Pretenţii. Decizia nr. 340/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 340/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 340/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 340
Ședința publică din 17 septembrie 2015
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: S. C.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentele reclamante E. L.-L. și P. S. și de recurentul pârât S. Român prin CNADNR SA – DRDP Timișoara împotriva Sentinței civile nr. 640/PI din 2.04.2015 pronunțată de Tribunalul T., având ca obiect pretenții - expropriere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat G. A.-M. pentru reclamantele recurente E. L.-L. (lipsă) și P. S. (lipsă) și avocat M. O. pentru pârâtul intimat S. Român prin CNADNR SA – DRDP Timișoara
Ministerul Public este reprezentat de procuror S. A.-I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nefiind formulate alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Avocat G. A.-M. pentru reclamantele recurente E. L.-L. și P. S. solicită admiterea recursului acestora astfel cum a fost formulat în scris, modificarea în tot a hotărârii recurate și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în sumă de_ lei reprezentând valoarea suprafeței de teren expropriată, cu precizarea de a fi avute în vedere sub acest aspect contractele din 2011 pe care le apreciază ca fiind cele mai apropiate de data exproprierii și, totodată, invocă existența unui alt dosar al curții de apel în care a fost stabilit prețul de 1,38 euro/mp, dosar care fiind anterior celui de față, se poate aprecia că există autoritate de lucru judecat. Referitor la recursul pârâtului, solicită respingerea acestuia
Avocat O. M., pentru pârâta recurentă, solicită admiterea recursului pârâtei astfel cum a fost formulat în scris, cu opinia că pe fond ar trebui respinsă acțiunea. Cu privire la recursul reclamantelor, solicită respingerea acestora, potrivit concluziilor scrise pe care le depune la dosar.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea ambelor recursuri, apreciind că tribunalul a stabilit corect că se poate acorda doar contravaloarea terenului expropriat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. nr. 640/PI din 2.04.2015 pronunțată de Tribunalul T. a fost admisă în parte acțiunea formulata de reclamantele E. L. L. si P. S., împotriva paratului S. R., prin Compania Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale S.A. București, reprezentată de Direcția Regionala de Drumuri și Poduri Timișoara, prin Societatea civilă de avocați C. și Asociații, sens în care:
A fost obligat paratul sa plătească reclamantelor despăgubiri in cuantum de 2542 lei, pentru suprafața de 2529 mp expropriata din terenul înscris in CF_ Timișoara, cu nr. cad._.
A fost respinsă cererea reclamantelor de obligare a paratului la plata unor despăgubiri in cuantum de_ lei, astfel cum si-au precizat acțiunea la termenul de judecata din 24 octombrie 2013, in ciclul procesual anterior.
A fost obligat paratul sa plătească reclamantelor 5960 lei, reprezentând onorariu de experți.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul T. a reținut că prin decizia civilă 487/22.05.2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul_, a fost admis recursul formulat de recurentul pârât S. Român prin CNADNR SA – DRDP Timișoara împotriva Sentinței civile 2499/PI din 24.10.2013 pronunțată de Tribunalul T., a fost casată sentința civilă recurată și trimisă cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul T..
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art. 304 ind.1 cod procedura civila, Curtea de Apel a reținut că, în speță, prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor legale mai sus menționate, în sensul că nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile similare, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
Deoarece tribunalul nu a respectat criteriile prevăzute de lege pentru efectuarea expertizei tehnice conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, Curtea de Apel Timișoara a constatat că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală fără a cerceta fondul pretențiilor formulate de reclamante, fiind necesară suplimentarea probatoriului pentru a fi lămurite și constatate în cuprinsul hotărârii împrejurările esențiale ale cauzei, aceste situații fiind asimilate de jurisprudență unei necercetări a fondului și determină soluția casării cu trimitere.
Având în vedere toate considerentele de mai sus și față de faptul că era necesară administrarea unei probe noi, respectiv unui supliment la raportul de expertiză prin care să se stabilească despăgubirea în raport de prețul cu care se vând imobilele similare la data întocmirii raportului de expertiză și de prejudiciul cauzat proprietarului, în baza art. art. 312 alin. 1, 3 și 61 rap. la art. 305 cod procedura civilă, a fost admis recursul formulat de pârât, a fost casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului T..
