Expropriere. Decizia nr. 777/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 777/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 9022/30/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 777
Ședința publică din 9 octombrie 2014
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: M. G. JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: S. C.
S-au luat în examinare recursurile declarat de recurenta reclamanta . și de pârâtul S. Român, prin C., reprezentant de DRDP Timișoara, împotriva Sentinței civile nr.909/PI din 30.04.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședință, publică se prezintă avocat C. C. pentru pârâtul recurent, lipsă fiind reclamanta recurentă.
Ministerul Public este reprezentant de procuror A.-I. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nefiind formulate alte cereri și văzând că a fost soluționat incidentul procedural vizând cererea de abținere formulată de doamna judecător A.-M. N., care a fost respinsă, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Avocat C. C. pentru pârâtul recurent solicită admiterea recursului formulat de pârât, modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii. Referitor la susținerea privind încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, arată că au fost stabilite daune pentru lipsa subvenției, iar referitor la terenurile agricole, pe care experții le-au avut în vedere, nici înainte de expropriere nu existau căi de acces. Solicită respingerea recursului formulat de reclamantă, ca nefondat, întrucât valoarea despăgubirilor - valoare de circulație -, a fost corect stabilită conform art. 26 din Legea nr. 33/1994. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului reclamantei și admiterea recursului pârâtului S. Român, apreciind că nu se impune acordarea sumei solicitate pentru lipsa subvenției și a căilor de acces.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr.909/PI din 30.04.2014 pronunțată de Tribunalul T. a fost admisă în parte cererea completată formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul S. român reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
A fost obligat pârâtul-expropriator la plata către reclamanta expropriată a despăgubirilor aferente imobilului-teren arabil extravilan în suprafață de 1249 mp. situat în .. cad._, cuantificate la nivelul sumei totale de 2171 lei; constatând că, la această valoare a despăgubirii este îndreptățită reclamanta și nu la suma de 1334 lei stabilită prin Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nr.71/21.09.2011 emisă de pârâtul expropriator.
A fost obligată reclamanta să achite în contul Biroului de expertize Judiciare – pendinte Tribunalul T., deschis la CEC SA Timișoara, suma de 3000 lei, câte 1000 lei pentru fiecare expert evaluator, cu titlu de diferență onorariu expert aferent lucrării de specialitate efectuată de către experții J. Cicilia, U. R. și B.-T. D..
A fost obligat pârâtul-expropriator la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4500 lei reprezentând onorariu experți.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul T. a reținut că reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat prin COMPANIA NATIONALĂ DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA anularea Hotărârii se stabilire a despăgubirilor nr.71/21.09.2011 și obligarea pârâtului la emiterea unei noi hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirilor pentru de imobilul-teren arabil extravilan expropriat, situat în ., având numărul cadastral_, în suprafața de 1249 mp., la valoarea de 4,80 euro/mp.; solicită de asemenea și exproprierea totală a suprafeței de teren din care s-a dispus exproprierea în cauză și obligarea pârâtului la plata unei sume ce ava fi stabilită cu titlu de despăgubire pentru suprafața expropriată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta arată că prin anexa 2 la Hotărârea Guvernului nr.521/ 11.05.2011 pentru modificarea si completarea HG nr. 1230/2010 a fost diminuată în mod nelegal și abuziv valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat, de la suma inițiala de 4.8 euro/mp, la suma de 0.3 euro/mp., fiind încălcate astfel prevederile art.8 alin.3 din Legea nr.255/2010, care permit în circumstanțe excepționale și temeinic motivate numai suplimentarea sumelor individuale acordate cu titlu de despăgubire pentru terenurile expropriate, iar nu și diminuarea acestora.
În apărare, reclamanta a înțeles să invoce prevederile art.26 din Legea nr.33/1994, dispozițiile CEDO, precum și art.20 alin.1 din Constituția României, corelate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, apreciind că despăgubirea acordată pentru exproprierea imobilului în litigiu trebuie să reflecte valoarea de piața a acestuia la data întocmirii raportului de expertiza, constituind o reparație efectivă și echitabilă pentru cel expropriat, asigurându-se menținerea unui just echilibru între interesul particular și cel public.
Cu privire la suma oferita cu caracter de despăgubire de pârât asupra suprafețelor de teren expropíate, reclamanta arată că nu a fost realizată o " învoială a părților" cu privire la cuantumul sumelor stabilite cu titlu de despăgubire, prevalându-se în acest sens de jurisprudența Curți Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că litigiile privitoare la exproprierea unor imobile pentru realizarea de lucrări de interes general intră în domeniul de aplicare a noțiuni de "contestații privitoare la drepturi si obligații cu caracter civil", deoarece actul juridic al exproprierii privește însăși substanța dreptului de proprietate.
Reclamanta învederează că stabilirea unor despăgubiri derizorii pentru terenurile proprietate care au format obiectul exproprierii constituie o încălcare grava a dreptului de proprietate precum si a dreptului la o justă și prealabilă despăgubire, astfel cum acest drept este recunoscut prin dispozițiile art. 44 alin. 3 din Constituția Romanii, art. 1 din Legea nr. 33/1994, sau prin art. 1 alin. 2 din Primul Protocol adiționala la Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
În final, reclamanta conchide că în cauză se impune exproprierea totală, în situația în care terenul rămas neexpropriat, este incomod folosibil, raportul dintre cheltuieli și producția obținută fiind negativ și nu se pot efectua lucrări în zona de producție, iar pe de alta parte, pentru același considerente nici nu mai poate fi vândut.
Pârâtul S. R. reprezentat prin COMPANIA NATIONALĂ DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA a formulat întâmpinare, invocând pe cale de excepție conexitatea cauzei de față la dosarul nr._, aflat pe rolul Tribunalului T.; inadmisibilitatea acțiunii întemeiate pe Legea nr. 198/2004 si Legea nr. 33/1994; inadmisibilitatea capătului de cerere privitor la exproprierea totala a suprafeței de teren proprietatea reclamantei; pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În apărare, pârâtul învederează că, după apariția H.G. nr. 1232/2010, expropriatorul, conform art. 5 alin. (I) teza a doua din Legea nr 255/2010, a afișat la Consiliul local Belint Planul cu amplasamentului lucrării de utilitate publică -Anexa 1 la H.G. nr. 1232/2010 și a tabelului cuprinzând imobilele supuse exproprierii - Anexa 2 la HG nr. 1232/2010, precum și că în același timp, s-a adus la cunoștința publică și tabelul cuprinzând propunerile de despăgubiri pe categorii de imobile, stabilite de evaluatori autorizați în baza Legii nr. 198/2004.
Pârâtul menționează că H.G nr. 1232/2010, în forma sa inițială, anterioară modificărilor survenite prin H.G. nr. 492/2011, nu stabilea valorile individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat in parte, ci doar o suma globală a despăgubirilor, în cuantum de 156.000 lei, pentru toate imobilele ce constituie amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Lugoj-D.".
Se arată că valorile individuale ale despăgubirilor, aferente fiecărui expropriat, propuse de expropriator potrivit vechii legi. Legea nr. 198/2004 si H.G nr. 1232/2010, anterior modificărilor survenite prin H.G. nr. 492/201 I, nu au fost consacrate legislativ în nici un act normativ, singurele valori individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat, care au fost prevăzute ., au fost valorile stabilite potrivit Legii nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004, respectiv cele specificate in Anexa 2 a H.G. nr. 492/2011.
Pârâtul precizează că s-a întocmit un nou raport de evaluare care, la stabilirea valorii de despăgubire a imobilelor supuse exproprierii a avut in vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77 ind. 1 alin. 5 din Legea nr. 571/2003. privind Codul fiscal.
Pârâtul arată că la data de 16.08.2011, expropriatorul a emis Decizia de expropriere nr. 1 167 pentru coridorul de expropriere al lucrării "AUTOSTRADA LUGOJ-D.", fiind numită, potrivit art. 18 din Legea nr. 255/2010 si art. 14 din H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, Comisia de analiza a cererilor depuse in baza H.G. nr. 492/2011, de titularii de drepturi reale asupra imobilelor situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publica "Autostrada Lugoj - D."" - teritoriul administrativ al localității Belint.
Comisia întrunită la sediul Consiliului local Belint, la data de 21.09.2011 a încheiat procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor nr. 71 din 21.09.2011, prin care s-a constatat că, privitor la terenul situat în localitatea Belinț, jud. T., având numărul cadastral după dezmembrare_, în suprafața de 1.249 mp, nu a fost depusă cerere de acordare a despăgubirilor în baza Legii nr. 255/2010 și al H.G. nr. 492/2011.
Totodată, Comisia menționată supra a constatat că titulara dreptului de proprietate asupra terenului expropriat este reclamanta S.C. AGR1TRE S.R.L..
Având în vedere că pentru acordarea despăgubirilor potrivit Legii nr. 255/2010 si H.G. nr.492/11.05.2011, nu a fost depusă cerere de către titulara dreptului de proprietate, Comisia a dispus, consemnarea sumei de 1.334 lei, reprezentând despăgubirile datorate pentru exproprierea terenului în suprafața de 1.249 mp, proprietatea reclamantei .., într-un cont deschis pe numele acesteia la C.E.C. Bank., sens în care a încheiat Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.71 din 21.09.2011.
În susținerea excepției de conexitate, pârâtul arată că pe rolul Tribunalului T. se află în prima fază procesuală acțiunea civila ce formează dosarul nr._, având ca obiect contestarea cuantumului despăgubirilor acordate de către expropriator prin hotărârea de acordare a despăgubirilor nr. 121/22.09.2011 formulată de reclamanta .. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Compania Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România S.A, prin Direcția Regionala de Drumuri si Poduri Timișoara.
Față de această împrejurare, se constată că cele două cauze privesc aceleași părți si între obiectul și cauza acestora există o strânsa legătura, fiind îndeplinite astfel condițiile prevăzute de art. 164 C. proc. civ.
Referitor la excepția de inadmisibilitate a acțiunii întemeiate pe Legea nr. 198/2004 si Legea nr. 33/1994, pârâtul arată că Legea nr. 198/2004 nu mai este în vigoare, fiind abrogată expres de către Legea nr. 255/2011, context în care acțiunea reclamantei întemeiată pe Legea nr. 198/2004 este lipsită de temei de drept, fiind fără suport legal.
În ceea ce privește cel de-al doilea temei de drept al acțiunii reclamantei, Legea nr. 33/1994, pârâtul menționează că aceasta lege generală a exproprierii devine aplicabilă doar în limitele trimiterilor pe care Legea speciala nr. 255/2010 le face, respectiv numai cu privire la art. 21-27 și numai în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor.
În susținerea excepției de inadmisibilitate a capătului de cerere privitor la exproprierea totala a suprafeței de teren proprietatea reclamantei, pârâtul arată că reclamanta a precizat în mod greșit ca temei de drept al acestui petit, art. 24 alin. (I) din Legea nr. 33/1994, de vreme ce cadrul legal care a stat la baza exproprierii imobilelor afectate de realizarea lucrării de utilitate publica „ Autostrada Lugoj - D. " este instituit de Legea nr. 255/2010 și H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acestei legi.
Altfel spus, pârâtul concluzionează că singura acțiune pe care o prevede Legea nr. 255/2010 în favoarea expropriaților este acțiunea in contestarea cuantumului despăgubirilor, iar cum în speță este aplicabil un act normativ cu caracter special, care reglementează in favoarea reclamanților doar posibilitatea de a contesta cuantumul despăgubirilor acordate de expropriator iar nu si suprafața expropriata, petitul reclamantei prin care se solicită exproprierea totală este inadmisibil, având în vedere și faptul că legea speciala face trimitere la dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 în mod limitativ, numai in ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor.
Cu privire la fondul cauzei, pârâtul menționează că în ceea ce privește valoarea despăgubirilor contestată de reclamantă în sumă de 1334 lei, la stabilirea acestei valori expropriatorul a urmat întocmai dispozițiile Legii speciale nr.255/2010 și ale H.G. nr.53/2011, respectând totodată și dispozițiile art. 481 din vechiul cod civil și dispozițiile art. I din Protocolul nr. 1 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului, avându-se în vedere raportul de evaluare întocmit de către un expert evaluator specializat in evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din Romania, expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, precum și caracteristicile imobilului expropriat-teren arabil situat în extravilanul localității Belinț, fără utilități, destinat strict pentru practicarea agriculturii.
În ceea ce privește susținerea reclamantei în sensul ca diminuarea valorilor de despăgubire prin emiterea H.G. nr. 521/11.05.2011 pentru modificarea si completarea H.G. nr. 1230/2010 este nelegală și abuzivă, deoarece a fost efectuată cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, care permit in circumstanțe excepționale și temeinic motivate numai suplimentarea sumelor individuale acordate cu titlu de despăgubire pentru terenurile expropriate iar nu și diminuarea acestora, pârâtul o apreciază ca fiind nefondată, având în vedere că declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică Autostrada Lugoj-D. printre care se află și terenul în speță, s-a aprobat prin H.G. nr. 1232/2010, modificata si completata prin H.G. nr. 492/2011, si nu prin H.G. nr. 1230/2010 si H.G. nr. 521/2011, la care face referire reclamanta, acte normative incidente unui alt proiect de utilitate publica, respectiv „Autostrada Timisoara-Lugoj".
Pârâtul învederează că valoarea inițiala de despăgubire de 4.8 euro/mp, la care face referire reclamanta, a fost propusă de expropriator potrivit Legii nr. 198/2004 și H.G nr. 1232/2010, anterior modificărilor survenite prin H.G. nr. 492/2011 și nu a fost consacrată legislativ în niciun act normativ.
Pârâtul apreciază că diminuarea valorilor inițiale, stabilite potrivit Legii nr. 198/2010 si H.G. nr. H.G nr. 1232/2010 a fost impusă expropriatorului de apariția Legii nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004.
Astfel, în condițiile apariției unui act normativ care instituie un nou cadru juridic pentru exproprierea mobilelor afectate de realizarea lucrării de utilitate publica Autostrada Lugoj – D., expropriatorul a procedat la efectuarea unor noi evaluări a terenurilor afectate de acest proiect de utilitate publica, in conformitate cu dispozițiile noii legi, întocmindu-se un nou raport de evaluare care, la stabilirea valorii de despăgubire a imobilelor supuse exproprierii a avut in vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici.
Mai arată pârâtul că reclamanta susține în mod greșit faptul că diminuarea valorilor inițiale a fost efectuată cu încălcarea dispozițiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, întrucât valoarea despăgubirii de 1.334 lei, reprezentând suma individuală prevăzuta la art.7 din Legea nr. 255/2010, la care se refera art. 8 alin. (3) din același act normativ nu a fost diminuată de expropriator, iar valoarea de 4,8 euro/mp a fost stabilită în baza vechii Legii nr. 198/2004.
Pârâtul consideră că nici ipoteza reglementată de art.8 alin.2 din Legea nr.255/2010 nu este incidentă în cauză, având în vedere că reclamanta nu s-a prezentat la sediul expropriatorului în vederea stabilirii unei juste despăgubiri, iar suma stabilită de expropriator, în cuantum de 1.334 lei și consemnată în hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.71 din 21.09.2011, nu a fost diminuată de acesta.
Referitor la cel de-al doilea petit al cererii, pârâtul opinează că, în situația respingerii excepției inadmisibilității acestui capăt de cerere, instanța, pentru a se pronunța cu privire la exproprierea suplimentară a întregului imobil, va aprecia dacă, în raport cu situația reală, exproprierea în parte este posibilă, pentru că numai în caz contrar și în mod cu totul excepțional, să dispună exproprierea și a restului de teren.
Pârâtul apreciază că exproprierea partíală a suprafeței de 1.249 mp este posibila și nu aduce nici un fel de prejudiciu restului de teren rămas în proprietatea reclamantei, susținerile acesteia in sensul contrar fiind total nefondate.
Mai învederează pârâtul că reclamantei i-au fost expropriate un număr total de 39 de imobile, ce formează un lot de terenuri comasate și pentru fiecare dintre aceste imobile, reclamanta a formulat cate o acțiune separată, solicitând și exproprierea suplimentară.
În final pârâtul solicită a se avea în vedere faptul că, în condițiile în care, în mod separat, la fiecare din cele 39 de imobile, porțiunile de teren ramase neexpropriate devin incomod folosibile, luate împreuna, porțiunile de teren ramase neexpropriate, fiind învecinate unele cu altele, formează un lot de terenuri comasate, ce poate fi comod folosibil și pentru care nu se impune o expropriere suplimentară.
Reclamanta și-a precizat acțiunea la data de 24.10.2012, solicitând admiterea contestației formulate contra Hotărârii nr.71/21.09.2011 emise de pârât, anularea acestei hotărâri și obligarea expropriatorului la emiterea unei noi hotărâri cu stabilirea cuantumului despăgubirilor asupra suprafeței expropriate la valoarea de 4,80 euro/mp; solicită obligarea pârâtului la plata despăgubirilor aferente imobilului-teren arabil expropriat, supus procedurii speciale de expropriere, configurată legislativ de Legea cu nr. 198/2004, abrogată prin Legea cu nr. 255/2010, ulterior emiterii actului declanșator al procedurii speciale de expropriere deja supra anunțata, acela obiectivat prin HG nr. 1232/16.12.2010 cuantificate la nivelul sumei de 4,8 euro/mp; solicită constatarea acordul părților implicate în operațiunea de expropriere, asupra cuantumului despăgubirii, intervenit în condițiile de exigență ale art.5 in corelație cu acelea ale art.6 apartenențe ambele Legii nr. 198/2004, în versiunea atunci în vigoare; solicită a se dispune anularea procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii, ca nr.205, dresat, la 29.09.2011, în condițiile alin.(15) apartenent art.15 din normele metodologice de aplicare a Legii cu nr. 255/2010, aprobate prin HG nr.53 din 19.01.2011, cum si a Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubiri având același nr. 205, emisa, - în condițiile de exigenta ale art. 18-201 apartenențe toate aceleiași Legi cu nr. 255/2010, in corelație cu acelea ale art. 15 si 16 apartenențe Normelor deja supra anunțate, la 30.09.2011; solicită exproprierea în totalitate a suprafeței de teren din care a fost efectuată exproprierea în cauza de față, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta arată că demersul său judiciar a fost inițiat pe calea procedurii speciale, configurata legislativ de art.3-8 din Legea nr.198/2004, altfel spus, afectat unor obiective de utilitate publică destinate construirii autostrăzii Lugoj-D., si mai apoi continuată în condițiile de exigență ale Legii nr.255/2010, care a abrogat legea sub imperiul căreia s-a declanșat procedura exproprierii supusă pendinte verificării jurisdicționale, aceea deja supra anunțată, cu nr. 198/2004 a recurs la concursul justiției, pe calea unui demers juridic atipic-întemeiat pe dispozițiile tranzitorii ale art.31 apartenențe Legii speciale cu nr.255/2010, cu trimitere la dreptul comun în materie - reprezentat de Legea cu nr.33/1994 pentru, recunoasterea jurisdicțională a acordului intervenit cu expropriatorul, urmare a acceptării ofertei de despăgubire remisă de cel din urmă prin Anexa 1 la HG nr. 123 2/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate private situate pe amplasamentului lucrării de utilitate publică "Autostrada Lugoj-D. " și, ca o consecință a consfințirii jurisdicționale a acestui acord, să fie obligat pârâtul la plata despăgubirii inițiale, stabilite și oferite în condițiile HG nr.1232/2010, ulterior modificata prin HG nr.492/11.05.2011.
Reclamanta arată că Guvernul, prin HG nr.1232/16.12.2010, a aprobat amplasamentul lucrării, declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie amplasamentul, suma globala estimată a despăgubirilor, în termenul în care aceasta se virează . deschis pe numele expropriatorului si sursa de finanțare.
Apreciază reclamanta că în speță devine îngăduită și chiar obligatorie concluzia că declanșarea procedurii de expropriere s-a realizat prin Hotărâre a Guvernului, urmare a declarării utilității publice prin Legea cu nr. 198/2004, fără ca titularul dreptului de proprietate privată ( ce urmează a se stinge în această modalitate), ori titularul altui drept real asupra imobilului in discuție sa poată contesta măsura exproprierii.
Persoana nemulțumită poate invoca in fata instanțelor de drept comun doar excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 198/2004 și cuantumul despăgubirii stabilite, ori, după caz neacordarea acesteia.
Știut fiind și că despăgubirea reprezintă o compensație pentru pierderea suferita de proprietar ca urmare a stingerii dreptului de proprietate private asupra bunului supus exproprierii, cu consecința nașterii dreptului de proprietate publică asupra aceluiași bun
.Si mai apoi, că o așa despăgubire se impune a fi dreapta (trebuie sa acopere întreaga pierdere suferită de personale afectate de măsura exproprierii, inclusiv cea rezultata din parcelele neexpropriate ce nu mai pot fi exploatate ori utilizate normal, conform destinației), justă (ceea ce exclude orice plafonare a acesteia) și prealabila ( constituindu-se . acordata persoanelor îndreptățite la despăgubire).
Reclamanta arată că în speță, prin anexa nr.l la HG nr.1232/2010, au fost individualizate imobilele, proprietarii acestora, precum și sumele individuale, defalcate pe fiecare imobil, stabilite cu titlu de despăgubire, în baza raportului de evaluare realizat de un expert evaluator, în cadrul masurilor premergătoare exproprierii, procedându-se la afișarea listei imobilelor, planul cu amplasamentul lucrării a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile, la sediul consiliului local. Printre proprietarii astfel spoliați se verifica a fi si petiționara ce s-a declarat a fi de acord cu despăgubirea stabilită.
Reclamanta apreciază că în speță a intervenit un acord intre expropriator și încă de la data de 13.01.2011 (la care petiționarul s-a declarat de acord cu oferta de despăgubire).
Reclamanta susține că, deși această dată se situează după . Legii nr.255/2010 (23.12.2010), acest aspect nu are nicio relevanță juridică, pe tărâmul înțelegerii intervenite cu privire la despăgubire acordată pentru imobilul-teren evidențiat, raportat la prevederile art.31 din actul normativ supra evocat.
Cu privire la suma oferită cu caracter de despăgubire de către S. R. asupra suprafețelor de teren expropíate, reclamanta arată că nu a fost realizata o " învoială a părților" cu privire la cuantumul sumelor stabilite cu titlu de despăgubire, invocând în acest sens jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului.
În speță, s-a dispus de instanță efectuarea unei expertize evaluatorii în acord cu prevederile art.25 din Lg. nr.33/1994, norma generală în materia exproprierii, la care trimite expres art.22 din Lg. nr.255/2010, pentru stabilirea, prin raportare la metoda comparației, a valorii imobilului expropriat și a prejudiciului cauzat reclamantei prin expropriere.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Pe calea unui demers procedural complex, reclamanta . a dedus judecății pendinte în esență nemulțumirea sa legată de cuantumul despăgubirii stabilite conform Lg. nr.255/2010 pentru terenul în suprafață de 1249 mp. situat în extravilanul comunei Belinț, proprietatea sa, evidențiată sub nr. cad._ și supusă procedurii de expropriere pentru realizarea unui obiectiv de utilitate publică-construirea autostrăzii Lugoj-D., expropriere demarată sub incidența Lg. nr.198/2004 și continuată și finalizată sub imperiul noii legi abrogatoare, Lg. nr.255/2010.
Deși inițial reclamanta, cantonându-se în coordonatele legislative ale art.22 din Lg. nr.255/2010 (prin completarea la fila 61 dosar a temeiului juridic indicat ca și cauză debendi a acțiunii pendinte), a înțeles pe calea acțiunii introductive de instanță a contesta strict, cuantumul despăgubirilor în valoare de 1334 lei pentru terenul de 1249 mp. sus individualizat, despăgubiri acordate conform procesului verbal și Hotărârii nr.71/21.09.2011, acte dresate în contextul aplicării Lg. nr.255/2010 și al HG nr.492/2011, pe calea precizării și completării, practic, de acțiune depuse la termenul de judecată din 24.10.2012, a solicitat, totodată, prevalând dispozițiile tranzitorii ale art. 31 din Legea specială nr. 255/2010, recunoașterea jurisdicțională a acordului intervenit cu expropriatorul, efect al acceptării ofertei de despăgubire făcută acesta prin Anexa 1 la HG nr.1232/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Lugoj-D." publicată în M.O. din data de 16.12.2010; și, în consecință, pretinde reclamanta, să fie obligat pârâtul-expropriator la plata despăgubirii inițiale, stabilită și oferită în condițiile HG nr.1232/2010, ulterior modificată prin HG nr.492/11.05.2011, cum și să se dispună exproprierea în totalitate a suprafeței de teren din care a fost efectuată exproprierea parcelei de 1249 mp.
Deși tardiv introdusă precizarea de acțiune din punct de vedere procedural fiind demult depășită prima zi de înfățișare, cum judicios a remarcat pârâtul, instanța observând particularitățile demersului litigios care presupunea stabilirea normei juridice aplicabile exproprierii analizate pendinte și apreciind că o disjungere a precizării de acțiune, urmată de o eventuală suspendare a acțiunii în contestarea cuantumului despăgubirilor fondată pe art.22 din Lg. nr.255/2010, nu ar fi condus decât la o tergiversare vădită în soluționarea raporturilor juridice născute între părți, a primit precizarea de acțiune a reclamantei.
Definită de doctrina de specialitate „ca fiind o instituție juridică de drept public care constă în achiziția forțată, cu titlu oneros, pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii și sub control judiciar, a unor bunuri imobile proprietate privată” sau ca „o operațiune juridică în a cărei structură complexă intră acte juridice și fapte juridice în sens restrâns de drept public și de drept privat având ca efecte principale trecerea forțată a unui bun imobil proprietate privată în proprietatea publică, în vederea unor executări de lucrări de utilitate publică precum și plata unei despăgubiri”, exproprierea (reglementată de art.481 din Codul civil care dispune îndeajuns de tranșant și clarificator că „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire”) și-a găsit o consacrare legislativă completă în art.44 din Constituția revizuită care, statuează, prin ale sale alin.(3) și (6) că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire” și, mai apoi, că această despăgubire se stabilește „de comun acord cu proprietarul său, în caz de divergență, prin justiție”.
Normele sus enunțate permit stabilirea principiilor chemate să guverneze operațiunea juridică a exproprierii și anume: existența unei cauze de utilitate publică - ce se declară printr-un act administrativ, ori chiar prin lege; existența unei despăgubiri drepte și prealabile – principiu, de altfel, consacrat și prin normele internaționale, conținute de Declarația drepturilor omului și a cetățeanului din anul 1789 și, respectiv, de Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană) și, nu în ultimul rând, caracterul judiciar al exproprierii de drept comun (consacrat de legea-cadru cu nr.33/1994); totodată, pot fi identificate și etapele procedurii (stabilite a fi în număr de trei de doctrina de specialitate: etapa declarării utilității publice, cea administrativă și cea judiciară).
Prin derogare de la regulile de drept comun, Legea cu nr.198/2004, privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, sub imperiul căreia se verifică a fi fost demarată exproprierea parcelei de 1249 mp. în litigiu și, mai apoi, legea nouă abrogatoare, nr.255/2010, instituie o reglementare specială a procedurii exproprierii. D. fiind că în speță, declararea utilității publice s-a realizat prin lege, adusă la cunoștință prin publicarea în Monitorul Oficial, potrivit art. 78 din Constituție, actul normativ respectiv poate face obiectul cenzurii numai a jurisdicției de contencios constituțional și doar sub aspectul conformității textelor sale cu normele constituționale, iar nu și al oportunității sale.
Actul de declarare a utilității publice a fost urmat de măsurile premergătoare exproprierii, constând în întocmirea unei documentații tehnico-cadastrale (și care cuprinde date privind încadrarea lucrării în planurile de urbanism si amenajare a teritoriului, planuri cu amplasamentul lucrării, care conțin delimitarea suprafețelor si a construcțiilor propuse spre expropriere, cu indicarea numelor proprietarilor, precum si a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile stabilite de către persoane autorizate în evaluare, așa cum prevăd dispozițiile art.3 din lege, preluate și în anexa ce face parte integrantă din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.198/1994, aprobate prin HG nr.941/2004.
În baza acestei documentații, Guvernul, prin HG nr.1232/16.12.2010, a aprobat amplasamentul lucrării, declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie amplasamentul, suma globală estimată a despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează într-un cont bancar deschis pe numele expropriatorului și sursa de finanțare.
Impunându-se, așadar, concluzia că, în speță, declanșarea procedurii de expropriere s-a realizat prin Hotărâre a Guvernului, urmare a declarării utilității publice prin Legea cu nr.198/2004, fără ca titularul dreptului de proprietate privată (ce urmează a se stinge în această modalitate), ori titularul altui drept real asupra imobilului în discuție să poată contesta măsura exproprierii. Persoana nemulțumită, astfel cum dispune expres legea specială, poate doar invoca în fața instanțelor de drept comun (tribunalele - secțiile civile), doar excepția de neconstituționalitate a legii cu nr. 198/2004 și, bineînțeles, poate contesta cuantumul despăgubirii stabilite ori, după caz, neacordarea acesteia.
Legiuitorul configurează implicit și limitele prerogativelor jurisdicționale ale instanței în contextul acțiunii instituite legislativ de art. 9 al Legii cu nr.198/2004 și preluat de art.22 al legii cu nr.255/2010, acțiune îmbrăcând haina unui control judecătoresc ce poartă asupra unui act nejurisdicțional, dat de un organ ce nu aparține sistemului judiciar.
Este reputat că despăgubirea, în cazul exproprierii, reprezintă o compensație pentru pierderea suferită de proprietar, apărând ca o valoare de înlocuire a activului patrimonial, ca urmare a stingerii dreptului de proprietate privată asupra bunului supus exproprierii, cu consecința nașterii dreptului de proprietate publică asupra aceluiași bun, sens în care aceasta se cere a fi dreaptă, de natură să acopere întreaga pierdere suferită de persoanele afectate de măsura exproprierii, inclusiv cea rezultată din imposibilitatea exploatării ori folosirii normale a parcelelor neexpropriate, justă, fiind exclusă orice plafonare a acesteia și prealabilă, fiind o garanție importantă acordată persoanelor îndreptățite la despăgubire.
De altfel, jurisdicția de contencios european a și statuat, în respectarea prevederilor art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un just echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului printre care se numără, evident, și dreptul de proprietate), trebuind să fie nu doar aptă pentru realizarea scopului legitim urmărit, dar și nedisproporționată în raport de acesta ( cauza James și alții vs Regatul Unit al Marii Britanii); presupunând, evident, existența unei despăgubiri drepte, juste și prealabile cuvenită proprietarului pentru bunul expropriat.
În speță, prin anexa nr.1 la HG nr.1232/2010, au fost individualizate imobilele, proprietarii acestora, precum și sumele individuale, defalcate pe fiecare imobil, stabilite cu titlu de despăgubire, în baza raportului de evaluare realizat de un expert evaluator, în cadrul măsurilor premergătoare exproprierii, procedându-se la afișarea listei imobilelor, a planului cu amplasamentul lucrării precum și a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile, la sediul consiliului local .
Împrejurarea că între proprietarii supuși operațiunii juridice de expropriere în discuție se verifică a fi și reclamanta care s-a declarat a fi de acord cu despăgubirea stabilită, în absența depunerii de către reclamantă a listei imobilelor supuse exproprierii și a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile, instanța a putut-o doar deduce, pe cale de prezumție, din examinarea cererii de acordare a despăgubirilor prevăzute de Lg. nr.255/2010, din 11.01.2011, prin care reclamanta își exprimă acordul cu privire la conținutul ofertei de despăgubire (fila 15 dosar).
Este însă de observat că, deși reclamanta a solicitat instanței valorizarea acestui acord survenit cu expropriatorul vizavi de oferta de despăgubire, ulterior a refuzat a prezenta instanței tocmai oferta de despăgubire pretins acceptată, solicitată de instanță pentru a se proba potrivit cu art.1169 C.civ. cuantumul despăgubirilor agreate, reprezentantul reclamantei învederând chiar la ultimul termen de judecată, că, în aceste condiții, instanța urmează eventual să respingă precizarea de acțiune ca nefondată, fiind cunoscută practica judiciară în această chestiune legată de prevalatul acord, de natură a atrage aplicarea în speță a Lg. nr.198/2004 și implicit acordarea despăgubirii pretins oferită inițial, în condițiile HG nr.1232/2010.
Or, în aceste condiții, în care reclamanta nu s-a conformat exigențelor de probațiune pretinse de art.1169 C.civ., spre a permite instanței de judecată să verifice valoarea despăgubirilor pretins oferite inițial, manifestând un vădit dezinteres mai apoi pe parcursul litigiului în a-și susține precizarea de acțiune, instanța, în absența tuturor elementelor necesare (valoarea despăgubirii constituind chiar chintesența operațiunii de expropriere) valorizării pretinsului acord survenit între expropriat și expropriator, apreciază ca neîntemeiată completarea de acțiune, urmând a o respinge ca atare.
Și, pe cale de consecință, instanța urmează a se preocupa de verificarea caracterului just și echitabil al despăgubirilor oferite reclamantei și stabilite prin Hotărârea nr.41/21.09.2011, în temeiul Lg. nr.255/2010 și HG nr.492/2011, în sumă de 1334 lei pentru terenul de 1249 mp. având nr. cad._ în extravilanul comunei Belinț, pretenție circumscrisă cererii principale așa cum a fost formulată inițial.
Sens în care, este de reținut că la data de 16.08.2011 expropriatorul S. român prin C. a emis Decizia de expropriere nr.1167 pentru coridorul de expropriere al lucrării „Autostrada Lugoj-D.”, în aplicarea art.9 din Lg. nr.255/2010, iar la 21.09.2011, iar comisia desemnată în condițiile art.18 din lege, a emis Hotărârea nr.71 de stabilire a cuantumului despăgubirii pentru suprafața de teren în litigiu, aparținând reclamantei, dispunând totodată, în acord cu exigențele art.19 alin.5 din Lg. nr.255/2010, consemnarea lor într-un cont bancar deschis pe numele persoanei expropriate.
Acțiunea pendinte a fost demarată, cum supra s-a arătat deja, de reclamanta expropriată nemulțumită de cuantumul despăgubirii acordate, în temeiul art.22 alin.1 din Lg. nr.255/2010, potrivit cu care „expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art.19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii”, acțiunea urmând a fi soluționată cu respectarea dispozițiilor art.21-27 din legea-cadru în materie de expropriere nr.33/1994, în ce privește stabilirea despăgubirii, în conformitate cu alin.3 al aceluiași art.22.
Având a verifica, prin urmare, caracterul just și echitabil al despăgubirii oferite reclamantului, instanța a apelat, în respectarea art.25 din Lg. nr.33/1994 la opinia comisiei de specialiști, în compunerea prevăzută de lege, care au oferit instanței de judecată inițial trei metode de calcul diferite funcție de care au evaluat cuantumul despăgubirilor și a prejudiciului încercat de expropriat: metoda comparației directe, experții arătând că nu au avut contracte de vânzare cumpărare de la data efectuării expertizei și s-au bazat doar pe o adresă a Primăriei Belinț și pe o ofertă de vânzare din anul 2012, metoda capitalizării veniturilor și metoda bazată pe randamentul economic.
Or, art.26 alin.2 din Lg. nr.33/1994 este imperativ în a stabili metoda ce trebuie utilizată de experți pentru determinarea valorii de despăgubire, statuând că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.
Context în care, instanța apreciind că metoda comparației răspunde exigențelor legale enunțate, nu însă și metoda capitalizării veniturilor și cea bazată pe randamentul economic extranee celei impuse de norma legală citată, a dispus, în condițiile depunerii la dosar de către pârâtă a 16 convenții ferme de vânzare cumpărare din anii 2010-2013, efectuarea unui supliment la raportul de expertiză pentru utilizarea metodei comparației raportat la contractele prezentate.
Iar, suplimentul la expertiză bazat pe contractele de vânzare cumpărare a relevat la data întocmirii raportului de expertiză:21.01.2013, prin raportare, cu precădere la contractele de vânzare cumpărare perfectate în anul 2013, o valoare de circulație a terenurilor similare celui expropriat, de 0,77 lei/mp, rezultând, prin urmare, o valoare totală de circulație pentru cei 1249 mp. expropriați, de 962 lei.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile exprese și imperative ale art.26 alin.2 din Lg. nr.33/1994 supra enunțat, instanța a avut în vedere la verificarea caracterului echitabil și just al despăgubirii valoarea rezultată din compararea prețurilor de vânzare așa cum reies acestea din actele autentice de vânzare cumpărare aflate la dosar și analizate de experți, necomportând că, în mod constant experții au repudiat această metodă de calcul, din moment ce aspectele de legalitate cad în competența instanței de judecată, neavând vreo legătură cu activitatea de expertiză, chemată a lămuri aspecte faptice și nu juridice.
În calculul despăgubirii cuvenite reclamantei, tribunalul a inclus însă și dauna cauzată prin pierderea subvenției acordată de S. român, dat fiind că în urma exproprierii celor 1249 mp., suprafețele rămase, efect al dezmembrării terenului supus exproprierii, sunt mai mici de 3000 mp., ceea ce înseamnă că pentru ele nu vor mai fi acordate subvenții. Prin urmare, din această perspectivă, reclamantei i se produce astfel un prejudiciu evident, ce se cere a fi reparat, context în care va fi inclusă în despăgubirea cuvenită și suma de 538 lei calculată de specialiști și reprezentând dauna pentru pierderea subvenției.
Totodată, având în vedere că prin exproprierea suprafeței de 1249 mp., accesul la parcelele rămase în proprietate nu se mai poate realiza, lipsind practic de utilitate lotul 3 rămas în urma dezmembrării parcelei supusă exproprierii, dauna suferită de reclamantă este calificată de specialiști ca fiind totală și fiind evaluată la suma de 671 lei, sumă ce trebuie inclusă cuantumului despăgubirii cuvenite reclamantei.
Instanța nu a avut în vedere varianta a doua de calcul a acestei daune, ce vizează ipoteza realizării unui drum de acces de către pârâtă, deoarece, nu există certitudinea edificării acestui drum, iar prejudiciul este unul real și actual, trebuind inclus despăgubirii juste și echitabile cuvenite reclamantei.
Cumulând, așadar, valoarea stabilită ca și valoare de circulație a suprafeței expropriate de 962 lei cu dauna pentru pierderea subvenției, de 538 lei și cu dauna pentru terenuri agricole rămase în proprietatea reclamantei, dar greu de cultivat, de 671 lei, rezultă un cuantum al despăgubirii cuvenite reclamantei de 2171 lei, față de 1334 lei cât i s-a acordat.
Instanța nu a putut reține însă ca și prejudiciu inclus despăgubirii cuvenite reclamantei, potrivit cu art.26 alin.1 din Lg. nr.33/1994 la care trimite expres art.22 alin.3 din Lg. nr.255/2010, daunele calculate de experți derivând din cheltuielile ce ar fi efectuate pentru dobândirea unei alte suprafețe similare de teren de către reclamant (cheltuieli constând în comisionul ce ar fi achitat unei agenții imobiliare, în taxe notariale etc.), întrucât nu există nici un indiciu care să demonstreze intenția reclamantei de a-și achiziționa o altă parcelă de teren în locul celei expropriate, el nefăcând dovada vreunor demersuri în acest sens.
În aceeași ordine de idei, nu poate fi reținut caracterul actual și cert al prejudiciului astfel valorizat de experți, trăsături în absența cărora, în opinia instanței, acesta nu poate fi circumscris justei despăgubiri pretinse de lege, configurându-se mai degrabă ca un prejudiciu eventual pentru ipoteza în care vreodată reclamanta ar viza achiziționarea vreunui teren similar care să-l înlocuiască pe cel în litigiu. Or, argumentul este valabil și pentru dauna calculată de experți pentru influența poluării, traficului asupra terenului rămas în proprietatea reclamantului, care, la rându-i nu va fi inclusă valorii despăgubirilor cuvenite.
Nu va fi acordată ca prejudiciu cauzat prin expropriere nici dauna calculată pentru vânzare forțată, întrucât instanța apreciază că prin stabilirea unei valori a despăgubirii prin raportare la prețurile operațiunilor de vânzare obișnuită, convențională, implicit s-a obținut o înlocuire justă și echitabilă, sub forma subrogației cu titlu particular, a terenului expropriat cu suma de bani acordată ca despăgubire, în patrimoniul expropriatului.
Prin urmare, conform probatoriului de specialitate administrat cauzei-raportul de expertiză și suplimentul la acesta, rezultă că valoarea reală a terenului supus exproprierii este de 0,77 lei/mp. și comparând cele două valori (cea oferită de expropriator și contestată cu cea relevată de experți), devine îngăduită și chiar obligatorie concluzia că o justă valoare a despăgubirii cuvenite persoanei expropriate (incluzând și daunele pentru pierderea subvenției și pentru lipsa de acces la terenurile rămase în proprietate, dar dificil de cultivat) este de 2171 lei și nu cea stabilită prin Hotărârea nr.71/2011 și contestată temeinic în speță, potrivit cu cele ce preced.
Instanța nu a dat eficiență însă solicitării reclamantei privind dispunerea exproprierii totale și a suprafeței de teren rămase în proprietatea reclamantei, dat fiind că, în reglementarea acțiunii de contestare a cuantumului despăgubirilor prin art.22 din Legea nr.255/2010, acest text legal face trimitere la procedura prevăzută de art.21-27 din Legea nr.33/1994 exclusiv în legătură cu modul de stabilire a despăgubirii.
Astfel, art.22 alin.3 din Lg. nr.255/2010 statuează că „Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.”
De unde rezultă, cu îndestulătoare evidență că instanța este abilitată să se pronunțe numai asupra cuantumului despăgubirii, care trebuie să fie stabilită de către o comisie de experți ce au a se raporta, cum supra am arătat, la metoda comparației directe cu prețurile de tranzacționare a terenurilor similare celui supus exproprierii. De altfel, chiar instanța supremă a arătat că instanța de judecată are a verifica strict caracterul just și echitabil al despăgubirilor stabilite, neputându-se substitui autorității executive în realizarea proceduri de expropriere reglementată expres printr-o lege specială, cum este Lg. nr.255/2010 în raport cu legea-cadru nr.33/1994.
Recapitulând cele deja spuse, pentru cele ce preced, instanța a constatat, așadar, ca parțial întemeiat demersul judiciar al reclamantului, fondat pe art.22 alin.1 din Lg. nr.255/2010 pus, pentru judicioasa sa interpretare și aplicare, în corelație cu art.26 din Lg. nr.33/1994, situație în care, l-a admis în parte și a obligat pârâtul-expropriator la plata către reclamanta expropriată a despăgubirilor aferente imobilului-teren arabil extravilan în suprafață de 1249 mp. situat în .. cad._, cuantificate la nivelul sumei totale de 2171 lei, constatând că, la această valoare a despăgubirii este îndreptățită reclamanta și nu la suma de 1334 lei stabilită prin Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 71/21.09.2011 emisă de pârâtul expropriator.
În aplicarea, printr-o extensie analogică a prevederilor art.213 alin.2 C.pr.civ. după care instanța, la cererea experților, poate mări plata cuvenită acestora prin încheiere executorie dată cu citarea părților, prevedere care devine aplicabilă în speță potrivit principiului de drept după care, cine poate mai mult, poate și mai puțin, instanța a obligat reclamanta, care a solicitat efectuarea expertizei, dar care nu și-a onorat obligația procedurală de plată a întregului onorariu cuvenit specialiștilor, să suporte costul lucrării de specialitate efectuate și, în consecință, să achite în contul Biroului de expertize Judiciare – pendinte Tribunalul T., deschis la CEC SA Timișoara, suma de 3000 lei, câte 1000 lei pentru fiecare expert evaluator, cu titlu de diferență onorariu expert aferent lucrării de specialitate efectuată de către experții J. Cicilia, U. R. și B.-T. D..
Iar în temeiul art.274 alin.1 C.pr.civ., văzând că vizavi de contestarea cuantumului despăgubirilor, pârâta a căzut în pretenții, tribunalul a dispus obligarea sa la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 4500 lei reprezentând onorariul experților.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta . și recurs pârâtul S. Român, reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
Prin cererea de apel formulată, reclamanta a solicitat schimbarea in parte a sentinței în ceea ce privește cuantumul despăgubirii în sensul majorării acesteia, în ceea ce privește exproprierea totală a suprafeței de teren rămasă în proprietatea reclamantei în urma exproprierii și în ceea ce privește obligarea reclamantei la plata sumei de 3000 lei către experți, cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanta a arătat că prețul de 1,82 lei/mp teren expropriat este derizoriu și nu reprezintă o dreaptă despăgubire. Experții nu au fost imparțiali, sumele stabilite fiind derizorii, chiar expropriatorul stabilind la nivelul anului 2011 un cuantum de 4,80 euro/mp, ofertă ce ulterior și-a retras-o. Valorile de despăgubire nu au fost stabilite la nivelul datei la care a fost efectuată evaluarea, iar contractele depuse în probațiune pentru comparație de către intimată nu sunt relevante, stabilind doar prețuri de conjunctură. În dosare având ca obiect despăgubirile urmare a exproprierilor de terenuri pe aceeași rază teritorială a comunei Belint, alți experți au stabilit un cuantum de despăgubire real de 4,9 euro/mp tern expropriat. Experta reclamantei a fost incompatibilă de a efectua expertiza în cauză, fiind soția unui expert evaluator angajat de pârâtă, dl. expert B.. Iar în ceea ce privește valoarea de expertiză stabilită de către expertul B., acesta a stabilit pentru raza teritorială a comunei Belint valoarea de 5 euro/mp, iar la câteva parcele depărtare a stabilit 0,45 euro/mp.
În ceea ce privește solicitarea exproprierii suprafeței de teren rămasă în proprietatea reclamantei, s-a arătat că experții nici nu au calculat cuantumul suprafeței de teren stabilită de expertul topo și necontestat, suprafața de teren ce nu mai poate fi utilizată conform destinației agricole inițiale, instanța respingând petitul ca nefondat fără a pune în discuție inadmisibilitatea acestuia, raportat la temeiul de drept invocat, neexercitându-și rolul activ în cauză.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate, instanța le-a respins în mod nelegal, pârâtul căzând în pretenții. Cheltuielile de judecată ar fi trebuit acordate reclamantei, iar eventualele diferențe de onorariu ar fi trebuit plătite tot de către pârâtă. Cheltuielile au fost efectuate doar cu expertul topo și cei evaluatori în cauză, chitanțele de plată a onorariilor fiind depuse la dosar.
În drept a invocat dispoz. art.282-296 și urm. C.pr.civ., HG 521/2011, Legea 255/2010, Legea 33/1994 art.26.
Prin cererea de recurs formulată, pârâtul a solicitat în temeiul art. 312 alin. 2, 3 C. Proc. Civ. admiterea recursului si modificarea in parte a sentinței atacate in sensul respingerii acțiunii principale ca neîntemeiata.
În motivare a arătat că sentința civila atacata este in parte netemeinica si nelegala.
Instanța de fond in mod nefondat a dispus acordarea daunelor pentru pierderea subvenției pentru . reclamantei.
Instanța de fond a stabilit valoarea de despăgubire la data întocmirii raportului de expertiza pentru imobilul expropriat la suma de 2.171 lei.
Valoarea de despăgubire se compune din valoarea reala de circulație a terenului supus exproprierii si din prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere.
Valoarea de despăgubire de 2.171 lei este compusa din:
1.suma de 962 lei reprezentând valoarea de circulație a terenului expropriat, la data întocmirii raportului de expertiza-21.01.2013, si
2.suma de 538 lei reprezentând daune pentru pierderea subvenției
3.suma de 671 lei reprezentând terenuri agricole ramase in proprietatea reclamantei, dar greu de cultivat
La stabilirea valorii de circulație a terenului expropriat experții B. T. D., J. Cicilia si U. I. R. s-au raportat, in mod corect la preturile de tranzacționare a imobilelor deacelași fel situate in extravilanul localității Belint, respectând astfel dispozițiile art. 26 alin. 2 din Legea 33/1994, referitoare la modul de stabilire a valorii reale, de circulație a imobilului expropriat.
Pentru a stabili daunele si cuantumul acestora domnii experți aveau obligația sa identifice existenta sau inexistenta prejudiciului suferit de reclamanta de pe urma exproprierii, in sensul ca puteau lua in considerare numai acele probe care fac dovada existentei unui prejudiciu cert si actual sau previzibil a se produce in viitor ,"si care ar justifica creșterea indemnizației pe criteriul imposibilității continuării in condiții de rentabilitate a activității pe suprafața de teren rămas si pe rațiuni de pierdere a unor foloase economice ", in acest sens s-a exprimat I.C.C.J in decizia de casare pronunțata in dosarul nr._ .
Pârâtul susține că nu se justifica acordarea de daune datorate pierderii subvenției deoarece instanța de fond a stabilit ca reclamanta trebuie despăgubită cu suma de 538 lei pentru pierderea subvenției fără a verifica existenta prejudiciului care sa îndreptățească reclamanta la acest tip de dauna.
Deși domnii experți nu au primit răspuns la solicitarea de informații legate de terenul ce a făcut obiectul exproprierii ( fapt menționat in cuprinsul expertizei) respectiv daca terenul era cultivat, daca s-a depus cerere de acordare a subvenției pentru unitatea de suprafața, daca exista decizie de plata pe anul 2011, 2012 emisa de APIA cu privire la plata subvenției, fără existenta dovezilor solicitate au stabilit printr-un calcul matematic valoarea daunei la suma de 538 lei, pentru terenul in suprafața de 1249 mp rămas in proprietatea reclamantei.
Deși a solicitat in cadrul obiecțiunilor ca domnii experți sa arate modul in care s-a ajuns la cuantumul daunei de 538 lei nu a primit răspuns la aceasta obiecțiune.
In al doilea rând, instanța a omis a verifica existenta unui prejudiciu cert care sa conducă la concluzia ca reclamanta trebuie sa fie despăgubită pentru pierderea subvenției. Reclamanta nu a depus dovada ca terenul era cultivat la data exproprierii, nu a depus dovada ca ar fi făcut demersuri la APIA pentru a obține subvenția pentru imobilul ce a făcut obiectul exproprierii.
Atâta timp cat nu s-a făcut dovada existentei prejudiciului, acordarea despăgubirilor pentru pierderea subvenției nu se poate impune expropriatorului.
Pârâtul a mai susținut că nu se justifica acordarea de daune pentru terenuri agricole ramase in proprietatea reclamantei, dar greu de cultivat. Astfel, nstanța de fond a stabilit ca reclamanta trebuie despăgubită cu suma de 671 lei reprezentând daune pentru terenuri agricole ramase in proprietatea reclamantei, dar greu de cultivat, pentru . in proprietatea reclamantei, in suprafața de 871 mp, situata la Est de autostrada.
Domnii experți au considerat ca reclamanta trebuie despăgubită cu o valoare reprezentând 100% din valoarea de piața a terenului expropriat pentru terenul in suprafața de 871 mp, lot. 3 rămas in proprietatea reclamantei, in situația in care nu se va realiza un drum de acces la teren.
Desi a solicitat in cadrul obiecțiunilor ca domnii experți sa înlăture aceasta dauna care este justificata fara existenta unui prejudiciu cert ci a unuia incert viitor care in prezent nu poate fi luat in calcul, domnii experți nu au răspuns la aceasta obiectiune.
Considera ca nu se justifica acordarea acestui tip de dauna, având in vedere următoarele: 1. nici înainte de expropriere, . de acces la est din cauza canalului HCN 710; 2. nu se stie daca terenul din care s-a expropriat suprafața de 1.249 mp a fost cultivat, reclamanta nu a depus probe in acest sens si nici comisia de experți; 3. lățimea terenului expropriat pentru edificarea autostrăzii este de 70 mp, (dubla fata de lățimea autostrăzii ) iar scopul pentru care s-a expropriat terenul pe o astfel de latime este tocmai pentru a se crea cai de acces la parcelele ramase dupa expropriere; 4. adresa nr. 180/1038/04.09.2012 emisa de C. SA către experți din care rezulta ca accesul la imobilele ce raman in proprietate va fi asigurat pe fâșiile de teren situate de o parte si alta a autostrăzii, fâșii expropriate.
F. de acesta situație este prematur a se calcula o dauna totala.
Reclamanta ar putea fi indreptatita la o eventuala dauna pentru lipsa de folosința a terenului pana la edificarea cailor de acces condiționat de dovada existentei prejudiciului.
Considera ca in mod nelegal instanța a apreciat ca reclamanta trebuie sa beneficieze de o dauna totala si in același timp sa ramana si proprietara terenului.
Atâta timp cat reclamanta nu a făcut dovada existentei prejudiciului, acordarea despăgubirilor pentru acest tip de dauna nu se poate impune expropriatorului.
F. de cele expuse si având in vedere faptul ca reclamanta si comisia de experți nu au adus probe concludente care sa faca dovada daunelor stabilite de instanța, se solicită a se constatata că valoarea de despăgubire a imobilului expropriat este egala cu valoarea reala de circulație a imobilului- 962 iei, că aceasta valoare stabilita de experți este mai mica decât valoarea de despăgubire stabilita de expropriator fapt ce duce la concluzia ca valoarea de despăgubire stabilita de S. R. pentru terenul expropriat de la reclamanta, având categoria de folosința arabil in extravilan este o valoare corecta si reala si reprezintă o justa si prealabila despăgubire.
Cu privire la cheltuielile de judecata solicitate de reclamanta, consideră ca in mod neintemeiat instanța de fond a obligat paratul S. R. la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 4.500 lei reprezentând onorariu experți.
In cadrul dispozitivului instanța de fond a obligat reclamanta sa achite in contul biroului de expertiza judiciara suma de 3000 lei, cate 1000 lei pentru fiecare expert cu titlu de diferența onorariu expert fata de faptul ca reclamanta nu si-a îndeplinit aceasta obligație pe parcursul derulării litigiului.
Paratul daca cade in pretenții poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecata care au fost dovedite de reclamanta, iar in situația data, nu poate fi obligat paratul S. R. la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 3.000 lei reprezentând diferența onorariu experți, având in vedere faptul ca reclamanta nu a făcut dovada achitării acestora.
Reclamanta nu a făcut dovada achitării integrale a onorariului solicitat de cei trei experți desemnați in prezenta cauza, in cuantum de 4.500 lei, potrivit decontului aferent lucrării de specialitate efectuata.
Reclamanta nu poate solicita obligarea paratei la plata unor cheltuieli pe care aceasta nu le-a efectuat si pentru care nu a făcut dovada plații.
Mai mult decât atât, potrivit art. 276 Cod de Procedura Civila, când pretențiile unei părți au fost încuviințate numai in parte, instanța va aprecia in ce măsura fiecare din ele poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata, putând face compensarea lor.
Reclamanta a solicitat in cuprinsul cererii de chemare in judecata stabilirea cuantumului despăgubirilor asupra suprafeței expropriate la valoarea de 4,80 euro/mp, ceea ce reprezintă 5.995 Euro pentru suprafața expropriata de 1249 mp, solicitare care nu a fost încuviințata de instanța de fond.
Instanța de fond a obligat paratul expropriator la plata sumei totale de 2171 lei, valoare apropriata de suma stabilita prin Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 71/21.09.2011, respectiv suma de 1.334 Lei.
Având in vedere toate aceste motive, considera ca in mod neîntemeiat instanța de fond a obligat paratul S. R. la plata cheltuielilor de judecata in cuantum total de 4.500 lei, raportat la soluția data de instanța de fond respectiv faptul ca acțiunea reclamantei a fost admisa in parte, ci instanța ar fi trebuit sa dispună obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata proporțional cu partea din acțiune admisa.
In acest sens se solicită modificarea hotărârii in sensul diminuării cheltuielilor de judecata stabilite in sarcina paratului.
In drept invocă dispozițiile art. 299, art. 302, art. 304 alin. 1, punctul 9, si art. 304 ind. 1 C.proc.civ.
La termenul de judecată din 11 septembrie 2014, având în vedere dispozițiile art.282 ind.1 C.pr.civ. și valoarea obiectului litigiului, Curtea a constatat că incidentă în speță este calea de atac a recursului, și nu a apelului.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 ind.1 C.pr.civ., Curtea de apel reține următoarele:
Primul motiv de recurs invocat de reclamantă se referă la cuantumul foarte mic al despăgubirii acordate pe mp de teren expropriat.
Curtea reține că posibilitatea legală pe care o are la dispoziție expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii oferite de expropriator este calea prevăzută de art.22 din Legea nr.255/2010 care face trimitere la procedura prev. de art.21-27 din Legea nr.33/1994. Pentru a se putea verifica dacă valoarea despăgubirilor acordate expropriaților în baza HG 492/2011 reprezintă într-adevăr o justă despăgubire este necesară declanșarea procedurii de contestare în instanță a valorii stabilite prin actul normativ și evaluarea despăgubirii terenului expropriat cu respectarea art.25-26 din legea nr.33/1994.
Art.26 alin.1 din menționata lege stabilește că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar alin.2 al aceluiași act normativ prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.
Curtea reține că din acest punct de vedere exproprierea creează în sarcina statului obligația de a acorda expropriatului o despăgubire justă, conform art. 481 din Codul civil. Legea nr. 255/2010 – art.22 alin.3 - nu a modificat criteriile de determinare a despăgubirii, acestea fiind în continuare, la fel ca în cazul Legii nr.198/2004, prin trimiterea la dispoz. art.26 din Legea nr.33/1994 următoarele: valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții ținând seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Stabilirea faptului dacă actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin HG nr. 492/2011 este una corectă sau nu se poate determina doar în cadrul acțiunii civile exercitate potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, cu efectuarea unei expertize în condițiile art.25-26 din Legea nr.33/1994, așa cum s-a arătat mai sus. Din cuprinsul actelor normative mai sus menționate care sunt în concordanță cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO și jurisprudența Curții europene în materie, rezultă consacrarea legislativă a caracterului just al despăgubirii pentru imobilele expropriate, precizându-se explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligația legală atât în sarcina instanței, cât și în sarcina experților de a ține seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de același fel, cu aceleași caracteristici) în zona respectivă.
În primă instanță s-a dispus efectuarea unei expertize de către trei experți care să stabilească despăgubirea conform art.22 alin.3 din Legea nr.255/2010 rap. la art.26 din Legea nr.33/1994. După depunerea raportului de expertiză întocmit în comun de experții desemnați, în urma formulării de obiecțiuni cu privire la această lucrare științifică, cei trei experți au răspuns criticilor prin lucrarea intitulată răspuns la obiecțiuni. Apoi s-a întocmit un supliment al raportului de expertiză pentru determinarea despăgubirii prin raportare la prețurile din contracte de vânzare cumpărare la momentul efectuării raportului de expertiză. În mod corect instanța de fond a avut în vedere această valoare ca fiind despăgubirea calculată conform criteriilor legale mai sus menționate.
Așadar, Curtea constată că în speță au fost aplicate corect dispoz. art.26 din legea 33/94 privind determinarea valorii reale a imobilului expropriat, astfel încât motivul de recurs al reclamantei vizând acordarea unei despăgubiri prea mici pe mp teren nu este întemeiat.
De asemenea, nu este fondat nici motivul de recurs vizând incompatibilitatea doamnei expert B. T. D. de a participa la efectuarea raportului de expertiză, pe de o parte întrucât aceasta a fost desemnată chiar din partea reclamantei (f.75 din dosarul primei instanțe), iar pe de altă parte pentru că reclamanta nu a formulat vreo cerere de recuzare a acesteia în condițiile 204 alin.2 C.pr.civ. în 5 zile de la numire.
Referitor la motivul de recurs privind exproprierea suprafeței de teren rămase în proprietatea reclamantei, curtea reține că potrivit art.22 din Legea nr.255/2010, în mod corect instanța judecătorească a constatat că nu poate să se substituie autorității executive și să dispună prin hotărâre judecătorească exproprierea unei suprafețe suplimentare de teren, fără respectarea procedurii de expropriere reglementată de dispozițiile Legii 255/2010.
Ultimul motiv de recurs al reclamantei s-a referit la respingerea petitului privind cheltuielile de judecată. Analizând sentința recurată, Curtea constată că reclamantei i-au fost acordate cheltuielile de judecată constând în onorariul experților care au efectuat expertiza evaluatorie, conform art.274 alin.1 C.pr.civ., acțiunea sa fiind admisă sub acest aspect, al majorării cuantumului despăgubirii oferite de expropriator, tribunalul aplicând corect textul legal menționat.
În mod corect au fost interpretate și aplicate de tribunal și dispoz. art.213 alin.2 C.pr.civ. deoarece reclamanta nu s-a conformat în termenul stabilit de instanță obligației de a achita onorariul definitiv stabilit pentru experții evaluatori, după depunerea de către aceștia a decontului.
Sintetizând cele mai sus arătate, instanța constată că recursul reclamantei nu este întemeiat și îl va respinge conform art.312 alin.1 C.pr.civ.
Referitor la recursul pârâtului, Curtea reține că acesta a criticat în primul rând acordarea de daune suplimentare reclamantei.
Susținerea recurentului pârât este întemeiată în ceea ce privește acordarea daunelor pentru pierderea subvenției, în sumă de 538 lei. Instanța constată că în speță reclamanta nu a probat conform art.1169 C.civ. producerea unui astfel de prejudiciu. Deși dauna menționată a fost calculată de experți, această împrejurare nu exclude însă necesitatea probării prejudiciului, ceea ce nu s-a întâmplat însă în prezentul litigiu. Reclamanta nu a dovedit faptul că a primit anterior subvenții pentru terenul expropriat și că din cauza exproprierii nu va mai primi astfel de subvenții.
Însă prejudiciul pentru terenuri greu de cultivat a fost acordat în mod legal de tribunal, având în vedere că experții desemnați în cauză au arătat în majoritate că din cauza exproprierii terenului în litigiu . la est de autostradă, în suprafață de 871 mp, va fi lipsită de acces, dauna cauzată în acest mod proprietarului fiind de 671 lei. Acest prejudiciu determinat de lipsa de acces este cert și actual.
Nici motivul de recurs al pârâtului privind greșita soluționare a petitului privind cheltuielile de judecată în primă instanță nu este întemeiat întrucât reclamantei i s-a admis acțiunea sub aspectul majorării cuantumului despăgubirii oferite de expropriator, pentru soluționarea acestui petit fiind necesară efectuarea expertizei evaluatorii de către cei trei experți conform art. 25-26 din Legea nr.33/1994, pârâtul căzut în pretenții fiind obligat la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariile acestora (reclamanta fiind obligată conform art.213 alin.2 să-și îndeplinească îndatorirea procesuală stabilite de instanță în timpul judecății de a achita onorariile definitive ale experților).
Pentru considerentele arătate, Curtea, în temeiul art.312 alin.1-4 C.pr.civ. va admite recursul formulat de recurentul pârât S. Român prin C. SA în Sentinței civile nr.909/PI din 30.04.2014 pronunțată de Tribunalul T., va modifica în parte sentința recurată în sensul că va reduce cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei la suma de 1633 lei (cu excluderea sumei de 538 lei reprezentând dauna pentru pierderea subvenției).
Având în vedere soluția pronunțată, precum și faptul că recurentul pârât nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs, Curtea nu va acorda astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurenta reclamanta . împotriva Sentinței civile nr.909/PI din 30.04.2014 pronunțată de Tribunalul T..
Admite recursul formulat de recurentul pârât S. Român prin C. SA împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că reduce cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei la suma de 1633 lei.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. M. G. A.-M. N.
GREFIER,
S. C.
Red. A.M.N. – 22.10.2014
Tehnored. S.C. - 2 ex./22.10.2014
Prima instanță: Tribunalul T., Judecător: C. B.
| ← Cereri. Decizia nr. 322/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 425/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
