Acţiune în constatare. Decizia nr. 206/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 206/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 206/2015

ROMÂNIAoperator 2829

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 206

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2015

PREȘEDINTE: A.-M. N.

JUDECĂTOR: C. P.

GREFIER: A. B.

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de pârâta P. R. Unită cu R. Greco-Catolică Mercina împotriva sentinței civile nr. 1296/30.10.2014, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantele intimate E. O. a Caransebeșului și P. O. R. Mercina, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat avocat S. A., pentru pârâta apelantă, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că s-a depus prin registratură, de către reclamanta intimată E. O. a Caransebeșului, atât delegația de reprezentare de care făcea vorbire la termenul de judecată anterior, cât și note de ședință prin care arată valoarea obiectului litigiului ca fiind sub 1 milion de lei și note scrise.

Reprezentantul apelantei arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză, situație în care instanța acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului și anularea hotărârii atacate raportat la art.153 NCPC, întrucât apelanta nu a fost legal citată, arătând că cei care au primit citațiile nu sunt reprezentanții bisericii, reprezentantul bisericii este cel indicat prin notele scrise depuse la dosar acum două termene și trimiterea cauzei spre rejudecare, fără cheltuieli de judecată.

În subsidiar, solicită admiterea apelului și respingerea acțiunii ca urmare a admiterii excepției lipsei calități procesuale active și a excepției inadmisibilității acțiunii.

CURTEA

Deliberând asupra apelului de față reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1296/30.10.2014, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamanta E. O. a Caransebeșului și P. O. R. Mercina în contradictoriu cu pârâta P. R. Unită cu R. Greco-Catolică Mercina, s-a stabilit dreptul de proprietate pe seama Parohiei O. R. Mercina asupra locașului de cult din ., înscris în CF nr._ Vărădia (provenită din conversia de pe fila CF 1348 Mercina), reprezentând teren intravilan în S de 1457 mp, cu nr. top 2356, fostă biserică greco-catolică cu nr. cad, CI, imobil situat în . înscrierea în CF a dreptului reclamantelor de proprietate.

A fost obligată pârâta P. R. Unită cu R. Greco-Catolică Mercina să lase în deplină proprietate și posesie imobilul înscris în CF nr. 1348 Mercina), reprezentând teren intravilan în S de 1457 mp, cu nr. top 2356, fostă biserică greco-catolică cu nr. cad, CI, imobil situat în .;

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S. la data de 28.08.2014 sub nr._, reclamantele E. O. a Caransebeșului și P. O. R. Mercina au chemat în judecată pe pârâta P. R. Unită cu R. Greco-Catolică Mercina, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună stabilirea dreptului de proprietate pe seama Parohiei O. R. Mercina supra locașului de cult din ., înscris în CF nr._ Vărădia (provenită din conversia de pe fila CF 1348 Mercina), reprezentând teren intravilan în S de 1457 mp, cu nr. top 2356, fostă biserică greco-catolică cu nr. cad, CI, imobil situat în . și să se dispună înscrierea în CF a dreptului reclamantelor de proprietate;

În motivarea cererii, reclamantele au susținut că parohia ortodoxă Mercina are un număr de 304 credincioși ortodocși și nici un credincios greco-catolic, iar conform tabelelor întocmite și semnate de credincioși, aceștia și-au exprimat dorința de a rămâne în comunitatea ortodoxă. Mai mult între anii 1972 - 2013 s-au făcut lucrări de restaurare a bisericii în valoare 210.607 lei. La 13 aprilie 2006 s-a făcut un proces verbal de conciliere, însă nu s-a ținut seama de voința credincioșilor fiind astfel lovit de nulitate absolută.

Astfel, reclamantele susțin, că potrivit Decretului Lege 126/1990, cu modificările ulterioare, diferendele dintre cele două biserici se soluționează în conformitate cu prevederile speciale, respectiv, ținând seama de dorința credincioșilor. Ca atare lăcașurile și casele parohiale, potrivit prevederilor legii speciale nu se soluționează litigios pe calea dreptului comun ci doar potrivit acestor reglementări speciale. Mai mult, prin tabelul anexat prezentei, arată dorința credincioșilor care sunt ortodocși, foști greco-catolici, urmași ai celor care au construit biserica și care nu mai doresc să revină la greco-catolicism. Aceste persoane au semnat sub identitate acest tabel manifestându-și dorința de a rămâne în cultul ortodox și implicit de a folosi în continuare acest locaș de cult, conform legii speciale, mai sus menționate.

