Cereri. Decizia nr. 129/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 129/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 1272/59/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 129
Ședința publică din 11 februarie 2014
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorii H. I. și H. R. împotriva deciziei civile nr. 1414/23.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._/325/2008*, în contradictoriu cu intimații N. A., H. V. S., H. A. M. A., N. A. P. REPREZENTANT LEGAL, N. STELUȚA, MUNICIPIUL TIMIȘOARA P. PRIMAR, C. L. AL M. TIMIȘOARA și P. M. TIMIȘOARA.
La apelul nominal făcut în ședință publică, pentru contestatori se prezintă avocat Obîrșanu C. iar pentru intimații Municipiul Timișoara prin Primar, C. L. al M. Timișoara și P. M. Timișoara se prezintă consilier juridic S. V., lipsă fiind ceilalți intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, se constată că intimații Municipiul Timișoara prin Primar, C. L. al M. Timișoara și P. M. Timișoara au depus prin registratura instanței la data de 29.01.2014, concluziile scrise.
Nemaifiind de formulat alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea contestației în anulare.
Reprezentanta contestatorilor precizează că temeiul de drept în baza căruia și-a întemeiat contestația în anulare îl constituie dispozițiile art. 318 C.pr.civ., întrucât instanța de control judiciar, cu ocazia soluționării recursului, formulat de părțile pe care le reprezintă, a omis a se pronunța asupra motivelor de casare a deciziei civile recurate care au fost invocate în cuprinsul cererii de recurs și ale art. 6 C.E.D.O.
În continuare, reprezentanta contestatorilor învederează că reclamantul H. I. a formulat o cerere olografă de apel prin care a precizat că înțelege să critice sentința civilă dată de prima instanță „nefiind mulțumit de lipsa W.C. . fost formulată cerere de apel și prin avocatul său, instanța de apel a soluționat apelul numai prin prisma acesteia, neținând cont de criticile aduse de către reclamant (contestatorul din prezenta cauză) personal. De asemenea, arată că prin aceeași cerere olografă a fost criticată soluția primei instanțe și sub aspectul repartizării cotei părți a curții imobilului.
Întrucât partea pe care o reprezintă a punctat nemulțumirea pe care a arătat-o prin cererea sa olografă, apreciază că instanța avea obligația a se pronunța asupra acestui petit, iar faptul că nu s-a ținut cont de acesta a avut ca și consecință atribuirea cotelor părți din curtea comună într-un mod care nu a fost favorabil niciuneia dintre părți.
D-na avocat face referire la dispozițiile art. 6 CEDO, în raport de care nu s-ar impune ca părțile pe care le reprezintă să formuleze o nouă acțiune pentru a putea fi dată o soluție în ceea ce privește nemulțumirea exprimată deja de către aceștia.
În final, reprezentanta contestatorilor solicită admiterea contestației, anularea deciziei civile contestate și fixarea unui termen pentru rejudecarea recursului.
Reprezentanta intimaților solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, cu motivarea că atât instanța de apel cât și instanța de recurs s-au pronunțat asupra petitului cu privire la W.C. . class="BodyText">
CURTEA,
Deliberând asupra contestației în anulare constată următoarele:
P. contestația în anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 11.12.2013, contestatorii H. I. și H. R. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea deciziei civile nr. 1414/23.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._/325/2008*.
În motivare, au arătat că instanța de recurs a omis a se pronunța asupra motivelor de casare a deciziei civile recurate invocate de recurenți, precizând că în petitul cererii de recurs au invocat faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra criticilor din cererea de apel referitoare la încăperea denumită „WC .> De asemenea, arată că la data de 13.04.2010 reclamantul H. I. a depus la Judecătoria Timișoara cererea olografă de apel criticând sentința civilă nr. 2644/9.02.2010 din dosar nr._/325/2008 „nefiind mulțumit de lipsa W.C. . exista la dosarul cauzei, astfel că nu poate fi ignorată de instanță câtă vreme s-a făcut dovada că a promovat cererea de apel.
În opinia contestatorilor, omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra acestui motiv de casare a hotărârii nu poate fi decât rezultatul unei erori materiale ce poate fi remediată pe calea contestației în anulare.
Contestatorii consideră că instanța de apel avea obligația a se pronunța asupra unei cereri a apelantului – reclamant chiar dacă a fost formulată de către reclamant și nu prin avocat iar cererea sa de apel completează motivele de apel invocate de avocat.
Au învederat că, în aceeași cerere suplimentară de apel formulată personal de către reclamantul H. I. la data de 13.04.2010 este criticată sentința civilă nr. 2644/9.02.2010 și sub aspectul „repartizării cotei părți a curții imobilului”.
Mai precizează că în motivele de recurs reclamații au criticat soluția instanței de apel care a validat raportul de expertiză întocmit sub aspectul faptului că familiei N., proprietara apartamentului nr. 4 i s-a atribuit o cotă parte din curte aferentă unei suprafețe mai mari a apartamentului nr. 4 întrucât s-a luat în considerare suprafața magaziei apartamentului nr. 4 de 16,33 m.p. în loc de 8,82 m.p. cât era prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare nr._/13.04.1998.
Pe de altă parte, contestatorii susțin că acest motiv de apel a investit instanța de judecată și că în mod greșit instanța de apel nu s-a pronunțat iar instanța de recurs a respins recursul ca rezultat al unei erori materiale.
Apreciază că, instanța de recurs a omis a avea în vedere faptul că în motivele de recurs pe care le-au formulat, ei au criticat decizia instanței de apel care a validat raportul de expertiză întocmit în mod greșit de expertul desemnat, raport prin care cele trei apartamente – construcții au fost apreciate de acesta la 197 m.p. iar curtea liberă de construcții a fost apreciată la suprafața de 352 m.p., însumate suprafața rezultată este de 549 m.p., astfel că domnul expert a omis a explica unde a rămas diferența de suprafață de 108 m.p. din curtea imobilului.
În condițiile în care instanța de recurs nu a luat în considerare că recurenții au criticat decizia instanței de apel care a validat un raport de expertiză cu erori și omisiuni vădite, consideră că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare prevăzute de art. 318 C.pr.civ.
În drept, au invocat art. 318 C.pr.civ.
P. întâmpinare, intimații C. L. al M. Timișoara Municipiul Timișoara și P. M. Timișoara au solicitat respingerea contestației în anulare, cu motivarea că această cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile de la art. 317 C.pr.civ, ( necompetentă sau vicii, vizând procedura citării) și art. 318 C.pr.civ (greșeală materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs ), iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs, și nu în contestația în anulare, (făcând trimitere în acest sens la Decizia nr. 1182/2002 a Curții Supreme de Justiție - Secția de C. Administrativ).
Totodată au considerat că în cauză, instanța de recurs s-a pronunțat cu privire la toate motivele de nelegalitate invocate de reclamant, astfel că este neîntemeiat motivul de contestație în anulare invocat în drept.
În vederea soluționării cauzei s-au depus înscrisuri și s-a atașat dosarul nr._/325/2008* al Curții de Apel Timișoara în care s-a pronunțat decizia civilă contestată, material probator din analiza căruia Curtea reține următoarele:
P. decizia civilă nr. 1414/23.10.2013 pronunțată în dosarul nr._/325/2008*, Curtea de Apel Timișoara a respins recursul declarat de reclamanții H. I. și H. R. împotriva deciziei civile nr. 450/R din 12 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._/325/2008*.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut, în esență, că prin decizia civilă nr. 450/R din 12 iunie 2013, pronunțată în dosarul nr._/325/2008*, Tribunalul T. a admis apelul declarat de reclamanții H. I. și H. R. împotriva sentinței civile nr. 2644/09.02.2010, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._/325/2008, în contradictoriu cu pârâții intimați H. V. S., H. A. M. A., N. A., N. Steluța, Municipiul Timișoara reprezentat prin Primar și prin C. L. al M. Timișoara și P. M. Timișoara și a respins apelul declarat de pârâții Municipiul Timișoara reprezentat prin Primar și prin C. L. al M. Timișoara și P. M. Timișoara împotriva aceleiași sentințe.
De asemenea, a schimbat sentința atacată în parte, în sensul că a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr._/04.12.1996, perfectat între pârâții H. V. S., H. A. M. A. și RA Urbis Timișoara, având ca obiect . în Timișoara, ., în limita coridorului (hol), enumerat în convenția la descrierea locuinței și, în consecință a constatat că holul (coridorul) supra indicat reprezintă parte comună indiviză a imobilului situat în Timișoara, ., înscris în CF nr. 8562 Timișoara, fiind circumscris accesului la pod reținut de prima instanță ca parte comună indiviză.
