Conflict de competenţă. Sentința nr. 82/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Sentința nr. 82/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 26614/325/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 82

Camera de consiliu din 25 noiembrie 2014

PREȘEDINTE: M. L.

GREFIER: I. P.

S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria A. și Judecătoria Timișoara, cu privire la cererea formulată de B. E. Judecătoresc G. A. G., privind pe creditoarea . SRL împotriva debitoarei ., având ca obiect încuviințarea executării silite.

La apelul nominal, lipsă părțile.

Procedura este legal îndeplinită. Dată fără citarea părților, conform art. 135 alin. 4 Noul Cod de procedură civilă.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care văzând că nu sunt aspecte preliminare de lămurit, instanța reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

În deliberare asupra conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria A. și Judecătoria Timișoara, Curtea legal investită cu soluționarea acestuia potrivit art. 135 și următoarele Noul Cod de procedură civilă, reține următoarele:

Prin încheierea nr._/08.09.2014 pronunțată în dosar nr._, Judecătoria Timișoara a scos de pe rolul instanței dosarul nr._ având ca obiect cerere de încuviințare a executării silite formulate de B. E. Judecătoresc G. A. G., privind pe creditoarea . SRL, împotriva debitoarei ., și a trimis cauza Judecătoriei A..

Judecătoria Timișoara a reținut că prin suspendarea dispozițiilor art. 650 alin. 1 C.proc.civ., urmare a constatării neconstituționalității acestora, competența teritorială a instanței se stabilește potrivit regulilor generale în materie necontencioasă prevăzute de art. 528 alin. 1 C.proc.civ.

Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituția României, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

De asemenea, potrivit alin. 4 al aceluiași articol, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

În prezenta cauză, cererea de încuviințare a executării silite a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 04.09.2014, ulterior deci publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale nr. 348, în data de 16.07.2014, astfel că o aplicare a textului de lege declarat neconstituțional este de plano exclusă.

Mai mult, caracterul general obligatoriu al deciziei Curții Constituționale implică obligația instanțelor de a aplica întocmai dispozițiile acesteia la cauzele în care normele declarate neconstituționale au incidență.

Astfel, art. 528 alin. 1 C.proc.civ. stabilește că cererile necontencioase în legătură cu o cauză în curs de soluționare sau soluționată deja de o instanță se vor îndrepta la acea instanță.

Prin urmare, având în vedere faptul că cererea de încuviințare a executării silite are ca obiect sentința civilă nr. 3175/24.06.2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul_, definitivă la data de 30.07.2014, instanța a constatat că în cauză competența revine Judecătoriei A., potrivit anexei 1 din HG nr. 337/1993 privind stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii.

Prin sentința civilă nr._/06.10.2014, Judecătoria A., la rândul său, s-a declarat necompetentă și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Timișoara și constatând ivit conflictul negativ de competență a trimis dosarul Curții de Apel Timișoara.

Judecătoria A. a reținut că art. 528 alin. 2 Cod de procedură civilă, referitoare la procedurile necontencioase, face trimitere la normele care reglementează procedura contencioasă, motiv pentru care este aplicabil art. 107 alin. 1 Cod de procedură civilă, care consacră competența de drept comun în favoarea instanței de la domiciliul sau sediul debitorului.

În acest context, instanța a apreciat că prevederile art. 528 alin. 1 Cod de procedură civilă nu sunt aplicabile în speță întrucât pe de o parte legătura dintre cauza în care s-a pronunțat sentința ce constituie titlul executoriu și cererea de încuviințare a executării silite nu este suficient de caracterizată pentru a face incident acest text (creându-se o discriminare evidentă între debitorii din hotărâri judecătorești față de debitorii din alte titluri executorii), iar pe de altă parte nu asigură stabilirea instanței de executare conform considerentelor deciziei Curții Constituționale.

Curtea investită cu soluționarea regulatorului de competență, în baza art. 135 Cod pr civ. reține următoarele:

Prin Decizia nr. 348/17.06.2014 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 650 alin. (1) Cod pr. civ.

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a menționat că „în ceea ce privește stabilirea instanței de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor soluții clare și consacrate deja în legislație, precum judecătoria în circumscripția căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului sau locul unde urmează să se facă executarea”.

Pe de altă parte, din coroborarea dispozițiilor art. 528 (2) Cod pr. civ., cu cele ale art. 107 (1) Cod pr. civ. rezultă că în speță competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite, aparține instanței de la sediul debitoarei, respectiv Judecătoria Timișoara.

Față de considerentele arătate, Curtea în baza art. 135 (4) Cod pr. civ. stabilește competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRÂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de B.E.J. G. A. G., în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 25.11.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. L. I. P.

PREZENTA SE COMUNICĂ:

creditor - . SRL, cu sediul ales în A.,

G-ral V. M. nr. 19, .

debitor - ., cu sediul în loc. Satchinez nr. 777, județul T.

B. E. Judecătoresc G. A. G., A.,

., parter, .

Red. M.L./25.11.2014

Tehnored. I.P. 5 ex./26.11.2014/ 3 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 82/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA