Pretenţii. Decizia nr. 20/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 20/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 4767/325/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 20
Ședința publică din 15.01.2014
PREȘEDINTE: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER:A. M. T.
S-au luat în examinare recursurile declarat de reclamanta C. T. și pârâții M. R. și M. G. L. împotriva deciziei civile nr. 332/2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta asistată de av. O. H., pentru pârâți av. Ț. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta reclamantei arată că nu va complini timbrajul pentru recursul declarat din motive financiare.
Reprezentanta pârâților depune la dosar înscrisuri pe care le comunică reprezentantei reclamantei.
Reprezentanta reclamantei arată că nu dorește termen pentru a lua la cunoștință de conținutul înscrisurilor comunicate.
Instanța, din oficiu, în baza disp. art. 137 alin. 1 C. pr. civ. raportat la art. 20 alin. 1, 3 din Legea nr. 146/1997 invocă excepția insuficienței timbrări a recursului declarat de reclamantă.
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra excepției insuficienței timbrări a recursului declarat de reclamantă și asupra recursurilor declarate de părți.
Reprezentanta reclamantei lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al excepției formulate și solicită admiterea recursului său, fără cheltuieli de judecată. De asemenea, solicită respingerea recursului declarat de pârâți întrucât susținerile acestora nu sunt dovedite.
Reprezentanta pârâților solicită admiterea excepției și respingerea recursului reclamantei ca insuficient timbrat, iar pe fond respingerea recursului reclamantei ca nefondat. De asemenea, solicită admiterea recursului său, în principal, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond și, în subsidiar, modificarea hotărârilor în sensul obligării lor doar la plata sumei de 10.030 euro datorată contractului autentic, actele adiționale fiind nelegale, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr._/12.09.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ /2010 a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei; a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta C. T. în contradictoriu cu pârâții M. R. și M. G.-L. având ca obiect pretenții și în consecință au fost obligați pârâții la restituirea către reclamantă a sumei de 27.900 euro în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății, la care se adaugă dobânda legală începând cu data de 25.01.2012 până la data achitării integrale a debitului; au fost respinse în rest pretențiile reclamantei.
Pentru a dispune astfel, instanța a constata că, prin cererea înregistrată la 23.02.2012, reclamanta C. T. a chemat în judecată pârâții M. R. și M. G.-L. și a solicitat obligarea pârâților la restituirea sumei de 49.230 Euro, cu cheltuieli de judecata.
În motivare, a arătat că, prin contractul autentificat nr.4846/19 septembrie 2003 și prin acte adiționale sub semnătură private, familia M. R. și G.-L., au luat cu titlu de împrumut succesiv mai multe sume și respectiv a fost prelungit de comun acord termenul scadent, până s-a ajuns la suma de 49.230 Euro, termenul scadent de achitare a întregii sume fiind 01.05.2010.
Reclamanta a menționat că pârâții și-au întreținut în aceasta perioada fiica la facultate în Germania, unde de altfel s-a și stabilit. Deși a avut încredere în pârâți, deoarece au tot promis ca vor vinde una din casele de vacanta și îi vor returna banii, pârâții nu au returnat banii.
Totodată reclamanta a precizat că:
- prin actul adițional din 19.01.2004 pârâții au mai împrumutat suma de 5.180 Euro;
- prin actul adițional din 19.09.2004 au mai împrumutat suma de 3.570 Euro, prelungindu-se termenul scadent până în data de 19.03.2005;
- prin actul adițional din 19.05.2005 pârâții au achitat suma de 2.800 Euro, specificata în prima parte a actului, însă au mai împrumutat suma de 4.200 Euro, rămânând de achitat de 15.000 Euro, stabilindu-se de comun acord termenul scadent la data de 19.03.2006;
- prin actul adițional din 20.07.2005 pârâții au restituit suma de 6.300 Euro rămânând de achitat 8.680 Euro;
- prin actul adițional din 10.05.2007 de prelungire a contractului până în 10.05.2008 pârâții au mai împrumutat suma de 10.650 Euro, totalul sumei de achitat fiind de 20.680 Euro;
- prin actul adițional din 05.10.2007 pârâții au mai împrumutat suma de 5.900 Euro rămânând termenul scadent pentru întreaga suma 26.580 Euro la data de 05.04.2008;
- prin actul adițional din 11.02.2008 pârâții au împrumutat suma de 12.650 Euro, iar termenul scadent fiind la 10.07.2008, actele adiționale din 05.10.2007 și 10.05.2007 rămânând valabile, iar suma totala datorata este de 39.230 Euro (_+_);
- actul adițional din 18.07.2008 prelungea termenul scadent pentru întreaga suma până în data de 10.12.2008;
- prin actul adițional din 01.09.2008, prin care pârâții au mai împrumutat suma de 10.000 Euro rămânând același termen scadent ca a sumei precedente, 10.12.2008, iar totalul sumei împrumutate este de 49.230 Euro (_+_);
- actul adițional de prelungire a termenului scadent al contractului de împrumut autentificat 4846/19.09.2003 și a actelor adiționale din 10.05.2007, 05.10.2007, 11.02.2008, 01.09.2008 până în 01.05.2010.
Deși termenul scadent a fost în 01.05.2010, debitorii nu s-au achitat de datorie. Reclamanta arată că în data de 25.01.2012 pârâții au fost notificați prin executor judecătoresc SCPEJ M. & Asociații sa se prezinte în data de 01.02.2012, 1a orele 11.00, pentru a achita debitul, dar aceștia nu s-au prezentat dând dovadă de rea-credință.
