Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 262/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 262/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 32643/325/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 262
Ședința publică din 18 martie 2014
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR:C. R.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. împotriva deciziei civile nr. 713/A/05.11.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. Ș. și B. F., având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a prezentat pentru intimata B. F., av. L. N., lipsă fiind reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. și intimatul B. Ș..
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, se constată că, prin registratura instanței, s-a depus la data de 13.03.2014, întâmpinare de intimata B. F., însoțită de împuternicire avocațială a av. L. N..
Reprezentantul intimatei a depus la dosar chitanța privind achitarea onorariului avocațial, și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatei a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii recurate, ca temeinică și legală, arătând că, în mod corect, a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale active a reclamantei, iar textele de lege invocate de recurentă nu au aplicabilitate în cauză, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin sentința civilă nr. 7599/03.06.2013 pronunțată în dosar_, Judecătoria Timișoara a admis excepția lipsei capacității procesuale active a reclamantei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara și a respins acțiunea formulată de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara, împotriva pârâților B. Ș. și B. F..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, cu privire la excepția lipsei capacității procesuale active a reclamantei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara, că această instituție nu are personalitate juridică, câtă vreme prin lege nu i-a fost atribuită capacitatea juridică civilă.
Astfel, potrivit art. 1 și 2 din H.G. nr. 109/2009, privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, această instituție „se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, finanțată din bugetul de stat și din venituri proprii. În subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală funcționează Garda Financiară, Autoritatea Națională a Vămilor, direcțiile generale ale finanțelor publice județene și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, ca instituții publice cu personalitate juridică.”
S-a reținut că, potrivit dispozițiile art.4 alin.2 punctul 37 din H.G. nr.109/2009, Agenția Națională de Administrare Fiscală „reprezintă statul în fața instanțelor și a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi și obligații privind raporturile juridice fiscale și alte activități ale agenției, direct sau prin direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a Municipiului București (...) în baza mandatelor transmise.”
Conform art.4 din Anexa 1 la Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.1348/2009, se prevede că pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană, are în structura sa organizatorică administrațiile finanțelor publice municipale, orășenești și comunale, iar anexele 2, 3, 4, 5, și 6 la același ordin reglementează administrația finanțelor publice municipale, orășenească și comunală, ca fiind unitatea fiscală organizată după caz la nivel de municipiu reședință de județ, de municipiu, de oraș și de mediu rural, subordonată directorului coordonator al Direcției Finanțelor Publice Județeană, prin care se realizează în plan teritorial atribuțiile Direcției Generale a Finanțelor Publice.
Textele de lege menționate anterior se vor corobora cu dispozițiile procedurale privitoare la folosința drepturilor civile necesare pentru ca o persoană să poată fi parte în judecată.
Pe cale de consecință, prima instanță a reținut că Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara nu are personalitate juridică, această instituție făcând parte din structura organizatorică a Direcției Generale a Finanțelor Publice, câtă vreme prin intermediul său se realizează în fapt și în drept atribuțiile Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului T., fiind astfel de netăgăduit că este lipsită de capacitate procesuală de folosință, neputând formula cereri de chemare în judecată în nume propriu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara (cale de atac calificată, ca fiind apel, în raport de valoarea obiectului cererii și de dispozițiile art. 282 ind. 1 C.P.Civ.), solicitând modificarea în tot, în sensul admiterii acțiunii și partajării bunurilor comune deținute de debitorul bugetar B. Ș., în proprietate comună cu soția sa, B. F., în sensul atribuirii acestora către debitor și obligării lui la plata unei sulte către pârâta B. F..
În motivarea apelului său, reclamanta a invocat prevederile art. 41 alin. 1, art. 4 alin. 2 și art. 42 C.P.Civ., prevederile Ordinului A.N.A.F nr. 977/2007 și ale Codului de Procedură Fiscală nr. 92/2003, în raport de care se înscriu si demersurile întreprinse de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara, în calitate de organ de executare, în cadrul dosarului de executare silită al debitorului bugetar B. Ș., în vederea recuperări creanțelor bugetare.
A mai precizat reclamanta că prevederile art. 4 alin. 2 pct. 37 din H.G. nr. 109/2009 se referă în exclusivitate la reprezentarea intereselor statului în fața organelor de urmărire penală și nu a instanțelor civile, astfel că Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara are calitate procesuală atât activă, cât și pasivă în toate demersurile judiciare ce țin de activitatea ce o desfășoară.
Apelul a fost întemeiat pe prevederile art.299 si următoarele C.P.Civ., și ale O.G. nr.92/2003.
Pârâții B. Ș. și B. F. nu au depus întâmpinare, însă, prin apărătorul lor, s-au opus față de apelul reclamantei.
Prin decizia civilă nr. 713/A/05.11.2013 pronunțată în dosarul susmenționat, Tribunalul T. a respins apelul declarat de reclamanta Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței primei instanțe și a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 3500 lei.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, față de obiectul pricinii, soluția dată de prima instanță excepției lipsei calității procesuale active este corectă, raportat la prevederile art. 1, 2 și 4, alin. 2 pct. 37 din H.G. nr. 109/2009, din conținutul cărora rezultă că, la nivel de județ, instituția publică cu personalitate juridică este direcția generală a finanțelor publice, administrația finanțelor publice aflându-se în subordinea acesteia și neavând personalitate juridică, iar, pe cale de consecință, nici legitimare procesuală activă.
Referirea reclamantei la prevederile art. 41 alin. 2 C.P.Civ. și art. 42 C.P.Civ., nu are relevanță în cauză câtă vreme cel dintâi text de lege se referă la calitatea procesuală pasivă a părților din proces, iar cel de-al doilea reglementează situația părților lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, dar care au capacitate de folosință, ceea ce nu este cazul în speță, reclamanta neavând personalitate juridică, nu are nici aptitudinea de a avea drepturi și obligații pe plan procesual.
Nici prevederile O.G. nr.92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală nu-și găsesc aplicabilitate în cauză, întrucât se referă la activitatea de executare silită, or prezenta cauză are ca obiect o cerere mijloc, prin care se tinde prin partaj, la determinarea dreptului exclusiv de proprietate al pârâtului-debitor bugetar, iar nu executarea silită a acestuia, care ar justifica incidența acestor dispoziții legale.
De asemenea, dispozițiile Ordinului A.N.A.F nr. 977/2007 invocate de reclamantă, nu îi conferă acesteia aptitudinea de a putea formula o cerere de chemare în judecată, în sensul propus, prin care să solicite partajarea bunurilor pârâților, în temeiul prevederilor Codului de Procedură Civilă.
Așa fiind, tribunalul constatând că apelul reclamantei este nefondat, în baza dispozițiilor art.282-296 C.P.Civ., l-a respins.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice T., prin care a solicitat modificarea în tot a hotărârii recurate, cu consecința admiterii acțiunii și partajării bunurilor comune deținute de debitorul bugetar B. Ș., în proprietate comună cu soția sa B. F., în sensul atribuirii acestora către debitor și obligării lui la plata unei sulte către pârâta B. F..
În motivarea recursului, recurenta a arătat că decizia atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 41 alin. 1, art. 4 alin. 2 și art. 42 C.pr.civ., a prevederilor Ordinului A.N.A.F nr. 977/2007 și ale Codului de Procedură Fiscală nr. 92/2003, în raport de care se înscriu și demersurile întreprinse de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara, în calitate de organ de executare, în cadrul dosarului de executare silită al debitorului bugetar B. Ș., în vederea recuperări creanțelor bugetare.
S-a mai arătat că prevederile art. 4 alin. 2 pct. 37 din H.G. nr. 109/2009 se referă în exclusivitate la reprezentarea intereselor statului în fața organelor de urmărire penală și nu a instanțelor civile, astfel că Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara are calitate procesuală, atât activă, cât și pasivă, în toate demersurile judiciare ce țin de activitatea ce o desfășoară.
Solicită, de asemenea, respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată în sumă de 3.500 lei, la plata cărora a fost obligată instituția reclamantă prin decizia recurată, întrucât nu se află în culpă procesuală, conform art. 274 alin. 3 C.proc.civ.
În drept, s-au invocat art. 299 și urm. C.pr.civ., art. 304 pct. 9 C.pr. civ. și O.G. nr. 92/2003.
Prin întâmpinare, intimata B. F. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, arătând că, în mod legal, Tribunalul T. a respins apelul reclamantei împotriva hotărârii primei instanțe, iar textele de lege invocate prin motivele de recurs mu-și găsesc aplicabilitate în cauză.
Nu a fost indicat expres temeiul de drept al întâmpinării.
Examinând legalitatea deciziei atacate, prin prisma motivelor de recurs, în limitele trasate de prevederile art. 304 și art. 306 alin. 2 C.pr.civ., Curtea constată că prezentul recurs nu este fondat, atât Judecătoria Timișoara, cât și Tribunalul T. pronunțând hotărâri temeinice și legale pentru considerentele expuse în cuprinsul acestora și pe care instanța de recurs și le însușește în întregime.
Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 41 alin.1 C.pr.civ. „orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată”. Ca atare, o condiție necesară pentru formularea unei cereri de chemare în judecată este existența capacității procesuale de folosință a reclamantei, adică aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual.
