Revendicare imobiliară. Decizia nr. 491/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 491/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 22-05-2014 în dosarul nr. 4886/325/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.491
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 22.05.2014
PREȘEDINTE: A.-M. N.
JUDECĂTOR: L. L.
JUDECĂTOR: M. G.
GREFIER: A. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul B. F. L., împotriva deciziei civilă nr. 45/A/21.01.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ 2012*, în contradictoriu cu pârâții intimați Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, M. Timișoara prin Primar și P. M. Timișoara, având ca obiect revendicare imobil.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat c.j. Vîrle S., pentru intimații M. Timișoara prin Primar și P. M. Timișoara, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la data de 20.05.2014, intimații au depus la dosar întâmpinări.
S-a comunicat un exemplar din întâmpinarea depusă de intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentantei intimaților M. Timișoara prin Primar și P. M. Timișoara. Aceasta din urmă arată că nu mai are alte cereri de formulat, situație în care instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta intimaților M. Timișoara prin Primar și P. M. Timișoara solicită respingerea recursului ca nefundat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate, potrivit motivelor din întâmpinare.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 45/A/21.01.2014, Tribunalul T. a respins apelul formulat de apelantul B. F. L. împotriva sentinței civile nr. 6028/07. 05.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - prin DGFP T., M. Timișoara prin Primar si P. M. Timișoara.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6028/07.05.2013, Judecătoria Timișoara a respins acțiunea civila formulată și precizata de către reclamantul B. F. L. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, M. Timișoara prin Primar și P. M. Timișoara, ca neîntemeiată. A obligat reclamantul la plata către expertul V. F. I. a sumei de 1110 lei cu titlu de diferența onorariu expertiza.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Din extrasul CF nr._ Timișoara (provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 7165) nr. top. 9917 instanța a reținut că imobilul compus din teren intravilan situate în Timișoara, .. 11, jud. T. în suprafața de 833 mp. pe care se afla edificata construcția C1 aparține în proprietate Statului R. în cota de 1/1 parte reclamantul B. F. L. având un drept de folosința speciala asupra ½ parte din terenul aferent apartamentului nr.1.
Din extrasul CF nr. 7165 Timișoara în extenso, instanța a reținut ca imobilul compus din casa cu un etaj și curte în suprafața de 833 mp a aparținut pana în anul 1949 lui B. L. P. și soției sale Szarka M. în părți egale cu titlu de cumpărare.
Din cuprinsul sentinței civile nr. 1541/PI/17.03.2008 rămasa definitive și irevocabilă instanța a reținut că reclamantului în calitate de moștenitor al defunctului B. L. P., fostul coproprietar in cota de ½ parte a imobilului în litigiu i-a fost restituit in natura cota de ½ parte din apartamentul nr. 1 din casa cu un etaj, s-a instituit in favoarea acestuia pentru cota de ½ parte din terenul aferent apartamentului nr. 1 un drept special de folosința, iar pentru cota de ½ parte din apartamentele nr. 2, 3, 4 si 5 din imobil și din terenul aferent acestora s-a dispus trimiterea dosarului la Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Având în vedere dispozițiile hotărârii judecătorești antementionate, hotărâre judecătorească ce a intrat în puterea lucrului judecat instanța a reținut că pentru cota de ½ parte ce a aparținut defunctului B. L. P. reclamantul nu mai este îndreptățit a formula cereri de restituire în natura a terenului în condițiile în care s-a stabilit în mod irevocabil modalitatea de restituire ca fiind aceea prin echivalent.
În ceea ce privește cota de ½ parte ce a aparținut defunctei Szarka M. instanța a reținut că reclamantul nu a făcut dovada calității de moștenitor al acesteia, iar prin precizarea de acțiune din data de 09.11.2011 a arătat că solicita doar restituirea în natura a terenului ce excede terenului aferent construcției pentru cota de ½ parte ce a aparținut antecesorului sau B. L. P..
Față de aceasta împrejurarea instanța a reținut că cererea reclamantului de restituire in natura a terenului ce excede terenului aferent construcției pentru cota de ½ parte ce a aparținut antecesorului sau B. L. P. respectiv . 388 mp propusa ca fiind lotul B este neîntemeiată.
Instanța a reținut că reclamantul neavând calitatea de coproprietar tabular asupra terenului nu poate din punct de vedere juridic să solicite nici sistarea stării de coproprietate.
Mai mult aceasta nu este posibila nici din punct de vedere tehnic. Din cuprinsul raportului de expertiza întocmit în cauza instanța a reținut că expertul desemnat in cauza a identificat . nr._ Timișoara nr. top. 9917 in suprafața de 833 mp ce aparține în proprietate Statului R. și a opinat ca din punct de vedere tehnic nu este posibilă formarea de doua loturi respectiv lotul A în suprafață de 445 mp și lotul B în suprafața de 388 mp, întrucât o asemenea dezmembrare ar încălca prevederile HG nr. 525/1996 privind Regulamentul General de Urbanism.
Pentru aceste considerente în temeiul art. 480 C.civil si ale art. 6 din CEDO instanța a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată. In ceea ce privește cheltuielile de judecata instanța a reținut că în temeiul art. 274 c.pr.civila
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel B. F. L., solicitând admiterea apelului cererea așa cum a fost formulată, arătând că prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Timișoara, a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, M. Timișoara prin Primar și primarul M. Timișoara pentru ca instanței prin sentința ce va pronunța să se constate că imobilul compus din casa cu un etaj și curte în suprafață de 833 mp situat în Timișoara, .. 11 înscris în CF nr.7165 care a aparținut lui B. L. P. și soției Szarka M., a trecut fără titlu în proprietatea Statului R., să se dispună restituirea în natură în deplină proprietate și pașnică posesie a terenului ce excede terenului aferent construcției aflat în proprietatea Statului R..
Apelantul a apreciat că respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în revendicare, întemeiată pe dreptul comun și intentată după . Legii nr. 10/2001 ar echivala cu privarea accesului său la justiție prin încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Judecătoria Timișoara a respins cererea ca neîntemeiată pentru cota de 1/2 parte ce a aparținut defunctei Szarka M., întrucât nu a făcut dovada calității de moștenitor al acesteia. Privarea de bun în absența oricărei despăgubiri constituie o încălcare a art. l din Protocol, că atunci când statul nu mai poate să restituie imobilul în natură, iar măsurile reparatorii prevăzute de legea internă sunt iluzorii.
Criticabil este raportul expertului care a opinat că din punct de vedere tehnic nu este posibilă formarea de două loturi, respectiv lotul A în suprafață de 445 mp și B în suprafață de 388 mp întrucât ar contraveni prev. H.G. nr. 525/1996.
A considerat că în mod greșit Judecătoria Timișoara a respins cererea întrucât a apreciat că în ce privește suprafața de teren de 388 mp, ce îi revine urmare a lotizării și a cotei sale de 1/2 să se dispună restituirea în natură.
Prin întâmpinarea depusă de intimata Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Timișoara s-a solicitat, în principal, constatarea lipsei calității procesuale pasive a Statului R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și a lipsei calității M.F.P. de reprezentant al Statului R., iar, în subsidiar, respingerea apelului declarat de reclamant ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 6028/24.04.2013 pronunțata de Judecătoria Timișoara în ce privește respingerea pe fond a acțiunii.
Reclamantul a înțeles să cheme în judecata Ministerul Finanțelor Publice în calitate de reprezentant al Statului R., apreciind că în materia retrocedărilor bunurilor imobile intrate în proprietatea statului acesta este reprezentat de organele prevăzute în mod expres de către legiuitor.
O astfel de cerere poate fi soluționată numai pe calea legii speciale care guvernează astfel de raporturi juridice, respectiv Legea nr. 10/2001 conform principiului de drept "specialia generalibus derogant", cu respectarea procedurilor si competentelor reglementate de acest act normative. Procedura menționată a fost urmată de către apelant, cererea de restituire a acestuia fiind soluționată prin Dispoziția Primarului nr. 198/03.02.2010.
Prin această dispoziție s-a restituit în natură cota de l A din apartamentul nr. 1, situat în Timișoara, .. 11 iar asupra cotei l A parte din terenul aferent apartamentului nr. 1 s-a acordat un drept de folosință special în condițiile prevăzute de art. 2 Titlul II din OUG nr. 184/2002. Pentru cota de l A parte din apartamentele nr. 2, 3, 4 și 5 precum și pentru cota de XA din terenul aferent acestora s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005 modificata prin OUG nr.81/2007.
După cum a constatat și Judecătoria Timișoara, în ceea ce privește cota de XA parte ce a aparținut defunctei Szarka M. apelantul nu a făcut dovada calității de moștenitor al acesteia iar prin precizarea de acțiune din data de 09.11.2011 acesta a arătat că solicită doar restituirea în natură a terenului aferent ce excede terenul aferent construcției pentru cota de l A parte ce a aparținut antecesorului său B. L. P.. Așadar apelantul nu are calitatea de coproprietar tabular asupra terenului.
Astfel apelantul, în ceea ce privește restituirea imobilului situat în Timișoara, Bv. M. Viteazul, nr. 11, a avut posibilitatea sa se adreseze pe cale administrativă, în temeiul Legii nr. 10/2001, obținând în temeiul acestei proceduri, despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 modificată prin OUG nr. 81/2007, precum și restituirea în natură a cotei de V din apartamentul nr. 1 și cota de l A din terenul aferent acestei unități locative, situație în care prezentul demers litigios este lipsit de interes.
Prin întâmpinarea depusă la dosar de către M. Timișoara, s-a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțată de prima instanță ca fiind temeinică si legală.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că acțiunea promovată de către petentul B. F. L. este o acțiune în revendicare, specifică sistemului de carte funciară, reclamantul urmărind restituirea unui imobil preluat de către stat. O astfel de cerere poate fi soluționată numai pe calea legii speciale care guvernează astfel de raporturi juridice, respectiv Legea nr. 10/2001 conform principiului de drept specialia generalibus derogant, cu respectarea procedurilor si competentelor reglementate de acest act normative. Procedura menționată a fost urmată de către apelant, cererea de restituire a acestuia fiind soluționată prin Dispoziția Primarului nr. 198/03.02.2010.
Prin această dispoziție s-a restituit în natură cota de 1/2 din apartamentul nr. 1, situat în Timișoara, .. 11 iar asupra cotei 1/2 parte din terenul aferent apartamentului nr. 1 s-a acordat un drept de folosință special în condițiile prevăzute de art. 2 Titlul II din OUG nr. 184/2002. Pentru cota de 1/2 parte din apartamentele nr. 2, 3. 4 și 5 precum și pentru cota de VI din terenul aferent acestora s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005 modificata prin OUG nr.81/2007.
După cum a constatat și Judecătoria Timișoara, în ceea ce privește cota de 1/2 parte ce a aparținut defunctei Szarka M. apelantul nu a făcut dovada calității de moștenitor al acesteia iar prin precizarea de acțiune din data de 09.11.2011 acesta a arătat că solicită doar restituirea în natură a terenului aferent ce excede terenul aferent construcției pentru cota de l/2 parte ce a aparținut antecesorului său B. L. P.. Așadar apelantul nu are calitatea de coproprietar tabular asupra terenului.
De asemenea, din punct de vedere tehnic, potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, nu este posibilă formarea de două loturi de teren întrucât o asemenea dezmembrare ar încălca prevederile HG nr. 525/1996 privind Regulamentul General de Urbanism.
Având în vedere faptul că reclamantul - apelant și-a întemeiat demersul litigios pe dispozițiile dreptului comun, a considerat că, cererea formulată are un caracter inadmisibil, invocând în acest sens Deciziile Curții Supreme de Casație și Justiție nr._10 și nr. 6008,11.11.2010.
Intimata a arătat că în doctrină și practica judiciară s-a arătat că valabilitatea titlului de proprietate al statului nu poate fi verificată decât în raport de reglementările existente la data nașterii acestui titlu, deoarece numai așa se respectă principiul neretroactivității legilor.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în limitele devoluțiunii stabilite prin motivele de apel, tribunalul a constatat următoarele:
Critica apelantului că instanța de fond a respins acțiunea reclamantului ca inadmisibilă este neîntemeiată.
Reclamantul a indicat în mod expres ca temei al acțiunii în restituire formulate, disp. art. 480-481 Cod civil, iar instanța a fost investită cu o acțiune în revendicare pe calea dreptului comun, în condițiile în care reclamantul a formulat și notificare în baza Legii nr. 10/2001.
