Obligaţie de a face. Decizia nr. 713/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 713/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-09-2014 în dosarul nr. 33274/325/2010*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 713
Ședința publică din 19 septembrie 2014
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR:C. R.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta I. R. împotriva deciziei civile nr. 28/A/15.01.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul I. S. V., având ca obiect succesiune.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 16.09.2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, pentru a da posibilitatea pârâtei recurente să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru și concluzii scrise, s-a dispus amânarea pronunțării cauzei pentru termenul de astăzi.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin decizia civilă nr. 28/15.01.2014 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul T. a admis apelul declarat de reclamantul apelant I. S. V. împotriva sentinței civile nr.3704/19.09.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar civil nr._ în contradictoriu cu pârâta intimată I. R..
A schimbat în parte sentința atacată, respectiv în limita dispoziției de obligare a reclamantului la plata cotei sale părți din pasivul succesoral constând din cheltuielile de înmormântare, impozit, taxă concesiune și primă de asigurare obligatorie pentru imobil, în sensul diminuării sumei de la_,9 lei indicată în sentință, la suma de_,9 lei, efect al reducerii sumei de 364,5 lei reprezentând cota parte ce revine reclamantului din impozit și taxa de concesiune la suma de 346,5 lei - echivalentul cotei sale din totalul de 924 lei ce reprezintă valoarea totală a impozitului și taxei de concesiune achitate de pârâtă, a menținut în rest dispozițiile sentinței atacate și a respins solicitarea apelantului de acordare a cheltuielilor de judecată aferente căii ordinare de atac.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut în esență că prin sentința civilă nr.3704/19.09.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în același dosar, s-a admis în parte acțiune civilă precizată formulată de reclamantul I. S. V., în contradictoriu cu pârâta I. R., cu domiciliul în Timișoara, ., nr.75 și în consecință, s-a constată deschisă succesiunea defunctului I. D. I., decedat la12.12.2009, cu ultimul domiciliul în Timișoara, . nr. 75, jud. T..
Instanța de fond a constatat că masa succesorală este formată din:
Activul succesoral ce cuprinde:
- cota de ½ din imobilul situat in Timișoara, C. cel M. nr. 75, înscris în CF nr._ Timișoara, constând în casă.
- un număr de 19 părți sociale deținute de defunct în cadrul . SRL, având J_, CUI_, cu sediul în Timișoara, . nr. 75, jud. T..
Pasivul succesoral ce cuprinde:
- cheltuielile generate de înmormântare și pomenire în valoarea de 14.169 lei;
- sumele achitate cu titlu de impozit pe clădire de la data decesului și până la data dezbaterii succesiunii, respectiv 385 lei,
- taxa de concesiune a terenului în valoare de 77,5 lei;
- prima de asigurare a imobilului aferentă poliței de asigurare din anul 2010- 2011 în valoare de 85,56 lei și cea aferentă anului 2012-2012, în sumă de 226,89 lei.
S-a constatat că au calitatea de moștenitori: reclamantul, în calitate de fiu, cu o cotă de 3/4 părți din masa succesorală și pârâta, în calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă de 1/ 4 părți din masa succesorală.
S-a dispus radierea din CF nr._ Timișoara a dreptului de proprietate al defunctului I. D. I. de sub B 2.2 si întabularea asupra imobilului casă în Timișoara, . nr. 75” a dreptului de proprietate al reclamantului în cota de 3/4 părți și a pârâtei, cu o cotă de ¼ părți, cu titlu de moștenire.
Instanța de fond a dispus atribuirea imobilului situat în Timișoara, . nr. 75, jud. T. înscris în CF nr._ Timișoara în natură pârâtei I. R., obligând-o la plata unei sulte către reclamantul I. S. V. în sumă de_,2975 euro sau contravaloarea în lei la data plății efective.
A mai dispus înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei I. R. in evidentele de publicitate imobiliară în cotă de 1/1 parte, cu titlu de ieșire din indiviziune, anterior moștenire asupra imobilului situat în Timișoara, . nr. 75, jud. T. înscris în CF nr._ Timișoara.
Prima instanță a dispus înscrierea în CF nr._ Timișoara, cu titlu de privilegiu al creditorilor a sultei cuvenite reclamantului I. S. V., în valoare de_,2975 euro.
A atribuit reclamantului un număr de 7,125 părți sociale ale . SRL, având J_, CUI_, cu sediul în Timișoara, . nr. 75, jud. T., iar pârâtei îi un număr de 2,375 părți sociale în urma dezbaterii succesiunii.
S-a luat act de faptul că pârâtei îi revin 11,875 părți sociale, ale . SRL, cu titlu de sistare comunitate bunuri și moștenire și a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de_,91 lei reprezentând cota sa din cheltuielile de înmormântare, impozit, taxă de concesiune teren, primă de asigurare obligatorie imobil.
S-a respins în rest acțiunea civilă precizată.
A obligat pârâta să avanseze către stat 4230,18 lei reprezentând jumătate din taxa judiciara de timbru pentru care reclamantul a beneficiat de acordarea ajutorului public judiciar, precum și să achite reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 950 lei reprezentând jumătate din onorariului de expert și compensează în rest cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, - recalificat apel în temeiul dispozițiilor art.282 ind.1 alin.1 C.pr.civ., dat fiind că valoarea obiectului litigiului depășește pragul valoric de 100.000 RON -, reclamantul I. S. V., solicitând admiterea căii de atac și schimbarea în parte a sentinței atacate cu privire la sumele ce-i revin de plată și la modul de stabilire a cuantumului acestora, raportat la cotele de moștenire și la probatoriul administrat în cauză, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a criticat faptul că a solicitat prin acțiunea introductivă obligarea pârâtei la darea raportului la masa de împărțit a bunurilor primite de la defunct, având în vedere ca după decesul acestuia au existat economii în bani, iar instanța de fond a omis să analizeze acest petit.
Recurentul a contestat împrejurarea că ar fi precizat acțiunea cu ocazia concluziilor orale, arătând că impozitele, taxele și taxa de concesiune precum și prima de asigurare a imobilului fac parte din pasivul succesoral, pe lângă cheltuielile aferente înmormântării.
Recurentul învederează că în conținutul concluziilor scrise a indicat că pasivul succesoral este compus din cheltuielile de înmormântare, cele pentru administrarea și lichidarea moștenirii, taxele și impozitele pentru bunurile din moștenire, precum și cheltuielile necesare pentru efectuarea procedurii succesorale, nefăcând vorbire despre polițele de asigurare, care au fost încheiate de pârâtă ulterior decesului tatălui acestuia, fără a-l consulta în prealabil.
Referitor la cuantumul cheltuielilor de înmormântare, recurentul a susținut că acesta este stabilit greșit, în sensul că acesta trebuie să suporte suma de 10.626,25 lei, iar pârâta numai 3543 lei, în condițiile în care reclamantul nu a fost anunțat de aceasta despre decesul tatălui său, iar mama sa a fost alungată de la înmormântare.
A apreciat că monumentul funerar ridicat de intimată este supraevaluat prin înscrisurile depuse, acesta fiind în realitate o simplă cruce de mozaic.
Referitor la cheltuielile de înmormântare, recurentul a menționat că acestea s-au ridicat la suma totală de 8768,60 lei, restul până la_ 1ei fiind cheltuieli aferente pomenirii, fără să existe documente justificative, deși s-a susținut că acestea au fost ținute la restaurant, sens în care ar fi trebuit să fie eliberate chitanțe pentru sumele achitate.
A menționat că a efectuat separat alte cheltuieli pentru decesul tatălui său, însă nu a înțeles să le solicite prin compensare pârâtei intimate.
S-a opinat de către recurent că suma stabilită în sarcina sa este foarte mare, raportat la cota de contribuție a fiecărei parte, având în vedere situația conflictuală dintre acesta și intimată existentă anterior decesului tatălui său și faptul că intimata nu l-a consultat în ceea ce privește efectuarea acestor cheltuieli, iar sumele au fost calculate doar pe baza unor afirmații.
Referitor la impozitul pe clădiri, a apreciat că acesta este calculat eronat, revenindu-i de achitat o sumă mult mai mare decât cea stabilită în sarcina intimatei, iar în ceea ce privește prima de asigurare, deși nu rezultă o valoare foarte mare, consideră că aceasta trebuie suportata de intimată, întrucât este beneficiara imobilului.
Recurentul a considerat că datoriile societății . reprezintă obligația coasociatului Ciovarnache I., care are și funcția de administrator și care înainte de decesul tatălui său avea aceeași obligație de stingere a debitului către stat.
Referitor la cheltuielile de judecată suportate de recurent, se arată că au fost compensate de instanța de fond, deși s-a apreciat că pârâta a căzut în pretenții, motiv pentru care se apreciază că se impunea obligarea acesteia la plata integrală a cheltuielilor de judecată, deoarece se poate retine culpa acesteia pentru purtarea procesului, nefiind de acord ca dezbaterea succesorală să fie realizată în fața notarului public, unde aceste cheltuieli urmau sa fie suportate în mod egal.
În drept au fost invocate prevederile art.304 ind.1 C.proc.civ.
Intimata I. R. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
În apărare, intimata a precizat că în cuprinsul acțiunii introductive reclamantul nu a făcut nici un fel de referire cu privire la existență unor economii în bani, solicitând ca aceasta să raporteze bunurile ramase de pe urma defunctului.
Intimata a arătat că nu are cunoștință de economiile în bani ale defunctului, iar în cazul în care acestea ar exista, nu ar putea fi accesate, întrucât accesul la ridicarea unor sume din contul altor persoane se face într-un mod strict reglementat de lege și nici într-un caz fără cunoștința tuturor moștenitorilor persoanei defuncte.
Intimata învederează că succesorii sunt cei care suportă cheltuielile de înmormântare, proporțional cu cotele de proprietate pe care urmează să le dobândească de pe urma defunctului, sens în care sumele stabilite în sarcina apelantului sunt superioare conform cotei sale de proprietate de ¾, comparativ cu a intimatei de doar ¼.
În legătura cu afirmațiile apelantului legate de monumentul funerar, intimata a subliniat că se impune a se avea în vedere doua aspecte esențiale, și anume primul că valoarea acestuia a fost dovedită cu înscrisuri, iar pe de altă parte prețul pe care îl pune exclusiv, reclamantul pe monumentul ridicat în amintirea tatălui său.
În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de înmormântare, a numărului de persoane participante la pomană, intimata precizează că aceste aspecte au fost dovedite cu acte și cu declarațiile martorilor care au fost prezenți la înmormântarea defunctului, eveniment de la care apelantul a lipsit.
Intimata a arătat că înțelege să pună la îndoială că apelantul a efectuat cheltuieli cu înmormântarea defunctului său tată, având în vedere că dacă acestea ar fi existat cu adevărat reclamantul s-ar fi prevalat de ele în fața primei instanțe, din moment ce critică disproporția dintre cele ce urmează a fi suportate de către intimată comparativ cu acesta.
Cu privire la această critică legată de obligațiile financiare către stat ale societății la care defunctul a fost asociat, se arată că și aceasta este nefondată, deoarece instanța de fond a stabilit doar cotele pe care fiecare dintre succesori le va deține în societate.
Asociatul Ciovarnache I. își va păstra în continuare părțile sale sociale, datoriile fiind ale societății, iar în cazul în care acestea ar urma să fie achitate personal de către asociați, fiecare le va suporta proporțional cu cota de capital pe care o deține în societate.
Intimata a conchis că nici ultima critică a recurentului nu este fondată, deoarece aceasta nu a căzut în pretenții, dimpotrivă acțiunea recurentului a fost admisă în parte, sens în care, compensarea cheltuielilor de judecată a fost o soluție justă, întemeiată pe prevederile art.276 C.proc.civ.
A învedat că dezbaterea succesorală în fata notarului nu a fost posibilă din culpa ambelor părți.
În drept au fost invocate prevederile art.115 C.proc.civ.
La termenul de judecată din 08.01.2013, apelantul a depus la dosar note de ședință, solicitând îndreptarea erorii materiale pretins strecurate în sentința civilă atacată, cu privire la calculul sultei cuvenite reclamantului, precizând că aceasta este de 32.879,59 euro și nu de 16.477,2975 euro, întrucât reprezintă contravaloarea cotei de ¾ părți din suma de 43.839,46 euro aceasta fiind valoarea masei succesorale și nu 43.939,46 euro cum la fel de eronat s-a reținut. S-a menționat totodată că o cerere similară de îndreptare a erorilor materiale arătate, s-a depus și la Judecătoria Timișoara.
Totodată, prin notele de ședință, reclamantul apelant a reiterat susținerile din apel, precizând că numai cheltuielile dovedite cu chitanțe legale pot avea relevanță în legătură cu cheltuielile de înmormântare, că pârâta nu a formulat cererea reconvențională și că, deși reclamantului îi revine o cotă de ¾ din cota de ½ părți ce compune masa succesorală, taxele de impozit și asigurări la care a fost obligat sunt mai mari decât cele care revin pârâtei care deține cota de 5/8 părți din imobil.
La termenul din data de 12.06.2013, tribunalul, constatând ca valoarea obiectului litigiului pendinte se situează peste pragul de 100.000 lei, în baza art.282 ind.1 C.proc.civ. a calificat apelul calea de atac incidentă în cauză, pricina fiind analizată de completul de apel.
În urma examinării sentinței civile atacate, tribunalul a apreciat ca întemeiat apelul, l-a admis și a dispus în sensul celor de mai susmenționate.
Tribunalul a reținut că nu este întemeiată critica adusă de reclamantul apelant primei instanțe vizavi de neaprofundarea aspectelor prevalate de acesta în legătură cu aducerea la masa de partajat a bunurilor primite de pârâtă de la defunct, având în vedere pretinsele economii în bani existente după deces, întrucât reclamantul nu s-a conformat exigențelor art.1169 C.civ, neaducând nicio probă aptă a-i demonstra afirmațiile făcute în sensul arătat, iar cercetarea judecătorească din fața primei instanțe nu a relevat nici ea elemente de natură a confirma în vreun fel simplele alegații, nedovedite, ale reclamantului.
În legătură cu reproșul adus primei instanțe vizând modul de stabilire a cheltuielilor de înmormântare, este de observat că judecătoria în mod legal și temeinic a procedat la obligarea părților litigante la suportarea acestor cheltuieli circumscrise pasivului succesoral, proporțional cu cota parte ce a revenit, în mod legal, fiecăreia din moștenirea rămasă după defunct, suma de_,25 lei reprezentând practic ¾ din totalul acestor cheltuieli în cuantum de_ lei.
Deși reclamantul apelant contestă suma reținută de instanță a fi fost cheltuită cu ridicarea monumentului funerar în amintirea defunctului, este de observat că în mod legal și temeinic, în respectarea dispozițiilor legale prevăzute de art.1191 alin.1 C.civ., prima instanță s-a raportat la valoarea acestuia înscrisă în factura de la fila 151 dosar fond, atestând achiziționarea de către pârâtă contra sumei de 6000 lei a lucrării funerare în discuție; neputând fi, așadar, valorizată simpla afirmație a reclamantului ce tinde a dovedi contra unui înscris –ipoteză neîngăduită de prevederile art.1191 alin.2 C.civ. - un alt echivalent valoric al monumentului funerar decât cel probat prin înscris.
Neîntemeiată s-a apreciat și critica adusă primei instanțe în legătură cu cuantumul, reținut ca dovedit, al pomenilor efectuate de pârâtă după decesul defunctului conform tradiției, întrucât, deși corespunde realității că pârâta nu a depus în acest sens înscrisuri doveditoare, este fără de tăgadă că aceste pomeni au avut loc, declarațiile martorilor pârâtei audiați atât în primă instanță, cât și în apel și prezenți la aceste pomeni confirmând acest lucru, precum și numărul invitaților la pomana de după deces, acesta fiind semnificativ, de aproximativ 80-90 de persoane, pomana desfășurându-se la un restaurant din Timișoara.
Or, chiar în absența unor documente care să ateste costul exact al acestor pomeni, este de netăgăduit că, organizarea și desfășurarea lor, pe deplin probată de probele testimoniale administrate cauzei, au generat costuri, ce la numărul indicat de persoane, nu pot fi apreciate ca fiind fără importanță și fără nicio relevanță în speță, cum nefondat pretinde reclamantul apelant.
