Expropriere. Decizia nr. 10/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 10/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 968/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr. 10
Ședința publică din 14 Ianuarie 2014
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN M.T.I. PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI TIMIȘOARA împotriva sentinței civile nr. 2716/9.10.2013, pronunțată de Tribunalul A. – Secția Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta P. M., având ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, pentru reclamanta intimată se prezintă avocat M. A. în substituirea avocatului titular Stoianov L., lipsă fiind instituția pârâtă.
Din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel s-a prezentat doamna procuror I. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen și este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantei depune la dosar împuternicirea avocatului titular, delegația de substituirea a acestuia și concluzii scrise.
Reprezentanta Ministerului Public invocă excepția tardivității cererii de recurs, argumentând că aceasta a fost depusă la instanța de fond la data de 20.12.2013, cu depășirea termenului legal, raportat la împrejurarea că hotărârea pe care a recurat-o a fost comunicată recurentei la data de 15.11.2013.
Instanța învederează că unul din exemplarele cererii de recurs, aflată la dosar, poartă ca dată a transmiterii prin fax, ziua de 25.11.2013.
În situația arătată, reprezentanta Ministerului Public, precizează că nu susține excepția invocată.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei solicită respingerea recursului pentru motivele dezvoltate în concluzii scrise, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului, considerând că raportul de evaluare a imobilului expropriat a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale și că se impune respingerea acțiunii reclamantei, ca nefondată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin sentința civilă nr. 2716/9.10.2013, Tribunalul A. – Secția Civilă a admis în parte acțiunea civilă exercitată de reclamanta P. M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, având ca obiect despăgubiri.
În consecință, a dispus anularea în parte a Hotărârii de despăgubire nr. 202/203 din data de 10.10.2011 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010 cu privire la valoarea despăgubirilor și a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 8079 euro, echivalentul sumei de_ lei pentru exproprierea suprafeței de 1972 mp. de teren arabil.
De asemenea, s-a respins cererea reclamantei privind exproprierea suprafeței de 54 mp. teren și a mai fost obligat pârâtul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor Hotărârii de despăgubire nr. 202/203 din data de 10.10.2011 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010 s-a dispus exproprierea de la reclamantă a suprafeței de 1972 m.p., din terenul situat în localitatea Pecica, jud. A., având nr. cadastral_ și s-a stabilit ca limită a despăgubirilor suma de 0,16 euro/mp. Reclamanta a contestat această hotărâre susținând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
Instanța de fond a constatat că cererea reclamantei este grefată, într-adevăr, pe dispozițiile art. 22 alin. 1 din Legea nr. 255/2010 conform cărora, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute stabilite de expropriator se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.
Totodată s-a reținut că stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale, Legea nr. 255/2010, se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Astfel, s-a apreciat de către prima instanță că în cauză sunt incidente prevederile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform cărora: alin. 1 – „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”; alin.2 –„La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.
Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantei, s-a avut în vedere că potrivit Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară, valoarea pe 1 m.p. a terenului expropriat, este de 4,04 Euro/1 m.p.
De asemenea, s-a reținut că finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art.44 din Constituție, dar și de art.1 Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Față de acest aspect, s-a concluzionat că, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.
Constatând că, în realitate este o vânzare forțată, în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi afectat imobilul, prima instanță a considerat firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător, reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un beneficiu cert și previzibil.
Reținând ipoteza că exproprierea creează în sarcina statului obligația de a acorda expropriatului o despăgubire justă, conform art.481 din Codul civil, s-a remarcat faptul că Legea nr.255/2010 nu a modificat criteriile de determinare a despăgubirii, acestea fiind în continuare, la fel ca în cazul Legii nr. 198/2004: prețul de vânzare a imobilelor de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art.771 alin. (5) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal modificată, aceste criterii stând la baza HG nr.488/2011.
Împrejurarea dacă actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin HG nr.488/2011 este una corectă sau nu, în opinia primei instanțe, se determină în cadrul acțiunii civile exercitate potrivit art.22 alin.1 din Legea nr. 255/2010 împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în ipoteza în care această hotărâre preia valoarea despăgubirii stabilită prin hotărârea guvernului, iar expropriatul este nemulțumit de aceasta.
Potrivit îndrumărilor Curții de Apel Timișoara în cauze similare care au fost trimise spre rejudecare în vederea efectuării unui supliment de expertiză, Tribunalul A. în vederea realizării unei practici unitare și cu acordul reclamantei prin încheierea de ședință din data de 05.06.2013 a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză în care experții pentru stabilirea valorii de piața a terenului expropriat, vor utiliza următoarele comparabile (primul criteriu de comparabilitate l-a constituit localizarea - extravilanul localității Pecica, cu mențiunea că pentru eventualele diferențe se vor efectua corecții conform ghidurilor metodologice de evaluare):
În suplimentul la raportul de expertiză de la filele 270 – 277 dosar au fost utilizate următoarele comparabile;
- Teren extravilan Pecica, categoria de folosința curți construcții, cu suprafața de 8.371 mp, vândut la data de 17 mai 2012 prin contractul nr. 1650 cu 2,39 euro/m.p.; este situat la cea 300 m de intravilanul localității Pecica;
- Teren extravilan Pecica, categoria de folosință teren arabil, cu suprafața de 5000 m.p., vândut la data de 27 noiembrie 2012 prin contractul nr. 2.433 cu 4,1 euro/m.p.; este situat la cca. 3,8 km de intravilanul localității Pecica;
- Teren extravilan Pecica, categoria de folosință teren arabil și pășune (50% pășune), cu suprafața de 12.200 m.p., vândut la data de 12 august 2011 prin contractul nr. 1608 cu 2,5 euro/mp; este situat la cea 3,9 km de intravilanul localității Pecica;
- Teren extravilan Pecica, categoria de folosință teren arabil cu suprafața de 1539 m.p., vândut la data de 27 octombrie 2012 prin contractul nr. 3325 la prețul de 4,87 euro/m.p.
În urma procesului de evaluare a rezultat, conform grilei prezentate valoarea de piață unitară pentru terenul evaluat de 3,89 euro/mp.
Experții au mai precizat că valoarea obținută este similară cu cele obținute prin metoda comparațiilor cu utilizarea de oferte vânzare terenuri respectiv metoda de randament (ultimele două utilizate în raportul de expertiză inițial).
Astfel, s-a dedus că valoarea de piață estimată în raportul de expertiză tehnică judiciară este corectă - 3,76 euro/mp prin metoda comparațiilor directe, respectiv 4,04 euro/mp prin metoda capitalizării rentei funciare și 4,16 prin metoda investițiilor.
Având în vedere valoarea de piață unitară obținută în suplimentul la raportul de expertiză, de 3,89 euro/m.p., valoare extrem de apropriată de cea stabilită în raportul de expertiza întocmit în acest dosar, tribunalul a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a dispus anularea în parte a Hotărârii de despăgubire nr. 202/203 din data de 10.10.2011 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010 cu privire la valoarea despăgubirilor și a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 8079 euro, echivalentul sumei de_ lei pentru exproprierea suprafeței de 1972 m.p. de teren arabil, reprezentând valoarea terenului expropriat și dauna pentru redobândirea terenului.
De asemenea, tribunalul a respins și solicitarea reclamantei privind obligarea pârâtei la exproprierea suprafeței de 54 m.p. teren agricol pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 22 din Legea 255/2010 (reluându-se conținutul art. 9 din Legea 198/2004, act normativ abrogat prin Legea 255/2010) „expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzut de art. 19 se poate adresa instanței judecătorești în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferul dreptului de proprietate”.
Potrivit alin. 3 al art. 22 din Legea 255/2010, acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21- 27 din Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
Analizând dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 prin raportare la dispozițiile art. 21- 27 din Legea 33/1994, instanța de fond a constatat că prevederile acestei din urmă legi (33/94) se aplică doar în ce privește stabilirea despăgubirii (anume efectuarea expertizei, modul de stabilire a despăgubirii etc.) neaplicându-se dispozițiile referitoare la exproprierea unei suprafețe mai mari de teren decât cea stabilită de expropriator.
Mai precis, s-a arătat că art. 24 al. 4 din Legea nr. 33/1994 reglementează posibilitatea ca în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți din teren construcție, proprietarul expropriat poate să solicite instanței exproprierea totală, urmând ca instanța să aprecieze dacă exproprierea în parte este posibilă.
În opinia instanței de fond, dispoziția legală susmenționată nu poate fi aplicată în prezenta cauză, întrucât Legea nr. 255/2010 (precum și Legea nr. 198/2004 în vigoare la momentul emiterii hotărârii de expropriere și stabilire a despăgubirilor), ca lege specială în raport cu Legea nr. 33/1994 nu prevede decât posibilitatea contestării despăgubirii, iar nu și contestarea altor aspecte legate de transferul dreptului de proprietate către expropriator; în acest sens, apreciindu-se ca fiind elocvent art. 22 al. 1 din Legea nr. 255/2010 (echivalent al art. 9 din Legea nr. 198/2004) care prevede expres că nu se poate contesta transferul dreptului de proprietate asupra imobilului, voința legiuitorului fiind evidentă în sensul că singurul aspect contestabil de către expropriat este cuantumul despăgubirii, sub cele două componente ale sale, stabilite prin Legea nr. 33/1994, anume: valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului (art. 26).
Prin urmare, prima instanță a conchis că reclamanta nu are la îndemână niciun temei legal de a pretinde exproprierea unei suprafețe mai mari sau mai mici de teren decât cea stabilită de expropriator, putând pretinde doar despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin expropriere; argumentându-se că acest aspect rezultă cu claritate din faptul că legiuitorul a înțeles să facă trimitere la aplicarea art. 21- 27 din Legea nr. 33/1994, doar în ce privește stabilirea despăgubirii, precizare care nu era necesară dacă s-ar admite posibilitatea contestării și a suprafeței expropriate, conform art. 24 al.3 din Legea 33/1994.
Privitor la cheltuielile de judecată, s-a reținut că, fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții „care cade în pretenții”, sens în care, tribunalul a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, instituția pârâtă solicitând modificarea ei în sensul respingerii în integralitate a acțiunii reclamantei.
În motivarea recursului s-a arătat aceea că nu trebuie avut în vedere în aprecierea despăgubirilor decât raportul de expertiză care a stat la baza Hotărârii de stabilire a despăgubirilor – pe care reclamanta a contestat-o în prezentul dosar – și care a fost elaborat cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 1 al. 7-9 din Legea nr. 255/2010 care obligă evaluatorul a se raporta la expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 al. 5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, valoarea despăgubirilor a fost estimată și conform prevederilor Legii nr. 33/1994 precum și standardului internațional IVS 1 reprezentând o valoare specială a terenurilor, compusă din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
Este important de avut în vedere și faptul că raportul de evaluare a fost întocmit analizând piața specifică a proprietăților imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum: definirea pieței (tipul de proprietate, potențialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor arendași), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieței (cererea probabilă, oferta comparativă).
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 C.pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat motivat de faptul că expertiza pe care s-a bazat sentința a fost efectuată în raport cu datele concrete și actuale ale pieței imobiliare din zona în care este amplasat terenul în litigiu și cu observarea corectă a criteriilor de evaluare stabilite de legiuitor prin dispozițiile art. 26 ale Legii nr. 33/1994 care este legea cadru în materia exproprierilor și la care face trimitere Legea nr. 255/2010 pe care s-au întemeiat deciziile autorităților statului, de expropriere a terenului în discuție și de stabilire a despăgubirilor.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 129 al. 6 C.pr.civ., cu cele ale art. 3041 C.pr.civ. dar și pe baza probelor de la dosar, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Rezultă astfel că recursul instituției pârâte poartă asupra unui singur aspect de nelegalitate a hotărârii, respectiv cel referitor la criteriile legale ce trebuie avute în vedere pentru stabilirea despăgubirilor corespunzătoare valorii terenului expropriat.
În examinarea acestei critici, Curtea va reține următoarele:
În aprecierea corectă a situației din dosar este important a se observa faptul necontestat potrivit căruia reclamanta a fost proprietara terenului expropriat, că acest fapt s-a produs sub incidența Legii nr. 255/2010 și a H.G. nr. 416/2010 completată cu H.G. nr. 488/2011 și că, în atare condiții, trebuie să beneficieze de acordarea unor despăgubiri conform legii.
În raport de aceste date, Tribunalul A. ca instanță de fond, în mod judicios a considerat că stabilirea despăgubirilor în temeiul legii speciale (Legea nr. 255/2010) se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Conform art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Cu alte cuvinte, în alcătuirea acestei valori intră două elemente: unul variabil, ce ține de particularitățile dreptului subiectiv al fiecărui proprietar, apreciat în raport de caracteristicile proprii imobilului expropriat și un altul, identic pentru toți subiecții, apreciat în raport de criteriul valorii de tranzacție pentru terenuri similare la momentul efectuării expertizei.
Acest din urmă criteriu este expresia tratamentului juridic, egal și nediscriminatoriu, al proprietarilor imobilelor, din partea statului ce este obligat să-i recompenseze pentru privarea de bunurile lor.
Totodată, instituirea acestui criteriu unic a fost necesară pentru că, fără plata unei sume rezonabile raportat la valoarea bunurilor, exproprierea ar constitui o atingere excesivă a dreptului la respectarea bunurilor prevăzut de art. 1 din Protocolul 1 al Convenției, rupând echilibrul necesar ce trebuie să existe între imperativul protecției acestui drept și asigurarea realizării obiectivelor de interes general care au impus-o.
Făcând aplicarea corectă a exigențelor legale menționate, prin raportul de expertiză s-a stabilit că prețul mediu de vânzare pe piața liberă a unor terenuri cu situație similară (respectiv a unor terenuri agricole în extravilan) situate în aceeași unitate administrativ-teritorială (localitatea Pecica, jud. A.) este de 3,76 euro/m.p., astfel cum rezultă din contractele de vânzare-cumpărare încheiate la data de 12.08.2012, 17.05.2012, 27.11.2012, autentificate de notari publici din birouri diferite și depuse în copie la dosar.
Având în vedere valoarea astfel stabilită prin expertiză precum și suprafața de 1972 m.p. ce a fost expropriată din patrimoniul reclamantei P. M. rezultă că despăgubirea ce trebuie acordată cu acest titlu este de 35.399 lei (monedă oficială ce trebuie avută în vedere de autorități), adică echivalentul a 8.079 euro, sumă la a cărei plată, în mod justificat, a fost obligată instituția pârâtă de către instanța de fond.
Întrucât în recursul declarat de instituția pârâtă nu a fost criticat decât modul de stabilire a valorii terenului expropriat, nu și aspectul stabilirii în sarcina aceluiași pârât a obligației de plată a prejudiciului colateral încercat de reclamantă și pentru că, potrivit art. 129 al. 6 C.pr.civ., judecătorii, în respectul dreptului de disponibilitate al părților asupra propriilor cereri, nu pot hotărî decât asupra obiectului acestora, Curtea nu va putea extinde, din oficiu, controlul judiciar asupra acestui aspect.
Pentru toate aceste considerente de drept și de fapt, Curtea constată ca fiind legală și temeinică sentința civilă nr. 2716/9.10.2013 pronunțată de Tribunalul A. – Secția Civilă, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva acesteia de către instituția pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul S. R. prin MTI prin CNADNR SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva sentinței civile nr. 2716/9.10.2013 pronunțată de Tribunalul A. – Secția Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 Ianuarie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. CALAICLAUDIA R. M. L.
Grefier,
O. IOȚCOVICI
Red.D.C./20.01.2014
Tehnored.O.I./2 ex/22.01.2014
Instanță fond: Tribunalul A. – jud. A. Ș.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 779/2014. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 193/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
