Legea 10/2001. Decizia nr. 621/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Comentarii

0

Decizia nr. 621/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 4714/30/2010

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 621

Ședința publică din 19 iunie 2014

PREȘEDINTE: M. G.

JUDECĂTOR: A.-M. N.

JUDECĂTOR: C. P.

GREFIER: R. P.-D.

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de reclamanții H. Z. O. și G. C. D. și de pârâtul P. M. Timișoara împotriva sentinței civile nr.184/PI/30.01.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu intervenienta accesorie S.C. O. I. S.R.L. având ca obiect Legea nr. 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile lipsesc.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților cu ocazia judecării în fond a recursurilor au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 12.06.2014 care face parte integrantă din prezenta decizie și potrivit căreia pronunțarea a fost amânată la data de 19 iunie 2014.

CURTEA

Deliberând, reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr.184/PI/30.01.2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis excepția netimbrării petitului având ca obiect plata despăgubirilor bănești formulat de reclamanta G. C. D. invocată din oficiu și a anulat această cerere ca netimbrată, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții H. Z. O. și G. C. D. în contradictoriu cu pârâtul P. M. Timișoara și intervenienta accesorie ., a obligat pârâtul P. M. Timișoara să restituie reclamanților în cote egale de ½ apartamentul nr. 5 situat în imobilul din Timișoara, .. 4, . 2 camere în suprafață de 14,43 mp și respectiv, 10,92 mp, bucătărie în suprafață de 5,28 mp, cămară în suprafață de 2,44 mp, precum și apartamentul nr. 8 din același imobil, compus din 1 cameră în suprafață de 16,33 mp, bucătărie în suprafață de 9,58 mp, cămară în suprafață de 2 mp, boxă la subsol în suprafață de 2,50 mp, cu părțile comune și terenul aferente, ce se vor stabili în urma apartamentării imobilului înscris în CF nr._ Timișoara, nr. top 306, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de restituire în natură a spațiului cu altă destinație din imobil, cu părțile comune și terenul aferent.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea având ca obiect plata despăgubirilor bănești pentru apartamentele cu nr. 1, 3, 6, și 7 cu părțile comune și terenul aferente vândute în baza Legii nr. 112/1995, din același imobil, precum și cererea având ca obiect plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a imobilului și cererea având ca obiect plata amenzii civile.

A fost dispusă acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte în cote egale reclamanților pentru apartamentele cu nr. 1, 3, 6, și 7 cu părțile comune și terenul aferente vândute în baza Legii nr. 112/1995, precum și pentru terenul aferent SAD.

A fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta ..

Au fost obligați reclamanții în solidar la plata sumei de 9100 lei către intervenienta accesorie cu titlu de cheltuieli de judecată, iar pârâtul P. M. Timișoara a fost obligat la plata sumei de 1000 lei către reclamantul H. Z. O. cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul T. a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr. dosar_ la data de 10.06.2010 reclamanții H. Z. O. și G. C. D., în contradictoriu cu pârâtul P. M. Timișoara, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea notificării nr. 203 din 28.06.2001, în sensul restituirii în natură a apartamentelor nr. 5 și . acordarea de despăgubiri bănești pentru apartamentele cumpărate la imobilul din Timișoara, .. 4 înscris în CE nou nr._ provenită din conversia de pe hârtie a CF_, nr. top 306 Timișoara, apartamentele nr. 1, . și . dispună restituirea în natură a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință situat în Timișoara, .. 4 înscris în CE nr. nou_ provenit din conversia de pe hârtie a CF14585 Timișoara, nr. top 306; să se dispună acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului începând cu data de 14.08.2007 și până la data intrării efective în posesie; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanții arată că au notificat Primăria M. Timișoara prin Notificarea nr. 203 din 28.06.2001 în temeiul disp. art. 21 și urm. din Legea nr. 10/2001 să le restituie în natură imobilul supra identificat, iar prin Dispoziția nr. 2089/29.08.2005 a Primarului M. Timișoara le-a fost respinsă notificarea referitoare la imobilul supra arătat.

Prin Sentința civilă nr. 1168/12.05.2006 pronunțată în dosar nr. 9818/C/2005 de Tribunalul T., sentință civilă rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 404/A/23.10.2006 a Curții de Apel Timișoara și decizia nr. 4912/14.06.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se anulează dispoziția Primarului M. Timișoara nr. 2089/29.08.2005 și este obligat pârâtul P. M. Timișoara să soluționeze notificarea reclamanților privitoare la acest imobilul în coordonatele art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Reclamanții arată că prin sentința civilă cu nr. 1532/1999, irevocabilă a Judecătoriei Timișoara, s-a constatat calitatea de moștenitor al foștilor proprietari tabulari pentru antecesorii lor, H. S. Efrem, respectiv H. Remigiu E., astfel că reclamanții au calitate de moștenitori ai imobilului ce face obiectul prezentului dosar.

Reclamanții solicită să se dispună restituirea în natură pentru apartamentele nr. 5 și nr. 8, și a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință care și în prezent sunt în proprietatea Statului român, astfel cum rezultă din c. f. nr._ fost_ Timișoara.

Pentru apartamentele nr. 1, 3, 6, 7 din imobilul situat în Timișoara, .. 4 înscris în CF nr._ Timișoara nr. top. 306 care au fost cumpărare de către chiriași reclamanții solicită despăgubiri bănești.

Reclamanții solicită ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care să beneficieze de prevederile Legii nr. 10/2001 având în vedere și dispozițiile Deciziei nr. 20 din 19.03.2007 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație si Justiție care spune că, „instanța judecătoreasca poate sa dispună ea insasi, in mod direct, restituirea in natura a imobilului, atat in cazul in care constata nelegalitatea sau netemeinicia deciziei/dispoziției emise de unitatea deținătoare a imobilului, cat si in cazul cand unitatea deținătoare a imobilului nu s-a pronunțat in termenul prevăzut de lege, prin decizie, respectiv dispoziție motivata, cu privire la pretențiile reclamantului care a uzat de procedurile de restituire reglementate de lege", având în vedere faptul că, de la data 14.06.2007 când Sentința civilă nr. 1168/12.05.2006 a rămas irevocabilă, P. M. Timișoara a manifestat pasivitate, neemițând Dispoziția de retrocedare a imobilului arătat.

Reclamanții învederează că termenul de 60 de zile instituit de norma legală s-a împlinit de o lungă perioadă de timp, astfel că solicitarea reclamanților de obligare a Primarului M. Timișoara de a restitui în natură imobilul este pe deplin justificată.

In Decizia nr. 20/2007 la recursul în interesul legii se arată că „ lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității investite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat instanța de judecată fiind competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva Dispozițiilor de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate".

Pe de altă parte, când unitatea deținătoare nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001 de a se pronunța asupra cererii de restituire ori să propună acordarea de despăgubiri în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau de la data depunerii actelor doveditoare, se impune de asemenea, ca instanța investită să evoce fondul și să constate dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură, or, în speța de față au trecut trei ani de când Înalta Curte de Casație și Justiție a obligat primarul să anuleze Dispoziția nr. 2089/2005 și l-a obligat să soluționeze notificarea în coordonatele art. 26 din Legea 10/2001.

De altfel, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, precum si respingerea acțiunii ca inadmisibila sau prematur introdusa ar contraveni si principiului soluționării cauzei ., consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, la care România a devenit parte.

Reclamanții arată că imobilul revendicat constă în casă cu etaj și curte în suprafață de 467 mp, fiind compus din 6 apartamente dintre care 4 au fost vândute prin Legea 112/1995, celelalte și un corp de clădire spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință se află în proprietatea Statului Român.

Prin faptul că P. M. Timișoara nu a emis dispoziția în baza Legii nr. 10/2001 la care era obligat prin sentința civilă nr. 1168/PI din 12.05.2006 rămasă irevocabilă prin decizia 4912 din 14.06.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în termenul de 60 de zile pe care îl prevede legea reclamanții arată că au fost lipsiți de folosința imobilului, iar timp de trei ani au solicitat și au așteptat rezolvarea favorabilă a dosarului administrativ prin depunerea tuturor actelor solicitate, astfel că apreciază că au fost lezați într-un drept al lor, motiv pentru care solicită ca P. M. Timișoara să fie obligat la plata de daune pentru lipsa de folosință din data de 14.08.2007, dată la care trebuia să fie emisă dispoziția și până la data punerii efective în posesie.

În drept, au fost invocate disp. art 112 C.pr.civ., art 26 din Legea nr. 10/2001, Decizia nr. 20 din 19.03.2007 Recurs în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție, art. 1082 și art. 1084 C. Civ.

Reclamantul H. Z. O. a depus precizare a cuantumului despăgubirilor solicitate, arătând că înțelege să precizeze petitul trei al acțiunii, acela de acordare de despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului din Timișoara, .. 4 înscris în CF nou nr._ provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._, nr. top 306 Timișoara, în cuantum total de 99.732,5 lei, corespunzător perioadei 14.08.2007 până în prezent, (reprezentând suma 2432,5 lei lunar pentru perioada indicată), precum și obligarea pârâtei la plata în continuare a sumei de 2432,5 lei lunar până la executarea efectivă a plății despăgubirilor, cât și obligarea pârâtei la plata unor penalități de întârziere egale cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.

Reclamantul arată că solicită suma de_,5 lei reprezentând 1/2 din suma totală de_ lei, reprezentând partea acestuia pentru cota parte de 1/2 din imobil ce i se cuvine, având în vedere faptul că Primăria Timișoara a solicitat suma de 290.840 lei, pentru chiria aferentă perioadei 01.03.1999 până la data de 01.12.2005, numai pentru spațiul cu altă destinație din imobilul arătat, sumă reprezentând despăgubiri pentru folosința spațiului cu altă destinație decât cea de locuință (raportând suma totală la perioada de referință ar reprezenta o sumă lunară de 3590 lei); la care a adăugat suma de 1275 lei lunar (echivalentul a 300 Euro) pentru celelalte 2 apartamente nevândute, respectiv apartamentul nr. 5 și apartamentul nr. 8 în prezent închiriate de către Primăria Timișoara, rezultând o sumă lunară de 4865 lei/lună pentru întreg imobilul, din care cota reclamantului de ½ ar reprezenta suma de 2432,5 lei lunar.

Raportat la perioada 14.08._11, adică 3 ani și 6 luni, respectiv 41 luni, ar reprezenta suma de_ lei pentru întreg imobilul, respectiv cota reclamantului de ½, suma de_,5 lei.

In sprijinul acestei cereri privind cuantumul despăgubirilor, reclamantul atașează copia Adresei nr. SJ2007-476/30.05.2007 a Primăriei M. Timișoara-Direcția Patrimoniu, către Serviciul Juridic.

In drept, precizarea de acțiune a fost întemeiată pe disp. art. 132 C.proc.civ., art. 1088 C.civ., art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000.

Reclamanta G. C. D. a depus precizare de acțiune arătând că despăgubirile solicitate pentru lipsa de folosință a spațiilor libere din imobilul revendicat, despăgubiri aferente perioadei cuprinse între 14.08.2007 și prezent sunt în cuantum egal cu acelea solicitate de reclamant. ( fila 23 dosar volumul al doilea)

La fila 24 din același volum reclamantul H. Z. O. a arătat că despăgubirile reprezintă lipsa de folosință pe perioada care începe la momentul expirării celor 60 de zile în care pârâtul trebuia să soluționeze notificarea ca urmare a obligației stabilite în acest sens prin hotărâre irevocabilă.

În subsidiar, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului P. M. Timișoara la plata unei amenzi civile în cuantum de 50 lei/zi de întârziere până la emiterea dispoziției în baza Legii nr. 10/2001 la care era obligat prin sentința civilă nr. 1168/2006 rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4912/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 580 indice 3 C.proc.civ.

La fila 101 dosar reclamantul a precizat acțiunea în sensul că solicită pentru apartamentele vândute despăgubiri în temeiul Titlului VII apartenent Legii nr. 247/2005, iar pentru lipsa de folosință a spațiilor libere despăgubiri bănești constând în echivalentul chiriilor practicate în zonă pentru spații similare. În drept, a invocat dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, art. 1082, 1084, 1088 și urm. C.civ.

S.C. "O. I." S.R.L. a depus cerere de intervenție în interes propriu (principală), solicitând respingerea în parte numai cu privire la cererea de restituire în natură a spațiului cu altă destinație decât cea de locuință situat în Timișoara, .. 4, înscris în CF nr. nou_ provenit din conversia de pe hârtie a CF nr._ Timișoara nr. top. 306; să se admită în principiu și pe fond cererea de intervenție în interes propriu și în consecință, să fie obligați reclamanții să facă recepția construcției situate în Timișoara, ., înscrisă în CF nr.nou_ provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ Timișoara; să se constate că intervenienta a dobândit prin construire dreptul de proprietate asupra construcției cu altă destinație decât aceea de locuință constituită din subsol, parter și etajul 1 fără teren, situată în Timișoara, ., înscrisă în CF nr.nou_ provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ Timișoara, nr.top. 306, precum și un drept de superficie asupra terenului aferent; să se constate că, separat, intervenienta a dobândit prin construire dreptul de proprietate asupra mansardei neînscrise în cartea funciară, ridicată peste etajul I al construcției situate în Timișoara, . (înscrisă în CF nr.nou_ provenit din conversia de pe hârtie a CF nr._ Timișoara, nr.top.306), precum și un drept de superficie aferent mansardei asupra terenului aferent; să se dispună rectificarea înscrierilor din CF nr.nou_ provenit din conversia hârtie a CF nr._ Timișoara, în sensul radierii dreptului Statului român asupra construcțiilor și înscrierii dreptului de proprietate al intervenientei asupra acestora, să se dispună înscrierea în cartea funciară a mansardei edificate de societatea intervenientă, precum și a drepturilor de proprietate și de superficie arătate la petitele 1 și 2; să se recunoască, în favoarea societății intervenienete și în raport cu toate părțile litigante principale, a unui drept de retenție asupra construcțiilor identificate la pct.2 și 3 din prezenta cerere până la soluționarea irevocabilă a litigiilor privind dreptul de proprietate; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, intervenienta arată că în anul 1995, prin adjudecare la licitația din data de 28.08.1995 și ca urmare a hotărârilor consiliului de administrație al RA „URBIS" Timișoara din datele de 3.11.1995, 24.05.1996 și 27.06.1996, a încheiat contractul de închiriere nr.2117 din data de 21.05.1995, care avea ca obiect imobilul din ., asupra căruia se poartă prezentul litigiu.