De altfel, acesta nu a reușit a demonstra, în contraprobă, contrariul celor dovedite de reclamantă în legătură cu organizarea, numărul de participanți și locația nici măcar a pomenii de după deces (aceasta fiind și cea mai oneroasă), aspecte ce, odată probate, se constituie în prezumții suficiente a îngădui concluzia că aceste evenimente, nefiind gratuite, au determinat cheltuieli ce nu pot fi neglijate; context în care, tribunalul apreciază, că suma totală avansată de reclamantă, ca și cost pentru pomenile ținute, de 5400 lei nu este una nerezonabilă în raport de amploarea dovedită a acestor evenimente.
Deși reclamantul apelant susține că nu este de acord cu includerea în pasivul succesoral a valorii polițelor de asigurare aferente imobilului din masa de partajat, întrucât acestea au fost încheiate de pârâtă după deces, fără consultarea sa, argumentația în susținerea înlăturării din pasivul succesoral stabilit de prima instanță a primelor de asigurare achitate exclusiv de pârâtă, nu a fost reținută. Întrucât, este de necontestat că, polițele de asigurare aferente perioadei 16.07._12 și 09.08._13 au vizat în mod evident imobilul asupra căruia purta starea de indiviziune între părțile litigante, efect al decesului tatălui reclamantului și soțului pârâtei, numitul I. D. I..
Altfel spus, fiind vorba despre un debit achitat în strânsă legătură cu nemișcătorul, efect al contractului de asigurare încheiat pentru imobilul litigios într-o perioadă în care se afla în indiviziune, este de netăgăduit că tuturor coindivizarilor le revenea sarcina achitării, potrivit cu cotele părți din dreptul de proprietate indiviz, a cheltuielilor antrenate de bunul imobil, inclusiv a acestor prime de asigurare, circumscrise cheltuielilor ocazionate de administrarea bunului comun, necomportând în acest sens că pârâta nu l-a consultat pe reclamant, deoarece cea dintâi a acționat în virtutea dreptului său de coproprietar asupra imobilului (ea fiind și titulara exclusivă a celeilalte cote de 1/2 părți din imobil prin decesul soțului).
Cât privește datoriile societății comerciale la care tatăl reclamantului a fost asociat și despre care apreciază că trebuie să rămână în sarcina coasociatului Ciovarnache I., tribunalul a constatat că instanța de fond s-a limitat strict a aprecia, în mod legal, că datoriile societății comerciale au a fi suportat proporțional cu părțile sociale alocate atât de către asociatul Ciovarnache I., cât și de moștenitorii asociatului defunct, autorul părților litigante, care au moștenit și părțile sociale ce-i reveneau celui din urmă. Nu există însă nicio dispoziție în cuprinsul dispozitivului cu privire la aceste plata acestor cheltuieli, astfel că, chiar fondată o atare critică, ea nu ar determina o schimbare a soluției pronunțate.
Nu se poate reproșa cu temei instanței de fond nici soluția dată petitului accesoriu privind plata cheltuielilor de judecată, mai exact aceea a compensării cheltuielilor privind onorariile avocațiale, reclamantul susținând că pârâta, căzută în pretenții avea a fi obligată la achitarea tuturor cheltuielilor de el efectuate cu procesul pendinte la fond, întrucât este reputat că într-un proces de partaj, ambele părți au, chiar în absența unei cereri reconvenționale a celui chemat în judecată, dubla calitate de reclamant și de pârât în același timp, soluția pronunțată fiind în interesul ambelor, iar, pe de altă parte, compensarea cheltuielilor constând din onorariile avocațiale a fost determinată în speță de admiterea în parte a cererii cu care reclamantul a investit instanța, acest lucru având la rându-i semnificația juridică a unei parțiale căderi în pretenții și a reclamantului, instanța de fond valorizând pentru aceasta apărările probate ale pârâtei din întâmpinare.
Fiind de observat, în acest sens, că instanța de fond a respins aducerea la masa de împărțit a bunurilor mobile, într-o fondată apreciere a faptului că reclamantul nu a indicat aceste bunuri, a respins solicitarea reclamantului de aducere la masa succesorală de împărțit a autovehiculului cu nr. de înmatriculare_, precum și a garajului situat în Timișoara, . la B., nr.75, bateria 210, garaj 13.
De altfel, jurisprudența a statuat deja constant și generic, nu doar raportat la procesele de partaj că, dacă reclamantul a formulat mai multe capete de cerere, iar instanța a admis numai unul dintre ele, și nu doar în ipoteza în care există cereri parțial admise formulate de ambele părți, instanța va compensa în tot sau parțial cheltuielile de judecată.
Solicitarea de îndreptare a pretinselor erori materiale circumscrise unor erori de calcul, din partea reclamantului apelant, pe cale notelor de ședință depuse la ultimul termen de judecată, solicitare fondată pe art.281 C.pr.civ., a fost respinsă, ea neputând primi rezolvare în apelul declarat contra sentinței pronunțate, din moment ce, pentru remedierea erorilor materiale (astfel fiind calificate de reclamant arătatele greșeli de calcul), legiuitorul a pus la îndemâna părților prin menționatul deja art.281 C.pr.civ., procedura îndreptării erorilor materiale, ca procedură distinctă de cea specifică controlului judiciar și care se adresează instanței care a pronunțat hotărârea atacată care o va soluționa în compunerea stabilită pentru judecata în primă instanță și nu celei de apel sau recurs. Și aceasta, întrucât procedura îndreptării de eroare materială are un caracter accesoriu față de procedura finalizată prin hotărârea a cărei îndreptare se cere.
De altfel, Noul Cod de Procedură Civilă statuează acum expres în al său art.445 că îndreptarea, lămurirea ori completarea unei hotărâri judecătorești nu pot fi cerute pe calea apelului ori recursului, ci trebuie să urmeze obligatoriu regimul procedural configurat legislativ de art.442-444 NCPC.
Critica întemeiată adusă hotărârii primei instanțe se privește însă a fi aceea legată de modul de calcul de către prima instanță a părții din pasivul succesoral - reprezentând impozitul și taxele de concesiune achitate de pârâtă -, ce revine spre plată reclamantului; sens în care tribunalul a observat că numai nelegal și eronat judecătoria a obligat pârâtul la plata sumei de 364,5 lei cu nesocotirea, respectiv, încălcarea, cotei părți ce revenea prin succesiune reclamantului. Întrucât, dacă suma achitată de pârâtă cu titlul de impozit pentru întregul imobil de 769 lei, iar taxa de concesiune de 155 lei au totalizat o valoare de 924 lei, rezultă că pârâtului îi revenea de achitat echivalentul cotei sale de 3/8 raportat la întregul imobil, respectiv, suma de 346,5 lei și nu de 364,5 lei cum greșit s-a reținut.
Consecința acestei constatări a modului greșit de calcul a primei instanțe conducând, totodată, la reducerea sumei totale de_,91 lei, ce cuantifică astfel dreptul de regres al pârâtei contra reclamantei pentru pasivul succesoral, la suma de_,9 lei.
Sens în care, tribunalul, văzând dispozițiile art.296 C.pr.civ., a admis apelul promovat și a schimbat în parte sentința atacată, respectiv în limita dispoziției de obligare a reclamantului la plata cotei sale părți din pasivul succesoral constând din cheltuielile de înmormântare, impozit, taxă concesiune și primă de asigurare obligatorie pentru imobil, în sensul diminuării sumei de la_,9 lei indicată în sentință, la suma de_,9 lei, efect al reducerii sumei de 364,5 lei reprezentând cota parte ce revine reclamantului din impozit și taxa de concesiune la suma de 346,5 lei - echivalentul cotei sale din totalul de 924 lei ce reprezintă valoarea totală a impozitului și taxei de concesiune achitate de pârâtă, și au fost păstrate, pentru considerentele supra prezentate, celelalte dispoziții ale instanței de fond.
D. fiind că greșeala calculului cotei părți din pasivul succesoral, vizând impozitul și taxa de concesiune, ce revine în plată reclamantului, este imputabilă instanței de judecată, astfel că nu se poate reține că intimata a căzut în pretenții, respectiv că este în vreo culpă procesuală, tribunalul a respins solicitarea apelantului de obligare a acesteia la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.
Împotriva deciziei civile nr. 28/15.01.2014 pronunțată în dosar nr._ a declarat recurs pârâta I. R., care a solicitat admiterea acestuia, în principal casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea hotărârii cu consecința admiterii în parte a acțiunii reclamantului I. S. V., să se constate că părțile au calitatea de moștenitori ai defunctului I. D. I., respectiv intimatul de "fiu"" iar recurenta de "soție supraviețuitoare", și să se stabilească că din masa bunurilor partajabile fac parte, cota de ½ din imobilul casa si curte, împreună cu construcțiile anexă, bunuri înscrise în CF nr._ Timișoara in valoare de 193.589 lei, cele 19 părți sociale (95%din capitalul social) deținute la societatea Cl-DO TRAVEL, in al cărei patrimoniu se regăsește si autospeciala basculanta, valoarea de patrimoniu a acestora fiind de 50.635 lei, și să se constate că după defunct au rămas și datorii care alcătuiesc pasivul succesoral și să se dispună sistarea stării de indiviziune prin individualizarea și atribuirea bunurilor în conformitate cu propunerea de lotizare, în sensul atribuirii imobilului recurentei și intabularea acestuia în CF în întregime pe numele său și să se dispună înregistrarea la ORC T. ca proprietar a celor 19 parți sociale a intimatului.
În motivare a arătat că instanța de fond ca și cea de apel nu s-au pronunțat asupra unor capete de cerere, respectiv asupra punctelor 4 și 5 din cerere.
Arată că pârâtei i s-au atribuit bunuri pe care nu le-a solicitat a-i fi atribuite prin sistarea indiviziunii .
A învederat că prin admiterea în parte a apelului instanța a procedat la o rectificare a unor calcule matematice, calcule care prin natura lor sunt echivalentul unor erori materiale. Raportat la acest aspect consideră că instanța a procedat greșit întrucât astfel de cereri nu pot fi soluționate pe calea apelului, procedura civila reglementând in mod special aceasta instituție de drept.
O alta critica adusa hotărârilor atacate este aceea ca hotărârile judecătorești au fost date cu încălcarea si greșita aplicare a legii, prejudiciindu-se astfel interesele recurentei, hotărâri care nu a ținut cont de cererile acesteia
Astfel, deși din cuprinsul hotărârilor se deduce faptul ca instanțele au avut in vedere la modalitatea de atribuire a bunurilor si la momentul in care a dispus încetarea stării de indiviziune dispozițiile Cap. VII, arr.673, ind. 1 -art.673, ind.14, atunci cand se analizează modalitatea de aplicare electiva a dispozițiilor legale amintite, se observa o greșita aplicare a acestora, în sensul că instanța la stabilirea loturilor nu a ținut seama de cererile părților si nici nu a procedat la stabilirea acestora pe calea unei expertize. Mai mult decât atât la realizarea împărțelii a omis datoriile transmise prin moștenire, or, instanța trebuia sa urmărească ca in măsura in care bunurile pot fi atribuite părților să formeze loturile . încât sa nu împovăreze nejustificat vreuna din părți.
Mai mult, arată că pentru a se asigura un echilibru intre copartajanți trebuia avuta in vedere valoarea bunurilor la momentul realizării efective a partajului. O soluție corecta s-ar putea realiza prin următoarea modalitate de partajare si realizare a loturilor si respective a sultelor: imobilul supus partajului succesoral are o valoare totala de 387.178 lei, conform expertizei tehnice efectuate in cauza; la acesta s-au efectuat lucrări de împrejmuire suportate personal de recurenta parata după decesul soțului sau I. D., iar din valoarea totala a imobilului consideră că se cuvine a fi scăzuta contravaloarea lucrărilor reprezentând împrejmuiri realizare pe cheltuiala recurentei.
Solicită ca instanța să aibă în vedere că la masa succesorala trebuie luate in discuție nu numai activul rămas de pe urma defunctului, ci si pasivul, întrucât a demonstrat ca in urma acestuia au rămas si datorii pe care urmează să le achite in timp și care trebuie a fi avute in vedere cu ocazia partajării și stabilirii sultelor.
Arată că o corectă partajare este următoarea: lotul A constituit din cota de ½ imobilul supus partajării sa fie atribuit recurentei I. R..
Lotul B constituit din cota de 95% din părțile sociale ale societății CI-DO TRAVEL ce au aparținut defunctului să fie atribuite intimatului I. S. V. și întrucât a dovedit că intimatul nu a contribuit în nici un fel la cheltuielile de înmormântare, apreciază că instanța urmează a stabili că acesta datorează 3/4 din valoarea totala a acestora iar, pârâta urmează a fi obligată la plata către reclamant a sumei constituita din contravaloarea sultei si datorii ale societății.
Intimatul urmează sa fie obligat la plata către recurenta la o suma care înglobează partea sa din: cheltuieli de înmormântare, pomeni, monument funerar etc., datorii personale ale defunctului, împrumuturi, materiale de construcții si edificare casa, reparații imobil si impozit, chirie pentru gararea camionului și cheltuieli spitalizare defunct, și la o compensare parțială a datoriilor reciproce dintre părți, urmând a obliga doar recurenta la plata unei sume cât mai mici către intimat.
În drept, invocă art. 304 pct. 6 și 9 Cod pr. civ.
Prin întâmpinare, reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă, invocând excepția tardivității declarării apelului și pe cea a inadmisibilității recursului, având în vedere că nu a declarat apel în cauză, iar pe fond a cerut respingerea recursului, cu motivarea în esență că valorizarea juridică a probelor administrate în cauză constituie în sine o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 Cod pr. civ., întrucât greșita interpretare a probelor nu reprezintă un motiv de casare ori modificare a deciziei recurate și a hotărârii primei instanțe.
Examinând decizia civilă atacată prin prisma motivelor invocate, ale art. 304 pct. 6 și 9 Cod pr. civ., ale art. 294 Cod pr. civ., Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, prima critică adusă de pârâtă se referă la faptul că cele două instanțe nu s-au pronunțat asupra capetelor de cerere nr. 4 și 5 din acțiunea reclamantului, respectiv cu privire la obligarea pârâtei să raporteze la masa de împărțit bunurile primite de la defunct și cu privire la numirea unui sechestru judiciar pentru conservarea și administrarea bunurilor.
Sub acest aspect raportat la această critică și la dispozițiile art. 294 Cod pr. civ., se constată că recursul este inadmisibil, având în vedere că a fost declarat „omisso medio”, pârâta formulând această critică pentru prima dată în calea de atac a recursului fără a declara apel în cauză.
Cea de-a doua critică vizează soluția atacată sub aspectul pronunțării cu privire la îndreptarea unor erori materiale, or, schimbarea sentinței civile pronunțată de judecătorie s-a referit la modul de calcul de către prima instanță a părții din pasivul succesoral reprezentând impozitul și taxele de concesiune achitate de pârâtă .
Cu privire la critica vizând aplicarea dispozițiilor art. 673 Cod pr. civ., Curtea constată că în ceea ce privește petitul referitor la sistarea stării de indiviziune dintre părți, prima instanță a făcut aplicarea corectă a procedurii împărțelii judiciare, iar prin întâmpinarea formulată de pârâtă în cadrul apelului declarat de reclamant, a fost de acord cu soluția primei instanțe și a solicitat respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate .
Critica vizând includerea în masa succesorală și a pasivului succesoral în raport de probatoriul administrat în cauză este de asemenea neîntemeiată, întrucât acest aspect se referă la reaprecierea probelor ce vizează greșita stabilire a situației de fapt ca o consecință a interpretării greșite a probatoriului, or, aceasta nu mai poate constitui motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 Cod pr. civ. (pct. 11).
Față de considerentele arătate constatând că nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 Cod pr. civ., Curtea în baza art. 312 Cod pr. civ., va respinge recursul declarat de pârâta I. R. împotriva deciziei civile nr. 28/A/15.01.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
În baza art. 274 Cod pr. civ., va obliga pârâta recurentă să plătească reclamantului intimat I. S. V. suma de 2415 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta I. R. împotriva deciziei civile nr. 28/A/15.01.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul I. S. V..
Obligă pârâta recurentă să plătească reclamantului intimat I. S. V. suma de 2415 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 19.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. L. D. C. C. R.
GREFIER,
I. P.
Red.M.L./17.10.2014
Tehnored. I.P. 2 ex./20.10.2014
Instanța de apel: Tribunalul T., jud. C. B., A. A.
Prima instanță: Judecătoria Timișoara, jud. G. Fiaconu
| ← Anulare act. Hotărâre din 02-04-2014, Curtea de Apel TIMIŞOARA | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
