Conflict de competenţă. Sentința nr. 106/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
Comentarii |
|
Sentința nr. 106/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-12-2014 în dosarul nr. 7034/55/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 09.12.2014
SENTINȚA CIVILĂ NR. 106/PI
Ședința din camera de consiliu din 16 decembrie 2014
PREȘEDINTE: G. O.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare conflictul negativ de competență privind soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta B. A. în contradictoriu cu pârâta ..
Procedura legal îndeplinită. Dată fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța reține cauza spre soluționare.
CURTEA
În deliberare constată că, prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 17.04.2014, așa cum a fost precizată, reclamanta B. A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta . dispună modificarea suprafeței de teren din CF_ Z., nr. top 147-148/a de la 1440 mp la 3478 mp; sistarea colii de CF_ Z., nr. top 147-148/b; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că este proprietara imobilului înscris în CF_ Z. (înscris inițial în CF 2153 Z.), constând în casă cu teren aferent în suprafață totală de 3478 mp, constatată în urma măsurătorilor efectuate de o societate specializată, respectiv . SRL.
În baza acestei măsurători, a solicitat acordul vecinilor pentru modificarea de suprafață, dar pârâta a refuzat însă să-și dea acordul, cu motivarea că pe terenul ce a făcut obiectul lucrării extrajudiciare există deja un CF în care ca ea apare ca proprietar, respectiv CF_ Z., constituit în baza HCL nr. 16/2006, emisă de pârâtă în mod nelegal, prin care aceasta s-a înscris ca proprietar pe suprafața de 1933 mp, diminuându-i astfel ei reclamantei terenul, de la 3478 mp la 1440 mp.
În drept, s-a invocat art. 908 pct. 4 C.civ.
Prin sentința civilă nr. 4053/23.09.2014, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria A. a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei A., invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta B. A., în contradictoriu cu pârâta . Tribunalului A..
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria A. a avut în vedere următoarele considerente:
Având în vedere că din conținutul cererii de chemare în judecată nu rezulta în mod clar obiectul cererii, reclamantei i s-a pus în vedere (fila 15) să precizeze dacă a înțeles să formuleze o acțiune în modificarea suprafeței de teren din CF, sau o acțiune în revendicare.
Reclamanta a precizat (fila 17) că obiectul cererii este modificarea suprafeței de teren înscrisă în CF de la 1440 mp la 3478 mp și a achitat taxa de timbru corespunzătoare (20 lei).
Așadar, în speță este vorba de o cerere neevaluabilă în bani.
Conform art. 95 pct. 1 C.pr.civ., tribunalul judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.
Or, cererea de față nu este dată în competența judecătoriei, neîncadrându-se în vreunul din cazurile expres enumerate la art. 94 C.pr.civ., ca atare, având în vedere văzând dispozițiile art. 95 alin. 1, art. 129 alin. 2 pct. 2 și art. 130 alin. 2 C.pr.civ., instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei A. și a declinat competența în favoarea Tribunalului A..
În ce privește cererea reconvențională formulată de pârâtă, aceasta este de asemenea de competența Tribunalului A., potrivit art. 123 C.pr.civ.
Prin sentința civilă nr. 1513/10.1.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului A., invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a acțiunii în rectificare de carte funciară formulată de reclamanta B. A., în contradictoriu cu pârâta . Judecătoriei A..
A constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Curtea de Apel Timișoara în vederea emiterii unui regulator de competență.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut următoarele:
Cererea reclamantei prin care solicită rectificarea suprafeței imobilului înscris în cartea funciară se încadrează în dispozițiile art.33 al.1 din Legea nr.7/1996, art.907 al.1, 2 C.civ. coroborate cu art.911 al.1 C.civ.
Astfel, art.33 al.1 din Legea nr.7/1996 prevede că rectificarea înscrierilor de carte funciară poate fi efect al dispozițiilor instanței ori a acordului părților.
Art.907 al. 1, 2 C.pr.civ. dispune: „(1) Când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia.
(2) Prin rectificare se înțelege radierea, îndreptarea sau corectarea oricărei înscrieri inexacte efectuate în cartea funciară”, iar art.911 al.1 C.civ. că „În lipsa consimțământul titularului, orice persoană interesată va putea cere rectificarea unei notări în cazurile prevăzute la art. 908, precum și ori de câte ori, din alte cauze, notarea nu este sau a încetat să fie exactă.”
Câtă vreme normele sus-citate vizează conținutul dreptului înscris în cartea funciară, iar reclamanta invocă greșita înscriere în cartea funciară a unui drept de proprietate, solicitând rectificarea acestei înscrieri, acțiunea sa are un caracter real, patrimonial.
Prin Decizia nr.32/2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii s-a stabilit că „dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție „transferă” caracterul său patrimonial… litigiului însuși și, astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial, dedus judecății, intră un drept patrimonial real. În consecință, ori de câte ori pe calea acțiunii în justiție se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și necesară.”
Raportând aceste considerente la litigiul de față, văzând - conform celor mai sus arătate, temeiul de drept invocat de reclamantă, diferența de suprafață de teren de 2038 mp, sub aspectul căreia reclamanta solicită rectificarea și valoarea acesteia, respectiv suma de 81.805,32 lei raportată la dispozițiile art.94 al.1 pct.1 lit.j C.pr.civ., în baza art.135 al.1 C.pr.civ., instanța a admis excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului A. invocată din oficiu și pe cale de consecință a declinat în favoarea Judecătoriei A. - Secția civilă, competența de soluționare a acțiunii în rectificare de carte funciară, formulată de reclamanta B. A., în contradictoriu cu pârâta ., în favoarea Judecătoriei A..
A constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria A. și Tribunalul A. și, pe cale de consecință, a sesizat Curtea de apel Timișoara –Secția Civilă pentru emiterea unui regulator de competență.
Mai mult, în cauză s-a formulat de către pârâtă o cerere reconvențională prin care se revendică o suprafață de teren, ceea ce întărește și mai mult caracterul patrimonial al litigiului, iar raportat la suprafețele solicitate competența revine judecătoriei.
Examinând conflictul negativ de competență intervenit între Judecătoria A. și Tribunalul A., Curtea reține că Judecătoriei A. îi revine competența materială de soluționare a cauzei, pentru argumentele enunțate mai jos.
Într-adevăr, așa cum a reținut și Tribunalul, în deplină concordanță cu Decizia nr. 32/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, acțiunea de față, având ca obiect modificarea suprafeței de teren înscrisă în cartea funciară de la 1440 mp la 3478 mp, este o acțiune cu caracter patrimonial, avându-se în vedere natura juridică a dreptului subiectiv protejat (dreptul de proprietate), care este un drept real, fiind evaluabilă în bani.
Or, potrivit art. 94 al. 1 lit. „j” din Noul cod de procedură civilă, Judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, astfel că Judecătoriei A. îi revine competența materială de soluționare a cauzei avându-se în vedere că valoarea obiectului litigiului este de 81.805, 32 lei.
Curtea reține, însă, că un argument pentru stabilirea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei A., suficient prin el însuși, este dat de dispozițiile art. 94 al. 1 lit. „e” din noul Cod de procedură civilă care prevăd că Judecătoriile judecă „cererile referitoare la zidurile și șanțurile comune, distanța construcțiilor și plantațiilor, dreptul de trecere, precum și orice servituți sau alte limitări ale dreptului de proprietate prevăzute de lege, stabilite de părți ori instituite pe cale judecătorească”, raportat la dispozițiile art. 556 al. 1 din Noul Cod Civil, referitoare la limitele exercitării dreptului de proprietate privată, care stabilesc că „Dreptul de proprietate poate fi exercitat în limitele materiale ale obiectului său. Acestea sunt limitele corporale ale bunului care formează obiectul dreptului de proprietate, cu îngrădirile stabilite de lege”.
Față de cele de mai sus, în baza art. 94 lit. e și lit. j și art. 135 din noul Cod de procedură civilă, Curtea urmează să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența materială de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta B. A., CNP_, cu domiciliul în localitatea Z., nr. 98, jud. A., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în localitatea Z., ., jud. A., în favoarea Judecătoriei A..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16.12.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. O. C. J.
Red. G.O.- 16.12.2014; tehnored. C.J.- 16.12.2014; 4 ex.
Emis 2 .="PlainText"> Emis 1 adr.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
Emisă la 16.12.2014
Către
JUDECĂTORIA A.
Alăturat vă comunicăm dosarul nostru nr._, numerotat, sigilat și conținând 5 file, întrucât prin sentința civilă nr. 106/PI/16.12.2014 s-a stabilit competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta B. A., în contradictoriu cu pârâta . Judecătoriei A..
Anexe:
- dosarul nr._ al Tribunalului A.- 14 file;
- dosarul nr._ al Judecătoriei A.- 94 file.
PREȘEDINTE COMPLET, GREFIER,
G. O. C. J.
GO/CJ/16.12.2014; 2 ex.
← Cereri. Decizia nr. 605/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 644/2014. Curtea de... → |
---|