Intervenienta arată că în cartea funciară este înscrisă o singură construcție, care nu este apartamentată, însă, în realitate, pe terenul în întindere de 467 mp se află 2 corpuri de clădire:

- un corp de clădire cu destinație de locuințe, împărțit în mai multe apartamente (care nu sunt menționate în cartea funciară, din care o parte au fost vândute chiriașilor în baza Legii nr. 112/1995);

- al doilea corp de clădire, cu altă destinație decât aceea de locuință, complet separat de primul corp.

Acest al doilea corp a fost închiriat societății interveniente.

Atât la data licitației, cât și la data încheierii contractului de închiriere, al doilea corp de clădire era, practic, demolat, nemaiexistând din ea decât zidul de fațadă și resturi extrem de șubrede ale celorlalte ziduri. Planșeele, acoperișul, ușile, ferestrele și scara de acces la etaj nu mai existau, fiind distruse de un incendiu se pare anterior anului 1989, însăși structura de rezistență fiind grav afectată, iar subsolul era neamenajat și nefolosibil din cauza gunoaielor depozitate acolo și a igrasiei accentuate.

Imobilul era în întregime distrus și nefolosibil, motiv pentru care, de altfel, în afara societății interveniente, nimeni nu a dorit preluarea.

Clădirea este situată în situl istoric "Cetatea Timișoara " și se supune restricțiilor legale unei astfel de situări.

Contrar clauzelor contractului de închiriere (art.2), nu a fost încheiat un proces-verbal de predare primire care să releve starea imobilului, dar aceasta rezultă din fotografiile făcute, din lucrările executate de intervenientă, din constatările făcute de specialiști la epoca respectivă, precum și din autorizația de construire.

Prin contract, i s-a impus intervenientei (erau, de altfel, absolut necesare) realizarea lucrărilor de reconstruire a clădirii și, pentru că imobilul nu putea fi folosit, intervenienta a fost scutită de plata chiriei pe perioada prevăzută în autorizația de construire, dar nu mai mult de 24 luni de la data începerii lucrărilor.

Cu adresa nr.UR397-2169/17.07.1997, Direcția Urbanism din cadrul Primăriei a comunicat intervenientei că amenajarea va cuprinde și mansardarea construcției. Acea construcție nu a avut, anterior demolării în incendiu, mansardă.

Cu adresa nr.3962/12.11.1997 Inspecția Județeană în Construcții a comunicat intervenientei acordul său pentru consolidarea și mansardarea imobilului conform proiectului tehnic realizat de arhitect B. N..

La 30.01.1998 a fost emisă autorizația de construcție nr.83, eliberată la 27.02.1998, pentru lucrările de amenajare imobil (refacere planșee, instalații la subsol, parter, amenajare pod prin mansardare și refacere fațadă), lucrări care urmau a fi executate cu respectarea condițiilor impuse de Comisia Monumentelor Istorice a județului T. prin avizul său nr.69/ 13.11.1997.

Memoriul de prezentare întocmit la 04.04.1998 de arhitect B. N. arată starea construcției, cât și lucrările necesare pentru refacere, consolidare, amenajare, mansardare, relevând necesitatea unor lucrări serioase și costisitoare de consolidare a subsolului și a întregii structuri de rezistență a clădirii.

Intervenienta arată că a cerut, pe cheltuiala sa, la acea vreme, efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a imobilului în starea în care se afla. Această expertiză a fost realizată sub nr. 842 din 1.06.1998 de Societatea Experților Tehnici T. S.A. Timișoara și a fost depusă atât la R.A. "URBIS", cât și la Primărie.

Această expertiză era necesară deoarece contractul de închiriere expira la 01.09.1998 și intervenienta avea nevoie de o constatare a stării reale a construcțiilor.

Intervenienta arată că a executat toate lucrările conform autorizației de construire.

Practic, construcția este, în întregime, realizată de societatea intervenientă, din construcția veche nefiind încorporate în construcția nouă decât subsolul consolidat și partea din ziduri nedemolată.

Primăria municipiului Timișoara a refuzat constant încheierea procesului verbal de recepție a lucrărilor, deși nu a comunicat vreo obiecție cu privire la acestea, arată intervenienta.

Între timp, însă, s-a declanșat un proces în care imobilul a fost revendicat de reclamanți, persoane care se pretindeau moștenitori ai foștilor proprietari. Procesul a fost notat în CF.

Această situație a determinat o stare gravă de nesiguranță cu privire la construcție, la folosința ei și, mai ales, cu privire la investițiile făcute, care erau deja în pericol.

Intervenienta arată că a făcut în continuare cereri la Primărie pentru reglementarea situației spațiului (nr.D72002-_/28.11.2002, nr.D72003-_/9.10.2003), dar soluționarea a fost amânată până la finalizarea procesului și, apoi, a procedurilor administrative promovate în baza Legii nr. 10/2001 de către pretinșii moștenitori.

După . Legii nr. 10/2001, reclamanții din prezenta cauză au făcut notificări în scopul restituirii imobilului.

Reclamanții, însă, cunoscând starea construcției care fusese închiriată intervenientei, au omis - așa cum fac, de altfel, și în prezenta acțiune - să arate în mod explicit existența a două corpuri de clădire complet separate, din care una fusese distrusă de un incendiu și, din această cauză, demolată aproape complet.

Față de această situație și în raport de dispozițiile art.10 alin. l și 2 din Legea nr.10/2001, acțiunea reclamanților de restituire în natură: este întemeiată numai cu privire la partea de construcții nedemolată - corpul de clădire cu destinație de locuință - și numai pentru locuințele nevândute chiriașilor; este neîntemeiată cu privire la corpul de clădire demolat și la terenul aferent, pe care intervenienta a construit, practic, o clădire nouă, autorizată.

Pentru acest corp, în baza art.10 alin.2 citat, reclamanții au dreptul numai la despăgubiri în condițiile legii speciale de despăgubire - Legea nr.247/2005, cu modificările ulterioare.

În drept, au fost invocate disp. art.10 alin .l și 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, art.480 C.civ., art.61 din Legea nr. 115/1938 (referitoare la dreptul de superficie), art.17, art.34 pct.3 din aceeași lege, dispozițiile corespunzătoare din Legea nr.7/1996, art.274 C.proc.civ.

Municipiul Timișoara prin Primar a depus întâmpinare la cererea de intervenție în interes propriu formulată de . prin care arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea acestei cereri.

În motivare, arată că din adresa nr.SJ.2011- 5219/27.07.2011 a Direcției Patrimoniu rezulta ca solicitarea intervenientei referitoare la recepția lucrărilor de construcție este lipsita de obiect, deoarece in data de 06.07.2011 s-a procedat la recepția lucrărilor finalizate la imobilul din Timișoara, .. 4 în conformitate cu solicitarea intervenientei înregistrata la Primăria M. Timișoara cu nr.DP.2011-_/01.07.2011.

In fapt, in urma licitației publice din data de 21.08.1995, organizata de către R.A.URBIS Timișoara, imobilul din Timișoara, ..4 a fost închiriat societății S.C.FRAN-ATOUT S.R.L, acționar F. A. E., in baza contractului de închiriere nr. 1821/01.07.1996. Potrivit adresei Direcției Patrimoniu, amintita mai sus, la data licitației, imobilul in litigiu, era . de degradare intrucât in urma unui incendiu au fost afectate toate componentele din lemn ( grinzi, șarpanta, usi, ferestre), precum si tencuielile interioare si exterioare. Proiectul privind consolidarea si amenajarea imobilului in cauza, întocmit de către . a stabilit o valoare minima de investit de peste 200.000 DM. La data de 27.06.1996 Consiliul de administrație al R.A.URBIS Timișoara a aprobat scutirea de la plata chiriei pe perioada autorizării de executare a construcției, dar nu mai mult de 24 de luni. In anul 1997 R.A.URBIS Timișoara incheie pentru imobilul din Timișoara, ..4, contractul de inchiriere nr.2117/21.05.1997 cu intervenienta ce avea ca acționar pe d-na.F. A. E., pe o perioada de 3 ani cu începere de la 01.05.1995 pana la 01.09.1998.

Pârâta arată că Autorizația de construcție nr. 83/30.01.1998 pentru lucrări de amenajare imobil ( refacere planșee, instalații la subsol, parter) amenajarea podului prin mansardare si refacere fațada a fost emisa pe R.A.URBIS pentru intervenientă.

In prezent, imobilul din Timișoara, ..4, înscris in C.F. nr._ Timișoara, având nr.top.306 cu descriere casa cu 1 etaj si curte, cu întinderea de 467 mp este compus din doua corpuri de clădire respectiv un corp de clădire cu locuințe si un corp de clădire compus din spațiu cu alta destinație decât aceea de locuinta. Potrivit adresei emisa de Instituția Arhitectului Sef- Serviciul Autorizare si Control Construcții cu nr.SJ.2011-5219/26.07.2011 rezulta ca partea de imobil care cuprinde spațiul cu alta destinație înscris C F.nr._ Timișoara, situat pe ..4. Timișoara, a fost reconstruita pe baza Autorizației de Construire nr.83/30.01.1998 de către societatea .. autorizație emisa pe numele R.A.URBIS pentru .- "Amenajare imobil (refacere planșee, instalații la subsol, parter) amenajarea podului prin mansardare si refacere fațade" lucrări care au fost finalizate conform procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 1/01.07.2011.

Având in vedere faptul ca la data de 01.09.1998 a expirat perioada prevăzuta in contractul de închiriere încheiat cu ., pentru imobilul din ..4. "Comisia de analiza a spatiilor cu alta destinație decât aceea de locuința" din cadrul Primăriei M. Timișoara, a hotărât in data de 08.11.2005 sa fie promovat un proiect de hotărâre pentru încheierea unui contract de închiriere, pentru imobilul in cauza, condiționat de plata despăgubirilor pentru folosința imobilului pe perioada 01.03._05. Ca urmare a faptului ca S.C."O. I.” S.R.L a refuzat sa achite despăgubirile prevăzute, Municipiul. Timișoara prin Primar a promovat o acțiune in instanța având ca obiect constatarea incetarii contractului de închiriere nr.2117/21.05.1997 pentru spațiul cu alta destinație decât aceea de locuința din Timișoara, ..4, evacuarea necondiționata a paratei . din spațiul amintit mai sus, obligarea paratei la plata debitului 290.840,48 lei reprezentând despăgubiri pentru folosința spațiului pe perioada 01.03._05. Prin Sentința Civila nr.33/PI/2010 a Tribunalului T. definitiva prin Decizia Civila nr.20/A/201 1 a Curții de Apel Timișoara si irevocabila prin Decizia Civila nr.2161/2011 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, instanțele de judecata au admis acțiunea formulata de Municipiul Timișoara prin Primar, au constatat încetat contractul de închiriere nr. 2117/21.05.1997, au dispus evacuarea pârâtei din imobilul din Timișoara, . au obligat-o pe aceasta la plata de despăgubiri in sumă de 398.528,12 lei.

Pârâta apreciază ca cererea referitoare la rectificarea înscrierilor din C F nr.nou._, provenit din conversia de pe hârtie a C.F. nr._ Timișoara, in sensul radierii dreptului statului roman asupra construcțiilor si înscrierii dreptului de proprietate in favoarea ."S.R.L. contravine prevederilor legale deoarece imobilul din Timișoara. ..4 este revendicat in baza Legii nr. 10/2001 de către reclamatul Hedesan Z. O., iar potrivit art. 21 alin.5 din Legea_ ""sub sancțiunea nulității absolute, pana la soluționarea procedurilor administrative si. după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisa înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea in participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum si orice închiriere sau subînchiriere in beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice forma a bunurilor imobile-terenuri si/sau construcții notificate potrivit prezentei legi".

De asemenea, pârâta solicită să se aibă in vedere la pronunțarea soluției, actuala stare de fapt a imobilului în cauză întrucât de la momentul preluării de către stat acesta a suferit modificări constructive majore în sensul că în urma unui incendiu unul din cele două corpuri a fost distrus aproape în întregime fiind reconstituit ulterior conform Autorizației de construire nr. 83/30.01.1998 emisă pe numele RA URBIS pentru ., iar potrivit prev. art. 10 alin. 6 din Legea nr. 10/2001 „în cazul imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost distruse ca urmare a unor calamități naturale, persoana îndreptățită beneficiază de restituirea în natură doar pentru terenul liber. Dacă terenul nu este liber, măsurile reparatorii pentru acesta se stabilesc în echivalent . În accepțiunea art. 10.6 din HG 923/2010 pentru Aprobarea normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, „ restituirea în natură a terenului pe care a fost amplasată o construcție distrusă ca urmare a unor calamități naturale( ploi, incendii, grindină, cutremure)” poate fi dispusă cu condiția ca acest teren să nu fi ocupat de noi construcții sau să nu fie afectat unor servituți legale ori altor amenajări de utilitate publică.

Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.

Reclamantul H. Z. O. a depus întâmpinare la cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta ., prin intermediul căreia solicită respingerea cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta, iar în scopul respingerii acestei cereri invocă, în temeiul disp. art. 137 C.pr.civ excepția autorității de lucru judecat, raportat la împrejurarea că Tribunalul T. s-a pronunțat irevocabil prin Sentința civilă nr. 33/19.01.2010 pronunțată în Dosar nr._, depusă la dosarul cauzei, în sensul respingerii cererilor formulate de intervenienta asupra acestor petite reluate pe calea prezentei cereri de intervenție în interes propriu din prezentul dosar, astfel, fiind intrunite cele 3 condiții cerute de art. 1201 C. civil pentru a opera autoritatea de lucru judecat: obiect, cauză, părți.

De asemenea, reclamantul invocă și excepția prematuritații formulării prezentei cereri, raportat la împrejurarea că, de la finalizarea irevocabilă a Dosarului nr._, situația de fapt și de drept nu a suferit nici o schimbare. Ne aflăm în situația în care autoritatea administrativă nu a soluționat procedurile de restituire în temeiul legii speciale.

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, „ sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și după caz judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiune, precum și orice închiriere sau subînchiriere. în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă, a bunurilor mobile terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi”.

Cum textul de lege interzice orice act de dispoziție materială sau juridică înainte de soluționarea procedurilor de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001 și cum reclamantul a solicitat restituirea imobilului, aflându-se in starea de prohibiție instituită de textul de lege supra redat, cele solicitate de intervenientă sunt premature, atâta vreme cât procedurile judiciare nu sunt finalizate.

În cazul în care nu se vor reține excepțiile invocate, reclamantul solicită respingerea cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenientă ., ca neîntemeiată.

