Cereri. Decizia nr. 305/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 305/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 305/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 305

Ședința publică din 8 septembrie 2015

PREȘEDINTE: C. R.

JUDECĂTOR: M. L.

JUDECĂTOR: D. C.

GREFIER: L. P.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul D. V. împotriva sentinței civile nr. 1071/6.05.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul D. I., având ca obiect revizuire.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pârâtul personal, lipsă intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că pârâtul recurent a depus la dosar, prin registratura instanței, la data de 31.08.2015, dovada achitării taxei de timbru solicitată și o cerere de revizuire a sentinței civile nr._/11.09.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .

Totodată, se constată că pârâtul a depus la dosar cerere de suspendare și anulare a executării silite din dosar 400/ex/2010 (fila 12), cerere cu privire la care pârâtul comunică instanței faptul că nu își menține această cerere, întrucât nu se mai justifică.

De asemenea, pârâtul recurent arată că insistă în administrarea probelor solicitate, că acestea nu există în materialitatea lor la dosar, și reiterează atât susținerile din cererea de recurs, cât și cele din cererile depuse ulterior cu privire la probele solicitate.

Instanța, în deliberare, prorogă discutarea acestor probe până la soluționarea pricinii sub aspectul admisibilității prezentei căi de atac.

Instanța, din oficiu, față de conținutul deciziei atacate, în raport de dispozițiile art. 158 Cod proc.civ., invocă excepția inadmisibilității prezentului recurs.

Pârâtul recurent D. V. arată că lasă soluția la aprecierea instanței.

CURTEA

Deliberând asupra cererii de revizuire, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1071 din 6.05.2015 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulate de revizuentul D. V., împotriva Sentinței civile nr._/11.09.2008 pronunțate în dosar nr._ de Judecătoria Timișoara, în contradictoriu cu intimatul D. I., în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut, în esență, că hotărârea rămasă definitivă a cărei revizuire se solicită este sentința civilă nr._/11.09.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, prin care s-a admis cererea principală formulată de reclamantul pârât D. I., în contradictoriu cu pârâtul reclamant D. V. jr.

S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant D. V. jr în contradictoriu cu reclamantul pârât D. I..

S-a constatat deschisă la data de 14 mai 1990 succesiunea de pe urma defunctului D. V. și că masa succesorală rămasă în urma defunctului D. V. se compune din cota de 1/2 parte din imobilul înscris în CF 3441 Becicherecul M., nr. top 126-127/a reprezentat de curte si grădină cu casa nr.399 în suprafață totală de 1252 mp.

S-a constatat că succesorii defunctului D. V. sunt reclamantul pârât D. I., în calitate de descendent cu o cotă de 3/4 din masa succesorală (adică 3/8 din imobilul înscris in CF 3441 Becicherecul M., nr. top 126-127/a) și defuncta D. E., în calitate de soție supraviețuitoare cu o cotă de 1/4 din masa succesorală (adică 1/8 din imobilul înscris in CF 3441 Becicherecul M., nr. top 126-127/a).

S-a mai reținut de judecătorie că pârâtul reclamant D. V. jr este străin de succesiunea defunctului său tată D. V. prin neacceptare.

S-a dispus înscrierea în cartea funciară a cotelor mai sus menționate de proprietate asupra imobilului înscris in CF 3441 Becicherecul M., nr. top 126-127/a cu titlu de moștenire.

S-a constatat deschisă la data de 1 februarie 2001 succesiunea de pe urma defunctei D. E. și că masa succesorală rămasă în urma defunctei D. E. se compune din cota de 5/8 parte din imobilul înscris in CF 3441 Becicherecul M., nr. top 126-127/a reprezentat de curte si grădină cu casa nr.399 în suprafață totală de 1252 mp si din suprafața de 1,5 ha teren extravilan pe teritoriul satului Becicherecul M., jud. T., înscrisă în Titlul de proprietate nr._/101 din 31.10.1994 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de pe lângă Prefectura T..

S-a constatat că succesorii defunctei D. E. sunt reclamantul pârât D. I. și pârâtul reclamant D. V. jr., în calitate de descendenți cu o cotă de 1/2 fiecare din masa succesorală (adică 5/16 din imobilul înscris in CF 3441 Becicherecul M., nr. top 126-127/a si 1/2 din suprafața de 1,5 ha teren extravilan pe teritoriul satului Becicherecul M., jud. T. înscrisa în Titlul de proprietate nr._/101 din 31.10.1994 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de pe lângă Prefectura T. fiecare).

Instanța a dispus și înscrierea în cartea funciară a cotelor de proprietate de 11/16 parte pentru reclamantul-pârât D. I. și 5/16 parte pentru pârâtul-reclamant D. V. jr. asupra imobilului înscris in CF 3441 Becicherecul M., nr. top 126-127/a cu titlu de moștenire.

S-a constatat că pârâtul-reclamant reconvențional D. V. jr. a efectuat îmbunătățiri în sumă de 22.063 lei la imobilul înscris in CF 3441 Becicherecul M., nr. top 126-127/a conform raportului de expertiză și răspunsului la obiecțiuni întocmite de expertul tehnic judiciar M. G..

S-a dispus ieșirea din indiviziune a părților cu privire la imobilul înscris in CF 3441 Becicherecul M., nr. top 126-127/a reprezentat de curte si grădină cu casa nr.399 în suprafață totală de 1252 mp prin atribuirea către pârâtul-reclamant D. V. jr. a imobilului și obligarea acestuia la plata unei sulte în suma de_ lei catre reclamantul-pârât D. I. conform raportului de expertiză si răspunsului la obiecțiuni întocmite de expertul tehnic judiciar M. G..

S-a dispus, totodată, înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în cotă de 1/1 al pârâtului-reclamant D. V. jr. asupra imobilului înscris in CF 3441 Becicherecul M., nr. top 126-127/a cu titlu de ieșire din indiviziune.

Sentința judecătoriei a rămas definitivă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr.74/03.02.2009 a Tribunalului T. și irevocabilă prin decizia civilă nr.500/12.05.2009 a Curții de Apel Timișoara.

S-a reținut că, este atacată cu revizuire sentința Judecătoriei Timișoara dată în dosar nr._/2007, hotărâre prin care s-a antamat și rezolvat chiar fondul pretențiilor deduse judecății, tribunalul concluzionând că, în raport de dispozițiile art. 323 alin.1 C.pr.civ., tot judecătoria este abilitată a soluționa și prezenta revizuire, ea fiind instanța care a pronunțat pe fond însăși hotărârea care se atacă expres în cauza pendinte, astfel că, văzând dispozițiile art.137 alin.1 C.pr.civ. raportate la art.158 și 159 C.pr.civ. și la art.323 alin.1 C.pr.civ., a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea prezentei revizuiri și a declinat competența de rezolvare a acesteia în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Împotriva sentinței civile nr. 1071/6.05.2015 pronunțată de Tribunalul T., a declarat recurs revizuientul D. V. care a solicitat admiterea recursului cu consecința judecării revizuirii de către Tribunal.

A arătat că, a solicitat revizuirea sentinței civile pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Timișoara, întrucât au apărut probe noi care, coroborate cu adeverințele emise de ., atestă că Debrac I. a luat terenul pe numele lui D. E. (terenul în discuție).

La termenul de judecată din 8.09.2015, instanța a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului, raportat la dispozițiile art. 158 Cod proc.civ., rămânând în pronunțare în raport de această excepție.

Examinând astfel sentința civilă atacată, în raport de dispozițiile art. 158 alin. 3 Cod proc.civ., Curtea constată că cererea de revizuire formulată de revizuientul D. V. este inadmisibilă.

Astfel, dispozițiile art. 158 alin. 3 Cod proc.civ. prevăd că în situația în care instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă nici unei căi de atac, dosarul fiind trimis instanței competente.

Cum, Tribunalul T., instanța la care s-a înregistrat cererea de revizuire s-a declarat necompetentă să judece cauza și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Timișoara și întrucât hotărârea pronunțată nu este supusă nici unei căi de atac, raportat la considerentele arătate, Curtea va respinge ca inadmisibilă cererea de recurs formulată de revizuientul D. V..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuientul D. V. împotriva sentinței civile nr. 1071/06.05.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul D. I..

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 8 septembrie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. R. M. L. D. C.

GREFIER,

L. P.

Red. M.L./18.09.2015

Tehnored L.P./24.09.2015

Ex.2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 305/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA