Expropriere. Decizia nr. 15/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 15/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 8120/30/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator - 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 15
Ședința publică din 11 februarie 2014
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta S. V. STELUȚA, împotriva sentinței civile nr. 2131/11.09.2013 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții S. R., reprezentat de M.T.I,. prin C.N.A.D.N.R. S.A., prin DIRECȚIA REGIONALĂ de DRUMURI și PODURI TIMIȘOARA și C. DE A. A LEGII nr. 255/2010 de pe lângă CONSILIUL LOCAL LUGOJ, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, pentru reclamantă, se prezintă avocat D. L., iar pentru pârâtul S. R. se prezintă, avocat C. C. S., lipsă fiind pârâta C. de A. a Legii nr. 255/2010 de pe lângă Consiliul Local Lugoj.
Ministerul Public este reprezentat de d-na procuror I. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul reclamantei pune concluzii de admitere a apelului, astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței primei instanțe, modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirilor sub aspectul modificării valorii bunului expropriat și obligarea pârâtului la plata către reclamantă a unei despăgubiri în cuantum de 7000 euro. De asemenea, solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, indicând suma de 5740 lei, reprezentând taxe judiciare de timbru în cele două faze procesuale și contravaloarea onorariului achitat expertului pentru efectuarea expertizei la prima instanță.
Dl. avocat critică faptul că instanța de fond, din întreg probatoriul administrat în cauză, a ținut cont numai de raportul de expertiză, adăugând că, și concluziile acestuia au fost reținute în mod eronat, în sensul că a luat criteriul de determinare de la prima concluzie și valoarea efectivă de la cea de-a doua concluzie. Această afirmație o explică, arătând că, prin raportul de expertiză, s-a stabilit, pe de o parte, valoarea de la momentul întocmirii raportului de expertiză, în sumă de 17.268 lei, iar, pe de altă parte, valoarea de la data hotărârilor de despăgubire, în sumă de 2.565 lei, iar prima instanță a considerat că valoarea de la momentul întocmirii raportului de expertiză ar fi cea de 2.565 lei.
De asemenea, critică diferența mare dintre valoarea despăgubirilor rezultată din primul raport de evaluare și cea din cel de-al doilea raport de evaluare, în condițiile în care acestea au fost efectuate de către aceeași societate și vizau același imobil. Consideră că, așa cum a arătat și dovedit în fața primei instanțe cu probe, pertinente și concludente (exemplificând prin oferte de mică publicitate de vânzare-cumpărare a unor imobile comparabile din punct de vedere al însușirilor cu imobilul în litigiu, contracte de vânzare-cumpărare), valoarea reală de piață a terenului este de 10 euro/mp.
Apreciază astfel că, un alt motiv de nelegalitate al hotărârii apelate, îl constituie lipsa analizei înscrisurilor depuse de reclamantă, totodată precizând că, în ceea ce privește această susținere, a depus la dosar practică judiciară.
Menționează că reclamanta s-a arătat de acord cu prima valoare stabilită cu titlu de despăgubiri, care a fost afișată la sediul consiliului local, deși a apreciat că prețul corect ar fi de 10 euro/mp., și nu de 7 euro/mp.
Concluzionând cu privire la daunele materiale solicitate, reprezentantul reclamantei arată că soluția primei instanțe este netemeinică, întrucât a avut în vedere numai raportul de expertiză, însă concluziile acestuia au fost reținute greșit.
Referitor la daunele morale, consideră că solicitarea reclamantei este admisibilă și întemeiată, iar, prin proba testimonială, a făcut dovada faptului că reclamanta a împuternicit-o pe fiica sa să întreprindă demersurile pentru vânzarea imobilului, ceea ce presupunea și negocierea prețului acestuia. Totodată menționează că, în dovedire, a depus și copia procurii notariale, iar faptul că vânzarea nu s-a putut efectua s-a datorat inițierii procedurii de expropriere.
Reprezentantul reclamantei conchide cu precizarea că, pârâta CNADR, prin faptul că nu a urmat procedura legală de expropriere imediat după afișarea la sediul primăriei a documentației prevăzute de lege și a așteptat emiterea hotărârii prin care s-a modificat cuantumul despăgubirilor, se face responsabilă de prelungirea în timp a procedurii de expropriere, considerând astfel că se impune obligarea acesteia la daunele morale pretinse de partea pe care o reprezintă.
Reprezentanta pârâtei solicită respingerea apelului și menținerea, ca temeinică și legală, a hotărârii primei instanțe, investită să constate dacă valoarea de despăgubire stabilită de expropriator este o valoare corectă și reală și reprezintă o justă și prealabilă despăgubire, respectiv să stabilească valoarea de despăgubire potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
De asemenea, arată că, prin expertiza încuviințată de prima instanță, s-a stabilit valoarea de despăgubire pentru imobilul expropriat la două momente diferite, și anume: la data emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor și la data întocmirii raportului de expertiză și că, în opinia sa, expertiza a fost întocmită cu încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994. Totodată precizează că, prin obiecțiunile formulate, pârâtul a solicitat stabilirea valorii prin raportare la contractele de vânzare-cumpărare depuse de reclamantă, ca și comparabile, iar prin răspunsul formulat, comisia de experți a explicat motivul pentru care nu pot constitui probe în accepțiunea temeiului legal anterior indicat. Față de cele învederate, consideră că afirmația reclamantei cum că experții nu au ținut cont de aceste înscrisuri este nereală.
În consecință, reprezentanta pârâtei susține că, față de concluziile raportului de expertiză, prima instanță a apreciat o valoare de despăgubire corectă și reală.
În continuare, d-na avocat arată că valoarea de despăgubire la care face referire reclamanta nu a fost consfințită de părți printr-un acord de voință, în sensul prevederilor art. 22 al. 3 din Legea nr. 255/2010 (cărora le dă citire). Făcând trimitere la dispozițiile Legii nr. 255/2010 și ale Legii nr. 198/2004, concluzionează că instanța de judecată poate să ia act doar de învoiala părților ce se formează în fața ei.
Menționează și faptul că în speță nu s-a întocmit niciun proces-verbal între reclamantă și C. de aplicare a Legii nr. 255/2010, care să ia act de acceptarea ofertei de expropriere de către reclamantă, situație în care nu s-a întâlnit oferta cu acceptarea.
Cu privire la despăgubirile morale solicitate de reclamantă, consideră că în mod corect a reținut prima instanță faptul că o cerere în acest sens este inadmisibilă, având în vedere dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 și ale art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, dar și neîntemeiată.
În final, precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a apelului, ca nefondat, și menținerea hotărârii primei instanțe, apreciind că este temeinică și legală, atât cu privire la despăgubirile materiale, cât și la cele morale.
Având cuvântul în replică, reprezentantul reclamantei mai adaugă că, deși s-a susținut că nu ar fi fost împiedicată vânzarea imobilului, răspunsul Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară face dovada contrariului.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 24.11.2013, reclamanta S. V. Steluța a solicitat modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 59/15.09.2011, în ceea ce privește cuantumul despăgubirii stabilite, în sensul stabilirii valorii reale a bunului expropriat, valoare estimată la suma de 10 euro/metru pătrat, dar nu mai puțin de valoarea oferită de către expropriator în anunțul din ianuarie 2011 (respectiv 27,90 lei/mp.) și obligarea expropriatorului la plata justei despăgubiri astfel stabilite, precum și obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri pentru prejudiciul moral produs, în cuantum de 7.000 euro, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a precizat că, în calitate de proprietar tabular asupra terenului în suprafață totală de_ mp., intabulat în CF nr._ Lugoj, cu nr. cadastral_, în anul 2010 a decis să vândă o parte din acest teren, pentru ca să poată suporta cheltuielile generate de starea de sănătate precară a sa și a fiicei M. C.-F., scopul în care a emis o procură specială autentificată sub nr. 487/03.05.2010 prin care a împuternicit-o pe fiica sa să vândă suprafața de 15.000 mp teren, din totalul celor 17.300 mp.
Prin faptul că a fost împiedicată să vândă acest imobil și în mod direct au fost împiedicate să beneficieze de tratamentul medical urgent și foarte costisitor, i s-a produs și o suferință psihică. În acest context, a sperat că procedura de expropriere va fi finalizată cât mai repede posibil pentru a fi în măsură să vândă acest imobil, în scopul de a obține fondurile necesare suportării cheltuielilor medicale.
Prin documentația întocmită în cursul anului 2010, s-a stabilit că urma să fie expropriată pentru suprafața de 1.794 mp și la o valoare de piață de 27,90 lei pe metru pătrat. Valoarea totală de piață a despăgubirilor a fost stabilită la 50.053 lei, la care se adăugă daunele stabilite în cuantum de 5.005 lei; ca atare s-a stabilit o valoare totală a despăgubirii de 55.058 lei.
Anunțul privind declanșarea procedurilor de expropriere însoțit de anexa nr. 1 reprezentând planul de situație avizat de O.C.P.I. T. în care sunt evidențiate imobilele afectate, anexa nr. 2 în care erau evidențiate numele proprietarilor, nr. cadastral și suprafața afectată, notificarea intenției de expropriere a imobilelor precum și extrasul din oferta de despăgubire pentru teritoriul administrativ al Municipiului Lugoj afectate de lucrarea Autostrada Timișoara – Lugoj, au fost afișate la sediul Primăriei Municipiului Lugoj în cursul lunii ianuarie 2011.
Deși a considerat că prețul propus prin documentația de expropriere este sub nivelul prețurilor practicate pe piața liberă în cazul înstrăinării unor imobile în aceeași locație, urmare a faptului că avea nevoie de fondurile necesare acoperirii cheltuielilor medicale cât mai repede cu putință, a fost de acord cu această valoare și și-a manifestat acordul cu privire la aceasta, sens în care a înregistrat în cursul lunii ianuarie 2011 la sediul Primăriei Municipiului Lugoj cererea de acordare a despăgubirilor în sumă de 55.058 lei (ofertă care a fost afișată la sediul Primăriei Municipiului Lugoj).
A mai învederat că, în pofida faptului că a înregistrat cererea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea 255/2010 însoțită de toate documentele necesare dovedirii dreptului de proprietate asupra imobilului, precum și a faptului că a arătat că este de acord cu oferta și cu condițiile exproprierii și în consecință a solicitat plata despăgubirilor pentru imobilul compus din teren în suprafață de 1.794 mp potrivit documentației anexate la dosarul propunerii de expropriere (55.058 lei), expropriatorul, fără un singur motiv întemeiat și fără să ofere vreo explicație pertinentă, a stopat continuarea procedurilor în vederea realizării exproprierii.
De asemenea, a arătat că s-a ajuns la situația în care, în decurs de mai puțin de un an s-au realizat două documentații de evaluare, pentru același imobil la valori diferite, precizând în acest sens că, dacă în prima evaluare s-a reținut o valoare de piață de 27,90 lei pe metru pătrat, în cea de-a doua evaluare a rezultat o valoare de maxim 1,49 lei pe metru pătrat (în situația în care în această valoare ar fi incluse și despăgubirile). În contextul în care deja a acceptat valoarea de 27,90 lei/metru pătrat prin cererea pe care a înregistrat-o în luna ianuarie 2011, a apreciat că această nouă valoare, derizorie, oferită de către expropriator nu putea produce niciun fel de efecte pentru că acordul de voință s-a realizat deja pentru suma de 27,90 lei/metru pătrat în luna ianuarie 2011.
Consideră că valoarea reală de piață a terenului este de 10 euro pe metru pătrat. Raportat la dispozițiile art. 22 din Legea 255/2010, a apreciat că valoarea despăgubirilor stabilită de comisia de experți nu poate fi mai mică decât valoarea de 27,90 de lei/metru pătrat valoare care a fost oferită de către pârâtă în cursul lunii ianuarie 2011 și pe care a acceptat-o.
Reclamanta a susținut faptul că imposibilitatea de a tranzacționa acest imobil în scopul mediat de a obține sumele de bani necesare acoperirii cheltuielilor medicale i-au produs o stare de neliniște care i-au agravat situația stării de sănătate.
În drept a invocat dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010, art. 27 din Legea nr. 33/1994.
Pârâtul S. R. prin Compania Naționala de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor a apreciat că valoarea despăgubirilor acordată de expropriator este o valoare corectă, fiind respectate dispozițiile Legii speciale nr. 255/2010 și ale H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, pe cele ale art. 481 din vechiul cod civil (în vigoare la data exproprierii), precum și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului.
Astfel, valoarea despăgubirilor a fost stabilită de către expropriator în conformitate cu art. 11 alin. 7, 8 și 9 din Legea nr. 255/2010 și art. 8 alin, d, 2 și 31 din H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, pe baza raportului de evaluare întocmit de către un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77 alin. 5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Cu privire la procedura de stabilire a despăgubirilor de către instanță, a apreciat că susținerile reclamantei, în sensul că instanța de judecată și comisia de experți în stabilirea cuantumului despăgubirilor sunt ținute a se raporta la valoarea inițiala de despăgubire de 27,90 lei/mp, sunt nefondate.
Totodată a arătat că, dacă potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994 „despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferita de expropriator” acest lucru nu înseamnă că instanța sau comisia de experți este ținută să stabilească, în mod obligatoriu, o despăgubire mai mare, ci doar că, în cazul în care se constată că valoarea oferită de expropriator este mai mare decât cea la care a ajuns instanța, acțiunea în contestarea valorii expropriatorului este nefondată și se impune a fi respinsă.
Instanța va stabili o valoare a despăgubirilor potrivit procedurii prevăzute la art. 26 din Legea nr. 33/1994, fără a ține cont de valoarea oferită de expropriator, pentru ca numai apoi să compare cele două valori și să constate temeinicia sau netemeinicia acțiunii expropriatului în funcție de fapt dacă valoarea pe care a stabilit-o instanța este mai mare decât cea oferită de expropriator.
În opinia sa, în mod greșit reclamanta consideră că între părți s-a realizat un acord de voință pentru valoarea de despăgubire de 27,90 lei/mp. Cererea de acordare a despăgubirilor, prin care și-a exprimat acordul cu privire la cuantumul despăgubirilor inițiale, nu a fost supusă spre analiză expropriatorului, motiv pentru care acesta nu a constatat acordul declarat de reclamantă, potrivit procedurii prevăzute în acest sens de Legea nr. 255/2010.
Acceptarea ofertei de către expropriat trebuie să se manifeste și să fie constatată de expropriator, numai în cadrul procedural reglementat de Legea nr. 255/2010, respectiv prin procesul-verbal semnat de expropriat și de comisia de analiză a cererilor, în calitatea acesteia de reprezentant al expropriatorului.
A menționat faptul că în speță nu s-a întocmit niciun proces-verbal între reclamantă și C. de aplicare a Legii nr. 255/2010, care să constate acceptarea ofertei de expropriere de către reclamantă, situație în care nu s-a întâlnit oferta cu acceptarea.
Cu privire la cererea de acordare a despăgubirilor morale a precizat că aceasta este neîntemeiată, deoarece, prin notarea intenției de expropriere în cartea funciară, nu se indisponibilizează terenul, așa cum a menționat reclamanta, acesta rămânând în continuare în proprietatea expropriatului până la transferul dreptului în patrimoniul statului. În plus, a arătat că înscrierea intenției de expropriere în cartea funciară nu reprezintă, în actuala reglementare, un mod de dobândire a dreptului de proprietate, reclamanta până la data emiterii deciziei de expropriere păstrând toate atributele dreptului de proprietate asupra terenului supus exproprierii.
Expropriatorul a emis decizia de expropriere nr. 1167 pentru coridorul de expropriere al lucrării „autostrada Lugoj-D.” la data de 16.08.2011. Potrivit art. 9 alin. 5 din Legea 255/2010, transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a reclamantei în proprietatea publică a Statului a operat de drept la data de 16.08.2011.
În consecință, până la data de 16.08.2011, moment la care dreptul de proprietate asupra terenului a trecut din patrimoniul reclamantei în domeniul public al statului, reclamanta, în calitate de proprietară, putea să înstrăineze propriul său teren.