Pentru cota de ½ parte ce a aparținut defunctului B. L. P., reclamantul nu mai este îndreptățit să formuleze cereri de restituire în natura a terenului în condițiile în care s-a stabilit în mod irevocabil modalitatea de restituire ca fiind aceea prin echivalent, în cauză, operând prezumția lucrului judecat.
Principiul autorității de lucru judecat presupune, în ideea asigurării stabilității raporturilor juridice, ca o chestiune litigioasă, odată tranșată de instanță, să nu mai poată fi adusă înaintea judecății, iar, pe de altă parte, ca ceea ce a stabilit o primă instanță să nu fie contrazis prin hotărârea unei instanțe ulterioare.
Autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepției procesuale (non bis in idem), ci și sub forma prezumției de lucru judecat, altfel spus, a efectului pozitiv al lucrului judecat, care presupune ca ceea ce a stabilit o instanță să nu fie contrazis de cea ulterioară.
Din acest punct de vedere, s-a constatat că într-o primă judecată s-a stabilit în mod irevocabil - prin sentința civilă nr. 1541/PI/17.03.2008 - că reclamantului ( în calitate de moștenitor al defunctului B. L. P., fostul coproprietar) i-a fost restituită in natura cota de ½ parte din apartamentul nr. 1 din casa cu un etaj și s-a instituit in favoarea acestuia pentru cota de ½ parte din terenul aferent apartamentului nr. 1 un drept special de folosința, iar pentru cota de ½ parte din apartamentele nr. 2, 3, 4 si 5 din imobil și din terenul aferent acestora s-a dispus trimiterea dosarului la Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Or, această statuare a instanței nu poate fi supusă unei reevaluări ulterioare, fără încălcarea autorității de lucru judecat, întrucât ea este rezultatul dezbaterilor judiciare și verificării jurisdicționale a instanței.
Este vorba de prezumția lucrului judecat care funcționează în cauză (art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. 2 din Codul civil), potrivit căreia o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părți (res judicata pro veritate habetur), neputându-se primi vreo dovadă contrară, față de caracterul absolut al prezumției (art. 1202 alin. 2 din Codul civil).
Deși avantajos, prin posibilitatea părților de a avea acces direct la instanțele judecătorești, dreptul comun a fost înlocuit cu Legea nr. 10/2001 care cuprinde atât norme speciale de drept substanțial, cât și reglementarea unei proceduri administrative, obligatorii, prealabile sesizării instanței.
Prin dispozițiile sale, Legea nr. 10/2001 a suprimat practic posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și fără să diminueze accesul la justiție, a adus perfecționări sistemului reparator, supunându-l totodată controlului judecătoresc prin aceste norme cu caracter special.
Apelantul reclamant s-a aflat în situația de a solicita direct în instanță prin formularea unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, obligarea la restituirea unei părți din imobilul pe care l-a solicitat și nu l-a obținut pe calea legii speciale.
În acord cu principiul specialia generalibus derogant, dispozițiile Legii nr. 10/2001 în concurs cu normele dreptului comun, s-a aplicat în mod prioritar, astfel că după adoptarea legii de reparație nu mai există posibilitatea unei opțiuni între a urma procedura Legii nr. 10/2001 și a recurge în continuare la dreptul comun, respectiv, promovarea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile Codul civil.
Legea nr. 10/2001 instituie atât o procedură administrativă prealabilă, cât și anumite termene și sancțiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat, astfel că, în prezent Legea nr. 10/2001, în limitele date de dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, constituie dreptul comun în materia retrocedării imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Numai persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ, precum și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale, au deschisă calea acțiunii în revendicarea bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat, cu bună-credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, de către chiriași.
Or, reclamantul nu s-a încadrat în niciuna dintre ipotezele enumerate anterior, întrucât a uzat de procedura instituită prin Legea nr. 10/2001.
Totodată, reclamantul a învederat că în cazul în care se constată neconcordanțe între legea specială, Legea nr. 10/2001 și Convenția europeană a drepturilor omului, trebuie acordată prioritate Convenției, în condițiile în care nu se aduce atingere altui drept de proprietate sau securității raporturilor juridice, dezlegare dată, de asemenea, prin Decizia nr. 33/2008 a Secțiilor Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție.
Referindu-se la prioritatea Convenției, reclamatul a invocat dispozițiile art. 6 paragraful 1, întrucât prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă i s-ar nega dreptul de acces la instanță, dar și art. 1 Protocolul 1 al Convenției.
Art. 6 din Convenție garantează fiecărei persoane "dreptul la un tribunal", adică dreptul ca o instanță judiciară să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale. Însă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că acest drept nu este absolut, că este compatibil cu limitări implicite și că statele dispun în această materie de o anumită marjă de apreciere.
În același timp, instanța de contencios european a statuat că această problemă trebuie examinată într-un context mai larg, și anume acela al obstacolelor sau impedimentelor de drept ori de fapt care ar fi de natură să altereze dreptul la un tribunal chiar în substanța sa.
Or, legiuitorul român a adoptat un act normativ special, în temeiul căruia persoanele care se consideră îndreptățite pot cere să li se recunoască dreptul de a primi măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de către stat, una dintre aceste măsuri fiind restituirea în natură a imobilelor.
Legea nr. 10/2001 prevede obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile pe care o reglementează, ceea ce nu conduce la privarea acelor persoane de dreptul la un tribunal, pentru că, împotriva dispoziției sau deciziei emise în procedura administrativă legea prevede calea contestației în instanță (art. 26), căreia i se conferă o jurisdicție deplină, după cum au posibilitatea de a supune controlului judecătoresc toate deciziile care se iau în cadrul procedurii Legii nr. 10/2001, inclusiv refuzul persoanei juridice de a emite decizia de soluționare a notificării (conform Deciziei XX/ 19 martie 2007 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite), astfel că este pe deplin asigurat accesul la justiție.
Existența Legii nr. 10/2001, derogatorie de la dreptul comun, cu consecința imposibilității utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă art. 6 din Convenție în situația în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului dedus pretins este una efectivă.
În concluzie, prin respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în revendicare de drept comun formulată după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, privind imobilele ce intră sub incidența acestui act normativ, nu s-a adus atingere nici art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, temei invocat de asemenea de reclamant, norma convențională, garantând protecția unui bun actual aflat în patrimoniul persoanei interesate sau a unei speranțe legitime cu privire la valoarea patrimonială respectivă.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat însă, că simpla solicitare de a obține un bun preluat de stat nu reprezintă nici un bun actual și nici o speranță legitimă, situație în care tribunalul constată că reclamantul nu poate invoca în mod eficient garanțiile art. 1 Protocolul 1.
Având în vedere toate aceste considerente, tribunalul a apreciat că în mod corect prima instanță a apreciat drept inadmisibilă acțiunea reclamantului și a respins-o, în condițiile în care acesta a formulat notificare și în baza Legii nr. 10/2001.
Împotriva Deciziei civile nr. 45/A/21.01.2014 pronunțată de Tribunalul T. a declarat recurs reclamantul B. F. L. solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate și a sentinței civile nr.6028/07.05.2013 a Judecătoriei Timișoara, iar pe fond, rejudecând cauza să se admită acțiunea reclamantului așa cum a fost formulată.
În motivare a arătat că prin Decizia Civilă nr.45/A Tribunalul T. i-a respins apelul, considerând că sentința primei instanțe este temeinică și legală, menținând sentința prin care acțiunea sa a fost respinsă ca inadmisibilă. Din extrasul cf nr.7165 Timișoara in extenso, a arătat că imobilul compus din casă cu un etaj și curte in suprafață de 833 mp a aparținut pană în anul 1949 lui B. L. P. și soției Szarka M. în părți egale cu titlu de cumpărare.
Reclamantul în calitate de moștenitor al defunctului B. L. P., fostul proprietar în cota de1/2 parte a imobilului în litigiu i-a fost restituit în natură 1/2 din apartamentul nr.1 din casa cu un etaj și s-a instituit pentru cota de 1/2 din terenul aferent apartamentului nr.1 un drept special de folosință, iar pentru cota de 1/2 din apartamentele 2,3,4 și 5 din imobil și din terenul aferent acestora s-a dispus trimiterea dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Astfel, cererea reclamantului de restituire în natură a terenului ce excede terenului aferent construcției pentru cota de Vi parte ce a aparținut antecesorului meu B. L. P. respectiv . 388 mp este neîntemeiată și neavând calitatea de coproprietar tabular asupra terenului nu poate să solicite nici sistarea stării de coproprietate.
Așa cum a arătat și în cerea de apel intre legea specială, Legea nr.10/2001 și Convenția europeană a drepturilor omului, trebuie acordată prioritate Convenției, în condițiile în care nu se aduce atingere altui drept de proprietate sau securității raporturilor juridice, dezlegare dată prin decizia nr.33/2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Instanța de apel concluzionează că numai persoanele exceptate de la procedura prevăzută de Legea nr.10 precum și cele care din motive independente de voința lor nu au putut să utilizeze această procedură și termenele legale, au deschisă calea acțiunii in revendicarea bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat, cu bună credință și cu respectarea dispozițiilor legii nr.112/1995 de către chiriași.
Pe de altă parte reclamantul recurent a solicitat a se avea în vedere și raportul de expertiză tehnică care prin efectuarea celor două lotizări a concluzionat că nu este posibilă formarea de două loturi-lotul A-în suprafață de 445 mp și lotul B-în suprafață de 388 mp întrucât aceasta ar contraveni dispozițiilor HG 525/1996.
Intimații au depus întâmpinări solicitând respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.
În considerente, pârâții intimați Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, M. Timișoara prin Primar și P. M. Timișoara au reiterat argumentele menționate în întâmpinările depuse în fața primei instanțe.
Examinând recursul prin prisma celor arătate și în condițiile prevăzute de art. 304 rap. la art. 306 și art. 312 Cod procedură civilă se reține că acesta este nefondat.
Recurentul a criticat decizia instanței de apel în legătură cu modul în care a fost soluționată cererea sa de restituire în natură deoarece între Legea specială nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului trebuie acordată prioritate convenției, în condițiile în care nu se aduce atingere altui drept de proprietate, în conformitate cu decizia nr. 33/2008 a Secțiilor Unite ale ICCJ.
De asemenea, recurentul a susținut că expertul tehnic prin efectuarea celor lotizări a concluzionat că nu este posibilă formarea a două loturi ca entitate distinctă deoarece ar contraveni H.G. nr. 525/1996.
Criticile formulate de către recurent sunt neîntemeiate, deoarece parcurgerea procedurii administrativ-jurisdicționale prev. de Legea nr. 10/2001, nu este facultativă, ci este o procedură legală, impusă de către legiuitor, cu scopul atingerii obiectivelor pentru care a fost adoptată Legea nr. 10/2001.
Neurmarea acestei proceduri și înlocuirea acesteia cu o acțiune de drept comun, după cum în mod corect a reținut tribunalul, conduce la inadmisibilitatea acțiunii în revendicare de drept comun, iar prin această soluție judiciară nu se aduce atingere art. 1 din Protocolul nr. 1, deoarece reclamantul nu deține un bun actual aflat în patrimoniul său, sau o speranță legitimă, ocrotită legal, cu privire la valorificarea acestui bun.
Valorificarea, în condițiile legii, a dreptului pretins, se putea realiza în procedura reglementată de Legea specială nr. 10/2001.
Cum reclamantul nu a urmat această procedură, din motive ce țin de propria sa conduită, instanța de recurs va constata că motivul de nelegalitate invocat de către acesta în recurs, respectiv art. 304 pct. 9 C.pr.civ nu este incident în speță, instanța de apel pronunțând o hotărâre legală și temeinică.
Modalitatea tehnică de formare a unor loturi, în cadrul unei expertize tehnice nu este de natură a schimba natura acțiunii și a recursului, toate aceste chestiuni putând fi valorificate în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Față de cele arătate, recursul declarat va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către reclamantul B. F. L., împotriva deciziei civilă nr. 45/A/ din 21 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ 2012*.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 mai 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
A.-M. N. Dr. L. L. M. G.
GREFIER,
A. B.
RED: L.L:/02.06.2014
TEHNORED: A.B./02.06.2014/2 ex./SM
Prima instanță: Judecătoria Timișoara
Judecător: A. R.
Instanța de apel: Tribunalul T.
Judecători: C. P./ L. V.
| ← Acţiune oblică. Decizia nr. 459/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Cereri. Decizia nr. 296/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
