Cereri. Decizia nr. 296/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 296/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-03-2014 în dosarul nr. 1350/59/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.296
Ședința publică din 25 martie 2014
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea C. E., împotriva deciziei civile nr.1792/R/18.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații O. S. Băile Herculane, S.C. Regia Națională a Pădurilor- R. S.A București, prin Direcția Silvică C.-S. și S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de DGFP C.-S..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă av. L. R. pentru contestatoare, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că intimata S.C. Regia Națională a Pădurilor - R. S.A București, prin Direcția Silvică C.-S. a depus la dosar, prin registratura instanței, la data de 24.03.2014, concluzii scrise prin care se solicită respingerea contestației în anulare, ca nefondată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Reprezentanta contestatoarei solicită admiterea contestației, astfel cum a fost formulată, în sensul modificării deciziei Curții de Apel Timișoara cu consecința respingerii recursului formulat de intimata S.C. Regia Națională a Pădurilor - R. S.A București, prin Direcția Silvică C.-S. și a menținerii ca temeinică și legală a deciziei pronunțată de Tribunalul C.-S., fără cheltuieli de judecată.
În susținerea cererii, solicită instanței de recurs să se aibă în vedere faptul că din extrasele de carte funciară rezultă că reclamanta este proprietara terenului, astfel că nu putea uza de dispozițiile Legii nr. 18/1991, și mai mult terenul nu poate avea regimul juridic al unui bun proprietate publică, statul neavând un titlu valabil asupra acestuia.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. dosar_ la data de 24.12.2013, contestatoarea C. E. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei civile nr. 1792/18.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ și rejudecând a solicitat respingerea recursului formulat de către S.C. Regia Națională a Pădurilor - R. S.A București, prin Direcția Silvică C.-S. și menținerea ca temeinică și legală a deciziei civile nr. 135 din 26.06.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S..
În motivare, se arată că decizia atacată este rezultatul unei erori materiale, în sensul că pârâta Direcția Silvică nu a făcut dovada că terenul revendicat de reclamanți aparține domeniului public al statului, ci doar a susținut că fondul forestier național este proprietatea publică a statului.
Față de faptul că acest teren care este revendicat de către reclamantă aparține în proprietatea acesteia (dovadă fiind extrasul de C.F. în care reclamanta apare ca și proprietară în cotă de 1/1 asupra terenului), statul nu și-a constituit un titlu valabil cu privire la bun, astfel că acesta nu poate avea regimul juridic al unui bun proprietate publică și făcând deci parte din domeniul public, simpla sa menționare în amenajamentul silvic nu-i conferă un astfel de caracter.
În drept, invocă art. 317 pct. 2 și art. 318 Cod proc.civ.
Prin concluzii scrise, intimata S.C. Regia Națională a Pădurilor - R. S.A București, prin Direcția Silvică C.-S. a solicitat respingerea contestației în anulare cu precizarea că motivele invocate nu se circumscriu dispozițiilor art. 318 Cod proc.civ., ele neconstituind greșeli materiale în sensul acestor dispoziții legale.
În cauză s-au administrat probe cu înscrisuri și s-a atașat dosarul nr._, material probator din a cărei analiză Curtea reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1792/18.12.2013 pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de pârâta Regia Națională a Pădurilor- R. prin Direcția Silvică C.-S. împotriva Deciziei civile nr. 135 din 26 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ ; a modificat decizia atacată, în sensul că a respins apelul declarat de reclamanta C. E. împotriva Sentinței civile nr. 2210 din 12.06.2012, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr._ .
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că art. alin. 2 din Legea nr. 213/1998 stipulează că „Domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 al.4 din Constituție, deci cele prevăzute la pct. 1 din anexă, precum și din alte bunuri de uz sau de interes public național, declarate ca atare prin lege”, iar conform anexei 1 pct. 4 la această lege, domeniul public al statului este alcătuit și din pădurile și terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, de producție ori de administrație silvică, iazurile, albiile pâraielor, precum și terenurile neproductive incluse în amenajamentele silvice, care fac parte din fondul forestier național și nu sunt proprietate privată.
În ceea ce privește imobilele preluate de stat fără titlu valabil, art. 6 al. 2 din Legea nr. 213/1998 stabilește că „pot fi revendicate de foștii proprietari sau de moștenitorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație”.
Prin urmare, potrivit principiului specialia generalibus derogant, concursul dintre legea specială (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000 și Legea nr. 247/2005) și legea generală (art. 480 C.civ.) se rezolvă în favoarea legii speciale, așa încât, după . acestor legi speciale, care prevăd respectarea unor termene și proceduri imperative, persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii nu mai au deschisă calea acțiunii în revendicare de drept comun, întemeiată pe prevederile art. 480 C.civ.
În speță, reclamanta C. E. figurează înscrisă ca proprietar, cu titlu de moștenire, din anul 2006, asupra imobilelor din CF nr. 2130 și 2128 Valea Bolvașnița, după autorul său Terfeloagă M., care a dobândit aceste imobile în anul 1936 și care provin din imobilul înscris în CF nr. 320/b, în suprafață de 4717 ha și 2895 mp, în care figurează proprietar tabular S. R., însă prin Raportul de expertiză tehnică s-a stabilit că cele două parcele de teren revendicate de reclamantă sunt incluse în amenajamentul silvic - . în administrarea Ocolului S. Băile Herculane, însăși reclamanta recunoscând prin acțiune și prin încheierea din 13.11.2013 că imobilele au fost preluate de stat în anul 1947.
Prin urmare, singura posibilitate pe care ar fiu avut-o reclamanta ar fi fost utilizarea procedurilor prevăzute de legile speciale, pentru valorificarea drepturilor sale, și nu procedura de drept comun, respectiv acțiunea în revendicare, care este inadmisibilă.
Astfel, Curtea a constatat că reclamanta a încercat tocmai ocolirea acestor proceduri speciale, utilizând extrasele CF în care figurează ca proprietar cu titlu de moștenire abia din anul 2006, extrase care puteau fi valorificate doar ca mijloace de probă, conform art. 10 din Legea nr. 18/1991, în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra acestor terenuri cu vegetație forestieră.
Examinând decizia contestată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.318 Cod procedură civilă, față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că prezenta contestație în anulare nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Cerințele art.318 Cod procedură civilă, pentru admisibilitatea contestației în anulare nu sunt îndeplinite, în sensul că, examinând conținutul deciziei contestate nu se poate reține existența unei erori materiale în înțelesul dat acestei noțiuni de art. 318 teza I Cod procedură civilă, respectiv greșeală materială cu privire la aspectele formale ale judecării recursului pentru verificarea cărora nu este necesară examinarea fondului sau respingerea probelor. Noțiunea de „eroare materială” nu trebuie interpretată extensiv și, pe această cale, nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor și de interpretare a unor dispoziții legale.
Aprecierea greșită a unor probe nu constituie erori materiale în accepțiunea dată de art. 318 teza I Cod procedură civilă, ci constituie apărări de fond care trebuiau și au și fost invocate în recurs, și care nu pot fi valorificate pe calea contestației în anulare.
Prin prezenta contestație în anulare, se critică modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale la starea de fapt reținută, astfel că se încearcă promovarea unui veritabil „recurs la recurs” ce nu este permis de lege.
Prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac, se pot valorifica eventuale omisiuni ale instanței de recurs și nu se poate provoca o nouă analiză a fondului.
Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză, nu sunt întrunite cerințele art. 318 Cod procedură civilă și nici cele ale art. 317 (2) Cod proc.civ., respectiv nu s-au încălcat dispozițiile de ordine publică privitoare la competență, curtea constată că prezenta contestație în anulare nu este întemeiată, motiv pentru care, în baza dispozițiilor art.320 Cod procedură civilă, o va respinge.
obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea C. E., împotriva deciziei civile nr.1792 din 18.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 martie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
L. P.
Red. M.L./14.04.2014
Tehnored L.P./16.04.2014
Ex.2
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 491/2014. Curtea de Apel... | Cereri. Decizia nr. 168/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
