Evacuare. Decizia nr. 208/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 208/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 208/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 208

Ședința publică din 21 mai 2015

PREȘEDINTE: C. P.

JUDECĂTOR: M. GIRUGINCĂ

JUDECĂTOR: A.-M. N.

GREFIER: S. C.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâții - reclamanți reconvenționali Pâșlea L., Pâșlea M. S., Pâșlea R. L., Pâșlea C. L., Pâșlea I. P., Pâșlea E. C. P. și Pâșlea D. R. împotriva deciziei civile nr. 103/11.02.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanții intimați A. A. și A. S., cu intimații chemați în garanție Consiliul L. al M. Timișoara, Municipiul Timișoara, prin Primar și pârâtul intimat Pâșlea D. A., având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat S. I. pentru pârâții - reclamanți reconvenționali Pâșlea L., Pâșlea M. S., Pâșlea R. L., Pâșlea C. L., Pâșlea I. P., Pâșlea E. C. P. și Pâșlea D. R., lipsă fiind reclamanții intimați A. A. și A. S., precum și intimații chemați în garanție Consiliul L. al M. Timișoara, Municipiul Timișoara, prin Primar și pârâtul intimat Pâșlea D. A..

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că a fost admisă cererea de reexaminare a încheierii prin care a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar, astfel că pârâții recurenți nu datorează taxă judiciară de timbru și acordă cuvântul cu privire la eventuale chestiuni prealabile.

Avocat S. I., pentru pârâții recurenți Pâșlea invocă faptul că pe rolul Judecătoriei Timișoara se află dosarul nr._/325/2015, având ca obiect acțiunea promovată de pârâții recurenți din dosarul de față, în calitate de reclamanți în dosarul menționat și prin care aceștia solicită în baza art. 15 teza a II-a din OG nr. 40/1999 și Legii nr. 241/2001, obligarea chemaților în garanție Consiliul L. al Mun. Timișoara și Primăria M. Timișoara de a pune la dispoziția reclamanților Pâșlea o locuință corespunzătoare, dată fiind soluția de evacuare și situația care planează asupra lor. Depune la dosar copia acțiunii la care a făcut referire și dovada înregistrării acesteia pe rolul judecătoriei la data de 19.05.2015. În consecință, solicită suspendarea cauzei de față în baza art. 244 pct. 1 Cod pr.civ. și depune dezvoltarea motivelor cererii de suspendare.

Curtea, în urma deliberării, referitor la cererea de suspendare a cauzei de față în baza art. 244 pct. 1 Cod pr.civ., o apreciază ca neîntemeiată în raport de chestiunea de drept vizată în dosarul de recurs, respectiv raporturile dintre proprietarul imobilului și chiriași, care sunt reglementate de alt temei de drept decât cel invocat în acțiunea promovată pe rolul judecătoriei (art. 15 teza a II-a din OG nr. 40/1999 și Legii nr. 241/2001), prin urmare, având în vedere noua acțiune înregistrată pro causa la 19.05.2015, cu doar 2 zile înainte de termenul în prezentul recurs care datează din 10.03.2015, neexistând nici o legătură între cele două litigii, respinge cererea de suspendare a judecării recursului. Referitor la cererea de suspendare a executării, constată că aceasta nu mai are actualitate și, nefiind formulate alte cereri, acordă cuvântul în recurs.

Avocat S. I., pentru pârâții recurenți Pâșlea L., Pâșlea M. S., Pâșlea R. L., Pâșlea C. L., Pâșlea I. P., Pâșlea E. C. P. și Pâșlea D. R. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, casarea deciziei Tribunalului T., în principal, având în vedere că la judecata apelului a fost încălcat dreptul de apărare la primul termen, când, susține reprezentantul recurenților, nu a putut fi prezent, a depus o cerere de amânare dar instanța nu a luat-o în considerare, astfel că potrivit dispozițiilor art. 105 Cod pr.civ., invocă pentru nulitatea actelor de procedură. În consecință, solicită casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, conform art. 156 Cod pr.civ. În subsidiar, solicită modificarea deciziei tribunalului, în sensul de a respinge acțiunea principală referitoare la evacuare și admiterea cererii reconvenționale pentru prelungirea contractului de închiriere de către recurenți cu proprietarul, imobilul fiind vândut reclamanților intimați A. care nu au înțeles să mai prelungească acest contract de închiriere. De asemenea, invocă și faptul că evacuarea s-a dispus doar cu privire la Pâșlea L.. Susține efectul pozitiv al autorității de lucru judecat care persistă și solicită acordarea unui termen pentru depunerea de concluzii scrise.

După plecarea reprezentantului pârâților recurenți, dar înainte de ridicarea ședinței de judecată, s-a prezentat avocat P. M. pentru reclamanții intimați A. A. și A. S., solicitând să fie luat prezent cu concluzii de respingere a recursului, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

În deliberare, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.103/11.02.2015 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 2305/17.02.2009, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._, de apelanții-reclamanți-pârâți A. A. și A. S., ambii cu domiciliul procedural ales la sediul SCPA C. & Asociații din Timișoara, . Timișoara, nr. 5, ., jud. T., în contradictoriu cu apelanții-pârâți și cu intimatul-chemat în garanție MUNICIPIUL TIMIȘOARA prin Primar și Consiliul L. al M. Timișoara, cu sediul în Timișoara, . nr. 1, jud. T..

Totodată, prin aceeași decizie, tribunalul a respins apelul civil declarat împotriva aceleiași sentințe de apelanții-pârâți-reclamanți PÂȘLEA L., PÂȘLEA M. S., PÂȘLEA R. L., PÂȘLEA C. L., PÂȘLEA I. P., PÂȘLEA E. C. P. și PÂȘLEA D. RAOUL, toți cu domiciliul în Timișoara, Piața T., nr. 7, ., în contradictoriu cu apelanții-reclamanți și cu intimatul-chemat în garanție.

A schimbat în parte sentința apelată, în sensul obligării pârâților-reclamanți în solidar la plata către reclamanții-pârâți de despăgubiri în sumă 1,5 euro/mp lunar pentru apartamentul nr. 7 (administrativ 6), situat în Timișoara, P-ța T., nr. 7, înscris în CF nr._ Timișoara, nr. top. 6833/II, în suprafață de143,55 mp, potrivit fișei de calcul de la fila 41 dosar judecătorie, începând cu luna mai 2004 și până la data părăsirii efective a imobilului la cursul BNR în lei de la data plății., fără cheltuieli de judecată.

În esență, tribunalul a arătat că va analiza cu precădere apelul pârâților-reclamanți, soluția asupra acestuia determinând în mod implicit și soluția asupra apelului reclamanților-pârâți.

Astfel, tribunalul a notat că, prin intermediul demersului judiciar inițiat de către pârâții-reclamanți pe calea reconvenționalei, aceștia tind la prorogarea efectelor contractului de închiriere de care domniile lor au beneficiat în raporturile stabilite cu statul român, în temeiul legislației cu caracter de protecție, susținând concomitent ineficacitatea contractului de închiriere perfectat cu dobânditorii imobilului în temeiul legislației cu caracter reparator, contract prin care părțile au stabilit un termen al închirierii diferit de cel stabilit de OUG nr.40/1999.

Cererea reconvențională a fost formulată ca răspuns la pretenția principală a reclamanților-pârâți de obligare a detentorilor imobilului de a-l evacua pentru lipsa de titlu, cu plata contravalorii lipsei de folosință prin raportare la tarifele de închiriere de pe piața liberă.

Totodată, pârâții-reclamanți au solicitat obligarea autorităților locale, pe calea cererii de chemare în garanție, să le asigure spațiu de locuit corespunzător în cazul în care ar pierde dreptul locativ asupra apartamentului.

Numai că, astfel cum în mod corect a observat și prima instanță, cereri cu finalitate identică au fost formulate, pe cale principală, de către titularul contractului de închiriere, fiind tranșate prin respingere prin sentința civilă nr. 977/30.04.2007 a Tribunalului T., definitivă prin Decizia civila nr. 458/24.10.2007 pronunțata de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._ și irevocabilă prin Decizia civila nr.5577/07.10.2008 pronunțata de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

De aceea, tribunalul a înlăturat criticile acestor apelanți relativ la greșita și abuziva reținere a incidentei autoritatii de lucru judecat în speță, întrucât exercitarea căilor extraordinare de atac împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile nu aduce atingere prezumției de adevăr de care se bucură hotărârea intrată în puterea lucrului judecat, potrivit art.378 C.proc.civ. ce stipulează că pe când o hotărâre definitivă se află în curs de a se judeca în contestație sau în urma cererii de revizuire ea are încă puterea lucrului judecat până ce se va înlocui printr-o altă hotărâre.