În drept, a invocat art. 115 și următoarele din C. proc. civ, art. 5, 8, 9, 11, 18,19 20, 22, 23, 32 din Legea nr. 255/2010, art. 4,5,8,15,16 din H.G. nr. 53/2011, art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Prin sentința civilă nr. 2131/11.09.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins acțiunea formulată de reclamanta S. V. Steluța, prin mandatar M. C., în contradictoriu cu pârâții S. R. reprezentat M.T.I prin CNADNR SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara și C. de A. a Legii nr. 255/2010 de pe lângă Consiliul Local Lugoj, precum și cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, pentru realizarea obiectivului de interes național, constând în autostrada Lugoj – D., în baza hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 59/15.09.2011 emisă de pârâtă, urmare a exproprierii din patrimoniul reclamantei a terenului pentru care s-a eliberat titlul de proprietate nr. 2/67, codul_, având nr. topografic 390/2/2, în suprafață totală de_ mp., intabulat în CF nr._ Lugoj, cu nr. cadastral_, s-a stabilit o despăgubire totală de 2.682 lei.
În materia garantării dreptului de proprietate privată, art. 44 alin. 3 din Constituția României și art. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană a drepturilor omului prevăd că exproprierea pentru cauză de publică se poate face numai după o justă și prealabilă despăgubire.
În plan procesual, potrivit art. 22 din Legea nr.255/2010, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate, acțiunea formulată în conformitate cu prevederile articolului invocat urmând a se soluționa potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
De asemenea, au fost avute în vedere dispozițiile art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor experții și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului.
S-a reținut că suma oferită ca despăgubire prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor reflectă valoarea reală a imobilului și a prejudiciului creat prin exproprierea acestui teren, având în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză (filele 109 și următoarele dosar fond), potrivit căruia, cu luarea în considerare și a tranzacțiilor imobiliare efectuate în unitatea administrativ-teritorială (potrivit răspunsului la obiecțiuni de la filele 173, 211 și 217 dosar fond), valoarea reală a terenului expropriat, la data expertizării, este de 2565 lei, valoare în cuantumul căreia experții au inclus și prejudiciile aduse proprietarului prin expropriere, iar această valoare stabilită de către experți este inferioară celei stabilite prin hotărârea autorității competente în materie.
Instanța de fond a apreciat că nu pot fi acordate despăgubiri în cuantumul ce ar rezulta din evaluarea inițială, de 27,90 lei/mp, întrucât acesta a fost stabilit în baza H.G. nr. 1.232/2010, modificată însă prin H.G. nr. 492/11.05.2011.
Pe de altă parte, s-a considerat că nu se poate admite, în această materie cu caracter special, posibilitatea stabilirii în baza acordului de voință (solo consensu), fără respectarea formei prevăzută ad validitatem de legea specială pentru constatarea unui atare consens (procesul-verbal încheiat între reclamantă și C. de aplicare a Legii nr. 255/2010 care să constate acceptarea ofertei de expropriere de către reclamantă).
În acest sens, s-a concluzionat că dacă s-ar proceda la validarea unui astfel de acord, s-ar ajunge la eludarea dispozițiilor H.G. nr. 492/11.05.2011, care a modificat cuantumul despăgubirilor și a determinat reluarea procedurii de expropriere prin raportare la aceste valori.
În opinia primei instanțe, actul normativ menționat era obligatoriu, atât pentru expropriator, cât și pentru instanță, atâta vreme cât el nu a fost desființat pe calea contenciosului administrativ.
În procedura stabilirii despăgubirii pe cale judiciară, singurele criterii de aplicat sunt cele prevăzute de art. 26 din Legea nr.33/1994, la care art.22 alin.3 din Legea nr.255/2010 face trimitere în mod expres.
În ce privește cererea de acordare de daune morale în compensarea suferinței produse prin modul de derulare a procedurii de expropriere, tribunalul a constatat că, din interpretarea dispozițiilor legale mai sus evocate, art.22 din Legea nr.255/2010 rap. la art.21-27 din Legea nr.33/1994, despăgubirile vizate de aceste acte normative cu caracter special nu includ și repararea prejudiciului cu caracter nepatrimonial, apreciindu-se astfel că formularea unei astfel de cereri în acest cadru cu caracter derogator apare ca inadmisibilă.
Admițând, cel mult, că un astfel de petit ar avea caracter accesoriu (deși soluția sa nu depinde în mod necesar de aprecierea ca întemeiată a contestației asupra despăgubirii, susținuta suferință fiind generată, în susținerea reclamantei, de însăși declanșarea procedurii de expropriere și de modalitatea de desfășurare a acesteia, și nu de cuantumul despăgubirii înseși), tribunalul a constatat că acest petit este și neîntemeiat, în condițiile în care, într-adevăr, declanșarea procedurii de expropriere nu indisponibilizează bunul, proprietarul păstrând atributul dispoziției până la transferul dreptului de proprietate, prin efectul emiterii deciziei de expropriere nr. 1167 pentru coridorul de expropriere al lucrării „autostrada Lugoj-D.” la data de 16.08.2011, potrivit art. 9 alin. 5 din Legea nr. 255/2010, iar reclamanta nu a probat purtarea unor negocieri cu potențiali cumpărători, imposibil de finalizat din cauza notarii intenției de expropriere și nici măcar efectuarea unor oferte de vânzare a bunului, observându-se că singurul mijloc de probă de care se prevalează fiind împuternicirea acordată fiicei pentru vânzare, neurmată de alte demersuri.
Pe de altă parte, s-a reținut că nici prelungirea în timp a procedurii de expropriere nu îi este imputabilă expropriatorului, aceasta fiind determinată în mod obiectiv de intervenția legiuitorului prin edictarea H.G. nr. 492/11.05.2011 prin care a fost modificat cuantumul despăgubirilor, fiind necesară astfel o nouă evaluare a terenurilor în curs de expropriere.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, reclamanta S. V. Steluța, solicitând schimbarea în tot a sentinței atacate, admiterea acțiunii formulate iar, în consecință: modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 59/15.09.2011, în ceea ce privește cuantumul despăgubirii stabilite, în sensul stabilirii valorii reale a bunului expropriat, valoare estimată la suma de 10 euro/metru pătrat, dar nu mai puțin de valoarea oferită de către expropriator în anunțul din ianuarie 2011 (respectiv 27,90 lei/mp. lei) și obligarea expropriatorului la plata justei despăgubiri astfel stabilite; obligarea expropriatorului la plata către reclamantă a unei despăgubiri pentru prejudiciul moral pe care i l-a produs, în cuantum de 7.000 euro; cu cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu experți, atât pentru primă instanță, cât și pentru apel.
În motivare, reclamanta a prezentat, în primul rând un scurt istoric al pricinii, reluând aspectele arătate și în fața primei instanțe, privind modalitatea de derulare a procedurii de expropriere pentru terenul proprietatea sa și prejudiciul (material și moral) produs prin expropriere, considerând că sentința apelată este nelegală și că se impune schimbarea acesteia în tot.
Cu privire la valoarea despăgubirilor materiale, reclamanta precizează că, așa cum a arătat și în cuprinsul acțiunii introductive de instanță, din informațiile pe care le-a primit, consideră că valoarea reală de piață a terenului este de 10 euro pe metru pătrat.
Consideră că hotărârea primei instanțe este nelegală, deoarece raportat la dispozițiile art. 22 din Legea 255/2010, potrivit căruia expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești în vederea stabilirii justei despăgubiri și față de dispozițiile art. 27 din Legea 33/1994 care arată că despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator, valoarea despăgubirilor acordate de către prima instanță nu putea fi mai mică decât valoarea de 27,90 de lei/metru pătrat, valoare care a fost oferită de către pârâtă în cursul lunii ianuarie 2011 și pe care a acceptat-o.
A mai arătat că a acceptat valoarea de 55.058 lei, afișată de către expropriator în cursul lunii ianuarie 2011 la sediul Primăriei Lugoj și a înregistrat cererea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 255/2010 (așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul primei instanțe la termenul de judecată din data de 04.04.2012) însoțită de toate documentele necesare dovedirii dreptului de proprietate asupra imobilului, prin care a arătat că este de acord cu oferta și cu condițiile exproprierii și, în consecință, a solicitat plata despăgubirilor pentru imobilul compus din teren în suprafață de 1.794 mp potrivit documentației anexate la dosarul propunerii de expropriere (55.058 lei).
În continuare, reclamanta arată că prin sentința pronunțată, prima instanță a vorbit despre necesitatea încheierii unui proces-verbal, însă nu a arătat care este reglementarea acestui act; a reținut că H.G. 1232/2010 a fost modificată prin H.G. nr. 492/2011, însă a omis să observe faptul că, potrivit art. 32 din Legea nr. 255/2010, orice documentație tehnică realizată ori în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă: prin urmare, consideră că dispozițiile H.G. 1232/2010 trebuiau aplicate, iar procedura de expropriere nu trebuie prelungită în mod nejustificat până când legiuitorul ar fi emis o nouă documentație de evaluare (după mai bine de un an de la adoptarea documentației inițiale).
Prima instanță a afirmat faptul că „dacă s-ar proceda la validarea unui astfel de acord, s-ar ajunge la eludarea dispozițiilor H.G. nr. 492/11.05.2011 care a modificat cuantumul despăgubirilor și a determinat reluarea procedurii de expropriere prin raportare la aceste valori”, însă a omis să observe faptul că, potrivit art. 19 alin. 1 din Legea nr. 255/2010 „Plata despăgubirilor pentru imobilele expropriate se face în baza cererilor adresate de către titularii drepturilor reale, precum și de către orice persoană care justifică un interes legitim”.
Reclamanta subliniază faptul că a formulat cererea în perioada de validitate a H.G. nr. 1232/2010 și a avut în vedere valoarea reglementată de acest act normativ.
În completarea argumentelor de mai sus, reclamanta susține că, deși prima instanță a afirmat faptul că prelungirea în timp a procedurii de expropriere nu îi este imputabilă expropriatorului, o analiză atentă ar fi demonstrat faptul că situația este contrară celei reținute de prima instanță.
În contextul în care documentația de evaluare a fost adoptată, era valabilă, a fost afișată la sediul Primăriei Lugoj în luna ianuarie 2011, iar proprietarii expropriați au înregistrat cererile de încasare a despăgubirilor și au depus documentația prevăzută de lege, în opinia reclamantei, expropriatorul trebuia să aplice legea, respectiv Legea nr. 255/2010 și HG 1232/2010, iar nu să prelungească procedura de expropriere mai bine de un an, răstimp în care legiuitorul a modificat documentația de evaluare a imobilelor prin adoptarea HG nr. 492/2011. Atâta vreme cât procedura de expropriere nu a fost suspendată, numai din culpa expropriatorului, aceasta s-a prelungit nejustificat pentru mai bine de 18 luni.
De asemenea, menționează că prima instanță a afirmat că HG nr. 492/2011 era obligatoriu pentru expropriator, după cum este obligatoriu și pentru instanță, însă a omis să explice de ce aplică un act normativ care încalcă principiul tempus regit actum și principiul neretroactivității legii, deoarece prima instanță a aplicat dispozițiile H.G. nr. 492/2011 unor stări de fapt care au luat naștere și au produs efecte în perioada de valabilitate a dispozițiilor H.G. 1232/2010, respectiv cererii pe care a înregistrat-o în luna ianuarie 2011.
În ceea ce privește procedura de stabilire a despăgubirii pe cale judiciară, consideră că prima instanță a arătat în mod corect faptul că este aplicabil art. 26 din Legea nr. 33/1994 și art. 22 alin.3 din Legea 255/2010, însă a încurcat cele două concluzii ale comisiei de experți în sensul că a luat criteriul de determinare de la prima concluzie și valoarea efectivă de la cea dea doua concluzie.
Astfel, învederează că, referitor la evaluarea bunului expropriat, comisia de experți a stabilit următoarele valori: varianta 1 - valoarea de la momentul întocmirii raportului de expertiză a reținut o valoare de 8,75 lei/mp și o valoare totală a despăgubirilor în sumă de 17.268 lei; varianta 2 - valoarea de la data hotărârilor de despăgubire a reținut o valoare de 1.3 lei/mp și o valoare totală a despăgubirilor în sumă de 2.565 lei.
Raportat la aceste concluzii, prima instanță a reținut în sentința pronunțată faptul că: valoarea reală a terenului expropriat, la data expertizării „este de 2.565 lei...”, context în care reclamanta consideră că eroarea primei instanțe este evidentă.
De asemenea, precizează că, anterior efectuării expertizei judiciare încuviințată de către instanță, a depus la dosarul cauzei (la termenul de judecată din data de 04.04.2012) înscrisuri reprezentând oferte de mică publicitate de vânzare și de cumpărare imobile comparabile din punct de vedere al însușirilor care determină valoarea cu imobilul proprietatea sa (din punct de vedere al amplasamentului, categoriei de folosință, al vecinătăților și a suprafeței). Susține că din înscrisuri reiese un preț de piață cuprins între 9 euro și 12 euro și încă de la momentul la care a făcut pregătirile necesare pentru vânzarea unei părți din terenul supus ulterior exproprierii, a avut convingerea fermă privind faptul că prețul de piață al imobilului este de 10 euro/mp.
La momentul întocmirii raportului de expertiză, comisia de experți a considerat că nu pot fi reținute valorile dovedite de către reclamantă deoarece acestea reprezintă doar oferte de comercializare. Pe de altă parte, comisia de experți a reținut faptul că, din copiile contractelor de vânzare cumpărare depuse la dosarul cauzei de către pârâta CNADR, reiese un preț de vânzare mult mai mic. Privitor la această chestiune, reiterează susținerile sale din prima fază procesuală, în sensul că, diferențele evidente care reies dintre ofertele de vânzare și prețurile de vânzare efectiv utilizate în cazul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare în formă autentică se explică prin încercarea de evitare a plății unor taxe notariale în cuantum ridicat la momentul perfectării contractului în formă autentică, menționând că este de notorietate faptul că părțile unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică declară în dese cazuri un preț de vânzare diminuat pentru a micșora cuantumul taxelor notariale care se stabilesc în funcție de valoarea de vânzare a bunului.
Pe de altă parte, învederează că ulterior întocmirii raportului de expertiză, a reușit să obțină și să depună la dosarul cauzei înscrisuri reprezentate de acte autentice de vânzare cumpărare și alte convenții din care reiese prețul real de vânzare al bunurilor imobile, înscrisuri care confirmă poziția sa potrivit căreia prețul de vânzare al imobilului este de minim 10 euro /mp.
Menționează că prin aceste contracte de vânzare cumpărare s-a transmis dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață totală de 102.302 mp pentru un preț total de 800.000 de euro, respectiv un preț mediu de 7.8199 euro/mp.
Totodată, reclamanta arată că a depus: copia contractului nr. 1823/25.09.2012 autentificat de către BNPA „L.” referitor la numărul cadastral_ Lugoj - prin care s-a vândut suprafața de 366 mp constând în teren arabil extravilan pentru prețul de 5.000 de euro, respectiv un preț mediu de 13.6612 euro/mp -; promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare - prin care s-a promis vânzarea-cumpărarea unui teren extravilan în suprafață totală de 4.606 mp pentru prețul de 69.090 euro. respectiv pentru un preț mediu de 15 euro/mp -; copia Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 12/10.10.2007 - potrivit căreia a fost expropriată o suprafață de 1174 mp de teren pentru o despăgubire totală în cuantum de 17.610 euro, respectiv un preț mediu de 15 euro/mp.
Consideră că obstinarea cu care comisia de experți a refuzat să țină cont de aceste înscrisuri se poate explica, pe de o parte, prin dorința acestora de a nu modifica o concluzie deja formulată, iar, pe de altă parte, poate fi explicată și prin apariția unor resentimente la adresa sa deoarece a îndrăznit să solicite reducerea onorariului solicitat de către comisia de experți.
Apreciază că înscrisurile arătate mai sus fac proba prețului real de vânzare a unor bunuri asemănătoare, argumentând astfel: în cazul cocontractanților persoane juridice declararea unui alt preț decât prețul real de vânzare poate avea consecințe atât în materie penală cât și în materie fiscal-contabilă; în situația încheierii unui antecontract de vânzare-cumpărare în mod evident promitentul vânzător nu ar accepta decât stipularea prețului real, deoarece în caz contrar ar putea ajunge în situația de a vinde silit imobilul la un alt preț, mult inferior, decât cel care l-a convenit în mod liber cu cumpărătorul.
Raportat la argumentele arătate mai sus și la probele pe care le-a depus la dosarul cauzei, consideră că în speță se impunea admiterea cererii sale și stabilirea unei valori a imobilului expropriat de 10 euro/mp ca fiind valoarea de piață reală a bunului expropriat.
Apreciind că, în speță sunt suficiente argumente și probe care contrazic valoarea stabilită de experți de 8,75 lei mp (aproximativ 2 euro), a solicitat primei instanțe să treacă peste valoarea maximă stabilită de către comisia de experți. A învederat primei instanțe faptul că așa cum s-a arătat și în doctrină, rezultatul expertizei nu este însă, prin el însuși, obligatoriu pentru instanța de judecată. Instanța are obligația să compare acel rezultat cu oferta expropriatorului și cu cererea de despăgubire formulată de titularul drepturilor reale principale precum și obligația de coroborare a tuturor probelor administrate.
Referitor la valoarea probatorie a raportului de expertiză, face trimitere la practica judiciară, redând următorul text „În principiu, raportul de expertiză nu are valoarea unui mijloc absolut de probă, dar nici nu trebuie omis când constatările expertizei nu sunt combătute de nicio altă probă, iar concluziile sale finale și temeiurile pe care au fost fondate fac convingerea că exprimă un punct de vedere corect”.
Reclamanta mai arată că deși din toate înscrisurile pe care le-a depus la dosarul cauzei, reieșea prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel, prima instanță nu a analizat niciunul dintre aceste înscrisuri, susținând că în sentința pronunțată nu se motivează deloc cu privire la acestea. Lipsa acestei analize apreciază că reprezintă un nou motiv de nelegalitate a hotărârii apelate deoarece instanța nu a analizat și nu a motivat absolut nimic cu privire la aceste înscrisuri.
În opinia sa, analiza sentinței apelate relevă faptul că nici experții desemnați în cauză, dar nici prima instanță nu au respectat dispozițiile art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994, respectiv nu au determinat despăgubirea la care este îndreptățită în funcție de „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială”.
Față de cele învederate, consideră că soluția primei instanțe, prin care a fost respinsă acțiunea pe care a formulat-o, reținând contravaloarea bunului ca fiind de numai 2.565 lei, este netemeinică și nelegală și că prima instanță a pronunțat o hotărâre care se impune a fi schimbată în apel.
Cu privire Ia daunele morale, arată că imposibilitatea de a tranzacționa acest imobil în scopul imediat de a obține sumele de bani necesare acoperirii cheltuielilor medicale ale sale și ale fiicei sale a produs o stare de neliniște și de suferință care i-au agravat situația stării de sănătate. Acest fapt s-a materializat prin suplimentarea medicamentației care trebuia să îi fie administrată, precum și printr-o stare de stres accentuat.
Deși, în mod aparent, procedura exproprierii pare impersonală și incapabilă să producă prejudicii de natură morală, în speța dedusă judecății se regăsește un prejudiciu de natură morală prin faptul că la momentul la care a dorit să își exercite atributele dreptului de proprietate a fost împiedicată de procedura de expropriere inițiată.
Solicită instanței de apel să aibă în vedere faptul că, deși prin art. 44 alin. 3 din Constituția României, S. R. stabilește posibilitatea exproprierii oricărui bun proprietate privată cu acordarea unei despăgubiri prealabile și juste, fapt care în aparență ar exclude caracterul ilicit al acestei fapte, în speță există o . particularități care confirmă caracterul de faptă ilicită a exproprierii sale, enumerând după cum urmează: între momentul înscrierii în cartea funciară a imobilului și momentul emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii a trecut o perioadă mai mare de 1 an și 5 luni; în toată această perioadă a fost împiedicată să-și exercite atributele dreptului de proprietate; în procedura de expropriere s-au calculat în decurs de numai 12 luni, de către aceleași societăți de evaluare imobiliară 2 valori cu o diferență care nu poate fi explicată în niciun fel; expropriatorul a solicitat modificarea valorii de 27,9 lei/mp stabilit în primul raport de evaluare fără niciun fundament logic sau economic, motiv pentru care este în culpă pentru faptele sale. Această solicitare o consideră și nelegală deoarece la data respectivă dispozițiile art. 31 din Legea 255/2010 arată că orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă.
Raportat la aspectele evidențiate mai sus, a considerat că, în speță, există o faptă ilicită, constând în tratamentul arbitrariu și nelegal al expropriatorului la adresa sa, precum și culpa expropriatorului pentru fapta săvârșită.
Pe de altă parte, consideră că, din înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei, precum și din declarațiile martorului audiat în cauză, a fost dovedit fără putință de tăgadă prejudiciul de natură morală, pe care l-a apreciat la suma de 7.000 de euro, precum și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită a expropriatorului și prejudiciul moral care i s-a produs.
Cu privire la admisibilitatea judecării daunelor morale de către instanța stabilită prin lege să soluționeze cauzele în materie de exproprieri, consideră că cererea privind daunele morale, formulată ca și capăt de cerere accesoriu, poate fi și trebuie soluționat de către instanța investită deoarece: nu se poate exclude în mod aprioric posibilitatea cauzării unor prejudicii de natură morală în cazul exproprierii; repararea prejudiciului moral nu este legată de existența vreunei condiții în funcție de care să fie apreciată admisibilitatea capătului de cerere - în speță există identitate de părți și cauză, motiv pentru care cele două obiecte ale acțiunii civile apreciază că trebuiau soluționate împreună; în cazul în care instanța ar fi apreciat că nu este competentă din punct de vedere material să soluționeze acest capăt de cerere, consideră că se impunea punerea în discuția părților a unei excepții de necompetență încă de la prima zi de înfățișare. Cu privire la această cerere de acordare a unor daune morale, apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, deoarece a considerat că acțiunea de reparare a daunelor morale este inadmisibilă fără să lămurească care ar fi condiția de inadmisibilitate care nu este îndeplinită în speță. Faptul că dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 nu prevăd în mod expres și posibilitatea de reparare a prejudiciului cu caracter nepatrimonial nu înseamnă că o asemenea cerere ar fi inadmisibilă, ci însemnă că legea specială se completează cu legea generală în părțile în care legea specială nu dispune. Dacă prima instanță ar fi apreciat că pretenția sa este lipsită de temei juridic ar fi trebuit să o respingă ca nefondată, nicidecum ca inadmisibilă.
Referitor la aprecierea subsidiară a primei instanțe cu privire la această pretenție, potrivit căreia pretenția sa ar fi neîntemeiată, consideră că această concluzie este netemeinică pentru următoarele motive: prima instanță a afirmat faptul că „declanșarea procedurii de expropriere nu indisponibilizează bunul” însă a omis să observe faptul că așa cum rezultă din răspunsul OCPI T. - Lugoj „datorită faptului că imobilul cu CF_ UAT Lugoj este supus exproprierii în temeiul Legii 198/2004, nu se pot face modificări precum dezmembrarea, până când se finalizează procesul de expropriere de către DRDNP”. Astfel, apreciază ca fiind evident faptul că a fost împiedicată să își exercite atributele dreptului de proprietate cu privire la acest bun; prima instanță a afirmat faptul că nu ar fi probat purtarea unor negocieri cu potențiali cumpărători, însă a omis să observe declarația martorei Aclam A. M., din care reiese faptul că „făcuse anterior demersuri pentru vânzarea terenului expropriat, găsise și un client cu care negocierile aproape se finalizaseră”; intenția sa de a vinde o parte din acest teren a fost dovedită atât prin împuternicirea notarială, cât și prin declarația martorului audiat în cauză, iar faptul că vânzarea nu s-a putut efectua a fost cauzat de inițierea procedurii de expropriere, respectiv de indisponibilizarea în fapt a bunului; cu privire la afirmația primei instanțe că pârâta CNADR nu este responsabilă de prelungirea în timp a procedurii de expropriere consideră că aceasta este lipsită de orice argument. În acest sens, susține că, dacă pârâta CNADR ar fi fost de bună credință ar fi urmat procedura legală de expropriere imediat după afișarea la sediul Primăriei Lugoj a documentației prevăzute de lege și nu ar fi așteptat emiterea HG nr. 492/11.05.2011 prin care a fost modificat cuantumul despăgubirilor.
În drept, a invocat art. 22 din Legea nr. 255/2010 și art. 27 din Legea nr. 33/1994.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul S. R. reprezentat de M.T.I., prin C.N.A.D.N.R. S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, și menținerea sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală.
Pârâtul a prezentat, la rândul său un scurt istoric privind procedura de expropriere, raportat la care apreciază că au fost respectate dispozițiile legale incidente în materie în procedura exproprierii imobilului aparținând reclamantei, care a fost despăgubită în mod just.
De asemenea, face trimitere la dispozițiile art. 11 alin. 8 și 9 din Legea nr. 255/2011 care prevăd că raportul de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosință, se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. 5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sub coordonarea Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România.
Aceste noi prevederi legale au impus expropriatorului necesitatea efectuării unor noi evaluări a terenurilor afectate de această lucrare de utilitate publică, conform actualei reglementări, care să aibă în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. 5 din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal.
Cu privire la stabilirea valorii de despăgubire de către comisia de experți la data întocmirii raportului de expertiză arată că valoarea de despăgubire de 17.268 lei a fost stabilită cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În acest sens argumentează că, la stabilirea valorii reale a imobilului expropriat, domnii experți au folosit metoda comparației directe și au avut în vedere trei oferte de prețuri de la mică publicitate, oferte centralizate la pag. 5 și în anexa 2 la raport, contrar dispozițiilor imperative ale art. 26 alin. 2 din Legea 33/1994.
Cu privire la procedura de stabilire a despăgubirilor de către prima instanță, apreciază că instanța de judecată și comisia de experți, în stabilirea cuantumului despăgubirilor, nu pot fi ținute a se raporta la valoarea inițială de despăgubire de 27,90 lei/mp, sens în care susținerile reclamantei sunt neîntemeiate, față de dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, aplicabile potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010.
Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, instanța de judecată sau comisia de experți nu trebuie să țină cont la stabilirea cuantumului despăgubirilor de valoarea acordată de către expropriator, care nu poate constitui un element de calcul al despăgubirilor în instanță și, cu atât mai puțin, un criteriu de evaluare pe care comisia de experți să îl aibă în vedere în efectuarea expertizei.
Opiniază că, dacă potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994 „despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator”, acest lucru nu înseamnă că instanța sau comisia de experți este ținută să stabilească, în mod obligatoriu, o despăgubire mai mare, ci doar că, în cazul în care se constată că valoarea oferită de expropriator este mai mare decât cea la care a ajuns instanța, acțiunea în contestarea valorii expropriatorului este nefondată și se impune a fi respinsă.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor apreciază că valoarea despăgubirilor acordată de expropriator este o valoare corectă și reală. În acest sens, învederează instanței faptul că expropriatorul, la stabilirea valorii despăgubirilor a urmat întocmai dispozițiile Legii speciale nr. 255/2010 și ale H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 și a respectat dispozițiile art. 481 din vechiul Cod civil (în vigoare la data exproprierii) și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului.
Atâta timp cât H.G. nr. 492/2011, care a modificat H.G. nr. 1232/2010 cu privire la cuantumul despăgubirilor, este în vigoare, (reclamanta neinvocând excepția de nelegalitate a actului legislativ) rezultă că singurele valori consacrate legislativ sunt cele cuprinse în anexa 2 la H.G. nr. 1232/2010, anexă introdusă prin H.G. nr. 492/2011.
Concluzionează că, instanța de judecată și comisia de experți nu pot fi ținute a se raporta la o valoare a despăgubirilor ce nu mai are corespondent în actele normative în vigoare. În opinia sa, dacă s-ar raporta la valoarea inițială, ar însemna ca instanța de judecată și comisia de experți să ignore H.G. nr. 492/11.05.2011, act normativ în vigoare, prin care această valoare a despăgubirilor a fost modificată.
De asemenea, consideră că valorile inițiale de despăgubire afișate de către expropriator la Consiliul local D. reprezentau doar valori propuse pentru despăgubire, ce nu au fost consacrate legislativ în niciun act normativ.
În acest sens, învederează cu privire la faptul că H.G. nr. 1232/2010, în forma sa inițială, anterioară modificărilor survenite prin H.G. nr. 492/2011, nu stabilea valorile individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat în parte, ci doar o sumă globală a despăgubirilor, în cuantum de 159.000 mii lei, pentru toate imobilele ce constituie amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Lugoj-D.".(art. 3 din H.G. nr. 1232/2010).
Singurele valori individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat, care au fost prevăzute într-un act normativ, sunt valorile stabilite potrivit noii legi, Legea nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004, respectiv cele specificate în Anexa 2 la H.G. nr. 1232/2010, în forma modificată și completată de H.G. nr. 492/2011.
Cu privire la valoarea de despăgubire de 27,90 lei/mp la care a făcut referire reclamanta, pârâtul susține că nu a fost consfințită de părți printr-un acord de voință astfel cum în mod nereal a afirmat.
Față de temeiul de drept invocat de reclamantă, Legea nr. 255/2010 și Legea nr. 33/1994, constatarea de către instanță a unui acord de voință, nu se poate realiza decât în condițiile limitative prevăzute de art. 24 alin. 1 din Legea nr. 33/1994.
Simpla acceptare a valorii despăgubirilor inițiale nu produce efecte, atât timp cât de această acceptare expropriatorul nu a luat cunoștință în modalitatea prevăzută de Legea nr. 255/2010, respectiv prin constatarea acceptării de către comisia prevăzută la art. 18 din Legea nr. 255/2010 printr-un proces-verbal semnat de membrii comisiei și de expropriat.
Menționează faptul că, în speță, nu s-a întocmit niciun proces-verbal între reclamantă și C. de aplicare a Legii nr. 255/2010 care să ia act de acceptarea ofertei de expropriere de către reclamantă, situație în care nu s-a întâlnit oferta cu acceptarea.
Pârâtul susține că, atâta timp cât exproprierea terenului nu a avut loc anterior, iar procedura de realizare urmează legea în vigoare la momentul derulării ei, fiecare act juridic este supus normei legale sub imperiul căreia se realizează.
În consecință, faptul că procedura de expropriere a început să se deruleze sub imperiul Legii nr. 198/2004 și a HG nr. 1232/2010 - în forma sa inițială - nu atrage ultraactivitatea acestor norme în condițiile abrogării legii și a modificării HG nr. 1232/2010.
Potrivit art. 32 din Legea 255/2010, în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, pentru continuarea realizării obiectivelor se aplică prevederile prezentei legi.
Procedura de expropriere în prezenta cauză era în curs de desfășurare la data apariției legii, nefiind emisă Decizia de expropriere și, implicit, nici hotărârea Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/1010, astfel că urmarea procedurii - inclusiv sub aspectul stabilirii unor noi valori de despăgubire - este în conformitate cu prevederile legii, expropriatorul având obligația de a utiliza, în vederea determinării despăgubirilor doar expertiza realizată în condițiile actului normativ de expropriere în vigoare la data la care hotărârea a fost emisă, respectiv Legea nr. 255/2010.
Cu privire Ia acordarea despăgubirilor morale, în opinia pârâtului, în mod corect prima instanță a respins ca fiind inadmisibilă o astfel de cerere după ce a constatat, din interpretarea art. 22 din Legea 255/2010 rap. la art. 21-27 din Legea 33/1994, că „despăgubirile vizate de aceste acte normative cu caracter special, nu includ și repararea prejudiciului cu caracter nepatrimonial”.
De asemenea, consideră că în mod corect prima instanță a apreciat că cererea de acordare a daunelor morale ar fi și neîntemeiată având în vedere că „declanșarea procedurii de expropriere nu indisponibilizează bunul, proprietarul păstrând atributul dispoziției până Ia transferul dreptului de proprietate prin efectul emiterii Deciziei de expropriere nr. 1167 pentru coridorul de expropriere al lucrării Autostrada Lugoj D. la data de 16.08.2011”.
Concluzionează că, până la data de 16.08.2011, moment la care dreptul de proprietate asupra terenului a trecut din patrimoniul reclamantei în domeniul public al statului, reclamanta în calitate de proprietară putea să înstrăineze propriul său teren.
Astfel, precizează că, de la data de 03.05.2010, data la care a împuternicit-o pe fiica ei să vândă suprafața de 15.000 mp (împuternicirea nr. 487/03.05.2010), până la data de 16.08.2011, când terenul a intrat în domeniul public al Statului, reclamanta, în calitate de proprietară, a avut un timp suficient pentru înstrăinarea terenului său, în vederea obținerii sumelor de bani necesare acoperirii cheltuielilor medicale.
Prin urmare, având în vedere că notarea înscrierii în cartea funciară a intenției de expropriere, contrar celor susținute de reclamantă, nu constituie o interdicție de înstrăinare a terenului, consideră că faptul generator al prejudiciilor morale pe care reclamanta l-a susținut și imputat pârâtului nu există, drept pentru care cererea de acordare a despăgubirilor morale este neîntemeiată.
În drept, pârâtul a invocat dispozițiile art. 115 si următoarele din C. proc. civ, art. 5, 8, 9 11, 18, 19, 20, 22, 23, 32 din Legea nr. 255/2010, art. 4, 5, 8, 15, 16 din H.G. nr. 53/2011, art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 295 C.proc.civ., curtea constată că, față de prev. art. 282 și urm. C.proc.civ., art. 22 și următoarele din Legea nr. 255/2010 coroborate cu disp. art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, prezentul apel este neîntemeiat, Tribunalul T. pronunțând o hotărâre temeinică și legală, pentru considerentele expuse în cuprinsul acesteia și pe care instanța de apel și le însușește în întregime.
Ca aspect prioritar, curtea constată că tribunalul a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale invocate de către părți, cu consecința stabilirii juste a actelor normative aplicabile în speță.
Astfel, nu poate fi reținută, ca întemeiată afirmația reclamantei că expropriatorul trebuia să aplice Legea nr. 255/2010 și HG 1232/2010, în condițiile în care acest din urmă act normativ (HG nr. 1232/06.12.2010) a fost dat în aplicarea Legii nr. 198/2004 (abrogată prin Legea nr. 255/2010).
Potrivit art. 9 alin. 1 din Legea nr. 198/2004, expropriatorul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 al.(4) - (8) și ale art.6 al.(2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului.
Rezultă astfel că, prin hotărârea menționată, C. dispunea atât asupra transferul dreptului de proprietate, cât și asupra cuantumului despăgubirii, nici evaluarea terenului și nici notarea în cartea funciară a intenției de expropriere neconducând la preluarea dreptului de proprietate.
Câtă vreme exproprierea terenului nu a avut loc anterior, iar procedura de realizare urmează legea în vigoare la momentul derulării ei, fiecare act juridic este supus normei legale sub imperiul căreia se realizează.
În consecință, faptul că procedura de expropriere a început să se deruleze sub imperiul Legii nr. 198/2004 și a HG nr. 1232/2010 (în forma inițială), dar s-a realizat efectiv la data de 15.09.2011, nu atrage retroactivitatea acestor norme, în condițiile în care acestea au fost abrogate, respectiv modificate, pe parcursul procedurii, dar anterior emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor contestate în speță, ce a fost emisă în aplicarea Legii nr. 255/2010 și a HG nr. 492/2011.
Ca atare, hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor în favoarea reclamantei fiind emisă la 15.09.2011, sub imperiul Legii nr. 255/2010 (ce a abrogat Legea nr. 198/2004), controlul judiciar în prezenta pricină urmează a fi făcut prin raportare la normele legale în vigoare la data emiterii hotărârii de expropriere și de stabilire a cuantumului despăgubirilor cuvenite, care sunt aplicabile speței, conform principiului „tempus regit actum”, invocat chiar de către reclamantă.
Nu pot fi reținute considerentele potrivit cărora HG nr. 492/2011 ar încălca principiul neretroactivității legii, atâta timp cât hotărârea de guvern cuprinde normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, în vigoare la data exproprierii, fiind firesc ca, în aplicarea unei legi la o anumită situație juridică, să fie avute în vedere normele metodologice emise pentru aplicarea legii în discuție, nu cele emise pentru aplicarea unei legi abrogate.
Curtea constată că, întradevăr, potrivit art. 31 din Legea nr. 255/2010, orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a legii se consideră valabilă, însă art. 32 prevede că, în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei legi.
Or, în cauză, procedura de expropriere privind-o pe reclamantă era în curs de desfășurare la data apariției legii, nefiind emisă hotărârea Comisiei (producătoare de efecte juridice în sensul celor mai sus-arătate), astfel că urmarea procedurii (inclusiv sub aspectul stabilirii unor noi valori de despăgubire cu luarea în considerare și a criteriului nou introdus prin dispozițiile art. 11 alin. 8 și 9 din Legea nr. 255/2011, care prevăd că raportul de evaluare a imobilelor expropriate se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. 5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sub coordonarea Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România) este conformă legii, expropriatorul având obligația de a utiliza, în vederea determinării despăgubirilor doar expertiza realizată în condițiile actului normativ de expropriere în vigoare la data la care hotărârea a fost emisă, respectiv Legea nr.255/2010.
În condițiile Legii nr. 255/2010, decizia de expropriere emisă în baza art.9 constituie titlu pentru predarea imobilului și, în termen de 5 zile de la emiterea ei, expropriatorul numește comisia de verificare a dreptului de proprietate și constată acceptarea sau neacceptarea cuantumului despăgubirilor de către proprietar (art.18 din lege).
Or, în cauză, reclamanta nu și-a dat acceptul cu privire la cuantumul despăgubirilor rezultate din urmarea procedurii derulate în baza Legii nr.255/2010 (și oferite de expropriator), astfel că nu există acordul de voință cu privire la acest cuantum, acord a cărui validare a fost cerută.
În ce privește afirmația reclamantei că s-a realizat un acord de voință cu privire la cuantumul despăgubirilor, prin faptul că s-a adresat autorităților cu o cerere prin care a arătat că acceptă suma de 27,9 lei/mp., curtea constată că este justă concluzia tribunalului în sensul că, pentru realizarea efectivă a acordului de voință invocat, trebuia respectată forma cerută de legea specială.
Astfel, legea specială, prin derogare de la prevederile dreptului comun în materie, respectiv art. 18 din Legea nr. 255/2010, pretinde ca înțelegerea cu privire la cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru imobilul expropriat să se realizeze numai după constituirea comisiei de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real, în termen de 5 zile de la emiterea deciziei de expropriere, într-o formă specială ad validitatem pentru realizarea unui acord de voință, respectiv prin întocmirea unui proces-verbal semnat de membrii acestei comisii și de expropriat.
În speță, un astfel de proces-verbal de constatare a înțelegerii cu privire cuantumul despăgubirilor cuvenite nu a fost întocmit de membrii comisiei de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real, pe de o parte, și de reclamanta, de cealaltă parte. În plus, din cuprinsul cererii depuse la sediul autorității implicate în procedura de expropriere la data de 27.01.2011 (fila 94 dosar tribunal) rezultă cu claritate faptul că reclamanta cere ca plata despăgubirilor pentru imobilul expropriat să se facă în condițiile Legii nr. 255/2010, fără a fi indicat vreun cuantum al sumelor acceptate în acest sens, iar acest act nu a fost avizat de membrii comisiei de expropriere.
În consecință, concluzia ce se impune este aceea că între părți nu s-a realizat acordul de voință invocat, în forma aptă să producă efectul juridic scontat de reclamantă, față de conținutul acestei cereri, arătat anterior, și de faptul că actul normativ arătat cuprindea un criteriu suplimentar față de Legea nr. 198/2004, ce nu a fost avut în vedere la întocmirea primei lucrări de evaluare a terenului supus exproprierii, respectiv expertiza notarilor publici, fiind evident că trebuiau recalculate despăgubirile în raport și de acest lucru.
Cu privire la critica sentinței sub aspectul greșitei aplicări a prevederilor art. 22 din Legea 255/2010, potrivit căruia expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești în vederea stabilirii justei despăgubiri și a dispozițiilor art. 27 din Legea 33/1994, care arată că despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator, Curtea constată că și aceasta se privește a fi neîntemeiată. Reclamanta consideră că valoarea despăgubirilor acordate de către prima instanță nu putea fi mai mică decât valoarea de 27,90 de lei/metru pătrat (valoare care a fost oferită de către pârâtă în cursul lunii ianuarie 2011 și pe care a acceptat-o), însă instanța de apel constată că reclamanta avansează o modalitate eronată de aplicare a acestor dispoziții legale, creând confuzie între valoarea despăgubirilor afirmativ calculate potrivit Legii nr. 198/2004 și valoarea despăgubirilor oferite în baza Legii nr. 255/2010.
Astfel, prin prisma legislației în materie de expropriere, valoarea despăgubirilor oferite este cea cuprinsă în hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 59/15.09.2011, contestată în speță, întrucât prin aceasta au fost stabilite efectiv și oferite reclamantei anumite sume cu titlu de despăgubire pentru terenul expropriat. Prin raportare la aceste sume (cuprinse în hotărârea contestată) se apreciază îndeplinirea de către instanța de judecată a obligației de a nu acorda sume mai mici decât cele oferite de expropriator, criteriu față de care curtea constată că tribunalul a reținut și aplicat corect această normă legală, prin soluția de respingere a prezentei acțiuni, față de valoarea terenului stabilită prin expertiza judiciară, ce este inferioară celei indicate în hotărârea emisă de către pârât în finalizarea procedurii administrative de expropriere a terenului proprietatea reclamantei.
În consecință, în cauză devin incidente dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 referitoare la condițiile în care cuantumul despăgubirilor poate fi contestat, respectiv în limitele stabilite de art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994, „La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile administrate de aceștia”.
Ca atare, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul efectiv cauzat prin expropriere, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor se va ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele similare în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Dată fiind această dispoziție imperativă, cuantumul despăgubirilor nu poate fi stabilit prin luarea în considerare a altor elemente (oferte de vânzare, poziționare imobil expropriat, comparații cu imobile identice prin prisma altui criteriu decât prețul, etc.), indicate de reclamantă, astfel că tribunalul a înlăturat în mod corect actele depuse de reclamantă în dovedirea pretențiilor sale, acte ce nu priveau unicul criteriu permis de legea specială: prețul cu care se vând imobile similare în unitatea administrativ-teritorială.
În cauză, expertiza tehnică judiciară efectuată a avansat două modalități de stabilire a cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei, tribunalul reținând-o și valorificând-o în mod just pe cea care respectă criteriul legal, respectiv prețul de vânzare efectivă a unor terenuri similare în aceeași unitate administrativ teritorială, fiind corect înlăturată varianta agreată de reclamantă, ce se raporta la oferte de vânzare din presă, ceea ce nu poate echivala în niciun caz cu prețul la care se vând efectiv aceste terenuri.
Nu poate fi reținută, ca întemeiată afirmația reclamantei privind reținerea eronată a concluziilor raportului de expertiză judiciară efectuat în cauză, în sensul că s-a luat criteriul de determinare de la prima concluzie și valoarea efectivă de la cea dea doua concluzie, afirmație contrazisă de conținutul raportului de expertiză și de răspunsul experților la obiecțiunile formulate de părți.
Astfel, curtea constată că, în cuprinsul concluziilor formulate de către experți, la varianta 1, agreată de reclamantă, chiar dacă experții definesc valoarea de piață, determinată prin metoda comparației directe, ca fiind valoarea cu care se vând imobile similare în mod obișnuit, valoarea avansată de ei a rezultat în urma comparării unor oferte de vânzare pentru terenuri apreciate a fi similare. Acest lucru rezultă din descrierea metodei de calcul și a procedurii la care au apelat, făcându-se trimitere la anexa 3, ce include ofertele de vânzare din presă (filele 112-115 și124).
Ca atare, curtea constată că, raportat la prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, în mod just tribunalul a valorificat varianta 2 din cuprinsul raportului de expertiză, ce cuprinde rezultatul evaluării prin prisma celor trei contracte de vânzare-cumpărare existente la dosar pentru comparabile similare.
Contractele de vânzare-cumpărare identificate de către reclamantă ulterior întocmirii lucrării de specialitate au fost comunicate experților, care au arătat că își mențin punctul de vedere expus în raportul depus la dosar, iar, în calea de atac a apelului reclamanta nu a cerut refacerea probei sau o altă expertiză contrară, pentru a putea înlătura proba efectuată în primul ciclu procesual, printr-un mijloc de probă cu o valoare științifică similară, astfel că sunt neîntemeiate criticile reclamantei sub acest aspect.
Nu poate fi valorificată nici susținerea reclamantei în sensul că instanța de judecată putea și trebuia să înlăture conținutul raportului de expertiză judiciară, față de valoarea probatorie egală consacrată de normele procesual civile pentru contractele depuse de dânsa la dosar, și aceasta față de dispozițiile imperative ale Legii nr. 33/1994, norma specială ce derogă de la norma generală. În condițiile în care legea specială prevede obligativitatea administrării probei cu expertiza tehnică judiciară pentru stabilirea prețului cu care se vând imobile similare, curtea constată că regimul probatoriu în aceste tipuri de cauze este unul special, de la care nu se poate deroga, instanța de judecată putând stabili alte sume cu titlu de despăgubiri pentru un teren expropriat doar în baza concluziilor unei comisii de experți judiciari, numite potrivit legii speciale, și care să procedeze la evaluarea terenului în baza unui criteriu prevăzut de lege.
Cu privire la prețurile terenurilor ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare avute în vedere de experți, acestea apar în cuprinsul unor acte autentificate de către notarul public, iar instanța nu poate prezuma, în absența oricăror probe, că părțile au declarat un preț inferior celui real pentru a plăti taxe notariale mai mici.
Ca atare, curtea conchide că tribunalul a apreciat corect probatoriul administrat în cauză, iar soluția pronunțată este consecința interpretării și aplicării corecte a dispozițiilor art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994, raportat la particularitățile speței.
Cu privire Ia daunele morale pretinse de reclamantă, curtea constată că prima instanță a reținut în mod just că, în prezentul litigiu, față de dispozițiile imperative ale Legii nr. 255/2010, art. 22, se poate modifica exclusiv cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, ce nu prevede posibilitatea reparării, pe această cale, și a unui eventual prejudiciu moral decurgând din faptul exproprierii imobilului proprietatea reclamantei.
De asemenea, curtea constată că este corectă și reținerea primei instanțe că declanșarea procedurii de expropriere nu are ca efect indisponibilizarea bunului, reclamanta putând să dispună juridic cu privire la acesta până la momentul deciziei de expropriere, emisă în cauză la data de 16.08.2011.
Sunt dovedite și regretabile afecțiunile medicale ale reclamantei și fiicei sale, însă, fapta pârâtului, de refacere a raportului de evaluare a imobilelor supuse exproprierii, pentru ca acesta să respecte toate criteriile legale, adoptate prin Legea nr. 255/2010, nu poate fi calificată de către instanță ca fiind o faptă ilicită, aptă să angajeze răspunderea sa delictuală, ca temei al unei astfel de pretenție.
Respectarea unor norme legale imperative de către o autoritate publică nu poate constitui faptă ilicită, iar, în absența unei astfel de fapte, răspunderea civilă delictuală este exclusă, nemaiimpunându-se a fi verificată îndeplinirea celorlalte prevederi legale pentru repararea prejudiciului moral pretins de reclamantă în aceste condiții.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor legale invocate coroborate cu prevederile art. 282 și urm. C.proc.civ., curtea constată că prezentul apel nu este întemeiat, astfel că, în baza art. 296 C.proc.civ., îl va respinge.
În baza art. 274 C.proc.civ., curtea nu va acorda părților cheltuieli de judecată în apel, reclamantei, ca necuvenite, față de soluția pronunțată, iar intimatei, ca nesolicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanta S. V. Steluța împotriva sentinței civile nr. 2131/11.09.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul S. R., prin MTI, CNADR SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara și C. de A. a Legii nr. 255/2010 de pe lângă Consiliul Local Lugoj.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D. C. C. R.
GREFIER,
O. IOȚCOVICI
Se comunică cu:
- apelanta reclamantă
S. V. Steluța, sediul procedural ales la S.C.A. L. C. și Asociații - Timișoara, ., .;
- pârâții intimați
S. R. reprezentat de M.T.I. prin C.N.A.D.N.R. S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara – sediul procedural ales la C.. av. C. C. – Timișoara, ., nr. 3, ..
C. de A. a Legii nr. 255/2010 de pe lângă Consiliul Local Lugoj – Lugoj, Piața Victoriei, nr. 4, jud. T.
Red. C.R. /04.03.2014
Tehnored.O.I./2 ex./06.03.2014
Instanța de fond: jud. L. D. – Tribunalul T.
| ← Strămutare. Sentința nr. 27/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 916/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