În extrasul de carte funciară, este intabulat dreptul de proprietate al bisericii din Mercina pe seama fondului parohial unit. Prin acțiune s-a căutat eludarea tuturor prevederilor legale care sunt stipulate în legile speciale de restituire a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale, simpla înscriere în CF nu poate să înlocuiască dispozițiile imperative ale legilor speciale în materie. Prin art. 37 al decretului 177/1948, abuziv Statul a dispus desființarea cultului greco-catolic și trecerea locașurilor de cult pe seama cultului ortodox, recunoscut de lege. Prin Decretul Lege 9/1989 a fost recunoscut cultul greco-catolic iar prin Decretul Lege 196/1990, ca lege specială, unică în materie, s-a stabilit că situația locașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut bisericii unite cu R. va fi clarificată ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri.

În mod just, instanțele de judecată din România au reținut că a da o altă interpretare dispozițiilor art. 37 din decretul 177/1948 și art. 1 din Decretul Lege 196/1990, prin care biserica unită cu R. este recunoscută oficial, ar putea aduce atingere unui drept fundamental al majorității credincioșilor care nu putea fi restrâns decât în condițiile art. 53 din Constituția României, revizuită în anul 2003, acela potrivit căruia locașul de cult are un regim juridic special, revenind de drept majorității credincioșilor. Nu se poate susține că "de iure" bunurile revendicate nu au ieșit niciodată din proprietatea Bisericii Greco-Catolice, conform art. 17 din Decretul Lege 115/1938. Reclamata a pierdut proprietatea prin acte normative statale, proprietatea revenind de drept bisericii ortodoxe care îl folosește de peste 76 de ani. Neînscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară nu poate avea efecte mai mari decât un act normativ și o folosință ortodoxă îndelungată, până în ziua de azi.

Restituirea locașurilor de cult se face ținând seama numai de cadrul legilor speciale, și nu profitând artificial de o neglijență de neintabulare.

Într-un Stat democratic în care se reclamă dreptul la proprietate, trebuie să se țină cont și de principiul majorității, sau de dreptul la libertate religioasă. Aceste situații au fost reglementate prin diferite hotărâri ale ICCJ, precum și de Curtea Constituțională. Se pune deopotrivă în discuție argumentația istorică, dar istoria poporului și a bisericii nu începe în anul 1990. Faptele petrecute în anul 1700 nu probează tot o realitate a istoriei, când tot prin oprimare libertatea religioasă a fost periclitată și bunurile au fost trecute în altă proprietate.

Legiuitorul a reglementat în mod distinct situația juridică a lăcașurilor de cult și caselor parohiale care au aparținut Bisericii Greco-Catolice și au fost preluate de Biserica O. R., reglementând prin art. 3 alin. 1 a Decretului Lege 126/1990 o procedură specială de restituire a acestor imobile. Conform textului legal menționat, situația juridică a acestor imobile se va stabili de către o comisie mixtă formați de către reprezentanți clericali ai celor două culte religioase care va ține seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri. Dacă comisia nu ajunge la niciun rezultat, partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiții potrivit dreptului comun. Cât privește casele parohiale și lăcașele de cult legiuitorul a reglementat o procedură specială de restituire, respectiv a dispus a se avea în vedere dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri.

De acest criteriu trebuie să țină seama atât comisia mixtă cât și instanța de judecată dacă părțile ajung să apeleze la acțiunea în justiție conform art. 3 alin 2 (decizia nr. 3365/2012 Secția I civilă ICCJ, pag 12-13). Raționamentul legiuitorului care a stabilit drept criteriu dorința credincioșilor, pornește de la realitățile socio-istorice din prezent și are în vedere respectarea principiului securității raporturilor juridice. Astfel, dacă la momentul preluării acestor imobile, ponderea credincioșilor greco-catolici era considerabilă, în prezent această stare de lucruri s-a schimbat în țară. Pe de altă parte apartenența religioasă, născute după 1948 este ortodoxă și potrivit documentelor probă depuse la dosar nu dorește schimbarea confesiunii. După recunoașterea oficială a Bisericii Greco-Catolice, majoritatea credincioșilor greco-catolici au rămas la cultul ortodox.

Analizând constituționalitatea art. 3 din Decretul nr. 126/1990 cu referire la criteriul voinței credincioșilor în retrocedarea lăcașelor de cult, Curtea Constituțională a reținut că democrația „presupune și aplicarea principiului majorității, dar din ultima parte a art. 3, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri rezultă chiar aplicarea acestui principiu prin instituirea unui criteriu social, acela al opțiunii majorității enoriașilor" și că în condițiile în care, în aceeași comunitate locală există credincioși ortodocși și greco-catolici, criteriul social al majorității pentru determinarea destinației lăcașurilor de cult și a caselor parohiale corespunde principiului democratic al determinării folosinței religioase a acestui bun, în funcție de voința majoritară a celor care sunt beneficiarii acestei folosințe"( deciziile nr. 23/1993 și nr.49/1995 ale Curții Constituționale).

Faptul că prin Decretul-Lege nr. 9/1989 a fost recunoscută oficial Biserica R. Unită cu R. (Greco-Catolică), urmare a abrogării Decretului nr. 358/1948, nu în înseamnă că a renăscut în patrimoniul acesteia vechiul drept de proprietate, câtă vreme reconstituirea proprietății este supusă unei anumite proceduri reprezentată de dispozițiile Decretului Lege nr. 126/1990, cu modificările ulterioare.

Existența unui bun actual în patrimoniul unei persoane este în afară oricărui dubiu dacă, printr-o hotărâre definitivă și executorie instanțele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului ( par. 140 din hotărârea pilot, cauza A. ș.a. contra României).

De asemenea, transformarea într-o valoare patrimonială în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, a interesului patrimonial ce a rezulta din simpla constatare a ilegalității preluării bunului de către stat este condiționată de întrunirea de către partea interesată a cerințelor legate în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație (în speță, O.G. nr. 126/1990 cu modificările ulterioare), astfel cum rezultă din aceeași hotărâre CEDO pronunțată în cauza A. (par. 142).

În drept reclamantele au invocat disp. art. 3 DL 126/1990, art. 887 și 888 Cod Civil.

Tribunalul a constatat existența a două acte normative în baza cărora s-a putut realiza preluarea de către Statul Român, D 358/1948 sau de către Biserica O. R., D 177/48. Fiecare dintre aceste acte vor fi avute în vedere cu ocazia analizării temeiniciei capetelor de cerere.

Cu privire la calitatea procesuală și capacitatea procesuală a părților din proces, prima instanță a constatat următoarele: Conform art. 4 alin. 1 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, parohia și episcopia sunt persoane juridice de drept privat și utilitate publică.

Conform art. 178 alin. 1 din Statut, bisericile parohiale sunt proprietatea parohiei, sunt integrate patrimoniului eparhiei și stau sub jurisdicția și controlul autorității Episcopiei. Art. 181 conferă același regim juridic și terenului pe care se află biserica. Art. 169 din Statut prevede că totalitatea bunurilor aparținând parohiilor alcătuiesc patrimoniul bisericesc care aparține Biserici Ortodoxe Române. Bunurile aflate în folosință fac de asemenea parte din patrimoniul bisericesc. Art. 50 din Statut prevede că parohul reprezintă parohia în justiție. Art. 98 lit. k din Statut prevede că, consiliul eparhial (al episcopiei) hotărăște cu privire la transmiterea cu orice titlu a folosinței sau a proprietății asupra bunurilor imobile.

Ambele legislații, atât cea ortodoxă cât și cea greco-catolică, prevăd principiul conform căruia bunurile bisericii aparțin instituției ca atare, și nu unor comunități de credincioși. (ex. I. N.F., D. Canonic Ortodox, Legislație și Administrație Bisericească, vol. I, p. 476). Dreptul canonic conține principiul administrării bunurilor parohiale de către comunitatea parohială prin consiliul parohial și episcopie, bazat pe faptul că parohia este persoană juridică și este proprietara de drept și de fapt a bunurilor parohiale.

Instanța a mai constatat că, pe lângă dreptul de proprietate aflat în patrimoniul parohiilor există un drept al unității de cult.

Însă, cu privire la pretențiile reclamantei, prin care invocă principiul opțiunii majorității enoriașilor (majoritatea pot dispune cărei culte îi revine lăcașul de cult), instanța constată următoarele:

În dreptul intern, singura prevedere care face referire la puterea de decizie a credincioșilor este cuprinsă în art. 3 DL 126/1990. Conform acestei prevederi, situația juridică a locașurilor de cult se va stabili de către o comisie mixtă, care va ține seama de dorința credincioșilor care dețin aceste bunuri.

Potrivit art. 31 alin. 3 Legea 489/2006, disputele patrimoniale dintre cultele recunoscute se soluționează pe cale amiabilă, iar în caz contrar, potrivit dreptului comun. Instanța constată că soluționarea disputei se poate face în două etape: prima, pe cale amiabilă, când sunt incidente prevederile art. 3 DL 126/1990 (nefiind aplicabil art. 51 din Legea 489/2006 întrucât prevederile art. 3 DL 126/1990) și a doua, în cazul în care părțile nu ajung la o rezolvare amiabilă (cum este cazul de față), potrivit dreptului comun, drept care în speța de față constă în dispozițiile Codului civil referitoare la revendicarea unui bun imobil (în lipsa unei legi speciale care să reglementeze expres restituirea lăcașelor de cult în situația în care dreptul este dedus judecății).

Din analiza art. 3 DL 126/1990, art. 27 din Legea 489/2006 și Statul de funcționare și organizare a Bisericii Ortodoxe Române, rezultă că bisericile sunt în proprietatea cultelor sau a unităților lor. Această problemă analizată în practica judiciară începând încă din perioada interbelică (când, neunitar, s-a considerat, pe de o parte că aceste bunuri aparțin cultului, iar pe de altă parte că ele aparțin credincioșilor) tinde a fi soluționată în favoarea cultelor. Această soluție este confirmată și de prevederile art. 3 alin. 2 Legea 489/2006 conform cărora persoanele care părăsesc un cult recunoscut nu pot emite pretenții asupra patrimoniului cultului respectiv.

Tot cu privire la această problemă, se mai reține că și considerentele avute în vedere la analiza calității procesuale a părților, respectiv faptul că ambele legislații, cea ortodoxă și cea greco-catolică, prevăd principiul conform căruia bunurile bisericii aparțin instituției ca atare și nu unor comunități de credincioși, aceștia având doar un rol în administrarea unor bunuri ale bisericii.

Însă, analizând dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 126/1990 cu referire la criteriul voinței credincioșilor în retrocedarea lăcașelor de cult, Curtea Constituțională a reținut că democrația „presupune și aplicarea principiului majorității, dar din ultima parte a art. 3, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri rezultă chiar aplicarea acestui principiu prin instituirea unui criteriu social, acela al opțiunii majorității enoriașilor" și că în condițiile în care, în aceeași comunitate locală există credincioși ortodocși și greco-catolici, criteriul social al majorității pentru determinarea destinației lăcașurilor de cult și a caselor parohiale corespunde principiului democratic al determinării folosinței religioase a acestui bun, în funcție de voința majoritară a celor care sunt beneficiarii acestei folosințe"( deciziile nr. 23/1993 și nr.49/1995 ale Curții Constituționale).

Credincioșii pot determina cele solicitate, în speță, atâta timp cât pe raza localității Mercina nu mai sunt înregistrate persoane de religie greco-catolică, conform adresei emise de către BIserica O. aflată la fila 22 dosar, iar dorința exprimată de către comunitate este unanimă în sensul admiterii cererii formulate.

Cu privire la necesitatea parcurgerii procedurii prealabile instituite de art. 3 DL 126/1990, instanța a constatat că această normă a fost modificată prin O 64/2004 și Legea 182/2005.

Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea civilă formulată de către reclamantele E. O. a Caransebeșului și P. O. R. Mercina, așa cum s-a arătat mai sus.s

Împotriva Sentinței civile nr.1296 din 30.10.2014 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul_ a declarat apel pârâta P. R. Unită cu R. Greco-Catolică Mercina solicitând admiterea apelului și, în principal, anularea potrivit dispozițiilor art. 480 alin. 3 Cod proc.civ. raportate la prevederile art. 153 Cod proc.civ., a hotărârii atacate, întrucât instituția apelantă nu a fost legal citată nici în procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată și nici în procedura contencioasă în fața primei instanțe, neavând cunoștință de existența procesului care formează obiectul prezentului dosar și pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, în cazul în care se va respinge primul motiv de apel, a solicitat să se admită al doilea motiv al apelului și să se dispună schimbarea în tot a sentinței apelate în condițiile art. 480 alin. 2 Cod proc.civ., iar prin hotărârea ce se va pronunța, să se respingă atât pe cale de excepție, pentru lipsa calității procesuale active si a interesului intimatelor -reclamante în promovarea acțiunii în constatare care formează obiectul prezentului dosar și ca inadmisibilă, cât si pe fondul cauzei, ca nelegală și neîntemeiată, această acțiune. Au fost solicitate cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește primul motiv de apel invocat, pârâta arată că nu afost legal citată, nici în procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată și nici în procedura contencioasă în fața primei instanțe, neavând cunoștință de existența procesului care formează obiectul prezentului dosar până la primirea sentinței pronunțate în cauză de Tribunalul C. - S..

Persoanele care au primit comunicările ce au fost făcute de Tribunalul C. - S. instituției pârâte la datele de 23.09.2014 în procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată (fila 23 dosar de fond ), respectiv 10.10.2014 în procedura contencioasă în fața primei instanțe (fila 25 dosar de fond), sunt consilierul bisericesc S. I. în primul caz și enoriașul Lupsasca Pau în cel de al doilea caz.

Aceste persoane însă nu sunt consilier si, respectiv, enoriaș al cultului greco-catolic, ci ai cultului ortodox, stare de fapt dovedită chiar de tabelele cu credincioși depuse de intimatele - reclamante în probațiune la dosarul cauzei, motiv pentru care agentul procedural nu a efectuat procedura de citare in mod legal, necomunicând instituției noastre nici cererea de chemare în judecată și nici citația pentru primul termen de judecată, ci unor persoane din cadrul intimatelor -reclamante.

Prin urmare s-a demonstrat indubitabil că instituția apelantă nu a fost citată în mod legal în fata Tribunalului C.-S. în prezentul dosar, neavând cunoștință nici despre obiectul acțiunii promovate de intimatele - reclamante și nici despre data la care s-a ținut primul termen de judecată, în cauză nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 153 Cod proc.civ.

O astfel de nerespectare a prevederilor. legale menționate este sancționată cu nulitatea, astfel încât se solicită potrivit dispozițiilor art. 480 alin. 3 Cod proc.civ. raportate la prevederile art. 153 Cod proc.civ., anularea sentinței civile apelate și trimiterea spre rejudecare a cauzei.

În subsidiar, în cazul respingerii primului motiv de apel, pârâta solicită admiterea celui de-al doilea motiv și schimbarea în tot a sentinței apelate în condițiile art. 480 alin. 2 Cod proc civ., respingerea atât pe cale de excepție, pentru lipsa calității procesuale active si a interesului intimatelor -reclamante în promovarea acțiunii în constatare care formează obiectul prezentului dosar și ca inadmisibilă, cât si pe fondul cauzei, ca nelegală și neîntemeiată, a acțiunii.

Se susține că reclamanta, potrivit dispozițiilor art. 36 și ale art. 33 Cod procciv., nu au nici calitate procesuală activă și nici interes în prezenta cauză, având în vedere poziția exprimată de intimatele - reclamante la dialogul interconfesional, respectiv „ Biserica O. este de acord cu retrocedarea imobilului Biserică identificat în CF 1348 Mercina top 2356. către proprietarul anterior P. R. Unită cu R., Greco-Catolicâ Mercina, de sub . de sub B2 și revenirea la starea anterioară de CF respectiv P. R. Unită cu R., Greco-Catolică Mercina ", poziție consfințită prin semnăturile reprezentanților săi. Nu există identitate între intimate si subiectele eventualului raport juridic litigios, acestea neavând nici împuternicire pentru a reprezenta în proces alte persoane fizice ori juridice din comunitatea religioasă Mercina.

S-a mai invocat că potrivit dispozițiilor art. 35 teza a II-a Cod proc.civ, și ale art. 3 alin. 2 teza ultimă din Decretul - lege nr. 126/1990 modificat și completat, acțiunea în constatare promovată de intimatele - reclamante în prezentul dosar este inadmisibilă atât timp cât nu au solicitat și realizarea dreptului lor de proprietate prin rectificarea Cărții Funciare nr._ Vărădia, respectiv prin radierea dreptului pârâtei de proprietate de sub B.l din această Carte Funciară.

Pe lângă acest motiv de inadmisibilitate, acțiunea în constatare formulată de intimatele - reclamante mai este inadmisibilă și prin raportate la dispozițiile art. 3 alin. 2 teza ultimă din Decretul - lege nr. 126/1990 modificat și completat, care prevede în mod strict și limitativ doar trei cazuri în care se poate promova o acțiune în justiție întemeiată pe aceste prevederi legale, iar din simpla vizionare a Procesului - verbal de dialog interconfesional încheiat între părți la data de 13.04.2006, rezultă în mod lipsit de orice echivoc faptul că în speță nu se regăsește nici unul dintre cele 3 cazuri enumerate mai sus, întrucât comisia s-a întrunit, în cadrul comisiei s-a ajuns de comun acord la un rezultat agreat de ambele părți, respectiv restituirea către subscrisa a bisericii greco-catolice din localitatea Mercina, iar această decizie nu a nemulțumit pe nici una dintre părți, împrejurare dovedită de semnarea de către ambele părți fără nici o obiecțiune a procesului - verbal de dialog, din acest moment stingându-se orice potențial diferend între părți.

Pe fondul cauzei, pârâta solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și pe cale de consecință, respingerea ca nelegală și neîntemeiată a acțiunii în constatare deoarece împrejurarea numărului mai mare de credincioși de confesiune ortodoxă față de credincioșii greco-catolici în comunitatea Mercina nu are nici o relevanță în cauză, în condițiile în care acești credincioși, indiferent de confesiunea pe care au avut o înainte și după apariția Decretului nr.358/1948, nu au fost niciodată titularii dreptului de proprietate ori al vreunui alt drept real asupra imobilului bisericii greco-catolice înscrise în CF nr._ Vărădia (nr.CF vechi 1348 Mercina), astfel încât trecerea lor forțată de ta un cult la altul nu a avut nici o consecință în ce privește titularul dreptului de proprietate asupra acestui lăcaș de cult.

Prin prisma dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 adițional la CEDO, ar fi inadmisibil ca dreptul oricărei persoane la respectarea proprietății sale să fie subordonat dorinței unui terț, ori ca acest drept să fie garantat persoanelor juridice proporțional cu numărul de membri - persoane fizice care o alcătuiesc.

Orice alta interpretare a dispozițiilor art. 3 alin. 2 - 4 din Decretul - Lege nr.126/1990, așa cum a fost completat de Legea nr. 182/2005, ar crea o discriminare vădită a cultului greco-catolic.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art.466 alin.1 și urm., art.480 alin.3 și alin.2, art.153, art.36, art.33, art.35 teza a II-a Cod proc.civ, art.3 din Decretul - Lege nr.126/1990 completate prin Legea nr.182/2005, art.17 alin.2 și alin.4 din Decretul-Lege nr. 115/1938, art. 885 alin.2 și alin.4, art.891 Cod civil, Anexa, art.18 lit.b), art.27, art.9 din Legea nr.489/2006, art.1 din primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 14 - Interzicerea discriminării, din Convenție.

Prin întâmpinare, intimatele reclamante E. O. a Caransebeșului și P. O. R. Mercina au solicitat respingerea ca nefondat a apelului declarat.

În motivare au arătat că apelanta P. R. Unită cu R. Greco-Catolică Mercina a fost citată în ., jud. C.-S., CUI_, iar intimatele nu cunosc dacă citația a fost primită de o persoană fără calitate, întrucât semnatarii citației, primind actul și-au asumat această calitate, instanța constatând că citarea a fost legal îndeplinită. A susținut că se impune verificarea împrejurării dacă P. R. Unită cu R. Greco-Catolică Mercina a depus în dosarul de fond întâmpinare sau și-a făcut alte apărări, respectiv dacă a luat cunoștință de proces, pentru că hotărârea primei instanțe a fost comunicată în aceiași formalitate și s-a făcut în termen legal apel.

Cu privire la fondul cauzei, au arătat că au calitate procesuală activă și interes în promovarea acțiunii întrucât locașul de cult (biserică) este folosit de către P. O. R. Mercina și comunitatea de credincioși din 1948 până în prezent. Dorința credincioșilor s-a manifestat prin tabelele depuse la dosar, care au optat a rămâne în cultul ortodox nedorind să treacă la cultul catolic. Din adeverința nr.2437/2013 a Primăriei Vărădia, rezultă că în localitatea Mercina nu există niciun credincios greco-catolic.

Procesul verbal din 13 aprilie 2006 este lovit de nulitate absolută întrucât nu a ținut seama de dorința credincioșilor, dorința lor fiind expres manifestată prin semnarea acelor tabele, întrucât comunitatea credincioșilor ortodocși dorește păstrarea acestui locaș de cult, în condițiile art.3 din Decretul Lege 126/1990. Curtea Constituțională s-a exprimat prin mai multe decizii (127/1994, 804/2012) că între înscrierile în CF și prevederile legale, legea are prioritate în raport cu cartea funciară. La fel și înscrierea în CF este nelegală, nefăcându-se pe baza unui act menționat în codul civil.

A transfera proprietatea Parohiei Ortodoxe Române Mercina către cultul greco-catolic înseamnă a îngrădi libertatea religioasă, a nu ține seama de principiul constituțional și european al libertății religioase și a nu ținea seama de principiul proporționalității. Nu se mai pune problema restitutio in integrum în cauză datorită transformărilor a complexității realităților pastorale prezente așa cum a menționat și deciziile curții constituționale sus menționate, ne aflăm în fața unei reconstituirii a dreptului de proprietatea pe baza criteriilor și principiilor menționate. A restitui locașul de cult folosit de comunitatea ortodoxă peste 70 a de ani, înseamnă a trece credincioșii ortodocși la cultul în care ei nu doresc să fie.

Prin răspunsul la întâmpinare, pârâta apelantă a arătat că apărările formulate de reclamantele intimate sunt nelegale și netemeinice, solicitând admiterea apelului și anularea potrivit dispozițiilor art.480 alin.3 Cod proc.civ. raportate la prevederile art.153 Cod proc.civ., a Sentinței civile nr. 1296/30.10.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. S. - Secția I Civilă, întrucât instituția pârâtă nu a fost legal citată nici în procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată și nici în procedura contencioasă în fața primei instanțe, neavând cunoștință de existența procesului care formează obiectul prezentului dosar, iar pe cale de consecință, trimiterea cauzeispre rejudecare primei instanțe.

În subsidiar, solicită admiterea celui de-al doilea motiv al apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate în condițiile art. 480 alin. 2 Cod proc.civ., respingerea atât pe cale de excepție, pentru lipsa calității procesuale active și a interesului intimatelor-reclamante în promovarea acțiunii în constatare care formează obiectul prezentului dosar și ca inadmisibilă, cât si pe fondul cauzei, ca nelegală și neîntemeiată, această acțiune, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a susținut că alegațiile reclamantelor privind citarea pârâtei sunt nu numai complet lipsite de orice temei legal, ci contravin flagrant dispozițiilor de natură imperativă ale art. 161 alin. 1 - 2 și ale art. 163 alin. 1 Cod procxiv., potrivit cărora înmânarea citației de către agentul procedural se face personal celui citat, respectiv persoanei în drept să o primească, care va semna dovada de înmânare certificată de agentul însărcinat cu înmânarea.

Având în vedere faptul că în cazul în speță persoana citată în calitate de pârâtă este o persoană juridică, agentul însărcinat cu comunicarea citației trebuia să depună toate diligentele pentru efectuarea legală a acestei proceduri, respectiv să înmâneze citațiile persoanelor care au pretins că sunt reprezentanții instituției pârâte, doar după ce s-ar fi convins în mod indubitabil de calitatea acestora, respectiv după ce aceștia ar fi prezentat un înscris care să le confere o astfel de calitate sau ar fi aplicat pe citație, pe lângă semnătură și ștampila instituției noastre.

Neprocedând în acest fel, agentul procedural a viciat în mod lipsit de orice echivoc procedura de citare cu instituția pârâtă, atât în procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată care formează obiectul prezentului dosar, cât si în procedura contencioasă în fața primei instanțe, pe această cale nefiind îndeplinită în cauză cerința imperativă prevăzută de dispozițiile art. 153 alin. 1 Cod proc.civ.

Ca urmare a acestui viciu de procedură, pârâta nu a avut cunoștință de existenta procesului din prezentul dosar, până la primirea sentinței pronunțate în cauză de Tribunalul C. - S..

Referitor la apărările formulate pe cale de excepție și pe fondul cauzei de către intimatele - reclamante împotriva capătului subsidiar de cerere, solicită respingerea acestora ca nelegale și netemeinice.

Deliberând asupra apelului, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din perspectiva art.479 alin.1 NCPC, Curtea de apel reține următoarele:

Verificând primul motiv de apel invocat, respectiv lipsa procedurii de citare cu pârâta apelantă în fața primei instanțe, Curtea constată că la tribunal cauza a avut un singur termen de judecată, 30.10.2014.

Conform practicalei sentinței apelate, în ziua de ședință, la judecată s-a înfățișat doar avocatul reclamantelor, lipsind pârâta (f.29 din dosarul tribunalului).

Pentru termenul de judecată menționat mai sus, citația emisă pentru pârâtă a fost primită de domnul Lupsasca Pau, având calitatea de enoriaș, conform procesului verbal întocmit și aflat la fila 25 din dosarul tribunalului.

Potrivit adresei nr.2437 din 14.11.2013 a UAT . reclamante la fila 22 din dosarul tribunalului, cu ocazia Recensământului din 2011, s-a constatat că numărul persoanelor de religie greco-catolică de pe raza localității Mercina este de 0 persoane.

Totodată, numele de Lupsasca Pau apare pe lista credincioșilor ortodocși depusă tot de reclamante în probațiune la filele 10-18 din dosarul tribunalului.

Mai mult, se constată din cele două procese verbale de înmânare a citațiilor de la filele 25 și 26 din dosarul primei instanțe că aceeași persoană a primit citațiile atât pentru pârâta P. R. Unită cu R. Greco-catolică Mercina, cât și pentru reclamanta P. O. R. Mercina, conform semnăturii și numărului actului de identitate.

Din toate cele mai sus arătate, curtea constată că citația emisă pentru pârâtă pentru termenul de judecată din 30.10.2014 a fost primită de un enoriaș ortodox, și nu de către un reprezentant al pârâtei chemată în judecată.

De asemenea, se reține că și comunicarea făcută în procedura prealabilă pe numele pârâtei a fost primită de o persoană, în calitate de consilier bisericesc, al cărei nume figurează pe lista credincioșilor ortodocși menționată mai sus (f.23 din dosarul primei instanțe).

Conform art.153 alin.1 NCPC, instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care legea dispune altfel.

Totodată, potrivit art.155 alin.1 pct.3, persoanele juridice de drept privat vor fi citate prin reprezentanții lor, la sediul principal sau, atunci când este cazul, la sediul dezmembrământului lor.

Prin înscrisul depus la fila 37 din dosarul de apel, pârâta a menționat că la ora actuală sediul său se află în ., .-S., iar reprezentantul său este Pr. Chișvasi C..

Curtea constată că în speță, la termenul de judecată la care s-a judecat cauza de către prima instanță, pârâta nu a fost citată conform prevederilor legale citate mai sus și nici nu au fost incidente dispozițiile de procedură civilă privind termenul în cunoștință. În litigiul de față, citația pentru termenul de judecată stabilit nu a fost înmânată reprezentantului pârâtei la sediul său și nici unei persoane din cele prevăzute de art.162 alin.1 NCPC

Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat într-o decizie de speță că principiul contradictorialității presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății. Contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părți, iar pentru aceasta trebuie în prealabil ca părțile să fie informate exact despre existența procesului, conținutul pretențiilor și argumentelor părții adverse, cât și în raporturile dintre părți și instanță.

În ceea ce privește susținerea reclamantelor intimate din întâmpinare, se reține că împrejurarea că pârâta ar fi aflat de hotărârea primei instanțe și ar formulat apel nu este de natură să înlăture nulitatea sentinței pentru nelegala citare la termenul de judecată. Oricum, în prezenta cauză, hotărârea tribunalului a fost comunicată Pr.Chisvasi C., reprezentantul pe care l-a indicat pârâta în etapa procesuală a apelului, așa cum rezultă din dovada de înmânare de la fila 33 din dosarul tribunalului.

Deoarece citarea părții este prevăzută de art.153 alin.2 NCPC ca o condiție obligatorie sub sancțiunea nulității, Curtea constată că este necesară anularea sentinței cu trimitere spre rejudecare conform art.480 alin.3 NCPC, pârâta apelantă solicitând expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel.

Pentru toate considerentele mai sus arătate, conform dispozițiilor art.480 alin.3 NCPC, Curtea de Apel Timișoara va admite apelul formulat de apelanta pârâtă împotriva Sentinței civile nr.1296 din 30.10.2014 pronunțată de Tribunalul C.-S., va anula sentința civilă apelată și va trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe. Aspectele legate de fondul cauzei invocate de pârâta apelantă și de intimatele reclamante nu pot fi analizate în această etapă procesuală având în vedere soluția pronunțată de trimitere spre rejudecare a cauzei, însă vor fi avute in vedere ca susțineri de fond de instanța de trimitere, în rejudecare. De asemenea, în această fază procesuală nu pot fi acordate cheltuieli de judecată, ele urmând a fi avute în vedere la soluționarea pricinii de către prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelanta pârâtă P. R. Unită cu R. Greco-Catolică Mercina, cu sediul în ., .-S. și sediul procesual ales la Sediul Secundar al Cabinetului de Avocatură A. S. din A., Piața Catedralei nr.1, ., jud.A. în contradictoriu cu intimatele reclamante E. O. a Caransebeșului, cu sediul în ., cod_, Caransebeș, jud.C.-S. și P. O. R. Mercina, cu sediul în comuna Vărădia, ., jud.C.-S., împotriva Sentinței civile nr.1296 din 30.10.2014 pronunțată de Tribunalul C.-S..

Anulează sentința civilă apelată și trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul C.-S..

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.11.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A.-M. N. C. P.

GREFIER,

A. B.

Red. A.M.N. /3.12.2015

Tehnored. A.B. – 3.12.2015 /5 ex./3 . instanță: Tribunalul C.-S., judecător M. M.

Se comunică:

- apelantei pârâte P. R. Unită cu R. Greco-Catolică Mercina, cu sediul procesual ales la Sediul Secundar al Cabinetului de Avocatură A. S. din A., Piața Catedralei nr.1, ., jud.A.,

- intimatelor reclamante - E. O. a Caransebeșului, cu sediul în ., cod_, Caransebeș, jud.C.-S. și

- P. O. R. Mercina, cu sediul în comuna Vărădia, ., jud.C.-S.,

← Cereri. Decizia nr. 201/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA		Partaj judiciar. Decizia nr. 280/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA →

Acţiune în constatare. Decizia nr. 206/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 206/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA