză, deoarece privește situația unui teren exclusiv arabil.
Prin urmare, singurul teren cu situație identică similară cu a celui în discuție este cel ce constituie comparabila C întrucât este și pășune, fiind situat, ca și acesta, în extravilanul orașului Pecica.
Astfel cum experții au menționat în raportul lor, prețul de vânzare, particularizat în funcție de situația lui concretă, este de 2,783 euro/ m2 ( conform cursului de schimb valutar de 4,44 lei pentru 1 euro la acel moment).
Ținând cont de acest preț și de suprafața de 5546 m2 a terenului reclamanților, expropriat de stat, rezultă că acestora li se cuvin despăgubiri în sumă de 68.529 lei ca valoare reală – în sensul art. 26 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 33/1994 – a acestui imobil.
În ceea ce privește despăgubirile pentru daunele cauzate reclamanților prin expropriere rezultă că pentru niciuna din valorile pretinse de ei – și indicate în precizarea de acțiune – experții au considerat că nu se justifică o desdăunare, singurul prejudiciu pentru care au calculat despăgubiri fiind cel reprezentat de dauna pentru redobândirea aceleiași suprafețe de teren ( evaluat la 4555 lei, adică 1926 euro), pretenție pe care însă reclamanții nu au supus-o instituției pârâte nici prin acțiunea inițială, nici prin precizarea ulterioară a acesteia.
Cum, potrivit art. 129 alin. 6 c.pr.civ., în respectul dreptului de dispoziție al părților ce guvernează procesul civil, judecătorii hotărăsc doar asupra obiectului cererii deduse judecății, Curtea nu va lua în considerare suma anterior menționată pe care experții au propus-o a fi adăugată celei reprezentând valoarea terenului.
Pentru toate aceste considerente expuse în cuprinsul prezentei, Curtea va admite apelul reclamanților G. V. și G. P., va schimba în parte sentința civilă nr. 3455/20.12.2012 pronunțată de Tribunalul A. în sensul că va obliga instituția pârâtă să plătească reclamanților suma de_ lei cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat, urmând a se menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței.
În valorificarea acelorași argumente de drept și de fapt avute în vedere pentru soluția dată de Curte apelului reclamanților, se va respinge ca nefondat, pe cale de consecință, apelul declarat de instituția pârâtă împotriva aceleiași sentințe și prin care se solicită respingerea ca nefondată a acțiunii reclamanților pentru acordarea unor despăgubiri mai mari decât cele de 5357,44 lei propuse prin decizia nr. 165/256/8.10.2011 ( a cărei anulare a fost dispusă de instanța de fond și certificată, prin prezenta, de către Curte).
Fiind în culpă procesuală, în raport cu dispozițiile art. 276 c.pr.civ., Curtea va obliga instituția apelantă pârâtă să plătească apelanților reclamanți suma de 1750 lei cheltuieli de judecată reprezentând o parte din onorariul specialiștilor care au efectuat expertiza în această fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul declarat de S. R., prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara cu sediul în Timișoara, .. 18, jud. T., împotriva sentinței civile nr. 3455/20.12.2012 pronunțată de Tribunalul A. – Secția civilă
Admite apelul declarat de reclamanții G. V. și G. P., ambii cu domiciliul procedural ales la Cabinet Individual Avocat L. Stoianov, cu sediul în Municipiul A., .. 4, ., împotriva aceleiași sentințe pe care o schimbă în parte în sensul că:
Obligă instituția pârâtă să plătească reclamanților suma de 68.529 lei cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat.
Menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă apelantul pârât să plătească apelanților reclamanți suma de 1750 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 18 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D. C. C. R.
GREFIER,
R. P.-D.
Red. D.C.19.11.2014
Tehnored. R.P.D. – 08.12.2014
Prima instanța: Tribunalul A., judecător N. C.
6EX/4 .>
Un exemplar se comunică:
Reclamanților apelanți:
- G. V., la dom. ales la Cabinet Av. Stoianov L., A., .. 4, ._, jud. A.
- G. P., idem
Pârâtului apelant:
- Statul Român prin CNADNR – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, Timișoara, .. 18, jud. T.
Participant
- Ministerului P. – P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 901/2014. Curtea de Apel... | Cereri. Decizia nr. 136/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
