Grăniţuire. Decizia nr. 374/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 374/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 4302/208/2010

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 374/R

Ședința publică din 10 aprilie 2014

PREȘEDINTE: M. G.

JUDECĂTOR: A.-M. N.

JUDECĂTOR: C. P.

GREFIER: R. P.-D.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta O. A. împotriva deciziei civile nr. 203/A/21.11.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S., în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanții P. P. și P. D. T. și pârâții S. P., B. D. și B. M., având ca obiect grănițuire.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru pârâta-recurentă avocat R. F. – M., lipsind celelalte părți.

Procedura de citare legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă, prin Serviciul registratură: la data de 08 aprilie 2014, de către reclamanții-intimați întâmpinare, într-un exemplar, în copie fax (f. 18) – într-o singură filă - incompletă.

Reprezentanta pârâtei-recurente depune la dosar dovada plății diferenței de timbru judiciar de 0,15 lei și două planșe fotografice prin care dorește a dovedi că împrejmuirea realizată de reclamanți - ce face obiectul litigiului - este una provizorie, care poate fi demolată ușor. Declară că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.

Instanța, constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile de soluționat, acordă cuvântul pe recurs:

Reprezentanta pârâtei-recurente solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei Tribunalului C.-S. în sensul menținerii, ca temeinică și legală, a sentinței Judecătoriei Caransebeș, care a pronunțat o sentință temeinică și legală. Se susține că speța nu vizează o simplă cauză având ca obiect grănițuire ci vizează și construcția metalică aflată pe linia de hotar, construcție ce apare clar în planșele fotografice depuse la dosar. Au fost solicitate și cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față reține următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Caransebeș sub nr._ din 13.12.2010, reclamantul P. P. a chemat în judecată pârâta O. A. solicitând stabilirea liniei de hotar dintre imobilele lor care se învecinează.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că cele două imobile se învecinează, că a avut intenția de a construi o linie despărțitoare, un gard cu stâlpi de beton, însă pârâta nu l-a lăsat și că a mai arătat că a încercat rezolvarea pe cale amiabilă, însă pârâta a refuzat a colabora.

Acțiunea nu a fost motivată în drept.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională prin care a arătat că este de acord cu stabilirea liniei de hotar, însă a precizat că susținerile reclamantului sunt nereale, întrucât acesta a intrat pe parcursul anilor pe proprietatea sa cu circa 30-40 cm pe întreaga lungime a liniei de hotar. Reconvențional pârâta a arătat că se solicită lăsarea în deplină proprietate a suprafeței de teren ocupată fără drept de reclamant. Cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 17.10.2011, apărătoarea reclamantului a solicitat introducerea în cauză a reclamantei P. D. T. iar instanța a dispus introducerea în cauză a pârâților reclamanți reconvenționali S. P., B. D. și B. M..

Prin sentința civilă nr. 1684/27.05.2013 pronunțată în dosar nr._, Judecătoria Caransebeș a admis acțiunea reclamanților P. P. și D. în contradictoriu cu pârâții O. A., S. P., B. D. și B. M., a stabilit linia de hotar dintre imobilul înscris în CF_ Buchin, CF_ Buchin ( ambele proprietatea reclamanților) și imobilul înscris în CF_ Buchin ( proprietatea pârâților) conform raportului tehnic și schiței ing. C. E. pe aliniamentul punctelor 21, 20, 19, 18, 17, 16, 15, 14, 13, 12, 11, a admis cererea reconvențională formulată de către pârâți împotriva reclamantului.

De asemenea, prima instanță a obligat reclamanții să demonteze construcția improvizată și amplasată pe linia de hotar astfel stabilită, la o distanță de 1 m în interiorul proprietății lor față de linia de hotar și să plătească pârâților suma de 150 lei cheltuieli de judecată, compensând restul cheltuielilor.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că asupra imobilelor evidențiate în CF_ si_ Buchin sunt proprietari P. P. și soția P. D. în cota de 47/72 părți bun comun si de asemenea reclamantul P. P. în cotă de 25/73 părți bun propriu dobândit din succesiune. Aceste imobile se învecinează cu cel evidențiat în CF_ Buchin asupra cărora sunt proprietari S. P. în cotă de 3/16părți, B. D. în cota de 3/16 părți, B. D. și soțul B. M. în cota de 10/16 părți din bun cu uzufruct viager asupra întregului imobil în favoarea pârâtei O. A.. Cele doua imobile au fost identificate de către expert tehnic ing. C. E. împreuna cu expertul asistent inginer T. V., constatându-se la fața locului că între părți există disensiuni de foarte mult timp (concretizate si în alte litigii aflate pe rolul instanțelor) determinate de faptul că apa de ploaie de pe acoperișul casei folosite de către pârâta O. A. se scurge pe o anumită porțiune în curtea reclamantului întrucât în acea zonă imobilul nu are montate streșini jgheaburi și burlane de scurgeri. Pe de altă parte în grădina casei pârâților se scurge apă de ploaie de pe o structură metalică amplasată la limita liniei de hotar între cele două imobile de către reclamant. S-a mai stabilit în cuprinsul lucrărilor tehnice că pârâții nu ocupă nici o suprafață de teren din imobilul reclamanților. Așa cum se poate concluziona, în fond litigiul dintre părți nu este generat de încălcări reciproce ale dreptului de proprietate ci de comportamentul abuziv al tuturor. Întrucât stabilirea liniei de hotar dintre imobile nu implică nici un fel de dificultate, aceasta urmează a se stabili conform raportului de expertiză întocmit de către ing. C. E. (ale cărei concluzii au fost confirmate si de către expert inginer T. V. ) pe aliniamentul punctelor 21, 20, 19, 18, 17, 16, 15, 14, 13, 12, 11 astfel cum sunt configurate pe schița tehnică anexată raportului. La pronunțarea acestei soluții s-au avut în vedere dispozițiile art. 584 Cod civil.

Întrucât reclamanții au realizat în propria grădină dar pe linia de hotar o construcție metalică, iar apa de pe această construcție metalică se scurge în grădina pârâților, instanța a obligat reclamanții să retragă această construcție metalică la o distanță de un metru de linia de hotar stabilită mai sus.

Împotriva acestei sentințe în termen legal au formulat apel reclamanții P. P. și P. D. T., criticând-o ca nelegală și netemeinică, solicitând modificarea acestei hotărâri în sensul înlăturării din dispozitiv a mențiunii „demontarea construcției improvizate și amplasate pe linia de hotar astfel stabilită la o distanță de 1m în interiorul proprietății sale față de linia de hotar”.

În motivarea apelului, apelanții a susținut că, sentința recurată este nelegală conform art. 304 pct.6 c.pr.civ. instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.

Apelanții au solicitat să se constate că instanța a acordat ceva ce nu s-a cerut. Astfel pârâții nu au cerut niciodată demontarea „construcției improvizate" și amplasate pe linia de hotar astfel stabilită la o distanță de 1 m în interiorul proprietății față de linia de hotar. O astfel de cerere trebuia realizată prin cererea reconvențională și timbrată corespunzător.

S-a susținut că cererea reconvențională a acestora a fost în sensul stabilirii liniei de hotar și revendicare imobiliară privind terenul pe care pârâții susțin că l-ar fi ocupat. După cum rezultă din raportul de expertiză topografică existent la dosarul cauzei, apelanții au susținut că nu ocupă nici o suprafață din terenul proprietatea pârâților.

Apelații au susținut că distanța dintre construcția, pe care instanța o numește improvizată, și linia de hotar este de 0,10-00,15 m, după cum arată expertul în suplimentul la raportul de expertiză.

S-a concluzionat că obligarea reclamanților la demontarea acestei construcții, nu a fost solicitată de către pârâți, instanța pronunțându-se în sensul acordării a ceva ce nu s-a cerut.

Intimata O. A. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea apelului ca nefondat, întrucât față de constatările evidente privind edificarea de către reclamanți, în grădina casei lor a unei structuri metalice amplasată pe linia de hotar, ce face ca apa de ploaie să se scurgă direct în grădina casei pârâților este evident că hotărârea judecătoreasca ar fi lipsita de orice efect, fiind imposibil de executat, avându-se în vedere obiectul cauzei - grănițuire, în cazul în care reclamanții nu ar fi obligați sa demonteze construcția improvizata si amplasata exact pe linia de hotar. Practic, nu poate fi construit niciun gard ori alta forma de împrejmuire sau delimitare intre cele doua imobile, fără mutarea construcției reclamanților.

Prin decizia civilă nr. 203/A/21 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, s-a admis apelul declarat de reclamanții P. P. și P. D. T. împotriva sentinței civile nr. 1684/27.05.2013 pronunțată de Judecătoria Caransebeș, pe care o modifică în parte, în sensul respingerii cererii reconvenționale, cu menținerea în rest a celorlalte dispoziții.

În considerentele deciziei civile, tribunalul a reținut că potrivit Deciziei pronunțate de Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, având nr. 2153 din 18 iunie 2005, dreptul la acțiune, bazat pe dispozițiile art. 584 C.civ., circumscrie posibilitatea pentru proprietar sau orice persoană, care are un drept real asupra unui fond limitrof, de a pretinde vecinului său, prin acțiune în justiție (sau pe cale amiabilă), restabilirea hotarului care separă fondurilor învecinate și marcarea acestora prin semne materiale vizibile.

Într-o asemenea acțiune, judecătorul nu are a se pronunța asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate, ci asupra formei terenului, în partea din litigiu, al cărui contur este fixat, decisiv, prin linia hotarului despărțitor, determinată prin semne vizibile. Ori, față de aceste îndrumări ale dreptului intern, tribunalul a reținut că Judecătoria Caransebeș a impus prin hotărârea judecătorească pronunțată mai mult decât s-a cerut, obiectul prezentei acțiuni limitându-se de fapt la stabilirea liniei de hotar.

Chiar dacă s-a reținut faptul că reclamanții au realizat în propria grădină dar pe linia de hotar o construcție metalică, iar apa de pe această construcție metalică se scurge în grădina pârâților, tribunalul a constatat faptul că măsura impusă de către instanța de fond este una extremă, în cauză, dacă se impunea, existau și alte modalități care ar putea remedia conflictul ivit între părți, mai ales că pe rolul aceleiași instanțe există înregistrată o altă acțiune, între aceleași părți, prin care se solicită obligarea pârâților de a monta burlane la streșini;

Instanța de apel a mai reținut că prin expertizele de specialitate efectuate, s-a stabilit că pârâții nu ocupă nici o suprafață de teren din imobilul reclamanților, și, de fapt, litigiul dintre părți nu este generat de încălcări reciproce ale dreptului de proprietate ci de comportamentul abuziv al tuturor, care nu găsesc o modalitate prin care acest conflict să fie remediat. De fapt, nu a fost încălcat dreptul de proprietate al niciuneia dintre părți, iar stabilirea liniei de hotar nu a produs nemulțumire părților.

În consecință, tribunalul a apreciat că în cauză se impune respingerea cererii reconvenționale formulate de pârâți.

Împotriva deciziei civile pronunțată de Tribunalul C.-S., pârâta O. A. a declarat recurs în termen legal la data de 27 februarie 2014, solicitând admiterea lui, modificarea deciziei civile în sensul respingerii apelului reclamanților și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile pronunțată de Judecătoria Caransebeș cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În motivare, pârâta critică argumentul instanței de apel potrivit cu care prima instanță, prin soluția pronunțată, ar fi dat mai mult decât s-a cerut.

Sub acest aspect, recurenta, subliniază că obiectul concret dedus judecății îl constituie, atât acțiunea civilă principală pentru stabilirea liniei de hotar, formulată de reclamant, cât și cererea reconvențională formulată și precizată ulterior, la 30 august 2012 – fila 78 dosar fond, ce privește tocmai structura metalică improvizată, acoperită cu folie, edificată de reclamanți în grădina casei lor, pe linia de hotar, ceea ce face ca apa de ploaie și zăpada să se scurgă direct în grădina pârâtei.

În raport de această stare de fapt, se susține că hotărârea primei instanțe ar fi lipsită de orice efect, fiind imposibil de pus în executare, în situația în care reclamanții nu ar fi obligați să demonteze construcția improvizată și amplasată exact pe linia de hotar. Practic, nu poate fi construit nici un gard or altă formă de împrejmuire sau delimitare între cele două imobile, fără demontarea și mutarea construcției reclamanților.

Recurenta arată că în ceea ce privește decizia nr. 2153/R/18.06.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție București – reținută în argumentarea soluției din apel – aceasta nu își are aplicarea în cauza de față, întrucât în speța respectivă, obiectul cauzei era grănițuirea prin reconstituirea hotarului real, ori în cauza de față, atât obiectul dedus judecății, stabilirea liniei de hotar, cât și starea de fapt dovedită, exclud reținerea incidenței acestei decizii de speță.

Pentru aceste considerente pârâta recurentă susține că tribunalul a făcut o greșită interpretare și aplicare în cauză a dispozițiilor art. 584 C.civ., ceea ce atrage incidența temeiului de modificare a deciziei civile recurate, conform art. 304 pct. 9 c.pr.civ., urmare a interpretării și aplicării greșite a legii.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de pârâtă, raportat la obiectul cauzei și înscrisurile depuse la dosar, având în vedere și dispozițiile art. 584 C.civ., Curtea constată că este fondat, pentru următoarele considerente:

Este adevărat că prezentul demers judiciar a fost inițiat de reclamantul P. P., la 13.12.2010, acesta solicitând stabilirea liniei de hotar între proprietatea sa și cea a pârâților învecinați.

Însă obiectul cauzei nu se rezumă doar la acțiunea civilă principală susmeționată, întrucât în cauza de față, pârâta O. A. ( alături de ceilalți pârâți împrocesuați) a formulat la data de 06.06.2011 ( f. 201 și următoarele dosar fond), o întâmpinare și cerere reconvențională prin care a arătat expres că este de acord cu cererea reclamantului de stabilire a liniei de hotar între cele două proprietăți, însă, urmare a faptului că reclamantul a intrat în proprietatea ei, dea lungul anilor pe o suprafață de cca. 40-50 cm, solicită obligarea lui la lăsarea în deplină proprietate a suprafeței de teren ocupată fără drept.

Totodată, în urma probatoriului administrat, ( în special a concluziilor experților C. și T.), pârâții au formulat la 30 august 2012 ( fila 78 dosar fond) o completare a cererilor reconvenționale, precizând că solicită obligarea reclamantului la a remonta improvizația din structură metalică din grădina casei sale, de pe linia de hotar, la o distanță de un metru de aceasta, în așa fel încât apele pluviale și zăpada să cadă pe terenul său, și nu în grădina pârâților.

Prin urmare, în mod nelegal, tribunalul a apreciat că obiectul cauzei de față îl constituie cererea reclamantului de stabilire a liniei de hotar, deși în considerentele hotărârii pronunțate face referire expresă la cererea reconvențională și completarea acesteia, astfel cum a fost formulată de pârâți.

Din această perspectivă, este evident că tribunalul a făcut o greșită interpretare și aplicare în cauza de față a dispozițiilor incidente, raportat la particularitățile concrete deduse judecății și starea de fapt dovedită prin expertizele tehnice de specialitate.

Art. 584 C.civ., circumscrie posibilitatea pentru proprietar sau orice persoană care are un drept real asupra unui fond limitrof de a pretinde vecinului său prin acțiune în justiție sau pe cale amiabilă la restabilirea liniei de hotar care separă fondurile învecinate și marcarea acestora prin semne materiale vizibile.

Or, față de obiect concret dedus judecății, atât prin acțiunea civilă principală cât și prin cererea reconvențională formulată și completată ulterior, în raport cu constatările exacte ale situației de fapt, prin cele două expertize efectuate, Curtea apreciază că reținerea de către tribunal a incidenței Deciziei civile nr. 2153/18.06.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție București este nefondată, hotărârea respectivă având a se pronunța asupra unui alt obiect, fără corespondent cu cauza de față.

Prin urmare, soluția de respingere a cererii reconvenționale este nelegală, atât din perspectiva obiectului dedus judecății ( care, așa cum am mai subliniat este complex), cât și a modului de interpretare și aplicare în cauză a dispozițiilor art. 584 C.civ., redate anterior.

În consecință, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 c.pr.civ., iar în baza art. 299, 312 alin. 1 c.pr.civ., recursul pârâtei va fi admis, în sensul modificării în tot a deciziei civile recurate și respingerea ca nefondat a apelului reclamanților.

În baza art. 274 alin. 1 c.pr.civ., având în vedere culpa procesuală evidentă a acestora, vor fi obligați să plătească pârâtei recurente suma de 450 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite recursul declarat de pârâta O. A. împotriva deciziei civile nr. 203/A/21.11.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S., în dosar nr._ .

Modifică în tot decizia civilă recurată în sensul că respinge ca neîntemeiat apelul reclamanților și menține ca legală hotărârea instanței de fond.

Obligă reclamanții să plătească pârâtei suma de 450 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 10 aprilie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

M. G. A.-M. N. C. P.

GREFIER,

R. P.-D.

Red. M.G.. /10.05.2014

Tehnored. R.P.D. – 13.05.2014

Primă instanță: Judecătoria Ineu: L. M.

Instanță apel:Tribunalul A.: H. O. și A. Ș.

2EX/SM

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Grăniţuire. Decizia nr. 374/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA