Pretenţii. Decizia nr. 96/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 96/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 96/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr. 96
Ședința publică din 27 mai 2015
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: Prof.univ.dr. L. B.
GREFIER: M. M.
S-au luat în examinare apelurile declarate de MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE L. TRIBUNALUL C.-S. și de către S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C.-S., REȘIȚA împotriva sentinței civile nr. 1058/06.10.2014, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul N. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Ministerul Public este reprezentat de procuror A. S., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelurile au fost declarate în termen și sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că în cuprinsul cererii de declarare a apelului, pârâtul apelant S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice București, a solicitat judecata și în lipsă de la dezbateri.
Procurorul învederează instanței că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Procuror A. S., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, solicită admiterea apelului declarat de P. de pe lângă Tribunalul C.-S., cu consecința reducerii cuantumului despăgubirilor acordate către reclamant. Cu privire la apelul declarat de pârât, pune concluzii de respingere a acestuia.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1058/06.10.2014 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul N. M. împotriva pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, București, cu consecința obligării pârâtului la plata către reclamant a sumei de 5.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral suportat de reclamanta ca urmare a privării de libertate în mod nelegal prin punerea în executare a unui mandat de arestare deja executat, nr. 186/06.12.2010 al Judecătoriei O..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 23/19.02.2013 a Judecătoriei O. (dosarul nr._ ) a fost anulată în parte sentința penală nr. 154/16.11.2010 a Judecătoriei O., pronunțată în dosarul nr._, cu consecința anulării mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 186/06.12.2010, emis de Judecătoria O. în baza sentinței penale nr. 154/2010 cu referire la inculpatul, reclamant în prezenta cauză.
Sentința a rămas definitivă prin decizia penală nr. 598/20 mai 2013 a Curții de Apel Timișoara. Instanța a reținut că la data de 21.05.2013 au fost efectuate formele de executare, fiind transmise adrese la Inspectoratul Poliției Județene C.-S., Administrația Financiară O. și INEP București, Instituția Prefectului C.-S., IGPF București, fiind emis MEPI nr. 28/21.05.2013. La data de 09.07.2013 au fost emise MEA și MUI nr. 4/09.07.2013, instanța de executare fiind informată cu adresa nr._/FAM/ta/15.07.2013 Birou Sirene de împrejurarea că inculpatul a fost arestat în Copenhaga la data de 14.07.2013.
La data de 21.08.2013 autoritățile din Danemarca au solicitat date suplimentare în vederea extrădării inculpatului comunicând Biletul de liberare nr.J2/_/2013 din care reiese că inculpatul a executat pedeapsa, fiind liberat condiționat la data de 12.03.2013, conform sentinței penale nr. 616/07.03.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara.
Instanța a constatat că prin sentința penală nr. 420/19.03.2012 Judecătoria D. a anulat mandatul nr. 186/2010 al Judecătoriei O., dispunându-se emiterea unui nou mandat.
Prin sentința penală nr. 616/07.03.2013 Judecătoria Timișoara a dispus liberarea condiționată a inculpatului.
Ulterior, la data de 10.09.2013 inculpatul condamnat a fost arestat în Germania în baza mandatului european de arestare emis de Judecătoria O. în baza sentinței penale nr. 23/19.02.2013 pronunțată de Judecătoria O., fiind reținut în scopul predării sale autorităților române, în vederea executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală menționată.
Prin sentința penală nr. 149/03.10.2013 Judecătoria O. a admis contestația la executare formulată de P. de pe lângă Judecătoria O. și a dispus anularea măsurilor luate în baza sentinței penale nr. 23/19.02.2013 pronunțată de Judecătoria O., respectiv anularea mandatului nr. 28/21.05.2013, mandatului european de arestare și a mandatului de urmărire internațională nr. 4/09.07.2013.