De asemenea, pentru reținerea prezumției absolute de adevăr a hotărârii judecătorești irevocabile, sub aspectul identității de cauză, este relevat scopul, finalitatea urmărită prin demersurile judiciare supuse analizei, iar acestea, după cum s-a anteevocat, coincid, după cum și dispozițiile legale de protecție de care se prevalează apelanții sunt aceleași, respectiv cele ale OUG nr.40/1999, la care face trimitere și art.13 din Legea nr.10/2001.

Identitatea de părți se verifică și în situația în care acestea figurează în calități procesuale diferite - de reclamanți sau de pârâți, după caz - în cele două litigii, aceasta identitate nefiind înlăturată de faptul că în litigiul subsecvent s-au adăugat alte părți ce se prevalează însă de același contract de închiriere și de aceleași dispoziții legale supuse analizei în litigiul inițial.

Chiar în ipoteza în care, s-ar aprecia că aceștia sunt străini de primul litigiu, față de domniile lor hotărârea judecătorească are valoarea unei prezumții relative de adevăr, prezumție ce nu este răsturnată în cauza, atâta vreme cât situația de fapt și de drept pe care își construiesc demersul în justiție este aceeași.

Principiul autoritatii de lucru judecat corespunde necesitații de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă repunerea în discuție a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil, întrucât dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări decurgând din aplicarea altor principii, printre care și cel evocat.

În speță, hotărârea judecătorească evocată are, în temeiul art.1200 pct.4 și art.1201 C.civ., valoarea probatorie de prezumție legală absolută irefragrabilă în privința neîndeplinirii condițiilor legii pentru aplicarea dispozițiilor de protecție ale OUG nr.40/1999, ca și în privința existentei unei proceduri administrative de repartizare a locuințelor sociale, ce impune stabilirea unor criterii de repartizare de către consiliile locale, înlăturând astfel admisibilitatea imixtiunii autoritatii judiciare câtă vreme această procedură administrativă nu a fost finalizată, iar aceste statuari nu pot fi contrazise prin hotărârea judecătorească ulterioară.

Pe de altă parte, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat dedus din prevederile art.1200 pct.4 C.civ. se opune repunerii în discuție a problemei de drept tranșată în mod irevocabil, întrucât s-ar aduce atingere principiului securității circuitului juridic, parte componentă a conceptului de proces echitabil garantat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Întrucât într-o atare ipoteză, cercetarea fondului cererii subsecvente nu se mai impune, vor fi înlăturate criticile apelanților sub aspectul neluării în considerare de către judecătorie a apărărilor și probelor dumnealor.

Plata în continuare a chiriei de către apelanți nu schimbă raționamentul juridic anterior, câtă vreme s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că, odată cu încheierea contractului pe un termen diferit de cel de 5 ani prevăzut de lege, aceștia au ieșit de sub regimul de protecție al OUG nr.40/1999, raporturile lor contractuale fiind guvernate de dreptul comun în materie; în același timp, contractul de închiriere perfectat cu proprietarii a expirat în aprilie 2004, pârâții-reclamanți fiind notificați la data de 05.05.2004 să procedeze la încheierea unui contract cu o chirie raportată la prețul pieței sau să părăsească imobilul, somație căreia nu s-au conformat, continuând a folosi imobilul și a achita chiria în cuantumul anterior.

Această situație de fapt atrage incidenta dispozițiilor art.1438 din Codul civil de la 1864, potrivit cărora, când s-a notificat concediul (denunțarea), locatarul chiar dacă ar fi continuat a se servi de obiectul închiriat sau arendat, nu poate opune relocațiunea tăcută (reînnoirea tacită a locațiunii), ceea ce configurează o folosință lipsită de titlu de la respectiva dată.

Ca atare, apreciind ca nefondat apelul pârâților-reclamanți, tribunalul a verificat mai apoi temeinicia criticilor formulate de către reclamanții-pârâți, în acest context fiind avută în vedere și relevanta plății în continuare a chiriei de către primii.

Astfel, în mod corect a apreciat prima instanță că faptul deținerii imobilului de către foștii chiriași peste termenul de închiriere, în absența unui titlu locativ, îmbracă forma unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii în patrimoniul proprietarilor, în mod eronat s-a raportat însă aceeași instanță la chiria diminuată stabilită în contractul anterior, în condițiile în care acest contract își încetase efectele juridice, iar prin notificarea emisă proprietarii și-au manifestat în mod expres intenția de a închiria bunul la prețul practicat pe piața liberă, în baza raportului dintre cerere și ofertă, preț dovedit în apel (spre deosebire de situația din dosarul nr. nr._ al J.T.) prin adresa de la fila 72 dosar emisă de o agenție imobilară potrivit căreia chiriile practicate în zona sunt cuprinse între 2-4 euro/mp, superioare prețului de 1,5 euro/mp pretins de către proprietari (adresa menționată confirmă astfel și concluziile raportului de evaluare de la filele 68 și urm. dosar ce a stabilit un preț de 3 euro/mp).

Corespunde adevărului că foștii chiriași au continuat a plăti chiria stipulată în contractul expirat, însă aceasta nu are semnificația unui acord al părților în privința despăgubirilor cuvenite pentru lipsa atributului folosinței, față de manifestarea expresă a proprietarilor în sensul arătat mai sus, ca și față de faptul returnării de către proprietari a sumelor plătite de către foștii chiriași în contul lor (filele 4,6 dosar apel).

Aceeași concluzie este valabilă și în privința sumelor consemnate de către foștii chiriași la dispoziția proprietarilor sub durata procesului, aceste plăți nerespectând condițiile art.1510-1513 C.civ. rap. la art.1005-1012 C.proc.civ.

Ca atare, observând că, doar de la data notificării, reclamanții proprietari și-au manifestat în mod expres intenția de închiria bunul la prețul practicat pe piața liberă, tribunalul a apreciat că de la această dată, 05.05.2004, domniile lor sunt îndreptățite la despăgubiri în sumă de 1,5 euro/mp lunar, acestea urmând să curgă până la data părăsirii efective a imobilului, întrucât prejudiciul ce se produce prin folosința imobilului după pronunțarea hotărârii, deși prezintă configurația unui prejudiciu viitor, acesta are caracter cert și este posibil a fi determinat, fiind sigura vătămare adusă proprietarilor prin aceeași conduită ilicită a foștilor chiriași.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, pârâții – reclamanți reconvenționali Pâslea, care a fost motivat în drept cu disp.art.304 pct.5, 7 și 9 C.pr.civ. susținând că deși prin apărător cu delegație de reprezentare la dosarul cauzei, au solicitat amânarea judecării procesului, pentru lipsă de apărare motivată, cu probele depuse la dosar, totuși instanța a încălcat prevederile art.156 (2) judecând procesul în lipsa și prejudiciindu-i de dreptul la apărare garantat de lege, cu atât mai mult cu cât cauza era la primul termen de judecată după repunerea pe rol, instanța având obligația sa facă aplicarea art.156 (2) C.proc.civ., dacă totuși a refuzat amânarea trebuia sa acorde termen pentru a depune concluzii scrise, aceasta însă a judecat în lipsă.

În aceeași ordine de idei, instanța a încălcat prevederile art.578 căci a pronunțat o hotărâre de evacuare din imobilul pe care-l ocupă, deși nu au nici o culpă, pe de o parte, iar pe de altă parte, a dispus evacuarea in perioada interdicției reglementate de prev.art.578 (1) C.proc.civ, unde se stipulează imperative ca, " Nicio evacuare din imobilele cu destinație de locuința nu poate fi făcuta de la data de 1 decembrie si pana l;a 1 martie a anului următor, decât daca creditorul face dovada ca, in sensul dispozițiilor legislației locative, el si familia sa nu au la dispoziție o locuința corespunzătoare ori ca debitorul si familia sa au o alta locuința corespunzătoare in care s-ar putea muta de îndată", dovada pe care reclamanții-intimați nu au făcut-o, iar instanța a judecat in ziua de 11 februarie 2015, încălcând o normă imperativă a legii.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art.304 susțin că sunt titularii unui drept locativ pe care l-au dobândit prin prelungirea contractului inițial avut cu Primăria Timișoara, contract care a fost preluat de către dobânditorul dreptului de proprietate Nenadovici V. și Nenadovici A., și care la rândul lor aveau obligația sa le încheie contract pentru o perioada de 5 ani, astfel cum au obligația potrivit dispozițiilor OUG nr.40/1999, și a Legii nr.241/2001, privind protecția chiriașilor din imobilele naționalizate si restituite foștilor proprietari, și intimații A. A. si A. S..

Așadar, recurenții beneficiază de o prorogare a efectelor contractului de închiriere inițial, in temeiul legislației cu caracter de protecție, iar acele contracte de închiriere pe cate o perioada de 5 uni despre care face vorbire instanța de judecata este evident nelegal, le-a fost impus de către intimați dar pe care nu l-au recunoscut ca fiind un act juridic valabil.

Sub acest aspect, arată ca decizia dată de Tribunalul T. nu cuprinde motivele pe care se întemeiază pentru a le respinge apelul, instanța face doar o analiză a dispozițiilor art 1200 privind autoritatea de lucru judecat, dar nu face o analiză a dreptului legal la un contract de închiriere, drept de care au fost prejudiciați până in prezent adică, nu privește spre motivele apelului pe fond, prin care au invocat reglementările art.2 din OUG nr.40/1999- in sensul ca " contractele de închiriere prelungite sau reînnoite în temeiul Legii nr. 17/1994 pentru suprafețele cu destinație de locuințe, se prelungesc la cererea chiriașilor pentru o perioadă de 5 ani", in speță, noii proprietari: Nenadovici nu au așteptat sa se exprime solicitarea legala ci au impus de îndată un contract de 6 luni, care a devenit de 4 luni apoi, în această perioadă, prin mijloace dolosive au creat o aparența de îndeplinirea procedurii de preemțiune la cumpărare și au și încheiat contractul de înstrăinare a imobilului cu intimații A. A. si S..

Asupra acestor manopere nu s-a oprit instanța de apel, adică asupra tranzacției prin care au fost înlăturați de la a închiria pe termen de 5 ani, apoi de la dreptul de a cumpăra apartamentul, deși în speță sunt incidente prev. art. ll din OUG nr.40/1999, art.15 și art.18 din același act normativ.

Întrucât au solicitat pe cale judecătoreasca să li se încheie contracte de închiriere pe termenul legal de 5 ani, iar in dosarul civil nr.7821/2004 au obținut obligarea paraților A. A., A. S. să le încheie contracte de închiriere potrivit prevederilor OUG nr.40/1999, aceștia au refuzat sa respecte hotărârea judecătoreasca, iar cum acesta nu a fost executata in termenul legal, revin cu acesta cerere pentru a dispune obligarea acestora la încheierea acestor contracte.

În ceea ce privește admisibilitatea cererii de chemare in garanție, arată ca hotărârea data de Tribunalul T. este neîntemeiată si nelegală deoarece potrivit reglementărilor OUG nr.74/2007 privind asigurarea fondului de locuințe sociale destinate chiriașilor evacuați sau care urmează a fi evacuați din locuințele retrocedate foștilor proprietari, care se adoptă în baza prevederii din Constituția României se stipulează indubitabil că " au prioritatea la asigurarea atribuirii locuințelor chiriașii din imobilele naționalizate care, prin efectul legii sau datorită unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt obligați să părăsească locuințele pe care le dețin în prezent, urmare a retrocedării în natură a proprietății preluate" or, instanța de judecată în apel retine in considerente că, Primăria Timișoara in calitate de chemată in garanție nu are nici o obligație că, raporturile cu chemata in garanție sunt stabilite de prevederile Legii nr. 114/1996, iar nu în temeiul OUG 74/2007 privind asigurarea fondului de locuințe pentru chiriașii evacuate, iar in baza acestei aprecieri instanța nici nu mai dispune asupra chematei in garanție, instanța fiind in eroare si pe acest capăt de cerere.

Prin raportare la modul in care se soluționează cererea de chemare in garanție, protecția chiriașilor din casele naționalizate a devenit o antiprotectie, impactul social negativ asupra unui număr mare de chiriași evacuați, determinând adoptarea acestei norme a art. l (1) din OUG nr.74/2007 care însă nu sunt respectate, deși prin acestea se statornicește că "Consiliile locale ... asigură fondul de locuințe necesar pentru acoperirea cerințelor pe plan local, având prioritate cererile formulate de chiriașii evacuați sau care urmează a fi evacuați din locuințele retrocedate foștilor proprietari".

