Revendicare imobiliară. Decizia nr. 477/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 477/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 7867/325/2009*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 25.04.2014
DECIZIA CIVILĂ NR. 477/R
Ședința publică din 21 mai 2014
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții A. J. și A. P. împotriva Deciziei civile nr. 185 din 11 martie 2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții intimați C. E., C. M., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și C. L. al Municipiului Timișoara, pentru revendicare imobiliară.
La apelul nominal, făcut în ședință publică la a doua strigare se prezintă, pentru reclamanții recurenți lipsă, doamna avocat I. A. I., pârâții intimați C. M. și C. E. personal și, în reprezentarea pârâtului intimat C. L. al Municipiului Timișoara, doamna consilier juridic V. S., lipsă fiind pârâtul intimat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamanților recurenți depune la dosar împuternicirea avocațială.
Părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei recurate în sensul de a lua act de renunțarea la judecata apelului, pentru motivele arătate pe larg în cererea de recurs.
Reprezentanta pârâtului intimat C. L. Timișoara lasă soluția la aprecierea instanței, având în vedere că prin recurs nu se solicită nimic față de instituția pe care o reprezintă.
Reclamanta intimată C. M. învederează instanței că nu a renunțat la judecata apelului și că a solicitat cheltuielile de judecată.
Reclamantul intimat C. E. arată că nu a avut procură din partea soției pentru a renunța la judecată și că, de altfel, nici el nu a renunțat la judecata apelului.
CURTEA
În deliberare constată că, prin Decizia civilă nr. 185 din 1 1martie 2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis apelul declarat de pârâții C. E. și C. M. împotriva sentinței civile nr._/08.10.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații reclamanți A. J. și A. P., intimații pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și C. L. al Municipiului Timișoara.
A schimbat în parte hotărârea în sensul că va obliga reclamanții în solidar la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță către pârâții C. E. și C. M..
A menținut în rest dispozițiile sentinței.
Inițial, în prima fază procesuală, Judecătoria, prin sentința civilă nr._/8.10.2013,a dispus următoarele:
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice T.; a respins acțiunea reclamanților A. J. (I.) și A. P. (P.) împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice T., ca îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă; a admis excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților A. J. (I.) și A. P. (P.); a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamanților A. J. (I.) și A. P. (P.), în contradictoriu cu pârâții S. R. prin C. L. al Municipiului Timișoara, C. M. și C. E.; a respins excepția prescripției dreptului la acțiune ca rămasă fără obiect; a respins cererea reconvențională a pârâților reclamanți reconvențional C. M. și C. E. ca lipsită de interes; a respins excepțiile invocate față de cererea reconvențională ca rămase fără obiect; a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâții reclamanți reconvenționali.
Pentru a pronunța această soluție, cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de către pârâții reclamanți reconvenționali C. E. și C. M., prima instanță a reținut că această cerere este neîntemeiată.
Contra acestei sentințe au declarat apel pârâții C. E. și C. M. înregistrat pe rolul Tribunalului T. la data de 06.02.2014, sub nr. dosar_, solicitând schimbarea sentinței apelate în sensul obligării reclamanților la plata cheltuielilor de judecată datorate în fața instanței de fond.
În motivare, pârâții apelanți arată că față de soluția pronunțată cu privire la acțiunea reclamanților, respectiv de respingere a acesteia, urma ca judecătoria să oblige reclamanții la plata cheltuielilor de judecată suportate de apelanți în calitate de pârâți, respectiv onorariul avocațial.
La plata cheltuielilor de judecată este irelevant faptul că cererea reconvențională a apelanților pârâți a fost respinsă.
Apelanții arată că cererea reconvențională nu a fost respinsă pe fondul ei, ci ca urmare a respingerii acțiunii principale.
Apelanții arată că în situația în care reclamanții i-au chemat în judecată în calitate de pârâți aceștia nu ar fi avut motive și nici interes să formuleze cererea reconvențională și într-un final nu ar fi fost nevoiți să angajeze un avocat și să suporte cheltuielile de judecată.
Cererea de apel nu a fost motivată în drept.
Prin întâmpinarea formulată intimații reclamanți A. J. și A. P. au solicitat respingerea apelului.
În motivare, reclamanții arată că prin acțiunea introductivă au solicitat obligarea Statului R. la restituirea în natură a imobilului naționalizat, cu excepția apartamentului nr. 1 care a fost înstrăinat de S. R. pârâților Chișăr, pentru care au fost solicitate despăgubiri prin echivalent bănesc de la stat. Reclamanții arată că nu au formulat nicio pretenție materială față de parații Chișăr, care au fost introduși în proces pentru opozabilitate. Acesta este și motivul pentru care în întâmpinarea care are mai puțin de jumătate de pagină, se prevede clar că față de lipsa vreunui capăt de cerere formulat de reclamanți în contradictoriu cu acești pârâți, ei consideră că nu pot formula nici un fel de apărare pe calea întâmpinării. Astfel, nu se poate susține de către numiții Chișăr că aceste cheltuieli de judecată se datorează culpei procesuale a reclamanților și constituie onorariu de avocat perceput în vederea formulării apărării, cât timp prin întâmpinarea făcută numiții Chișăr arată clar că nu înțeleg sa se apere pe calea întâmpinării deoarece nu au avut nicio pretenție față de aceștia. Totodată, prin această întâmpinare pârâții Chișăr nu au solicitat obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanții intimați arată că se impune a se observa faptul că pârâții Chișăr au formulat o cerere reconvențională, prin care au formulat pretenții proprii, care nu au nicio legătură cu acțiunea principală a reclamanților (angajându-se astfel cheltuieli care nu sunt necesare), solicitând scoaterea anumitor părți comune (sala cazanelor) din coproprietatea obișnuită și atribuirea acestora în proprietatea exclusivă a numiților Chișăr. Astfel, prin cererea reconvențională având ca obiect ieșire din indiviziune numiții Chișăr devin reclamanți, învestind instanța de judecată cu soluționarea unor pretenții proprii. Prin urmare, instanța de judecată putea obliga reclamanții la plata cheltuielilor de judecată doar în condițiile în care admitea cererea reconvențională a acestora. Or, în speță, instanța de fond a respins cererea reconvențională a numiților Chișăr ca fiind lipsită de interes. Prin urmare, reclamanții reconvenționali Chișăr fiind părți care de asemenea au căzut în pretenții, în mod corect s-a procedat la respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial.
Mai arată reclamanții intimați că, în mod corect prima instanță a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, cât timp acestea nu au fost solicitate prin întâmpinare sau prin cerere reconvențională.
Mai mult, în mod corect prima instanță a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial, cât timp avocatul numiților Chișăr, astfel cum rezultă din încheierea de ședință nr._/01.10.2013, nu a indicat cuantumul onorariului de avocat și nu a depus în probațiune factura fiscală si chitanța care fac dovada faptului plății acestui onorarii. Prin urmare, numiții Chișăr nu au făcut dovada faptului că acest onorariu de avocat reprezintă o cheltuială reală, electiv făcută în cursul procesului, în vederea formulării apărării.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, atunci când aceasta a fost învestită cu soluționarea pretențiilor vizând rambursarea cheltuielilor de judecată cuprinzând onorariile de avocați, s-a statuat că acestea urmează a fi recuperate doar în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost făcute în mod real, în limita unui cuantum rezonabil.
Totodată, în ipoteza în care instanța de apel va considera că reclamanții intimați datorează cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, solicită reducerea acestuia în baza art. 274 alin. 3 C.pr.civ. astfel încât acest onorariu să fie proporțional cu munca îndeplinită de avocat.
În drept, au fost invocate disp. art. 289 C.proc.civ.
Tribunalul a apreciat că este fondat apelul pârâților, pentru argumentele de mai jos.
Acțiunea introductivă formulată de reclamanții A. J., A. P. nu i-a vizat și pe pârâții C. E. și C. M., întrucât s-a solicitat doar revendicarea imobilului în natură, nefiind cunoscut faptul înstrăinării . anul 2003.
Pentru termenul din 11.10.2011 reclamanții au depus o precizare de acțiune prin care au solicitat introducerea în cauză a pârâților C. E. și C. M., formulând în mod clar petite și împotriva acestora, de exemplu, revendicarea și a spațiului aflat în proprietatea celor din urmă.
D. pentru că s-au formulat pretenții și împotriva pârâților aceștia au formulat cerere reconvențională, petitul vizând scoaterea unei încăperi din coproprietatea forțată, ieșirea din indiviziune cu privire la acest bun prin atribuire către pârâți cu obligarea la plata unei sulte, fiind valabil doar în situația admiterii acțiunii principale. De altfel, dacă reclamanții nu ar fi formulat pretenții împotriva pârâților persoane fizice, cererea reconvențională nu ar fi fost admisibilă, conform art. 119 C.proc.civ.
