Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 644/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 644/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 09-09-2014 în dosarul nr. 2202/115/2010*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 644
Ședința publică din 9 septembrie 2014
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: L. P.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta C. V. și pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C.-S. împotriva sentinței civile nr. 233/12.03.2014, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, având ca obiect Legea nr. 221/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat avocat Zandomeni R., pentru reclamanta recurentă, lipsind pârâtul recurent.
În reprezentarea Ministerului Public, s-a prezentat doamna procuror M. V. din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului, în baza art. 304 pct. 8 și 9 Cod proc.civ., modificarea hotărârii recurate și obligarea pârâtului la plata în totalitate a despăgubirilor acordate în baza sentinței penale, în sumă de 469.968 lei, cu cheltuieli de judecată în totalitate reprezentând onorariu de avocat și onorariu expert.
Învederează instanței că, nelegalitatea hotărârii atacate constată în faptul că instanța de fond a acordat reclamantei numai în parte despăgubiri pentru prejudiciul material suferit de tatăl său, acesta fiind al doilea ciclu procesual purtat între părți, Curtea de Apel Timișoara dispunând casarea sentinței civile recurate pentru judecarea petitului privind daunele materiale solicitate de reclamantă asupra căruia instanța de fond nu s-a pronunțat.
Apreciază că, dispozițiile art. 5 lit. b din Legea nr. 221 sunt în vigoare, nefiind declarate neconstituționale, Curtea Constituțională pronunțându-se doar asupra art. 5 al. 1 lit. a care se referă la acordarea daunelor morale.
În ceea ce privește recursului pârâtului solicită respingerea acestuia, conform întâmpinări depuse la dosar.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursului pârâtului, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată, și arată că prin Decizia nr. 6/2013 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. și s-au stabilit condițiile în care pot fi acordate despăgubiri materiale.
Cu privire la recursul reclamantei, doamna procuror pune concluzii de respingere a acestuia, ca neîntemeiat, și cu privire la imobil, arată că hotărârea instanței de fond este întemeiată, reclamanta putând uza de Legea nr. 10/2001.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul C.-S. sub nr._ 26.05.2010, reclamanta C. V. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic și acordarea de despăgubiri pentru averea confiscată, în baza proceselor verbale de confiscare a averii tatălui său, AAlboaie (una și aceiași persoană cu A.) V., născut la data de 02.01.1924 în localitatea Arborea, raion D., și decedat la data de 08.08.2008, în localitatea G. E., jud. B., în sumă de 2.000.000 Euro sau echivalentul în lei la cursul BNR, în ziua plății. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, tatăl său a fost condamnat politic prin sentința nr. 421/21 iulie 1959 de către Tribunalul M. Iași în dosarul nr. 427/1959, la 10 ani închisoare corecțională și la 5 ani interdicție corecțională, cu suspendarea exercițiului drepturilor civile, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, art. 209 pct. 2 lit. a Cod penal. Totodată s-a dispus confiscarea totală a averii.
Totodată, așa cum reiese din procesul verbal datat 13 mai 1959, i s-au confiscat 7,23 ha pământ, o casă și un grajd, precum și o pereche de cai, iar pe procesul verbal de sechestru asigurător încheiat la data de 22.05.1959 i s-au confiscat 3 ha teren arabil și fânaț în raza comunei Arborea, doi cai, o căruță cu osii de fier în stare bună, 4 oi țurcane.
Tatăl său a beneficiat de Hotărârea nr. 639/12.07.1991 în baza DL nr. 118/1990 prin care i s-a acordat pensie.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009.
Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP C.-S. a formulat întâmpinare în cauză.
În motivarea acesteia, se menționează că suma pretinsă reprezentând daune morale, solicitată de reclamantă este nejustificată în raport de întinderea prejudiciului real suferit, este nelegală, având în vedere că nu se poate transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei a celor ce se pretind prejudiciați.
Solicitarea acestei sume este nejustificată, incluzând o doză de aproximare și subiectivism, neîncadrându-se în limite rezonabile și echitabile, prin aceasta încercându-se o repararea cu mult peste prejudiciul produs, determinând o îmbogățire fără justă cauză în persoana reclamantei.
În drept, întâmpinarea este întemeiată pe disp. art. 115 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 2340/22.,05.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta C. V. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că tatăl reclamantei a fost condamnat politic prin sentința nr. 421/21 iulie 1959 de către Tribunalul M. Iași în dosarul nr. 427/1959, la 10 ani închisoare corecțională și la 5 ani interdicție corecțională, cu suspendarea exercițiului drepturilor civile, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, art. 209 pct. 2 lit. a Cod penal. Totodată s-a dispus confiscarea totală a averii. Acesta a beneficiat de Hotărârea nr. 639/12-+07.1991 în baza DL nr. 118/1990, prin care i s-a acordat pensie.
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Prin Decizia nr.1354/20.10.2010 și Decizia nr.1358/21.10.2010 ale Curții Constituționale a României, dispozițiile art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009 au fost declarate ca fiind neconstituționale.
De asemenea, potrivit Deciziei nr.12/19.09.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr.14/2011, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art. 5 alin.1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora, și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Fiind declarat neconstituțional tocmai izvorul legal al pretinsului drept și în lipsa unei manifestări de voință în sensul recunoașterii acestui bun de către legiuitorul intern, acțiunea reclamantei cât și soluția juridică întemeiată pe acest text de lege se plasează în afara ordinii constituționale și juridice.
Dreptul de a reglementa pe cale specială un anumit raport juridic este atributul suveran al legiuitorului intern, iar în lipsa unei reglementări speciale, care are ca obiect însăși nașterea dreptului subiectiv pretins în justiție, judecătorul nu poate adăuga de la sine și nu poate întregi reglementarea juridică specială cu normele de drept comun.
Față de situația de fapt și de drept expusa, Tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamanta C. V. împotriva pârâtului Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondată.
Împotriva sentinței civile nr. 2340 din 22.05.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ a declarat recurs, în termen legal la data de 27 iunie 2013, reclamanta C. V. solicitând în principal, admiterea recursului și pe cale de consecință, modificarea sentinței recurate în sensul obligării pârâtei la acordarea daunelor materiale în sumă de 469.968 lei reprezentând despăgubiri pentru averea confiscată în baza sentinței penale nr. 421/21.07.1959 a Tribunalului Iași în dosar nr. 427/1959, iar în subsidiar, a solicitat admiterea recursului în baza art. 312 ind. 5 C.pr civ, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond pentru a se pronunța pe acest capăt de cerere, neexaminat prin hotărârea dată.
În motivarea recursului, recurenta a reiterat suferințele la care a fost supusă, alături de familia sa, ceea ce justifică pretenția acordării de daune morale, în temeiul unei legi în vigoare la momentul promovării cererii sale. Relativ la prejudiciul material solicitat, a susținut că instanța de fond nu a examinat și nu s-a pronunțat deloc asupra acesteia, solicitând expres prin precizarea acțiunii depusă la 9 mai 2012, fila 61 dosar fond.
Pentru aceste motive, reclamanta a solicit, în principal, casarea sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceiași instanță de fond, a petitului privind daunele materiale.
Prin decizia civilă nr.1352/17.10.2013 pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de reclamanta C. V. împotriva sentinței civile nr.2340/22.05.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ și a casat, în parte, sentința civilă recurată și a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul C.-S. pentru judecarea petitului privind daunele materiale solicitate de reclamantă.
Pentru a pronunța astfel, Curtea a reținut că prima instanță a reținut în mod corect că temeiul juridic în baza căruia reclamantul a solicitat obligarea Statului R. la plata unor daune morale în valoare de 600.000 Euro, respectiv art. 5 lit. a din Legea nr.221/2009, a fost înlăturat de către Curtea Constituțională, prin declararea ca neconstituțională a articolului menționat.
In vigoare au rămas însă dispozițiile art.5 lit. b din Legea nr.221/2009 care vizează acordarea de despăgubiri materiale pentru bunurile care nu au putut fi valorificate de către persoanele îndreptățite, ca urmare a măsurilor politice luate împotriva acestora sau autorilor lor.
Reclamanta, prin cererea de repunere pe rol, din data de 9 mai 2012, fila 61 dosar fond, a precizat, conform dispozițiilor instanței, cuantumul daunelor materiale solicitate indicând, totodată, și bunurile de care a fost deposedată .
Din cuprinsul hotărârii, reiese cu evidență că instanța de fond nu a examinat sub nici un aspect precizarea de acțiune privind daunele materiale solicitate, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului pricinii.
In aceste condiții, prima instanță nu a cercetat fondul, pentru că nu a administrat probe și nu a examinat petitul de acțiune privind acordarea despăgubirilor materiale, astfel că instanța de recurs a constatat că au fost încălcate deopotrivă atât disp.art.261 alin.1 pct.5 C.pr.civ. cât și art.312 alin.5 C.pr.civ., rap.la art.204 pct.5 și 9 C.pr.civ., prin nesoluționarea pe fond a unui capăt de cerere distinct, legat de despăgubirile pentru prejudiciul material sub aspectul prev. art.5 alin.1 lit. b din L.221/2009, ceea ce a impus casarea în parte a deciziei recurate, cu trimitere spre rejudecarea in fond a cauzei, sub acest aspect.
Cum acest aspect nu poate fi realizat de către instanța de recurs, în temeiul prevederilor art.312 alin.1 și 5 C.pr.civ., a fost admis recursul declarat de către reclamant și a fost casată hotărârea atacată, cu precizarea că instanța de trimitere va examina petitul din acțiune privind acordarea daunelor materiale din perspectiva dispozițiilor art.5 lit.b din Legea nr.221/2009.
Urmare a casării cu trimitere spre rejudecare, tribunalul, rejudecând cauza, prin sentința civilă nr. 233/12.03.2014 pronunțată în dosarul nr._ a admis în partea acțiunea formulată de reclamanta C. V. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a obligat pârâtul să-i acorde reclamantei suma de 14.950 lei cu titlu de despăgubiri; a respins celelalte pretenții ale reclamantei și a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut, în esență, că în ceea ce privește despăgubirile materiale, în precizarea de acțiune formulată la fila 61 dosar, reclamanta a solicitat acordarea de daune materiale în valoare de 420.000 euro reprezentând contravaloarea a 7,23 ha pământ, a casei și a grajdului precum și a unei perechi de cai – confiscate conform procesului verbal din data de 13 mai 1959, precum și valoarea a 3 ha teren arabil și fânaț în raza comunei Arborea, doi cai, o căruță cu osii de fier în stare bună, 4 oi țurcan. Din suma de 420.000 euro, suma de 170.000 euro reprezintă arenda calculată la aproximativ 300/euro/an pentru cei aproximativ 50 ani pentru 10 ha de teren confiscat – diferența de 270.000 euro reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate enumerate mai sus. Precizează de asemenea că diferența dintre suma de 2.000.000 euro solicitată prin acțiunea introductivă și suma de 420.000 euro reprezentând daune materiale – în cuantum de 1.580.000 euro reprezintă daune morale.
Din actele depuse la dosar rezultă că daunele materiale se referă la c/val culturilor, lipsa de folosință a imobilelor și confiscarea bunuri mobile dar și imobile, iar din dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, rezultă că legiuitorul a avut în vedere exclusiv bunurile imobile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 când a prevăzut modalitatea respectivă de reparare a prejudiciului cauzat de condamnarea cu caracter politic. Interpretarea menționată derivă din faptul că articolul precizat condiționează acordarea unor astfel de despăgubiri de nerestituirea bunurilor în natură sau prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005, acte normative ce reglementează situația imobilelor preluate abuziv.
Or, potrivit înscrisurilor de la dosar, a certificatului de moștenitor nr. 237 din 23.09.2009 (fila 11 dosar), după defunctul A. V., decedat la 08.08.2008, reiese că acestuia i-au fost restituite atât terenurile, cât și casa și anexele din satul Arborea, jud. B., astfel încât reclamanta nu mai poate beneficia de c/val acestora.
De asemenea, s-a reținut că în despăgubirile ce pot fi acordate în temeiul art. 5 lit. b din legea nr. 221/2009, nu se încadrează nici arenda în valoare de 170.000 euro pretinsă de reclamantă, motiv pentru care instanța nu a acordat-o.
Din procesul verbal nr.1863 din 22.03.1960 (fila 89 dosar) dar și din declarațiile martorilor, reiese că defunctului i-au fost confiscate animale, respectiv 2 cai, 4 oi, dar și o căruță.
Valoarea acestora se ridică la suma de 14.950 lei, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul J. S., respectiv cei 2 cai valorează 10.000 lei, 4 oi – 1.800 lei, iar căruța 3.150 lei, astfel că reclamanta are dreptul de a fi despăgubită numai cu această sumă.
Față de această situație de fapt și de drept expuse, Tribunalul a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul să-i acorde reclamantei suma de 14.950 lei cu titlu de despăgubiri și a respin celelalte pretenții ale reclamantei.
Împotriva sentinței civile nr. 233/12.03.2014 pronunțată de Tribunalul C.-S., au declarat recurs reclamanta C. V. și pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C.-S..
Reclamanta C. V. a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate cu consecința admiterii acțiunii și obligarea pârâtului la plata sumei de 469.968 lei cu titlu de despăgubiri.
În motivare, a arătat că nelegalitatea hotărârii atacate constă în faptul că instanța de fond i-a acordat în parte despăgubiri pentru prejudiciul material suferit de tatăl său prin confiscarea totală a averii în baza Sentinței penale, cu toate că dispoz. art. 5 alin 1, lit. b din Legea 221/2009 îndreptățește persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic sau urmașii acesteia, până la gradul II inclusiv să solicite instanței, în termen de 3 ani, obligarea statului la acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri în echivalent, în condițiile legii 10/2001 sau a Legii 247/2005.t
Din Sentința penală, procesul verbal de sechestru din 22.05.1959," procesul verbal de percheziție din 13.05.1959 și alte înscrisuri doveditoare ce se află la dosar, rezultă că s-a dispus confiscarea totală a averii ce se compunea din:
-Una casă de locuit cu anexe gospodărești;
-7,23 ha teren arabil;
-2 cai, 2 vaci, 4 oi țurcane;
-Una căruță cu osie de fier, plug cu tracțiune animală, grapă de fier, plug de prășit, semănătoare porumb.
Casa de locuit cu anexele gospodărești a fost demolată de autoritățile comuniste și evaluată de expert la suma de 46.024 lei.
In mod greșit instanța de fond nu i-a acordat contravaloarea acestor despăgubiri. Nu a formulat cerere de despăgubire în baza Legii 10/2001 și a Legii 247/2005 și nu i-a fost restituită în natură casa de locuit cu anexele gospodărești, motiv pentru care a solicitat despăgubiri în baza Legii 221/2009, cerere pe are o consideră legitimă.
De asemenea, consideră că este îndreptățită să solicite despăgubiri pentru lipsa de folosință a celor 7,23 ha teren agricol pe perioada de la confiscarea averii și până la restituirea terenului prin titlu de proprietate în baza Legii 18/1991, iar expertul a stabilit contravaloarea acestor despăgubiri.
Arată că, instanța de fond a greșit când a respins în mod nejustificat să acorde despăgubirile pentru toate animalele și uneltele agricole confiscate și anume: 2 vaci, plug cu tracțiune animală, grapă de fier, plug de prășit, semănătoare porumb, bunuri evaluate de expert.
În drept, invocă art. 304 pct. 8 și 9 Cod proc.civ.
Prin recursul declarat împotriva aceleiași hotărâri, pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C.-S., a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantă.
În motivare, a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, în raport de care reclamanta își putea valorifica drepturile, respectiv pretențiile referitoare la despăgubirile materiale privind bunurile mobile confiscate, prin procedura legilor speciale instituite după anul 1989: Legea nr. 10/2001, Legea nr. 18/1991 etc. în situația în care reclamanta nu a utilizat calea legilor speciale, este neîntemeiată solicitarea formulată în baza Legii nr. 221/2009, lege care se referă strict la toate celelalte despăgubiri ce nu au putut fi obținute în baza legilor speciale de reparație.
Apreciază că, textul art. 5 alin. 1 lit. b nu acordă dreptul la despăgubirile materiale solicitate prin acțiune și acordate în mod greșit de instanța de fond, în cuantum de 14.950 lei reprezentând daune materiale și 600 lei cheltuieli de judecată.
Din actele depuse la dosar rezultă că daunele materiale se referă la bunuri mobile, dar din dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 rezultă că legiuitorul a avut în vedere exclusiv bunurile imobile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 când a prevăzut modalitatea respectivă de reparare a prejudiciului cauzat de condamnarea cu caracter politic.
Această interpretare derivă din faptul că articolul precitat condiționează acordarea unor astfel de despăgubiri de nerestituirea bunurilor în natură sau prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005, acte normative ce reglementează situația imobilelor preluate abuziv.
Arată că modul de calcul a cuantumului despăgubirilor materiale, reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate, prin raportare la prețurile actuale, nu are temei legal.
Conform Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, nu există cadru, legal pentru acordarea de despăgubiri reprezentând daune materiale actualizate și nu se poate adăuga la lege.
În drept, invocă art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
Prin întâmpinare, reclamanta C. V. a solicitat respingerea recursului declarat de pârât și admiterea recursului declarat de reclamantă în cauză.
A arătat că, este greșită susținerea pârâtei recurente că în Legea nr. 221/2009 nu este prevăzută posibilitatea despăgubirii pentru bunurile mobile confiscate, ci numai pentru bunuri imobile. Art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 prevede: „acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâri de condamnare”. Bunurile confiscate sunt mobile și imobile. Dacă nu au fost restituite în natură sau echivalent prin alte legi de reparație, Legea nr. 221/2009 dă posibilitatea celor îndreptățiți la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâri de condamnare, iar, în cauză, valoarea bunurilor confiscate a fost stabilită prin expertiză necontestată de părți.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat iar al instituției pârâte este fondat.
Rezultă astfel că ambele recursuri vizează una și aceeași problemă, respectiv cea a interpretării dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 în raport cu care reclamanta consideră că trebuia să se dispună acordarea de despăgubiri și pentru alte bunuri decât cele stabilite de instanța de fond iar instituția pârâtă a considerat că pretențiile reclamantei trebuiau respinse în totalitate.
Ca urmare a unui reviriment de jurisprudență din ultima perioadă determinat de soluțiile cvasiunanime ale instanței supreme în cauze cu probleme juridice identice sau similare celei din dosarul de față - pe care instanțele din subordinea acesteia se cuvine a le avea în vedere ca reper judicios pentru realizarea dezideratului creării unei practici unitare la nivel național, de natură a evita discriminările la care ar putea fi expuși diferiți beneficiari ai Legii nr. 221/2009 aflați în aceeași situație ca și cea de față - Curtea constată, astfel cum a susținut instituția pârâtă, că interpretarea corectă a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b al acestei legi, presupune în mod necesar referința doar la dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005, fără recurgerea la alte criterii de interpretare din cele consacrate în lege, doctrină sau jurisprudență.
Că Legea nr. 221/2009 permite acordarea despăgubirilor prin raportare doar la legile menționate rezultă și din alin. 5 al art. 5 al acestei legi care stabilește că acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute la alin. 1 lit. b atrage încetarea de drept a procedurilor de soluționare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005, astfel cum ele au fost modificate și completate.
În concret, din condiția impusă de textul menționat pentru acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valoric al bunurilor confiscate (și anume aceea ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005) rezultă că numai echivalentul bănesc al bunurilor ce intră în domeniul de reglementare al acestor legi poate fi solicitat în baza articolului menționat, întrucât numai așa se explică trimiterea făcută de legiuitor la acestea.
În atare condiții, se impune a fi observat faptul că în domeniul de reglementare al legii nr. 10/2001 – astfel cum ea a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005 – nu intră decât terenurile și construcțiile (imobile prin natura lor) precum și utilajele și instalațiile preluate o dată cu imobilul (imobile prin destinație), fapt ce rezultă din conținutul neechivoc al art. 6 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001.
Art. 6 alin. 1 definește imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 ca fiind terenurile cu sau fără construcții, cu oricare din destinație avute la data preluării în mod abuziv precum și bunurile mobile devenite imobile prin incorporare în aceste construcții.
Art. 6 alin. 2 al Legii nr. 10/2001 prevede că măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau alte instituții juridice o dată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.
Rezultă, deci, că pretențiile care vizează orice alte bunuri mobile sau contravaloarea lipsei de folosință a bunurilor confiscate ori a recoltelor neculese nu intră în sfera a reglementare a Legii nr. 221/_, prin care nu s-a intenționat de altfel nici o repunere a persoanelor interesate în termenul de exercitare a procedurilor altor legi speciale de reparație materială.
În condițiile în care despăgubirile solicitate de reclamanta C. V. poartă asupra bunurilor mobile și imobile, utilajelor agricole, asupra animalelor domestice precum și asupra folosului nerealizat (prin lipsirea de folosința casei și a terenurilor cultivabile), toate confiscate în baza sentinței penale, în mod justificat urmează a se reține că aceste pretenții sunt excluse de la beneficiul măsurilor reparatorii, expres și limitativ prevăzute de art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/_.
Având în vedere, pe de o parte, faptul că prin acțiunea promovată de reclamantă s-a tins la stabilirea, prin procedurile judiciare prevăzute de lege, a unui drept subiectiv cu caracter patrimonial și nu la protecția juridică a unui asemenea drept preexistent iar, pe de altă parte, natura specială a căii de atac a recursului de față (care, potrivit art. 3041 Cod pr. civ., permite evocarea tuturor aspectelor ce țin de fondul cauzei atât sub aspectul netemeiniciei cât și al nelegalității iar nu numai a celor ce țin de nelegalitatea hotărârii – astfel cum ele sunt reglementate de art. 304 Cod pr. civ. în cazul regimului comun al acestei căi de atac – ) rezultă că natura incontestabilă a dreptului litigios urmează să se stabilească doar după finalizarea recursului.
De aceea, până la acest moment se poate proceda la reformarea, în conformitate cu legea corect interpretată, a hotărârii atacate fără riscul încălcării dreptului reclamanților la un proces echitabil (prevăzut de art. 6 par. 1 al Convenției) sau al dreptului lor de proprietate (prevăzut de art. 1 din Protocolul 1 – Adițional – la aceeași Convenție).
Trebuie precizat că reclamanta nu a făcut dovada că a urmat procedurile prevăzute de Legea nr. 10/2001, respectiv că ar fi depus vreo notificare cu privire la imobilul din litigiu, iar terenul confiscat (ce a aparținut tatălui său) a fost restituit în baza Legii nr. 18/1991.
În raport de aceste condiții și de soluția pronunțată, în baza art. 304 pct. 9 Cod pr. civ., Curtea va admite recursul pârâtului S. român prin reprezentanții săi legali și va modifica hotărârea recurată în sensul că va respinge în totalitate acțiunea reclamantei C. V..
Fiind stabilit conform prezentei, că pretențiile concrete ale reclamantei nu puteau fi admise potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 nici măcar parțial, în considerarea argumentelor expuse, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de aceasta împotriva aceleiași hotărâri prin care s-a solicitat majorarea despăgubirilor pentru daune materiale acordate de instanța de fond.
Luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta C. V. împotriva sentinței civile nr. 233/12.03.2014 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .
Admite recursul declarat de pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C.-S. împotriva aceleiași hotărâri pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge în tot acțiunea formulată de reclamanta C. V..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. C. C. R. M. L.
GREFIER,
L. P.
Red.M.L./ 23.09.2014
Tehnored L.P./24.09.2014
Ex.2
Primă instanță: S. B. – Tribunalul C.-S.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 106/2014. Curtea de Apel... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 490/2014. Curtea de... → |
|---|
