Obligaţie de a face. Decizia nr. 779/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 779/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 33203/325/2010*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 779
Ședința publică din 9 octombrie 2014
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: S. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții N. N., N. A., N. E., N. R. și N. B. împotriva deciziei civile nr. 513/A/29.05.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții intimați O. J. L., O. D. C. și O. X., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat C. R. pentru pârâții intimați lipsă, nefiind prezenți recurenții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța constată că recursul este legal timbrat.
Avocat C. R., în reprezentarea pârâților intimați, invocă excepția nulității recursului pentru nemotivarea în fapt și în drept și, nefiind formulate alte cereri, instanța acordă cuvântul atât asupra excepției invocate cât și pe fond, asupra recursului.
Avocat C. R., pentru pârâții intimați, solicită admiterea excepției nulității recursului pe care îl apreciază nemotivat, conform art. 302 ind. 1 combinat cu art. 304 pct. 8 și 9 Cod pr.civ., întrucât recurenții doar au indicat temeiul de drept ca fiind art. 304 Cod pr. civ., fără nici o motivare a acestuia. Pe fond, solicită respingerea recursului și menținerea deciziei tribunalului ca temeinică și legală, susținând că începând cu data intrării în vigoare a Noului Cod civil, 01.10.2011, prin Legea nr. 71/2011 de pune re în aplicare a noului cod civil, s-au abrogat expres art. 23-24 din OUG 40/1990 care reglementau schimbul obligatoriu de locuințe, susținerile sale fiind dezvoltate în întâmpinarea depusă la dosar. Referitor la cheltuielile de judecată, arată că le va solicita pe cale separată.
După dezbaterea recursului și plecarea reprezentantei pârâților intimați, dar înainte de terminarea ședinței de judecată, se prezintă avocat Țălan M. pentru reclamanții recurenți, care solicită să fie luat prezent cu concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost formulat în scris.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată că:
P. sentința civilă nr._/29.05.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamanții N. N., N. A., N. E., N. R. și N. B. în contradictoriu cu pârâții O. J. L., O. D. C., O. X..
S-a admis admis acțiunea conexată formulată de reclamanții O. J. L., O. D. C., O. X. în contradictoriu cu pârâții N. N., N. A., N. E., N. R. și N. B..
S-a dispus schimbul obligatoriu de locuință și mutarea pârâților din imobilul proprietatea reclamanților situat în Timișoara,Calea Martirilor nr. 13, înscris în C.F. nr._ Timișoara, în imobilul din Timișoara ., constând în apartamentul nr. 11 de la . CF nr._ C1- U5 nr. top_/XI proprietatea numitei M. M., închiriat de reclamanți.
Au fost obligați pârâții să își dea acordul la închirierea cu reclamanții a contractului de subînchiriere pentru apartamentul nr. 11 . CF nr._ C1- U5 nr. top_/XI, cu obligația de a plăti o chirie calculată în funcție de media veniturilor lor pe membru de familie, în cazul refuzului pârâților urmând ca prezenta hotărâre sa țină loc de acest acord.
S-a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în Timișoara Calea Martirilor nr. 13 înscris în CF nr._ nr. top_/1/1.
Au fost obligați pârâții din acțiunea conexată la plata în favoarea reclamanților O. J. L., O. D. C., O. X. a sumei de 3746 lei reprezentand taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat în cuantum de 3720 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că așa cum ambele părți recunosc prin Dispoziția de restituire nr. 1554 din 26.06.2009, emisă de Primarul Municipiului Timișoara, s-a restituit pârâților-reclamanți O. Jonson L., O. D. C. și O. X., în baza Legii 10/2001, imobilul situat în Timișoara .. 13, înscris în CF nr._ Timișoara nr. top_/1/1. La data restituirii imobilului reclamanții aveau încheiat cu Primăria Municipiului Timișoara contractul de închiriere nr. 2039/04.01.2001, ulterior prelungit.
P. adresa nr. DP 2010-4889 din 26.05.2010, Primăria Municipiului Timișoara a adus la cunoștința reclamantului N. N. că imobilul în care locuiau a fost restituit foștilor proprietari si îl informa asupra posibilității reînnoirii contractului de închiriere pe o perioada de 5 ani.
Judecătoria a reținut însă, că potrivit art.13 din OUG nr.44/1999 prelungirea contractelor de închiriere nu se aplică chiriașului care refuză să preia în folosință o altă locuință pusă la dispoziție, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de fostul proprietar sau de moștenitorii acestuia ori de autoritățile publice locale. Or, în cadrul interogatoriului luat reclamantului N. N., la întrebarea nr. 14 acesta a răspuns că nu dorește să se mute sub nici o forma la apartamentul pus la dispoziție de către proprietari. Este evident ca atitudinea paratului ce transpare din toate probele de la dosar(declarații de martori, inscrisuri ce atesta întâlnirile anterioare intre acesta si mandatarii pârâților si chiar cele afirmate in fata instanței) este în sensul că nu dorește sub nici o formă să părăsească imobilul, singurele soluții acceptate fiind cumpărarea sau, eventual prelungirea contractului de închiriere.
Cum refuzul de a prelua o alta locuință, manifestat și în fața instanței îi exclude pe reclamantii N. de la prelungirea contractului de închiriere instanta constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 18 din OUG nr. 44/1999, în cazul în care contractul de închiriere nu se reînnoiește pentru motivul prevăzut la art. 14 alin. (2) lit. b), chiriașul are drept de preemțiune la cumpărarea locuinței. Ca atare dreptul de preemțiune apare doar în momentul în care proprietarii doresc să înstrăineze imobilul, ei nefiind în nici un caz obligați la vânzare, deoarece o astfel de dispoziție ar fi fost o clar ingerința în exercitarea dreptului de proprietate. Cu alte cuvinte, legea protejează chiriașii locuințelor restituite adevăraților proprietari, însă proprietarul păstrează dreptul de a păstra sau înstrăina bunul după cum dorește, nefiind în nici un caz obligat la vânzarea în favoarea chiriașului în cazul în care acesta din urma își manifesta intenția de a-l cumpăra.
F. de cele mai sus expuse si în baza textelor de lege menționate, judecătoria a considerat ca acțiunea formulata de către reclamantii N. este neîntemeiata si urmează a o respinge ca atare.
Referitor la acțiunea conexata, judecătoria a reținut ca potrivit art.23 din Ordonanța de urgenta proprietarii au dreptul să ceară și să obțină mutarea chiriașilor din spațiile cu destinația de locuință pe calea unui schimb obligatoriu, proprietarul fiind obligat să pună la dispoziție chiriașului, cu contract de închiriere, un alt spațiu cu destinația de locuință în aceeași localitate sau într-o altă localitate cu acordul chiriașului, cu asigurarea exigențelor minimale prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Dacă locuința oferită în schimb este proprietatea altei persoane, contractul de închiriere se încheie de către aceasta pentru un termen care nu poate fi mai mic decât cel prevăzut în contractul inițial.
Conform art. 24, chiriașul nu este obligat să se mute, dacă în locuința care i se oferă în schimb nu i se asigură suprafața locuibilă și numărul de camere la care este îndreptățit conform anexelor nr. 1 și 2 la prezenta ordonanță de urgență, dar nici nu poate pretinde o suprafață locuibilă sau un număr de camere mai mare decât cele la care este îndreptățit potrivit prezentei ordonanțe de urgență sau decât cele pe care le deține cu chirie și nici condiții mai bune de locuit decât cele pe care le are în locuința din care urmează să se mute. Nu i se va putea cere chiriașului să se mute într-o locuință insalubră și nici să accepte o locuință lipsită de dependințele strict necesare - bucătărie, baie, WC -, prevăzute în contractul de închiriere a locuinței din care urmează să se mute De asemenea, conform anexei 1 la Lg. 114/1996 suprafata minimala necesara pentru 5 persoane este de 87 mp. utili si 4 camere.