Din considerentele sentinței penale nr. 149/03.10.2013 pronunțată de Judecătoria O. rezultă că inculpatul reclamant a început executarea pedepsei vizată de mandatul nr. 477/2012 al Judecătoriei D., fiind eliberat condiționat la 12.03.2013, în baza sentinței penale nr. 616/2013 a Judecătoriei Timișoara de sub puterea mandatului nr. 477/2012 emis de Judecătoria D., mandat care, urmare a rejudecării cauzei nu a fost anulat prin sentința penală nr. 23/2013 a Judecătoriei O., hotărâre prin care eronat s-a anulat mandatul deja anulat, nr. 186/06.12.2010 al Judecătoriei O. cu consecința emiterii greșite a unui mandat de executare pentru o pedeapsă cu privire la care inculpatul reclamant începuse deja executarea și de sub puterea căruia a fost ulterior liberat condiționat.
În acest fel, tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art. 539 C.pr.pen., privarea nelegală de libertate fiind situată în perioada 14.07._13, respectiv 10.09._13.
Instanța, în aprecierea cuantumului despăgubirilor acordate a făcut referire la dispozițiile art. 540 C.pr.pen., fără a le raporta în concret la speța de față, referirile instanței vizând exclusiv durata arestării nelegale.
Împotriva acestei hotărâri pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și P. de pe lângă Tribunalul C.-S. au declarat apel invocând nelegalitatea hotărârii din perspectiva întinderii despăgubirilor acordate în absența unor criterii obiective de apreciere a prejudiciului cauzat reclamantului și a unor probe relevante, respectiv din perspectiva dispozițiilor art. 539 C.pr.pen., normă care condiționează nașterea dreptului la despăgubiri, de stabilire, în prealabil, a nelegalității măsurii privative de libertate.
Verificând apelurile declarate din perspectiva dispozițiilor art. 466 și următoarele C.pr.civ., Curtea constată că hotărârea atacată este temeinică și legală, motiv pentru care va respinge ambele apeluri, în condițiile art. 480 (1) C.pr.civ., pentru următoarele:
Dispozițiile art. 539 C.pr.pen. instituie dreptul la despăgubiri în cazul arestării nelegale, precum cel incident în speța de față, condiționat de stabilirea în prealabil de către o instanță de judecată a caracterului nelegal al măsurii privative de libertate.
În speța de față însă, natura nelegalității mandatului în baza căruia reclamantul a fost privat de libertate impune invocarea și analiza nelegalității arestării reclamantului chiar și pe cale incidentală, fără parcurgerea unei proceduri judiciare de tipul celor la care face trimitere art. 539 C.pe.pen., întrucât în speța de față toate părțile recunosc eroarea săvârșită de către Judecătoria O., care a determinat o privare de libertate a reclamantului dincolo de limitele stabilite de instanțele penale în chiar cuprinsul mandatului de executare emis împotriva reclamantului, fiind de netăgăduit ca din eroare acesta a fost pus să execute un mandat, a cărui durată fusese deja executată în condițiile legii.
În aceste condiții, apelantul pârât nu se poate prevala de dispozițiile art. 539 C.pr.pen. în scopul de a tergiversa o procedură judiciară reglementată de lege în scopul reparării grabnice și juste a prejudiciului cauzat celui arestat nelegal. De altfel, pârâtul nu aduce critici hotărârii instanței din perspectiva legalității mandatului de executare în discuție, ci doar din perspectiva neobservării excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului, care nu a uzat de o procedură prealabilă prin care să solicite expres constatarea nelegalității mandatului de executare a pedepsei pentru perioada cuprinsă între 14.07._13, respectiv 10.09._13.
Un asemenea formalism judiciar, în prezenta cauză, particulară, excede scopului normelor cuprinse în art. 539 și următoarele C.pr.pen., dispozițiilor art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituția României.
Mai mult, Curtea constată că însăși instanța penală a statuat asupra nelegalității arestării reclamantului intimat, în baza mandatului nr. 186/06.12.2010, mandat anulat prin sentința penală nr. 23/19.02.2013 a Judecătoriei O. (dosar nr._ ), definitivă prin decizia penală nr. 598/20.05.2013.
În aceste condiții arestarea reclamantului la Copenhaga la data de 14.07.2013, respectiv la data de 10.09.2012 în Germania a fost lipsită de temei legal, căci mandatul de executare în baza căruia reclamantul a fost arestat fusese anulat definitiv la o dată anterioară arestării reclamantului în Copenhaga, respectiv în Germania.
În alte cuvinte, arestarea reclamantului nu a avut o bază legală, iar acest fapt rezultă inclusiv din succesiunea hotărârilor penale, anterior menționată.
În aceste condiții, apelanții nu se pot prevala de dispozițiile alin. (2) al art. 539 C.pr.pen., pentru a provoca o nouă judecată, dispozițiile normei menționate fiind îndeplinite în prezenta cauză.
De altfel, susținerile apelantului pârât în sensul că doar o instanță penală se poate pronunța asupra nelegalității unei detenții sunt eronate, căci alin. (2) al art. 539 C.pr.pen. nu exclude instanța civilă, fapt ce rezultă din observarea tezei finale a alin. (2), norma referindu-se la instanța de judecată, în general.
În același sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 4050/01.06.2012, potrivit cu care: „în aplicarea art. 504 alin. (3) C.pr.pen. (art. 539 C.pr.pen. nou) în mod greșit instanța civilă investită cu cererea de acordare de despăgubiri pentru detenție nelegală a realizat ea însăși evaluarea caracterului nelegal al măsurii arestării preventive, cu încălcarea puterii de lucru judecat a dezlegărilor date de instanțele penale care s-au pronunțat în cursul procesului penal, asupra legalității măsurilor procesuale dispuse împotriva inculpatului de la acea dată.
O atare evaluare a legalității măsurii este îngăduită instanței civile numai dacă instanța penală a omis (sau cadrul procesual nu i-a impus-o) să statueze asupra acestui aspect prin hotărâre judecătorească care a avut ca efect înlăturarea restricțiilor de libertate ale reclamantului într-o cerere formulată pe temeiul art. 504 C.pr.pen. (actual art. 539 C.pr.pen.).
Or, în speța de față Curtea constată că instanța de judecată a fost solicitată să constate doar nelegalitatea detenției, observând hotărârea penală care demonstrează în mod clar că reclamantul a fost arestat în baza unui mandat care nu mai era în vigoare, fiind anulat de instanța penală, la data arestării reclamantului în Copenhaga și Germania.
Cât privește întinderea despăgubirilor acordate reclamantului, Curtea constată că suma acordată cu titlu de daune morale este în acord cu durata arestării nelegale a reclamantului, dat și în raport cu traumele cauzate acestuia, reclamantul neaflându-se „acasă”, context care ar fi fost mult mai favorabil acestuia pentru declanșarea demersurilor necesare curmării măsurii abuzive la care a fost supus, atât pe teritoriul Danemarcei, cât și pe teritoriul Germaniei, într-un termen mult mai scurt, prin evitarea procedurilor declanșate între România și statele menționate, proceduri de natură să contribuie la prelungirea stării de detenție nelegală a reclamantului.
Pe cale de consecință nici unul dintre motivele de apel nu sunt întemeiate în prezenta cauză, cu precizarea că instanța de judecată a evaluat criteriile de acordare a despăgubirilor în acord și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 5 parag. 5 din Convenție, normă care consacră dreptul la reparație, în caz de privare de libertate nelegală, măsura privării de libertate în cazul de speță fiind contrară dispozițiilor art. 5 parag. 1, căci detenția reclamantului s-a realizat în absența unui mandat valabil, respectiv după executarea duratei detenției înscrisă în mandatul de arestare și ulterior anulării mandatului de arestare, pus în executare de autoritățile olandeze și germane.
Executându-se un mandat de arestare anulat deja, dispozițiile art. 5 parag. 1 din Convenție atrag aplicabilitatea art. 5 parag. 5 din Convenție, cu referire la art. 539 alin. (2) C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile declarate de Ministerul Public – P. de pe lângă Tribunalul C.-S. și de către S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice – prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., Reșița împotriva sentinței civile nr. 1058/06.10.2014, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 mai 2015.
Președinte, Judecător,
F. Ș. Prof.univ.dr. L. B.
Grefier,
M. M.
Red. LB/28.05.2015
Tehnored.MM/5 ex/23.06.2015
Instanță fond: Tribunalul C.-S. – jud. R. L. M.
Se comunică:
Reclamant – N. M. – CNP_, dom. procedural ales
– O., . nr. 34, jud. C.-S.
Pârât – S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice
– București, sector 3, .
P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara – Timișoara, jud. T.
Emis 3 comunicări
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 226/2015. Curtea de Apel... | Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 140/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
