Anulare act. Hotărâre din 02-04-2014, Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 3050/115/2013*/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 43
Ședința publică din 02.04.2014
PREȘEDINTE: Rujița R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER:A. M. T.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul W. V. împotriva sentinței civile nr. 3618/27.11.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. M. REȘIȚA, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că prin înscrisul depus de reclamant, la data de 28.01.2014, a precizat calea de atac declarată ca fiind apel urmează ca prezenta cauză sa se judece în complet compus din doi judecători.
Reclamantul arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra apelului.
Reclamantul solicită admiterea apelului formulat, să i se acorde suma solicitată. De asemenea, solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
După dezbaterea cauzei, dar în timpul ședinței de judecată și în prezența reclamantului, se prezintă pentru pârât consilier juridic M. N., care depune la dosar delegația sa de reprezentare. De asemenea, solicită respingerea apelului pentru motivele arătate pe larg în întâmpinare.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3618/27.11.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul W. V. împotriva pârâtului P. M. Reșița.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că, prin cererea din 07.05.2013, reclamantul W. V. a chemat în judecată pârâtul P. M. Reșița, solicitând să fie obligat pârâtul să completeze dispozițiile art.1 din Dispoziția nr.696/15.04.2013 emisă de Municipiul Reșița prin Primar, în sensul de a se consemna cuantumul sumei (143.711,60 lei actualizată la zi la data efectuării plății) care urmează a se acorda ca despăgubire pentru imobilul înscris în CF nr.2095 Reșița Română, nr.top.127-128/1/6, fosta casă cu nr.1259 și teren în suprafață de 170 m.p., excluzând propunerea acordării de măsuri reparatorii în echivalent.
În drept, a invocat dispozițiile art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001.
În motivarea acțiunii, a arătat că în preambulul Dispoziției emise se face trimitere că se ține seama de sentința civilă nr.186/21.092.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr.2031/16.10.2012 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în dosar nr._ *.
În această situație, reclamantul a considerat că P. M. Reșița trebuia să excludă propunerea acordării de măsuri reparatorii în echivalent constatând lipsa acordului persoanei îndreptățite și să propună acordarea de despăgubiri, potrivit art.10 alin.10 din Legea nr.10/2001 republicată și să consemneze expres cuantumul sumei care urmează a se acorda ca despăgubire. A apreciat că decizia Curții de Apel Timișoara este neclară și trebuia menționată în dispoziția Primarului M. Reșița suma de 143.711,60 lei, așa cum ea a fost menționată în sentința Tribunalului C.-S. nr.186/21.01.2012.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut în fapt că, potrivit dispozițiilor art.21 alin.2, art.62 și art.68 din Legea nr.215/2001, P. reprezintă unitatea administrativ teritorială în justiție. Unitățile administrative teritoriale sunt persoane juridice de drept public cu capacitate juridică deplină, fiind subiecte de drept. Ele sunt reprezentate în justiție de Primar sau Președintele Consiliului Județean.
Dispoziția nr.696/15.04.2013 a fost emisă de Municipiul Reșița prin Primar, care a emis această dispoziție în exercitarea atribuțiilor sale.
P. urmare, P. M. Reșița nu are calitate procesuală pasivă.
În cauză, calitate procesuală pasivă o are unitatea administrativ teritorială, respectiv Municipiul Reșița, reprezentat de Primar.
Pe cale de excepție, ținând seama de dispozițiile articolului sus menționat, acțiunea reclamantului a fost respinsă, P. M. Reșița neavând calitate procesuală pasivă.
Pe fond, dispoziția nr.696/15.04.2013 a fost legal emisă, cu respectarea Deciziei civile nr.2031/16.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._ *, decizie definitivă și irevocabilă.
Prin sentința civilă nr.186/21.02.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, s-a admis acțiunea reclamantului, s-a dispus anularea dispoziției nr.2242/04.07.2005 emisă de către pârât și obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 143.711,60 lei actualizată la zi la data efectuării plății, reprezentând contravaloarea despăgubirilor aferente imobilului expropriat, înscris în CF 2095 Reșița Română, nr. top. 127-128/1/6, fosta casă cu nr.c. 1259 și teren în suprafață de 170 m.p.
Prin Decizia civilă nr.2031/16.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._ * s-a admis recursul declarat de pârâtul P. M. Reșița împotriva sentinței civile nr.186/21.02.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. și s-a dispus modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul că pârâtul P. M. Reșița a fost obligat să emită o dispoziție conținând propunerea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri, pentru imobilul înscris în CF 2095 Reșița Română, nr.top.127-128/1/6, fosta casă cu nr.1259 și teren în suprafață de 170 m.p., în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005.
