Partaj judiciar. Decizia nr. 280/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 280/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 280/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 280
Ședința publică din 16 iunie 2015
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul B. I. împotriva deciziei civile nr. 1103/5.12.2004 pronunțată de Tribunalul T. - Secția I Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă B. E., având ca obiect partaj judiciar.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 9 iunie 2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, pentru a da posibilitatea reclamantului recurent de a formula concluzii scrise, s-a dispus amânarea pronunțării cauzei pentru termenul de astăzi.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin decizia civilă nr. 1103/A/5.12.2014, Trribunalul T. – Secția I Civilă a respins apelul declarat de reclamantul B. I. împotriva sentintei civile 1901/30.01.2014 pronuntata de Judecatoria Timisoara, precum și cererea sa de acordare a cheltuielilor de judecată. Apelantul a fost totodată, obligat să plătească intimatei B. E. suma de 1774 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prima instanta a apreciat in mod corect ca reclamantul nu a facut dovada contributiei sale la plata unei parti din pretul imobilului si ca, pe de alta parte, o eventuala contributie la dobandirea de catre concubina sa a imobilului ar da nastere, in favoarea reclamantului, doar unui drept de creanta; aceasta intrucat concubinilor nu le pot fi aplicate prin analogie dispozitiile art. 30 din Codul familiei si nu a fost dovedita intentia partilor de a dobandi bunul in coproprietate.
Tribunalul a reținut că probele administrate in cauza dovedesc achitarea pretului casei de catre cumparatorii Kotrong B. si O. G., care au dobandit casa in cota de ¾, respectiv ¼ (iar ulterior, prin ordin al prefectului, le-a fost atribuit, in aceleasi cote, terenul in suprafata de 1134 mp).
Astfel, din antecontractul de vanzare-cumparare incheiat la 07.08.1987 rezulta ca pretul casei a fost platit de catre cumparatori, fara vreo mentiune privind contributia la plata a reclamantului ori privind dobandirea bunului in coproprietate cu acesta.
Acest aspect, al lipsei contributiei reclamantului la plata unei parti din pret, dovedit de antecontractul aratat, este intarit si prin depozitia martorului D. L., care, desi nu a fost martor direct la incheierea antecontractului, a aratat ca stie de la sotul sau, D. N., martor direct si semnatar la incheierea actului, ca pretul a fost achitat de catre Kotrong B..
Cata vreme s-a consemnat, in contractul autentic de vanzare-cumparare, ca imobilul a fost cumparat de catre Kotrong B. si de fiul sau, O. G., iar in antecontract s-a aratat ca pretul imobilului a fost achitat integral de catre aceiasi cumparatori, reclamantul trebuia sa rastoarne aceste mentiuni, proband faptul ca, pe de-o parte, a contribuit la plata pretului si ca, pe de alta parte, aceasta contributie a fost facuta in scopul dobandirii casei in coproprietate de catre cei doi concubini. Or, reclamantul nu a facut niciuna dintre aceste dovezi.
Nu s-a putut retine ca judecatoria a gresit intemeindu-si solutia pe probe indirecte, cata vreme aceste probe indirecte se coroboreaza si intaresc probele directe administrate in cauza.
Faptul ca reclamantul ar fi obtinut, pe parcursul celor zece ani de concubinaj anteriori achizitionarii imobilului venituri mai mari decat concubina sa, defuncta Kotrong B., nu dovedeste ca acesti bani obtinuti de catre reclamant au si fost investiti in cumpararea casei, cu scopul ca imobilul sa devina coproprietatea celor doi concubini.
Cumparatorii Kotrong B. si O. G. au cumparat imobilul cu intentia ca acesta sa devina coproprietatea lor, fara vreo participare din partea reclamantului, aspect dovedit atat de antecontractul anterior mentionat cat si de contractul autentic de vanzare-cumparare nr_/15.09.1987 intocmit la notariatul de Stat Judetean Timis si de intabularea cumparatorilor in cartea funciara asupra imobilului. Or, daca s-ar fi dorit ca imobilul sa devina coproprietatea celor doi concubini, nimic nu se opunea ca reclamantul sa fi fost trecut in contract in calitate de cumparator.
Cat priveste pretinsa coniventa a paratei cu defuncta Kotrong B. si cu O. G., pretinsa clauza ilicita a antecontractului si contractului de vanzare-cumparare si frauda ce contravine bunelor moravuri si ordinii publice, precum si cererea de anulare partiala a contractului autentic de vanzare-cumparare nr_/15.09.1987 au fost invocate pentru prima data in apel, cu incalcarea art. 294 alin 1 C., astfel incat aceste aparari nu au fost analizate.
Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs, în termen legal, solicitând modificarea în tot a acesteia precum și a setinței, cu consecința admiterii acțiunii sale astfel cum a fost precizată.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 485, 487, 488 alin. 1 pct.6, 8 și 488 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă și pe art. 304 alin. 1 pct. 7, 8 și 9 din vechiul Cod de procedură civilă, iar în fapt pe mai multe argumente.
În concret, s-a susținut că niciuna din instanțele anterioare nu a interpretat corect probele administrate în cauză din care rezultă cu claritate intenția reclamantului de a dobândi în comun cu mama pârâtei ( respectiv în cote egale) imobilul în litigiu, soluțiile instanțelor bazându-se pe probe indirecte ( de exemplu depoziția martorei D. L.) și înlăturând de la interpretare alte probe favorabile acestuia ( de exemplu înscrisurile din dosar, inclusiv articolul din presă conținând interviul mamei pârâtei).
Din probele cu înscrisuri ce atestă veniturile din muncă obținute de reclamant pe perioada concubinajului cu Kotrong B. rezultă că, anterior achiziționării imobilului în litigiu el a obținut importante sume – respectiv 351.688 lei – în condițiile în care defuncta sa concubină a obținut, din pensia sa lunară de 510 lei, doar suma de 79.560 lei.
În egală măsură, în mod greșit ambele instanțe anterioare nu au reținut existența de viață ecnomică și de gospodărire asemănătoare soțului și soției începând cu 1967 și până la decesul mamei actualei pârâte, ei având în această perioadă un domiciliu comun și fiind recunoscuți în societate ca soți, aspecte ce rezultă inclusiv din propriile afirmații publice ale acesteia din urmă.
Reclamantul a prezentat apoi în recurs, un calcul detaliat al veniturilor sale din muncă enunțate anterior, comparativ cu cel al veniturilor realizate de fosta sa concubină, susținând că ele demonstrează justețea pretențiilor sale.
În plus, elocvente în acest sens sunt și răspunsurile la interogatoriu ale acesteia, probe coroborate din care rezultă că nu s-a putut demonstra faptul că ea a dispus de suma necesară cumpărării imobilului litigios.
Dimpotrivă, aceste probe demonstrează – în opinia recurentului – faptul că a existat o convenție între pârâtă și mama sa (concubina reclamantului) și părțile contractului de vânzare-cumpărare, fiind astfel dovedită cauza ilicită a celor două acte juridice (antecontract și contract de vânzare-cumpărare).
De asemenea, probele din dosar nu demonstrează nici posibilitățile materiale pe care numitul O. G. ( fiul concubinei) le-ar fi avut pentru achiziționarea cotei de ¼ din imobil, cu care s-a intabulat în cartea funciară.
Reclamantul susține că probatoriul administrat prin acte oficiale nu poate fi înlăturat cu probe testimoniale care exprimă o poziție subiectivă, nefiind real raționamentul pârâtei (însușit de instanță) potrivit căruia defuncta sa mama ar fi avut în anul 2006 o pensie de 754 ori mai mare decât salariul lui de 2.082 lei lunar.
Înainte de deces mama pârâtei a avut o pensie de 157 lei iar reclamantul o pensie de 10.000 lei, acestea fiind calculele reale și proporția dintre veniturile celor doi.
Reclamantul consideră că, în condițiile în care a probat temeinic capătul de cerere privind dobândirea în timpul concubinajului, în cote egale a imobilului în litigiu, el are și calitate procesuală activă în acțiunea succesorală întrucât pârâta este singura moștenitoare a defunctei.
Prin concluziile scrise formulate în cauză intimata pârâtă B. E. a solicitat respingerea ca nefondat a recursului reclamantului considerând că instanța de apel – la fel ca și instanța de fond – a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii, atât în privința excepțiilor, cât și a fondului cauzei. A solicitat și obligarea recurentului la plata cheltuiuelilor de judecată reprezentând onorariul de avocat.
Înainte de a proceda la discutarea motivelor de recurs, Curtea a reținut ca aspect preliminar, faptul că - așa cum în mod corect a menționat și intimata pârâtă – recursului de față, conform art. 24 NCPC, îi sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă întrucât procesul a debutat sub auspiciile acestuia.
Din această cauză, recursul nu poate fi analizat în conformitate cu temeiul său de drept principal (art. 485 și urm. NCPC), ci doar cu temeiul său alternativ, evocat în egală măsură în cerere ( art. 304 pct. 7-9 C.pr.civ.).
Examinând recursul declarat de reclamant prin prisma motivelor de drept și de fapt expuse în cererea sa și prin prisma dispozițiilor legale în vigoare aplicabile acestei căi de atac, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Rezultă astfel că premiza pe care se bazează – în opinia reclamantului – nelegalitatea hotărârii anterioare rezidă în faptul, expres menționat de el în cererea sa, că instanțele au interpretat greșit anumite probe sau au ignorat unele din ele favorabile reclamantului atunci când au stabilit că el nu a contribuit la dobândirea, împreună și în mod egal, cu defuncta mamă a pârâtei, a imobilului în litigiu, fiind făcute referiri în acest sens la veniturile lor comparative, la conținutul unor înscrisuri și la înseși declarațiile publice făcute de aceasta din urmă.
În legătură cu aceste susțineri, Curtea va reține aceea că, o dată cu abrogarea Legii nr. 219/2005 a art. 304 pct. 10 C.pr.civ. ( ce făcea din omisiunea examinării probelor sau a apărărilor un motiv de recurs) și prin O.U.G. nr. 138/2000 a art. 304 pct. 11 C.pr.civ. ( ce, în egală măsură, făcea un motiv de recurs din greșita interpretare a probelor), aspectele în acest sens expuse pe larg de reclamant în recursul său ( și care constituie majoritatea criticilor sale), nu mai pot face obiectul controlului judiciar, acesta fiind limitat doar la verificarea motivelor de legalitate a hotărârii atacate.
Cu alte cuvinte, situația de fapt ce caracterizează raporturile juridice dintre părți stabilită de instanțele de fond anterioare pe baza interpretării probelor din dosar, nu poate face obiectul reformării în recurs, în această cale de atac fiind permis a se discuta doar modul în care s-a aplicat legea la o atare situație de fapt.
Ori, din acest punct de vedere – circumscris motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.pr.civ. – Curtea constată, contrar susținerilor reclamantului, că decizia recurată, la fel ca și sentința, sunt expresia corectei interpretări și aplicări a legii la cauza dedusă judecății.
Este demonstrat în cauză faptul că imobilul în litigiu a fost achiziționat de mama pârâtei, numita Kotrong B., în perioada concubinajului acesteia cu reclamantul, însă acest lucru, prin el însuși, nu are valoarea unei prezumții legale de comunitate asupra acestui bun – așa cum ea este consacrată de lege (art. 30 Cod fam., în vigoare la momentul achiziției), în beneficiul soților.
Specifică relațiilor patrimoniale dintre concubini este proba contribuției acestora la dobândirea fiecăruia din bunurile achiziționate în perioada conviețuirii lor, cumulativ cu dovedirea intenției lor neechivoce de a se dobândi în comun.
Ori, câtă vreme în cauză, situația de fapt stabilită prin interpretarea probelor dosarului (pe care - astfel cum s-a explicat -, instanța de recurs nu o mai poate evoca) nu a demonstrat nici contribuția concretă a reclamantului la cumpărarea imobilului în litigiu, nici convenția sa – măcar tacită – încheiată cu concubina sa (mama pârâtei) la achiziționarea lui ca bun comun, în mod justificat s-a considerat că imobilul este proprietatea doar a aceluia dintre concubini pe al cărui nume figurează în contract.
În aceste condiții, întrucât mama pârâtei s-a constatat a fi unica titulară a dreptului de proprietate, în mod legal s-a considerat și că reclamantul, în lipsa unui titlu legitim de coproprietar, nu are calitate procesuală activă pentru a solicita – și obține – partajarea imobilului astfel cum s-a cerut prin acțiunea sa.
În egală măsură, Curtea va reține că nelegalitatea deciziei din apel prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 8 și pct. 9 Cod pr. civ. nu poate fi constatată nici în conformitate cu argumentele bazate pe pretinsa conivență frauduloasă a celor doi coachizitori ai imobilului (fosta concubină a reclamantului, Kotrong B. și fiul ei, O. G. I.) la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare și a contractului de vânzare-cumpărare, având în vedere că sub acest aspect tribunalul a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 294 Cod pr. civ. considerând ca inadmisibil de luat în discuție această solicitare întrucât s-a formulat pentru prima oară, abia în apel.
Rezumând cele expuse în cuprinsul prezentei rezultă că recursul reclamantului este nefondat prin prisma temeiurilor de fapt și de drept prevăzute de art. 304 pct. 8 și 304 pct. 9 Cod pr. civ., iar în ceea ce privește celălalt temei de drept – respectiv art. 304 pct. 7 Cod pr. civ. – Curtea va constata că nu se confirmă incidența în cauză nici a dispozițiilor sale întrucât, astfel cum rezultă din dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul nu a pretins sub nici o formă, că hotărârea din apel nu este motivată sau că ea ar conține argumente contrarii sau străine pricinii.
Pentru toate aceste considerente,Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantului și, în baza art. 274 Cod pr. civ., constatând că este în culpă procesuală îl va obliga pe acesta să plătească intimatei B. E. suma de 1784 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat dovedit cu chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul B. I. împotriva deciziei civile nr. 1103/5.12.2004 pronunțată de Tribunalul T. - Secția I Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă B. E..
Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 1784 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 16 iunie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. L. D. C. C. R.
GREFIER,
I. P.
Red. D.C./02.07.2015
Tehnored. I.P. 2 ex./02.07.2015
Instanța de apel: Tribunalul T., jud. M. R., A. C.
Prima instanță: Judecătoria Timișoara, M. M. D.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 206/2015. Curtea de Apel... | Expropriere. Sentința nr. 2784/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
