Succesiune. Decizia nr. 647/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 647/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 09-09-2014 în dosarul nr. 8707/325/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 647
Ședința publică din 9 septembrie 2014
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții S. M., S. L. și S. L. împotriva deciziei civile nr. 273/A/03.04.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul S. Ș., având ca obiect succesiune.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurenți, av. R. C., iar pentru intimat, av. P. L., în substituirea av. H. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că reprezentanta intimatului S. Ș. a depus la dosar, prin registratura instanței, la data de 20 august 2014, întâmpinare și împuternicire avocațială.
Reprezentantul recurentului depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 1550.30 lei și timbru judiciar în valoare de 0,30.
Reprezentanta intimatului depune la dosar delegația de substituire și chitanța nr. 349/08.09.2014, reprezentând onorariu de avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurenților solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii pronunțată în apel și menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței pronunțată de instanța de fond, pentru motivele dezvoltate pe larg în cuprinsul cererii, cu cheltuieli de judecată, constând în taxa de timbru și onorariu avocat.
Învederează instanței că decizia Tribunalului T. cuprinde o gravă eroare de calcul, stabilindu-se cheltuieli de judecată în sarcina fiecăruia dintre recurenți de 3.319,06 lei, în loc de 2.817,63 lei.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului și menținerea, ca temeinică și legală, a hotărârii pronunțate în apel, cu cheltuieli de judecată.
În apărare, susține că, în mod corect instanța de apel a eliminat din ansamblul probator documentele invocate de recurenți, întrucât este evident că înscrisurile contestate și, ulterior, dovedite a fi false, nu pot fi avute în vedere în fața instanței.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/22.10.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de S. Ș., in contradictoriu cu pârâții S. M., S. L. M., S. L. și, în parte, cererea reconvențională formulată de reclamanții reconvenționali S. M., S. L. M., S. L. și, în consecință: s-a constatat deschisă succesiunea după defunctul S. I., la data decesului acestuia - 08.11.2011; s-a constatat că au calitatea de moștenitori legali ai defunctului S. I. următorii: S. M., în calitate de soție supraviețuitoare, având o cotă de ¼ din masa succesorală, S. L., în calitate de fiu din căsătorie, având o cotă de ¼ din masa succesorală, S. L. M., în calitate de fiică din căsătorie, având o cotă de ¼ din masa succesorală și S. S., în calitate de fiu din afara căsătoriei, având o cotă de ¼ din masa succesorală; s-a constatat că masa succesorală, în valoare totală de 158.025 lei, este compusă din următoarele bunuri: cota de ½ din imobilul situat în Săcălaz, nr. 68, înscris în CF_ Săcălaz, nr. top. 33/a/1, casă si teren în suprafață de 1762 mp și din imobilul evidenția în CF_ Săcălaz, nr. top. 33/a/2 teren în intravilan în suprafață de 1115 mp, imobile în valoare de 138.000 lei, și cota de ½ din terenul extravilan de_ mp dobândit de defunct prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2315 din 28.11.2007 de BNP T. D. E., în valoare de 20.025 lei; s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra masei succesorale prin atribuirea în natură a cotei succesorale asupra imobilelor descrise mai sus către pârâții S. M., S. L., S. L. M. în cote egale de 1/3 fiecare, cu obligarea acestora la plata către reclamantul S. S. a unei sulte totale de 39.506,25 lei, câte 13.168,75 lei fiecare; a fost respinsă în rest acțiunea introductivă și cererea reconvențională și s-au compensat cheltuielile de judecată ale părților.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin cererea sa, reclamantul a solicitat instanței să dezbată succesiunea după defunctul S. I., decedat la data de 8.11.2011.
Prima instanță a analizat mai întâi asupra solicitarea pârâților, de a se constata că nu au fost respectate dispozițiile art. 109 alin. 4 c.pr.civ., în sensul că nu s-a depus de la notarul public încheierea privind verificarea evidențelor notariale, cerere ce a fost respinsă, având în vedere că s-a depus la dosar de reclamant copia Încheierii nr. 1 din 10.04.2012 a BNP M. O. privind verificările efectuate în evidențele succesorale privind pe defunctul S. I., din care rezultă că nu a fost dezbătută o succesiune după defunctul S. I., că nu s-au înregistrat testamente, dar că s-a găsit declarația de opțiune succesorală dată de S. Ș., autentificată sub nr. 1519 din 28.11.2011 la BNP Sică S..
Văzând certificatul de deces nr. 45 din 09.11.2011 emis de Primăria Săcălaz (f. 13), având în vedere dispozițiile art. 651 c.civ., prima instanță a constatat deschisă succesiunea după defunctul S. I., la data de 08.11.2011.
Potrivit declarației de opțiune succesorală a numitului S. Ș., autentificată sub nr. 1519 din 28.11.2011 la BNP Sică S., reclamantul a acceptat expres moștenirea după defunctul S. I. în termenul de opțiune succesorală prevăzut de art. 700 C.pr.civ, iar pârâții au acceptat-o tacit.
In baza art. 669 c.civ., precum și față de actele de stare civilă depuse la dosar, prima instanță a constatat că au calitatea de moștenitori legali ai defunctului S. I. următorii: S. M., în calitate de soție supraviețuitoare având o cotă de ¼ din masa succesorală, S. L., în calitate de fiu din căsătorie având o cotă de ¼ din masa succesorală, S. L. M., în calitate de fiică din căsătorie având o cotă de ¼ din masa succesorală și S. S., în calitate de fiu din afara căsătoriei având o cotă de ¼ din masa succesorală.
Cu aplicarea art. 673 indice 5 C.pr.civ., văzând înscrisurile depuse la dosar, prima instanță a constatat ca masa succesorala rămasa după defunct, în valoare de 158.025 lei este compusă din următoarele bunuri: cota de ½ din imobilul situat în Săcălaz, nr. 68, înscris în CF_ Săcălaz, nr. top. 33/a/1, casă si teren în suprafață de 1762 mp și din imobilul evidențiat în CF_ Săcălaz, nr. top. 33/a/2 teren în intravilan în suprafață de 1115 mp, imobile în valoare de 138.000 lei (valoarea totală a imobilelor fiind de 276.000 lei, conform raportului de expertiză realizat de expert C. D. - f. 251-273) și cota de ½ din terenul arabil extravilan de_ mp dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2315 din 28.11.2007 de BNP T. D. E. în valoare de 20.025 lei.
Prima instanța a avut în vedere la stabilirea valorii terenului extravilan de_ mp, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2315 din 28.11.2007 de BNP T. D. E. (f.31-32), valoarea cuprinsă în expertiza notarilor pentru anul 2013, respective 3000 Euro pentru un ha (3 ha x 3000 euro/ha x 4,45 lei/euro = 40.050 lei, respectiv ½ din această valoare).
Judecătoria a înlăturat din masa succesorală autoturismul marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare_, sașiu nr. WVWZZZ3CZ6P146513, care apare ca proprietate a pârâtei S. L. M., dobândit prin contract de vânzare-cumpărare încheiat la 01.09.2011 (f. 38-39) cu defunctul S. I., autoturismul marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare_, sașiu nr. WV1ZZZ2DZYH016318, care apare ca proprietate a pârâtului S. L., dobândit prin contract de vânzare-cumpărare încheiat la 01.09.2011 (f. 36-37) cu defunctul S. I., tractorul U650 - care apare ca proprietate a paratului S. L., dobândit prin cumpărare de la numitul Csosz C. la data de 17.02.2012 (f. 40) și ovinele, care apar ca proprietate exclusiva a paratului S. L., așa cum rezulta din Fisa de sănătate pentru animalele de la care valorifica produse de origine animala nr. 4/10.04.2011, eliberata de Direcția Sanitara Veterinara si pentru Siguranța Alimentelor T. - Circumscripția Sanitara Veterinara Zonala P. Nou.
Prin precizarea la acțiune, depusă la termenul din data de 19.06.2012, reclamantul a solicitat să se constate ca înscrisurile sub semnătura privata intitulate "contract de vânzare-cumpărare" cu privire la cele două autoturismele Volkswagen susmenționate, încheiate cu S. L. M. și S. L., ambele din 01.09.2011, sunt in realitate donații ale defunctului față de cei doi copii ai săi din căsătorie, deoarece s-a transferat dreptul de proprietate asupra unui bun fara plata unui preț, cerându-se sa fie obligați parații S. L. M. si S. L. la raportul donațiilor, respectiv la stabilirea masei succesorale sa se aibă in vedere si cele doua autoturisme, donate către copiii din căsătorie ai defunctului și sa se dispună reducțiunea liberalităților defunctului prin înscrisul calificat de către parați drept testament olograf, intitulat „declarație” din data de 12.03.2009, cu stabilirea cotei parte din succesiune care se cuvine reclamantului in calitate de moștenitor rezervatar. Față de concluziile raportului de expertiză criminalistică (f. 242), din care rezultă că semnătura nu aparține lui S. I. în niciunul dintre cele trei acte, prima instanța a respins această solicitare, ca neîntemeiată, pentru că părțile au contestat semnătura defunctului și autoturismele figurează în evidența oficială pe numele altor proprietari decât defunctul (dovadă certificatele de înmatriculare depuse la dosar), iar oile figurează în evidențele oficiale în proprietatea numitului S. L.. Apoi, nu s-a cerut prin acțiunea reclamantului constatarea nulității absolute a celor trei acte, două contracte de vânzare-cumpărare și așa numitul „testament olograf” (fără această valoare, cât timp semnătura nu este a defunctului). Ori, nulitatea absolută poate fi invocată oricând și de orice persoană interesată doar în fața instanței, până la constatarea ei, actul juridic nedesființat producându-și efectele.
In baza art. 673 indice 9 C.pr.civ., având în vedere poziția procesuală a părților, prima instanța a dispus ieșirea din indiviziune asupra masei succesorale, conform celor arătate anterior.
În baza art. 276 C.pr.civ. prima instanța a compensat cheltuielile de judecată ale părților.
Contra acestei sentințe, în termen legal, a declanșat calea de atac a apelului reclamantul S. Ș., solicitând modificarea în parte a sentinței pronunțate de către prima instanța, respectiv admiterea acțiunii principale așa cum a fost formulată si precizată, integral, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea căii de atac, apelantul a arătat că prima instanța a constatat in mod greșit ca masa succesorala se compune doar din anumite bunuri din cele indicate de către reclamant, iar sulta datorata de parați a fost redusa.
Apelul a vizat excluderea din masa succesorala a cotei de 1/2 parte din cele doua autoturisme, din tractor si din cele 447 de oi si faptul ca sulta aferenta reclamantului in urma ieșirii din indiviziune a fost stabilita fără a se avea in vedere si aceste bunuri. Apelantul solicita astfel instanței ca in rejudecare sa dispună înlăturarea din ansamblul probator a înscrisurilor prin care s-a încercat a se face dovada înstrăinării celor 2 autoturisme, a celor 447 de oi si lipsei calității de proprietar a defunctului asupra tractorului U650; iar, pe cale de consecința, sa constate componenta corecta a masei succesorale si obligarea paraților la plata sultei in raport cu aceasta.
In cauza s-a administrat proba cu expertiza grafoscopică, prin care s-a stabilit fără putința de tăgada ca semnătura defunctului de pe înscrisurile indicate mai sus (vânzarea autoturismelor si declarația privind "înmânarea" celor 447 oi) nu este a acestuia, fiind contrafăcuta. Având in vedere acest aspect, era obligatoriu ca aceste înscrisuri sa fie înlăturate ca proba in dosar, deoarece acestea nu făceau dovada scoaterii din masa succesorala, care era teza probatorie.
Motivarea primei instanțe cu privire la actele falsificate a fost apreciată ca fiind eronata. Este necesar a se face distincție intre relativitatea unui act juridic si opozabilitatea acestuia. Actul continua sa își producă efectele intre părți, aceștia fiind in continuare obligați in conformitate cu clauzele acceptate, având drepturile si obligațiile care deriva din convenție. Pentru terți, actul juridic, cu condiția îndeplinirii de regula a unor formalități (ca de exemplu dobândirea datei certe), nu produce efecte (in sensul ca nu generează drepturi sau obligații in sarcina lor), doar obligația generala de a respecta situația juridica consfințită de actul juridic. In cazul de fata, a apreciat apelantul că, prin contestarea semnăturii defunctului si stabilirea falsului prin expertiza grafoscopica, s-a realizat exact înlăturarea opozabilității fata de reclamant. Faptul ca s-a dovedit ca actele juridice nu emana de la autorul reclamantului le face inopozabile fata de acesta. S-a solicitat pe acest considerent înlăturarea lor ca probe din prezentul dosar.
Argumentarea instanței nu este consecventa, deoarece are in vedere înscrisurile false atunci când stabilește ca bunurile au ieșit din masa succesorala, însă atunci când soluționează solicitarea de a constata simulația si a face raportul donațiilor (pentru a echilibra situația dezbaterii succesiunii, realizata pana acum in defavoarea reclamantului) amintește de faptul ca semnătura de pe înscrisuri nu este a defunctului, deci cererea de raport a donațiilor, este neîntemeiata.
In ceea ce privește cheltuielile de judecata, apelantul solicită instanței sa-i oblige pe parați la plata lor integral, având in vedere comportamentul procesual de vădita rea-credința pe care l-au manifestat (comportament care a condus si la necesitatea cheltuielilor suplimentare, spre exemplu, cheltuielile cu expertiza grafoscopica), dar si poziția de solicitare a respingerii acțiunii de la termenul de dezbatere a fondului cauzei. Singurul moment in care aceștia s-au opus efectiv dezbaterii succesorale a fost la dezbaterea fondului cauzei, pe considerentul ca inițial s-a dorit o soluționare pe cale amiabila a acestei situații si ulterior aceasta nu ar mai fi fost posibila, imposibilitatea soluționării amiabile derivând in realitate din comportamentul lor.
In drept, au fost invocate disp. art. 282 si urm. Cod de proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată, intimații S. M., S. L.-M. si S. L. au solicitat respingerea apelului si menținerea ca temeinica si legala a hotărârii atacate, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecata.
În motivare, intimații au arătat că,în mod corect, prima instanța, având in vedere actele prin care au făcut dovada ca bunurile menționate mai sus nu erau in proprietatea defunctului S. I. la data deschiderii succesiunii, a exclus aceste bunuri de la masa partajabila. Atâta timp cat apelantul nu a înțeles sa solicite constatarea nulității absolute a acestor acte, considera intimații ca acestea își produc efectele juridice in totalitate si fac pe deplin dovada dreptului de proprietate in favoarea intimaților-parați.
Opozabilitatea efectelor contractului este prevăzută de art. 1281 C.civ., potrivit căruia, „contractul este opozabil terților, care nu pot aduce atingere drepturilor și obligațiilor născute din contract. Terții se pot prevala de efectele contractului, însă fără a avea dreptul de a cere executarea lui, cu excepția cazurilor prevăzute de lege". Așadar, opozabilitatea vizează raporturile dintre părți si terți, dintre avânzii-cauză ai părților și terți, precum și dintre terți.
In acest tip de raporturi juridice, contractul are valoarea unui fapt juridic în sensul restrâns al cuvântului și nu de act juridic. In acest mod, contractul, privit ca un fapt social cu semnificație juridică, este opozabil față de oricine, chiar și față de acele persoane care nu au calitatea de părți sau avânzi-cauză ai părților.
Se pune problema, daca apelantul din prezenta cauza are calitatea de tert in aceste raporturi juridice, sau datorita calității sale de moștenitor legal al defunctului S. I. are calitatea de având-cauza, respectiv este persoana care, desi nu a participat la încheierea actului totuși, suporta efectele acestuia, datorita legăturii sale juridice cu părțile actului.
Daca apelantul consideră că actele respective au fost încheiate in frauda intereselor sale si dobândește calitatea de terț in raport cu aceste acte, in virtutea opozabilității efectelor contractului, acesta este obligat sa respecte actele juridice in cauza.
Daca totuși, consideră ca acele contracte de vânzare-cumpărare, respectiv acea declarație, au fost încheiate cu încălcarea prevederilor legale, are la îndemâna acțiunea privind constatarea nulității absolute, nulitate care poate fi invocata oricând de orice persoana care justifica un interes legitim.
Consideră intimații ca apelantul nu poate invoca inopozabilitatea actelor juridice mai sus menționate pe motiv ca acestea nu ar purta semnătura defunctului S. I., așa cum rezulta din expertiza grafoscopica efectuata in prima instanța.
In situația in care instanța de apel considera ca si cotele de 1/2 ale bunurilor mobile reprezentând: autoturismul marca Volkswagen cu numărul de inmatriculare_, sașiu nr. WVWZZZ3CZ6P146513; autoturismul marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare_, sașiu nr. WV1ZZZ2DZYH016318, tractorul U650; 447 ovine fac parte din masa succesorala, la stabilirea sultei consideră ca ar trebui sa se aibă in vedere valorile reale de la momentul partajării a acestor bunuri, în acest sens fiind atât doctrina, cat si practica judecătoreasca.
Referitor la criticile apelantului vis-a-vis de poziția procesuala a intimaților in motivarea obținerii cheltuielilor de judecata in integralitatea lor, aceștia solicită instanței sa observe ca, așa cum au arătat si prin concluziile formulate in fata instanței de fond, au fost de acord cu admiterea acțiunii in parte, opoziția intimaților existând doar cu privire la alcătuirea masei partajabile si cu privire la valorile bunurilor care alcatuiesc masa partajabila, valori care influențează modul de calcul al sultei cuvenite apelantului.
Considera intimații ca raportat la soluția pronunțata, prima instanța a făcut in mod corect aplicarea dispozițiilor art. 276 C.pr civ, potrivit cu care, cand pretențiile fiecărei parti au fost încuviințate parțial instanța poate face compensarea cheltuielilor de judecata.
In drept, s-au invocat disp. art. 115-118 C.pr.civ.
Prin decizia civilă nr. 273/A/03.04.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul cu același număr, s-a admis apelul declanșat de către reclamantul S. S. în contradictoriu cu pârâții S. M., S. L. și S. L. și a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată succesiv de către reclamantul S. Ș. în contradictoriu cu pârâții S. M., S. L. și S. L. și a respins cererea reconvențională formulată de pârâți; a constatat că, din masa succesorală, pe lângă bunurile reținute de către judecătorie, fac parte și cota de 1/2 parte din următoarele bunuri mobile: un tractor U 650, un autoturism marca VolksWagen ._, un autoturism marca VW Furgon ._ si 447 de oi, în valoare totală de 103.317,5 lei și, în consecință, a recuantificat valoarea totală a masei succesorale la suma de 261.342,5 lei, iar echivalentul cotei reclamantului de ¼ din masa partajabilă la suma de 65.335,625 lei; a obligat pârâții S. M., S. L. și S. L. la plata către apelant a sumei de 21.778,541 lei fiecare, proporțional cu cota lor de proprietate; a obligat pe fiecare dintre pârâți la plata către reclamant a sumei de 3319,06 lei fiecare cu titlu de cheltuieli de judecată avansate în cea dintâi fază a judecății și a păstrat în rest dispozițiile sentinței apelate; a obligat intimații-pârâți la plata către apelantul-reclamant a sumei de 3839 lei cu titlu de cheltuieli de judecată avansate în calea de atac a apelului, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, prin prisma motivelor de apel formulate, cu observarea particularităților pricinii, dar și a probatoriului administrat, reproșurile ce se aduc primei instanțe se verifica a fi întemeiate.
Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a actelor și lucrărilor dosarului, în speță, tema pretențiilor și a probațiunii poartă asupra lichidării stării de indiviziune în care se află subiecții procesuali cu privire la masa succesorală rămasă după defunctul S. I., decedat la data de 8.11.2011.
Cum decesul defunctului a avut loc după . noului cod civil, tribunalul a apreciat că atât regulile referitoare la moștenire, cât și la partajul succesoral sunt guvernate de noua lege civilă, așa cum rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 91 (potrivit cărora ”Moștenirile deschise înainte de . Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moștenirii”), ce se cer a fi puse în corelație și cu cele ale art. 5 alin. (2) din legea nr. 71/2011 (și care spun că „Dispozițiile Codului civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . Codului civil.”), prin ale sale dispoziții cuprinse în art. 669-686, 953-955, 963-964,_, 1100-1101, 1103, 1108-1110, 1114, 1143 în corelație cu prevederile art. 673 ind.1–art.673 ind. 14 din codul de procedură civilă de la 1865 în vigoare la data declanșării prezentului litigiu și incident în cauză, potrivit art. 3 apartenent legii cu nr. 76/2012 (privind punerea în aplicare a noii legi procedurale civile).
Odată stabilit perimetrul legislativ în care se impune a fi cantonată cercetarea judecătorească, tribunalul a observat că nemulțumirea apelantului vizează, în principal, înlăturarea de către prima instanță a unor bunuri mobile din masa succesorală, pretins a nu se fi aflat în proprietatea defunctului, pe considerentul că nu s-a solicitat de către cel dintâi constatarea nulității absolute a înscrisurilor private ce încorporează operațiunile juridice de înstrăinare.
Fără a observa însă judecătoria, așa cum în rigoarea legii avea a o face, că reclamantul nu legitima un interes în a constata nulitatea absolută a înscrisurilor private ce încorporau pretinsele operațiuni juridice de înstrăinare ale bunurilor mobile în discuție și pretinsul testament, de vreme ce nu solicită atribuirea lor. Fiind mai mult decât suficient pentru înlăturarea acestor probe cu înscrisuri - prevalate de intimați în apărare - faptul că, urmare a efectuării expertizei criminalistice a scrisului, s-a constatat de către specialiști că semnătura nu aparținea defunctului. Astfel, apelantul a solicitat expres judecătoriei proba cu verificarea de scripte, probă administrată prin ordonarea lucrării de specialitate supra anunțate. Știut fiind că procedura verificării de scripte (incidentă numai în privința înscrisurilor sub semnătură privată), se poate face personal, de către judecător, și, mai apoi, prin apelarea la cunoștințele unui specialist (potrivit art. 179 C.proc.civ.), având drept consecință logică și firească înlăturarea înscrisului folosit ca mijloc de probă din proces dacă se constată că acesta nu emană de la parte sau de la autorul ei.
Cum, în speță, concluziile specialistului au fost în sensul că, atât înscrisurile ce ar fi materializat vânzarea autoturismelor, cât si testamentul (declarația) nu au fost semnate de către defunct, devine îngăduită și chiar obligatorie concluzia că acestea aveau a fi înlăturate din proces de către judecătorie, în sensul că nu trebuiau luate în considerare în ansamblul materialului probator administrat strict în vederea stabilirii masei succesorale a defunctului (în speță, necontestându-se calitatea de moștenitori acceptanți a subiecților procesuali și nici întinderea drepturilor succesorale ale acestora sub aspectul cotelor-părți ce le revin din moștenire). Consecința directă a înlăturării înscrisurilor private ca mijloace de probă prevalate de intimați - în scopul excluderii unor bunuri de la partajul succesoral - o constituia includerea în masa succesorală a defunctului (pretins vânzător) a celor două autoturisme marca VolksWagen, în cotă de 1/2 parte, în valoare totală de 25.142,5 lei, însușită și de către instanța de apel. Și aceasta pentru că reclamantul s-a raportat la prețul indicat în pretinsele convenții de vânzare de cumpărare prevalate chiar de către pârâți, care, de altfel, nu au înțeles să o conteste în fața primei instanțe. Împrejurarea că aceste înscrisuri au a fi înlăturate din proces, nu este de natură să afecteze evaluarea bunurilor mobile în discuție, efectuată chiar de către pârâți, în absența împotrivirii lor exprese în cea dintâi fază a judecății și a avansării unor alte valori. Fiind evident că, dacă nu erau de acord cu evaluarea reclamantului, aveau a ieși din pasivitate și a o contesta prin solicitarea și administrarea unor probe apte a o înlătura.
Cu privire la tractor, în adevăr, prima instanță a omis a prezenta argumentele pentru care l-a eliminat din masa succesorală, referindu-se strict la un contract de vânzare-cumpărare perfectat între un terț și pârâtul S. L., fără a se preocupa a înlătura înscrisurile de la dosar, ce atestau indubitabil dreptul de proprietate al defunctului S. I., care l-a achiziționat cu fiscala . nr._ din 01.03.1999, pentru ca, ulterior, să figureze în Declarația fiscala/Decizia de impunere nr. 161/30.06.2010 aferentă celui din urmă (filele 149-151). În atare situație, pârâții aveau a proba o transmisiune a dreptului de proprietate din patrimoniul defunctului în cel al terțului Csosz C., pentru a deveni credibilă convenția privată prevalată, pretins a fi fost perfectată la data de 17.02.2012; probă care, nefiind administrată, conduce la includerea în masa succesorală și a cotei de ½ din tractorul evaluat la suma totală de 22.250 lei (de asemenea, necontestată).
În ceea ce privește exploatația de ovine, în număr total de 447 la data de 10.11.2011, judecătoria trebuia să observe, din înscrisurile ce provin de la autorități (filele 132-134), că trecerea ei pe numele pârâtului S. L. s-a realizat la data de 9.11.2011, cu titlu de moștenire, de la defunctul său tată, decedat la data de 8.11.2011. Rezultă, așadar, că și această exploatație, evaluată la suma de 67.335.5 lei (necontestată în cea dintâi etapă a judecății), avea a fi inclusă în cotă de ½ în masa succesorală.
Parțial întemeiate se privesc a fi și criticile aduse de apelant soluției dată cheltuielilor de judecată, pe care judecătoria le-a compensat, fără a observa că au fost suportate în întregime de către apelant (evident, cu excepția onorariului apărătorului pârâților), dar și dubla calitate a subiecților procesuali, de reclamanți-pârâți, specifică litigiilor de partaj, dat fiind că partajarea bunurilor aflate în stare de coproprietate profită tuturor copartajanților. Context în care și cheltuielile de judecată (incluzând taxe judiciare de timbru, onorarii experți, onorarii avocați) trebuie să fie suportate proporțional cu cota-parte a fiecărui coproprietar, excepție făcând cheltuielile provocate prin cereri cu totul neîntemeiate ale uneia din părți (a se vedea în acest sens, TS, dec. civ. nr. 1085/1972). Transpunând această regulă la speța pendinte, rezultă că pârâții trebuiau să le suporte proporțional cu cota-parte de proprietate a fiecăruia, mai puțin costurile expertizei criminalistice a scrisului care, fiind provocate exclusiv de către pârâți, au a fi suportate în întregime de cei din urmă. Astfel, onorariul expertului criminalist, în cuantum de 912, 4 lei se va împărți între cei trei subiecți procesuali pasivi, revenindu-le fiecăruia a achita 304,13 lei. Taxa judiciară de timbru achitată de reclamant, în cuantum de 8204 lei și onorariul expertului în domeniul construcții se vor împărți la patru, corespunzător cotelor de ¼ ale fiecăruia dintre cei patru coproprietari aflați în indiviziune, urmând ca onorariile avocațiale să fie compensate.
D. urmare, reluând recapitulativ cele expuse, tribunalul, în temeiul art. 296 Cod proc.civ. a admis calea de atac pendinte declanșată și a schimbat în parte sentința apelată, conform celor deja arătate anterior.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâții S. M., S. L. și S. L., solicitând, în temeiul art. 304 alin. 1 pct. 9 vechiul C.proc.civ., modificarea în tot a hotărârii pronunțate în apel și menținerea hotărârii pronunțate de către prima instanță, ca fiind temeinică și legală.
În motivare, recurenții au reluat conținutul actelor procesuale depuse de părți în cauză și soluțiile date de instanțele de fond și de apel, apreciind că, așa cum au arătat și prin înscrisurile depuse în dosarul de fond și apel, în motivarea excluderii bunurilor mobile de la masa succesorală, recurenții au înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, din care rezultă că, la momentul deschiderii succesiunii, respectiv 08.11.2011, aceste bunuri nu se aflau în proprietatea defunctului S. I..
Astfel, autoturismul marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare_, sașiu nr. WVWZZZ3CZ6P146513, este proprietatea pârâtei S. L. M., bun dobândit prin contract de vânzare-cumpărare încheiat la 01.09.2011, cu defunctul S. I.; autoturismul marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare_, sașiu nr. WV1ZZZ2DZYH016318, este proprietatea paratului S. L., bun dobândit prin contract de vânzare-cumpărare incheiat la 01.09.2011 cu defunctul S. I.; tractorul U650 este proprietatea paratului S. L., bun dobândit prin cumpărare de la numitul Csosz C. la data de 17.02.2012; un număr de 447 ovine, care sunt proprietatea exclusivă a paratului S. L., așa cum rezultă din Fisa de sănătate pentru animalele de la care valorifica produse de origine animala nr. 4/10.04.2011 eliberata de Direcția Sanitara Veterinara si pentru Siguranța .Alimentelor T.- Circumscripția Sanitara Veterinara Zonala P. Nou.
Consideră că, în mod corect prima instanță, având în vedere actele prin care au făcut dovada că bunurile menționate mai sus nu erau în proprietatea defunctului S. I. la data deschiderii succesiunii, a exclus aceste bunuri de la masa partajabilă.
Susținerea instanței de apel, cum că, stabilirea printr-o expertiză de specialitate, a faptului că semnătura existentă pe actele menționate nu ar aparține defunctului, duce automat la includerea acestor bunuri în masa succesorală este în contradicție cu efectele actului juridic civil.
Atâta timp cât apelantul nu a înțeles să solicite constatarea nulității absolute a acestor acte, recurenții consideră că acestea își produc efectele juridice în totalitate și fac pe deplin dovada dreptului de proprietate în favoarea pârâților.
Principiul relativității efectelor actului juridic civil este reglementat de prevederile art. 973 cod civil de la 1864, pentru că, în analizarea acestor acte, raportat la data încheierii lor, trebuie să fie avute în vedere aceste prevederi legale.
Potrivit acestui principiu, un act juridic dă naștere la drepturi si obligații numai pentru părțile lui. Când vorbim despre relativitatea unui contract ne referim doar la efectele de natura obligațională, respectiv la conținutul său.
Opozabilitatea efectelor contractului este prevăzută de art. 1281 C.civ., potrivit căruia „contractul este opozabil terților, care nu pot aduce atingere drepturilor și obligațiilor născute din contract. Terții se pot prevala de efectele contractului, însă fără a avea dreptul de a cere executarea lui, cu excepția cazurilor prevăzute de lege". Așadar, opozabilitatea vizează raporturile dintre părți și terți, dintre avânzii-cauză ai părților și terți, precum și dintre terți.
In acest tip de raporturi juridice, contractul are valoarea unui fapt juridic în sensul restrâns al cuvântului, și nu de act juridic. In acest mod, contractul, privit ca un fapt social cu semnificație juridică, este opozabil față de oricine, chiar și față de acele persoane care nu au calitatea de părți sau avânzi-cauză ai părților. Orice contract, fie ca act juridic, fie ca fapt juridic, trebuie să fie respectat. Aceasta este opozabilitatea contractului. Ea nu se află în contradicție cu principiul relativității efectelor contractului. Dimpotrivă, ea reprezintă expresia complementară a relativității efectelor contractului. După cum, la fel de bine, se poate susține că opozabilitatea efectelor contractului nu este decât expresia față de terți a principiului forței obligatorii a acestuia.
Se pune problema, dacă reclamantul din prezenta cauză are calitatea de terț în aceste raporturi juridice, sau dacă, datorită calității sale de moștenitor legal al defunctului S. I., are calitatea de având-cauza, respectiv este persoana care, deși nu a participat la încheierea actului totuși, suportă efectele acestuia, datorită legăturii sale juridice cu părțile actului.
Consideră că, dacă reclamantul apreciază că actele respective au fost încheiate în frauda intereselor sale și dobândește calitatea de terț în raport cu aceste acte, în virtutea opozabilității efectelor contractului, acesta este obligat să respecte actele juridice în cauză.
Dacă totuși, consideră că acele contracte de vânzare-cumpărare, respectiv acea declarație, au fost încheiate cu încălcarea prevederilor legale, are la îndemână acțiunea privind constatarea nulității absolute, nulitate care poate fi invocată oricând de orice persoană care justifică un interes legitim.
În situația în care instanța de recurs consideră că și cotele de 1/2 ale bunurilor mobile reprezentând autoturismul marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare_, sașiu nr. WVWZZZ3CZ6P146513; autoturismul marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare_, sașiu nr. WV1ZZZ2DZYH016318, tractorul U650; 447 ovine, fac parte din masa succesorala, la stabilirea sultei, consideră că ar trebui să se aibă în vedere valorile reale de la momentul partajării acestor bunuri.
Atât doctrina, cât și practica judecătorească a stabilit că partajul este operațiunea juridică prin care se pune capăt stării de indiviziune asupra unui bun determinat, fie prin atribuirea acestuia unuia dintre copărtași cu obligarea acestuia la plata sultei corespunzătoare, fie prin împărțirea în natură a bunului între coindivizari.
In primul caz, este necesar a asigura copartajanților un echilibru just, proporțional cu drepturile fiecăruia, astfel încât nici o parte să nu fie dezavantajată, fapt ce implică stabilirea unei valori reale a bunului supus împărțelii, valoare la care urmează a fi stabilită sulta egalizatoare, sens in care recurenții consideră că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, cu mențiunea de a se recalcula valorile acestor bunuri în raport cu contextul actual și pentru că, în cauză, nu s-a făcut aplicabilitatea prevederilor art. 673 ind. 3 vechiul Cod de procedura civila.
Potrivit acestor dispoziții legale, la prima zi de înfățișare, dacă părțile sunt prezente, instanța le va cere declarații cu privire la fiecare dintre bunurile supuse împărțelii și va lua act, dacă este cazul, de recunoașterile și acordul lor cu privire la existența bunurilor, locul unde se află și valoarea acestora.
Ori, în speță, nu a existat o recunoaștere sau un acord referitor la valoarea bunurilor incluse în masa partajabilă prin sentința pronunțata în apel.
Prin apărările formulate în cauză, recurenții arată că au contestat încă de la început că aceste bunuri ar face parte din masa succesorală, și, în consecință, nu au adus în discuție valoarea acestor bunuri. Ca atare, consideră că în mod eronat instanța de apel a reținut în considerentele hotărârii recurate că și-au însușit valorile indicate de către reclamant.
Referitor la dispozițiile ce privesc cheltuielile de judecată din prima instanță, cuprinse în dispozitivul hotărârii apelate, învederează instanței de recurs că suma indicată în dispozitiv vine în contradicție cu cele menționate de instanța de apel în considerentele hotărârii vis-a vis de aceste obligații.
Astfel, prin dispozitivul hotărârii apelate, se menționează că fiecare dintre pârâți este obligat să achite reclamantului suma de 3.319,06 lei, iar, în considerentele hotărârii (fila 13) se detaliază din ce sunt alcătuite cheltuielile de judecată din primul ciclu procesual, valoarea acestora și cine le suportă.
Adunând sumele ce reprezintă cheltuieli de judecată stabilite în sarcina fiecăruia dintre recurenți, rezultă un cuantum total de 2.817,63 lei (2.513,50 + 304,13 lei), și nu 3.319,06 lei, cum s-a reținut prin dispozitivul hotărârii apelate.
In drept, invocă art. 299 si urm. vechiul Cod procedura civila, art. 304 alin. 1 pct. 6 si 9 vechiul Cod de procedura civila.
intimatul S. Ș. a solicitat, prin întâmpinarea depusă la dosar, respingerea prezentului recurs, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, pentru considerentele invocate în ciclurile procesuale anterioare, deja expuse în prezenta decizie, astfel că nu vor mai fi reiterate.
Nu a fost indicat temeiul de drept al întâmpinării.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 304 și 306 alin. 2 Cod proc.civ., față de dispozițiile art. 299 și următoarele Cod proc.civ., Curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, Tribunalul T. pronunțând o hotărâre temeinică și legală pentru considerentele expuse în cuprinsul acesteia, și pe care instanța de recurs și le însușește în întregime.
Ca un aspect preliminar, se impune a constata că prin prezentul recurs se invocă unele motive ce vizează starea de fapt, pe care recurenții o apreciază a fi greșit stabilită, ca urmare a analizării deficitare și incomplete a probelor administrate în cauză.
Critica vizând greșita stabilire a situației de fapt, ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat, nu mai poate fi valorificată pe calea recursului, nemaiconstituind motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 Cod proc.civ., pct. 11 al art. 304, singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei aprecieri a probelor, fiind abrogat prin OUG nr. 138/2000.
Starea de fapt nu mai poate face obiectul analizei instanței de recurs, față de actuala reglementare a prevederilor art. 304 Cod proc.civ., recursul devenind o cale de atac în care pot fi valorificate exclusiv motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 Cod proc.civ., și nu netemeinicia ce ar decurge din greșita apreciere a probelor, astfel că instanța de recurs nu va relua aprecierea probatoriului, pentru considerentele deja expuse.
Ca atare, curtea va înlătura, ca neputând face obiectul controlului judiciar în această cale de atac, motivele de recurs privind starea de fapt reținută în cauză, pârâții tinzând, prin aceste motive, la reanalizarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte stări de fapt, lucru care, așa cum s-a arătat, nu este permis de legea procesual civilă în recursul de față. Este vorba despre motivele ce vizează realitatea contractelor invocate de către pârâți cu privire la bunurile mobile introduse de către instanța de apel în masa succesorală supusă partajului, respectiv nesemnarea acestora de către defunct.
Curtea constată că reținerile tribunalului în sensul că actele în discuție nu au fost semnate de către defunct sunt aspecte de fapt, și nu de drept, astfel că nu mai pot fi repuse în discuție în prezentul ciclu procesual, față de limitele prevăzute de art. 304 C.proc.civ., arătate anterior.
Pornind de la starea de fapt reținută de instanța de apel (că actele invocate de pârâți nu au fost semnate de către defunct), se pune în discuție modul de interpretare și aplicare a prevederilor art. 969 și art. 973 C.civ., în prezenta cauză, respectiv efectele pe care aceste înscrisuri pot să le producă cu privire la componența masei succesorale. În acest sens, curtea constată că, în speță, s-a făcut o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, cu privire la efectele contractelor pretins semnate de către defunct cu descendenții săi rezultați din căsătorie, respectiv cu privire la componența masei succesorale.
Este adevărat că, potrivit art. 969 C.civ., convențiile legal făcute au putere de lege pentru părțile contractante, ele fiind ținute să le respecte întrutotul, însă, potrivit art. 948 pct. 2 C.civ., una dintre condițiile esențiale de validitate a unui contract, în absența căreia contractul nu este valid, este consimțământul valabil al părții care se obligă.
În speță, așa cum s-a arătat anterior, defunctul nu a semnat actele invocate de către pârâți cu privire la cele două autoturisme marca Volkswagen, astfel că este justă concluzia tribunalului că aceste bunuri mobile nu au părăsit patrimoniul defunctului anterior datei decesului acestuia, făcând parte din masa succesorală, deoarece, lipsind semnătura pretinsului vânzător, lipsește și consimțământul acestuia la încheierea actului.
Pentru a conchide astfel, nu era necesar ca instanța să fie învestită cu un petit expres de constatare a nulității contractelor, întrucât, pe de o parte, această nulitate a fost valorificată pe calea excepției, iar, pe de altă parte, lipsind consimțământul vânzătorului la înstrăinarea autoturismelor, lipsește însuși actul, ca negotium juris, existând un simplu instrumentum, care, însă, nu este apt să strămute proprietatea, în condițiile în care nu provine de la titularul dreptului.
În ceea ce privește opozabilitatea contractului față de terți, curtea constată, în primul rând, că reclamantul este terț față de aceste acte ce au fost întocmite în dauna evidentă a intereselor sale, cu scopul de a diminua masa succesorală, în favoarea celorlalți moștenitori, iar, pe de altă parte, că, potrivit art. 1282 C.civ.,”La moartea unei părți, drepturile și obligațiile contractuale ale acesteia se transmit succesorilor săi universali sau cu titlu universal, dacă din lege, din stipulația părților ori din natura contractului nu rezultă contrariul.” Or, în speță, așa cum am arătat anterior, nu suntem în prezența unor obligații valabil asumate de defunct, atâta timp cât acesta nu a semnat contractele, care, astfel, nu există din punct de vedere juridic, nefiind apte să producă drepturi și obligații opozabile succesorilor săi.
Recurenții încearcă să deturneze discuția de la existența actelor, la efectele contractelor valabil asumate pentru moștenitorii debitorilor obligațiilor născute din acte, respectiv la calitatea reclamantului de terț sau având-cauză față de acte, aspecte, însă, care nu prezintă relevanță juridică în cauză, atâta timp cât nu suntem în prezența unor convenții legal făcute, nefiind asumate de către defunct.
În ceea ce privește critica cu privire la valoarea reală a acestor bunuri, curtea reține că este justă preluarea de către tribunal a valorilor indicate în cuprinsul actelor prevalate de către pârâți, în condițiile în care reclamantul a fost de acord cu aceste valori. Dacă pârâții considerau că sumele indicate nu mai reflectă valoarea reală a bunurilor, sarcina probei valorii actuale le revenea, însă nu au înțeles să propună, în termenele prevăzute expres de normele procesual civile, administrarea de probe în acest scop, astfel că nu se poate dispune, în prezentul ciclu procesual, casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare, în vederea administrării unor probe ce nu au fost cerute anterior în cauză.
Este adevărat că partajul trebuie să asigure un echilibru între copartajanți, inclusiv sub aspectul valorii loturilor, însă acest lucru trebuie să se facă în formele și termenele prevăzute imperativ de Codul de procedură civilă, neputându-se accepta o conduită procesuală care să ducă la prelungirea nejustificată a procesului, datorită modului în care părțile înțeleg să propună probe în etape, în acest sens fiind art. 723 C.proc.civ..
Cu privire la critica deciziei sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina pârâților de către instanța de apel, curtea constată că, prin prezentul recurs nu se invocă aspecte privind greșita aplicare a legii, ci un calcul material eronat.
Pentru remedierea greșelilor de calcul strecurate în cuprinsul unei hotărâri judecătorești, legea procesual civilă a stabilit, prin intermediul art. 281 C.proc.civ., o procedură specială, și anume îndreptarea erorilor materiale, lucru ce nu poate fi cerut, potrivit dispozițiilor art. 281 ind. 2a C.proc.civ., pe calea apelului sau recursului.
În consecință, curtea va respinge acest motiv de recurs, ca neputând face obiectul controlului judiciar în cauză, partea putând să solicite remedierea greșelilor de calcul, în condițiile special prevăzute de lege în acest sens. Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor legale invocate, coroborate cu prevederile art. 299 și urm. C.proc.civ., curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 C.proc.civ., îl va respinge.
În baza art. 274 C.proc.civ., față de soluția pronunțată în cauză, va obliga recurenții la plata către intimat a sumei de 2.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu de avocat, potrivit chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâții S. M., S. L. și S. L. împotriva deciziei civile nr. 273/A/03.04.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul S. Ș..
Obligă recurenții la plata către intimat a sumei de 2.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. C. C. R. M. L.
GREFIER,
L. P.
Red. R.C./18.10.2014
Tehnored L.P./ 22.10.2014
Ex.2
Primă instanță: R. B. – Judecătoria Timișoara
Instanța de apel: A. A., C. B. – Tribunalul T.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 402/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Cereri. Decizia nr. 891/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