Decizia nr.696/2013 a fost emisă cu respectarea deciziei Curții de Apel Timișoara care a modificat hotărârea instanței de fond.
Prin prezenta cerere se tinde la modificarea soluției dată de Curtea de Apel Timișoara, lucru care este inadmisibil. În dispozitivul deciziei Curții de Apel Timișoara se menționează că reclamantul va urma procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr.247/2005, astfel că instanța investită cu o contestație în condițiile art.26 din Legea nr.10/2001 nu mai este competentă să stabilească prin hotărâre judecătorească direct cuantumul despăgubirilor cuvenite, cum nu este competent nici P., lucru de altfel tratat în decizia dată.
Față de cele mai sus expuse, ținând seama de dispozițiile Legii nr.215/2001, art.21 alin.2, art.62, art.68, titlul VII din Legea nr.247/2005, art.26 Legea nr.10/2001, instanța a dispus conform celor mai sus-arătate.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul (care, ulterior, a precizat că apelul este calea de atac promovată) care a solicitat casarea ei în sensul admiterii acțiunii.
În motivare, a învederat că în mod greșit a fost respinsă acțiunea în baza unei excepții ce nu a fost pusă în discuția părților (lipsa calității procesuale pasive), P. M. Reșița justificând această calitate față de disp. art. 21 alin. 21 introdus prin Legea nr. 74/2012 și de cele statuate sub aspectul cadrului procesual prin decizia civilă nr. 2031/16.10.2012 a Curții de Apel Timișoara.
A invocat că prin sentințele nr. 2240/08.09.2006 și, respectiv, 186/21.02.2012 pronunțate de Tribunalul C.-S. i-au fost acordate despăgubiri bănești, iar prin decizia mai sus arătată pârâtul a fost obligat la emiterea unei dispoziții conținând propunerea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Prin dispoziția atacată, pârâtul a omis sintagma „constând în despăgubiri” în sumă de 143.711,60 lei actualizată la zi la data efectuării plății, această omisiune atrăgând posibilitatea compensării cu bunuri sau servicii în sensul art. 10 alin. 10 din Legea nr. 10/2001; totodată, a mai arătat, pârâtul nu a ținut cont de sintagma din dispozitivul deciziei „în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005”.
A arătat că acest aspect prezintă relevanță întrucât art. 16 alin. 1 din Titlul VII are în vedere deciziile/dispozițiile emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor, ... și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, ...”, iar art. 10 alin. 8 și art. 11 alin. 4, 5, 6 și 7 și art. 26 alin. 1 și art. 32 alin. 1 din Legea nr. 100/2001 republ. prevăd ca entitatea investită cu soluționarea notificări avea obligația să stipuleze expres cuantumul valorii construcțiilor și a terenului, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită, cum este și cazul său.
A invocat că alin. 2 de la pct. 10.8. din Norme metodologice referitoare la art. 10 alin. 8 din Legea nr. 10/2001 republ. stipulează: „ Aceleași tehnici vor fi utilizate de comisia internă de evaluare din cadrul entității investite cu soluționarea notificărilor ....”, fiind evident că entitatea investită cu soluționarea notificărilor trebuie să evalueze inițial imobilul în litigiu și să-i stabilească valoarea pe care trebuie să o acorde persoanei îndreptățite stipulând-o expres în dispozitivul dispoziției emise, astfel ca în speță se putea orienta după valoarea compensată rezultată din expertizele tehnice efectuate în cauză și care nu au fost contestate de pârât.
A învederat că se impunea schimbarea sentinței inclusiv prin prisma compensării ce operează între despăgubirile cuvenite și cele primite la momentul exproprierii.
Pe cale de întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea apelului.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate și în baza art. 476-479 alin. 1 C. pr. civ., față de probele administrate și de normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Pe calea cererii de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la completarea Dispoziției nr. 696/15.04.2013 în sensul consemnării în cuprinsul acesteia a cuantumului sumei ce urmează a se acorda ca despăgubire pentru imobilul obiect al Legii nr. 10/2001, cu excluderea propunerii de acordare de măsuri reparatorii în echivalent.
Dispoziția contestată a fost emisă în baza Legii nr. 10/2001 consecință a celor dispuse irevocabil prin decizia civilă nr. 2031/16.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ * (f. 4, 12-16 dos. nr._ 3* al Tribunalului C.-S.).
Prin această decizie, obligația emiterii dispoziției a fost stabilită în sarcina Primarului M. Reșița; pe de altă parte, la data emiterii dispoziției, art. 21 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 dădea în competența primarului emiterea dispoziției în situația din speța dedusă judecății.
În consecință, contrar celor reținute prin sentință, P. M. Reșița are calitate procesuală în cauză, însă reținerea lipsei calității procesuale a pârâtului nu este de natură ca, prin ea însăși, să determine schimbarea ori anularea sentinței, câtă vreme tribunalul a procedat și la examinarea fondului cererii reclamantului.
Sub acest aspect, instanța de apel reține că, prin dispoziția contestată, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent „în condițiile prevederilor legii speciale privind regimul stabilirii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”. (f. 4 dos. nr._ 3* al Tribunalului C.-S.).
Or, cum în mod corect a reținut prima instanță, dispoziția a fost emisă cu respectarea celor irevocabil dispuse prin hotărârea judecătorească sus-menționată, hotărâre din considerentele căreia rezultă că sentința Tribunalului C.-S. nr. 186/21.02.2012 prin care pârâtul fusese obligat la plata către reclamant a sumei de 143.711,60 lei actualizată la data plății cu titlu de despăgubiri pentru imobilul expropriat (f. 6-10 dos. nr._ 3*) a fost modificată tocmai în sensul înlăturării modalității de dezdăunare prin acordarea de despăgubiri bănești și al obligării pârâtului la a face o propunere de măsuri reparatorii conform legii speciale și că tot în condițiile acestei legi se procedează și la cuantificareadespăgubirilor (de către Comisia Centrală și nu de către instanțe).
A dispune în sensul celor susținute de reclamant (menționarea cuantumului sumei ce va fi acordată cu titlu de despăgubiri reparatorii în echivalent) ar avea ca efect încălcarea celor stabilite irevocabil cu putere de lucru judecat în litigiul anterior în care părți au fost cele din prezenta pricină.
Chiar dacă în art. 1 din dispoziția în litigiu nu s-a făcut reținere expresă la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în vigoare la data emiterii actului de către primar, această referire există în preambulul dispoziției, în art. 1 sunt invocate prevederile legii speciale privind regimul stabilirii despăgubirilor, iar art. 3 dispune că dispoziția și documentația vor fi înaintate la ANRP, astfel că nici sub acest aspect criticile apelantului nu sunt întemeiate.
Neîntemeiate sunt și susținerile apelantului vizând efectul neincluderii în dispoziție a sintagmei „constând în despăgubiri”, câtă vreme conform celor mai sus-arătate, pârâtul a menționat în actul emis că acesta, însoțit de documentație, va fi înaintat instituției care va statua asupra stabilirii și acordării de măsuri reparatorii în echivalent.
Se constată că făcând trimitere la disp. art. 10, 11, 26 din Legea nr. 10/2001, la normele metodologice date în aplicarea ei și la art. 16 alin. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 apelantul aduce critici modalității de dezdăunare dispusă irevocabil prin decizia nr. 2031/16.10.2012 de Curtea de Apel Timișoara, astfel că aceste susțineri nu pot fi primite față de disp. art. 466 C. pr. civ. referitoare la hotărârile ce pot fi atacate pe calea apelului.
În fine, ulterior emiterii dispoziției atacate a fost adoptată Legea nr. 165/2013 (publicată în M.Of. nr. 278/17.05.2013) care a abrogat prin art. 50 lit. c art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 invocat de apelant.
Pentru aceste considerente, în baza disp. art. 480 alin. 1 C. pr. civ., instanța va respinge apelul declarat de reclamantul W. V. împotriva sentinței civile nr. 3618/27.11.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ împotriva pârâtului P. M. REȘIȚA și va respinge cererea de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată formulată de apelant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamantul W. V., CNP_, domiciliat în B., .. 68, jud. C.-S. împotriva sentinței civile nr. 3618/27.11.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, împotriva pârâtului P. M. REȘIȚA, cu sediul în Reșița, Piața 1 Decembrie 1918, nr.1 jud. C.-S..
Respinge cererea de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată formulată de apelant.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.04.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
Rujița RAMBUFlorin Ș.
GREFIER,
A. M. T.
Red. FȘ/08.04.2014
Teh. AMT/23.04.2014/4ex
Prima instanță: Tribunalul C.-S. – jud. A. C.
Se comunică:
- reclamant W. V. - cu domiciliul în B., .. 68, jud. C.-S.
- pârât P. M. REȘIȚA - cu sediul în Reșița, Piața 1 Decembrie 1918, nr.1 jud. C.-S.
| ← Cereri. Decizia nr. 502/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 713/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
