Strămutare. Sentința nr. 27/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
Comentarii |
|
Sentința nr. 27/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 300/59/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.27
Ședința din camera de consiliu din 10 aprilie 2014
PREȘEDINTE: M. G.
GREFIER: R. P. D.
S-a luat în examinare cererea de strămutare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei D., formulată de pârâta „T. B. Întreprindere Individuală” în contradictoriu cu Cata V., U. M. și T. P..
La apelul nominal făcut în camera de consiliu, se prezintă pentru petentă, avocat H. T., lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, s-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care se constată depuse prin Serviciul registratură, la data de 10 aprilie 2014, Note de ședință, delegație de reprezentare și acte în susținere.
Reprezentantul petentei depune la dosar delegație de reprezentare și declară că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile de soluționat acordă cuvântul pe cererea de strămutare:
Reprezentantul petentei solicită admiterea cererii de strămutare la o altă instanță egală în grad cu Judecătoria D., respectiv la Judecătoria Timișoara, dat fiind posibilitățile de transport relativ ușoare către această instanță.
În susținere, declară că D. este un oraș relativ mic, iar speța are o particularitate aparte dată de calitatea părților.
La solicitarea instanței, declară că dosarul se află încă în faza de început, nefiind administrat probatoriul.
CURTEA
Deliberând, asupra cererii de strămutare, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 06 martie 2014, petenta „T. B. Întreprindere Individuală” a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei D., pe motiv de bănuială legitimă.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 140 (1) și (2), art. 141 (1) și (2) și art. 142 N. c.pr.civ.
Potrivit dispozițiilor art.144 alin ( 2) din Noul Cod de procedură civilă, „hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și este definitivă”.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de strămutare formulată de pârâtul „T. B. Întreprindere Individuală” în dosarul civil_ .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. G. R. P. D.
Red. M.G 14.04.2014
Teh. R.P.D./2 ex./14.04.2014
← Cereri. Decizia nr. 891/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Expropriere. Decizia nr. 15/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
---|