Legea 10/2001. Decizia nr. 193/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 193/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 2082/30/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 193/A
Ședința publică din 11.12.2014
PREȘEDINTE: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: R. P.-D.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. de Comerț, Industrie și Agricultură T. împotriva sentinței civile nr. 1456/PI/12.06.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții M. Timișoara, P. M. Timișoara, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamanta-recurentă consilier juridic V. M. C., lipsă fiind pârâții-intimați M. Timișoara, P. M. Timișoara și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, verificarea actelor și lucrărilor dosarului, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentatul reclamantei-recurente depune delegație de reprezentare.
Instanța pune în discuția reprezentantului reclamantei recalificarea căii de atac declarată, din recurs în apel, având în vedere că acțiunea civilă de față a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 20.03.2014, sub imperiul noului c.pr.civ., iar dispozițiile art. 466 alin. 1 reglementează în mod expres calea de atac împotriva hotărârii de fond ca fiind apelul.
Reprezentantul reclamantei este de acord cu recalificarea căii de atac din recurs în apel.
În raport cu stadiul procesual, data promovării litigiului și dispozițiile noului c.pr.civ. cum de altfel se reține și în cuprinsul hotărârii atacate, hotărârea instanței de fond este susceptibilă de a fi atacată cu apel, punct de vedere susținut și de către recurent astăzi în ședință publică.
În consecință, recalifică calea de atac exercitată de reclamant din recurs în apel, aceasta urmând a fi soluționată în complet de doi judecători stabiliți conform planificării de ședință, respectiv Președinte: M. G. și Judecător: A.-M. N..
Instanța pune în discuția reprezentantului reclamantei-apelante aspectele legate de termenul de 30 de zile în care se pot depune la dosar motivele de apel conform dispozițiilor art. 457 alin. 4 N. c.pr.civ..
Reprezentantul reclamantei-apelante declară că nu mai este nevoie de acordarea unui nou termen de judecată pentru împlinirea acestui termen, motivele invocate în cererea de recurs fiind aceleași și pentru recalificata cerere de apel.
Instanța acordă cuvântul pe probe.
Reprezentantul reclamantei-apelante, în conformitate cu caracterul devolutiv al apelului, depune la dosar o cerere în probațiune cu înscrisuri, reprezentate de un referat emis de pârâții 1 și 2 și respectiv extras de pe portalul Judecătoriei Timișoara cu privire la dosarul nr._/325/2014.
Întrebat fiind de instanță, reprezentantul reclamantei-apelante, declară că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat și depune concluzii scrise.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile de soluționat acordă cuvântul pe cererea de apel.
Reprezentantul reclamantei-apelante solicită instanței admiterea apelului fără cheltuieli de judecată. Solicită a se avea în vedere prevederile art. 3 alin. 1 lit c din Legea nr. 10/2001 și că decizia nu are temei legal. S-a depus la dosar și referatul Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, motiv pentru care se solicită a se lua act de acesta. În susținere arată că într-un alt litigiu instituția publică a constatat că decizia anterioară, este temeinică și legală, astfel că Decizia nr. 52 trebuie anulată.
Notă
După dezbateri, dar înainte de închiderea ședinței de judecată se prezintă pentru pârâții-intimați M. Timișoara și P. M. Timișoara, consilier juridic A. G., care depune la dosar delegație de reprezentare și solicită respingerea apelului.
CURTEA
În deliberare asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._, la data de 20.03.2014, reclamanta C. de Comerț, Industrie și Agricultură T., în contradictoriu cu pârâții M. Timișoara, P. M. Timișoara și S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, a formulat contestație împotriva Dispoziției Primarului M. Timișoara nr. 52/16.01.2014, privind punerea în aplicare a S.C nr. 134/27.06.2012 a Tribunalului T. definitivă și irevocabilă la imobilul situat în Timișoara, Piața Victoriei, nr. 3, pe care solicită instanței să o anuleze întrucât este netemeinică și nelegală, respectiv să constate că imobilul înscris în CF nr. 226 Timișoara nr. top. 203 reprezentând Casa cu 5 etaje și curte - 930 m.p. în P-ța Victoriei nr. 3 (fost Bv. 30 Decembrie) i-a fost restituit prin Dispoziția Primarului M. Timișoara nr. 424 din 12.02.2010, restituindu-i-se în natură spațiile cu altă destinație nr. 1, 2, 3, 4 și 26 precum și apartamentele nr. 12, 14, 14D și 23, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare coroborate cu prevederile H.G. nr. 250/2007, în data de 12.04.2010 cu ocazia încheierii procesului-verbal de restituire (încheiat în baza Dispoziției nr. 424/12.02.2009) se menționându-se fără echivoc de către Primăria M. Timișoara faptul că încăperea 6 (în suprafață de aproximativ 73.08 mp) a SAD 3 este folosită de către UNIC SA, însă nu face parte din contractul de vânzare-cumpărare nr. 62/23.07.2003 încheiat de pârâtă cu Primăria M. Timișoara.
În ceea ce privește temeiul legal stipulat în cuprinsul dispoziției contestate (nr. 52/16.01.2014) respectiv art. 21 din Legea nr. 10/2001, republicată cu modificările și completările ulterioare, reclamanta a arătat că dispozițiile invocate nu se circumscriu sferei de aplicare a unei revizuiri/anulări a unei dispoziții emise de aceeași entitate.
În subsidiar, în cazul în care nu este posibilă atribuirea în natură către reclamantă a spațiului antemenționat la pct. 2 (încăperea 6 în suprafață de aproximativ 73.08 mp a SAD 3), reclamanta a solicitat obligarea pârâților la despăgubiri prin compensare cu alte bunuri sau servicii (art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001), ori acordarea de măsuri compensatorii în condițiile legii.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că, în fapt, a dobândit în 12.02.2010, prin Dispoziția Primarului M. Timișoara nr. 424, restituindu-i-se în natură spațiile cu altă destinație nr. 1, 2, 3, 4 și 26 precum și apartamentele nr. 12, 14, 14D și 23, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare coroborate cu prevederile HG nr. 250/2007. În data de 12.04.2010 cu ocazia încheierii procesului-verbal de restituire (încheiat în baza Dispoziției nr. 424/12.02.2009) s-a menționat fără echivoc de către Primăria M. Timișoara faptul că încăperea 6 a SAD 3 este folosită de către UNIC SA, însă nu face parte din contractul de vânzare-cumpărare nr. 62/23.07.2003 încheiat de pârâtă cu Primăria M. Timișoara.
În continuare reclamanta a făcut precizări referitoare la istoricul proprietății imobilului, arătând că actualmente, C. de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara a devenit proprietara de jure a imobilului, fapt atestat de titlul de proprietate emis de Primăria M. Timișoara, titlu care delimitează fără echivoc limitele proprietății reclamantei, fapt menționat și în cartea funciară a imobilului. S-a arătat că există decizia Primarului M. Timișoara nr. 424/12.02.2009 și procesul-verbal de predare-primire aferent emise în baza Legii nr. 10/2001 prin care reclamantei i-a fost restituit imobilul situat în Timișoara, Piața Victoriei, nr. 3, precum și Cartea Funciară aferentă acestui imobil care atestă în mod indubitabil că proprietatea asupra spațiului în cauză îi aparține și mai mult decât atât nu a fost niciodată în proprietatea pârâtei.
În lumina celor de mai sus a amintit Cauza Brumărescu împotriva României în cuprinsul căreia se stipulează cu claritate faptul că nu se poate vinde un bun care nu aparține vânzătorului și că cumpărătorul nu ar fi putut cumpăra acest spațiu decât acționând cu rea credință și V. împotriva României.
S-a precizat că actualmente prezumtivului titlu de proprietate în temeiul căruia P. M. Timișoara a emis dispoziția nr. 52/16.01.2014 se bazează pe o sentință judecătorească care printre altele vizează o contestație recalificată în acțiune în revendicare, care s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut.
Mai mult decât atât, s-a susținut cp instanța care a emis sentința civila nr. 134/27.06.2012 nu a reușit să statueze care este titlul de proprietate care a stat la baza a considerentelor sentinței: fie contractul de vânzare-cumpărare nr. 62/2003 sau hotărârile invocate constituie modul de dobândire al dreptului de proprietate asupra spațiului în litigiu în condițiile în care acestea nu au un caracter atributiv sau constitutiv de drepturi.
În ceea ce privește prevederile Dispoziției nr. 52/16.01.2014, s-a precizat că acestea sunt ambigue, respectiv art. 1 din această dispoziție prin care se amintește doar că se i-a act de Sentința Civila nr. 134/27.06.2012 pronunțată de Tribunalul T., în condițiile în care în preambulul acesteia se menționează ca temei legal de emitere al documentului art. 21 din Legea nr. 10/2001 care privesc emiterea deciziei de restituire. S-a subliniat că însuși emitentul dispoziției recunoaște faptul că nu avea temei pentru emiterea actului de restituire dar totuși emite o dispoziție prin care ia act de o sentința pronunțata . care a fost parte.
În drept, reclamanta a invocat Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată cu modificările și completările ulterioare (art.26.alin.3), art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, în subsidiar art.1516 Cod civil.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Timișoara a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, sa dispună anularea dispoziției primarului nr. 52/2014. Solicita instanței de fond sa constate pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice ca și reprezentant al Statului R. și implicit respingerea acțiunii fata de aceasta entitate.
În susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice ca și reprezentant al Statului R., pârâta a învederat faptul că, părți ale raportului juridic derivat din conținutul dispoziției nr. 424/2009 și cea a dispoziției nr. 52/2014 (a cărei anulare o solicita reclamanta), au fost Primăria municipiului Timișoara și CCIAT, fără ca Ministerul Finanțelor Publice sa fie parte a acestui raport juridic. Mai mult, din conținutul dispoziției nr. 424/2009 s-a susținut că rezulta faptul că "imobilul revendicat a trecut de la C. de comerț și industrie Timișoara în proprietatea Statului R. prin Ministerul Comerțului și Alimentației în baza legii pentru desființarea Camerelor de Comerț și Industrie ...". în aceste condiții, Ministerul Finanțelor Publice nu poate avea calități procesuala pasiva în speța de fata, drept pentru care solicita respingerea acțiunii fata de MFP .
Prin întâmpinarea formulată, pârâții P. M. Timișoara și M. Timișoara, au solicitat respingerea contestației ca nefondata, netemeinică și nelegală, având în vedere că în fapt, prin art. 1 din Dispoziția nr. 52/16.01.2014 s-a luat act de prevederile Sentinței Civile nr. 134 din 27.06.2012 a Tribunalului T., definitivă și irevocabilă, conform căreia s-a constatat nulitatea parțială a Dispoziției Primarului M. Timișoara nr. 424/12.02.2009 și a procesului verbal de restituire înregistrat sub nr. de DP2009-_/12.04.2010 încheiat de M. Timișoara - Direcția de Patrimoniu în partea referitoare la încăperea 6 a SAD nr. 3, situat la parter cu 5,40% părți comune și 50/930 mp, dispunându-se totodată rectificarea CF nr._-C1-U8 Timișoara, nr. top. 203/III în sensul radierii dreptului de proprietate al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara și sistarea acestei cărți funciare.
S-a arătat că rezultă fără echivoc faptul ca P. M. Timișoara în respectarea prevederilor sentinței civile menționate anterior, a emis actul administrativ ce face obiectul prezentei contestații în scopul finalizării procedurii administrative declanșate în baza Legii nr. 10/2001.
Pârâții au susținut că prin emiterea Dispoziției nr. 424/12.02.2009 P. M. Timișoara a soluționat pe fond notificările depuse în baza Legii nr. 10/2001 de către reclamantă și a dispus restituirea în natura către aceasta a S.A.D nr. 3 situat la parter cu 5,40% părți comune și 50/930 mp. Raportat la aceste aspecte au considerat că este lipsita de temei legal solicitarea din subsidiar a reclamantei cu privire la obligarea pârâtului la acordarea despăgubirilor prin compensare cu alte bunuri sau servicii deoarece prin Dispoziția nr. 424/2009, P. M. Timișoara a dispus restituirea în natura a spațiului S.A.D. nr. 3 iar aceasta soluție a fost ulterior modificata de către instanțele de judecata.
Referitor la aspectele sesizate de contestatoare în legătura cu titlul de proprietate asupra spațiului S.A.D. nr. 3, istoricul proprietății imobilului și starea actuala de fapt acestuia, pârâții au invocat prezumția de lucru judecat, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. 2 C.civ., prevederi aplicabile până la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010). Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. 2 C.civ., în relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate judeca o nouă acțiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorești anterior.
Pentru toate aceste motive, pârâții au solicitat respingerea contestației formulata de reclamanta C.C.I.A.T ca nefondata, netemeinica și nelegala cu consecința menținerii ca temeinica și legala a Dispoziției Primarului M. Timișoara nr. 52/16.01.2014.
În drept, pârâții au invocat prevederile art. 205 Cod.Pr.Civ, Legea nr. 10/2001.
Prin sentința nr. 1456/PI/12.06.2014 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul T. a respins acțiunea formulată de reclamanta C. de Comerț, Industrie și Agricultură T. în contradictoriu cu pârâții P. M. Timișoara, M. Timișoara prin Primar și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara.
Pentru a hotărî prima instanță a reținut că într-adevăr, prin Dispoziția nr. 424/12.02.2009 emisă de P. M. Timișoara s-a dispus restituirea în natură către petiționară (printre alte imobile) și a S.A.D. nr. 3 situat la parter cu 5,40% părți comune și 50/930 mp: iar, cu ocazia întocmirii procesului verbal de restituire din data de 12.04.2010, s-a menționat că încăperea 6 (în suprafață de aproximativ 73.08 mp) a SAD 3 este folosită de către UNIC SA, însă nu face parte din contractul de vânzare-cumpărare nr. 62/23.07.2003 încheiat de pârâtă cu Primăria M. Timișoara.
S-a reținut că dispoziția supra anunțată a făcut obiectul controlului judiciar fiind anulată parțial în partea referitoare la încăperea 6 a SAD nr.3, situat la parter, cu 5,40% părți comune și 50/930 m.p., reținându-se că dreptul de proprietate asupra acestui spațiu aparține S.C. UNIC. S.A., cu consecința radierii dreptului de proprietate al petiționarei C. de Comerț, Industrie și Agricultură T. din Cf_-C1-U8 Timișoara nr. top 203/III (a se vedea sentința civilă nr. 134/27.06.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar_, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 9/A/28.01.2013 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, dată în dosar nr._ *, și irevocabilă prin decizia civilă nr. 4351/9.10.2013 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr._ ).
Astfel s-a reținut că în acest context prin Dispoziția Primarului M. Timișoara nr. 52 din 16.01.2014 - pendinte atacată -, nu s-a făcut altceva decât să se ia act de hotărârile judecătorești antemenționate, reproducându-se dispozitivul Sentinței Civile nr. 134/27.06.2012 pronunțată de Tribunalul T..
Așa stand lucrurile, cu forța evidentei tribunalul a reținut că se conturează și concluzia ca numai ignorând statuările obiectivate în corpul hotărârilor judecătorești supra anunțate (care, într-o logică normativistă, se arata a avea valoarea unor norme individuale, de sorginte jurisdicționala, fiind cele mai tipice acte de aplicare a dreptului); și nesocotind puterea lucrului judecat, petiționara a recurs din nou la concursul justiției, pe calea contestației contra Dispoziției Primarului M. Timișoara nr. 52/16.01.2014 (și prin care s-a dat eficiență maximă hotărârilor judecătorești supra anunțate) pentru a obține retrocedarea spațiului în litigiu - constând în încăperea 6 (în suprafață de aproximativ 73.08 mp) a SAD 3.
Fără a observa, așa cum în rigoarea imperativului pct. 4 apartenent art. 1200 în corelație cu acela al alin. (2) apartenent art. 1202, ambele din legea civila de la 1864 incidentă în speță (chemate sa configureze legislativ prezumția lucrului judecat, - forma în care se manifesta autoritatea de lucru judecat atunci când nu exista identitatea de elemente cerute de aceeași lege civila, prin al sau art. 1201, ci doar o suprapunere de chestiuni litigioase), instanța de fond a reținut că trebuia să facă, ca statuările jurisdicționale redate în corpul deja evocatelor hotărâri judecătorești, se manifesta cu caracter absolut, - cu precădere în limita identificării titularului dreptului de proprietate asupra încăperii nr. 6 a SAD nr. 3, situat la parter, cu 5,40% părți comune și 50/930 m.p., ce nu îngăduie a fi contrazis; si, nici ca, autoritatea procesuala a actelor jurisdicționale în discuție (exprimând sau nu adevărul, rezulta din puterea conferita de lege instanței de judecata, de a transa definitiv o chestiune litigioasa), obstacula, prin efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, reluarea verificării aceleiași chestiuni - aceea a dreptului de proprietate asupra încăperii 6 a SAD nr. 3, situat la parter, cu 5,40% părți comune și 50/930 m.p.-, și care a fost tranșată irevocabil în favoarea S.C. UNIC. S.A.
De aceea, reluând recapitulativ cele expuse, tribunalul, în temeiul art. 26 alin. 3 apartenent legii cu nr. 10/2011 a respins acțiunea formulată de către reclamanta C. de Comerț, Industrie și Agricultură T., în contradictoriu cu pârâții M. Timișoara, P. M. Timișoara, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.R.F.P. Timișoara.
Împotriva sentinței civile nr. 1456I/12.06.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ a declarat recurs, recalificat ca apel, reclamanta C. de Comerț, Industrie și Agricultură T. care a solicitat admiterea lui, casarea sentinței civile în temeiul art. 496 și 498 c.pr.civ. și art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, raportat la art. 486, 488 alin. 1 pct. 5 și 8 c.pr.civ., în sensul admiterii acțiunii civile, respectiv anularea ca netemeinică și nelegală a Dispoziției nr. 52/16 ianuarie 2014 emisă de P. M. Timișoara, pentru punerea în aplicare a sentinței civile nr. 134/27.06.2014 a Tribunalului T., definitivă și irevocabilă, referitoare la imobilul situat în Timișoara, P-ța Victoriei nr. 3.
În motivare, reclamanta apelantă invocă nelegalitatea hotărârii primei instanțe pentru încălcarea normelor de procedură, ce atrag sancțiunea nulității.
În concret, se susține că instanța nu a pus în discuția părților și nu s-a pronunțat pe excepția invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T., prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, respingând neîntemeiat și probatoriul cu documente aflate în posesia pârâtului I, M. Timișoara.
Un alt motiv de ( recurs) apel se referă la nerespectarea dispozițiilor art. 3 alin. 1 lit. „c” din Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare, potrivit cu care „ persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 06 martie 1945; îndreptățirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea că activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă, precum și partidele politice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă și-au reluat activitatea în condițiile legi.
Sub acest aspect, se susține că Dispoziția nr. 52/16 ianuarie 2014, constatată în prezentul dosar, se adresează unei persoane juridice ce nu se încadrează în norma legală sus-menționată, și astfel, se subliniază că M. Timișoara prin Primar și P. M. Timișoara nu aveau îndrituirea legală de a emite dispoziția.
Reclamanta arată că Dispoziția nr. 52/16 ianuarie 2014 emisă de P. M. Timișoara este nelegală, are dispoziții ambigue, contrare atât sentinței civile nr. 134/27.06.2012 a Tribunalului T., cât și dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001. În concret, se susține că P. M. Timișoara nu avea temei pentru emiterea actului de restituire, un argument în plus fiind și Încheierea de respingere a intabulării dreptului de proprietate a așa-zisei persoanei juridice îndreptățite, conform sentinței civile nr. 134/2012 a Tribunalului T..
Prin întâmpinarea depusă la 17 octombrie 2014, intimații M. Timișoara prin Primar și P. M. Timișoara au solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a Dispoziției nr. 52/2014 emisă de P. M. Timișoara întocmai cu dispozițiile sentinței civile nr. 134/2012 a Tribunalului T., definitivă și irevocabilă, soluționându-se, astfel, pe fond, notificările formulate de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001. În consecință, susțin intimații, reclamanta nu mai poate formula noi cereri de obligare a pârâtelor la plata de despăgubiri prin compensare cu alte bunuri, întrucât modalitățile concrete de restituire în natură și acordare de alte măsuri, în compensare, au fost tranșate irevocabil prin sentința civilă nr. 134/2012 a Tribunalului T..
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate de reclamantă, raportat la obiectul cauzei, temeiul de drept indicat și actele depuse în susținere, Curtea constată că este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Obiectul concret dedus judecății de reclamanta C. de Comerț, Industrie și Agricultură T. în prezenta cauză îl constituie cererea sa de „…anulare a Dispoziției nr. 52/16 ianuarie 2014 emisă de P. M. Timișoara, pentru punerea în aplicare a sentinței civile nr. 134/27.06.2012 pronunțată de Tribunalul T., definitivă și irevocabilă, referitoare la imobilul situat în Timișoara, P-ța Victoriei nr. 3, restituirea în natură a spațiului aferent apartamentului nr. 6, în suprafață de 73,08 mp - SAD3, sau, compensarea cu alte bunuri sau servicii”.
Motivarea de drept invocată de reclamantă în prezenta cerere o constituie faptul că acest spațiu, antemenționat, i-a fost restituit prin Dispoziția nr. 424/12.02.2010 emisă de P. M. Timișoara.
Susținerile reclamantei sunt nefondate și infirmate de înscrisurile elocvente depuse la dosar, ce scot în evidență faptul că:
Deși inițial, prin Dispoziția nr. 424/2010 emisă de P. M. Timișoara, i s-a restituit în natură, între alte imobile, și cel în litigiu, respectiv S.A.D. nr. 3, prin sentința civilă nr. 134/27.06.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, definitivă și irevocabilă, s-a dispus anularea parțială a Dispoziției nr. 424/12.02.2010 emisă de P. M. Timișoara, în partea referitoare la S.A.D. nr. 3, reținându-se dreptul de proprietate asupra acestuia în favoarea S.C. Unic S.A. În consecință, s-a dispus radierea dreptului de proprietate al reclamantei din CF 400 893-C1-U8 Timișoara, nr. top 203/III.
Sentința civilă nr. 134/2012 a Tribunalului T., prin care s-a dispus anularea parțială a Dispoziției nr. 424/2009 a Primarului M. Timișoara, ( invocată de reclamantă în prezentul demers judiciar) tocmai pentru spațiul SAD nr. 3, revendicată de reclamantă, a rămas definitivă și irevocabilă la data de 09 octombrie 2013, prin decizia civilă nr. 435/09.10.2013 a Înalta Curte de Casație și Justiție București. Ori formularea prezentei acțiuni la data de 20.03.2014, și invocarea în favoarea susținerilor reclamantei a Dispoziției 424/2009 a Primarului M. Timișoara ( anulată deja, irevocabil, într-un dosar în care reclamanta figura ca parte) este nelegală și lipsită de orice suport juridic.
În plus, prin Dispoziția nr. 52/16 ianuarie 2014 emisă de P. M. Timișoara, s-a pus în aplicare întocmai ceea ce s-a dispus - irevocabil – prin hotărârile judecătorești pronunțate în dosar nr._ al Tribunalului T..
În această situație, reiterarea de către reclamantă în prezenta acțiune, a unor aspecte ce țin de fondul pretențiilor sale privind imobilul SAD nr. 3, ignoră statuările instanței, intrate în puterea lucrului judecat, tinzând astfel la o nouă judecată de fond.
Puterea de lucru judecat reprezintă o prezumție legală absolută, irefragabilă, ce dispensează de orice dovadă pe acela în favoarea căruia operează, respectiv, dacă într-un proces anterior s-a recunoscut un drept, titularul acestuia nu va mai trebui să dovedească, într-un litigiu ce ar pune în discuție existența acelui drept, faptele pe care se sprijină dreptul său, și, deci, o să repete probele deja administrate într-un alt cadru procesual, fiind suficient a proba că dreptul i-a fost recunoscut printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă.
Prezumția de lucru judecat reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat, în sensul că ceea ce a fost dezlegat jurisdicțional nu mai poate fi combătut, și constituie instrumentul juridic ce consacră regulile potrivit cărora, pe de o parte, o acțiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar pe de lată parte, o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazisă printr-o altă hotărâre.
În raport de aceste considerente, susținerile reclamantei privind nelegalitatea hotărârii apelate sunt nefondate întrucât, pe de o parte, respingerea acțiunii pe excepția incidenței puterii de lucru judecat înlătură și împiedică examinarea oricăror alte excepții invocate de părți, dat fiind caracterul absolut al excepției puterii de lucru judecat.
În plus, invocarea calea de atac a nepronunțării instanței de fond asupra unei excepții indicată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice Timișoara, nu poate fi făcută decât de partea prejudiciată, în speță de cea care a invocat această excepție, conform art. 105 c.pr.civ.
Al doilea motiv de recurs invocat de reclamantă, privind greșita interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art. 3 alin. 1 lit. „c” din Legea nr. 10/2001, excede controlului judiciar al instanței, întrucât el privește „fondul” pretențiilor reclamantei, iar soluția instanței de fond – ce face obiectul apelului – a fost de respingere a acțiunii pe excepția puterii lucrului judecat .
Din cuprinsul recursului declarat de reclamantă rezultă fără dubiu că aceasta nu aduce nici o critică, în sensul legii, la soluția pronunțată de prima instanță pe excepția puterii lucrului judecat, ci reia ad literam, aspectele de fond invocate în cererea introductivă, privind dreptul său de proprietate stabilit prin Dispoziția nr. 424/2009 a Primarului M. Timișoara. Ori, față de soluționarea litigiului în primă instanță, pe excepția puterii de lucru judecat, ( fără reanalizarea fondului), critica reclamantei în prezenta cale de atac impunea, în mod obligatoriu, referiri la corecta sau incorecta reținere ca incidentă a acestei excepții, funcție de care instanța de control va stabili dacă se impune sau nu trimiterea cauzei la instanța de fond, pentru judecarea pe fond.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, constatând că nu sunt incidente niciunul din temeiurile de casare ori modificare a sentinței civile apelate, în baza art. 480 alin. 1 N. c.pr.civ. va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat apelul declarat de reclamanta C. de Comerț, Industrie și Agricultură T. cu sediul în Timișoara P-ța Victoriei nr. 3, J. T. împotriva sentinței civile nr. 1456I/12.06.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții P. M. Timișoara cu sediul în Timișoara . nr. 1, J. T. C.I.F._, M. Timișoara cu sediul în Timișoara . nr. 1, J. T. C.I.F._ și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara cu sediul în Timișoara .. 9B, J. T., având ca obiect legea 10/2001.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 decembrie 2014.
Pentru
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. G. A.-M. N.
aflat în C.O.
Președinte Curtea de Apel Timișoara E. N.
GREFIER,
R.
P.-D.
Red: M.G./ 14.01.2015
Tehnored: RPD. 14.01.2015
Prima instanță Tribunalul T.: Judecător: A. A.,
6 ex/4 .>
Se comunică
- Reclamantă-apelantă - C. de Comerț, Industrie și Agricultură T. cu sediul în Timișoara P-ța Victoriei nr. 3, J. T.
- Pârât-intimat - P. M. Timișoara cu sediul în Timișoara . nr. 1, J. T. C.I.F._,
- Pârât-intimat - M. Timișoara cu sediul în Timișoara . nr. 1, J. T. C.I.F._
- Pârât-intimat - S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara cu sediul în Timișoara .. 9B, J. T.
| ← Expropriere. Decizia nr. 10/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Conflict de competenţă. Sentința nr. 25/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