În motivare, reclamantul arată că a notificat Primăria Timișoara cu privire la imobilul situat în Timișoara, .. 4, înscris în CF nr._ Timișoara, nr. TOP 306-casă cu un etaj și curte, în suprafață de 467 mp, aflat în proprietatea Statului Român, așa cum rezultă și din Cartea funciară fiind un singur imobil, astfel că este îndreptățit la restituirea întregului imobil, mai puțin apartamentele vândute.

Imobilul de care intervenienta face vorbire este spațiu cu altă destinație aparținând imobilului supra identificat, iar faptul că intervenienta a reabilitat corpul de clădire deteriorat în schimbul scutirii sale de la plata chiriei pentru o perioadă de 24 de luni, fapt însușit de intervenient, nu îi conferă dreptul de a solicita dreptul de proprietate asupra construcției.

În momentul în care a semnat contractul de locațiune, intervenienta a cunoscut despre amploarea și impactul clauzei prin care a fost stabilită durata locațiunii, acceptând totuși termenii contractuali, iar faptul că a procedat la consolidarea și amenajarea imobilului, confirmă faptul că intervenienta a acceptat situația de fapt și de drept, aceea de chiriaș, or, în prezent, cererea adresată instanței să se constate că a dobândit prin construire dreptul de proprietate asupra construcției cu altă destinație decât cea de locuință este neîntemeiată, în considerarea faptului că tocmai această edificare a construcției este prețul exonerării sale de la plata chiriei pentru o perioadă de 24 de luni, preț acceptat prin contractul de locațiune.

Prin Sentința civilă nr. 33/19.01.2010 pronunțată în Dosar nr._ de Tribunalul T.-Secția Comercială și de contencios administrativ, rămasă irevocabilă, s-a dispus evacuarea intervenientei din imobilul situat în Timișoara, .. 4.

Cum evacuarea intervenientei a fost dispusă cu putere de lucru judecat din imobilul indicat, intervenienta după finalizarea procedurilor judiciare prin intermediul cărora a solicitat pe calea unei cereri reconvenționale aceleași pretenții pe care le solicită și în prezenta cauză, ce se privesc ca neîntemeiate.

Este neîntemeiată cererea intervenientei, aceea de a obliga instanța pe reclamanți să facă recepția construcției, motivat de împrejurarea că în prezenta cauză reclamantul are calitatea de potențial proprietar al imobilului situat în Timișoara, ..4.

Atâta timp cât reclamantul nu este proprietarul tabular al imobilului, această cerere trebuie respinsă, acesta neavând calitate procesuală pasivă raportat la acest capăt de cerere.

Totodată, atâta timp cât a fost dispusă evacuarea sa din imobil, intervenienta nu mai poate solicita un drept de retenție asupra construcțiilor, cum solicită în capătul II pct. 5 al cererii de intervenție.

De asemenea, este neconform cu realitatea faptul invocat de intervenienta, acela că „am executat toate lucrările conform autorizației de construire", de vreme ce, prin adresa nr. SJ2010-5219/09.10.2011 depusă de Primăria Timișoara pentru termenul de judecată din data de 10.05.2011, se comunică instanței de judecată faptul că, „ ... s-a verificat construcția edificată în baza autorizației de construire nr. 83/1998 constatându-se că lucrările nu au fost finalizate conform autorizației menționate anterior, eliberată de Primăria Timișoara ".

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 118 C.pr.civ., art. 1201 C. Civil, art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.

Reclamanta G. C. D. prin întâmpinare a solicitat respingerea cererii de intervenție formulată de intervenienta S.C. O. I. SRL.

În motivare, reclamanta arată că exista excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamanților, astfel: In primul petit al actualei cereri de interventie, intervenienta solicita sa fie obligați reclamanții sa facă recepția construcției din .. lucru pe care il cerea si reclamanților din dosarul_ .

Reclamanta arată că Recepția lucrărilor de construcții este reglementata din punct de vedere normativ de Legea 10/1995 privind calitatea in construcții si de Hotărârea Guvernului României nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții si instalații aferente acestora.

Din textul legii si din situația de fapt se observa ca nu exista vreo identitate intre persoana reclamantei si persoana îndreptățită sau obligata pentru executarea recepției. Deci, nu are calitate procesuală pasiva fata de pretențiile intervenientei.

Reclamanta mai arată că există excepția autorității de lucru judecat pentru petitele 2-5, astfel:

Petitele cererii de intervenție sunt identice cu petitele formulate de intervenienta in întâmpinarea si cererea reconventionala introduse de prezenta intervenienta in procesul ce a făcut obiectul dosarului nr._ la Tribunalul T. in contradictoriu cu Municipiul Timișoara reprezentat prin primar, Consiliul local Timișoara si Primăria M. Timișoara. Soluția din dosarul_ a fost data prin Sentința nr. 33 a Tribunalului T., pronunțata in ședința publica din 19.01.2010 (Anexa 1) si anume: "Constata încetat contractul de închiriere nr.2117/21.05.1997. Dispune evacuarea paratei din imobilul ce a făcut obiectul contractului, situat in Timișoara, ., in suprafata de 317,75 mp. Obliga parata sa plătească reclamantei suma de 398.528,12 lei cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosința a imobilului in perioada 21.04._10 (data precizării in acțiune) ".

Se constata ca privitor la petitele 2, 3, 4, 5 din actuala cerere de intervenție sunt îndeplinite cerințele art.1201 din Codul civil privind tripla identitate de obiect, cauza si parti pentru a exista lucru judecat. De asemenea, art. 163 din Codul de procedura civila prevede: "Nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe.

Această excepție se va putea ridica de părți sau de judecător în orice stare a pricinii în fața instanțelor de fond ".

Reclamanta arată că Sentința nr. 33/19.01.2010 a devenit irevocabila prin Decizia nr.2161/02.06.2011 a înaltei Curți de Casație si Justiție (Anexa 2).

În drept, au fost invocate disp. art. art.1201 Cod civil, art. 163 Cod procedura civilă, Legea nr. 10/1995, HGR 273/1994).

În probațiune, s-au depus sentința civilă nr. 1168/12.05.2006 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr. 9818/C/2005, decizia civilă nr. 404/A/23.10.2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 5981/59/C/2006, decizia civilă nr. 4912/14.06.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr._, extras CF nr._ Timișoara, extras CF nr._ Timișoara, adresa din 30.05.2007 emisă de Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei M. Timișoara, CF nr._ Timișoara în extenso, adresa din 13.02.2008, adresa din 26.10.2009, notificare, dispoziția nr. 2089/29.08.2005, certificat de calitate de moștenitor nr. 266/21.10.1999, certificat de moștenitor nr. 162/28.06.1999, cerere de chemare în judecată formulată de N. A., fotografii, autorizație de construire nr. 83 din 30.01.1998, referat privind notificările la imobilul situat în Timișoara, ., decizia civilă nr. 888/30.03.2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 8050/C/2004, sentința civilă nr. 2893/27.03.2003 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._/12.08.2002, certificat de calitate de moștenitor nr. 2/2000, CF nr. 116 Timișoara, certificat de calitate de moștenitor nr. 134/11.06.2001, acte de identitate, proces verbal privind starea de fapt a imobilului situat în Timișoara .. 4 din 15.11.2001, referat privind imobilul din 22.08.2002, contracte de vânzare cumpărare din 18.03.1998, 31.03.1998, procese verbale de predare-primire a locuinței, hotărârea nr. 944/28.11.1997 emisă de Comisia Județeană pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 112/1995, acte de stare civilă, decizia civilă nr. 192/29.01.2001 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 8450/C/2000, sentința civilă nr. 807/18.01.2000 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._/17.09.1999, sentința civilă nr. 133/06.01.200 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr. 8873/1999, declarație de renunțare la moștenire din 12.02.1993, contracte de închiriere, planuri de amplasament și delimitare a imobilului, dispoziția nr. 2689/30.12.2004, sentința civilă nr. 33/19.01.2010 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, decizia civilă nr. 20/A/24.01.2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, decizia civilă nr. 2161/02.06.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în același dosar, contract de închiriere din 21.05.1997, memoriu de prezentare, proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 1 din 01.07.2011, raport de expertiză în specialitatea topografie întocmit de expert P. G. în dosar nr._/2005 al Judecătoriei Timișoara, documentație de dezmembrare.

La solicitarea instanței Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei M. Timișoara a emis adresa nr. 5219/04.04.2011 privind stadiul în care se află apartamentarea imobilului în litigiu, dar și adresa cu același număr din 09.10.2011, atașată la fila 6, respectiv fila 9 dosar volumul al doilea.

La termenul din 04.10.2011 instanța a respins în principiu cererea de intervenție principală, intervenienta . a transformat cererea în intervenție accesorie, ce a fost admisă în principiu la același termen.

A fost dispusă efectuarea expertizelor în specialitatea topografie, raportul fiind depus la filele 112-117 dosar volumul al doilea, așa cum a fost refăcut și completat în urma răspunsul la obiecțiuni, la filele 148-149, 156-171, 232-234 același volum, precum și în specialitatea construcții, raportul fiind depus la filele 17-62 volumul al treilea, fiind completat la filele 250-259 același volum și suplimentat la filele 64-120 volumul al patrulea.

La termenul din 28.01.2014 instanța a respins cererea în probațiune formulată de intervenienta accesorie privind efectuarea unei noi expertize în specialitatea construcții de către trei experți.

La termenul din 13.11.2012 tribunalul a invocat excepția netimbrării petitului având ca obiect plata despăgubirilor bănești formulat de reclamanta G. C. D..

Analizând cu prioritate excepția invocată, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin.1 C.proc.civ., tribunalul a constatat că aceasta este fondată.

Pentru termenul din 13.11.2012 reclamanta G. C. D. a fost citată cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru în sumă de 4578,65 lei și timbru judiciar în sumă de 5 lei, în baza art. 2 alin.1 lit. f din Legea nr. 146/1997 și art. 3 alin.2 din OG nr. 32/1995, sub sancțiunea anulării petitului având ca obiect plata despăgubirilor bănești pentru lipsa de folosință a imobilului revendicat în natură.

Conform art. 20 din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.

Reclamanta nu s-a conformat obligației stabilite în sarcina sa, astfel că tribunalul a admis excepția invocată din oficiu și va anulat petitul menționat.

Pe fond, din actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că prin notificarea din 18.06.2001 reclamanții G. C. D. și H. Z. O. au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara, .. 4, înscris în CF nr._ Timișoara, nr. top 306, iar prin dispoziția nr. 2089/29.08.2005 pârâtul P. M. Timișoara a respins cererea, întrucât notificatorii nu se află în grad de rudenie care să le permită să beneficieze de măsuri reparatorii.

Prin sentința civilă nr. 1168/12.05.2006 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr. 9818/C/2005, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 404/A/23.10.2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 5981/59/C/2006, și irevocabilă prin decizia civilă nr. 4912/14.06.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr._ a fost admisă acțiunea reclamanților, a fost anulată dispoziția menționată, pârâtul P. M. Timișoara fiind obligat să soluționeze notificarea reclamanților în coordonatele art. 26 din Legea nr. 10/2001. S-a reținut că soluția de respingere a notificării este greșită, întrucât prin sentința civilă nr. 1532/1999 pronunțată de Judecătoria Timișoara, irevocabilă, s-a constatat calitatea de moștenitor al foștilor proprietari tabulari pentru antecesorul reclamanților, numitul H. S. Efrem, pe baza acestei dispoziții fiind emise certificatele de moștenitor de la dosar, care nu a fost contestate sau desființate, iar prin decizia civilă nr. 1606/2004 a Tribunalului T. s-a restituit parțial în natură un alt imobil acelorași contestatori, situația juridică fiind identică.

Rezultă că în mod irevocabil s-a stabilit că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul din Timișoara, .. 4. De asemenea, nu se contestă în speță faptul că imobilul este supus dispozițiilor legii speciale de reparație, fiind preluat în baza Decretului nr. 92/1950, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 2 alin.1 lit. a din Legea nr. 10/2001.

Așa cum se arată și în acțiunea introductivă, acest imobil care încă figurează cu descrierea casă cu 1 etaj conform cărții funciare depuse la fila 16 dosar volumul I, este compus din apartamentele cu nr. 1, 3, 5, 6, 7, 8 și din spațiul cu altă destinație, împărțire care a avut loc după anul 1990, întrucât în anul 1998 unele dintre apartamente au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, iar spațiul cu altă destinație a fost închiriat intervenientei accesorii, ., după ce a fost distrus parțial de către un incendiu ce a avut loc înainte de anul 1990.

În prezent, această dezmembrare nu este înscrisă în cartea funciară, mai mult, deși există o astfel de numerotare și împărțire, ce nu a fost contestată de părți sau terțe persoane, tribunalul nu a avut la dispoziție acte emanate de la proprietarul tabular, statul român, care să ateste și modul efectiv de repartizare a spațiului pe fiecare locuință, deși ele ar fi trebuit să existe. În cartea funciară a imobilului, apartamentele vândute figurează sub denumirea de unitate individuală, această omisiune fiind de fapt și unul dintre impedimentele pentru care nu a fost soluționată notificarea formulată de reclamanți, deși a fost pronunțată o hotărâre irevocabilă în acest sens.

Pentru a rezolva această situație și a da curs necesității soluționării cererii de restituire în natură a fost încuviințată proba cu expertiza tehnică în specialitatea topografie, dar ea nu a fost valorificată, pentru că raportul nu a prezentat date care să ateste modul de dezmembrare, faptul că au fost efectuate măsurători și la apartamentele vândute în baza Legii nr. 112/1995. O astfel de lucrare nici nu ar fi opozabilă acestor proprietari întrucât ei nu sunt parte în litigiul de față, în plus, comparând concluziile expertului cu descrierea din contractele de închiriere și de vânzare cumpărare, există diferențe de împărțire, suprafață.

În acest context, tribunalul a admis cererea de restituire în natură pentru apartamentele cu nr. 5 și 8, în descrierea avută în contractele de închiriere, de la filele 178, 179 dosar volumul IV, acestea fiind libere, adică încă în proprietatea statului român. În lipsa unei dezmembrări opozabile tuturor proprietarilor, măsura s-a dispus în ceea ce privește cotele corespunzătoare din părțile comune și terenul aferent, fără o mențiune cu date matematice exacte, urmând ca după ce reclamanții devin proprietari, să se procedeze de către toți proprietarii din imobil la împărțirea efectivă a spațiilor, pentru a fi posibilă și înscrierea acestora în cartea funciară.

Tribunalul nu a admis cererea și cu privire la spațiul cu altă destinație din imobil, cu părțile comune și terenul aferent, întrucât din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că doar 15-20 % din elementele vechii construcții au fost folosite de intervenienta . la refacerea imobilului. Din răspunsul expertului M. G. de la filele 250 și următoarele rezultă că subsolul s-a păstrat integral, ca și întreaga fundație care a fost doar întărită prin injecții locale și prin subfundare generală, iar planșeul peste subsol a fost consolidat printr-o placă de beton armat. Din fotografiile depuse la dosar rezultă mai clar starea imobilului în momentul începerii lucrărilor de refacere, din vechea construcție fiind păstrat un zid exterior, și acela deteriorat în proporție ridicată. Nu au relevanță în speță lucrările care nu au respectat autorizația de construire, cât timp stabilirea caracterului de imobil nou nu depinde de acest aspect. Lucrările neautorizate nu sunt acelea care determină procentul de construcție nouă față de clădirea veche. La fila 57, 58 din același volum expertul arată că în momentul închirierii, conform memoriului tehnic întocmit de ing. M. G., clădirea a fost în stare tehnică de deteriorare avansată care presupunea în principal, următoarele modificări propuse: coborârea pardoselii subsolului cu cca 25 cm, recompartimentarea parterului și etajului, completarea etajului în zona numai cu parter, mansardarea clădirii, asigurarea unui acces la subsol, direct din clădire, anulându-se astfel accesul la subsol din curtea imobilului vecin. La acea dată nu erau disponibile suprafețe construite utilizabile pentru sediu de firmă și prestări servicii. Din concluzia expertului de la fila 59 rezultă că au fost folosite fundațiile, arcele, tavanul peste subsol, pereți exteriori și fațadă existentă, dar și aceste elemente de construcție au necesitat reparații de importanță deosebită. Cât timp însă a fost extins spațiul util de la parter, au fost înlocuite planșee, au fost recompartimentate aproape toate spațiile cu ziduri noi și au fost scoase ziduri interioare, au fost construite ziduri noi și planșee noi, au fost transformate șarpanta și învelitoarea, a fost amenajată mansardă peste etajul întâi al clădirii, au fost înlocuite integral instalațiile de alimentare cu energie electrică, sanitare și încălzire centrală cu centrală proprie, cât timp imobilul a fost foarte avariat după incendiu, nefiind posibilă utilizarea sa ca atare, tribunalul apreciază că spațiul cu altă destinație este un imobil nou, ce nu va fi restituit reclamanților, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin.6 și alin.2, așa cum acesta din urmă a fost modificat prin Legea nr. 165/2013. Un argument în plus rezultă din antecontractul de vânzare cumpărare încheiat de reclamantul H. Z. O. cu o persoană fizică, depus la fila 220 volumul IV, în care acesta recunoaște că construcția SAD era o ruină.

Din textele menționate rezultă că pentru imobilul distrus ca urmare a unor calamități naturale, persoana îndreptățită beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent, terenul nefiind liber, întrucât pe acesta s-a edificat o construcție nouă, autorizată. Această soluție are drept consecință admiterea cererii de intervenție formulată de ..

Pentru apartamentele vândute în baza Legii nr. 112/1995 cu părțile comune și terenul aferente, precum și pentru terenul aferent SAD, conform art. 1 alin.2 din Legea nr. 165/2013 singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III.

Tribunalul a apreciat ca neîntemeiată cererea având ca obiect plata despăgubirilor bănești pentru apartamentele cu nr. 1, 3, 6, și 7 cu părțile comune și terenul aferente vândute în baza Legii nr. 112/1995, din același imobil, legea specială de reparație neprevăzând o astfel de măsură nici în forma în vigoare la momentul depunerii acțiunii. Inițial, prin Legea nr. 247/2005 se puteau acorda despăgubiri doar în condițiile Titlului VII, dar nu în mod direct, de către instanță. Această dispoziție a fost abrogată prin art. 50 din Legea nr. 165/2013.

Tribunalul nu a valorificat în speță nici concluziile suplimentului la raportul de expertiză în specialitatea construcții, întrucât pentru imobilele preluate în mod abuziv persoana îndreptățită poate solicita și obține doar una dintre măsurile reparatorii prevăzute de legea specială. În acest sens, sunt dispozițiile art. 1 din Legea nr. 165/2013, dar și art. 6 din Legea nr. 213/1998. Aceeași concluzie se desprinde și din decizia nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție pe calea recursului în interesul legii. Rezultă că pe calea contestației în baza Legii nr. 10/2001, dar nici în altă modalitate, reclamanții nu pot obține plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a imobilului pe perioada în care notificarea nu a fost soluționată. Prin această soluție se valorifică și excepția inadmisibilității invocată la ultimul termen de judecată de către intervenienta ..

Nici petitul vizând plata unei amenzi civile în cuantum de 50 lei/zi de întârziere până la emiterea dispoziției în baza Legii nr. 10/2001 la care era obligat prin sentința civilă nr. 1168/2006 rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4912/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate fi admis; tribunalul constatând, fără a ajunge la analiza cererii pe fond și prin prisma temeiului de drept invocat, că reclamanții nu au solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziții, astfel că nici sancțiunea nu poate fi aplicată.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, tribunalul a apreciat că intervenienta și reclamanții trebuie să suporte fiecare sumele achitate cu titlu de onorariu avocat, fiecare beneficiind de reprezentare, conform înțelegerii dintre părțile contractului de asistență juridică, dar se impune ca reclamanții să achite onorariul expertului cuvenit pentru stabilirea caracterului de imobil nou a spațiului cu altă destinație, constatările expertului fiind valorificate atunci când s-a respins cererea de restituire în natură. Este vorba de suma de 9100 lei.

În același timp, pârâtul P. M. Timișoara trebuie să achite parte din cheltuielile avansate de reclamantul H. Z. O., anume jumătate din onorariul de avocat în sumă totală de 2000 lei, tribunalul făcând aplicarea dispozițiilor art. 274, 276 și 277 C.proc.civ., ca urmare a admiterii pretențiilor reclamantului în parte.

Față de argumentele expuse, tribunalul a pronunțat soluția mai sus menționată.

Împotriva Sentinței civile nr.184 din 30.01.2014 pronunțată de Tribunalul T. au formulat recurs reclamanții H. Z. O. și G. C. D., precum și recurentul pârât P. M. Timișoara.

Prin cererea de recurs formulată, reclamantul H. Z. O. a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile recurate în sensul restituirii în natură a spațiului cu altă destinație din imobil, cu părțile comune și terenul aferent în principal, iar în subsidiar obligarea pârâtului P. M. Timișoara la restituirea în natură cel puțin a subsolului și parte din parter și etaj sau cel puțin a unui procent de 20% din întregul imobil, sau măsuri reparatorii în echivalent cel puțin 20% din clădirea actuală sau cel puțin despăgubirea reclamanților cu valoarea actualizată a construcției inițiale închiriate de intervenientă, adică suma de_ lei actualizată începând cu data de 01.06.1998 la zi și măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul aferent, modificarea în parte a sentinței civile recurate în sensul obligării pârâtului P. M. Timișoara la acordarea de măsuri reparatorii ce se stabilesc în echivalent pentru apartamentele cu nr. 1, 3, 6, și 7 cu părțile comune și terenul aferent vândute în baza Legii nr. 112/1995 din același imobil, în temeiul art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, modificarea în parte a Sentinței civile recurate în sensul obligării pârâtului P. M. Timișoara la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a imobilului conform suplimentului la expertiză în construcții efectuate în cauză, menținerea în rest a Sentinței civile nr. 184/2014 cu privire la restituirea în cote egale a apartamentelor nr. 5 și 8 din imobilul situat în Timișoara, ste. E. U. nr. 4, modificarea încheierii de ședință din data de 04.10.2011 în sensul respingerii în principiu a cererii de intervenție accesorie în interesul primăriei formulată de intervenienta ., respingerea cererii de intervenție accesorie în interesul Primăriei formulată de intervenientă . pe fond și exonerarea de la plata sumei de 9100 lei către intervenientă cu titlul de cheltuieli de judecată, cu cheltuieli de judecată în ambele faze procesuale, constând în onorariu avocațial și onorarii experți plus taxe de timbru.

În motivarea recursului arartă că soluția instanței de fond este nelegală în ceea ce privește nerestituirea spațiului cu altă destinație (SAD), instanța apreciind că aceasta este o construcție nouă, că cea veche a fost distrusă de o calamitate naturală și nu se cuvine a fi restituită în natură, mai mult decât atât nici măcar o despăgubire în parte pentru valoarea pe care o avea la data închirierii către intervenientă sau măcar a materialelor existente încorporate în pretinsa nouă construcție edificată de intervenientă. Această soluție este falsă fiind bazată pe fotografii nedatate, pe afirmații contrazise de expertul în construcții, precum și de autorizația de construcție emisă. La pag. 47 și pag. 51 din Raportul de expertiză tehnică judiciară, specialitatea construcții, vol. 2, există un raport de expertiză tehnică Evaluare, beneficiar fiind ., întocmită de Expert I. G. referitor la evaluarea corpului de clădire din .. 4 în care „valoarea corpului de clădire închiriat de către beneficiar cu contract nr. 2117/21.05.1997, clădire aflată în stadiul fizic ce a fost înainte de începerea lucrărilor de amenajare, conform Anexei 1, este de_ lei". Această valoare având-o imobilul fără teren și după ce au fost scăzute valoarea lucrărilor distruse de incendiu, această sumă reprezentând valoarea efectivă a Spațiului cu altă destinație (SAD) la data închirierii ei, valoare în care nu este cuprinsă și valoarea terenului pe care se afla. Conform planurilor întocmite de Atelierul de proiectare al RA Urbis Timișoara la data întocmirii contractului de închiriere, relevee aflate în Anexa 1 de la pag. 2, 3 și 4 din același raport de expertiză (Vol. 2 Anexe) și așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 04.04.2012 a Secției a Il-a civilă a Tribunalului T. în Dosar nr._ la pag. 2, respectiv Anexa 61, pag. 139 din Vol. 2 Anexe, la parter a fost închiriată o suprafață de 175,85 mp, suprafață ce includea 8 încăperi, iar la etaj au fost închiriate un nr. de 14 încăperi în suprafață totală de 140,90 mp. Astfel, afirmația instanței că „din fotografiile depuse la dosar rezultă mai clar starea imobilului în momentul începerii lucrărilor de refacere, din vechea construcție fiind păstrat un zid exterior și acela deteriorat în proporție ridicată" este contrazisă de actele existente la dosar. La pag. 5 a Răspunsului la obiecțiuni la Raportul de expertiză tehnică judiciară în construcții, expertul arată „ca urmare a studierii fotografiilor și documentelor puse la dispoziția expertului, acesta reafirmă că alcătuirea constructivă generală a construcției în anul 1997 (când s-a încheiat Contractul de închiriere cu Primăria M. Timișoara) a fost conformă cu releveul făcut de RA Urbis, cu proiectul întocmit de Arh. B. N. și cu Raportul de expertiză extrajudiciară întocmit în anul 1998 de expertul I. G.." ... „cele 3 documente menționate au fost întocmite ținând seama de stadiul fizic avut de clădire înainte de începerea lucrărilor de amenajare și consolidare, iar memoriul făcut de domnul arhitect prezintă stadiul lucrărilor de construcții la data 04.04.1998, dată ulterioară emiterii autorizației de construire (30.01.1998), dată ulterioară încheierii Contractului de lucrări dintre intervenienta și . (25.02.1998), ulterioară începerii efective a lucrărilor, ...., ulterioară demolării pereților de compartimentare care erau fisurați".

Fotografiile așa cum precizează și expertul la pag 6 „sunt nedatate, sunt făcute probabil pe parcursul desfășurării lucrărilor de construcții și instalații și nu sunt concludente pentru starea clădirii expertizate la data închirierii acesteia de către intervenienta. Cu toate acestea, în Capitolul C, etaj, pozele 1 și 2 prezintă pereți încă existenți la etaj, în Capitolul D, Mansarda, pozele 24, 25, 26, prezintă învelitoarea veche a Casei scării, șarpanta și respectiv demolarea celor 2 WC-uri alipite de casa scării clădirii expertizate". Expertul arată de asemenea că „degradarea totală a planșeului peste etaj la 2 dintre încăperile etajului, dinspre fațadă ca urmare a unui incendiu", cum de altfel arată și memoriul tehnic întocmit de expert G. M. era de fapt o degradare locală care necesita reparație pentru punerea clădirii în siguranță și contrazice afirmația intervenientei, aceea de a fi existat o degradare totală a planșeului din lemn de peste tot etajul (planșee care ar fi ars complet). Faptul că intervenienta a mai executat o . lucrări neautorizate la imobil care au fost făcute pentru bunul plac al acesteia și fiind neautorizate din punct de vedere legal sunt demolabile, nu demonstrează că această clădire este una nouă și nu una veche care a fost reparată și amenajată conform singurei autorizații de construcție emisă pentru aceasta, anume Autorizația de construire nr. 83/1998, neprelungită. La pag 32, 33 Expertiza în construcții, expertul apreciază că din punct de vedere constructiv, SAD e o construcție complexă, astfel: subsolul cu fundații, pereți, planșeul din bolți de cărămidă a fost încorporat aproape în totalitate în clădirea actuală, parterul -pereții exteriori au fost încorporați aproape în totalitate în clădirea actuală; la pereții interiori, foarte mare parte din ei au fost demolați neautorizat, pereții au fost consolidați prin cadre de beton și prin sâlpișori inglobați parțial în zidărie, etajul - pereții exteriori au fost încorporați în proporție de circa 50% în clădirea actuală mansarda 1 este aproape complet nouă, iar aceasta fiind realizată peste SAD în locul podului, compartimentările interioare au fost modificate față de compartimentarea autorizată, mansarda 2 este complet nouă însă amenajată neautorizat în podul mansardei 1. Prin Expertiza în construcții, expertul afirmă că lucrările efectuate la SAD reprezintă o amenajare și o reparație a imobilului cât și o transformare a imobilului, dar nu în ultimul rând trebuie reținut faptul că majoritatea transformărilor s-au executat ilegal, în afara Autorizației de construcție, iar prin accepțiunea că acest imobil este unul nou, instanța de judecată-Tribunalul T. a legalizat o ilegalitate săvârșită de intervenient, care în justificarea sa în fața instanței se prevalează de propria-i culpă, adică realizarea de lucrări în afara limitelor îngăduite de autorizația de construire.

În motivarea instanței se arată faptul că legea prevede că pentru un imobilul distrus ca urmare a unor calamități naturale, persoana îndreptățită beneficiază de măsuri reparatorii în .echivalent pentru teren, terenul nefiind liber întrucât pe acesta s-ar fi edificat o construcție nouă autorizată și pe aceasta și fundamentează admiterea cererii de intervenție accesorie, însă, în primul rând nu este niciunde arătat sau demonstrat faptul că SAD ar fi fost distrus ca urmare a unor calamități naturale, ci a fost parțial distrus într-un incendiu din 1988 ceea ce este o neglijență a proprietarului de la acel moment-Primăria. Prin Autorizația de construcție nr. 83/1998 cu valabilitate 12 luni și neprelungită nicio dată cât și prin Procesul verbal de recepție al lucrărilor efectuat abia în 01.07.2011 (așa cum a susținut nelegal) cât și prin Contractul dintre constructorul . și beneficiar (.) se specifică doar lucrări amenajare imobil (refacere planșee, instalații la subsol, parter), amenajarea podului prin mansardare și refacere fațadă; respectiv în contractul cu constructorul obiectul este restaurare imobil, iar din toate cele supra redate rezultă indibitabil faptul că nu este vorba despre o construcție nouă, ci doar de una afectată ce necesita restaurări și amenajări, iar dacă ar fi fost vorba de o construcție nouă, Autorizația ar fi fost alta, iar contractul de prestări servicii în construcții ar fi fost altul.

Dacă imobilul SAD ar fi fost o construcție nouă, aceasta ar fi trebuit inițial demolată (trebuind în prealabil o Autorizație de demolare, Legea nr. 50/1991 fiind în ființă la acea epocă) iar apoi reconstruită (tot în coordonatele aceleiași legi cu nr. 50 din 1991), dar așa cum se precizează și în memoriul de prezentare proiectat de Arh. B. N., în anexa 12 pag. 43 din Expertiza în construcții Voi. 2 Anexe „se menționează că lucrările nu vor modifica actuala carcasă a construcției, care va fi refăcută identic în actuala configurație".

Având în vedere cele supra enunțate, se solicită instanței de control judiciar să constate că prima instanță atunci când a respins capătul de cerere vizând restituirea în natură a Spațiului cu altă destinație (SAD) nu a ținut cont de datele furnizate de lucrările aflate la dosar, din cele expuse rezultă că înglobat în actuala clădire SAD se regăsește mai mult decât 20% din vechea clădire pe care intervenienta a închiriat-o, prima instanță nu a ținut cont de faptul că intervenienta a construit ilegal, dar în schimb dispune acordarea de măsuri compensatorii pentru numai terenul aferent SAD.

Se solicită a se constata că imobilul SAD este liber, aflându-se în portofoliul Primăriei, putând să fie restituit, intervenienta neputând invoca pretenții asupra acestui imobil, împotriva intervenientei Primăria deținând un titlu de evacuare.

Pe de altă parte, prima instanță în cazul în care a acordat măsuri compensatorii pentru imobilul SAD (teren) și nu ne restituie în natură și SAD, apreciază că ar fi trebuit să acorde măsuri compensatorii inclusiv pentru clădire, starea în care a ajuns imobilul nu a ajuns datorită vreunei calamități, ci datorită modului de exploatare a imobilului aflat în administrarea Primăriei, aceasta fiind cea din cauza căreia imobilul a fost deteriorat, cel puțin în limita de 20% cât a apreciat prima instanță că intervenienta a utilizat din vechiul imobil, apreciere nerealistă după cum rezultă din întreg probatoriul administrat în cauză. Art. 10 alin. 1 spune că „în situația imobilelor preluate abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent". Prin modificarea adusă de Legea nr. 165/2013, în art. 48 alin.2 se arată că art. 10 alin. 2 apartenent Legii nr. 10/2001 este modificat, legiuitorul statuând că "pentru suprafața ocupată de construcții noi, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent", nicidecum prin acordarea de puncte cum în mod eronat prima instanță s-a pronunțat.

Totodată solicită ca și pentru apartamentele 1, 3, 6 și 7, părțile comune și terenul aferent lor, vândute de către pârâtă în baza Legii nr. 112/1995, măsurile compensatorii sub formă de puncte în cote egale acordate prin sentința atacată să le fie acordate tot măsuri reparatorii ce se stabilesc în echivalent ca și a măsurilor reparatorii aferente SAD, întrucât art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/2013 prevede această posibilitate, având în vedere faptul că SAD, . și 7 cât și părțile comune și terenul aferent lor formează un singur imobil, astfel încât măsurile reparatorii acordate ar fi unitare și în concordanță cu norma legală invocată. Deși nu rezultă în mod concret că SAD-ul ar fi o construcție nouă, ni se acordă prin hotărâre doar măsuri compensatorii sub formă de puncte doar pentru terenul SAD, s-ar fi impus acordarea de măsuri compensatorii în ce privește terenul și restituirea în natură cel puțin a subsolului și parte din parter și etaj; sau cel puțin un procent de 20% din întregul imobil, sau despăgubiri cel puțin 20% din clădirea actuală sau cel puțin să fim despăgubiți cu valoarea actualizată a construcției inițiale închiriate de intervenienta, adică suma de_ lei actualizată începând cu data de 01.06.1998 la zi +despăgubiri pentru terenul aferent. Pe lângă faptul că nu se restituie în natură acest spațiu, nu s-au acordat despăgubiri nici măcar pentru partea încorporată în imobilul actual, totul îi revine pârâtei care a permis distrugerea și care obține venituri în continuare de pe urma acestui spațiu. Tribunalul nu valorifică concluziile suplimentului de expertiză în specialitatea construcțiii, întrucât pentru imobilele preluate în mod abuziv persoana îndreptățită poate solicita și obține doar una din măsurile reparatorii prevăzute de legea specială și că pe calea contestației în baza Lg. 10/2001, dar nici în altă modalitate reclamanții nu pot obține plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a imobilului pe perioada în care notificarea nu a fost soluționată.

În primul rând, faptul de a avea o hotărâre definitivă și irevocabilă încă din iunie 2007 prin care P. M. Timișoara este obligat să anuleze Dispoziția nr. 2089/2005 și este obligat să ne soluționeze Notificarea în condițiile art. 26 din Legea 10/2001, iar acesta timp de 7 ani înțelege să stea în pasivitate și să nu întreprindă nici o acțiune în acest sens; mai mult decât atât nici în prezenta cauză nu înțelege măcar să-și facă cunoscute intențiile față de noi și nu face minimul efort de a depune o întâmpinare, consideră că au fost prejudiciați prin lipsa de folosință a apartamentelor care li se cuvin din imobilul pe care acesta trebuia să îl restituie, din august 2007 cel târziu, termenul de 60 de zile dat de lege. Reclamanții au solicitat plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a imobilului în temeiul art. 1088 C.civ, art. 3 alin 3 din OG nr. 9/2000, nu în temeiul Legii 10/2001, însă prin faptul că P. nu înțelege să pună în executare o hotărâre definitivă și irevocabilă, aceasta pe de o parte prejudiciază reclamanții, iar pe de altă parte Primăria Timișoara a încasat mai departe chiria pentru apartamentele închiriate și pe SAD, obținând în instanță alături de evacuarea intervenientei din imobil și plata sumei de 398.528,12 lei cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului SAD în perioada 21.04._10. Cel puțin din anul 2007 când a rămas irevocabil faptul că pârâta trebuie să soluționeze notificarea și să-i despăgubească, sumele încasate cu titlu de chirie pentru SAD și pentru . li se cuvin reclamanților, nu primăriei, deoarece Primăria Timișoara a manifestat pasivitate, obligându-i să declanșăm prezentul demers judiciar. Consideră că instanța de fond ar fi trebuit să acorde despăgubirile pentru lipsa de folosință conform suplimentului la expertiza în construcții pentru apartamentul 5 în valoare de_ Euro (_ lei), pentru apartamentul nr. 8 suma de_ Euro (_ lei), cât și pentru SAD suma de_ Euro (_ lei), sau cel puțin, pentru SAD, 20% din această valoare, întrucât, cel puțin 20% din actuala construcție reprezintă construcția inițială și materiale provenite din aceasta.

Pe de altă parte noi sunt obligați la cheltuieli inutile de către Primăria Timișoara, prin faptul că pentru rezolvarea pe cale administrativă a notificării, după intervenirea Sentinței definitive și irevocabile în favoarea lor, îi obligă pe reclamanți la apartamentarea întregului imobil de care în final nu ține seama, vinde apartamente din imobil în baza Legii 112/1995 fără ca o atare apartamentare să existe, tot ilegal, iar în prezenta cauză după ce a fost încuviințată o expertiză topografică și făcută prin ea apartamentarea imobilului aceasta nu este valorificată, urmând ca tot pe cheltuiala proprie să apartamenteze din nou imobilul după ce-l vor fi primit.

Consideră că instanța de judecată trebuia să țină seama cel puțin de adresa M. Timișoara, serviciul juridic nr. SJ2010-5219/09.10.2011 depusă pentru termenul din 10.05.2011, care arată că (alin 2) „ din adresa Direcției Patrimoniu- Biroul Administrare Imobile nr. SC2011-5219/04.04.2011 rezultă că documentația întocmită pentru apartamentarea imobilului din .. 4 a fost avizată în ceea ce privește apartamentele cu destinația de locuință, arătându-se totodată faptul că documentația de apartamentare ce vizează partea de imobil edificată în baza autorizației de construcție nr. 83/98 nu poate fi avizată până la finalizarea recepției la autorizația de construcție" și nu să îi mai oblige prin hotărâre ca după ce vor deveni proprietari să procedeze din nou la efectuarea apartamentării, astfel încât după pronunțarea hotărârii judecătorești s-ar fi putut proceda la întabularea direct în CF a apartamentelor din imobil cu destinația de locuință.

De asemenea și faptul de a fi obligați la plata către intervenientă a sumei de 9100 lei pentru expertiza în specialitatea construcții este injust, întrucât, pe de o parte, expertiza nu lămurește în concret faptul de a fi SAD o construcție nouă ci lasă la aprecierea instanței de judecată acest lucru, arătând doar ca au fost făcute atât lucrări de amenajare și reparare cât și de transformare. Pe de altă parte și cel mai important, câtă vreme pârâta nu și-a exprimat poziția printr-o întâmpinare față de reclamanți și câtă vreme la data discutării admisibilității în principiu a cererii de intervenție în nume propriu și respingerea acesteia de principiu, dată la care cererea de intervenție a fost transformată în intervenția accesorie în folosul Primăriei, consideră că nu se impunea nici măcar admiterea de principiu a cererii intervenientei. Raportat la dispozițiile art. 49 al. 3 C. Pr. Civ., cererea de intervenție în interesul uneia din părți se face când sprijină numai apărarea acesteia. Cum în lipsa întâmpinării pârâta nu a făcut niciun fel de apărare, intervenientă evident nu avea ce să sprijine, drept urmare instanța de fond în mod cu totul lipsit de temei juridic a admis nu numai în principiu cererea de intervenție formulată de ., cât și pe fond.

În consecință, solicită instanței de control judiciar să respingă cererea de intervenție în sprijinul Primăriei, precum și să îi exonereze de la plata sumei de 9100 lei către aceasta, reprezentând onorariu expert în construcții, expertiză solicitată de intervenientă, reclamanții suportând suma de 4100 lei reprezentând supliment expertiză în construcții, cât și expertiza Topo, iar Primăria nu a fost obligată la suportarea niciunei sume legate de nicio expertiză.

In drept, au invocat dispozițiile art. 52 alin. 2, art. 304 pct. 9, 304 ind. 1 C. Pr. Civ.

Prin cererea de recurs formulată, reclamanta G. C. D. a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1) din Vechiul Cod de procedura civila, admiterea recursului, casarea in parte a hotărârii recurate in sensul restituirii in natura a spațiului cu alta destinație din imobilul fosta proprietatea autorului recurentei ce face obiectul cauzei si care se afla si in prezent in proprietatea statului, cât si a petitului privind obligarea paratului la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosința a acestui spațiu, obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul proces.

În motivarea cererii de recurs reclamanta arată că în susținerea respingerii acordării despăgubirilor pentru lipsa de folosința a spațiului, instanța de fond in mod eronat a respins acest petit prin admiterea excepției netimbrarii cu consecința anularii cererii. Astfel, cererea accesorie având ca obiect despăgubiri civile pentru lipsa de folosința a imobilului preluat abuziv de stat in baza Decretului-lege nr. 92/1950, intra sub incidența fostului art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, republicata, fiind scutita de plata taxei judiciare de timbru, cererea fiind inregistrata pe rolul primei intante la data de 10.06.2010, deci inainte de . OUG NR.80/2013. Conform dispozițiilor art. 55 din 0UG nr. 80/2013 "Cererile introduse pana la . prezentei ordonanțe de urgenta, taxele judiciare de timbru se stabilesc si se plătesc in cuantumul prevăzut de legea in vigoare la data introducerii lor". Ignorarea acestui text legal aduce atingere insasi esenței dreptului de acces la justiție prevăzut de art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale in sensul ca, in acest fel, nu se păstrează un just echilibru intre interesul statului de a percepe aceste taxe si interesul justițiabilului in evaluarea pretențiilor sale in fata instanței de judecata. De altfel, practica instanțelor noastre este constanta si in concordanta cu practica Curții europene care in nenumărate cauze a"reiterat constatarea făcuta cu ocazia examinării plângerii bazate pe art. 6 alin. 1 din Convenție, si anume ca, in ciuda marjei de apreciere pe care o au jurisdicțiile interne, anularea acțiunii din cauza neachitarii taxei de timbru aduce atingere dreptului de acces la un tribunal. Or, tinand cont de faptul ca lezarea dreptului la respectarea proprietății reclamanților asupra bunurilor decurge din imposibilitatea de a se valorifica creanța in fata jurisdicțiilor interne, Curtea estimează ca puterea de apreciere cu care sunt investite aceste jurisdicții nu ar justifica lezarea dreptului garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1"- Cauza Weissman si alții impotriva României, Cauza R. c. României, Cauza Larco si alții c. României.

In lumina acestei practici a Curții europene, Înalta Curte de Casație si Justiție a statuat ca "Proprietarul are dreptul la despăgubiri pentru lipsa de folosința a imobilului de la data de la care deținătorul a luat cunoștința de hotărârea prin care s-a stabilit ca bunul nu aparține statului, despăgubirile cuvenindu-i-se chiar daca deținătorul a făcut unele amenajări" - Decizia nr. 635/29.01.2004.

In prezenta speța, prin Sentința civila nr. 1168/PI/12.05.2006, rămasa definitiva si irevocabila prin Decizia nr. 4912/14.06.2007 pronunțata de I.C.C.J., P. M. Timișoara, parte in cauza, a luat la cunoștința ca imobilul aparține unor persoane fizice si nu statului, situație in care de la acest moment( 14.06.2007) incepe sa curgă perioada pentru care se datorează plata despăgubirilor pentru lipsa de folosința. Mai mult, din intreaga motivare a hotărârii recurate, rezultă ca nici paratul P. M. Timișoara si nici intervenienta . nu au contestat dreptul reclamanților la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosința a imobilului.

În aceeași maniera greșita, prima instanța respinge si petitul prin care se solicită atribuirea in natura a spațiului cu alta destinație, calificându-l, in mod curios si eronat, ca fiind "...un imobil nou, ce nu va fi restituit reclamanților, in conformitate cu art. 10 alin. 6 si alin. 2, asa cum acesta din urma a fost modificat prin Legea 165/2013...Din textele menționate rezulta ca pentru imobilul distrus ca urmare a unor calamități naturale, persoana îndreptățită beneficiază de masuri reparatorii in echivalent...". Raționamentul primei instanțe de acordare doar a unor masuri reparatorii pentru spațiul cu alta destinație ar fi fost corect in situația in care . aflat la dosarul cauzei, ar fi rezultat faptul cert, probat, al unei "calamități naturale" in urma căreia imobilul ar fi fost distrus in totalitate si reconstruit ulterior dupa data la care a fost adoptata Legea nr. 10/2001. In fapt, din motivarea intampinarii depuse de Municipiul Timișoara prin Primar rezulta ca in urma unei licitații publice din 21.08.1995, imobilul din Timișoara, .. 4, a fost atribuit S.C. FRAN-AT0UT SRL in baza contractului de inchiriere nr. 1821 din 01.07.1996, societate reprezentata de H. Constanta. Se mai arata ca "la data de 27.06.1996 Consiliul de Administrație al RA URBIS Timișoara a aprobat scutirea de plata chiriei pe perioada autorizării...". Numai ca, in mod curios, RA URBIS Timișoara, dupa aproape 2 ani de la câștigarea licitației, incheie un alt contract de inchiriere nr. 2117 din 21.05.1997 pentru o perioada retroactiva de 3 ani cu incepere din 01.09._98, insa cu o alta societate, ., reprezentata tot de H. Constanta si care avea aceeași structura a asociaților ca si .. De asemenea, in Raportul de expertiza tehnica judiciara-specialitatea construcții, fila 11, se consemnează ca din răspunsul Primăriei M. Timișoara nr. DP2009-_/17.11.2009 rezulta ca RA URBIS Timișoara a obținut Autorizația de construire nr. 83/30.01.1998 cu o valoare estimativa inscrisa in acest act de_ lei vechi. Astfel, Autorizația de construire este emisa in data de 30.01.1998, iar pana la incetarea contractului de inchiriere(01.09.1998) prevăzuta in Cap. III Art. 3, mai rămăsese doar 7 luni desi in același contract se prevedea o scutire de plata chiriei pe o perioada de 24 luni, situație in care lucrările nu mai puteau continua intrucat contractul inceta cu data de 01.09.1998. Altfel spus, reconstruirea intregului imobil . de 7 luni apare ca fiind imposibila in mod practic. Pe cale de consecința, in perioada celor 7 luni de la data emiterii Autorizației de construire (30.01.1998) si pana la data expirării Contractului de inchiriere (01.09.1998), nu se puteau executa niște lucrări de construire de o asemenea amploare care sa duca la concluzia existentei unui "imobil nou", ceea ce inseamna, pe calea unui raționament logic, ca imobilul nu se afla .. Mai mult, prin Decizia nr. 2161/02.06.2011 pronunțata in Dosarul nr._ ,1.C.C.J. a dispus evacuarea necondiționata a S.C. O. I. SRL din acest imobil constatandu-se incetarea contractului de inchiriere nr. 2117/21.05.1997 la data de 01.09.1998 . Pe de alta parte, intervenienta . in incercarea de a induce in eroare instanța de judecata, depune la dosarul cauzei un proces-verbal de recepție datat 01.07.2011 si nesemnat de Primăria M. Timișoara, desi contractul isi incetase efectele inca de la data de 01.09.1998. Ceea ce este interesant insa este faptul ca din acest proces-verbal de recepție a lucrărilor la imobilul in cauza, datat 2011, . declara ca valoarea finala a lucrărilor de constructii-montaj este de 69.126 lei, aspect ce rezulta si din raportul de expertiza in construcții - fila 13 si nu de_ lei vechi asa cum se estima in autorizația de construire. Valoarea declarata de intervenienta privind costurile lucrărilor de construire la imobil, la cursul de schimb valutar leu-euro din iulie 2011, inseamna doar suma de aproximativ 16.300 Euro, mult prea mica pentru a acoperi susținerile acesteia privind reconstruirea aproape in intregime a imobilului. Din conținutul aceleiași motivări a M. Timișoara prin Primar, mai reiese ca la data licitației, imobilul era . de degradare intrucat in urma unui incendiu au fost afectate componentele din lemn: grinzi, șarpanta, usi, ferestre, cat si tencuielile interioare si exterioare. In realitate, asa cum rezulta din probele administrate, nu a existat nicio "calamitate naturala", ci doar un incendiu ce nu poate fi asimilat unor asemenea fenomene, asa cum in mod greșit raționează prima instanța in respingerea capătului de cerere privind restituirea in natura a spațiului cu alta destinație. Modul in care s-au derulat toate aceste demersuri fac dovada unor manevre, de notorietate la acea vreme, in vânătoarea de imobile naționalizate situate in situl istoric al Timișoarei. Pe cale de consecința, la data de 01.07.1996, imobilul ce a făcut obiectul contractului de inchiriere nr. 1821 prezenta intreaga structura de rezistenta compusa din zidărie, plansee si alte elemente de construcție, fiind avariate doar componentele din lemn ce au fost precizate de Municipiul Timișoara, ceea ce inseamna, pe cale de logica juridica, ca imobilul in cauza prezenta . in urma incendiului insa ponderea procentuala a acestora nu ar putea depasi un maxim de 10% din valoarea totala a construcției. Mai mult, acesta situație de fapt se coroborează inclusiv cu Fisa de calcul anexa la contractul de inchiriere nr. 2117/21.05.1997 din care rezulta, pe langa suprafața locativa de 316,75 mp, faptul ca "suprafața locativa închiriata este dotata cu instalație de incalzire centrala". Astfel, se poate afirma cu certitudine ca un imobil care prezenta asemenea caracteristici, fiind dotat inclusiv cu sistem de incalzire centrala, nu ar putea fi calificat ca un imobil aflat in ruina in sensul reconstruirii acestuia in proporție de peste 50% si doar cu o investiție de aproximativ 16.300 Euro echivalentul sumei de 69.126 lei declarata in procesul-verbal de recepție a lucrărilor din 01.07.2011, suma care este posibil sa se regăsească in actele justificative contabile ale societății. De menționat ca la data predării imobilului inchiriat nu s-a intocmit un proces-verbal de predare-primire a stării imobilului tocmai pentru a se da posibilitatea intocmirii unor documentații ulterioare, practici cunoscute sub denumirea de inginerii financiare, care sa duca in final la dobândirea unui imobil valoros cu niște costuri infime. F. de cele expuse mai sus, atitudinea Primăriei M. Timișoara de a refuza constant sa incheie procesul-verbal de recepție a lucrărilor se dovedește a fi corecta si legala, cu atat mai mult cu cat . este debitoare fata de Primăria Timișoara cu suma de 398.528,12 lei reprezentând chirie restanta pentru acest imobil conform Sentinței civile nr. 33/19.01,2010 a Tribunalului T., definitiva si irevocabila prin Decizia nr. 2161/02.06.2011 a înaltei Curți de Casație si Justiție. In fapt si in drept, raportul juridic dintre Primăria Timișoara si . ce rezulta din Contractul de închiriere nr. 2117/21.05.1997 nu are nicio relevanta in prezenta cauza, cu atat mai mult cu cat litigiul dintre cele doua parti privind pretențiile reciproce referitoare la imobilul din ., a fost tranșat definitiv si irevocabil printr-o hotărâre judecătoreasca din care rezulta obligația . de a plați suma de 398.528,12 lei, chirie restanta, către Primăria Timișoara. Altfel spus, pretențiile intervenientei . in sensul ca a refăcut imobilul in cauza printr-o investiție proprie de 69.126 lei, asa cum rezulta din Procesul-verbal de recepție a lucrărilor din data de 01.07.2011, nu mai poate face obiectul prezentei cauze, fiind tranșat definitiv si irevocabil de instanța de judecata. Pe de alta parte, singurul act din care rezulta starea imobilului la data inchirierii este Memoriul tehnic intocmit de ing. M. G. in care se specifica ca imobilul necesita doar "modificări" privind recompartimentarea parterului si etajului, completarea etajului numai in zona parter, asigurarea unui acces la subsol direct din clădire- fila 41 din Raportul de expertiza in construcții. Respingerea cererii de restituire in natura a spațiului cu altă destinație si terenul aferent de către Tribunal pe motivul calificării ca fiind un imobil nou, in sensul ca din raportul de expertiza rezulta ca doar 15 -20% din elementele vechi ale construcții au fost folosite de intervenienta, este nelegala si pentru următoarele considerente:

-autorizația de construire nr. 83/30.01.1998 a fost valabila 12 luni de la data eliberării, adică pana la data de 30.01.1999, ulterior nemaifiind prelungita, ceea ce inseamna ca presupusa renovare in proporție de 80% estimata de prima instanța nu putea avea loc decât pana la data expirării autorizației de construire: 30.01.1999.

-contractul de închiriere nr. 2117/21.05.1997 a încetat la data de 01.09.1998, asa cum s-a arătat mai sus. In concluzie, fata de cele de mai sus, acest imobil cu alta destinație a fost renovat prin lucrări finale la data de 30.01.1999, conform valabilității autorizației de construire, existând fizic la data apariției Legii nr. 10/2001 chiar si in situația in care nu se executau lucrările de renovare. . cu o situație de fapt asemănătoare prezentei spete, soluționata de înalta Curte de Casație si Justiție, Secția Civila prin Decizia civila nr. 429 din 24.01.2008,s- a statuat ca, citez :"ln cazul in care imobilul-constructie a fost renovat, iar volumul lucrărilor ramase din casa veche fiind de 20% si sub aspect funcțional nu a suferit modificări esențiale rezulta ca bunul solicitat nu constituie un imobil nou in accepțiunea art. 19 din Legea nr. 10/2001, republicata, si nu exista vreun impediment legal pentru exceptarea de la restituirea in natura. Imobilul in litigiu fiind demolat parțial si refăcut pe aceleași fundații, cu aceleași dimensiuni, forma si compartimentare, este restituibil in natura potrivit legii special de reparație". In continuarea motivării deciziei de mai sus, Instanța Suprema arata ca"...instanța nu putea afirma incidența unui alt caz de exceptare de la regula consacrata in art. 7 alin. 1) si art. 9 din actul normativ...In reglementarea art. 18 lit. b si a art. 10 alin. 1), imposibilitatea restituirii in natura nu poate avea loc decât in situația in care clădirile preluate abuziv nu mai existau la data intrării in vigoare a legii, fiind integral, total demolate. Astfel, potrivit art. 10 alin. 1) si art. 9, masurile reparatorii se stabilesc prin echivalent in situația construcțiilor demolate total, pentru cele demolate parțial (refăcute sau nu ca urmare a demolării parțiale) prevazandu-se restituirea in natura, in starea in care se afla la data cererii de restituire. In concluzie, imobilul in litigiu fiind demolat parțial si refăcut pe aceleași fundații, cu aceleași dimensiuni este restituibil in natura". Astfel, prin aceasta practica, înalta Curte de Casație si Justiție statuează, in fapt si in drept, ca . de fapt, identica cu cea din prezenta speța, legea speciala de reparație instituie regula restituirii in natura a imobilelor preluate abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 in condițiile existentei fizice a imobilului la data apariției legii nr. 10/2001, chiar si numai in proporție de 20%, iar imposibilitatea restituiri in natura poate fi admisa numai in situația construcțiilor demolate total si care nu mai existau la data apariției legii caselor naționalizate. Așadar, este evidenta similitudinea problemei de drept ce rezulta din prezenta cauza cu problema de drept soluționata de Instanța Suprema prin decizia suscitată, iar raționamentul din prezenta cauza nu poate fi decât identic cu cel expus. De altfel, aplicarea echitabila a unei norme de drept subiectelor aflate in cazuri identice sau similare statuata de Curtea europeana in sensul eliminării unor divergente profunde si persistente de jurisprudenta care sa dea naștere incertitudinii(a se vedea cauza P. c. României), a fost reiterata si confirmata inclusiv de Curtea Constituționala prin Decizia nr. 531/2005.

Pe langa aspectele enunțate in cuprinsul prezentei cereri, cererea de intervenție in interes propriu formulata de . este o veritabila cerere reconventionala prin care se tinde sa se constate un eventual drept de proprietate asupra presupusului imobil nou .

Or, litigiul de fata nu are ca obiect stabilirea dreptului de proprietate al intervenientei . si, oricum, dispozițiile art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 interzic orice act de dispoziție materiala sau judiciara inainte de soluționarea procedurii de restituire instituita de legea speciala.

In drept, eventualele pretenții ale intervenientei . fata de Primăria Timișoara in temeiul răspunderii contractuale ce rezulta din contractul de închiriere nr. 2117/21.05.1997 încheiat intre aceștia si care prevede la art. 12 alin. 5) ca in cazul rezilierii sau incetarii contractului, chiriașul, in speța ., nu va putea emite pretenții privind restituirea sumelor investite, exced obiectului prezentei cauze.

În drept invocă dispozițiile art. 312 alin. 1 si 3 rap. la art. 304 pct. 9 din Vechiul Cod de procedura civila.

Prin cererea de recurs formulată, pârâtul P. M. Timișoara solicită admiterea recursului si modificarea hotărârii judecătorești atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamant.

În motivarea cererii arată că este nelegală hotărârea instanței de fond cu privire la obligarea Primarului M. Timișoara la restituirea in natura către reclamanți, in cote egale de ½ parte a apartamentelor nr.5 si nr. 8 din imobilul revendicat întrucât aceasta dispoziție este contradictorie cu motivele care au stat la baza pronunțării Deciziei nr.4912/ 14.06.2007, referitoare la imobilul din Timișoara, ..4, de către înalta Curte de Casație si Justiție.

Se arată că in baza Sentinței Civile nr.1168/PI/12.05.2006 Tribunalul T. a admis acțiunea reclamanților Hedesan Z. O. si G. C. D. in sensul ca a dispus anularea dispoziției emisa de P. M. Timișoara sub nr.2089/29.08.2005 si obligarea paratului la soluționarea notificării reclamanților in coordonatele art.26 din Legea nr. 10/2001 In baza Deciziei nr.4912/14.06.2007 înalta Curte de Casație si Justiție a respins recursul declarat de către P. M. Timișoara împotriva sentinței civile menționate anterior reținând totodată ca, criticile legate de imposibilitatea restituirii in natura a imobilului litigios sunt nefondate deoarece „ instanța de fond nu a dispus restituirea imobilului in natura, ci l-a obligat pe parat sa soluționeze notificarea reclamanților potrivit art.26 din Legea nr. 10/2001, care se refera la masuri reparatorii in echivalent" .In acest sens considera ca se poate retine cu putere de lucru judecat ca in privința imobilului ce face obiectul prezentului litigiu s-a hotărât in mod irevocabil ca masurile reparatorii ce se impun a fi acordate sunt cele instituite la art.26 din Legea nr. 10/2001, respectiv masuri reparatorii in echivalent. In considerarea celor menționate devin aplicabile in speța prevederile art. 1 si art.4 din Legea nr. 165/2013 astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr.368/18.12.2013.

Așadar in cazul de fata operează prezumția de lucru judecat, mijloc de proba care demonstrează modul in care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase. Este evident ca o hotărâre care ar statua altfel (decât Decizia înaltei Curți de Casație si Justiție) ar contrazice un titlu executoriu existent, ceea ce este nu doar inadmisibil, dar si vătămător pentru circuitul civil. Concluzionează ca se află in fata unei prezumții cu caracter absolut, fara posibilitatea unei dovezi contrarii.

În drept invocă dispozițiile art. 166, art.299,art.304 ind.l pct.7,8 si 9 C.pr.civ si Legea nr. 10/2001 republicata.

Reclamantul H. Z. O. a formulat întâmpinare la cererea de recurs formulată de pârâtul recurent P. M. Timișoarasolicitând respingerea recursului declarat de recurentul pârât P. M. Timișoara ca neîntemeiat, admiterea recursului declarat de reclamanta recurentă G. C. D., admiterea recursului formulat de reclamant, cu cheltuieli de judecată.

Intimata intervenientă accesorie . a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea căilor de atac formulate de reclamanți raportat la cererea de intervenție accesorie și a lăsat la aprecierea instanței de recurs soluționarea recursului declarat de pârât, cu cheltuieli de judecata.

Reclamanta recurentă G. C. D. a depus note de ședință în sensul respingerii ca neîntemeiate a apărărilor si argumentelor invocate prin întâmpinare de intervenienta ..

La termenul de judecată din 12.06.2014, reclamantul recurent Hedesaș Z. O. a formulat o cerere de suspendare a judecării recursului până la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de către ÎCCJ, invocând dispozițiile art.520 alin.4 NCPC (fila 82 din dosar). La același termen de judecată, Curtea a pus în discuția părților această cerere de suspendare.

Deliberând cu prioritate asupra acesteia, Curtea constată în primul rând că, raportat la data înregistrării cererii de chemare în judecată care a declanșat litigiul în cadrul căruia s-au formulat cererile de recurs, precum și la prevederile art. 3 coroborate cu art. 81 din Legea nr. 76/2012 privind punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, respectiv dispozițiile art. 24 și 25 din Noul Cod de procedură civilă, dispozițiile procesuale aplicabile pricinii sunt cele ale Codului de procedură civilă în vigoare la momentul înregistrării acțiunii inițiale soluționată prin hotărârea împotriva căreia s-a declanșat calea de atac, și nu ale Noului Cod proc.civ.

Analizând cererea de suspendare prin prisma art.244 alin.1 pct.1 C.pr.civ., având în vedere conținutul sesizării ICCJ conform încheierii depuse în copie la fila 83, precum și motivele de recurs formulate în cauză, Curtea de apel constată că nu se impune suspendarea judecării recursurilor până la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de către ÎCCJ, motiv pentru care respinge cererea de suspendare, urmând să analizeze și să se pronunțe asupra căilor de atac declanșate în cauză.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 ind.1 C.pr.civ., Curtea consideră, cu majoritate, că recursurile nu sunt fondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Atât reclamantul H. Z. O., cât și recurenta reclamantă G. C. D. au criticat hotărârea instanței de fond din perspectiva soluției adoptate cu privire la construcția SAD și terenul aferent. Curtea reține că tribunalul a constatat în urma administrării, interpretării și coroborării probelor din litigiu că partea din imobilul revendicat constând în SAD și terenul aferent se încadrează în prevederile art.10 alin.6 ultima teză din Legea 10/2001, dispunând acordarea măsurilor compensatorii sub formă de puncte pentru teren. Analizând situația de fapt reținută de tribunal, se constată că în mod corect acesta a ajuns la concluzia că spațiul cu altă destinație este o construcție nouă față de imobilul preluat de la antecesorii reclamanților în anul 1956 (conform CF_ Timișoara), construcția inițială fiind distrusă ca urmare a unui incendiu. Astfel, adresa nr.SJ2007-476/30.05.2007 a Primăriei M. Timișoara arată că la data de 21.08.1995 imobilul în discuție era într-o stare avansată de degradare, un incendiu afectând toate componentele din lemn (grinzi, șarpantă, uși, ferestre), precum și tencuielile interioare și exterioare, proiectul privind consolidarea și amenajarea imobilului întocmit de . stabilind o valoare minimă de investit de 200.000 DM (f.38 din vol.I al dosarului tribunalului). Conform Autorizației de construcție nr.83 din 30.01.1998, a fost autorizată la cererea RA Urbis pentru . executarea lucrărilor de amenajare imobil (refacere planșee, instalații la subsol, parter), amenajarea podului prin mansardare și refacere fațadă (f.124 din vol.I al dosarului tribunalului).

Potrivit procesului verbal privind starea de fapt a imobilului situat în Timișoara, . încheiat la 15.11.2001 între reprezentanta Primăriei Timișoara și cei doi reclamanți recurenți, depus în copie certificată pentru conformitate cu originalul la fila 177 din vol.I al dosarului tribunalului, Corpul C al acestui imobil a ars și a fost reconstruit P+1+M cu autorizație.

În conformitate cu adresa 5636 din 27.04.1998 a . Primăriei M. Timișoara, imobilul din Timișoara, ., înscris în CF_, nr.top 306 este format din două corpuri de clădire cu parte și etaj, fiind construit în anul 1825. Corpul de clădire în suprafață de 316,75 mp a fost închiriat firmei O. I. SRL cu contract de închiriere valabil până la 1.09.1998. Urmare a verificărilor efectuate la fața locului s-a constatat că imobilul nu prezintă siguranță în exploatare. Imobilul a fost afectat de incendiu în 1988 și ulterior de toate furtunile care s-au abătut asupra orașului, ceea ce a dus la degradarea tot mai accentuată a structurii de rezistență și a acoperișului, fiind imperios necesare lucrări de consolidare. Actualul chiriaș a început să efectueze aceste lucrări (f.88 din vol.II al dosarului tribunalului).

Expertul tehnic judiciar, ing. M. G., a arătat în cadrul raportului de expertiză - răspunsul la obiectivul 7.A.2, că la data de 21.05.1997, a preluării imobilului SAD de către societatea intervenientă, structura de rezistență nu prezenta stabilitate, o parte din planșee, tâmplărie, șarpantă, învelitori, pardoseli lipseau, finisajele erau deteriorate aproape în totalitate, apreciindu-se că la acea dată nu erau disponibile suprafețe construite utilizabile pentru sediu de firmă și prestări servicii Expertul a calculat în continuare procentul reprezentat de partea construită (ruine) la data închirierii în raport de construcția existentă în prezent, în funcție de împrejurarea dacă s-a refolosit în totalitate cărămida recuperată din pereții demolați ai clădirii expertizate sau din altă locație. De asemenea, expertul arătat în detaliu lucrările care au fost efectuate la imobilul în discuție, care dintre acestea se încadrează în autorizația de construcție, și care lucrări nu (f.58-59 din vol.III al dosarului tribunalului). Potrivit raportului de expertiză suplimentar întocmit de același expert, apartamentul nr.9 expertizat SAD se află în corpul C2 al imobilului din Timișoara, ..4, corpul din dreapta intrării uscate în corpul C1, (…) acesta a fost consolidat, reconstruit și amenajat de către intervenientă (f.103 din vol.IV al dosarului tribunalului).

Conform memoriului de prezentare al arhitectului B. N. întocmit la data de 4.04.1998, SAD-ul închiriat de intervenientă este nefolosit, fapt datorat unui incendiu care l-a făcut inutilizabil, (…) fiind atașat pentru confirmarea stării fizice a clădirii și memoriul tehnic al expertizei de rezistență care a stat la baza obținerii avizului din partea IJLPUAT – T. și a începerii lucrărilor de consolidare și amenajare (f.218 din vol.IV al dosarului tribunalului).

În cadrul antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între H. Jean-Adnan și reclamantul recurent H. Z.-O. la data de 23.11.1999, se consemnează că "obiectul prezentei convenții este partea situată spre . din imobilul aflat în Timișoara, ..4, înscris în CF_ Timișoara, nr. top 306. Partea din imobil care constituie obiectul convenției este compusă din teren în suprafață de aprox. 250 mp construit în întregime cu o clădire veche care era în stare de ruină. Părțile declară și recunosc că imobilul se află în posesia legitimă a . Timișoara, care, în baza autorizației de construcție nr.83 din 30.01.1998 emisă de Primăria M. Timișoara, a făcut reparații capitale la acest imobil, reconstruind structura de rezistență, făcând consolidări și refaceri de planșee, instalații, a făcut amenajări la subsol, parter, etaj, a construit o mansardă și a amenajat-o și a refăcut complet fațada" (f.320-321 din vol.IV al dosarului tribunalului). Această mențiune cuprinsă în convenția încheiată de reclamantul recurent are valoarea juridică a unei mărturisiri extrajudiciare conform dispozițiilor art.1204 C.civ. cu referire la starea imobilului SAD la data menționată. Ruinarea unei construcții reprezintă dărâmarea acesteia, distrugerea, imposibilitatea folosirii acesteia în scopul pentru care a fost construită.

Sintetizând, Curtea reține că prima instanță în mod corect a stabilit situația de fapt în litigiu cu privire la construcția SAD, rezultând din coroborarea întregului probatoriu administrat în cauză (ținând cont cu prioritate de înscrisurile din perioada în care au început lucrările la imobil) că clădirea inițială preluată de stat a fost distrusă ca urmare a unui incendiu, urmat de acțiunea intemperiilor, fiind într-o avansată stare de degradare, nemaiputând fi utilizat în scopul pentru care a fost construit, înaintea lucrărilor de refacere și consolidare existând doar o ruină, dispozițiile legale aplicabile în speță fiind ale art.10 alin.6 coroborat cu art.18 alin.2 din legea 10/2001 cu modificările ulterioare. Conform art.10 alin.6 din legea 10/2001, în cazul imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost distruse ca urmare a unor calamități naturale, persoana îndreptățită beneficiază de restituirea în natură pentru terenul liber. Dacă terenul nu este liber, măsurile reparatorii pentru acesta se stabilesc în echivalent. Art.10.6 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001 aprobate prin HG 250/2007 arată că prevederea cuprinsă la art. 10 alin. (6) din lege vizează restituirea în natură a terenului pe care a fost amplasată o construcție distrusă ca urmare a unor calamități naturale (distrugerea trebuie să fie cauzată de calamități naturale: ploi, incendii, inundații, grindină, cutremure), cu condiția ca acesta să fie liber (să nu fie ocupat de noi construcții sau să nu fie afectat unor servituți legale ori altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale). Art.18 alin.2 din aceeași lege, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent (…) dacă imobilul nu mai există la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția imobilelor distruse ca urmare a unor calamități naturale. Curtea constată că ceea ce interesează din punctul de aplicare a art.10 alin.6 din legea 10/2001 este dacă imobilul inițial a fost distrus ca urmare a unei calamități naturale, iar dacă acest lucru s-a întâmplat devin aplicabile reglementările arătate mai sus. În acest context, în mod corect a reținut tribunalul că nu au relevanță lucrările executate înafara autorizației (conform raportului de expertiză) din moment ce clădirea inițială era distrusă, fiind în stadiul de ruină, fiind efectuate lucrări ample de consolidare și refacere. Chiar și în ipoteza în care s-ar fi făcut numai lucrările din autorizație, clădirea reconstruită și refăcută ar fi împiedicat considerarea terenului ca fiind liber pentru restituire deoarece nu se poate reține în speță că întregul SAD actual (inclusiv mansarda) ar fi o construcție neautorizată. Lucrările făcute în plus față de autorizație pot avea relevanță din punctul de vedere al aplicării legislației privind disciplina în construcții. Se constată că potrivit art.1 alin.1 teza I din legea 10/2001, aceasta are ca obiect imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ceea ce presupune a priori existența culpei statutului român pentru preluare. De asemenea, se constată că prezentul litigiu nu are ca obiect soluționarea cererilor formulate de . prin cererea de intervenție principală care nu a fost încuviințată în principiu, soluție împotriva căreia aceasta nu a formulat cale de atac. Curtea concluzionează că motivul de recurs invocat de cei doi reclamanți vizând soluționarea cererii de restituire a SAD-ului și terenului aferent nu este întemeiat.

Referitor la motivul de recurs al recurentului reclamant vizând acordarea măsurilor compensatorii sub formă de puncte, Curtea constată că nici acesta nu este întemeiat. Astfel, înainte de apariția Legii 165/2013, conform dispozițiilor art. 1 alin.3 din Legea nr.10/2001, competența pentru cuantificarea despăgubirilor și modalitatea efectivă de plată erau stabilite printr-un act normativ special, respectiv prin Legea nr. 247/2005 și dispozițiile Titlului VII din aceeași lege prin care se modificase Legea nr. 10/2001 (în acest sens Decizia nr. 4952/2006 a ÎCCJ). Prin Legea nr.368/2013 publicată în Monitorul Oficial nr.819/21.12.2013, art.1 alin.2 din Legea nr.165/2013 a fost modificat, având următorul cuprins: „În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap.III." Potrivit art.50 alin.1 lit.a și c din Legea nr.165/2013, la data intrării în vigoare a legii, sintagma "despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv", cuprinsă în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se înlocuiește cu sintagma "măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România", articolele 13, 14, 14^1, 14^2, 15 literele a) - d) și f), articolele 16, 17, 18, 18^1, 18^2, 18^3, 18^4, 18^5, 18^6, 18^7, 18^8, 18^9 și articolul 22 din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice dispoziție contrară prezentei legi abrogându-se. Prin Decizia nr.181 din 1 aprilie 2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr.375 din data de 21 mai 2014, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate ridicată în dosarul nr. 1._ * al Curții de Apel B. - Secția contencios administrativ și fiscal și în Dosarul nr._ al Curții de Apel G. - Secția contencios administrativ și fiscal, constatând că dispozițiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 50 lit. c) ultima teză din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Curtea Constituțională a reținut că "În legătură cu procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că este opțiunea exclusivă a legiuitorului de a decide asupra modului de reparare a injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută, prevederile de lege criticate fiind în acord cu cele ale art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege (Decizia nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 19 iunie 2013). De asemenea, acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte nu are ca efect privarea de dreptul de proprietate, garantat și ocrotit de Constituție, ci doar stabilește o modalitate prin care statul român garantează aplicarea dreptului".

Referitor la motivul de recurs al recurentului reclamant vizând respingerea cererii de obligare a pârâtului la plata despăgubirii pentru lipsa de folosință a imobilului, Curtea reține că prezenta cerere de chemare în judecată a fost circumscrisă domeniului de aplicare a Legii 10/2001, lege specială vizând modalitatea de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv de stat, în natură sau prin echivalent. În mod legal a respins tribunalul acest petit, având în vedere principiul de drept conform căruia specialul derogă de la general, în procedura declanșată în baza legii 10/2001, măsurile reparatorii fiind cele prevăzute de aceasta cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, despăgubirile acordate în procedura Legii nr.10/2001, modificată prin Legea nr.247/2005 și Legea 165/2013, ca măsură reparatorie în echivalent, reprezintă modalitatea în care statul a înțeles să evalueze și să repare prejudiciul rezultat atât din preluarea abuzivă a imobilelor cât și din nerestituirea lor în natură, iar transformarea dreptului de proprietate, existent în patrimoniul foștilor proprietari, într-un drept de creanță având ca obiect sumele acordate ca măsură reparatorie pentru bunurile preluate abuziv de stat, împiedică formularea unor pretenții ulterioare, legate de contravaloarea lipsei de folosință a imobilelor ce nu au fost restituite în natură, așa cum a arătat ÎCCJ în Decizia nr. 562 din 7 februarie 2013.

De asemenea, nu este întemeiat nici motivul de recurs al reclamantului referitor la intabularea direct în CF a dreptului de proprietate asupra apartamentelor restituite în natură. Astfel, în lipsa unei apartamentări care să fie opozabilă celorlalți proprietari ai unităților locative din clădire (care au fost vândute în baza Legii 112/1995), solicitarea reclamanților nu a putut fi admisă, urmând ca ulterior să fie realizată operațiunea de apartamentare aptă pentru intabularea în cartea funciară.

Curtea constată că tribunalul a aplicat corect dispozițiile art.274, 276 și 277 C.pr.civ. privind suportarea de către părți a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, expertiza fiind o probă administrată în cauză acre a fost avută în vedere de tribunal la pronunțarea soluției.

Un alt motiv de recurs al reclamantului recurent viza nelegala admitere a cererii de intervenție accesorie. Curtea reține că în mod corect a fost admisă în principiu cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtului deoarece . are un interes personal în soluționarea cererii de restituire a SAD-ului care a făcut obiectul unui contract de închiriere încheiat de aceasta pe parcursul căruia au fost efectuate lucrări la imobil. În cazul intervenției accesorii, terțul intervine în proces nu pentru a obține condamnarea uneia dintre părți în propriul său profit, ci numai pentru ca, în consonanță cu propriul său interes, precum și pentru a preveni compromiterea intereselor sale prin hotărârea ce s-ar pronunța între părțile inițiale, „să sprijine apărarea" uneia dintre părți, conform art.49 alin.3 C.pr.civ. Obiectul litigiului - spre deosebire de intervenția principală - rămâne deci același, tot ceea ce se modifică este cercul persoanelor care se află în acel litigiu. Deoarece cererea reclamanților de restituire a SAD-ului în natură nu a fost admisă, așa cum s-a arătat mai sus, în mod firesc a fost admisă cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtului sub acest aspect.

Reclamanta recurentă G. C. D. a mai susținut că în mod nelegal a fost admisă excepția netimbrării petitului formulat de aceasta pentru plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință, invocând greșita stabilire a taxei de timbru de către instanțele de fond.

În conformitate cu dispozițiile art.18 alin.1 din Legea nr.146/1997, determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanța de judecată (…), iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate. Așadar, reexaminarea este singura cale de atac, prevăzută de legea taxelor de timbru împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru. Or, în speță, nu a fost formulată o cerere de reexaminare în termen prin care să se critice tocmai modalitatea în care a înțeles prima instanță să stabilească taxele de timbru datorate în speță, nefiind deci valorificată această unică posibilitate de a schimba modul de stabilire a taxei menționate.

Curtea reține că nici recursul pârâtului nu este întemeiat. Motivul de recurs invocat de acesta se referă la încălcarea de către tribunal a prezumției de lucru judecat deoarece prin Sentința Civilă nr.1168/PI/12.05.2006 a Tribunalului T., irevocabilă prin Decizia nr.4912/14.06.2007 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, s-a arătat că criticile legate de imposibilitatea restituirii in natura a imobilului litigios sunt nefondate deoarece „instanța de fond nu a dispus restituirea imobilului in natura, ci l-a obligat pe parat sa soluționeze notificarea reclamanților potrivit art.26 din Legea nr. 10/2001, care se refera la masuri reparatorii in echivalent".

Conform art.26 alin.1 din Legea 10/2001, modificată, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită. Este evident deci că dispozițiile art.26 din Legea 10/2001, invocate de pârât se referă la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent doar în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură. De altfel, si potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.165/2013, așa cum a fost modificat de Legea 368/2013, regula în materie o constituie restituirea în natură, apoi compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii, apoi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap.III din legea 165/2013. Pe de altă parte, ÎCCJ în considerentele Deciziei nr.4912/14.06.2007 nu a tranșat irevocabil modalitatea de restituire a imobilului care face obiectul notificării, ci a înlăturat unul din motivele de recurs arătând că s-a dispus doar ca pârâtul să soluționeze notificarea în coordonatele art.26 din Legea 10/2001.

Pentru toate considerentele mai sus arătate, deoarece motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, în baza art. 312 alin.1 C.pr.civ. Curtea va respinge recursurile formulate de recurenții reclamanți H. Z. O. și G. C. D., precum și de recurentul pârât P. M. Timișoara împotriva Sentinței civile nr.184 din 30.01.2014 pronunțată de Tribunalul T..

Având în vedere că au fost respinse toate recursurile, iar intervenientul accesoriu sprijină apărarea părții în favoarea căreia a intervenit, în speță a pârâtului căruia de asemenea i-a fost respinsă cererea de recurs, Curtea nu va acorda cheltuieli de judecată în această cale de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursurile formulate de recurenții reclamanți H. Z. O. și G. C. D., precum și de recurentul pârât P. M. Timișoara, în contradictoriu cu intimata intervenientă accesorie . împotriva Sentinței civile nr.184 din 30.01.2014 pronunțată de Tribunalul T..

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19.06.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, M. G. A.-M. N. C. P. -cu opinie separată-

Pentru

GREFIER,

R. P.-D.

Aflată în C.O.

P. Grefier

D. C. S.

OPINIE SEPARATĂ:

Respinge recursul pârâtului P. M. Timișoara împotriva sentinței civile nr. 184/30.01.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .

Admite recursul declarat de reclamanții H. Z. O. și G. C. D. împotriva aceleiași sentințe pe care o modifică în parte, în sensul că dispune restituirea în natură către reclamanți a SAD-ului precum și a terenului aferent acestuia.

Menține în rest sentința recurată.

Pronunțată în ședința publică din 19.06.2014.

JUDECĂTOR,

C. P.

OPINIE SEPARATĂ: în sensul respingerii recursului declarat de pârâtul P. M. Timișoara împotriva sentinței civile nr._.01.2014 a Tribunalului T. în dosar nr._ și admiterii recursului declarat de reclamanții H. Z. O. și C. C. D. împotriva aceleiași sentințe, cu consecința modificării în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii capătului de cerere din acțiunea reclamanților privind restituirea în natură a SAD-ului și terenului aferent din Timișoara, .. 4.

Opinie separată se fundamentează pe interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 304/1 C.pr.civ. raportat la art. 304 pct.9 raportat la art.312 C.pr.civ. și se datorează interpretării și aplicării eronate a dispozițiilor art. 1, art. 7 alin. 1 și art. 9 și 10 din Legea nr. 10/2001 – republicată, coroborată cu probele administrate în dosar.

Astfel, tribunalul a acreditat ideea că actuala construcție a SAD (spațiu cu altă destinație) ar fi o construcție complet nouă, realizată în proporție de 100% de către pârât, respectiv de către intervenienta . Timișoara, în urma demolării vechii clădiri, tocmai pentru că în această ipoteză a demolării totale, potrivit art.10 alin.1 din L.10/2001, restituirea în natură nu ar mai fi posibilă.

Însă, potrivit opiniei separate, această concluzie a tribunalului este profund eronată, într-un context factual și legal multiplu.

Astfel, în primul rând nu se poate pune semnul egalității între noțiunea de „ruină” și cea de demolare, pentru că ruina este definită, potrivit DEX ca „RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. a-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. Ruiner,”, în timp ce demolarea este definită ca “DEMOLÁT adj. dărâmat iar a DEMOLÁ, demolez, vb. I. Tranz. A dărâma o construcție sau un element de construcție (desfăcând piesă cu piesă). – Din fr. démolir.”

În acest context, utilizarea sintagmei ”ruină”, inclusiv de către recurentul H. în cuprinsul antecontractului din 23.11.1999 nu prezintă nicio semnificație juridică în ecuația prezentului litigiu.

Transferând aceste elemente de interpretare gramaticală la speța particulară dedusă judecății și la probele administrate în cauză, respectiv la expertiza tehnică judiciară, completată cu răspunsurile la obiecțiuni ale expertului în construcții se atestă că acest spațiu cu altă destinație a fost degradat de un incendiu, astfel că a necesitat reamenajare și consolidare, nicidecum demolare și reconstruire.

În acest sens, extrem de relevant este faptul că nici pârâtul și nici intervenienta . nu au solicitat și nici nu au prezentat vreodată în fața instanțelor în cadrul acestui litigiu o autorizație de demolare, astfel cum impune în mod imperativ textul art. 7 alin. 17 din Legea nr. 50/1991 – republicată, care prevede că „Primăriile pot dezafecta construcțiile, proprietate a unității administrativ-teritoriale, aflate în stare avansată de degradare și care pun în pericol siguranța publică, cu excepția construcțiilor monument istoric, pe bază de autorizație de desființare emisă în condițiile alin. (16), cu obligația de a se întocmi documentații specifice în conformitate cu prevederile cuprinse în anexa nr. 1.”

Or, din acest punct de vedere, nu numai că lipsește autorizația de demolare/desființare a pretinsei „ruine”, dar autorizația de construire nr. 83/1998 este emisă strict pentru reamenajare și consolidare, nicidecum pentru construire sau reconstruire.

Mai mult decât și extrem de relevant în procesul complex de coroborare a probelor, din răspunsurile expertului la obiecțiuni și din procesul – verbal de recepție din 1 iulie 2011 se constată că valoarea finală totală și declarată organelor fiscale a lucrărilor de construcții – montaj pentru reamenajare și consolidare a fost de 69.126 lei, această sumă fiind de altfel singura cuprinsă în contabilitatea societății locatoare, proprietarul fiind Statul Român, care nu a dovedit angajarea vreunei cheltuieli pentru această reamenajarea acestei construcții.

În aceeași ordine de idei, prin răspunsul la obiecțiuni, expertul tehnic judiciar în construcții nu numai că a detaliat tipurile de lucrări de reamenajare și consolidare, dar a indicat și procentele în care s-a intervenit asupra clădirii pe fiecare categorie de lucrări, acestea variind între 6,31% și 20,55%, în timp ce însuși proiectantul angajat de către intervenientă, în memoriul tehnic al proiectului care a fost supus autorizării precizează că lucrările de reamenajare și de consolidare sunt necesare deoarece în urma incendiului s-a degradat șarpanta și acoperișul și au apărut fisuri și crăpături, nicidecum că imobilul s-ar fi dărâmat în urma incendiului, aflat fiind în paza juridică a Statului.

Toate aceste elemente de probațiune aflate la dosarul cauzei nu puteau conduce la concluzia demolării și reconstruirii unei clădiri cu doar 69.126 lei (aprox.16.000 EURO), în lipsa unei autorizații de desființare, în lipsa unor dovezi privind demolarea în mod natural, ca urmare a unei calamități (pentru că și în această ipoteză, Primăria Timișoara, prin administratorul URBIS ar fi trebuit să întocmească cel puțin un proces verbal de constatare) și în condițiile în care autorizația de construire atestă fără putință de tăgadă că se autorizează reamenajare și consolidare și nu construire/reconstruire, iar procesul verbal d recepție întocmit în condițiile art.37 alin.2 din L50/2001 atestă că valoarea lucrărilor de reamenajare și consolidare este de 69.126 lei.

Interesant este și aspectul că valoarea estimată a lucrării de reamenajare și consolidare, potrivit autorizației nr. 83/30.01.1998 este de 38.000 lei (380 milioane lei vechi), iar procesul verbal de recepție din data de 1 iulie 2011 nu este semnat de către proprietarul tabular, adică de municipiul Timișoara.

În concluzie, în raport cu toate aceste probe aflate la dosarul cauzei, se impunea aplicarea dispozițiilor art.9 din Legea nr. 10/2001, restituirea acestui SAD și a terenului aferent, în starea în care se află la acest moment, impunându-se însă menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței recurate.

Totodată autorul prezentei opinii este de acord cu respingerea recursului pârâtului și aderă integral la opinia majorității, în această privință soluția fiind unanimă.

JUDECĂTOR,

C. P.

Red. AMN. / 25.06.2014

Red. Opinie separată C.P. 20.06.2014

Tehnored. R.P.D. – 20.06.2014

Primă instanță: Tribunalul T. A. C.

2 EX/ SM

← Strămutare. Sentința nr. 86/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA		Legea 10/2001. Sentința nr. 2249/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Rectificare carte funciară. Decizia nr. 590/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA Conflict de competenţă. Sentința nr. 114/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA Obligaţie de a face. Decizia nr. 804/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA Strămutare. Sentința nr. 86/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA Legea 10/2001. Sentința nr. 2249/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA Grăniţuire. Decizia nr. 374/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA Evacuare. Decizia nr. 892/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA Cereri. Decizia nr. 967/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA