Rectificare carte funciară. Decizia nr. 924/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 924/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 34.1/208/2006*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 924
Ședința publică din 25 noiembrie 2014
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta A. M. T., prin mandatar M. B. B. și de intervenienta R. H. E. împotriva deciziei civile nr. 27/13.02.2014 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții . și M. Caransebeș prin Primar, având ca obiect rectificare CF.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință din 18.11.2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, pentru a da posibilitatea părților de a formula concluzii scrise, s-a dispus amânarea pronunțării cauzei pentru termenul de astăzi.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor civile de față constată:
Prin decizia civilă nr. 27/A/13.02.2014, Tribunalul C.-S. – Secția I Civilă a anulat ca netimbrate apelurile formulate de reclamanta A. M. T. prin mandatar B. M. și de intervenienta în nume propriu R. H. E. împotriva sentinței civile nr. 2741/23.10.2013 pronunțată de Judecătoria Caransebeș.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prin rezoluția judecătorului, s-a dispus, la data înregistrării căii de atac, citarea apelanților cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei, respectiv 0,15 lei timbru judiciar, raportat la obiectul acțiunii.
Potrivit citațiilor trimise apelantei A. M. T., respectiv intervenientei apelante R. H. E., pentru termenul de judecată din data de 13.02.2014, s-a consemnat mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbru 0,15 lei.
La data de 13.02.2014, instanța a constatat că ambii apelanți nu s-au conformat celor dispuse, neachitând taxa de timbru și timbru judiciar, motiv pentru care Tribunalul a pus în discuție excepția netimbrării prezentei cereri de recurs.
În drept, Tribunalul a constatat că potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 modificată, se prevede că: “Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului sa achite suma datorată pana la primul termen de judecata.
Neîndeplinirea obligației de plata pana la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.”
Întrucât apelanții nu s-au suspus acestei obligații, tribunalul a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, anulând apelurile ca netimbrate.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri reclamanta A. M. T. prin mandatar B. M. la data de 24.03.2014 (data poștei) și intervenienta în nume propriu R. H. E. la data de 26.03.2014.
Dosarul a fost înaintat Curții de Apel Timișoara abia la data de 9.09.2014 întrucât, după pronunțarea deciziei din apel – mai precis la data de 18.02.2014 – reclamanta, prin mandatarul său, a formulat o cerere scrisă de repunere a cauzei pe rol, pe care Tribunalul C.-S. a respins-o ca inadmisibilă prin încheierea de ședință din 23.07.2014.
În recursul reclamantei s-a criticat interpretarea greșită a dispozițiilor art. 103 Cod pr. civ. afirmându-se că recursul este în conformitate cu art. 302 Cod pr. civ, respectiv art. 3021 Cod pr. civ.
În opinia sa, s-a făcut o interpretare greșită în cauză a art. 103 Cod pr. civ. care este adecvat situației acesteia, câtă vreme la dosar au fost depuse și certificatul medical și timbrul judiciar de 0,15 lei și taxa de timbru de 4 lei, încadrându-se astfel în termenele legale.
La cererea de recurs a fost atașată copia chitanței fiscale . nr. 4354/26.02.2014 care atestă achitarea de către reclamantă, la acea dată, a taxei de timbru de 4 lei.
În următoarele note scrise de ședință s-a susținut că instanța de apel a ignorat dispozițiile procedurale (a se vedea cererea scrisă de la f. 19 dosar depusă pentru termenul de judecată din 14.10.2014 la care s-au atașat copiile demersurilor scrise făcute de mandatarul reclamantei pentru comunicarea copiei hotărârii tribunalului din 23.07.2014) iar printr-o altă cerere scrisă înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 9.10.2014, pentru același termen de judecată din 14.10.2014, s-au expus pe larg motivele de recurs.
În cuprinsul lor, reclamanta a invocat faptul că instanța de judecată era ținută de soluționarea cererilor cu care a fost investită, că nu a ținut cont de precizarea scrisă a pretențiilor sale conforme cu expertiza tehnico – judiciară și nici de susținerile privind falsurile depuse la dosar de intervenienta R. sau de cele care vizau excepția lipsei calității procesuale a Primăriei Caransebeș.
În mod greșit – în opinia sa – Tribunalul C.-S. a procedat la anularea apelului reclamantei datorită neputinței mandatarului ei de a se prezenta la primul termen de judecată datorită stării de boală (care a condus și la neachitarea taxei de timbru la acel termen), încălcându-se astfel rolul activ și nelăsând cale pentru posibila refacere a procedurii, mai ales că s-a achitat apoi această taxă.
În plus, unul din judecătorii cauzei (dl. judecător C. A. N.) care a făcut parte din completul din apel a mai pronunțat și decizia civilă nr. 738/8.09.2005 din dosar nr. 4822/C/2005 și astfel s-au comis neregularități procedurale și din acest motiv. Totodată, celălalt judecător din același complet nu a observat că recuzarea formulată de reclamantă (f.70 dosar apel) îi viza pe ambii judecători nu numai pe judecătorul menționat.
Încheierea din 23.07.2014 a fost și ea pronunțată cu neobservarea cererilor reclamantei și a normelor procesuale, ignorându-se faptul că lipsa din instanță a mandatarului său era justificată de prezența lui la Curtea de Apel Timișoara.
În ceea ce privește fondul cauzei, reclamanta critică faptul că nu s-au observat dispozițiile art. 973 Cod pr. civ. care specifică că efectele convențiilor nu se produc decât între părțile contractante ori, în ceea ce privește dreptul tabular al S.C. M., titlul său bazat pe convenție nu e legal întrucât nu a fost încheiată cu reclamanta, adevărata proprietară.
Clarificarea situației juridice a imobilului în litigiu a fost împiedicată și de faptul dezmembrării/disjungerii nr. top din CF 3558 și apariției CF_.
Totodată, nelegalitatea sentinței este dată și de faptul că nu s-a ținut cont de expertiza tehnico – judiciară încuviințată de instanță care demonstrează că pe terenul reclamantei sunt edificate mai multe clădiri (sala de exponate, hala de produse finite, hala de producție, centrala termică și cabină poartă) astfel că este îndreptățită solicitarea sa de acordare a sumei de 3.000.000. euro.
În ceea ce privește decizia anterioară a Curții de Apel Timișoara trebuie observat că reclamantei nu i s-a dat mai mult decât a cerut, dimpotrivă, au fost ignorate precizările expertizei tehnico-judiciare. La fel, instanța de recurs, în mod eronat atribuie Legii nr. 10/2001 atribuții în acest dosar, când repunerea reclamantei în drepturi s-a făcut prin sentința civilă nr. 1651/1998, definitivă, irevocabilă și executorie. Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 15/1990 (prin care i s-a dat pârâtei . un drept de administrare operativă directă) nu pot avea efecte în acest caz.
În concluzie, reclamanta prin mandatarul său a cerut instanței modificarea în tot și anularea sentinței Judecătoriei Caransebeș, a deciziei nr. 27/A/2014 datorită nerespectării Codului de procedură civilă, a Codului civil, a sentinței civile nr. 1651/27.05.1998, la fel decizia civilă nr. 18/A/31.05.2006 (dosar 1875/C/2006), la fel a expertizei tehnico-judiciare și a celorlalte probe favorabile reclamantei,
În subsidiar, s-a solicitat casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare însă s-a apreciat că această soluție nu ar fi cea mai justă pentru că ea ar contraveni art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului cu privire la un proces echitabil.
În sprijinul acestor susțineri au fost depuse înscrisuri probatorii administrate în cauză la instanțele anterioare, extrasele filelor CF la care s-a făcut referire, dovada deplasării mandatarului reclamantei la Curtea de Apel Timișoara la data de 30.09.2014 precum și copiile unor hotărâri judecătorești pronunțate cu privire la imobilul în litigiu (sentința civilă nr. 1651/1998 a Judecătoriei Caransebeș, sentința civilă nr. 2703/1999, sentința civilă nr. 2923/1999, decizia civilă nr. 1071/2004, decizia civilă nr. 101/R/2005).
Intervenienta R. H. – E. a solicitat, în principal, casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare în apel iar, în subsidiar, modificarea ei în sensul admiterii apelului său și a cererii sale de intervenție astfel cum a fost formulată și precizată.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 312 alin. 1,2 și 5 raportat la art. 304 pct. 7 și 9 Cod pr. civ. iar în fapt pe mai multe argumente de nelegalitate.
S-a susținut în acest sens că în dimineața zilei de 13.02.2014 când s-a stabilit primul termen pentru judecarea apelurilor, intervenienta a comunicat prin fax mai multe acte printre care și taxa judiciară de 5 lei pe care era lipit timbrul judiciar de 0,15 lei solicitând totodată amânarea cauzei datorită imposibilității de prezentare a avocatului său. Cu toate acestea, constatând că dovada taxelor judiciare nu a există la dosar, Tribunalul C.-S. a anulat ca netimbrat apelul său .
Intervenienta a susținut că, în raport de obiectul cererii sale de intervenție (revendicare imobil în baza Legii nr. 10/2001), în fapt nici nu datora această taxă conform art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997 (fapt reținut și în decizia de casare nr. 2452/26.11.2012 a Curții de Apel Timișoara) așa încât, prin anularea cererii sale de apel, tribunalul a făcut o greșită interpretare a legii, ceea ce atrage incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod pr. civ.
Pe fondul cauzei, deși a fost limitată la concluziile deciziei de casare, instanța de fond nu s-a conformat acesteia, neanalizând cele dispuse, respectiv a aspectelor ce vizau necesitatea soluționării cererii intervenientei conform Legii nr. 10/2001 și a constatării calității de proprietară după dreptul comun, limitându-se doar la a considera că acțiunea sa este inadmisibilă.
Instanțele au omis să observe faptul că la momentul naționalizării imobilului ca proprietar în CF era înscris antecesorul intervenientei și nu Polacsek A.. Sentința civilă nr. 1651/1998 de care se prevalează reclamanta A. M. T. s-a bazat pe ultima înscriere din CF fără a se avea în vedere actele juridice ulterioare, lucru care ar fi condus la contrazicerea pretențiilor sale.
Au fost apoi redate în recurs actele juridice referitoare la istoricul situației juridice a imobilului, din a căror corectă observare rezultă – în opinia intervenientei – că imobilul în litigiu nu a aparținut niciodată reclamantei A. M. T. și antecesorilor săi.
La cererea de recurs au fost atașate: chitanța din 30.10.2013 pentru plata taxei de timbru de 5 lei (fila 13 dosar recurs) pe care este aplicat și timbru de 0,15 lei, dovada expedierii la Tribunalul C.-S. prin fax a actelor la care s-a făcut referire (f.14 dosar) precum și demersurile făcute la acest tribunal pentru a afla dacă faxul instanței a funcționat în dimineața zilei de 13.02.2014.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, recurenta reclamantă A. M. T. prin mandatarul său, a solicitat respingerea recursului intervenientei ca nefondat.
Aceeași poziție de respingere a recursului intervenientei dar și al reclamantei a formulat pârâta intimată . întâmpinarea sa.
Prin concluziile scrise formulate pentru data de 25.11.2014, intervenienta a solicitat ca, în ipoteza în care se va dispune admiterea recursului său și casarea deciziei din apel cu trimitere spre rejudecare, să fie admis, în același mod, și recursul reclamantei A. M. T..
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și pe baza actelor din dosar, se constată că recursurile sunt nefondate atât sub aspectul solicitării de casare cu trimitere spre rejudecare a deciziei din apel cât și sub aspectul modificării ei.
Înainte de examinarea susținerilor părților în raport cu soluția instanței de apel, Curtea a luat în discuție excepția incompatibilității unuia din judecătorii completului (dl. jud. C. A. – N.) invocată de mandatarul reclamantei și a constatat că aceasta este neîntemeiată în raport cu dispozițiile art. 24 Cod pr. civ. (care consacră instituția incompatibilității judecătorilor) întrucât prin decizia la care s-a făcut referire (decizia civilă nr. 738/8.09.2005 din dosar nr. 4822/C/2005) – Tribunalul C.-S. nu s-a pronunțat pe fondul pretențiilor ce opun părțile în proces ci pe baza unor excepții de procedură, fiind dispusă casarea sentinței civile nr. 2362/28.06.2005 a Judecătoriei Caransebeș, cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță. În plus, și în dosarul de apel de față soluția pronunțată de completul de judecată din care a făcut parte și judecătorul menționat a fost pronunțată tot în considerarea unei excepții (cea a netimbrării apelurilor).
Curtea va reține ca aspect primordial și faptul că decizia din apel recurată de reclamanta A. M. T. și de intervenienta R. H. E. a fost pronunțată în considerarea unui singur aspect, respectiv cel al excepției netimbrării apelurilor celor două părți, nefiind luate în discuție, în niciun fel, aspectele ce privesc substanța drepturilor pe care ele și le opun reciproc.
Din această cauză, toate acele susțineri din recursurile lor ce vizează aspecte ce țin de istoricul situației juridice a imobilului litigios și de drepturile reale pe care fiecare din părți pretinde că le-ar fi avut antecesorii ei asupra acestuia, se constată a fi străine hotărârii recurate, motiv pentru care nu se impune a fi luate în discuție.
Urmează, deci, a se analiza criticile recurenților cu privire la nelegalitatea anulării ca netimbrate a apelurilor lor.
Discutarea acestui aspect trebuie să aibă în vedere, pe de o parte, dispozițiile legale speciale în materie iar, pe de altă parte, comportamentul procesual al părților.
Făcând aplicarea art. 10, art. 13 raportat la art. 11 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, instanța a considerat că cererile de apel pentru o cauză ca cea de față trebuie timbrate cu suma de 4 lei, sumă pe care tribunalul a apreciat că o datorează atât apelanta reclamantă A. M. T. cât și intervenienta R. H. E., lucru ce le-a fost adus la cunoștință prin citațiile emise pentru termenul de judecată din 13.02.2014 (a se vedea în acest sens dovada de la f.22 dosar apel - comunicarea făcută la 17.01.2014 la domiciliul personal al reclamantei și fila 25 - comunicarea făcută, la aceeași dată, la domiciliul mandatarului său, B. M., precum și fila 26 dosar - comunicarea făcută la 20.01.2014 la domiciliul personal al intervenientei).
Contestarea modului de stabilire a taxei de timbru (ceea ce presupune atât legalitatea impunerii taxei cât și a cuantumului ei) este supusă unor dispoziții speciale - iar nu dispozițiilor procedurale comune – care figurează în art. 18 alin. 2 al Legii nr. 146/1997. În concret, împotriva obligației stabilite de instanță și comunicate lor – astfel cum s-a menționat anterior – ei puteau formula reexaminare în 3 zile de la data la care au aflat despre aceasta, lucru pe care însă nu l-au făcut.
Prin urmare, nu există posibilitatea opțiunii între căile speciale de atac și cele prevăzute de codul de procedură civilă iar nerecurgerea la executarea căii speciale de atac a reexaminării, împiedică discutarea legalității stabilirii taxei în căile de atac consacrate de Codul de procedură civilă, astfel cum a procedat intervenienta în recursul său și, aceasta, indiferent de argumentele utilizate în acest sens.
Această soluție exprimată de mult timp în doctrină și practica judiciară în materie, a fost consacrată, de dată recentă și prin Decizia de recurs în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 7/2014.
Curtea va reține, de asemenea, că reclamanta A. M. T. nu a contestat în recursul său modul de stabilire a taxei de timbru de către instanța de apel ci doar faptul că anularea apelului era nejustificată în raport cu demersurile sale, un atare aspect fiind invocat și în recursul intervenientei R. H. E..
Observarea comportamentului procesual al reclamantei și al intervenientei ulterior stabilirii taxei de timbru în sarcina lor, relevă următoarele:
În ceea ce o privește pe reclamanta A. M. T., nici aceasta, nici mandatarul său, legal încunoștințați despre termenul de judecată și despre obligația de plată a taxei de timbru și a timbrului judiciar pentru a face dovada plății lor, nu s-au prezentat în instanță, nu au comunicat anterior o astfel de dovadă dar nici nu au probat imposibilitatea de achitare a taxelor judiciare, care reprezintă o obligație primordială pentru legala investire a instanței cu soluționarea unei cereri, conform art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997.
Din această cauză, la data când a luat în discuție, din oficiu, excepția netimbrării apelului reclamantei, în mod corect s-a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 din moment ce nu s-a făcut dovada îndeplinirii acestei obligații.
Conform art. 258 alin. 3 Cod pr. civ., o dată cu pronunțarea hotărârii instanța se dezinvestește de proces, acest moment reprezentând momentul final al rolului îndeplinit de instanță de-a lungul procesului civil, judecătorii nemaiputând reveni asupra soluției date.
Datorită acestui fapt, în mod corect, cererea reclamantei A. M. T. formulată prin mandatar, pentru repunerea cauzei pe rol, a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din 23.07.2014, motiv pentru care ea nu poate face obiectul controlului judiciar sub nici unul din aspectele analizate pe parcursul soluționării ei.
Faptul că o dată cu înregistrarea la 18.02.2014 la Tribunalul C.-S. a acestei cereri -procedural improprii-, mandatarul reclamantei a depus și o adeverință medicală datată la 13.02.2014 care atestă faptul că este în observație pentru angină pectorală de efort, nu constituie o împrejurare de natură a dovedi împiedicarea lui obiectivă și totală în achitarea taxei de timbru de 4 lei și a timbrului judiciar de 0,15 lei și în comunicarea ei la instanță, în termenul legal.
În plus, în această cerere (pe care a aplicat un timbru judiciar de 0,15 lei) mandatarul reclamantei afirmă că taxa de timbru de 4 lei va fi prezentată ulterior.
Într-adevăr, pe verso-ul filei 73 din dosarul de apel este copia xerox a chitanței . nr. 4354/26.02.2014 (aceeași ce cea existentă la f. 5 dosar recurs) care atestă plata taxei de timbru de 4 lei de către reclamanta A. M. T. însă acest lucru nu poate folosi solicitării sale de casare a deciziei din apel întrucât demonstrează fără putință de tăgadă, că plata acestei taxe s-a făcut ulterior pronunțării la 13.02.2014, a deciziei din apel care, în mod corect, a reținut excepția netimbrării legale la acel moment a apelului reclamantei.
Nicio altă probă a dosarului de care reclamanta s-a prevalat ulterior nu demonstrează că obligația timbrării apelului s-a făcut cu respectarea termenului și condițiilor impuse de Legea nr. 146/197.
Din această cauză, Curtea va constata că soluția anulării ca netimbrat a apelului reclamantei A. M. T. a fost făcută cu interpretarea și aplicarea corectă a legii.
Curtea va reține că și în ceea ce privește soluția similară dată de tribunal apelului intervenientei R. H. E., tribunalul a procedat corect.
În recursul său, intervenienta R. H. E. a susținut că în dimineața zilei de 13.02.2014 când tribunalul a fixat primul termen pentru judecarea apelurilor în dosarul de față, ea a comunicat instanței, prin fax, mai multe documente printre care și taxa de timbru de 5 lei pe care era lipit timbrul judiciar de 0,15 lei (fapt pe care Curtea îl va reține ca argument în sensul acceptării de către această parte a existenței obligației sale legale în acest sens), dar că acest act, fără a implica vreo culpă a sa, nu s-a regăsit în dosar la momentul judecării apelului.
Pentru a clarifica acest aspect intervenienta, prin avocatul său, a solicitat Tribunalului C.-S. să precizeze dacă în ziua de 13.02.2014 fax-ul instanței a fost funcțional, fapt care a fost confirmat prin răspunsul scris existent la f. 16 dosar recurs.
În conținutul acestui înscris se menționează și actele care au fost transmise de pe fax-ul avocatei intervenientei (nr._), respectiv: cerere de acordare a unu nou termen de judecată (f.27 dosar), adeverința nr. 23/10.02.2014 emisă de Universitatea Europeană D. (f.28), împuternicirea avocațială nr._/11.02.2014 (f.29 dosar) și întâmpinare (f.30,31).
Verificând aceste precizări făcute de Tribunalul C.-S., Curtea va constata realitatea acestora, existența actelor la filele indicate precum și faptul că expedierea lor a fost făcută de pe fax-ul SCP C. și Cotizo N. nr._, ora 12:10:53), la data de 13.02.2014, conform propriilor susțineri ale avocatei intervenientei.
Din examinarea față și verso a acestor înscrisuri nu s-a putut constata însă că intervenienta ar fi expediat la instanță și dovada plății taxelor judiciare astfel cum ea a susținut în recurs.
Ca argument suplimentar în acest sens se va reține și aceea că din borderoul actelor expediate de aceasta la instanță (f.14 dosar recurs) rezultă că au fost transmise un nr. de 5 pagini, ceea ce corespunde întocmai cu cele 5 file ale actelor existente în dosarul de apel, singurele care au ajuns la dosar în ziua judecării lui.
Curtea va reține că dovada plății la timp a taxelor judiciare aferente apelului intervenientei nu a rezultat nici din înscrisurile depuse în recurs pentru a face credibilă afirmația acesteia potrivit căreia soluția anulării apelului său ca netimbrat este netemeinică și nelegală.
Actul de care a înțeles intervenienta să se prevaleze în recurs este chitanța . nr._/30.10.2013 care atestă plata unei taxe de timbru de 5 lei de către d-na N. C. (avocata sa) – și pe care este aplicat un timbru judiciar de 0,15 lei – care însă nu este o dovadă conformă a taxei de timbru aferentă apelului său.
Această concluzie este dedusă din faptul că apelul (adică actul procedural care declanșează obligația de plată a taxelor judiciare) a fost declarat de intervenientă ulterior datei menționate – respectiv la data de 31.12.2013, data poștei – că mențiunea necesității timbrării apelului i-a fost adusă la cunoștință abia la data de 17.01.2014 și că suma stabilită de instanță cu acest titlu a fost exact indicată în citație, ca fiind suma de 4 lei iar nu cea de 5 lei. În plus, nu există mențiunea că această taxă s-a plătit expres pentru apelul din dosarul de față.
Din moment ce intervenienta nu a făcut dovada timbrării apelului său pentru a se putea constata legala investire a instanței dar nici a împiedicării sale absolute și totale de a-și îndeplini în termen această obligație pe care cunoscut-o și acceptat-o (astfel cum s-a menționat în cuprinsul prezentei), acest aspect în mod corect a fost tratat cu prioritate de instanța de apel în raport cu celelalte solicitări privind desfășurarea procesului.
Pentru aceste considerente, Curtea va constata că, în pronunțarea deciziei civile nr. 27/A/13.02.2014, Tribunalul C.-S. a făcut o corectă aplicare a legii, motiv pentru care va respinge ca nefondate recursurile declarate împotriva acesteia de către reclamanta A. M. T. și intervenienta R. H. E..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanta A. M. - T., prin mandatar M. B. B. și de intervenienta R. H. E. împotriva deciziei civile nr. 27/A/13.02.2014 pronunțată de Tribunalul C.-S. – Secția I Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții . și M. Caransebeș prin Primar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 25 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. L. D. C. C. R.
GREFIER,
I. P.
Red. D.C./18.12.2014
Tehnored. I.P. 2 ex./19.12.2014
Instanța de apel: Tribunalul C.-S., jud. M. M., C. A. Marcis
Prima instanță: Judecătoria Caransebeș, jud. E. M.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 346/2014. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 141/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
