Legea 10/2001. Sentința nr. 2249/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2249/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 5462/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.81
Ședința publică din 22 ianuarie 2014
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul V. G. împotriva sentinței civile nr.2249/20.09.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții P. MUNICIPIULUI TIMIȘOARA și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, având ca obiect Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat T. A. pentru reclamantul recurent V. G., iar pentru pârâtul intimat P. Municipiului Timișoara se prezintă consilier juridic S. V., lipsă fiind pârâtul intimat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen și este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 20.01.2014 întâmpinarea formulată de pârâtul intimat P. Municipiului Timișoara, căreia instanța îi conferă valoarea unor concluzii scrise, întrucât nu a fost depusă cu respectarea dispozițiilor art.308 al.2 C.pr.civ. Un exemplar al înscrisului se înmânează reprezentantului reclamantului recurent, care învederează instanței că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Reprezentanta pârâtului intimat, de asemenea, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat T. A., pentru reclamantul recurent V. G., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, fără cheltuieli de judecată. Arată că instanța de fond în mod greșit a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului litigiului. Susține incidența în cauză a dispozițiilor Legii nr.368/2013 al.2, care modifică art.4 din Legea nr.165/2013.
Consilier juridic S. V., pentru pârâtul intimat P. Municipiului Timișoara, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate. Arată că în cauză sunt aplicabile ambele legi și că nu există terenuri în vederea acordării în compensare.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.2249/20.09.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul V. G. în contradictoriu cu pârâții P. Municipiului Timișoara și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că, prin cererea din 21.06.2013, reclamantul V. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâții P. Municipiului Timișoara și Statul Român prin Ministerul Finanțelor București să se constate că reclamantul e moștenitor legal, în calitate de fiu, al defunctei V. M. E., decedată la data de 4.02.2012; să se dispună anularea Dispoziției nr.483 din 03.05.2012 privind soluționarea cererii de restituire a imobilului înscris în CF nr._ Timișoara, cu nr. top._, în suprafață de 8705 mp; obligarea autorității publice pârâte la atribuirea în proprietatea defunctei V. M. E., prin compensare, a altor terenuri libere situate în municipiul Timișoara; în subsidiar, obligarea Statului R., prin Ministerul Finanțelor, la plata de despăgubiri în sumă de 5.000.000 lei reprezentând contravaloarea terenului în litigiu.
În fapt, a arătat că prin Dispoziția nr.483 din 03.05.2012, P. Municipiului Timișoara a respins cererea mamei sale V. M. E., decedată în data de 4.02.2012, prin care aceasta a solicitat restituirea în natură a imobilului (terenului) situat în Timișoara, ., înscris inițial în CF nr._, în suprafață de 8705 mp, întrucât acest teren este ocupat de construcții.
A mai arătat că P. Municipiului Timișoara nu i-a făcut însă nicio altă ofertă de teren în compensare și nici nu a stabilit cuantumul despăgubirilor ce i se cuvin în schimbul acestui teren preluat abuziv în proprietatea statului.
Această dispoziție este nelegală întrucât a fost emisă cu nerespectarea art.1 al.2 din Legea nr.10/2001 care prevede că „în cazurile in care restituirea in natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent", același articol de lege dispunând în continuare că măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri.
Aceeași dispoziție contravine și art.10 al.9 din Legea nr.10/2001 care prevede că „valoarea terenurilor, precum și a construcțiilor nedemolate preluate in mod abuziv, care nu se pot restitui in natură, se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare".
În cazul în care restituirea în natură a terenului în litigiu nu este posibilă nici prin compensare cu alte terenuri libere, a solicitat obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând contravaloarea acestui teren, însă prin plata efectivă a acestora de către Ministerul Finanțelor, și nu prin intermediul Autorității Naționale de Restituire a Proprietăților, întrucât această din urmă procedură este fictivă, așa cum s-a reținut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în mai multe hotărâri pronunțate împotriva României.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.26 al.3 din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Pârâtul P. Municipiului Timișoara a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată, netemeinică și nelegală.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor București a formulat întâmpinare, solicitând respingerea capătului de cerere privind obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata unor despăgubiri în cuantum de 5.000.000 lei ca inadmisibil.
La termenul de judecată din data de 26.04.2013 reclamantul a depus o precizare de acțiune privind terenurile solicitate în compensare, solicitând atribuirea în proprietatea sa prin compensare a suprafeței de 638 mp din terenul cu nr. top_-_ înscris în CF nr._ Timișoara, situat în Timișoara, ., proprietatea Statului R. și suprafața de 804 mp din terenul cu nr.top._-_ înscris în CF nr._ Timișoara situat în Timișoara, ., proprietatea Statului R..
În dovedirea cererii, respectiv în apărare, instanța a încuviințat și administrat pentru reclamant și pentru pârâtul P. Municipiului Timișoara proba cu înscrisuri, respingând proba cu expertiza topografică solicitată de către reclamant, ca nefiind utilă justei soluționări a pricinii, conform argumentelor arătate în practicaua hotărârii.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut că prin dispoziția nr.483/03.05.2012 (filele 6-8 dosar fond) a fost respinsă cererea de restituire în natură formulată de notificatoarea V. M. (mama reclamantului V. G., potrivit certificatului de naștere depus în copie la fila 12 dosar fond, decedată la 04.02.2012) privind terenul în suprafață de 8705 mp situat în Timișoara, ., colț cu . CF nr._ Timișoara, top_, reținându-se că acesta este ocupat integral de construcții. Prin aceeași dispoziție s-a propus acordarea de despăgubiri notificatoarei în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, modificată prin OUG nr.81/2007.
Cererea reclamantului V. G., fiu al defunctei notificatoare, de atribuire în compensare a altor terenuri libere situate în Municipiul Timișoara sau, în subsidiar, de obligare directă a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata unor despăgubiri în cuantum de 5.000.000 lei pentru terenul notificat nu putea fi primită, cât timp Legea nr.165/2013 reglementează în mod expres și limitativ condițiile de restituire prin echivalent a imobilelor preluate abuziv.
Dispozițiile Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, se aplică, potrivit art.4 din lege, și cauzelor aflate pe rolul instanțelor.
Legea nr.165/2013 păstrează regula consfințită de Legea nr.10/2001 vizând restituirea în natură a imobilelor arătând însă că, în situația în care nu poate fi dispusă restituirea în natură, vor fi acordate măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art.21 al.6 și 7 din lege (art.16 din Legea nr.165/2013).
Având în vedere aceste dispoziții, ținând cont de situația juridică actuală a terenului în litigiu, ocupat integral de construcții (reclamantul necontestând imposibilitatea de restituire în natură a acestuia), în temeiul art.26 din Legea nr.10/2001 tribunalul a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul V. G. împotriva pârâților P. Municipiului Timișoara și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, apreciind că reclamantului nu îi pot fi atribuite în compensare alte terenuri libere situate în Municipiul Timișoara și că nu poate fi dispusă nici obligarea directă a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata unor despăgubiri în cuantum de 5.000.000 lei pentru terenul notificat.
Cât privește cererea reclamantului de constatare a calității sale de moștenitor legal, în calitate de fiu al defunctei V. M. E., decedată la data de 4.02.2012, s-a reținut că aceasta se constituie într-un argument în justificarea calității procesuale active a reclamantului, calitate care nu a fost negată nici de către pârâți, nici de către instanță. În cazul în care însă cererea reclamantului de constatare a calității sale de moștenitor legal, în calitate de fiu, al defunctei V. M. E. ar fi apreciată drept capăt distinct de cerere, soluția nu ar putea fi decât una de respingere a acestui petit, câtă vreme reclamantul nu obține niciun folos practic actual prin constatarea acestei calități, în condițiile în care cererea sa de anulare a dispoziției a fost respinsă.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen reclamantul, care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând casarea ei cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul T..
În motivare a invocat, în esență, că aplicarea dispozițiilor legii noi (Legea nr.165/2013) în cauză echivalează cu încălcarea principiului neretroactivității și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia securității raporturilor juridice; pe de altă parte, din interpretarea dispozițiilor art.4 din lege și față de dispozițiile art.6 al.2, 5 Noul cod civil rezultă, oricum, că dispozițiile legii noi nu sunt incidente în cauză.
În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ.
Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinări în condițiile art.308 al.2 C.pr.civ.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art.3041, 306 al.2 C.pr.civ., față de dispozițiile art.299 și următoarele C.pr.civ., văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
În primul rând, se constată că recurentul nu a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul respingerii cererii de obligare a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata directă de despăgubiri bănești pentru terenul – obiect al notificării, astfel că sentința va fi menținută sub acest aspect.
Pe de altă parte, cum în mod corect a reținut prima instanță, calitatea reclamantului de moștenitor legal al defunctei sale mame (V. M. E.) nu a fost contestată.
În continuare, Curtea reține că, în contra celor susținute de recurent, dispozițiile art.4 din Legea nr.165/2013 vizează și prezenta cauză, legea nefăcând distincția la care reclamantul se referă (după cum notificările au fost sau nu soluționate în faza administrativă a procedurii de restituire reglementată de Legea nr.10/2001).
Prin Legea nr.368/2013 publicată în Monitorul Oficial nr.819/21.12.2013, art.1 al.2 din Legea nr.165/2013 a fost modificat, având următorul cuprins: „În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap.III."
Date fiind dispozițiile art.4 mai sus-menționate, este evident că în cauză sunt incidente și dispozițiile modificatoare ale noii legi, dispoziții ce permit acordarea de măsuri reparatorii în echivalent prin compensare inclusiv cu teren în situație în care restituirea în natură nu mai este posibilă (imposibilitate necontestată în cauză).
În consecință, modificarea legii avute în vedere la pronunțare de prima instanță impune soluționarea fondului cererii reclamantului, soluționare ce presupune administrarea de probe de către prima instanță.
Corespunde realității că prin Legea nr.368/2013 nu a fost modificat și art.16 din Legea nr.165/2013 potrivit căruia „Cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților investite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art.21 al.(6) și (7)” din lege.
Se observă, însă, că această prevedere – necorelată cu dispozițiile art.2 al.2 modificat, mai sus menționate – nu este de natură a atrage împiedicarea reclamantului la accesul la măsuri compensatorii cu bunuri în echivalent.
Astfel, ea ar lăsa fără conținut legea de modificare și ar contraveni unuia dintre scopurile în care a fost adoptată (posibilitatea acoperirii prejudiciului inclusiv prin compensare cu bunuri, nu doar cu puncte).
Eventual, norma ar fi incidentă (câtă vreme se referă la cererile ce „nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților investite de lege”), în etapa administrativă de soluționare a notificărilor formulate în baza Legii nr.10/2001 și nu în faza judiciară, câtă vreme instanța de judecată nu se regăsește în enumerarea limitativă din art.3 pct.4 lit.a-g din Legea nr.165/2013 unde este definită noțiunea de „entitate investită de lege”.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art.312 al.1, 2, 3 C.pr.civ., art.305 C.pr.civ., instanța va admite recursul declarat de reclamantul V. G. împotriva sentinței civile nr.2249/20.09.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ /201, va casa sentința recurată și va trimite cauza la Tribunalul T. spre rejudecare, conform considerentelor mai sus-arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul V. G. împotriva sentinței civile nr.2249/20.09.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul T..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 ianuarie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
F. Ș. G. O. RUJIȚA R.
Grefier,
M. M.
Red.FȘ/23.01.2014
Tehnored.MM/2 ex/23.01.2014
Instanță fond: Tribunalul T. – jud.M. R.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 621/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Grăniţuire. Decizia nr. 374/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
