Expropriere. Decizia nr. 105/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 105/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 105/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr. 105
Ședința publică din 03 iunie 2015
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: Prof.univ.dr. L. B.
GREFIER: M. M.
S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamanta T. V. I. și pârâtul S. ROMÂN PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI TIMIȘOARA împotriva sentinței civile nr.1323/30.05.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 27 mai 2015, când pronunțarea a fost amânată pentru termenul de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1323/ 30.05.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta T. V. I. împotriva pârâtului S. Român prin Compania de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, astfel cum a fost precizată.
În consecință, a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a unor despăgubiri în cuantum de 5705 lei pentru parcela nr. cadastral_ și în cuantum de 8626 lei pentru parcela nr. cadastral_ și a fost respinsă în rest cererea de chemare în judecată precizată; a fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 2400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că, prin cererea din 16.12.2011, reclamanta T. V.-I. a chemat în judecată pârâtul S. Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea proceselor verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 1 din 14 septembrie 2011 și nr. 58 din 15 septembrie 2011 și a Hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. 1 din 14 septembrie 2011 și nr. 58 din 15 septembrie 2011, în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirii pentru parcelele de teren expropriat de la reclamantă; să se constate acordul de voință al părților intervenit cu privire la plata sumei de 25.964 lei pentru terenul în suprafață de 846 mp, respectiv 164.836 lei pentru celălalt teren, în suprafață de 5.371 mp, ambele expropriate pentru construirea autostrăzii Lugoj-D.; să se dispună obligarea pârâtului la plata sumelor menționate, cu titlu de despăgubiri; să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 15.000 euro cu titlu de daune (contravaloarea prejudiciului cauzat prin expropriere).
În motivare, a arătat că prin HG nr. 1232/6 decembrie 2010 s-a declanșat procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Lugoj-D.", expropriator fiind S. Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.
Prin Anexa I la hotărârea mai sus menționată a fost stabilit amplasamentul și a fost alocată suma de 156.000 mii lei pentru plata despăgubirilor pentru titularii dreptului de proprietate ale căror imobile urmau a fi expropriate, iar Anexa nr. 2 la HG nr. 1232/2010 cuprinde tabelul cu imobilele supuse exproprierii. Conform procesului verbal anexat, la data de 6 ianuarie 2011 au fost efectuate formalitățile de publicitate prevăzute de Legea nr. 255/2010, afișându-se la sediul Primăriei Municipiului Lugoj Anexa nr. 2 a HG nr. 1232/06.12.2010 cuprinzând numele și prenumele proprietarilor, numărul cadastral și suprafața afectată exproprierii,Anexa nr. 1 a HG nr. 1232/06.12.2010 cu planul de situație avizat de OCPI T. în care sunt evidențiate imobilele afectate, oferta de despăgubire pe teritoriul administrativ al Municipiului Lugoj pentru terenurile afectate de lucrare, notificarea intenției de expropriere a imobilelor, tabel cuprinzând persoanele expropriate ce au luat la cunoștință de notificarea intenției de expropriere, modele de cereri si registrul de cereri.
Reclamanta a arătat ca a acceptat la acel moment ca pentru un mp de teren expropriat să primească suma de 27,9 lei, cu toate că pentru varianta de ocolire a Municipiului Lugoj, S. Român a plătit 15 euro/mp altor persoane aflate în situații asemănătoare. În acest sens, a fost publicată lista cu persoanele expropriate și sumele ce revin fiecăruia, reclamanta aflându-se pe listă la poziția 1 și 58, pentru nr. cadastral expropriat 404.390 în suprafață de 846 mp, valoarea despăgubirii fiind de 25.964 lei și pentru nr. cadastral expropriat 404.549 în suprafață de 5.371 mp, valoarea despăgubirii fiind de 164.836 lei.
Aceasta a fost suma pentru care reclamanta și-a dat acordul, însă ulterior a fost adoptată o hotărâre a guvernului de modificare a HG nr. 1232/2010, și anume HG nr. 492/2011 în care Anexa 2 a fost modificată în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor. Astfel, pentru reclamantă, valoarea despăgubirilor s-a diminuat la suma de 1.265 lei, respectiv 8.031 lei pentru cele două parcele expropriate.
Prin această modalitate de diminuare a sumelor ce urmează să le primească de la expropriator, a arătat reclamanta, a fost înfrânt acordul de voință, expropriatorul stabilind în mod unilateral aceste despăgubiri cu care reclamanta nu a fost de acord.
Art. 44 alin. 3 din Constituția României și art. 1 din Protocolul I Adițional la Convenția europeană a drepturilor omului prevăd că exproprierea pentru cauză de utilitate publică se poate face numai după o justă și prealabilă despăgubire, deoarece, în caz contrar - situația de față - ar exista o încălcare a dreptului de proprietate al expropriatului.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 480 C.civ., Legea nr. 255/2010 și Legea nr. 33/1994.
Prin întâmpinare, pârâtul S. Român prin Compania de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a solicitat respingerea ca neîntemeiat a primului petit și ca inadmisibile a petitelor doi și trei ale cererii de chemare în judecată, față de temeiul de drept invocat de reclamantă (Legea nr. 255/2010). A mai arătat că reclamanta solicită în cadrul petitului 4 obligarea pârâtului la plata sumei de 15.000 euro cu titlu de contravaloare a prejudiciului cauzat, fără a menționa în ce constă acest prejudiciu.
La 30.03.2012, reclamanta a depus precizare de acțiune, arătând că susține în principal petitele cererii inițiale, exprimate în cererea de chemare în judecată și că, în subsidiar, înțelege să completeze cererea, solicitând să se stabilească cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010, raportat la art. 23 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii instituite de art. 25 și 38 și anularea parțială a proceselor verbale și a hotărârilor de stabilire a despăgubirilor în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirii pentru terenul expropriat și să fie obligată pârâtul la plata sumelor stabilite cu titlu de despăgubire.
În ceea ce privește suma de 15.000 euro solicitată cu titlu de daune, a arătat că aceasta se justifică prin faptul că încă din aprilie 2010 în cartea funciară apărea mențiunea „imobil supus exproprierii în temeiul Legii nr. 198/2004", ceea ce i-a îngrădit dreptul de dispoziție asupra întregului imobil, la acea dată nefiind încă stabilită suprafața ce a urmat a fi expropriată;în teren s-a intrat cu utilajele cu mult înainte de a fi emisă hotărârea de expropriere, terenul nemaiputând să fie cultivat, așa încât reclamanta este îndreptățită la acoperirea prejudiciului încercat. Pe de altă parte, pe lângă suprafața expropriată a fost afectată considerabil și suprafața adiacentă celei care a fost supusă exproprierii, sens în care se impune efectuarea unei expertize topografice care să stabilească suprafața efectiv afectată de construirea autostrăzii și prejudiciul suferit și prin aceasta. Totodată se impune a se avea în vedere și faptul că prin fărâmițarea proprietății ca urmare a exproprierii, terenul rămas devine practic inutilizabil atât pentru agricultură, cât și pentru alte activități, suprafața rămasă nefiind eficientă din punct de vedere economic.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri și cu expertiza evaluatorie.
Cererea reclamantei de constatare a acordului asupra cuantumului despăgubirii în condițiile Legii nr. 198/2004 a fost respinsă ca nefondată, astfel:
Din dispozițiile art. 9 alin. 1 ale Legii nr. 198/2004 rezultă că, prin hotărârea de stabilire a despăgubirii, comisia dispune atât asupra transferului dreptului de proprietate, cât și asupra cuantumului despăgubirii, nici notarea în cartea funciară a intenției de expropriere și nici evaluarea terenului neconducând la preluarea dreptului de proprietate.
Cum procedura de realizare a exproprierii se supune legii în vigoare la momentul derulării ei, iar hotărârile de despăgubire au fost emise la 14 și 15.09.2011, sub imperiul Legii nr. 255/2010, instanța a apreciat că nu se poate reține că aplicarea HG nr. 492/2011 ar încălca principiul neretroactivității legii, hotărârea de guvern fiind dată în aplicarea Legii nr. 255/2010, în vigoare la data exproprierii.
Într-adevăr, conform art. 31 din Legea nr. 255/2010 (în forma anterioara modificării prin Legea nr. 205/2011) „orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a legii se consideră valabilă”, însă art. 32 din același act normativ arată că „în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei legi”. Or, în speță, a constatat instanța, la momentul apariției Legii nr. 255/2010 nu era emisă hotărârea comisiei prin care să fi fost stabilit cuantumul despăgubirii; astfel fiind, expropriatorul avea obligația de a utiliza, pentru stabilirea acestui cuantum, o expertiză realizată în condițiile actului normativ de expropriere în vigoare la data emiterii hotărârii, respectiv Legea nr. 255/2010.
A mai reținut tribunalul că reclamanta nu și-a dat acordul în privința cuantumului despăgubirii în conformitate cu art. 9 din Legea nr. 255/2010, acordul putând fi exprimat doar după emiterea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii. Or, nefiind emisă o atare hotărâre sub imperiul Legii nr. 198/2004, reclamanta nu se poate prevala de un pretins acord asupra despăgubirilor intervenit în condițiile enunțatei legi.
Cu privire la precizarea cererii de chemare în judecată prin care se solicită și stabilirea cuantumului despăgubirilor, tribunalul a reținut că, prin hotărârea nr. 1/14.09.2011 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 255/2010 din cadrul Consiliului Local Lugoj, s-a dispus acordarea către reclamantă a sumei de 1265 lei cu titlu de despăgubire pentru ._, în suprafață de 846 mp, iar prin hotărârea nr. 58/15.09.2011 emisă de aceeași comisie s-a dispus acordarea sumei de 8031 lei cu titlu de despăgubire pentru ._, în suprafață de 5371 mp.
Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, „(1) Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
(3) Experții vor defalca despăgubirile cuvenite proprietarului de cele ce se cuvin titularilor de alte drepturi reale.
(4) În cazul exproprierii parțiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experții, ținând seamă de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanței o eventuală reducere numai a daunelor.“
În speță, pentru stabilirea despăgubirii cuvenite pentru imobilul expropriat a fost întocmită o expertiză de către experții B. M., U. I. R. și I. D. G..
Având în vedere dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, concluziile raportului de expertiză și cele ale răspunsului la obiecțiuni, tribunalul a apreciat că reclamantei i se cuvin despăgubiri în cuantum de 5705 lei pentru ._ și în cuantum de 8626 lei pentru ._, despăgubirile fiind compuse din valoarea de circulație a terenului expropriat la data întocmirii raportului de expertiză la care se adaugă daunele cauzate proprietarului.
Tribunalul nu a acordat dauna în sumă de 929 lei pentru parcela_ în suprafață de 636 mp, în privința căreia experții au propus acordarea unei despăgubiri egale cu 100% din valoarea de piață datorită faptului că acest teren ar fi devenit greu de cultivat din cauza formei geometrice neregulate, câtă vreme . proprietatea reclamantei, accesul la acest teren poate fi realizat pe doua laturi, iar în ultimii ani, după cum s-a menționat și in conținutul raportului de expertiză, imobilul nu a fost cultivat.
Exproprierea a avut loc în baza Legii nr. 255/2010, act normativ special in materia exproprierii ce derogă de la dreptul comun reprezentat de Legea 33/1994; or, singura acțiune prevăzută de legea specială in favoarea expropriaților este acțiunea in contestarea cuantumului despăgubirilor reglementată de art. 22 al. 1 din Legea 255/2010, dispozițiile Legii 33/1994 aplicându-se doar în ceea ce privește modalitatea de stabilire de către instanță a despăgubirilor pentru expropriere, astfel încât în această procedură nu poate fi acordată dauna totală pentru o altă parcelă de teren.
A fost respinsă și cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de_ de euro pretinsă cu titlu de daune.
Astfel, reclamanta a arătat în precizarea de acțiune (fila 69) că aceste daune sunt justificate întrucât, încă din aprilie 2010, în cartea funciară apărea mențiunea că imobilul este supus exproprierii, fiindu-i îngrădit dreptul de dispoziție; că în teren s-a intrat cu utilajele cu mult înainte de a fi emisă hotărârea de expropriere, acesta nemaiputând fi cultivat; că, pe lângă suprafața expropriată a fost afectată și suprafața adiacentă; că, prin divizarea proprietății ca urmare a exproprierii, terenul rămas devine inutilizabil. Or, daunele de_ de euro sunt pretinse cu titlu de daune produse prin expropriere și nu pot fi acordate pe cale separată, ci doar în cazul și în măsura în care sunt identificate ca fiind produse și evaluate în cadrul raportului de expertiză întocmit potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994. În plus, reclamanta nu a făcut dovada că terenul a fost afectat de lucrări cu mult înainte de a fi emisă hotărârea de expropriere și că, la acel moment, l-ar fi cultivat. În fine, notarea în cartea funciară a faptului că imobilul este supus exproprierii nu aduce atingere dreptului de dispoziție asupra acestuia.
Având în vedere aceste considerente, instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată, conform celor mai sus-arătate.
În baza art. 274 alin 1 C.pr.civ. tribunalul a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând avans onorariu experți, ținând cont că pârâtul a căzut în pretenții în capătul de cerere vizând cuantumul despăgubirilor acordate, petit în care a fost necesară efectuarea expertizei generatoare de cheltuieli și, respectiv, de faptul că reclamanta nu a făcut dovada achitării unei diferențe de onorariu către experți și nici a plății unui onorariu avocațial.
Împotriva sentinței au declarat reclamanta și apel pârâtul, care au criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Pe calea recursului, reclamanta T. V. I. a solicitat, în principal, casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare, iar, în subsidiar, schimbarea ei în sensul admiterii în tot a cererii astfel cum a fost precizată.
În motivare a invocat că, deși a solicitat anularea proceselor verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 1/14.09.2011 și nr. 58/15.09.2011 și, respectiv, a hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. 1/14.09.2011 și nr. 58/15.09.2011, prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestui petit ci s-a limitat la admiterea parțială a cererii subsidiare, deși doar urmare a anulării hotărârilor poate fi modificat cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru expropriere.
A invocat că în mod nelegal a fost respinsă cererea privind acordul de voință al părților, instanța făcând greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 255/2010, normă ce nu poate înlătura efectele produse de art. 31 inclusiv sub aspectul cuantumului despăgubirilor calculate inițial (cca 7 euro/mp) și al acordului reclamantei de a accepta oferta expropriatorului cu privire la această sumă, consecința fiind încălcarea dispozițiilor tranzitorii ale Legii nr. 255/2010, a principiului neretroactivității legii civile.
A invocat că prin adoptarea HG nr. 492/2011 prin care s-a stabilit unilateral un alt cuantum al despăgubirii (mult inferior) au fost încălcate art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și se contravine jurisprudenței instanței europene a drepturilor omului.
A invocat că în mod greșit s-a reținut inexistența unui acord valabil de voință intervenit între părți cu privire la cuantumul despăgubirilor, câtă vreme la dosarul cauzei au fost depuse în copie tabelul din dosarul administrativ al comisiei de expropriere și acordul reclamantei dat la 13.01.2011.
A invocat că în mod legal a fost respinsă cererea sa în nulitatea raportului de expertiză prin încheierea de ședință din 07.03.2014, deși a arătat că domnul expert I. D. G. nu are competența de a evalua imobile și nici nu a semnat raportul de expertiză și răspunsurile la obiecțiuni, iar domnul B. M. – ca angajat al pârâtului – a stabilit în anul 2010 o valoare a terenului de 7 euro/mp, pentru ca în prezentul dosar să evalueze același teren la 0,33 euro/mp.
A criticat însușirea de către instanță a concluziilor expertului, consecință a nesocotirii dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994 și a valorii probatorii a expertizei.
A făcut referire la contracte de vânzare-cumpărare terenuri (unul încheiat de reclamantă personal) comparabile cu cel expropriat, prețul înstrăinării fiind mult superior celui reținut în cauză de instanță.
A invocat că nu se justifică diferența de valoare a mp teren (1,53 euro și 0,36 euro) între cele două parcele care sunt apropiate una față de celelalte, instanța nemotivând pentru ce a acordat aceste valori și nu altele, din actele depuse la dosar rezultând valoarea pe mp teren ca fiind de cca 13 euro, sumă solicitată a fi avută în vedere de instanța de control judiciar.
A invocat că la calculul cheltuielilor de judecată instanța de fond nu a luat în considerare chitanța privind onorariul de avocat.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 C.pr.civ. și a apreciat că față de obiectul litigiului, apelul este calea de atac căreia îi e supusă instanța, și nu recursul.
La termenul de judecată din 15.10.2014, având în vedere valoarea obiectului litigiului astfel cum a fost indicată de reclamantă în primă instanță (25.964 + 164.836 + 15.000 euro x 4,3422 lei = 255.933 lei) și dispozițiile art. 2821 C.pr.civ. de la 1865 aplicabil în cauză, instanța a calificat ca fiind apel calea de atac cu care a fost sesizată de reclamantă.
Pe calea recursului, pârâtul S. Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivare a invocat încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 instanța însușindu-și concluziile raportului de expertiză și acordând în mod eronat sumele stabilite de aceștia.
Astfel, a arătat pârâtul, în mod greșit a fost stabilită valoarea terenului în funcție de oferte de vânzare și nu de tranzacțiile efectiv încheiate la momentul efectuării expertizei, experții folosind comparabile diferite pentru evaluarea celor două parcele de teren.
A invocat că în mod nelegal a fost calculat prejudiciul constând în redobândirea aceleiași suprafețe de teren, în lipsa vreunei dovezi a intenției reclamantei de a achiziționa un alt imobil în locul celui expropriat.
A invocat că în mod nelegal nu au fost obligați experții să răspundă obiecțiunilor formulate de pârât.
A învederat că în mod nelegal a fost obligat să plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 2.400 lei, câtă vreme acțiunea reclamantei a fost admisă în parte, instanța făcând greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 274 și art. 276 C.pr.civ.
În drept a invocat dispozițiile art. 282, art. 287, art. 292, art. 296 C.pr.civ.
Pe cale de întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea apelului reclamantei.
Legal citată, reclamanta nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate și în baza art. 295 alin. 1 C.pr.civ., față de probele administrate inclusiv în apel și de normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Având în vedere că ambele părți critică – din perspective opuse – cuantumul despăgubirilor acordate în primă instanță și că reclamanta a formulat și alte critici, mai sus-arătate, instanța de apel le va examina cu prioritate pe acestea, cu atât mai mult cu cât aprecierea ca fiind întemeiate a unora dintre ele ar face inutilă examinarea criticilor formulate de pârât.
Astfel, reclamanta apelantă a invocat că, deși a solicitat anularea proceselor verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor și a celor două hotărâri emise în acest sens sub aspectul stabilirii acestui cuantum, prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestui petit ci a admis doar parțial cererea subsidiară, mărginindu-se doar la a specifica faptul că respinge în rest acțiunea.
În consecință, arată reclamanta, se impune anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Aceste susțineri sunt neîntemeiate și vor fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente:
Câtă vreme reclamanta a solicitat anularea menționatelor acte doar sub aspectul cuantumului despăgubirilor pentru parcelele de teren expropriate, iar instanța a modificat cuantumul acestor despăgubiri majorându-l, este evident că în mod corelativ au fost modificate (anulate) parțial și actele în cuprinsul cărora a fost menționat acest cuantum.
Pe de altă parte, admiterea în parte a cererii de chemare în judecată (cu consecința modificării cuantumului despăgubirilor stabilite de pârât) și respingerea ei în rest nu echivalează cu o omisiune de pronunțare asupra cererii în anulare ci este consecința faptului că prima instanță nu a acordat despăgubirile în cuantumul solicitat de reclamantă și nici nu a validat afirmatul acord de voință dintre părți.
În fine, dacă aprecia că tribunalul a omis să se pronunțe asupra cererii de anulare, reclamanta era ținută să urmeze calea prevăzută de dispozițiile art. 2812 C.pr.civ. referitoare la completarea hotărârii și nu să declare apel, față de dispozițiile exprese ale art. 2812a C.pr.civ.
Neîntemeiate sunt și criticile vizând respingerea cererii de constatare a acordului de voință intervenit între proprietar și expropriator cu privire la cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru terenul expropriat.
Astfel, HG nr. 1232/06.12.2010 a fost dată în aplicarea Legii nr. 198/2004 (abrogată prin Legea nr. 255/2010).
Potrivit art. 9 alin. 1 din Legea nr. 198/2004, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 al. (4) - (8) și ale art. 6 al. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului.
Rezultă astfel că, prin hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor, comisia dispunea atât asupra transferul dreptului de proprietate, cât și asupra cuantumului despăgubirii, nici evaluarea terenului și nici notarea în cartea funciară a intenției de expropriere neconducând la preluarea dreptului de proprietate.
În cauză, hotărârile de stabilire a cuantumului despăgubirilor în favoarea reclamantei au fost emise la 14 și, respectiv, 15 septembrie 2011, sub imperiul Legii nr. 255/2010, lege ce a abrogat Legea nr. 198/2004.
Câtă vreme exproprierea terenului nu a avut loc anterior, iar procedura de realizare urmează legea în vigoare la momentul derulării (procedurii), fiecare act juridic este supus normei legale sub imperiul căreia se realizează.
În consecință, faptul că procedura de expropriere a început să se deruleze sub imperiul Legii nr. 198/2004 și a HG nr. 1232/2010 (în forma inițială) nu atrage ultraactivitatea acestor norme în condițiile abrogării legii și ale modificării HG nr. 1232/2010.
În consecință, nu pot fi reținute considerentele potrivit cărora HG nr. 492/2011 ar încălca principiul neretroactivității legii, hotărârea de guvern fiind dată în aplicarea Legii nr. 255/2010 în vigoare la data exproprierii.
Corespunde realității că, potrivit art. 31 din menționata lege, orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a legii se consideră valabilă, însă art. 32 prevede că, în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, pentru continuarea realizării obiectivelor se aplică prevederile prezentei legi.
Or, în cauză procedura de expropriere privind-o pe reclamantă era în curs de desfășurare, la data apariției legii nefiind emisă hotărârea Comisiei (producătoare de efecte juridice în sensul celor mai sus-arătate), astfel că urmarea procedurii (inclusiv sub aspectul stabilirii unor noi valori de despăgubire) este conformă legii, expropriatorul având obligația de a utiliza în vederea determinării despăgubirilor doar expertiza realizată în condițiile actului normativ de expropriere în vigoare la data la care hotărârea a fost emisă, respectiv Legea nr. 255/2010.
În condițiile Legii nr. 255/2010, decizia de expropriere emisă în baza art. 9 constituie titlu pentru predarea imobilului și, în termen de 5 zile de la emiterea ei, expropriatorul numește comisia de verificare a dreptului de proprietate și constată acceptarea sau neacceptarea cuantumului despăgubirilor de către proprietar (art. 18 din lege).
Or, în cauză, reclamanta nu și-a dat acceptul cu privire la cuantumul despăgubirilor rezultate din urmarea procedurii derulate în baza Legii nr. 255/2010 (și oferite de expropriator), astfel că nu există acordul de voință cu privire la acest cuantum, acord a cărui validare a fost cerută.
Referitor la invocarea de către reclamantă a art. 1 Protocolul 1 la CEDO, art. 481 Cod civil, art. 44 din Constituția României, art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța reține că atât Legea nr. 33/1994 (art. 1 și 26) și Legea nr. 255/2010 (art. 22) conțin și norme de drept substanțial prin care se consacră caracterul just al despăgubirii, care se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, norme concordante cu prevederile invocate și la care reclamanta însăși a apelat, solicitând efectuarea unei expertize pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor în acord cu respectivele norme.
Cu privire la evaluarea despăgubirilor – cuantumul acestora fiind criticat, conform celor mai sus-arătate de ambele părți, se impun câteva precizări prealabile.
Astfel, prin Decizia nr. 12/15 ianuarie 2015 publicată în Monitorul Oficial nr.152/3 martie 2015, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată și a constatat că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt neconstituționale.
Conform considerentelor deciziei, Curtea a constatat că „Despăgubirea stabilită prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză, adică în cursul procesului, nu este „dreaptă" (nu are un caracter just) deoarece cuantumul ei nu este contemporan momentului transferului dreptului de proprietate”, astfel că „la calcularea cuantumului despăgubirilor solicitate potrivit art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, experții și instanța de judecată vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate.”
Chiar dacă reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile Legii nr. 255/2010, instanța de apel a pus în discuția părților la termenul de judecată din 25.02.2015 necesitatea stabilirii de către experți a valorii imobilelor la momentul transferului dreptului de proprietate, față de considerentele aceleași decizii potrivit cărora „soluția legislativă constatată ca fiind neconstituțională se regăsește atât în art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, astfel cum a fost modificat prin art. IV pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 228/2008, în vigoare în perioada 5 ianuarie 2009 - 22 decembrie 2010, cât și în art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010” și a procedat la administrarea acestei probe.
(Ulterior, la 26 mai 2015, Curtea Constituțională, admițând o excepție de neconstituționalitate a constatat că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt neconstituționale.)
Cum părțile au fost de acord cu administrarea acestei probe, iar instanța – conform celor ce vor fi arătate în continuare – a procedat în acest sens, susținerile reclamantei apelante referitoare la nulitatea raportului de expertiză întocmit în primă instanță, au rămas fără obiect, rămânând fără temei cererea de trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru refacerea expertizei. La fel, fără obiect au rămas și susținerile pârâtului vizând lipsa răspunsului la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză întocmit în primă instanță, celelalte susțineri ale apelanților urmând să fie examinate prin prisma concluziilor experților cerute de instanța de apel și a celorlalte probe administrate în cauză.
În continuare, instanța reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994 „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire (…)”, iar conform art. 8 alin. 2 din Legea nr. 255/2010 în forma în vigoare la data exproprierii „în termen de 30 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligația prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.”
De asemenea, art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994 stabilește că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar alineatul 2 al aceluiași articol prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”,cu privire la data prețului de vânzare urmând a fi avute în vedere considerentele mai sus-arătate referitoare la neconstituționalitatea sintagmei „la data întocmirii raportului de expertiză”.
Din cuprinsul actelor normative mai sus menționate (în concordanță cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O.) rezultă că ele consacră caracterul just (drept) al despăgubirii pentru imobilele expropriate și că precizează explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligația legală atât în sarcina instanței, cât și în sarcina experților de a ține seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de același fel, adică cu aceleași caracteristici) în zona respectivă.
Raportând aceste considerente la concluziile domnilor experți privitoare la cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin expropriere (în calcul fiind luată valoarea parcelelor la data exproprierii – conform celor mai sus-arătate – și daunele suferite), instanța reține că domnul expert V. I. a stabilit un cuantum al despăgubirilor de 89.150 lei format din valoarea terenului (80.548 lei, fiind avută în vedere valoarea de 3,16 euro/mp) și daunele suferite prin expropriere (8.602 lei); domnul expert U. I. R. a stabilit un cuantum al despăgubirilor de 8.868 lei (8.045 lei – valoarea terenului + 823 lei – daune); domnul expert C. A. C. a stabilit un cuantum al despăgubirilor de 8.045 lei + 0 lei – daune.
Se constată că sub aspectul valorii terenului, domnul expert V. I. a calculat o altă valoare decât ceilalți doi experți, valoare care nu va fi avută în vedere de instanța de apel la evaluarea despăgubirilor cuvenite reclamantei.
Astfel, conform celor mai sus-arătate, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, metoda ce se impune în evaluare este cea a comparației directe.
Or, stabilind valoarea terenului, domnul expert V. I. nu a avut în vedere această metodă ci a făcut o medie aritmetică a prețurilor cu care au fost înstrăinate în zonă terenuri astfel cum a rezultat din contractele depuse la dosar și vizând perioada 2011-2015, valoare corectată cu o . coeficienți indicați în raport (filele 164-196 dosar). La valoarea terenului astfel stabilită, domnul expert a aplicat un procent de 15% pentru a calcula daunele prin expropriere; cum calculul valorii reale a terenului expropriat a fost efectuat cu încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, este evident că nici prejudiciul calculat prin raportare la această valoare nu este stabilit conform dispozițiilor legale menționate.
În consecință, instanța va avea în vedere, la stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei în sensul art. 26 și al considerentelor deciziei Curții Constituționale mai sus arătate concluziile domnilor experți C. A. și U. I..
Din această perspectivă, instanța reține în prealabil că potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr. 33/1994 „Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți”.
Or, nici instanța de fond și – conform celor ce vor fi arătat în continuare – nici instanța de apel nu a validat/nu va valida concluziile experților fără a le raporta la pretențiile părților și la dispozițiile legale incidente în cauză, criticile reclamantei vizând acest aspect nefiind, astfel, întemeiate.
În continuare, instanța reține că, prin raportul de expertiză la care s-a făcut referire în cele ce preced, cei doi experți au stabilit că valoarea celor două parcele de teren la data exproprierii este de 8045 lei (1,294 lei/mp x 5371 + 1,294 lei/mp x 846 mp).
La stabilirea acestei valori, domnii experți au folosit metoda comparației directe, având în vedere contracte de vânzare-cumpărare ce au avut ca obiect înstrăinări de terenuri de același fel - în sensul art. 26 din Legea nr. 33/1994 - cu parcelele expropriate, respectiv având aceleași caracteristici (amplasament,categorie de folosință, etc.).
Contrar obiecțiunilor reclamantei-apelante (filele 249-250 dosar), valoarea terenului a fost stabilită fiind avute în vedere nu doar contracte de înstrăinare ci și contracte puse la dispoziția experților de Primăria Lugoj, contracte ce vizează terenuri înstrăinate în perioada exproprierii.
Pe de altă parte, contractele invocate de reclamantă nu au ca obiect terenuri înstrăinate în perioada sus-menționată, astfel că în mod legal au fost înlăturate de la evaluare.
În fine, valoarea metrului pătrat este același pentru ambele parcele expropriate, astfel că sunt nefondate susținerile reclamantei referitoare la diferența nejustificată de valoare dintre cele două suprafețe de teren.
În ceea ce privește despăgubirile solicitate pentru prejudiciul cauzat prin expropriere, instanța reține următoarele:
Pe calea apelului, reclamanta nu a formulat critici punctuale privind neacordarea de despăgubiri pentru repararea daunelor cauzate proprietarului în sensul art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 ci a arătat că, la valoarea terenului, trebuie adăugate „și daunele suferite ca urmare a exproprierii (fărâmițarea unei parcele mari, costuri pentru redobândirea unui teren similar, inconvenientul deplasării la ., imposibilitatea construirii sau plantării de arbori pe . apropiere a autostrăzii etc.)” (fila 19 alin. penultim dosar). Pe de altă parte, pârâtul a invocat nelegalitatea acordării către reclamantă a sumelor cu titlu de despăgubiri pentru daune în sensul sus arătat.
Prin raportul de expertiză întocmit în cauză de cei doi experți ale căror concluzii au fost reținute de instanța de apel ca fiind concordant cu dispozițiile art. 26 din lege, doar domnul expert U. R. a reținut că reclamantei i se cuvin despăgubiri cu titlu de daune pentru prejudiciul cauzat prin expropriere pentru parcela nr. top_ de 636 mp propusă pentru expropriere, întrucât este greu de cultivat ori a rămas fără utilitate (fila 234 dosar), nefiind propusă acordarea de despăgubiri pentru alte categorii de daune (filele 233-234 dosar).
Conform celor mai sus arătate, prima instanță nu a acordat despăgubiri pentru parcela nr._ de 636 mp reținând, în esență că, în temeiul legii speciale nr. 255/2010 poate fi contestat cuantumul despăgubirilor acordate pentru expropriere, însă nu pot fi solicitate daune totale pentru o altă parcelă de teren (fila 8 alin. 4 sentință).
Or, reclamanta nu a criticat în condițiile art. 287 C.pr.civ. cele astfel reținute de tribunal, astfel că, față de limitele caracterului devolutiv al apelului, Curtea va menține sub acest aspect hotărârea apelată.
Chiar dacă, dând o interpretare extrem de extensivă rolului activ al instanței și s-ar aprecia că referirile cu caracter generic (mai sus-citate) la componentele despăgubirilor ar viza și acest aspect, sentința va fi oricum menținută din această perspectivă, câtă vreme tribunalul a interpretat corect dispozițiile art. 22 alin. 1 din legea nr. 255/2010.
Pe de altă parte, pentru celelalte categorii de daune (redobândire aceeași suprafață de teren, cheltuieli suplimentare de transport, predare subvenție, lipsă venituri pe un an de zile) domnii experți nu au propus acordarea de dezdăunări, iar reclamanta nu a contestat în condițiile art. 212 alin. 2 C.pr.civ. sub acest aspect concluziile experților și nici nu a făcut dovada suportării vreunei daune de natura celor la care s-au referit experții ori a vreuneia de altă natură și care s-ar putea încadra în dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 referitoare la despăgubirile pentru prejudiciul cauzat prin expropriere.
Pentru aceste considerente, văzând că despăgubirea calculată de domnii experții U. I. R. și C. A.-C. ca echivalent al prejudiciului cauzat cu raportare la data exproprierii este în cuantum total de 8.045 lei inferioară celei stabilită prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor (1265 lei + 8031 lei = 9296 lei) și având în vedere dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora „Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat...”, în baza normelor legale sus-menționate, instanța apreciază că sunt neîntemeiate susținerile reclamantei și întemeiate cele formulate de pârâtul-apelant și că se impune admiterea apelului acestuia din urmă, cu consecința menținerii proceselor verbale și a hotărârilor contestate de reclamantă sub aspectul despăgubirilor acordate.
Având în vedere soluția dată asupra cererii principale, soluția va fi schimbată și sub aspectul cheltuielilor de judecată acordate, față de dispozițiile art. 274 alin. 1 C.pr.civ. urmând a fi respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata acestor cheltuieli.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 296 alin. 1 C.pr.civ., instanța va admite apelul declarat de pârâtul S. Român reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1323/30.05.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ în contradictoriu cu reclamanta T. V. I. și va schimba sentința apelată în sensul că va respinge în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.
În baza art. 296 alin. 1 C.pr.civ., instanța va respinge apelul declarat de reclamanta T. V. I. împotriva aceleiași hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN REPREZENTAT DE MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII prin COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI TIMIȘOARA împotriva sentinței civile nr. 1323/30.05.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ în contradictoriu cu reclamanta T. V. I..
Schimbă sentința apelată în sensul că respinge în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.
Respinge apelul declarat de reclamanta T. V. I. împotriva aceleiași hotărâri.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 03 iunie 2015.
Președinte, Judecător,
F. Ș. Prof.univ.dr. L. B.
Grefier,
M. M.
Red. FȘ/18.06.2015
Tehnored.MM/5 ex/29.06.2015
Instanță fond: Tribunalul T. – jud. M. R.
Se comunică:
Reclamanta - T. V. I. –
- dom. în Lugoj, ., jud. T.
Pârât - S. Român reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara - dom. procedural ales la
C.. av. C. C. S.
– Timișoara, . nr. 3, .
P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara
Emis 3 comunicări
| ← Expropriere. Decizia nr. 103/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Pretenţii. Decizia nr. 110/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
