Cereri. Decizia nr. 891/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
Comentarii |
|
Decizia nr. 891/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 1425/59/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.891
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 13.11.2014
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: S. C.
Pe rol se află soluționarea cererea de revizuire formulată de revizuientul A. L. împotriva deciziei civile nr. 253/14.04.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._/325/2011**, în contradictoriu cu intimații B. C., B. F., B. M. și B. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată acvirat dosarul de fond nr._/325/2011* și, totodată, faptul că prin registratura instanței au fost depuse note scrise formulate de revizuient, la 07.11.2014, având anexată dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Nefiind formulate alte cereri, văzând lipsa părților și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța invocă excepția inadmisibilității cererii și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, revizuientul A. L. a solicitat revizuirea deciziei civile nr.253/14.04.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._/325/2011**.
Cererea de revizuire a fost motivată în drept cu disp.art.322 pct.7 C.pr.civ., susținându-se că decizia civilă nr.253/14.04.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._/325/2011** se află în contrarietate cu decizia civilă nr.73/16.01.2013, respectiv cu sentințele civile nr.61/05.06.2012 și respectiv, sentința civilă nr._/24.09.2013, astfel că se impune anularea ultimei hotărâri, în succesiunea acestora.
Intimații B. și B., deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nu au formulat întâmpinări în cauză.
La termenul de judecată de azi - 13.11.2014 – curtea a invocat excepția de inadmisibilitate în principiu a cererii de revizuire, în raport cu dispozițiile art.322 alin.1 C.pr.civ. rap. la art.322 pct.7 C.pr.civ.
Asupra excepției, curtea, în raport cu dispozițiile enunțate mai sus, va constata că este întemeiată.
Astfel, prin decizia a cărei anulare se cere prin prezenta cerere de revizuire, respectiv prin decizia civilă nr.253/14.04.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._/325/2011** a fost respins irevocabil recursul declarat de recurentul A. L. împotriva Sentinței Civile nr._/2013 a Judecătoriei Timișoara în contradictoriu cu intimații B. C., B. F., B. M. și B. M..
Prin această decizie, tribunalul a confirmat și menținut integral hotărârea de fond a primei instanțe, respectiv a Judecătoriei Timișoara, prin care a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, dar a fost respinsă și cererea reclamantului pe fond si a fost obligat reclamantul să plătească pârâților suma de 6.000 lei, cu titlu de onorariu avocațial.
În acest context, curtea va constata că hotârârea a cărei anulare se cere, respectiv decizia civilă nr.253/14.04.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._/325/2011**, prin care s-a respins irevocabil recursul declarat de recurentul A. L. împotriva Sentinței Civile nr._/2013 a Judecătoriei Timișoara nu îndeplinește caracteristicile unei hotărâri care să fie susceptibilă de recurs, în accepțiunea conjugată a dispozițiilor art.322 pct.7 și art.322 alin.1 C.per.civ.
Aceasta întrucât, potrivit disp.art.322 alin1. C.pr.civ., pot fi atacate cu revizuire doar hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și doar acele hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, or decizia civilă nr. 253/14.04.2014 a tribunalului T. este o hotărâre dată în recurs, care nu evocă fondul, tribunalul mărginindu-se doar să constate că sentința judecătoriei este corectă, constatând că în speță prima instanță, aplicând normele de drept comun cu privire la valabilitatea oricărui act juridic și raportat la probele de la dosar, a reținut corect faptul că recurentul reclamant nu a probat cauza de nulitate a contractului de vânzare cumpărare care a constituit temeiul înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâților B. M. și B. M., motiv pentru în mod justificat nu i s-a admis acțiunea de către instanța de fond.
Prin urmare, curtea, constatând că decizia civilă nr.253/14.04.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._/325/2011** nu este o hotărâre de fond, în sensul art.322 alin.1 C.pr.civ. și cum aceasta nu este susceptibilă de a fi anulată din acest motiv pe calea revizuirii prev. de art. 322 pct. 7 C.pr.civ., va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. L. împotriva deciziei civile nr.253/14.04.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._/325/2011**.
Va constata că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 274 și urm. C.pr.civ. întrucât intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată în această etapă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul A. L. împotriva deciziei civile nr. 253/14.04.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._/325/2011**.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de le comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 13.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. M. G. A.-M. N.
GREFIER,
S. C.
Red. C.P. – 19.11.2014
Tehnored. S.C. - 2 ex./19.11.2014
Tribunalul T., Judecători: D. B., L. V., D. J.
← Succesiune. Decizia nr. 647/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Strămutare. Sentința nr. 27/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
---|