În drept au fost invocate disp. art. 1166, art. 1169, art. 1170, art. 2157 alin. l, art. 2165, art. 2158 alin. l, art. 1522 Cod civil, art. 275 Cod pr. civ.
În probațiune a depus la dosar, în copie: contractul de împrumut autentificat, actele adiționale la contractul de împrumut, notificarea nr. 13/25.01.2012 de la executor, procesul verbal de constatare încheiat de executor în data de 01.02.2012.
La termenul din 23.05.2012, reclamanta a depus la dosar precizare de acțiune prin care a solicitat admiterea acțiunii și obligarea pârâților și la plata penalităților de întârziere de 3 % pe lună din întreaga sumă de achitat, până la recuperarea efectivă a debitului, astfel cum a fost prevăzut în actele adiționale, care fac parte integrantă din contractul de împrumut autentificat sub nr. 4846/19.09.2003. A menționat că totalul penalităților de întârziere este de 32.491,8 Euro.
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii, atât pe cale de excepție, cât și pe fondul acesteia, ca neîntemeiata.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că legea aplicabila în speță este Codul Civil în vigoare la data încheierii înscrisurilor invocate în cuprinsul cererii, iar în cuprinsul acelui cod civil nu se regăsesc articolele invocate de către reclamantă.
În ce privește excepția prescripției dreptului de a solicita îndeplinirea obligației contractuale, pârâții au arătat că: actul de împrumut sume de bani, act autentic de împrumut, încheiat la data de 19.03.2003, cu termen de scadenta la data de 18.03.2004, respectiv termenul de la care începe sa curgă prescripția este 18.03.2004; actul adițional la contractul de împrumut nr. 4846/19.09.2003, încheiat la 19.01.2004 cu termen de restituire a sumei împrumutate tot la data de 18.03.2004, respectiv termenul de la care începe sa curgă prescripția extinctiva este 18.03.2004; actul adițional la contractul de împrumut nr. 4846/19.03.2003 încheiat la 19.09.2004, cu termen de restituire a împrumutului la data de 19.03.2005, respectiv termenul de la care începe sa curgă prescripția extinctiva este 19.03.2005; actul adițional la contractul de împrumut nr. 4846/19.09.2003, încheiat la 19.05.2005, cu termen de restituire a împrumutului la data de 19.03.2006, respectiv termenul de la care începe sa curgă prescripția extinctiva este 19.03.2006; actul adițional la contractul de împrumut 4846/19-09-2003, încheiat la 10.05.2007, cu termen de restituire a împrumutului la data de 10.05.2008,respectiv termenul de la care începe sa curgă prescripția extinctiva este 10.05.2008; actul adițional la contractul de împrumut nr. 4846/19-09-2003, încheiat la 05.10.2007, cu termen de restituire la 05.04.2008, respectiv termenul de la care începe sa curgă termenul prescripției extinctive este 05.04.2008; actul adițional la contractul de împrumut nr. 4846/19-09-2003, încheiat la 11.02.2008, cu termen de restituire la data de 10.07.2008, respectiv termenul de la care începe sa curgă prescripția extinctiva este 10.07.2008; actul adițional la contractul de împrumut nr. 4846/19.09.2003, încheiat la 01.09.2008, cu termen de restituire a împrumutului la data de 10.12.2008, respectiv termenul la care începe sa curgă prescripția extinctiva este 10.12.2008.
Pârâții au menționat că în toate aceste înscrisuri este prevăzut un termen de restituire, care echivalează cu termenul de la care începe sa curgă prescripția extinctiva a dreptului de a acționa în justiție, care se situează în interiorul celor 3 ani pe care legea (Decretul 167/1958) îl instituie ca termen general de prescripție, astfel că dreptul reclamantei de a solicita plata creanței este prescris.
În ce privește excepția nulității clauzei penale care instituie obligația de a achita penalități de întârziere în cuantum de 3%/luna de întârziere din întreaga suma, în cazul neachitării la termen a ratelor împrumutului contractat, pârâții au precizat că, potrivit dispozițiilor OG 9/2001, în raporturile civile obligația de a plăti o dobânda mai mare decât cea stabilită în condițiile prezentei ordonanțe este nulă de drept; dobânda nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50% pe an. În speță, dobânda legala este depășită cu mult mai mult de cat 50% pe an. Pârâții au considerat că, în speță, sunt aplicabile disp. art. 1589, C. civ..
Totodată, pârâții au precizat ca înscrisurile pe care reclamanta le considera a fi acte adiționale care ar face parte integranta din contractul autentic "Act împrumut sume bani cu ipoteca", autentificat sub nr. 4846/19.09.2003, sunt doar niște înscrisuri sub semnătură privata, care nu au valoarea unor acte adiționale ale unui act autentic de împrumut cu ipoteca și nu au nici valoarea unor înscrisuri/contracte de sine stătătoare. În ceea ce privește calitatea de acte autentice ale înscrisurilor enumerate de către reclamanta ca atare, nici unul dintre ele nu întrunește condițiile necesare pentru a face parte integranta din actul autentic și pentru a produce astfel efecte juridice. Potrivit principiului " accesorium sequitur pricipale", aceste acte adiționale ar fi trebuit sa îmbrace aceeași forma cu cea a actului principal, respectiv forma autentica. Potrivit disp. art. 1772, C.civ., ipoteca convenționala nu poate fi constituita decât prin act autentic, astfel dacă legea impune în mod imperativ obligativitatea formei autentice " ad validitatem" actului de ipoteca, la fel de imperativ, actele adiționale ale acestuia vor necesita, pentru a fi valabile, aceeași forma autentica. Pârâții au arătat că înscrisurile enumerate de către reclamanta nu au, din punct de vedere legal, valoarea unor acte adiționale ale contractului autentic de împrumut ce face obiectul prezentei cauze.
Pârâții au mai arătat că nici unul dintre aceste înscrisuri nu poarta mențiunea " bun și aprobat pentru suma de...", potrivit disp. art. 1180 C. civ. și nici unul dintre aceste înscrisuri nu sunt scrise de mâna lor, unele nu sunt nici măcar semnate de ei, iar mențiunea arătată mai sus lipsește de pe toate aceste acte, astfel că înscrisurile nu produc efectele juridice ale unui act sub semnătură privata.
În cauză a fost administrată proba cu interogatoriul pârâților.
Analizând actele dosarului, instanța a reținut că prin contractul de împrumut sume de bani cu ipotecă autentificat sub nr. 4846/19.09.2003, pârâții au împrumutat de la reclamantă suma de 10.030 euro pe care s-au obligat să o restituie în termen de 6 luni, respectiv până la data de 18.03.2004.
Ulterior, între părți s-au mai încheiat mai multe ˝acte adiționale˝ la contractul de împrumut, prin înscrisuri sub semnătură privată, după cum urmează:
La data de 19.01.2004 s-a încheiat între părți un înscris prin care pârâții au mai împrumutat suma de 3180 euro cu termen de restituire a sumei împrumutate tot la data de 18.03.2004.
La data de 19.09.2004 s-a încheiat un nou înscris între părți prin care pârâții au mai împrumutat 3570 euro și au prelungit termenul de restituire a întregii sume împrumutate până la data de 19.03.2005.
La data de 19.05.2005, s-a încheiat un nou înscris prin care s-a restituit reclamantei suma de 2800 euro iar pârâții au mai împrumutat 4200 euro, prelungindu-se totodată termenul scadent pentru întreaga sumă împrumutată de pârâți până la data de 19.03.2006.
Prin actul încheiat la data de20.07.2005 pârâții au restituit reclamantei suma de 6300 euro.
Prin actul încheiat la data de 10.05.2007, pârâții au mai împrumutat suma de 10.650 euro, totalul sumei împrumutate fiind de 20.680 euro, din care suma de 4.000 euro este scadentă la data de 10.08.2007 iar suma de_ este scadentă la data de 10.05.2008.
Prin actul din data de 05.10.2007 pârâții au mai împrumutat suma de 5900 euro, sumă pentru care termenul scadent a fost prevăzut la data de 05.04.2008.
Prin actul din data de 11.02.2008 s-a prevăzut că pârâții au mai împrumutat suma de_ fără să se indice valuta sumei, cu termen de restituire la data de 10.07.2008.
Prin actul din data de 18.07.2008 s-a prelungit termenul scadent al contractului de împrumut nr. 4846/19.09.2003 și respectiv al actelor adiționale încheiate în data de 10.05.2007, 05.10.200 și 11.02.2008 până în data de 10.12.2008.
La data de 01.09.2008 între părți s-a mai încheiat un înscris care atestă că pârâții au mai primit suma de 10.000 euro de la reclamantă, sumă care trebuia restituită la data de 10.12.2008.
La data de 15.10.2009 părțile au încheiat un nou înscris prin care de comun acord au prelungit termenul scadent al contractului de împrumut 4846/19.09.2003 și al actelor adiționale încheiat la data de 10.05.2007, 05.10.2007, 11.02.2008 și 01.09.2008 până la data de 01.05.2010. În același act adițional se prevede că în caz de neplată până la data de 01.05.2010 pârâții vor achita penalități de întârziere de 3%/ lună din întreaga sumă de achitat.
Prin notificarea nr. 13/25.01.2012 pârâții au fost invitați la data de 01.02.2012 ora 11, la sediul SCPEJ M. S. R. & Asociații pentru a achita reclamantei suma de 50.000 euro, însă pârâții nu s-au prezentat.
Actele adiționale încheiate între reclamantă și pârâți reprezintă acte sub semnătură privată, care potrivit art. 1176 cod civil, fiind recunoscute de acela căruia i se opune sau privit de lege ca recunoscut, au același efect ca actul autentic.
Înscrisurile sub semnătură privată au fost recunoscute de pârâtul M. G. L., care în răspunsul la interogatoriul administrat de instanță a recunoscut toate semnăturile de pe actele adiționale depuse la dosar și prezentate de instanță.
Pârâta M. R. a recunoscut la interogatoriu semnăturile de pe actele adiționale aflate la filele 8, 9, 12, 13, 15 și 18 din dosar și a tăgăduit semnăturile de pe actele adiționale aflate la filele 10, 11, 14, 16 și 17 din dosar. Cu toate acestea în aceeași ședință de judecată pârâta a arătat că nu înțelege să se înscrie în fals împotriva înscrisului, situație în care potrivit dispozițiilor art. 182 al. 3 Cod de procedură civilă instanța va socoti și înscrisurile de la filele 10, 11, 14, 16 și 17 din dosar ca fiind recunoscute.
În ceea ce privește dovada actului juridic în sine (a acordului de voință dintre părți), aceasta este supusă regulilor generale prevăzute de art. 1191 cod civil, potrivit căruia dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare de peste 0,025lei se poate face numai prin înscris autentic sau înscris sub semnătură privată.
În cazul înscrisurilor denumite de părți ˝act adițional˝ este vorba despre un contract unilateral, prin care doar pârâții se obligă, astfel că cerința multiplului exemplar prevăzută de art. 1179 cod civil nu trebuie îndeplinită, ci doar formalitatea prevăzută la art. 1180 cod civil, respectiv scrierea în întregime a actului de către cel împrumutat sau cel puțin adăugarea de către acesta, la finele actului a cuvintelor ˝bun și aprobat˝, arătând în cuvinte și litere suma sau câtimea lucrurilor și apoi să semneze.
Înscrisurile denumite ˝acte adiționale˝ nu respectă însă cerințele de formă prevăzute de art. 1180 cod civil nefiind scrise în întregime de pârâți și neavând aplicată formula ˝bun și aprobat˝.
Cu toate acestea înscrisurile susmenționate valorează, potrivit art. 1197 cod civil, început de dovadă scrisă care permite completarea probațiunii cu martori, interogatoriu și prezumții.
Astfel instanța a reținut că pârâtul M. G. L. a recunoscut că în afara celor 10.000 euro luate împrumut de la reclamantă prin actul autentic de împrumut, a mai împrumutat de la aceasta și alte sume de bani, fără să poată însă preciza cât.
Deși pârâta M. R. nu a recunoscut că a luat și alți bani împrumut de la reclamantă în afara celor 10.000 euro consemnați în actul autentic de împrumut aceasta a recunoscut că a semnat niște acte adiționale.
Ambii pârâți s-au apărat spunând că nu cunosc conținutul actelor adiționale semnate și că le-au semnat fără să le fi citit în prealabil, deoarece au avut încredere în reclamantă, fiind avocata lor. Deși susținerile pârâților referitoare la necunoașterea conținutului actelor semnate pare neverosimil în condițiile în care era vorba de ˝acte adiționale ˝ la un contract de împrumut, acceptând totuși că pârâții chiar nu cunoșteau conținutul înscrisurilor pe care le-au semnat, instanța a apreciat că semnarea în necunoștință de cauză a unui înscris din partea unor persoane având deplina capacitate de a încheia un act atrage în mod necesar asumarea riscurilor care decurg din aceasta iar nu exonerarea lor de la respectarea unor obligații asumate în acest mod.
Prin urmare, cunoscând că pârâții au mai împrumutat de la reclamantă și alte sume de bani, în afara primilor 10.000 euro, aspect recunoscut de pârât, existând și un început de dovadă scrisă privind valoarea împrumutului, instanța în temeiul art. 1199 cod civil potrivit căruia prezumțiile sunt consecințele ce legea sau judecătorul trage dintr-un fapt cunoscut la unul necunoscut, a constatat ca dovedite în parte susținerile reclamantei, respectiv pentru suma de 27.900 euro.
Instanța a calculat suma de 27.900 euro astfel: 3180 euro la data de 19.01.2004 (f. 8) + 3570 euro la data de19.04.2004 (f. 9) + 4200 euro la data de 19.05.2005 (f. 10) + 10.650 euro la data de 10.05.2007 (f. 12) + 5900 euro la data de 05.10.2007 + 10.000 euro la data de 01.09.2008 = 37.000 euro. Din suma de 37.000 euro pârâții au achitat suma de 9100 euro cum rezultă din actele încheiate la data de 19.05.2005 (pentru 2800 euro) – f. 10 și din data de 20.07.2005 (pentru 6800 euro) – f.11.
Instanța a constatat că înscrisul de la fila 15 din dosar, încheiat între părți la data de 11.02.2008 nu cuprinde valuta împrumutului fiind stipulat că pârâții au ˝primit suma de 12.650˝, fără a se preciza ce reprezintă 12.650. Potrivit dispozițiilor art. 983 cod civil când este îndoială convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă, prin urmare instanța nu poate aprecia că cei 12.650 reprezintă euro, dar nici nu poate da o altă interpretare, motiv pentru care nu va obliga pârâții la plata niciunei sume de bani decurgând din actul încheiat la data de 11.02.2008.
În calculul acestei sume nu intră nici cei 10.000 euro stipulați în actul autentic de împrumut deoarece contractul de împrumut încheiat în formă autentică constituie deja titlu executoriu, acesta putând fi investit și executat. Pe de altă parte instanța a constatat că în concluziile orale reprezentanta reclamantei a arătat în mod expres că suma solicitată prin prezenta acțiune nu se referă și la cei 10.000 euro prevăzuți în actul autentic.
În privința penalităților de întârziere, instanța a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 9 din OG 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în raporturile civile obligația de a plăti o dobândă mai mare decât cea stabilită în condițiile prezentei ordonanțe este nulă de drept. Prin urmare clauza privind obligația pârâților de a plăti o dobândă de 3%/ lună este nulă de drept.
Cu toate acestea potrivit art. 1082 cod civil coroborat art. 2 din OG 9/2000 pentru neexecutarea obligației sau pentru executarea cu întârziere debitorul va fi obligat și la plata dobânzii legale.
Data de la care se va calcula dobânda legală este 25.01.2012, respectiv data notificării întrucât potrivit art. 1081 cod civil, daunele nu sunt debite decât atunci când debitorul este în întârziere, iar potrivit art. 1079 cod civil debitorul se va pune în întârziere printr-o notificare.
Excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți, a fost respinsă deoarece, așa cum rezultă din actele încheiate între părți, scadența de plată a sumelor împrumutate a fost prelungită în mod succesiv, ultima scadență fiind la data de 01.05.2010, dată față de care dreptul la acțiune al reclamantei nu este prescris.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, pârâții aderând la apelul astfel declarat, părțile criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin decizia civilă nr. 332/30.04.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ a fost admis apelul reclamantei și respinsă aderarea la apel.
În consecință, sentința a fost modificată (schimbată) în parte în sensul obligării pârâților la plata sumei de 49.230 Euro în echivalent în lei la data plății efective precum și la o dobânda legala la această suma începând cu data de 25.01.2012 și până la achitarea plății integrale; sentința a fost menținută în rest.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, pe Calea apelului, reclamanta a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în totalitate a acțiunii.
Cu referire la cuantumul sumei de_ euro calculată de instanța de fond a arătat că s-a făcut o eroare în cadrul penultimului paragraf al paginii 4 din sentință, astfel totalul împrumutat, corect calculat este de 37.500 Euro și nu 37.000 Euro.
În ce privește suma de_, a menționat că această sumă este în euro. A arătat că instanța avea obligația de a interpreta actul în sensul ca acesta să aibă un efect și nu avea niciunul, cum s-a întâmplat, conform art. 978 C. civ. Astfel, moneda împrumutului avea mai multe înțelesuri, însă prima instanță nu a interpretat convenția în sensul acordării unui efect, ba din contră.
A mai arătat că în mod greșit prima instanță a stabilit ca suma de 10.030 euro este cuprinsă în actul autentic de împrumut deoarece s-a solicitat obligarea pârâților la plata sumei totale dE 49.230 euro, suma în care intrau și cei 10.030 euro. În acest caz nu a fost depusa nicio precizare de micșorare a câtimii obiectului cererii, mai ales ca a și achitat taxa de timbru pentru întreaga suma solicitată.
În ceea ce privește acordarea penalităților a solicitat a se observa că prima instanță nu motivează de ce a apreciat că suma solicitată cu acest titlu reprezintă dobânda. În ce privește data de la care trebuie calculate penalitățile a solicitat a se observa că este stabilită de către pârâți la data scadentei – 01.05.2010. În ce privește acordarea cheltuielilor de judecată a arătat că acestea nu corespund cu partea pretențiilor încuviințate.
Pârâții M. R. și M. G.-L. au formulat aderare la apel prin care au solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate și, pe cale de consecința, respingerea acțiunii.
În ce privește calitatea de acte autentice ale înscrisurilor enumerate de reclamantă au solicitat să se constate că acestea nu întrunesc condițiile necesare pentru a face parte integrantă din actul autentic și pentru a produce astfel efecte juridice. Potrivit art. 1772 C. civ. aceste acte nu au valoarea unor acte adiționale ale contractului autentic de împrumut ce face obiectul prezentei cauze. A arătat că în mod eronat instanța de fond a reținut că pârâții au recunoscut aceste înscrisuri sub semnătură privată prin răspunsurile date la interogatoriu și în mod eronat a soluționat și excepția prescripției.
În altă ordine de idei a arătat că hotărârea este criticabila și din punctul de vedere al soluționării excepției nulității clauzei penale invocate. Astfel, instanța a reținut că aceasta clauza este nulă de drept, deoarece cuantumul penalităților depășește dobânda legala încălcând astfel disp. art. 9 din OG 9/2000, însă obligă totuși pârâții la dobânzi legale. Pârâții apelanți consideră că atâta timp cât aceste „daune interese” au fost prevăzute într-o clauză nulă, nelegală, instanța nu poate să modifice contractul, să se interpună voinței părților și să-i oblige la ceva ce nu s-a cerut. Au mai arătat că deși reclamanta a invocat dispozițiile Noului Cod civil instanța s-a raportat la dispozițiile vechiului Cod civil.
Analizând apelul incident formulat de apelanții M. prin prisma motivelor invocate, instanța a reținut ca neîntemeiată critica apelanților potrivit căreia acele înscrisuri intitulate „act adițional la contractul de împrumut nr.4846/19.09.2003” nu pot produce efecte juridice.
Astfel, în mod corect prima instanță a calificat acele „acte adiționale” ca valorând început de dovadă scrisă în sensul art. 1197 din vechiul Cod civil, care permit completarea probațiunii cu martori, interogatoriu și prezumții.
Ca și în cazul în care nu este respectată formalitatea multiplului exemplar, lipsa mențiunii „bun și aprobat” face ca actele adiționale să nu fie valabile ca înscrisuri sub semnătură privată, să nu aibă deci puterea probatorie a unui asemenea înscris, însă obligația unilaterală pe care o constată nu este însă afectată și poate fi dovedită prin orice mijloace de proba, fiindcă ele constituie început de dovadă scrisă.
În acest sens est nefondată și critica apelanților privind faptul că aceste înscrisuri, denumite acte adiționale ar fi trebuit ca îmbrace forma autentica prin prisma principiului „accesorium sequitur principale” întrucât aceste înscrisuri nu au caracter accesoriu.
Tribunalul apreciază ca aceste înscrisuri intitulate „acte adiționale” nu au caracter accesoriu, ci sunt autonome prin care s-au prelungit termenele de scadență în interiorul termenului de prescripție și au mai fost împrumutate și alte sume de bani. Acest caracter rezultă din conținutul acestor înscrisuri, din formulările părților prin care s-au mai dat și alte sume de bani împrumut.
Prin prisma principiului reglementat de art. 977 din vechiul Cod civil denumirea dată de părți acestor înscrisuri este irelevantă, întrucât interpretarea lor se face după voința lor comună, internă și nu după sensul lor literal.
Este evident că părțile din prezenta cauză au încheiat mai multe acte pentru mai multe sume de bani împrumutate. Legătura dintre aceste înscrisuri, în ordinea lor cronologică, este dată de faptul ca noul înscris prevede o altă dată scadentă pentru suma de bani împrumutată în actul anterior, așa încât să nu poată opera termenul prescripției extinctive. De altfel, apelanții prin aceste acte adiționale au făcut și plăți parțiale ale creanței, tot în interiorul termenului de prescripție de 3 ani.
În aceste împrejurări nu se poate reține nici argumentul că aceste sume de bani s-ar fi prescris. Argumentul decisiv pentru înlăturarea acestei teze a apelanților privind prescripția este dată de faptul că toate aceste înscrisuri de amânare a scadenței au fost făcute în interiorul termenului de prescripție de 3 ani, având astfel caracter întreruptiv în sensul art. 16 din Decretul nr.167/1958, precum și de ultimul înscris încheiat de părți în data de 15.10.2009 prin care părțile au arătat ultima scadență la data de 1.05.2010.
Nu s-a putut reține nici argumentul apelanților că au semnat actele adiționale fără să cunoască conținutul acestora, cât timp nu au probat că le-ar fi semnat în alb. Din interogatoriul pârâtului apelant rezultă fără echivoc împrejurarea că acesta a semnat toate actele adiționale, iar pârâta apelantă pentru acele acte pe care nu le-a recunoscut că le-ar fi semnat nu a dorit să facă procedura verificării de scripte, tribunalul apreciind că în mod corect instanța de fond a reținut că pârâții au mai împrumutat și alte sume de bani de la reclamantă.
De asemenea, tribunalul a apreciat că prima instanță a dat o interpretare corectă și clauzei privind penalitățile de întârziere de 3%, reținând că aceasta este nulă de drept. Faptul că prima instanță i-a obligat pe apelanți la dobânda legală este corect, fiindcă în obligațiile care au ca obiect sume de bani, dobânda legală curge de drept de la punerea în întârziere a debitorului.
Împrejurarea că reclamanta intimată și-a întemeiat acțiunea în drept pe dispozițiile noului Cod civil, iar instanța de fond s-a raportat la dispozițiile vechiului Cod civil este lipsita de relevanță juridică, atâta timp cât instanța este cea care califica juridic acțiunea.
Analizând apelul principal prin prisma motivelor invocate, tribunalul l-a admis astfel:
Critica apelantei că în mod incorect prima instanță ar fi apreciat ca înscrisurile denumite de părți „act adițional” nu reprezintă înscrisuri sub semnătură privată ci doar început de dovadă scrisa a fost apreciată ca nefondată.
Prima instanță a dat o interpretare corectă art.1180 din vechiul Cod civil prin raportare la art. 1197 din vechiul Cod civil. Este evident că prin nerespectarea formalității „bun și aprobat” aceste acte nu pot fi considerate înscrisuri sub semnătura privata și nu pot avea putere probatorie a acestor înscrisuri, dar pot fi socotite început de dovadă scrisă.
Critica apelantei privind suma de 12.650 a fost găsită ca întemeiată. Tribunalul a apreciat că în mod greșit prima instanță a făcut aplicațiunea art. 983 din vechiul Cod civil. Clauza privind suma de 12.650 stipulată în înscrisul din 11.02.2008 nu este una afectată de viciul dubiului în sensul art. 983 din vechiul Cod civil, ci era vorba de lămurirea sensului ei exact, astfel încât proba testimoniala devenea admisibilă.
În acest context, instanța de apel a admis proba cu martori pentru a lămuri sensul exact al acestei clauze și martorul audiat în cauză, M. M. I. a arătat fără echivoc faptul că aceasta suma reprezintă moneda EURO. Martorul a fost de față când reclamanta apelantă a împrumutat pe pârâții intimați cu această suma. În concluzie nu există în speța de față o „îndoială” în sensul art. 983 din vechiul Cod civil pentru a fi incident acest text.
De asemenea, este fondata și critica apelantei privind respingerea petitului acțiunii privind suma de 10.030 EURO.
Raționamentul instanței de fond că această sumă de 10.030 EURO stipulată în contractul de împrumut autentic ar putea fi recuperata în cadrul executării silite a acestui contract care este titlu executoriu este greșit, fiindcă această suma în succesiunea actelor a fost încorporată într-un înscris care nu mai este titlu executoriu și care nu mai poate fi pus în executare silită, iar această suma face parte din suma totala la care se referă ultimul înscris încheiat între părți la data de 15.10.2009 prin care s-a amânat termenul scadent la data de 1.05.2010.
În ceea ce privește critica apelantei referitor la penalitățile de întârziere de 3%, aceasta este nefondată. În mod corect prima instanță a reținut ca această clauză este nulă de drept, având în vedere și Decizia nr. XI/2005 pronunțată în recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție.
De asemenea, în mod corect prima instanță a reținut că reclamanta apelantă este îndrituită la o dobândă legală începând cu data punerii în întârziere care este 25.01.2012. Dobânda legală nu curge de la scadentă, respectiv 1.05.2010 ci de la data punerii întârziere. În speță nu sunt incidente dispozițiile art. 1079 alin.2 pct. 3 din vechiul Cod civil așa cum în mod nefondat a susținut apelanta.
Împotriva deciziei au declarat recursuri reclamanta și pârâții, care au criticat-o pentru nelegalitate.
La termenul de judecată din 15.01.2014 reclamanta, prin avocat, a învederat că nu înțelege să achite taxele judiciare datorate în cuantumul stabilit de instanță.
Pe calea recursului, pârâții au solicitat, în principal, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare la prima instanță și, în subsidiar, modificarea hotărârilor în sensul obligării lor doar la plata sumei de 10.030 euro datorată conformcontractului autentic, actele adiționale fiind nelegale, bazate pe o cauză licită în sensul art. 948 C. civ., întrucât atât reclamanta cât și martorul M. M. I. sunt persoane care se ocupă cu cămătăria.
În motivare, au invocat relațiile apropriate existente între părți și împrejurarea că, după ce au cunoscut-o pe reclamantă în urma unui anunț publicat într-un ziar local și după ce aceasta s-a recomandat a fi avocat, au avut încredere să semneze acte prezentate de aceasta fără a le fi explicat conținutul acestora și fără a le fi fost comunicat un exemplar. O parte din actele adiționale au fost semnate în casa pârâților, fără ca o altă persoană să fie prezentă, astfel că doresc să urmeze procedura înscrierii în fals, autoarea falsului fiind reclamanta însăși.
Au solicitat înlăturarea declarației martorului M. M. I. audiat în cauză, pârâții găsindu-se în relații de dușmănie cu acesta, între ei derulându-se litigiul înregistrat sub nr. dos._ la Tribunalul T., martorul și reclamanta aflându-se într-un parteneriat de interese.
În consecință, arată recurenții, instanța nu a făcut corecta aplicare a disp. art. 948, 966, 968, 983, 1199, 1197 C. civ., actele adiționale nereprezentând înscrisuri sub semnătură privată, nu au valoare probantă a acestor înscrisuri și nici nu au calitatea de început de dovadă scrisă care să poată fi completată cu martorul audiat în condițiile sus-menționate.
Mai mult, arată recurenții, nu au fost sfătuiți că legea le conferă dreptul de a propune în apărare probe, astfel că intenționează să o facă în rejudecare.
Au apreciat că instanțele au acordat reclamantei mai mult decât s-a cerut, respectiv ceea ce aceasta nu a înțeles să pretindă instanței, fiind făcută greșita aplicare a OG nr. 9/2000.
Astfel, în fața primei instanțe, reclamanta a arătat expres că obiectul litigiului nusău vizează suma de 10.030 euro cuprinsă în primul contract de împrumut, instanța de apel neluând seama de această precizare; pe de altă parte, prin precizarea de acțiune depusă la 23.05.2012, reclamanta a solicitat doar penalități de întârziere de 3%/lună din suma cuprinsă în actele adiționale și nu dobânda legală; or, instanțele, deși au statuat că, față de disp. art. 9 din OG nr. 9/2000, această clauză este nulă de drept, instanța de apel acordă dobânda legală, în lipsa unei solicitări.
Au invocat că imoralitatea și caracterul ilicit al cauzei rezultă din încheierea de către reclamantă a actelor adiționale pentru amânarea scadenței, pentru a putea beneficia de dobânzi și penalități; în realitate, pârâții nu au primit sumele de bani trecute în actele adiționale, acestea reprezentând dobânzi și penalități calculate de reclamantă la suma de 10.030 euro în scopul îmbogățirii fără justă cauză a acesteia.
În drept, au invocat disp. art. 304 pct. 6, 8, 9 C. pr. civ., art. 312 alin. 2, 3, 5 C. pr. civ., art. 948, 966, 968, 983, 1199, 1197 C. civ., art. 183, 192 alin. 1 pct. 4, 199 C. pr. civ., art. 9 din OG nr. 9/2000.
Pe cale de întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului pârâților.
Examinând recursurile prin prisma criticilor invocate și în baza art. 137 alin. 1 C. pr. civ., art. 306 alin. 2 C. pr. civ., față de disp art. 299 și următoarele C. pr. civ., văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește recursul reclamantei, instanța reține că taxele de timbru aferente acestuia au fost stabilite la 2218,89 lei (taxă judiciară de timbru) și, respectiv 5 lei (timbru judiciar).
Cum reclamanta recurentă a învederat că, în afară de 4 lei - taxă judiciară de timbru și 0,15 lei – timbru judiciar (taxe achitate conform dovezilor de la dosar) nu înțelege să mai achite vreo sumă cu acest titlu, în baza disp. art. 137 alin. 1 C. pr. civ. raportat la art. 20 alin. 1, 3 din Legea nr. 146/1997, instanța a invocat excepția insuficientei timbrări a recursului cu consecința aplicării sancțiunii anulării căii de atac, sancțiune ce face inutilă examinarea criticilor reclamantei recurente.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâți, instanța îl găsește ca nefiind fondat și îl va respinge ca atare.
Astfel, la termenul de judecată din 05.09.2012, prima instanță, în baza rolului activ, a pus în vedere pârâților să precizeze dacă înțeleg să se înscrie în fals față de împrejurarea contestării de către pârâtă a semnăturilor de pe actele adiționale, iar aceștia au arătat în mod expres că nu înțeleg să uzeze de acest mijloc de probă; pe de altă parte, nici în apel pârâții nu au solicitat urmarea procedurii prevăzute de disp. art. 180-183 C. pr. civ.
În consecință, cum această dovadă nu a fost cerută în termenul stabilit de disp. art. 115 C. pr. civ., iar invocarea în recurs a omisiunii administrării acestei probe nu poate fi încadrată în motivele de casare limitativ prevăzute de disp. art. 304 C. pr. civ., susținerile pârâților recurenți în acest sens sunt neîntemeiate.
Nefondate sunt și susținerile vizând valoarea probatorie acordată declarației martorului M. M. I. și necesitatea înlăturării acestei declarații.
Astfel, la termenul de judecată din 13.03.2013, în apel, pârâții, prin apărător, au fost de acord cu audierea acestui martor pentru a se proba faptul că nu sunt debitori ai reclamantei, însă nu cu privire la moneda în care s-a făcut împrumutul (f. 36 dos. apel).
În consecință, contrar susținerilor recurenților disp. art. 192 alin. 1 pct. 4 C. pr. civ., nu au fost încălcate cauză.
Pe de altă parte, pârâții nu au solicitat administrarea vreunei probe pentru a face dovada celor susținute pe calea apelului cu privire la situația de fapt invocată ori pentru a combate cele relatate de martorul audiat astfel că, având în vedere și considerentele de mai sus arătate, casarea hotărârilor pentru suplimentarea probatoriului prin audierea unui martor nu poate fi dispusă.
Nu poate fi reținută nici susținuta încălcarea de către instanțe a rolului activ, pârâții neputând invoca necunoașterea sub aspectul posibilității administrării de probe, cu atât mai mult cu cât, și în primă instanță, și în apel, aceștia au beneficiat de apărare calificată prin apărător ales.
Pentru stabilirea situației de fapt și a voinței reale a părților, instanțele au examinat și interpretat cu respectarea disp. art. 129, 167, 186 și urm. C. pr. civ. probele administrate în cauză (înscrisuri, declarație testimonială, interogatorii, prezumții), în mod legal reținându-se că actele adiționale în litigiu au natura unui început de dovadă scrisă ce poate fi completat cu alte probe (sens în care s-a și procedat) și că sunt producătoare de efecte juridice contra pârâților, dips. art. 1197, 1199 C. civ. fiind legal reținute și aplicate în cauză.
Susținerile apelanților vizând modalitatea în care starea de fapt a fost stabilită în cauză și interpretarea dată de instanța de apel probatoriului administrat și relatarea condițiile în care părțile au ajuns să se cunoască și a evoluției relațiilor dintre acestea nu se constituie în temeiuri de nelegalitate a hotărârii și nu pot fi încadrate în vreunul dintre motivele expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. pr. civ. ci vizează aspecte de temeinice ce ar putea fi încadrate în disp. art. 304 pct. 10, 11 C. pr. civ., norme legale abrogate la data pronunțării deciziei recurate.
În consecință, nici referirea la disp. art. 948, 968, 983 C. civ. nu poate fi reținută ca temei de modificare ori casare a hotărârii tribunalului.
Susținerile recurenților vizând caracterul ilicit și moral al cauzei ce ar rezulta din încheierea actelor doar pentru ca reclamanta să beneficieze de dobânzi și penalități (sumele din actele adiționale reprezentând în realitate aceste dobânzi și penalități) sunt nefondate, instanța de apel reținând în mod legal, față de probatoriul administrat, că respectivele sume au fost primite cu titlu de împrumut de către pârâți.
Contrar susținerilor recurenților, reclamanta nu a renunțat la condițiile art. 132 alin. 2 pct. 2 C. pr. civ. sau ale art. 246 C. pr. civ. la pretențiile în cuantum de 10.030 euro reprezentând împrumutul acordat prin contractul autentic.
Pe de altă parte, admițând apelul reclamantei sub acest aspect - al obligării pârâților și la plata sumei de 10.030 euro (inclusă în suma de 19.230 euro), instanța de apel a reținut că menționata sumă, în succesiunea actelor, a fost încorporată într-un înscris care nu mai este titlu executoriu, decizia tribunalului nefiind criticată sub acest aspect de recurenți.
La fel, menținând hotărârea primei instanțe sub aspectul obligării pârâților la plata dobânzilor legale, instanța de apel a avut în vedere că, în obligațiile care au ca obiect sume de bani dobânda legală curge de drept de la punerea în întârziere a debitorului, conform disp. art. 1079 alin. 2 pct. 3, art.1081 C. civ., pârâții neformulând critici care să vizeze această dezlegare dată de instanță susținerilor vizând sancțiunea ce intervine în cazul neexecutării la termen a obligațiilor de restituire a sumelor de bani împrumutate.
Contrar susținerilor pârâților recurenți, reținând existența unei convenții de împrumut valabil încheiate între părți, instanța de apel a dat corecta interpretare actului juridic dedus judecății, disp. art. 304 pct. 8 C. pr. civ. nefiind incidente în cauză.
Pentru aceste considerente, în baza disp. art. 137 alin. 1 C. pr. civ. raportat la art. 20 alin. 1, 3 din Legea nr. 146/1997, instanța va anula ca insuficient timbrat recursul declarat de reclamanta C. T. împotriva deciziei civile nr. 332/30.04.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
În baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ. raporta la art. 304 pct. 6, 8, 9 C. pr. civ., art. 306 alin. 2 C. pr. civ., instanța va respinge recursul declarat de pârâții M. R. și M. G. L. împotriva aceleiași hotărâri .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de reclamanta C. T. împotriva deciziei civile nr. 332/30.04.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Respinge recursul declarat de pârâții M. R. și M. G. L. împotriva aceleiași hotărâri
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 15.01.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
Rujița RAMBUFlorin ȘUIUGheorghe O.
GREFIER,
A. M. T.
Red. FȘ/20.01.2014
Teh. AMT/2 ex./24.01.2014
Prima instanță: Judecătoria Timișoara – jud. Ș. R.
Instanța de apel: Tribunalul T. - jud. D. H., L. D.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 184/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Acţiune în constatare. Decizia nr. 901/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