Nu este întemeiată apărarea intimaților reclamanți în sensul că pârâții nu au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, pentru că cererea în sensul contrar se regăsește în practicaua hotărârii, fila 418 dosar de fond.
Este adevărat că dovada onorariului de avocat nu se află depusă la dosarul de fond, dar omisiunea a fost acoperită în calea de atac, nefiind interzisă administrarea probatoriului în calea de atac.
Nu se impune reducerea cheltuielilor de judecată, suma de 1500 lei fiind proporțională cu munca depusă de avocat, pe parcursul a 2 ani de zile, cu valoarea pricinii în care se revendică un imobil situat în Timișoara, tribunalul având în vedere în acest sens dispozițiile art. 274 alin.3 C.proc.civ.
Pârâtul a efectuat în fața instanței de fond și alte cheltuieli de judecată, anume taxe de timbru, dar față de precizarea orală de la termenul din 11.03.2014, ele nu se vor acorda, instanța fiind ținută de principiul disponibilității care guvernează procesul civil.
În ceea ce privește cheltuielile reprezentate de onorariul de avocat, din chitanța depusă la fila 17 dosar apel rezultă că suma de 1500 lei a fost avansată de ambii pârâți, astfel că în temeiul art. 277 C.proc.civ. reclamanții trebuie obligați în solidar, fiind în culpă procesuală, la plata sumei de 1500 lei către pârâții C. E. și C. M..
Prin urmare, în baza art. 296 C.proc.civ. tribunalul a admis apelul, a schimbat în parte hotărârea și a menținut în rest dispozițiile sentinței.
Împotriva deciziei Tribunalului au declarat recurs reclamanții A. J. și A. P., solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei recurate în sensul de a lua act de renunțarea la judecata apelului.
În motivare, reclamanții recurenți au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C.p.c., arătând că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 246 C.p.c., deoarece nu a luat act de renunțarea la judecata căii de atac, formulată verbal de pârâtul apelant C. E., în ședința publică din 11.03.2014, ci a procedat la judecarea căii de atac, admițând apelul formulat de pârâtul C. E. și obligându-i la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenții au mai arătat că, procedând la judecarea căii de atac, fără a lua act de cererea de renunțare al judecarea apelului, instanța a încălcat dispozițiile art. 129 al. 6 C.p.c., care consacră principiul disponibilității.
În ceea ce privește apelul pârâtei C. M., recurenții au învederat că aceasta a avut o poziție procesuală comună cu soțul ei C. E., operând prezumția de mandat tacit reciproc între soți prevăzută de art. 345 din Noul Cod Civil.
Pârâții intimați au fost citați cu mențiunea de a depune întâmpinare, însă nu au dat curs solicitării instanței.
Examinând decizia recurată în raport de motivele invocate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.p.c., Curtea apreciază că este neîntemeiat recursul reclamanților.
Astfel, Curtea reține că, într-adevăr, potrivit aliniatului 6 din practicaua deciziei recurate, pârâtul a declarat că înțelege să-și retragă apelul, însă, ulterior, a revenit asupra celor declarate solicitând „admiterea apelului, având în vedere că nu are mandat din partea soției pentru retragerea apelului, arătând că solicită doar cheltuielile reprezentate de onorariu de avocat”.
Or, câtă vreme pârâtul apelant C. E. a solicitat în mod neechivoc admiterea apelului, Curtea apreciază că instanța de apel a pronunțat hotărârea recurată cu respectarea prevederilor art. 274 C.p.c., neconfirmându-se în cauză încălcarea dispozițiilor art. 129 al. 6 și art. 246 C.p.c. și art. 345 din noul Cod civil.
Prin urmare, în baza art. 312 al. 1 C.p.c., Curtea va respinge ca neîntemeiat recursul reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții A. J. și A. P. împotriva Deciziei civile nr. 185 din 11 martie 2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 mai 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
G. O. R. RUJIȚA F. Ș.
GREFIER,
C. J.
Red. G.O.- 22.05.2014;
Tehnored. C.J.- 11.06.2014; 2 ex.
Instanță de apel: Tribunalul T.
Judecători: A. C.; M. R.
Primă instanță: Judecătoria Timișoara
Judecător: U. C.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 476/2014. Curtea de... | Pretenţii. Decizia nr. 33/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