În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin.1 din HG 109/2009 (în forma în vigoare la momentul introducerii acțiunii, aplicabilă speței), în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală funcționează Garda Financiară, Autoritatea Națională a Vămilor, direcțiile generale ale finanțelor publice județene și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, ca instituții publice cu personalitate juridică, iar administrațiile finanțelor publice la nivel de municipiu sunt, conform Ordinului președintelui ANAF nr.1348 din 2009, unități fiscale teritoriale, fără personalitate juridică, subordonate direcțiilor generale ale finanțelor publice județene.
Așa cum a arătat și recurenta, art. 41 alin. 2 C.pr.civ. prevede că asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere. Interpretând logico-juridic acest text de lege, curtea reține că asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică nu pot sta în judecată în calitate de reclamante, așa cum este situația și în speța de față.
Nici prevederile art. 42 C.pr.civ. nu pot conduce la concluzia temeiniciei prezentului recurs, în condițiile în care acest text de lege are în vedere persoanele cu capacitate de folosință, dar fără capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, și nu se referă la situația în care o parte nu are capacitate de folosință.
De asemenea, dispozițiile Ordinului președintelui ANAF nr. 977/2007, invocate de recurentă, nu conferă reclamantei aptitudinea de a putea formula o cerere de chemare în judecată în nume propriu, prin care să solicite partajarea bunurilor pârâților, în temeiul Codului de procedură civilă, iar textele de lege invocate din Codul de procedură fiscală se referă la anumite activități expres prevăzute în sarcina organelor de executare fiscală, în timp ce prezentul litigiu a fost întemeiat pe dispoz. art. 493 C.pr.civ. rap. la art. 974 C.civ. privind acțiunea oblică, aflată la dispoziția creditorului.
În consecință, Curtea constată că motivele de recurs invocate de reclamantă nu sunt întemeiate, în mod corect fiind respinsă cererea de chemare în judecată ca urmare a neîndeplinirii condițiilor de exercițiu a acțiunii civile.
Cu privire la soluția tribunalului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către pârâtă, aceasta este consecința interpretării juste a prevederilor art. 274 C.proc.civ., raportat la soluția pronunțată în cauză. Susținerea recurentei că nu se află în culpă procesuală și că, în atare situație, nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de partea adversă nu poate fi reținută de către curte, în condițiile în care reclamanta a promovat atât acțiunea civilă, cât și calea de atac, ocazionând astfel cheltuieli de judecată pârâților. Nu există niciun temei de fapt sau de drept care să permită a se conchide că reclamanta-apelantă nu este în culpă procesuală, atâta timp cât ea este titulara cererilor cu a căror soluționare a fost învestită instanța de judecată.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor legale citate anterior, curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ., îl va respinge.
În baza art. 274 alin. 1 și 3 Cod proc. civ., curtea va obliga recurentul la plata către intimata B. F. a sumei de 2.000 lei, cheltuieli parțiale de judecată, ca urmare a reducerii acestora de la suma de 3.500 lei, solicitată de pârâtă.
Pentru a decide astfel, curtea constată că art. 274 alin. 3 C.pr.civ. prevede mai multe criterii alternative de apreciere a cuantumului cheltuielilor de judecată, printre care valoarea obiectului pricinii și complexitatea cererii reclamantului.
Obiectul dosarului îl constituit acțiunea în partajarea bunurilor comune ale pârâților, în vederea recuperării creanței bugetare deținută împotriva pârâtului B. Ș., cerere respinsă ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității procesuale a reclamantei, fără a se intra în cercetarea fondului pricinii și fără a se administra nicio probă. Ca atare, prezentul recurs, în care pârâta a depus o întâmpinare, prin care sunt reluate integral apărările făcute în ciclurile procesuale anterioare, nu presupune un grad ridicat de complexitate, astfel că munca efectivă depusă de avocat nu justifică acordarea onorariului avocațial solicitat, raportat și la valoarea obiectului acțiunii, la faptul că prezentul recurs s-a soluționat la primul termen de judecată, nefiind administrate probe.
În consecință, Curtea va proceda la reducerea onorariului avocatului, cheltuielile pretinse de pârâtă fiind reale, dar nerezonabile, în sensul consacrat de jurisprudența constantă a C.E.D.O., conform căreia partea poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată în măsura în care li s-a stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. împotriva deciziei civile nr. 713/A/05.11.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. Ș. și B. F..
Obligă recurentul la plata către intimata B. F. a sumei de 2.000 lei, cheltuieli parțiale de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 18.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. L. D. C. C. R.
GREFIER,
I. P.
Red. C.R./ 02.04.2014
Tehnored. I.P. 2 ex./ 02.04.2014
Instanța de apel: Tribunalul T., jud. D. J., A. I.
Prima instanță: Judecătoria Timișoara, jud. N. T.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