După casare, la Tribunalul T. pricina a fost înregistrată cu nr._ .
La termenul de judecată din 30.10.2014 tribunalul a încuviințat efectuarea unui supliment la expertiză, în baza art. 315 cod procedura civila, având in vedere că prin decizia de casare s-a stabilit ca experții să aibă in vedere prețul cu care se vând imobilele similare celui în litigiu, la data întocmirii raportului de expertiză si prejudiciul cauzat proprietarului, conform art. 26 din Legea 33/1994.
La data de 04.12.2014 expertul M. I. a depus suplimentul la expertiza tehnica judiciara, iar la data de 10.12.2014 au depus si experții B. T. D., respectiv B. M. un supliment la raportul de expertiză.
Prin concluzii scrise paratul S. R., prin Compania Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România S.A., reprezentată de Direcția Regionala de Drumuri și Poduri Timișoara, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamante.
In motivare s-a arătat ca raportul de evaluare ce a stat la baza emiterii HG nr. 844/2012 a fost întocmit în conformitate cu standardele internaționale de evaluare și a ținut cont de valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului conform prevederilor legale în materie . In acest context, consideră că suma acordată cu titlu de despăgubire este una conformă cu realitatea imobiliară, motiv pentru care acțiunea nu este întemeiată.
Solicita înlăturarea concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, întrucât nu respectă prevederile legale imperative în materie, întrucât contractele de vânzare cumpărare ce au stat la baza efectuării expertizei sunt anterioare efectuării raportului și nu sunt de suprafețe egale sau aproximativ egale.
Referitor la daunele pentru prejudiciul constând in redobândirea aceleași suprafețe de teren calculate și integrate în cuantumul despăgubirii de către experți, solicita a nu se avea în vedere acest prejudiciu raportat la mai multe aspecte.
Pentru a se constata un astfel de prejudiciu, tribunalul a apreciat că reclamantele ar fi trebuit sa facă dovada intenției de a achiziționa un teren in suprafața celui expropriat, iar fără o dovadă în acest sens nu poate fi constatata existenta prejudiciului, fapt ce tinde la repararea unui prejudiciu eventual, nesigur ca se va produce si care nu îndreptățește la despăgubire.
In aceste condiții, faptul ca in viitor reclamantele vor dori sa dobândească alte proprietăți, rămâne, reține tribunalul, doar o eventualitate, o posibilitate și, totodată, s-a reținut că la momentul rejudecării după casare nu s-au prezentat niciun fel de dovezi care sa conducă către certitudinea dobândirii unor alte proprietăți.
Prin urmare, atâta timp cat prejudiciul constând in cheltuielile suportate de reclamant in vederea achiziționării unui nou teren de aceeași suprafața cu cel expropriat, nu este un prejudiciu cert, ci doar unul eventual a se produce, acordarea despăgubirilor pentru acoperirea acestui prejudiciu nu se putea impune expropriatorului.
Referitor la lipsa de folosință calculată de domnul M. pe 25 de ani, s-a arătat faptul că odată ce expropriatul a fost despăgubit pentru pierderea terenului sau, prin restituirea valorii de piața a acestuia, prin primirea prețului acestui teren, nu mai poate fi despăgubit încă o data pentru același fapt al preluării terenului de către stat, in considerarea faptului ca acest ar pierde separat de proprietatea terenului.
In final, s-a arătat ca o lipsă totală de despăgubire nu poate fi considerată ca fiind incompatibilă cu art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în cazuri excepționale. Art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează un drept la o compensație integrală în orice circumstanțe, o compensație numai parțială nefăcând privarea de proprietate nelegitima eo ipso în toate cazurile.
Analizând dosarul cauzei, inclusiv cele două suplimente la raportul de expertiză efectuate în rejudecare, tribunalul a admis în parte acțiunea, potrivit concluziilor experților B. T. D. și B. M., pentru următoarele considerente:
În primul rând, s-a apreciat că suplimentul reținut de instanță reprezintă opinia concordantă a doi experți, spre deosebire de opinia singulară a expertului M. I..
Apoi, prin decizia de casare instanța de recurs a dispus ca despăgubirea să se stabilească în raport de prețul cu care se vând imobile similare la data întocmirii raportului de expertiză – 5 aprilie 2013.
Dacă expertul M. s-a raportat la 4 contracte de vânzare – cumpărare, experții B., respectiv B. au ales între 44 de astfel de contracte.
Apoi, expertul M. a aplicat, în stabilirea cuantumului despăgubirilor, și dispozițiile HG 834/1991, privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat.
Ori, terenul în litigiu a fost expropriat din patrimoniul unei persoane fizice.
De asemenea, expertul M. a stabilit nivelul despăgubirilor prin identificarea unui preț mediu, plecând de la cele 4 contracte de vânzare, cumpărare, deși, pe de o parte, diferența dintre prețul maxim și cel minim este de 15 760 euro/ha, ceea ce denotă că cele două terenuri nu sunt similare, iar, pe de altă parte, prețul maxim rezultă dintr-o vânzare ce a avut loc înainte cu un an și două luni față de data întocmirii raportului de expertiză.
În schimb, experții B. și B. au identificat un teren care se aproprie cel mai bine de terenul în litigiu sub aspectul situării, suprafeței și categoriei de folosință.
Este vorba de un teren agricol în suprafață de 4500 mp, situat în extravilanul comunei T. V., vândut cu un preț de 2387 euro/ha, teren ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare1586/24.09. 2013.
În consecință, tribunalul a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantelor despăgubiri in cuantum de 2542 lei, pentru suprafața de 2529 mp expropriata din terenul înscris in CF_ Timișoara, cu nr. cad._.
Tribunalul a respins cererea reclamantelor de obligare a pârâtului la plata unor despăgubiri in cuantum de_ lei, astfel cum si-au precizat acțiunea la termenul de judecata din 24 octombrie 2013, in ciclul procesual anterior.
Tribunalul nu a acordat reclamantelor suma stabilită de experți ca fiind necesară achiziționării de către acestea a unui teren identic cu cel expropriat, având în vedere că sintagma „ prejudiciul cauzat proprietarului” din textul art. 26 al. 1 din Legea 33/1994 are în vedere paguba pricinuită proprietarului prin chiar operațiunea de expropriere, iar nu pentru împrejurări ulterioare exproprierii.
S-a exemplificat cu situația în care exproprierea este parțială, iar porțiunea de teren neexpropriată suferă o scădere de valoare, sau când proprietarul a realizat o investiție pe teren, iar prin expropriere pierde investiția respectivă.
Prin urmare, s-a reținut că eventuala intenție a reclamantelor de a achiziționa alt teren, intenție care, de altfel, nu a fost dovedită în cauză, nu intră în noțiunea de prejudiciu suferit prin expropriere.
În temeiul art. 274 c. pr. civ. și art. 38 din Legea 33/1994 tribunalul a obligat pârâtul să plătească reclamantelor 5960 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul experților
Împotriva Sentinței civile nr. 640/PI din 2.04.2015 pronunțată de Tribunalul T. au formulat cereri de recurs atât reclamantele E. L.-L. și P. S., cât și pârâtul S. Român prin CNADNR SA – DRDP Timișoara
Prin cererea de recurs formulată, pârâtul a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare s-a susținut că sentința pronunțată este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Suma stabilită prin Anexa 2 a H.G. nr. 492/2011 este apreciată de pârât una reală și conform valorii de piață la momentul exproprierii, motiv pentru care apreciază că aceasta trebuia menținută.
Raportul de evaluare ce a stat la baza emiterii HG nr. 844/2012 a fost întocmit în conformitate cu standardele internaționale de evaluare și a ținut cont de valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului conform prevederilor legale în materie (Legea nr. 255/2010, art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului). în acest context, considerăm că suma acordată cu titlu de despăgubire este una conformă cu realitatea imobiliară, motiv pentru care acțiunea nu este întemeiată.
Se susține că prima instanța a făcut o aplicare greșită a legii, întrucât a omologat concluziile unui raport de expertiză care nu a ținut seama de criteriile cumulative stabilite in mod imperativ de lege, pronunțând o hotărâre nelegala.
În acest sens, susține pârâtul recurent, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții precum si instanța trebuie să țină seama, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, de „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel in unitatea administrativ-teritoriala, la data întocmirii raportului de expertiza, precum si de daunele aduse proprietarului sau, dupa caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia."
Pârâtul apreciază că în mod greșit, Tribunalul T. a validat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, întrucât nu respectă prevederile legale imperative în materie, raportat la faptul că a avut la bază:
•pe de o parte, un singur contract de vânzare cumpărare
•pe de altă parte, acel contract este cu doi ani înainte de data efectuării raportului de expertiză și doi ani ulterior exproprierii.
Cu privire la prima critică, pârâtul arată că nu se poate efectua o expertiză pentru a se stabili valoarea de despăgubire bazându-se doar pe un singur contract de vânzare -cumpărare, cât timp legea specială face vorbire de "prețul cu care se vand, in mod obișnuit, imobilele de aceiași fel in unitatea administrativ-teritorială". Inclusiv terminologia folosită de legiuitor ("în mod obișnuit") relevă faptul că trebuie să existe mai multe contracte de vânzare - cumpărate tocmai pentru a se putea efectua o comparare a prețurilor.
Mai arată că legea consacra momentul efectuării expertizei ca moment al stabilirii valorii imobilului întrucât acest moment este situat in timp cat mai aproape de situația reala a pieței.
Se susține că și în situația în care s-ar lua în calcul concluziile Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale în care se prevede că "experții și instanța de judecată vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate", precum și că "revine legiuitorului obligația constituțională de a modifica în mod corespunzător legea în vigoare (n.n. Legea nr. 255/2010) pentru a da efecte depline prezentei decizii a Curții Constituționale", valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat nu ar respecta nici atunci prevederile legale, întrucât experții au ținut cont de un contract încheiat la doi ani ulterior momentul exproprierii.
Cu toate acestea, arătăm că în mod just Tribunalul T. nu a ținut cont de celelalte contracte de vânzare - cumpărare, raportat la diferența dintre prețul maxim și cel minim fiind de 15.760 EURO/ha. Or, pot fi luate in considerare doar preturile de tranzacționare obișnuite, adică cele care se încadrează în plaja fireasca, curenta, de preturi la care se vând si se cumpăra imobilele respective, și nu prețurile care se încadrează in afara intervalului firesc, curent de tranzacționare.
În ceea ce privește daunele pentru prejudiciul constând in redobândirea aceleași suprafețe de teren calculate și integrate în cuantumul despăgubirii de către experți, apreciază că pe bună dreptate prima instanța nu a ținut cont de acest prejudiciu raportat la mai multe aspecte:
Pentru a se constata un astfel de prejudiciu, reclamantele ar fi trebuit sa faca dovada intenției de a achiziționa un teren in suprafața celui expropriat. F. o dovada in acest sens nu poate fi constatata existenta prejudiciului, fapt ce tinde la repararea unui prejudiciu eventual, nesigur ca se va produce, si care nu îndreptățește la despăgubire.
În aceste condiții, faptul ca in viitor reclamantele vor dori sa dobândească alte proprietăți, rămâne doar o eventualitate, o posibilitate, or, la momentul actual nu s-au prezentat niciun fel de dovezi care sa conducă către certitudinea dobândirii unor alte proprietăți, (ca exemplu: un antecontract de vânzare-cumpărare de terenuri).
Prin urmare, atâta timp cât prejudiciul constând in cheltuielile suportate de reclamant in vederea achiziționării unui nou teren de aceeași suprafața cu cel expropriat, nu este un prejudiciu cert, ci doar unul eventual a se produce, acordarea despăgubirilor pentru acoperirea acestui prejudiciu nu se putea impune expropriatorului.
Relevantă sub aspectul cuantumului despăgubirilor cuvenite apreciază a fi și jurisprudența relativ recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, în Hotărârea din 12 octombrie 2010 pronunțată în cauza M. A. și alții împotriva României, Curtea a statuat că potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, S. are dreptul de a expropria bunuri -inclusiv orice drepturi la despăgubire consfințite de lege - și de a reduce, chiar foarte mult, nivelul despăgubirilor prin mijloace legislative. Ceea ce prevede art. 1 din Protocolul nr. 1 este ca valoarea despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate operată de stat să fie "în mod rezonabil în raport" cu valoarea bunului.
Pârâtul susține că o lipsă totală de despăgubire nu poate fi considerată ca fiind incompatibilă cu art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în cazuri excepționale. Art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează un drept la o compensație integrală în orice circumstanțe, o compensație numai parțială nefăcând privarea de proprietate nelegitima eo ipso în toate cazurile.
Pentru toate aceste considerente, pârâtul recurent solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiata
În drept au fost invocate dispozițiile art. art. 304 pct. 9 C..
Prin cererea de recurs formulată, reclamantele au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și drept consecință obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în sumă de 16.227 lei reprezentând valoare . de 2529 mp, conform raportului de expertiză întocmit de cei trei experți .
În motivarea recursului, reclamantele arată că în vederea realizării autostrăzii Lugoj - D. prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 15 din 21.09.2011 emisă de pârâtă în aplicarea prevederilor Legii 198/2004, în vederea exproprierii unei suprafețe de 2529 mp teren, situată pe raza administrativă a comunei T. V. jud. T., hotărâre comunicată subsemnatei reclamante la data de 21.09.2011, s-a stabilit un cuantum total al despăgubirilor de 1200 lei echivalentul a unui preț de 0,47 lei pentru un metru pătrat de teren .
Reclamantele susțin că criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere, sunt prevăzute în art. 26 alin. 1 din Legea 33/1994, care nu au fost respectate, punându-se în discuție o problemă de încălcare a legii. Astfel potrivit art. 26 alin. 1 și 2 din Legea 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor experții precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului. Potrivit art. 44 alin. 3 din Constituția României și art. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, exproprierea pentru cauză de utilitate publică se poate face numai după o justă și prealabilă despăgubire, în caz contrar existând o încălcare a dreptului de proprietate a expropriatului.
Se mai susține că în sistemul Legii nr. 33/1994 legiuitorul a legat cele doua momente - ale transferului dreptului de proprietate din proprietatea privata a expropriatului în proprietatea publica a statului si cel al plății despăgubirii efective - de momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești pronunțate în cauză având ca obiect expropriere, cu respectarea imperativului constituțional consacrat de art. 44 alin. 3 din Constituție potrivit căruia "Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despăgubire".Astfel, potrivit alin. 1 al art. 28 din Legea nr. 33/1994, "Transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse exproprierii în patrimoniul expropriatorului se produce îndată ce obligațiile impuse lui prin hotărâre judecătoreasca au fost îndeplinite", iar potrivit alin. 4 al aceluiași text de lege, "Hotărârea de expropriere va stabili despăgubirea ținând seama, pentru drepturile reale prevăzute la alin. 3, de dispozițiile art. 26".
Prin urmare, apreciază reclamantele recurente, norma de drept procesual cu privire la modalitatea de soluționare a acțiunii expropriatului nemulțumit de cuantumul despăgubirii stabilite pentru exproprierea unui teren necesar pentru realizarea unor lucrări de construcție de autostrăzi și drumuri naționale trimitea la norma de drept procesual din dreptul comun în materia procedurii de expropriere, respectiv art. 21-27 din Legea nr. 33/1994. Aceasta modalitate de legiferare (prin norme de trimitere la dreptul comun în materia exproprierii, așa cum au fost ele reglementate prin Legea nr. 33/1994) a fost menținută si de Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, necesara realizării unor obiective de interes național, județean și local (publicata în M. Of. nr. 853 din 20 decembrie 2010), lege care a abrogat Legea nr. 198/2004. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. 1 si 3 din Legea nr. 255/2010 "(1) Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicata hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea cailor de atac nu suspenda efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii si transferului dreptului de proprietate.
Instanța de fond în soluționarea prezentului dosar, a admis acțiunea dar a ales ca și desbăgubire sumele stabilite de experții B. T. D. și B. M., susținând în motivare că opinia acestora este majoritară .
Instanța de fond a respins expertizei întocmită de expertul instanței M. I., expertiză care a ținut cont în totalitate de prevederile art. 26 din Legea 33/1994, acesta stabilind o despăgubire de 14.188 lei.
Despăgubirile stabilite de experții B. T. D. și B. M. nu au ținut cont de prejudiciul cauzat prin expropriere, fapt ignorat de instanța de judecată și de valoarea terenului pe metru pătrat cu care se vând în mod obișnuit terenurile din zona administrativă T. V. .
Astfel, se arată că din contractele de vânzare cumpărare aflate la dosarul cauzei, se poate observa că valoarea cu care se vând în mod obișnuit terenurile este de 0,41 euro/mp si nu de 0,22 euro/mp asa cum în mod eronat au stabilit experții B. T. D. si B. M..
De asemenea, susțin reclamantele recurente, experții B. T. D. și B. M. nu au ținut cont de prejudiciul cauzat de dauna pentru dobândirea unui alt teren, dauna datorită traficului rutier și cel mai important dauna pentru lipsa drumurilor de acces la restul terenului rămas neexpropriat. Se mai susține că experții ar fi trebuit să calculeze dauna produsă în urma exproprierii, prin faptul că terenul a fost cultivat în permanență, așa cum au făcut dovada prin adeverințele de la APIA, predate expertului numit de instanța de judecată M. I. .
Este criticat faptul că din 2011 pârâta nu a realizat un drum de acces la . instanța de judecată este obligată în cazul acțiunilor având ca obiect expropriere, să țină cont de art. 26 din Legea nr. 33/1994. Reclamantele fac trimitere și la declarația făcută în presă de expertul U. I. R. în 07.02.2012 referitor la valorile pe mp pentru daune, precum și la faptul că reprezentanții DGDP Timișoara au declarat la aceeași dată că valoarea de despăgubire de 1,2 euro/mp a fost stabilită în baza Legii nr. 198/2004.
Susțin reclamantele recurente că nici la stabilirea inițială a despăgubirilor și nici prin expertizele efectuate experții și nici instanțele de judecată nu doresc să țină cont de prevederile art. 26 din Legea 33/1994, iar în dosarul nr._ a Tribunalului T., reclamanta M. M. a primit ca și despăgubire pentru terenul expropriat 1,38 EURO/mp. Terenul expropriat se găsește lângă terenul reclamantelor și o sumă mai mică decât cea dată în dosarul nr._ a Tribunalului T. ar o discriminare, pentru că Sentința nr. 2835/13.12.2013 a Tribunalului T. rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 283/20.03.2013 a Curții de Apel Timișoara are putere de lucru judecat.
Astfel raportat la decizia Curții Constituționale precum că calculul despăgubirii se face la data exproprierii și anume anul 2011, reclamantele consideră că valoarea de despăgubire pentru terenul în suprafață de 2529 mp este de 16.227 lei așa cum a fost stabilit de cei trei experți, prin raportul de expertiză din data de 08.04.2013 .
Pentru motivele invocate solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și drept consecință obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în sumă de_ lei reprezentând valoare . de 2529 mp, conform raportului de expertiză întocmit de cei trei experți .
În drept, reclamantele recurente au invocat dispozițiile art. 304 alin. 8 ,9 Cod pr.civ.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 ind.1 C.pr.civ., Curtea de apel reține următoarele:
Analizând cererile de recurs formulate, Curtea constată că atât recurentele reclamante, cât și recurentul pârât invocă greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, și, implicit cuantumul despăgubirii stabilite de Tribunalul T. pentru terenul expropriat.
Totodată, în ambele cereri de recurs se invocă decizia Curții Constituționale prin care se statuează că valoarea la care ar trebui calculată despăgubirea este prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la momentul transferării dreptului de proprietate.
Curtea reține, de asemenea, că prin decizia anterioară de casare s-a dispus administrarea unei probe noi, respectiv unui supliment la raportul de expertiză prin care să se stabilească despăgubirea în raport de prețul cu care se vând imobilele similare la data întocmirii raportului de expertiză și de prejudiciul cauzat proprietarului.
