Obligaţie de a face. Decizia nr. 783/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 783/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 2323/208/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator date 2928
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.783
Ședința publică de la 9 octombrie 2014
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
JUDECĂTOR: M. G.
GREFIER: S. C.
Pe rol se află judecarea recursului formulat de recurenții reclamanți T. B. M. și T. C. împotriva Deciziei civile nr.38 din 24.02.2014 pronunțată de Tribunalul C.-S., în contradictoriu cu pârâții intimați C. G. jr., C. A. I., C. G. senior, C. M. și cu intervenientul intimat S. G., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat N. D. pentru reclamanții recurenți T. B. M. (lipsă) și T. C. (lipsă), avocat L. C. pentru pârâții intimați C. G. jr. (lipsă), C. A. I. (lipsă), C. G. senior (lipsă) și C. M. (lipsă), nefiind prezent intervenientul intimat S. G..
Procedura de citare legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocat N. D. pentru reclamanții recurenți, depune dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente recursului declarat, în sumă de 12 lei.
Nefiind formulate alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, criticând decizia recurată prin aceea că tribunalul în mod greșit reține că mai există o cale de acces, deși în realitate nu există. Susține că singura cale de acces are o lățime de 1 metru și este practicabilă doar cu piciorul, realitate pe care și cercetarea la fața locului a pus-o în evidență. De asemenea, susține că expertul C. menționează că porțiunea de drum este în continuarea acestei servituți. Referitor la cheltuielile de judecată, arată că înțelege să le solicite pe cale separată.
Avocat L. C., pentru pârâții intimați, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, apreciind că recursul nu se încadrează în dispozițiile art. 304 Cod pr.civ. invocat ca temei de drept, iar primele două instanțe în mod corect au stabilit că nu este vorba de un loc înfundat, sens în care invocă expertiza efectuată în anul 2010 și faptul că s-a creat o servitute de trecere pentru recurenți, atât cu piciorul cât și cu autoturismul, deschiderea la drumul public fiind de 4 metri. Arată însă că doamna expert nu prezintă această situație. În plus, invocă faptul că hotărârile anterioare nu au fost atacate sub aspectul servituții de trecere (din 2008), abia în 2010 s-a formulat noua cerere. Invederează că pârâții au depus o expertiză extrajudiciară pentru a-și susține punctul de vedere, în sensul că întreaga proprietate este în continuă mișcare, situație în care s-a impus ridicarea unor ziduri de consolidare. Depune 2 planșe foto cu susținerea că acestea se coroborează cu concluziile expertizei și reflectă situația în teren.
În replică, reprezentanta reclamanților recurenți susține că nu există o deschidere de 4 metri, ci de 1 metru, că nu cunoaște când au fost efectuate cele 2 fotografii depuse azi la dosar, întrucât atunci când s-a efectuat cercetarea la fața locului situația în teren nu se prezenta astfel cum rezultă din fotografiile depuse, iar ceea ce se vede este servitutea și calea de acces cu piciorul, care este de 1 metru.
În completarea concluziilor sale, reprezentanta pârâților intimați, avocat L. C., solicită coroborarea fotografiilor cu expertiza întocmită.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr.38 din 24.02.2014 pronunțată de Tribunalul C.-S. a fost respins apelul declarat de apelanții T. B. M. și T. C. împotriva sentinței civile nr.2532/30.09.2013, pronunțată de Judecătoria Caransebeș.
Au fost obligați apelanții să plătească intimaților C. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș, la data de 28.06.2010, sub nr._, reclamanții T. B.-M. și T. C. au chemat în judecată pe pârâții C. G. senior, C. M., C. G. junior și C. A., solicitând instanțe ca, prin sentința ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților să le permită accesul cu vehiculul pe drumul existent și blocat de aceștia, singura cale de acces la terenul reclamanților nr. top 346/b/1/1/1 din CF nr. 1696 Pecinișca și nr. top 346/b/1/2/1 din CF 1695 Pecinișca.
Au solicitat totodată, întrucât pârâții au blocat drumul, construind porți din fier de-a latul acestuia, și obligarea acestora la demolarea construcțiilor respective, sau, în caz de refuz, autorizarea reclamanților la efectuarea demolărilor, pe cheltuiala pârâților.
De asemenea, au solicitat ca, în cazul în care se va efectua în cauză o expertiză din care să rezulte că drumul de acces existent străbate o parte din terenul proprietatea pârâților, să se stabilească o servitute de trecere cu vehiculul, având o lățime de 4 metri, până la drumul public, cu autorizarea reclamanților să solicite, în baza sentinței, intabularea în CF, în varianta admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, au arătat că sunt proprietarii tabulari, prin cumpărare, din anul 2004, asupra terenurilor înscrise în CF nr.1695 Pecinișca nr. top 346/b/1/2/1 Cron Mutului de 635 mp și CF nr.1696 Pecinișca nr. top 346/1/1/1 Cron Mutului de 644 mp alăturate.
Aceste terenuri au ca singură cale de acces la drumul public drumul în speță, amenajat pentru vehicule în anul 1965 de antecesorii reclamanților, care le-au vândut aceste terenuri, aceștia nefiind niciodată tulburați în accesul la terenurile lor pe acest drum.
În urmă cu aproximativ o lună înainte de data introducerii prezentei acțiuni, pârâții C. nu le-au tulburat accesul spre proprietatea lor, pe acest drum. Ba mai mult, în urmă cu 5 ani reclamanții au contribuit financiar împreună cu pârâții la ridicarea unui zid de sprijin care să împiedice surparea terenului de pe proprietatea pârâților, peste drumul reclamanților.
Au mai arătat că, în prezent, pârâții au blocat calea de acces a reclamanților la drumul public, construind porți din fier de-a latul, la o distanță de aproximativ 5-6 metri de drumul public.
Pentru termenul de judecată din 14.02.2013, reclamanții T. C. și T. B.-M. au formulat precizare de acțiune, prin care au învederat instanței că înțeleg să se judece în cauză cu numiții:C. G. și soția C. A.-I., C. G. și soția C. M., toți fiind proprietari titulari ai imobilului înscris în CF nr._ Băile-Herculane, nr. top. 335/A, în suprafață de 2676 mp.
Prin sentința civilă nr.2532/30.09.2013, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Caransebeș a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții T. B.-M. și T. C. în contradictoriu cu pârâții C. G. senior, C. M., C. G. junior, C. A., pentru servitute de trecere și obligația de a face; a obligat reclamanții să plătească pârâților 800 lei cheltuieli de judecată; a respins cererea reclamanților pentru cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții T. B. M. și C. sunt proprietari tabulari ai imobilului înscris în CF_ Băile Herculane, în cotă de 1/1 părți. Imobilul a fost dobândit în anul 2004 prin contract de vânzare-cumpărare.
În anul 2008, deci la 4 ani după ce reclamanții au devenit proprietari, aceștia au constatat că nu au cale de acces la drumul public și au formulat o acțiune civilă pentru instituirea unei servituți de trecere asupra imobilului ce aparține numitului S. P.. Prin sentința civilă nr.1431/2010 (irevocabilă prin respingerea căii de atac a recursului), Judecătoria Caransebeș a admis acțiunea celor doi și a instituit o servitute de trecere asupra fondului aservit a lui S. P., pe o lățime de 4 metri și lungime de 25 metri.
În anul 2010 reclamanții au formulat cererea de față, solicitând de data aceasta instituirea unei alte servituți de trecere pe terenul proprietatea pârâților, referindu-se la o servitute de trecere cu vehiculul.
Atât terenul reclamanților, cât și terenul pârâților au fost identificate de către expertul tehnic inginer C. E., care, în cuprinsul raportului de expertiză, a arătat că se dorește o servitute de trecere cu lățime de 3 metri și lungime de 26 metri, ceea ce comparativ cu servitutea pe care au obținut-o deja prin sentința civilă nr.1431/2010 este aproape de similitudine. Reclamanții au motivat că au promovat acțiunea de față întrucât în anul 2010 pârâții C. le-au închis drumul de acces la calea publică prin ridicarea unor construcții și mutarea unor porți metalice. În ceea ce-i privește pe pârâți, din probe rezultă că într-adevăr aceste construcții au fost edificate și drumul a fost închis, dar lucrările s-au executat pe terenul pârâților și în baza autorizației de construire emisă la 19.08.2010. Atât constatările expertului tehnic cât și susținerile părților au fost verificate și de către instanța de judecată cu prilejul cercetării locale efectuate în cauză și consemnate în procesul-verbal de la filele 163-164 dosar.
Aceasta fiind starea de fapt, instanța a respins acțiunea de față întrucât în favoarea reclamanților a fost deja instituit un drept de servitute de trecere în condiții similare celor pe care le solicită în prezent, singurul lucru pe care aceștia l-ar avea eventual de făcut este să-și amenajeze și să-și îngrijească acel drum, astfel încât să poată fi utilizat și pentru mașini. Dacă acest lucru nu este posibil, or nu se dorește a fi făcut, reclamanții mai au la îndemână o altă posibilitate, identificată atât de către expertul tehnic, cât și de instanță în momentul efectuării cercetării locale, aceea de a-și amenaja propria lor cale de acces, chiar dacă aceasta impune anumite costuri.
Împotriva sentinței civile nr.2532/30.09.2013, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr._, au declarat recurs reclamanții T.-B. M. și T. C., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii lor, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, au arătat că sentința recurată este nelegală conform art.304 pct.9 Cod procedură civilă – hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Instanța de fond face o gravă confuzie între servitutea stabilită prin sentința civilă nr.1431/2010, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr._, care s-a instituit pe terenul proprietatea numitului S. P., și cea din prezentul dosar.
Atât din expertiză, cât și din suplimentul la expertiză, servitutea de trecere care face obiectul prezentului dosar este în continuarea traseului servituții de trecere de pe terenul numitului S. P..
În consecință, nu este un drept de servitute de trecere în condiții similare celor pe care le solicită în prezent, cum în mod cu totul greșit a reținut prima instanță, este un drept de servitute de trecere în continuarea traseului servituții de trecere de pe terenul numitului S. P., deoarece terenul proprietatea reclamanților este în continuare un loc înfundat și nu au acces la el.
După cum rezultă din înscrisurile de la dosar, la data achiziționării terenului de către reclamanți, în anul 2004, accesul spre terenul acestora se făcea chiar pe porțiunea de teren asupra căruia solicită instituirea unui drept de servitute de trecere. Mai mult, accesul spre terenul reclamanților s-a făcut dintotdeauna pe această porțiune de teren, conform martorilor audiați în cauză, astfel că într-un caz contrar nu ar fi cumpărat acest teren și nu ar fi făcut investiții financiare doar pentru a ajunge la terenul lor pe o cărare accesibilă doar cu piciorul.
Au mai arătat că, atât instanța de fond, cu ocazia cercetării la fața locului, cât și expertiza tehnică efectuată în cauză au reținut că poteca practicabilă doar cu piciorul, la care fac referire pârâții, prezintă o diferență de nivel dintre . punctelor G și H și C și F și drumul de acces de +2 m pe verticală, ceea ce la un traseu cu lungimea de 13 m duce la o pantă longitudinală de 15%. Această potecă, datorită înclinației mari, nu numai că prezintă grave inconveniente, dar este și periculoasă, spre diferență de calea de acces asupra căreia solicită instituirea unui drept de servitute, care are o înclinație de 1,9 %.
În drept, au invocat dispozițiile art.304 pct.a Cod procedură civilă.
În cauză au formulat întâmpinare față de cererea de recurs intimații-pârâți C. G., C. G. jr., C. M. și C. A. I., solicitând respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării, au arătat că recurenții-reclamanți menționează în motivarea cererii de recurs faptul că noua cale de acces pe care o solicită este un teren afectat de construcțiile intimaților-pârâți și că autorizația de construire în baza căreia s-au făcut acele construcții ar fi ulterioară introducerii acțiunii.
Au mai arătat că au edificat construcții pe terenul proprietatea lor în condiții total legale, demersurile făcute de ei în vederea obținerii autorizației de construire fiind anterioare oricărei acțiuni formulate de recurenții-reclamanți, certificatul de urbanism privind împrejmuirea terenului fiind eliberat la data de 4.05.2010.
Referitor la gradul de înclinație pe care îl are terenul pe care recurenții-reclamanți au deja instituită o servitute de trecere, au arătat că în mod temeinic instanța de fond a constatat, confirmat și prin cercetarea locală, faptul că întreg terenul din zonă se află pe plan înclinat, fiecare dintre proprietari executându-și lucrări de terasare/îndiguire.
În cauză a formulat întâmpinare față de cererea de recurs și intimatul-intervenient în nume propriu S. G., solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat, întrucât în favoarea recurenților-reclamanți a fost deja instituit un drept de servitute de trecere în condiții similare celor pe care le solicită în prezent.
La termenul de judecată din 24.02.2014, după punerea în discuția părților, calea de atac declarată în cauză a fost recalificată drept apel, prin raportare la art.2821 Cod procedură civilă, avându-se în vedere obiectul neevaluabil în bani.
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate, Tribunalul a reținut că în conformitate cu art.616 Cod civil, proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, iar conform art.618 cod civil trebuie a se alege trecerea prin locul care ar pricinui o mai puțină pagubă celui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă.
Din aceste reglementări legale rezultă că ori de câte ori locul are ieșire la calea publică, pe un drum impracticabil, dar care poate deveni practicabil prin efectuarea unor cheltuieli, nu poate fi stabilită o servitute. Împrejurarea că drumul de acces prezintă dificultăți de amenajare nu conferă dreptul de a se crea un alt drum de trecere.
Concluziile expertizei tehnice topografice efectuate în cauză relevă că reclamanții au posibilitatea de acces, doar cu piciorul, din . marcat pe plan între punctele H-C-F-G, în lungime de 13 m, traseu care nu afectează terenul pârâților. De asemenea, poate fi amenajat un acces pentru autovehicule din . la punctele de acces H și G de pe plan spre imobilul reclamanților, dar diferența de nivel dintre aceste puncte și terenul reclamanților necesită realizarea unui volum mare de lucrări de terasamente, ziduri de sprijin etc.
Concluzionând, terenul reclamanților nu se încadrează în prevederile art.616 Cod civil, întrucât există posibilitatea amenajării unei căi de acces la drumul public, chiar dacă mai costisitoare, din această perspectivă soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.
Raportat la considerentele arătate, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, a respins apelul declarat de apelanții T. B. M. și T. C. împotriva sentinței civile nr.2532/30.09.2013, pronunțată de Judecătoria Caransebeș.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, a obligat apelanții să plătească intimaților C. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva Deciziei civile nr.38 din 24.02.2014 pronunțată de Tribunalul C.-S. au declarat recurs reclamanți T. B. M. și T. C. solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și a acțiunii civile formulate.
În motivarea recursului au arătat că hotărârea recurată este nelegală conf.art.304 pct 9 C. - hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Instanța de apel a motivat foarte sumar hotărârea reținând în două fraze că, terenul nostru nu se încadrează în prevederile art-616 C.Civ., întrucât există posibilitatea amenajării unei căii de acces la drumul public, chiar dacă costisitoare, iar din această perspectivă sentința primei instanțe este temeinică și legală.
Cele reținute atât de instanța de fond cât și cea de apel, sunt în totală contradicție cu probele administrate în dosar.
Astfel, din concluziile suplimentului la raportul de expertiză topografică realizat în cauză de expet C. E., rezultă foarte clar că „imobilul reclamanților este un loc înfundat și accesul cu mijloace auto, cu costuri minime, se poate realiza doar prin terenul pârâților, pe traseul propus în raportul de expertiză tehnică".
Prin loc înfundat se înțelege acel teren care nu are ieșire la calea publică, textul art.616 C.Civ. referindu-se la imposibilitatea absolută de a ieși la calea publică, dar el își găsește aplicarea și în situația în care există o altă cale de acces, care însă prezintă grave inconveniente sau este periculoasă.
Varianta reținută de instanța de apel în sensul amenajării unui drum de acces de la punctele H și G de pe plan nu numai că prezintă grave inconveniente, dar este și periculoasă având în vedere gradul de înclinație al pantei de 15%, fapt ce a fost ignorat complet de către ambele instanțe, fără nici o motivare.
După cum rezultă din probele administrate în dosar, in anul 2004, când au achiziționat terenul, accesul spre terenul reclamanților se făcea chiar pe terenul asupra căruia solicită instituirea unui drept de servitute. Ba mai mult, accesul spre terenul reclamanților s-a făcut dintotdeauna pe această cale de acces.
Recurenții au arătat că au depus la dosar un deviz estimativ privind costul unor lucrări de terasamente si o asemene lucrare costa mai mult ca terenul pe care-l au in proprietate.
Prin întâmpinare, intimații au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Examinând legalitatea deciziei atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 C.pr.civ., curtea de apel consideră că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Recurenții reclamanți și-au întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ.
Curtea constată că prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat stabilirea unei servituți de trecere cu vehicul pe o lățime de 4 m, până la drumul public, invocând dispozițiile art.616 și urm. din vechiul C.civ.
Conform acestui text de lege, proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.
În teoria și practica judiciară s-a reținut că sintagma "loc înfundat" cuprinsă în textul art. 616 C.civ. desemnează ideea existenței unui teren care, fiind mărginit de terenurile altor proprietari, nu are o ieșire la drumul public, aceste împrejurări, fiind chestiuni de fapt urmând a se aprecia de către judecător, în concordanță cu principiul echității. Textul art.616 C.civ. nu conferă un drept de trecere dacă, faptic, înfundătura nu există.
Totodată, noțiunea de loc înfundat a fost interpretată în sensul că ea include în sfera sa și situațiile în care, deși nu e vorba de o imposibilitate absolută de a ieși la calea publică, calea de acces existentă la drumul public este periculoasă sau prezintă inconveniente grave, acestea fiind împrejurări de fapt ce se apreciază de către judecător, tot în acord cu principiul echității.
Dacă însă calea periculoasă sau care prezintă alte inconveniente poate deveni practicabilă cu cheltuieli (chiar dacă sunt mai mari decât cele pentru amenajarea servituții) din partea proprietarului, terenul nu mai are caracter de loc înfundat. Din considerente de echitate, judecătorul trebuie să țină seama în egală măsură de interesul proprietarului care solicită exercitarea dreptului de trecere și de interesul proprietarului pe al cărui teren se exercită acest drept.
Recurenții reclamanți au criticat decizia de apel prin prisma stabilirii situației de fapt, respectiv dacă terenul reclamanților este loc înfundat sau nu, după distincțiile mai sus menționate. Însă stabilirea corectă a stării de fapt depinde exclusiv de instanțele fondului și scapă controlului de legalitate, în condițiile reglementate de art. 304 C.proc.civ. Cu alte cuvinte, toate motivele de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a deciziei de apel intră sub incidența pct. 10 și 11 ale art. 304 C.proc.civ., în prezent abrogate, astfel, încât ele nu mai pot fi supuse cenzurii instanței de recurs.
Așadar în cadrul recursului formulat împotriva deciziei pronunțate în apel nu mai pot fi invocate nici un fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C.proc.civ., instanța de recurs fiind ținută să se raporteze la starea de fapt stabilită de primele două instanțe, fără reanalizarea probelor deja administrate.
Având în vedere situația de fapt stabilită de instanța de apel pe baza concluziilor din suplimentul de expertiză tehnică întocmit în fața judecătoriei și depus la termenul din 18.02.2013 (f.187 din dosarul primei instanțe), Curtea constată că tribunalul a aplicat corect dispozițiile din codul civil referitoare la instituirea servituții de trecere, respectiv art.616 din vechiul cod civil, astfel încât nu este incident motivul de modificare prev. de art.304 pct.9 C.pr.civ.
Pentru motivele mai sus arătate, Curtea constată că motivele de recurs invocate de reclamanți nu sunt fondate și, conform art. 312 alin.1 C.pr.civ., va respinge recursul formulat împotriva Deciziei civile nr.38 din 24.02.2014 pronunțată de Tribunalul C.-S..
În baza art.316 rap. la art.298 și 274 C.pr.civ. va obliga recurenții să plătească intimatului C. G. suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat conform chitanței de la fila 12 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul formulat de recurenții reclamanți T. B. M. și T. C. împotriva Deciziei civile nr.38 din 24.02.2014 pronunțată de Tribunalul C.-S..
Obligă recurenții să plătească intimatului C. G. suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. M. G. A.-M. N.
GREFIER,
S. C.
Red. AMN/23.10.2014
Tehnored. ..2014
Prima instanță, Judecătoria Caransebeș, judecător A. M.
Instanța de apel, Tribunalul C.-S., judecători R. L. M., A. C.
| ← Cereri. Decizia nr. 782/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Grăniţuire. Decizia nr. 402/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
