Rectificare carte funciară. Decizia nr. 750/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Totodată, pârâta invocă și încetarea calității de mandatar în cauza de față, căci mandatul se stinge prin moartea mandantului.

Pârâta invocă și lipsa capacității procesuale pasive, căci drepturile și obligațiile privind fondul locativ au fost preluate de Municipiul A. (2006).

Pe fondul cauzei, pârâta solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat și nefundat, în raport cu decizia civilă nr. 2403/2002 a Curții de Apel Timișoara prin care s-a statuat irevocabil legalitatea intabulării Statului Român asupra terenului aferent apartamentelor din imobilul din litigiu.

Excepția încetării capacității de folosință a reclamantei prin deces a fost invocată și de ceilalți pârâți, persoane fizice, în prezenta cauză.

L-a dosar s-a depus și decizia civilă nr. 6989/15.XI.2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr._, prin care s-au respins recursurile declarate de reclamanții I. A., B. D. și I. A. împotriva deciziei civile nr. 1095/6 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, cât și decizia civilă nr. 2909/28.V.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._, prin care s-a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de B. D. și I. A. împotriva deciziei civile nr. 6989/15 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

P. Încheierea din 9 decembrie 2013, Curtea de Apel Timișoara a amânat pronunțarea în cauză pentru termenul din 16.12.2013, când a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, ca inadmisibilă, menținând măsura suspendării judecării recursului dispusă prin Încheierea din 21.XI.2007, context în care a reținut că, atât cererea de repunere pe rol a cauzei, cât și cererea de amânare a judecății, formulate de mandatarul reclamantei, numitul I. A., sunt inadmisibile, având în vedere că numitul I. A. și-a pierdut calitatea de mandatar al reclamantei, încă de la data de 28.11.2012, data decesului reclamantului, fapt dovedit și recunoscut cu adresa depusă la fila 20 vol. II, dosar recurs. Sub acest aspect au fost invocate dispozițiile art. 1552 pct. 3 Vechiul Cod civil.

La data de 4.03.2014, pârâta P. E. solicită Curții repunerea pe rol a dosarului pentru constatarea perimării acestuia, în condițiile art. 248 Cod de procedură civilă, cauza fiind lăsată în nelucrare o perioadă mai mare de un an, în condițiile în care ea a fost suspendată până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._, dosar soluționat irevocabil prin decizia civilă nr. 6988/15.11.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (dosar nr._ ).

La data de 20.03.2014, numitul I. A. a declarat recurs împotriva Încheierii Curții de Apel Timișoara pronunțată în data de 16.12.2013 în prezenta cauză, invocând dispozițiile art. 71 din Cartea a II-a – titlul I, capitolul IV din Codul de procedură civilă, care-i conservă calitatea de mandatar până la retragerea acestei calități de către moștenitorii sau de către reprezentantul legal al incapabilului.

Deopotrivă, se invocă încălcarea dispozițiilor art. 243 pct. 1 Cod de procedură civilă.

La data de 24.03.2014, numitul I. A. formulează o cerere de amânare a cauzei în vederea introducerii în cauză a moștenitorilor defunctei I. A., reclamantă în cauză.

La dosarul cauzei s-a depus și o copie a unei traduceri din limba franceză, care reprezintă o scrisoare recomandată adresată numitului I. A.,pretins transmisă de Tribunalul civil al districtului Lausanne, prin care acest tribunal comunică numitului I. A. că „confirmăm primirea prin curier a comunicării dumneavoastră din data de 30 mai 2013 cu privire la succesiunea menționată (după defuncta I. A., sublinierea noastră) și vă informăm că, în temeiul testamentului din data de 12 iulie 1999 al persoanei decedate A. I., ați fost desemnat unicul său moștenitor”.

P. aceeași corespondență este informat domnul I., că nu a fost și nu poate fi eliberat nici un certificat de moștenitor, întrucât s-a dispus „convocarea moștenitorilor cu o durată de 1 an de la data de 2 aprilie 2013”.

La dosarul cauzei, s-a depus și certificatul de moștenitor nr. 60/15.12.2010, care atestă că, după defunctul P. Ș. senior, decedat la 02.11.2010 au rămas în calitate de moștenitori: P. E., soția supraviețuitoare, P. Ș. Junior, fiu și K. - P. S. – fiu.

P. Încheierea din 2 aprilie 2014, Curtea de Apel Timișoara a înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție recursul declarat de mandatarul I. A. împotriva Încheierii de ședință din 16.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a dosarului nr._ al Curții de Apel Timișoara ca inadmisibilă, menținându-se măsura suspendării recursului, dispusă prin Încheierea din 21.11.2007, pronunțată în același dosar.

În esență, prin Încheierea din 16.12.2013, Curtea a reținut că, numitul I. A. și-a pierdut calitatea de mandatar al reclamantei, încă din data de 28.11.2012, respectiv odată cu decesul reclamantei, în condițiile art. 1552.3 Vechiul Cod civil, potrivit cu care „mandatul se stinge (…) prin moartea mandantului”.

P. Decizia nr. 1992/3.VI.2014 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul astfel formulat, ca inadmisibil, reținând că, recursul în discuție a fost îndreptat împotriva unei încheieri pronunțate de către o instanță de recurs, respectiv de Curtea de Apel Timișoara, investită cu judecarea recursului, obiect al dosarului nr._, contrar dispozițiilor art. 244 (1) Cod de procedură civilă, normă care permite atacarea cu recurs a Încheierii de suspendare a judecății, cu excepția celor pronunțate în recurs, precum în cazul de speță.

În acest fel, Curtea s-a reinvestit cu continuarea judecății recursului, formulat în cauza de față, dosarul în discuție fiind repus pe rolul instanței de recurs.

Verificând recursul, obiect al dosarului nr._, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și următoarele Cod de procedură civilă, în raport și cu excepția perimării recursului de față, invocată în prezenta cauză, Curtea reține următoarele:

Sub aspectul excepției perimării recursului, Curtea constată că aceasta este nefondată, în raport cu starea de fapt, astfel cum aceasta a fost reconfigurată în prezenta cauză, în raport cu calitatea numitului I. A., aceea de moștenitor testamentar al defunctei reclamante I. A., recurentă în cauză.

Astfel, reclamanta recurentă I. A. a decedat la data de 28.11.2012, testamentul valorificat de mandatarul reclamantei recurente, numitul I. A., fiind încheiat la data de 12.07.1999, certificatul de moștenitor fiind eliberat în 15.04.2014 și depus în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție în luna iunie 2014.

În raport cu această împrejurare care consolidează calitatea de moștenitor testamentar al fostului mandatar al reclamantei recurente I. A., Încheierea din 16.12.2013 pronunțată în prezenta cauză de către Curte își pierde legitimitatea, litigiul urmând a fi reevaluat din perspectiva calității domnului I. A., aceea de moștenitor al defunctei reclamante recurente, respectiv de continuator al persoanei defuncte în cauză.

Sub acest aspect, Curtea constată că, Încheierea de suspendare din data de 21.11.2007, pronunțată în baza art. 244 pct. 1 Cod de procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 5121/2002 al Tribunalului A. (15.11.2012) nu are relevanță sub aspectul calculului termenului de perimare al recursului de față, având în vedere că cererea de redeschidere a dezbaterilor în prezenta cauză a fost formulată la data de 10.11.2013, respectiv înăuntrul termenului de un an de la data de 15.11.2012, dată la care dosarul, care a generat suspendarea judecării, a fost soluționat irevocabil.

Această cerere de redeschidere a dezbaterilor devine validă în raport cu dobândirea calității de moștenitor testamentar a fostului mandatar al reclamantei recurente, în baza unui testament încheiat la data de 12.07.1999, care a stat la baza emiterii certificatului de moștenitor, acesta din urmă consolidând retroactiv calitatea de continuator al persoanei defuncte pentru fostul mandatar al reclamantei, respectiv cea de moștenitor testamentar.

Sub toate aceste aspecte, Curtea va respinge cererea de constatare a perimării recursului de față, ca neîntemeiată.

Sub aspectul fondului recursului de față, Curtea constată că, în cauză, nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod de procedură civilă, hotărârea atacată fiind temeinică și legală.

Astfel, motivul de recurs legat de neevaluarea de către instanță a efectelor Decretului nr. 92/1950 prin care au fost naționalizate imobilele în litigiu cu privire la terenurile aferente construcțiilor în discuție, nu este întemeiat, întrucât, în cauză, instanțele au statuat că, art. IV din Decretul nr. 92/1950 definește noțiunea de „imobil”, acesta cuprinzând atât construcția, cât și terenul aferent, inclusiv instalațiile aferente cu întreg utilajul, pentru întreținerea imobilului.

În alte cuvinte, recurentul nu poate susține că, prin actul naționalizării, au fost trecute în proprietatea statului doar construcțiile, nu și terenurile aferente acestora.

Mai mult, instanțele au reținut că, terenurile în discuție au fost chiar individualizate în anul 1947, CF col._ A., nr. top 924 – de 1183 mp fiind preluat și parcelat în cartea funciară individuală_ A., fiecărui apartament fiindu-i atașată o parcelă de teren aferent, fapt ce rezultă din documentația/evoluția înscrierilor de carte funciară.

De asemenea, instanțele au explicat și respins susținerile recurentei relative la neconcordanțele derivate din situațiunea administrativă a imobilelor, stabilind că, fosta stradă Petofi nr. 16 a devenit ., ca urmare a schimbării administrative a numelui străzii, fără efecte juridice asupra situațiunii reale a imobilului, neconcordanțele pretinse nefiind „de fond”, adică reale, de natură a produce consecințe juridice în planul dreptului.

Nu în ultimul rând, pentru întreg demersul procesual pendinte, faptul că cererea de retrocedare formulată de reclamanta inițială în cauză, în baza legii speciale arătate, a fost respinsă pe cale judiciară, în mod irevocabil, prin decizia Curții de Apel Timișoara nr. 5152/2000.

Sub toate aceste aspecte, Curtea constată că, niciunul dintre motivele de recurs invocate nu poate fi validat de Curte, cu consecința admiterii acestui recurs, instanțele analizând litigiul în raport cu dispozițiile Decretului nr. 92/1950, Decretului nr. 115/1938, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 112/1995, ținând cont și de hotărârile judecătorești irevocabile, cu incidență asupra acestui litigiu, a căror putere și autoritate nu poate fi repusă în discuție la nesfârșit.

Esențială este și împrejurarea că, în speță, este vorba de terenuri de sub construcții, astfel că, preluarea fiecărei construcții s-a realizat concomitent cu preluarea cotei-părți de teren aferent fiecărui apartament, aspect sub care decizia nr. 2210/10.09.2001 a Curții de Apel Timișoara este edificatoare, acesteia adăugându-i-se împrejurarea că la data naționalizării imobilul era deja apartamentat (1947).

În alte cuvinte, apartamentele (nr. 1-17) construcții nu puteau fi separate de terenul aferent lor, prin firea lucrurilor, fiind vorba, în principal de terenul pe care se află construcția, casa scărilor, ., respectiv elemente inseparabile, care țin de un mod de folosință indiviz forțat.

Totodată, prin Decizia civilă nr. 4320/20.12.2005 Curtea de Apel Timișoara a respins recursul reclamantei I. A. împotriva deciziei civile nr. 2559/15.11.2004, prin care reclamanta a solicitat constatarea nulități absolute a Ordinelor emise de Prefectura A., cât privește terenurile atribuite pârâților cumpărători ai apartamentelor în discuție, cu consecința respingerii și a petitului privind radierea înscrierii dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcțiilor dobândite prin cumpărare de către acești pârâți.

Nici efectele acestei hotărâri irevocabile nu pot fi înlăturate prin acest demers procedural al reclamantei în cauză.

Semnificativă este și decizia civilă nr. 4320/20.12.2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, prin care a fost respins recursul reclamantei I. A. (filele 260-266 dosar) pentru radierea dreptului de proprietate al pârâtelor P., B. și Ș. asupra terenurilor din CF_.

La fel, prin decizia civilă nr. 2856/27.11.2002 Curtea de Apel Timișoara a respins recursul reclamantei I. A. împotriva deciziei civile nr. 227/3.04.2002, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr. 532/2002, care a formulat o acțiune de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de către pârâții persoane fizice, chiriași ai apartamentelor din litigiu și . L. A., reținându-se cu autoritate de lucru judecat că apartamentele construcții în discuție au fost naționalizate împreună cu terenul aferent (fila 55 dosar fond).

Pe cale de consecință, Curtea constată că recurentul urmărește, prin prezentul demers procedural, să înfrângă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești evocate mai sus, prin care s-a statuat că:

• actul naționalizării săvârșit în baza Decretului nr. 92/1950 a vizat atât

apartamentele (construcții), cât și terenul aferent lor;

• ordinele de atribuire a terenurilor, emise de Prefect sunt legale, în

raport cu Legea nr. 18/1991;

• contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu cumpărătorii persoane

fizice sunt legale, neputându-se susține că s-a vândut „bunul altuia”, cu privire la terenurile aferente construcțiilor înstrăinate (decizia civilă nr. 2856/27.11.2002 a Curții de Apel Timișoara – filele 53-56 dosar fond);

• cererea de retrocedare a imobilului formulată de fostul proprietar –

reclamanta I. A. a fost respinsă, în condițiile legii speciale.

Cât privește invocarea puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 2403/07.10.2002, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 5600/C/2002, de către reclamantul moștenitor testamentar al defunctei A. I., prin concluziile scrise depuse în data de 7 octombrie 2014, Curtea constată că, prin hotărârea judecătorească evocată, instanța a verificat măsura în care Încheierile de carte funciară, săvârșite în baza deciziei civile nr. 181/2001 a Tribunalului A. corespund dispozitivului respectivei decizii a Tribunalului A., context în care Curtea apreciază că cererea de intabulare a dreptului de proprietate asupra terenului aferent apartamentului nr. 7/b, proprietatea intimaților B. Ș. și B. Banat apare ca prematur formulată, ținând cont că în legătură cu imobilul situat în A., ., petenta (I. A.) a declanșat procedura de drept comun a restituirii imobilului și rectificării mențiunilor de carte funciară, urmând ca titlul intimaților să fie înscris după rămânerea irevocabilă a hotărârii ce se va pronunța în cauza de drept comun.

În alte cuvinte, Curtea a pus în acord înscrisurile de carte funciară efectuate în baza deciziei nr. 181/2001 a Tribunalului A. cu dispozitivul acestei decizii, elocvent pentru data la care s-a săvârșit judecata (octombrie 2002).

Litigiile ulterioare, însă, nu au validat situația reclamată de reclamantul I. A., în sensul că terenul de 1183 mp – CF nr._ A. nu ar fi fost naționalizat și intrat, astfel, în proprietatea Statului Român, ci dimpotrivă, astfel cum rezultă din hotărârile judecătorești analizate în cuprinsul prezentei.

Așa fiind, în baza art. 312 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge

recursul, ca nefondat.

Văzând și art. 274 Cod de procedură civilă, Curtea va obliga recurentul I. A. să plătească intimaților pârâți Colțeu A. M. și Colțeu V. suma de 800 lei cheltuieli de judecată în recurs.

De asemenea, același recurent va fi obligat să plătească intimatului Gonțan V. suma de 400 lei cheltuieli de judecată, intimatei T. L. suma de 595 lei cheltuieli de judecată, intimatei S. I. suma de 595 lei cheltuieli de judecată, în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge excepția perimării recursului, obiect al dosarului nr._ al Curții de Apel Timișoara, ca neîntemeiată.

Respinge recursul reclamantei I. A., continuat prin moștenitorul testamentar I. A. împotriva deciziei civile nr. 20/A/23.01.2003, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr. 5121/2002, ca nefondat.

Obligă recurentul I. A. să plătească intimaților pârâți Colțeu A. M. și Colțeu V. suma de 800 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Obligă același recurent să plătească intimatului Gonțan V. suma de 400 lei cheltuieli de judecată, intimatei T. L. suma de 595 lei cheltuieli de judecată, intimatei S. I. suma de 595 lei cheltuieli de judecată, în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 07.10.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Prof.Univ.Dr. L. B. E. N. C. P.

GREFIER,

D. B.

Red.LB/09.10.2014

Tehnored.DB/09.10.2014

Ex. 2