De asemenea, s-a arătat că experții trebuie să utilizeze contracte de vânzare cumpărare încheiate pentru imobile similare, acestea trebuind alese în funcție de toate caracteristicile bunului prin raportare la amplasamentul acestuia, destinația terenului la momentul evaluării, categoria localității, poziționarea față de localități și căile de acces, echiparea tehnică edilitară a zonei, restricții de folosire.
Însă, după pronunțarea deciziei de casare și a sentinței tribunalului care face obiectul recursului de față, a fost pronunțată Decizia Curții Constituționale nr. 380/2015 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din data de 15 iulie 2015 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, raportate la sintagma ”la data întocmirii raportului de expertiză”, cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituționale.
În cuprinsul considerentelor deciziei de neconstituționalitate menționate mai sus s-a arătat că valoarea bunului expropriat nu poate fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului, finalitate urmărită atât prin Legea nr. 33/1994, cât și prin jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015). Aplicarea tale quale în ipoteza determinării cuantumului despăgubirii prevăzute de Legea nr. 255/2010 a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv sintagma ”la data întocmirii raportului de expertiză”, generează o situație juridică ce se abate de la finalitatea anterior referită, în sensul că expertiza judiciară dispusă nu reflectă valoarea bunului de la momentul contemporan realizării transferului dreptului, ci o valoare de la un moment ulterior care nu este cert. În consecință, despăgubirea stabilită prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză, adică în cursul procesului, nu este ”dreaptă” (nu are un caracter just), deoarece cuantumul ei nu este contemporan momentului transferului dreptului de proprietate.
Potrivit art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii.
Având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 380/2015, precum și argumentele care au stat la baza pronunțării acesteia, Curtea constată că cererile de recurs ale părților sunt întemeiate în ceea ce privește aspectele referitoare la calcularea despăgubirii la momentul transferului dreptului de proprietate, și nu la data raportului de expertiză, așa cum era prevăzut în art.9 din Legea nr.255/2010 anterior deciziei de neconstituționalitate
Pentru considerentele de mai sus și deoarece este necesară administrarea unei probe noi, respectiv unui supliment la raportul de expertiză prin care să se stabilească despăgubirea în raport de prețul cu care se vând imobilele similare la data transferului dreptului de proprietate și de prejudiciul cauzat proprietarului, în baza art. art. 312 alin. 1, 3 și 4 rap. la art.315 alin.3 ind.1 Cod proc.civilă, va admite recursurile formulate de reclamante și de pârât, va casa sentința atacată și va reține cauza spre rejudecare, stabilind termen de judecată la 22.10.2015.
Dată fiind soluția de casare cu reținere spre rejudecare, în această fază procesuală nu pot fi acordate cheltuieli de judecată, ele urmând a fi avute în vedere la soluționarea pricinii de către Curte, când se va cunoaște partea căzută in pretenții, conform art. 274 alin.1 Cod proc.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursurile formulate de recurentele reclamante E. L.-L. și P. S. și de recurentul pârât S. Român prin CNADNR SA – DRDP Timișoara împotriva Sentinței civile nr.640/PI din 2.04.2015 pronunțată de Tribunalul T..
Casează sentința civilă recurată și reține cauza pentru rejudecare, stabilind termen de judecată la data de 22.10.2015.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. M. G. A.-M. N.
GREFIER,
S. C.
Red. A.M.N. – 18.09.2015
Tehnored. ..09.2015
Instanța de fond: Tribunalul T.:- Judecător: L. V.
Termen: 22 octombrie 2015, Completul C4
Se citează părțile:
Reclamante recurente:
E. L. L. - Timișoara, G. Cosbuc (la av.G. A. M.), nr.1, jud.T.
P. S. - Timișoara, G. Cosbuc (la av.G. A. M.), nr. 1, jud. T.
Pârât recurent:
S. R. PRIN COMPANIA N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE SA PRIN DRDP TIMISOARA - TIMISOARA, Proclamația de la Timișoara - la avocat C. ș.a.,-, nr. 5, ., J. T.
| ← Cereri. Decizia nr. 305/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Expropriere. Decizia nr. 156/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