A menținut, totodată, dispoziția sentinței atacate cu privire la componența părților comune indivize ale imobilului supra individualizat.
A dispus partajul de folosință al terenului înscris în CF nr. 8562 Timișoara, nr. top_, în conformitate cu răspunsul expertului P. G. la lămuririle solicitate de instanță la data de 09.04.2013 și cu schița atașată acestui răspuns, ce fac parte integrantă din decizie.
Împotriva deciziei civile pronunțată de tribunal au declarat recurs reclamanții H. I. și H. R., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea dosarului la instanța de apel pentru refacerea expertizei.
În motivare, reclamanții recurenți au invocat dispozițiile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C.pr.civ., arătând cu privire la primul caz de casare (art. 304 pct. 5 C.pr.civ.) că instanța de apel prin hotărârea atacată a încălcat normele de procedură prevăzute pentru efectuarea raportului de expertiză, în sensul că a validat un raport de expertiză nul, deși prin obiecțiunile repetate pe care le-au formulat au contestat legalitatea și obiectivitatea raportului de expertiză topografică efectuat de expertul P..
De asemenea, au susținut că raportul de expertiză a fost întocmit fără a avea la bază măsurători reale, copiindu-se doar schițele, iar expertul nu a prezentat un proces verbal de constatare care să poarte semnătura părților prezente, pe care ar fi trebuit să-l întocmească, conform art. 212 C. pr. civ., cu ocazia deplasării la fața locului.
Au susținut și că din compararea celor două schițe, pe care le-au anexat prezentului recurs la date diferite (anul 2012 și 2013), același expert a stabilit aceleași suprafețe ale parcelei propuse pentru atribuire fiecăreia dintre părți, deși limitele parcelei de teren aferente apartamentului nr. 4 diferă.
Din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. pr. civ., au arătat că instanța de apel a interpretat greșit cererea lor de apel, respingându-le apelul privind abordarea încăperii denumite W.C. cu motivarea că nu ar fi formulat ca motiv de apel critici referitoare la acest element de imobil, câtă vreme prin motivele de apel formulate la data de 13 aprilie 2010 reclamantul a criticat hotărârea primei instanțe în ceea ce privește „lipsa W.C. .> De asemenea, au învederat că instanța de apel le-a respins obiecțiunile formulate cu privire la magazia . familiei N., precum și la celelalte elemente ale apartamentelor pârâților, motivând că aceste motive s-ar circumscrie unor noi motive de apel, însă au precizat că ei au criticat raportul de expertiză pentru faptul că s-a avut în vedere suprafața construcției la noile dimensiuni față de cele cuprinse în contractul de vânzare-cumpărare, dimensiuni care sunt mai mari întrucât magazia a fost reconstruită pe o suprafață mai mare (16,33 m.p. decât cea din contract 8,82 m.p.).
În urma examinării deciziei atacate în raport de motivele invocate și de dispozițiile art. 304 pct. 5, 8 și 9 și art. 315 C.pr.civ., s-a apreciat că este neîntemeiat recursul reclamanților.
Astfel, în ceea ce privește critica vizând nulitatea raportului de expertiză, pentru lipsa procesului verbal semnat de părți, Curtea a constatat că această excepție a fost invocată și în fața instanței de apel și a fost în mod corect respinsă, având în vedere că nu a fost invocată, potrivit art. 108 alin. 3 și 212 alin. 2 C.pr.civ., la termenul următor depunerii raportului de expertiză.
Cât privește critica vizând magazia și W.C.-ul, instanța de recurs a constatat că instanța de apel în mod justificat a considerat că sunt motive noi de apel, observând că din cuprinsul cererii de apel rezultă că reclamanții au criticat soluția primei instanțe doar în legătură cu holul imobilului, fiind respectat principiul „tantum devolutum quantum apellatum”.
În plus, s-a reținut că instanța de apel nu a făcut altceva decât să se conformeze dispozițiilor deciziei de casare, potrivit art. 315 C.pr.civ., în sensul de a clarifica doar situația holului (coridorului) criticată prin motivele de apel.
Instanța de recurs a apreciat că în speță nu sunt incidente cazurile de casare și modificare prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C.pr.civ., astfel că în baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ. a respins recursul reclamanților.
Examinând decizia contestată prin prisma motivelor invocate, ale art. 318 C.pr.civ., față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că prezenta contestație în anulare nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Cerințele art.318 Cod procedură civilă, pentru admisibilitatea contestației în anulare nu sunt îndeplinite, în sensul că, examinând conținutul deciziei contestate nu se poate reține existența unei erori materiale în înțelesul dat acestei noțiuni de art. 318 teza I Cod procedură civilă, respectiv greșeală materială cu privire la aspectele formale ale judecării recursului pentru verificarea cărora nu este necesară examinarea fondului sau respingerea probelor. Noțiunea de „eroare materială” nu trebuie interpretată extensiv și, pe această cale, nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor și de interpretare a unor dispoziții legale.
Aprecierea greșită a unor probe nu constituie erori materiale în accepțiunea dată de art. 318 teza I Cod procedură civilă ci constituie apărări de fond care trebuiau și au și fost invocate în recurs, și care nu pot fi valorificate pe calea contestației în anulare.
De altfel, greșeala materială la care se referă art. 318 teza I C.pr.civ. are în vedere greșeli de ordin procedural și trebuie să fie una evidentă pe care să o comită instanța prin confundarea unor elemente sau date importante ale dosarului determinante în soluția pronunțată (de ex. anularea recursului ca netimbrat sau respingerea recursului ca tardiv - deși a fost depus în termen).
Or, instanța de recurs prin decizia atacată nu a săvârșit o „greșeală materială” în sensul art. 318 teza I C.pr.civ. ci, analizând decizia civilă pronunțată de tribunal a răspuns criticilor formulate de recurenți, iar reiterarea criticilor formulate prin apelul declarat de reclamanți (cu privire la lipsa W.C. . raportului de expertiză) – critici analizate de instanța de recurs – nu pot fi valorificate prin prezenta cale de atac.
În ceea ce privește cea de-a doua ipoteză a art. 318 Cod procedură civilă (nepronunțarea cu privire la un motiv de modificare sau de casare) din conținutul deciziei atacate, rezultă că instanța de recurs a analizat toate motivele invocate de recurenți respectiv art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civ., iar în cauză nu se constată existența vreunor motive de ordine publică pe care instanța de recurs să trebuiască să le analizeze din oficiu.
Toate solicitările contestatorilor au fost analizate de către instanțele de fond, fiind corect soluționate, aspect reținut, de altfel, în decizia atacată, din cuprinsul căreia rezultă cu îndestulătoare evidență, faptul că instanța de recurs a înlăturat motivat toate susținerile invocate în cuprinsul cererii de recurs. Faptul că unele probe sau motive de recurs au fost grupate de către Curte și analizate în acest context nu poate fi echivalat, în niciun caz, cu omisiunea cercetării vreunui motiv de casare sau modificare a deciziei, aceasta fiind și practica CEDO în materie. Nu este necesară analizarea separată a fiecărei probe și a fiecărui motiv de recurs, acestea putând fi grupate, în funcție de specificul lor, și analizate împreună prin coroborare (lucru ce s-a realizat în cauză), fiind suficient să rezulte că instanța a avut în vedere toate apărările și cererile părților.
P. prezenta contestație în anulare, contestatorii critică modalitatea de instrumentare a pricinii de către instanța de recurs dar se referă la decizia civilă din apel, decizie care a constituit obiect de analiză a instanței de recurs, or, pe calea contestației în anulare pot fi atacate doar hotărârile instanței de recurs, astfel că se încearcă promovarea unui veritabil „recurs la recurs”, lucru ce nu este permis de legea procesual civilă. P. intermediul prezentei căi extraordinare de atac se pot valorifica eventualele omisiuni ale instanței de recurs, în condiții stricte, și nu se poate provoca o nouă analiză a fondului.
Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 318 Cod procedură civilă, Curtea constată că prezenta contestație în anulare nu este întemeiată, motiv pentru care, în baza dispozițiilor art.320 Cod procedură civilă, o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii H. I. și H. R. împotriva deciziei civile nr. 1414 din 23.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._/325/2008*.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 11.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. C. C. R. M. L.
GREFIER,
O. IOȚCOVICI
Red. M.L./14.02.2014
Tehnored. O.I. 2 ex./20.02.2014
Instanță fond: Judecătoria Timișoara – jud. L. Ș.
Instanță apel: Tribunalul T. – jud. C. B., jud. A. A.
Instanță recurs: Curtea de Apel Timișoara – jud. Rujița R., jud. F. Ș., jud. G. O.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 10/2014. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 779/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