Reclamanții din acțiunea conexa au încheiat cu numita M. M. un contract de închiriere pentru un apartament cu 4 camere nr.6 ., situat în . o suprafața utilă ce depășește 90 mp. si care îndeplinește toate condițiile impuse de lege. În art.24 se mai prevede ca chiriașul nu va putea însă să invoce, ca motiv al refuzului de a se muta, faptul că locuința oferită este situată într-un cartier periferic, că este mai puțin confortabilă datorită felului diferit de încălzire, că nu are curte ori datorită etajului la care se află locuința oferită în schimb. Așadar nemulțumirile invocate de către pârâții din acțiunea conexata cu privire la lipsa curții nu pot determina considerarea ca nepotrivita a locuinței cu privire la care se solicita schimbul obligatoriu.
În aceste condiții, judecătoria a considerat întemeiată acțiunea conexata, astfel încât a dispus schimbul obligatoriu de locuință și mutarea pârâților din imobilul proprietatea reclamanților situat în Timișoara, Calea Martirilor nr. 13, înscris în C.F. nr._ Timișoara, în imobilul din Timișoara ., constând în apartamentul nr. 11 de la . CF nr._ C1- U5 nr. top_/XI proprietatea numitei M. M., închiriat de reclamanți.
Văzând dispozițiile art. 274 C.proc.civ., judecătoria, constatând culpa procesuală a pârâților din dosarul nr._, i-a obligat la plata în favoarea reclamanților a sumei de 3746 lei reprezentand taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat în cuantum de 3720 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
P. decizia civilă nr. 612/25.09.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins apelul formulat de apelanții N. N., N. A., N. E., N. R. și N. B. în contradictoriu cu intimații O. J. L., O. D. C., O. X., - prin mandatar P. A. împotriva sentinței civile nr._/29.05.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ și a obligat apelanții, în solidar, să plătească intimaților suma de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs, în termen, reclamanții-pârâți conex N. N., N. A., N. E., N. R. și N. B., care a fost motivat în drept cu dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Recurenții au reproșat instanței de apel, că a omis să analizeze și să se pronunțe cu privire la criticile formulate în apel referitoare la dispozițiile art. 23 din O.U.G. nr 40/1999, care se referă la schimbul obligatoriu de locuințe, în contextul în care instanța de fond a admis acțiunea conexată formulată de reclamanții O. J. L., O. D. C., O. X. și a dispus schimbul obligatoriu de locuință și mutarea pârâților din imobilul proprietatea reclamanților situat în Timișoara, Calea Martirilor nr. 13, înscris în C.F. nr._ Timișoara, în imobilul din Timișoara ., constând în apartamentul nr. 11 de la . CF nr._ C1- U5 nr. top_/XI proprietatea numitei M. M., închiriat de reclamanți și a obligat de asemenea pârâții să își dea acordul la închirierea cu reclamanții a contractului de subînchiriere pentru apartamentul nr. 11 . CF. nr._ C1-U5 nr. top_/XI, cu obligația de a plăti o chirie calculată în funcție de media veniturilor lor pe membru de familie, în cazul refuzului pârâților urmând ca prezenta hotărâre sa țină loc de acest acord.
P. decizia civilă nr. 187/R/20.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, a fost admis recursul declarat de reclamanții-pârâți reconvenționali N. N., N. A., N. E., N. R. și N. B. împotriva deciziei civile nr. 612/25.09.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, a fost casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare în apel, la Tribunalul T., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Timișoara a reținut că tribunalul a fost investit de către reclamanții-pârâți conex N. cu un apel complex, structurat în două mari categorii de critici, ambele cu motive de fapt și de drept explicit detaliate în memoriul de apel.
Primul motiv de apel se referea la chestiunea refuzului judecătoriei de a prelungi contractul de închiriere cu intimații și de a decide evacuarea, totul din perspectiva disp. art. 13 din OUG 40/1999, coroborat cu art. 1073 - 1079 C.civ., iar cel de-al doilea motiv de apel l-au reprezentat criticile acelorași apelanți privind modul în care instanța de fond a interpretat și aplicat dispozițiile art. 23 și 24 din O.U.G. nr. 40/1999 coroborat cu dispozițiile relevante din L. 114/1996 a locuinței, atunci când a dispus schimbul obligatoriu de locuințe.
Or, sub acest aspect, curtea a constatat că motivarea tribunalului lipsește cu desăvârșire, instanța de apel omițând să facă referire, în fapt și în drept asupra acestei chestiuni deduse judecății, și care a reprezentat atât obiectul acțiunii conexe care a fost promovată de către actualii intimați O., cât și subiectul de controversă din apelul pârâților conex N., în contextul în instanță de fond a admis acțiunea conexă și a dispus schimbul obligatoriu de locuință, contestat expres de către apelanții N..
Această omisiune a instanței de apel atrage incidența dispozițiilor art. 261 alin. 1 pct. 3 și 5 C.pr.civ.
P. decizia civilă nr. 513/A/29.05.2014 pronunțată de Tribunalul T. – în rejudecare – în dosarul nr._, s-a admis apelul declarat de pârâții N. N., N. A., N. E., N. R. și N. B., împotriva sentinței civile nr._/29.05.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații O. J. L., O. D. C., O. X..
A fost schimbată sentința apelată în sensul că a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții O. J. L., O. D. C., O. X. în contradictoriu cu pârâții N. N., N. A., N. E., N. R. și N. B. în dosarul conex având nr._ al Judecătoriei Timișoara și în consecință a fost respinsă cererea reclamanților în limita petitelor ce poartă asupra obligării pârâților la efectuarea schimbului obligatoriu, precum și la a-și da acordul la încheierea unui contract de subînchiriere. Au fost păstrate, în rest, dispozițiile sentinței apelate vizând soluțiile pronunțate atât în dosarul principal având nr._, cât și în dosarul conex, având nr._ .
În considerentele deciziei civile, tribunalul a reținut că în speța pendinte, proprietarii imobilului restituit în baza legii cu nr. 10/2001 nu au înțeles să perfecteze un contract de închiriere cu reclamanții-chiriași (ceea ce a și determinat declanșarea acțiunii principale), însă, pe calea acțiunii conexe, au apelat la o modalitate alternativă reglementată de deja constant evocata OUG nr. 40/1999 și care, prin ale sale art. 23-24 ( în forma în vigoare la data declanșării acțiunii) reglementau o modalitate alternativă la perfectarea contractului de închiriere, stipulată în favoarea proprietarilor, aceea a de a apela la un schimb de locuințe. Că este așa, - că schimbul de locuințe era prevăzut ca o cale alternativă la perfectarea locațiunii având de obiect imobilul restituit - rezultă atât din așezarea topografică a textelor cât și din formula redacțională a alin. (1) a art. 23 apartenent OUG nr. 40/1999 și care spunea că „Proprietarii au dreptul să ceară și să obțină mutarea chiriașilor din spațiile cu destinația de locuința pe calea unui schimb obligatoriu”, pentru ca în normele următoare să reglementeze condițiile în care putea opera acest schimb. Zis altfel, chiriașii nu puteau refuza schimbul obligatoriu decât dacă locuința pusă la dispoziție nu respecta exigențele art. 24 din ordonanță.
Judecătoria, prin sentința atacată, a respins demersul principal, dând maximă eficiență celui conex - vizând modalitatea alternativă a schimbului obligatoriu de locuințe, fără a observa că aceasta rămăsese fără suport legislativ începând cu data intrării în vigoare a noului cod civil - 1.10.2011, când, prin legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului cod civil s-au abrogat expres numeroase norme legale printre care și art. 23-24 din OUG nr. 40/1999 care reglementau schimbul obligatoriu de locuințe, abrogare ce și-a produs efectele și cu privire la locațiunile în curs de desfășurare - cum se privea a fi cea pendinte, a cărei durată fusese anterior prorogată legislativ până în mai 2014 (a se vedea art. 230 lit. v din legea cu nr. 71/2011 potrivit căreia, la data intrării in vigoare a Codului civil se abrogau „art. 12, 14-25, art. 32 alin. (2), art. 43 si 44 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinația de locuințe, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare; de la aceeași data, dispozițiile art. 12 si 14-25 nu se mai aplica nici contractelor de închiriere a locuinței in curs de executare”).
De altă parte, nu pot fi primite reproșurile vizând neobligarea proprietarilor la perfectarea contractului de închiriere în condițiile art. 9 și urm ale OUG nr. 40/1999 cu consecința schimbării sentinței apelate în sensul admiterii demersului principal. Și aceasta pentru că, la data de 23 mai 2014 a încetat prorogarea legală a contractului de închiriere încheiat de chiriași cu statul român și prelungit succesiv (ultima dată la 27.05.2009) și, ca atare, și incidența sancțiunii instituită de art. 11 din ordonanță și care, așa cum supra s-a demonstrat, nu putea să își producă în continuare efectele transformând vechea locațiune într-una perpetuă cu consecința încălcării nejustificate a dreptului de proprietate al pârâților. Detașându-se astfel îndeajuns de legitimă și concluzia că, după expirarea prorogării legale a duratei vechii locațiuni, proprietarii imobilului restituit în urma parcurgerii etapei administrative instituită de legea specială reparatorie cu nr. 10/2001 nu mai pot fi obligați la perfectarea unui nou contract de închiriere, nemaiexistând un suport legislativ în acest sens.
Împotriva deciziei civile pronunțată de Tribunalul T., reclamanții N. N., N. A., N. E., N. R. și N. B. au declarat recurs în termen legal la data de 15.07.2014, solicitând modificarea deciziei civile în sensul respingerii acțiunii reclamanților și în limita petitului privind evacuarea pârâților din imobilul în litigiu, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanții-recurenți au susținut nelegalitatea hotărârii care a menținut dispoziția instanței de fond, de evacuare a lor din imobil, deși a respins petitul privind schimbul obligatoriu de locuințe. În plus, se arată că deși se susține că termenul de închiriere a expirat la 23 mai 2014, evacuarea lor nu se poate dispune direct în apel, ci trebuie pronunțată în urma unei cereri făcută la instanța competentă, după data la care sunt îndeplinite condițiile pentru a cere evacuarea.
Recurenții au precizat în recursul declarat la 15.07.2014 că își că își rezervă dreptul de a dezvolta aceste motive de recurs.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 Cod pr.civ.
P. întâmpinarea depusă în termen legal, la data de 2 octombrie 2014, intimații O. J. L., O. D. C. și O. X. au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei civile recurate.
În prealabil, intimații au invederat excepția nulității recursului raportat la prevederile imperative ale art. 302 ind. 1 lit. (c( Cod pr.civ., coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod pr.civ. Astfel, se susține că din lecturarea recursului promovat de recurenții N. se poate constata cu ușurință că acesta nu îndeplinește cerințele legale, prevăzute de art. 302 indice 1 lit. c Cod pr.civ., întrucât indicarea de formă a art. 304 pct. 9 Co dpr.civ. fără dezvoltarea motivelor de nelegalitate a deciziei recurate, care să vizeze aplicarea greșită a legii cu o minimă argumentare în drept, nu răspunde cerinței impusă de art. 302 indice 1 lit. c din același Cod.
Se mai susține că potrivit textului de lege mai sus evocat, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, dezvoltarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază, cu raportare strictă și limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 Cod pr.civ.
Pe fond, intimații susțin că în mod corect tribunalul a motivat în sensul că începând cu data intrării în vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011, prin Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod civil, s-au abrogat expres art. 23-24 din PUG nr. 40/1990 care reglementau schimbul obligatoriu de locuințe, abrogare ce și-a produs efectele asupra locațiunilor în curs de desfășurare.
În acest context, în mod evident nu se mai poate pune în discuție aplicarea unui text de lege abrogat în mod expres.
De asemenea, se susține că nu se mai poate discuta despre obligarea lor în calitate de proprietari, la perfectarea contractului de închiriere în condițiile art. 9 din OUG 40/1999, câtă vreme la data de 23 mai 2014 a încetat prorogarea legală a contractului de închiriere încheiat de chiriași cu Statul Român, și prelungit succesiv, ultima prelungire fiind la data de 27 mai 2009.
În consecință, corect tribunalul a menținut dispoziția de evacuare a reclamanților N. din imobilul proprietatea intimaților, ca o consecință a expirării termenului de prorogare legală a vechii locațiuni încheiate între recurenți și Statul Român.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de recurenții N., raportat la obiectul cauzei, temeiul de drept indicat și actele depuse în susținere, având în vedere și dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr.civ., Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la excepția nulității recursului, raportat la art. 302 ind. 1 lit. „c” Cod pr.civ., coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod pr.civ., Curtea o va respinge.
Într-adevăr, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării ,motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează. Nerespectarea acestei „dispoziții” cuprinsă în art. 302 ind. 1 lit. „c” Cod pr.civ., atrage sancțiunea nulității recursului.
În recursul de față, recurenții invocă - într-un mod succint – încălcarea și aplicarea greșită a legii, susținând că față de respingerea petitului reclamanților (din cererea conexă) de obligare la efectuarea schimbului obligatoriu de locuință și la a-și da acordul pentru încheierea unui contract de subînchiriere, menținerea dispoziției de evacuare din imobil este nelegală.
În plus, legat de această evacuare, se precizează că nu poate fi dispusă direct în apel, ci doar în urma sesizării instanței competente, după data de 23 mai 2014, când sunt îndeplinite condițiile pentru a cere evacuarea.
Rezultă deci că nemulțumirea concretă a reclamanților-recurenți N. vizează păstrarea dispozițiilor instanței de fond de evacuare a lor din imobilul în litigiu, motiv care poate investi instanța de recurs cu examinarea legalității hotărârii recurate, conform art. 304 pct. 9 Cod pr.civ.
Sub acest aspect, Curtea reține ca nefondată critica reclamanților privind imposibilitatea dispunerii evacuării reclamanților N., direct în apel, în condițiile în care, cu evidență rezultă că instanța de fond – Judecătoria Timișoara, pe baza probelor administrate a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în Timișoara, Calea Martirilor nr. 13, în deplină concordanță cu petitele cu care a fost legal investită de pârâții O., în dosarul conex nr._ .
Împrejurarea că în apel, soluția primei instanțe a fost modificată în sensul respingerii petitelor (din cererea conexă) privind obligarea pârâților le efectuarea schimbului obligatoriu de locuință și la a-și da acordul la încheierea unui contract de subînchiriere, se datorează faptului că într-adevăr, la momentul pronunțării hotărârii (29.05.2012), odată cu . noului Cod civil (01.10.2011), au fost abrogate dispozițiile art. 23-24 din OUG nr. 40/1999 ce reglementau schimbul obligatoriu de locuințe, abrogare ce și-a produs efectele și asupra locațiunilor în curs de desfășurare (cazul de speță).
De altfel, în pagina 9 a deciziei civile pronunțate, tribunalul arată în mod expres că menținerea măsurii evacuării reclamanților N. din imobilul în litigiu este o consecință imediată a expirării termenului de prorogare legală a vechii locațiuni perfectată de aceștia cu Statul Român, anterior restituirii imobilului către reclamanții O..
Din această perspectivă, apare ca nefondată susținerea recurenților privind necesitatea formulării de către noii proprietari (reclamanții O.) a unei noi cereri de evacuare, la instanța de fond, după data de 23 mai 2014, când a expirat termenul de închiriere, întrucât acest petit de evacuare se regăsește în cererea conexă a dosarului nr._, iar instanțele s-au pronunțat întocmai, în limitele investirii lor.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamanților N. N., N. A., N. E., N. R. și N. B., în conformitate cu dispozițiile art. 299, 312 al. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția de nulitate a recursului.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții N. N., N. A., N. E., N. R. și N. B. împotriva deciziei civile nr. 513/A/29.05.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9 octombrie 2014.
P., JUDECATOR, JUDECATOR,
C. P. M. G. A.-M. N.
GREFIER,
S. C.
Red. M.G. – 15.10.2014
Tehnored. ..11.2014
Tribunalul T., Judecători: A. A., C. B.
Judecătoria Timișoara, Judecător: L. D.
| ← Cereri. Decizia nr. 129/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Expropriere. Decizia nr. 10/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