De asemenea la alin.2 din acest act normativ se precizează că, cităm: "fondul de locuințe destinate închirierii persoanelor si/sau familiilor evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuințele retrocedate în natură foștilor proprietar se construiesc în conformitate cu prevederile art. l din OUG nr.68/2006 privind măsurile pentru dezvoltarea activității din domeniul construcțiilor de locuințe la nivel național aprobată prin Legea nr.515/2006 de către Consiliile locale care au înregistrat cereri formulate de către persoanele îndreptățite, în condițiile prevederilor art.15 alin.(2) din OUG nr.40/1999 privind protecția chiriașilor aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.241/2001 cu modificările ulterioare..."

Mai mult, la art. l (3) din această ordonanță de urgență nr.74/2007 se stabilesc și persoanele îndreptățite cu următoarele condiții, pe care recurenții le îndeplinesc, în sensul că sunt titulari ai contractului de închiriere sau au avut calitatea de chiriași, dovada este la dosar;nu intră sub incidența prevederilor art.14 alin.(2) lit.c si d din OUG nr.40/1999, aprobată și completată cu modificările ulterioare; nu dețin în proprietate o altă locuință după data de 1 ianuarie 1990; nu au beneficiat si/sau nu beneficiem de sprijinul statului in credite si execuție pentru realizarea unei locuințe;nu dețin, în calitate de chiriași, o altă locuință din fondul locativ de stat.

Intimații, deși legal citați, nu au depus întâmpinare prin care să își precizeze apărările cu privire la prezentul recurs.

Curtea, analizând recursul pârâților – reclamanți reconvenționali, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea disp.art.299 și urm. C.pr.civ. rap.la art.312 C.pr.civ., va constata că acesta este neîntemeiat, în cauză nefiind incidente dispozițiile art.304 pct.5, 7 și 9 C.pr.civ.

Astfel, Curtea va observa în raport cu disp.art.304 pct.5 C.pr.civ., că dreptul la apărare al actualilor recurenți nu a fost încălcat pe parcursul desfășurării procedurilor judiciare în faza apelului, în condițiile în care apelul familiei Pâslea s-a înregistrat la tribunalul T. la data de 3 aprilie 2009, iar până la data de 11.02.2015, când s-a pronunțat hotărârea din apel au fost acordate nu mai puțin de 7 termene de judecată, la care se adaugă a suspendare a judecății a apelului, solicitată de înșiși actualii recurenți, obținându-se astfel o dilatare a procedurilor judiciare în apel, concretizată într-un interval de timp de aproximativ 6 ani, doar pentru soluționarea apelului.

Mai apoi, pentru termenul de judecată din 11.02.2015, apărătorul familiei Pâslea a formulat o nouă cerere de amânare, motivat de faptul că ar fi necesar să fie prezent la Judecătoria Z., chiar în data de 12.02.2015, însă nu a atașat nicio dovadă concretă privind prezența sa reală la respectiva instanță, câtă vreme în cuprinsul Ordinului de deplasare aflat la fila 159 – dosar apel nu există nicio confirmare privind prezența domnului avocat S. I. la sediul Judecătoriei Z..

În ceea ce privește motivele de recurs prev. de art.304 pct.7 și 9 C.pr.civ., astfel cum au fost susținute și interpretate de către recurenți, curtea va constata că acestea sun inaplicabile în speță, în primul rând pentru faptul că raportat la motivele apelului, tribunalul a interpretat și aplicat corect disp.art.1200 și 1201 C.civ. relativ la excepția autorității de lucru judecat, respectiv referitor la efectul pozitiv al puterii de lucru judecat.

În acest context, curtea va constata că în raport cu disp.art.137 C.pr.civ., în ipoteza în care o excepție de fond și dirimantă totodată este găsită întemeiată de către o instanță, atunci orice alte abordări ale aspectelor de fond devin inaplicabile.

Or, în speță, curtea va constata că tribunalul a constatat în mod justificat că cereri cu finalitate identică au fost formulate, pe cale principală, de către titularul contractului de închiriere din familia Pâslea, acestea fiind soluționate irevocabil prin respingere, prin sentința civilă nr. 977/30.04.2007 a Tribunalului T., definitivă prin Decizia civila nr. 458/24.10.2007 pronunțata de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._ și irevocabilă prin Decizia civila nr.5577/07.10.2008 pronunțata de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Curtea va mai constata, asemenea tribunalului, că exercitarea căilor extraordinare de atac împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile nu aduce atingere prezumției de adevăr de care se bucură hotărârea intrată în puterea lucrului judecat, potrivit art.378 C.proc.civ., care stipulează că pe când o hotărâre definitivă se află în curs de a se judeca în contestație sau în urma cererii de revizuire ea are încă puterea lucrului judecat până ce se va înlocui printr-o altă hotărâre.

În plus, pentru reținerea prezumției absolute de adevăr a hotărârii judecătorești irevocabile, sub aspectul identității de cauză, este relevat scopul, finalitatea urmărită prin demersurile judiciare supuse analizei, iar acestea coincid, după cum și dispozițiile legale de protecție de care se prevalează recurenții sunt aceleași, respectiv cele ale OUG nr.40/1999, la care face trimitere și art.13 din Legea nr.10/2001.

Identitatea de părți se verifică și în situația în care acestea figurează în calități procesuale diferite - de reclamanți sau de pârâți, după caz - în cele două litigii, aceasta identitate nefiind înlăturată de faptul că în litigiul subsecvent s-au adăugat alte părți, care se prevalează însă de același contract de închiriere și de aceleași dispoziții legale supuse analizei în litigiul inițial.

Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesitații de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă repunerea în discuție a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil, întrucât dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări decurgând din aplicarea altor principii, printre care și cel evocat.

În speță, hotărârea judecătorească irevocabilă anterioară are, în temeiul art.1200 pct.4 și art.1201 C.civ., valoarea probatorie de prezumție legală absolută irefragrabilă în privința neîndeplinirii condițiilor legii pentru aplicarea dispozițiilor de protecție ale OUG nr.40/1999, ca și în privința existentei unei proceduri administrative de repartizare a locuințelor sociale, ce impune stabilirea unor criterii de repartizare de către consiliile locale, înlăturând astfel admisibilitatea imixtiunii puterii judecătorești, câtă vreme această procedură administrativă nu a fost finalizată, iar aceste statuari nu pot fi contrazise prin hotărârea judecătorească ulterioară.

Astfel, într-o atare ipoteză, cercetarea fondului cererii subsecvente nu se mai impune, devenind incidente disp.art.137 C.pr.civ.

În sfârșit, Curtea va mai constata că ni măcar plata în continuare a chiriei de către apelanți nu schimbă raționamentul juridic anterior, câtă vreme s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că, odată cu încheierea contractului pe un termen diferit de cel de 5 ani prevăzut de lege, aceștia au ieșit de sub regimul de protecție al OUG nr.40/1999, raporturile lor contractuale fiind guvernate de dreptul comun în materie, iar contractul de închiriere perfectat cu proprietarii a expirat în aprilie 2004, pârâții-reclamanți reconvenționali fiind notificați la data de 05.05.2004 să procedeze la încheierea unui contract, cu o chirie raportată la prețul pieței sau să părăsească imobilul, somație căreia nu s-au conformat, continuând a folosi imobilul și a achita chiria în cuantumul anterior.

Evident, această situație de fapt atrage incidenta dispozițiilor art.1438 C.civ., potrivit cu care, atunci când s-a notificat concediul, locatarul chiar dacă ar fi continuat a se servi de obiectul închiriat sau arendat, nu poate opune relocațiunea tacită, ceea ce denotă o folosință lipsită de titlu de la respectiva dată.

Pentru toate aceste considerente, curtea, în temeiul prev. art.312 C.pr.civ. rap.la art.304 pct.5,7 și 9 C.pr.civ., va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de pârâții – reclamanți reconvenționali PÂȘLEA L., PÂȘLEA M. S., PÂȘLEA R. L., PÂȘLEA C. L., PÂȘLEA I. P., PÂȘLEA E. C. P. și PÂȘLEA D. R. împotriva deciziei civile nr.103/11.02.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .

Va constata că nu sunt aplicabile disp.art.274 C.pr.civ. întrucât nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de pârâții - reclamanți reconvenționali Pâșlea L., Pâșlea M. S., Pâșlea R. L., Pâșlea C. L., Pâșlea I. P., Pâșlea E. C. P. și Pâșlea D. R. împotriva deciziei civile nr. 103/11.02.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .

Fără cheltuieli de judecată. Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 21.05.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. P. M. G. A.-M. N.

GREFIER,

S. C.

Red. C.P. – 27.05.2015

Tehnored. C.P. - S.C. – 2 ex./27.05.2015

Tribunalul T., Judecători: L. D., A. A.

Judecătoria Timișoara, Judecător: Ș. L.

← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea...		Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 206/2015. Curtea de... →

Evacuare. Decizia nr. 208/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Decizia nr. 208/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA