Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 107/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Comentarii

0

Decizia nr. 107/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 107/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 107

Ședința publică din 4 iunie 2015

PREȘEDINTE: A.-M. N.

JUDECĂTOR: C. P.

GREFIER: A. B.

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de pârâta P. L. Romania IFN SA București împotriva încheierii din data de 04.11.2014 și sentinței civile nr. 1562/25.11.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamantele intimate N. E., B. B. și chematul în garanție intimat Văsălaș I. D., având ca obiect constatare nulitate act juridic.

La apelul nominal făcut în ședința, s-a prezentat avocat D. Businc pentru apelantă, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta pârâtei apelante arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză, situație în care instanța acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Reprezentanta apelantei solicită admiterea apelului declarat împotriva încheierii din data de 04.11.2014 și sentinței civile nr. 1562/25.11.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată în primă instanță și apel, depunând la dosar dovada achitării onorariului de avocat în apel.

La întrebarea instanței, în legătură cu teza dezvoltată de apelantă și anume, faptul că nu ar fi incidente în speță normele de carte funciară, dacă în regim de carte funciară s-ar solicita încheierea unui contract cu consecința restabilirii situației anterioare, cum vede apelanta conturizarea în regim de carte funciară, în care înscrierile se fac succesiv, reprezentanta apelantei arată că din punctul său de vedere se poate formula practic o acțiune de rectificare de CF, dar că a criticat soluția primei instanțe de a se raporta strict la dispozițiile art. 36, nemaifiind luate în considerare chestiunile care țin de buna-credință și de faptul că pârâta apelantă a dobândit acest drept de proprietate cu bună-credință și cu titlu oneros. A mai arătat că instanța ar fi trebuit să analizeze cu prioritate buna-credință și în raport cu norma specială și că a criticat sentința și din punct de vedere al admiterii cererii de chemare în garanție, în parte, respectiv faptul că prima instanță nu a adus în sarcina dl. Văsălaș I. și cheltuielile de judecată la care pârâta a fost obligată prin sentința civilă, cum ar fi fost firesc. Mai arată că solicită amânarea pronunțării hotărârii pentru a depune la dosar concluzii scrise.

Instanța, față de înscrisurile depuse la dosar, respectiv întâmpinare și răspuns la întâmpinare va aprecia dacă se impune amânarea pronunțării hotărârii.

CURTEA

În deliberare, constată următoarele:

P. sentința civilă nr.1562/25.11.2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a respins excepția lipsei calității de reprezentant a mandatarului T. D. și a lipsei calității de reprezentanta avocatului N. D. A., excepției invocate de pârâtă prin întâmpinare.

Pe fond, a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamantele N. E. și B. B. reprezentate de mandatar T. D., în contradictoriu cu pârâții Societatea P. L. România IFN S.A. și pârâtul chemat în garanție Văsălaș I. D. și în consecință:

A anulat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2319/22.07.2011 la BNP M. P. I.;

De asemenea, a anulat actul de ieșire din indiviziune autentificat sub nr. 2321/22.07.2011 autentificat sub nr. 2321/22.07.2011 la BNP M. P. I. precum și contractul nr. 1549/29.07._ emis de BNP L. M., ce a avut drept obiect vânzarea-cumpărarea imobilelor înscrise în CF nr._ Zăbrani nr. top._, CF nr._ Zăbrani nr. top._, CF nr._ Zăbrani nr. top._.

A luat act de renunțarea la judecată a reclamantelor la punctul patru din acțiune, respectiv de anulare a actelor subsecvente încheiate în baza contractului nr. 1549/29.07.2011, în temeiul prevederilor art. 1254 alin. 2 Noul Cod de Procedură Civilă.

Totodată, a obligat pârâții în solidar la plata către reclamante a sumelor de 28,138.00 lei și 3,447.00 lei taxă judiciară de timbru și suma de 12.000 lei, onorariu avocat.

De asemenea, tribunalul a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Societatea Pireus L. România IFN S.A împotriva chematului în garanție Văsălaș I. D. și în consecință a obligat chematul în garanție, dl. Văsălaș I. D., la plata sumei de 500.000 Euro, în echivalent lei, calculat la cursul Băncii Naționale a României de la data plății efective, reprezentând prețul vânzării (conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1549/29.07.2011), sau după caz, restituirea prețului plătit de pârâta PLR în temeiul contractului menționat, proporțional cu valoarea părții de care am fost evinși, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, până la data plății efective;

D. urmare, a obligat chematul în garanție, dl. Văsălaș I. D. la restituirea sumelor reprezentând impozite, în cuantum de 6.100 lei, plătite de subscrisa PLR în perioada 2012 – 2014, sau, după caz, restituirea acestor cheltuieli proporțional cu valoarea părții în care au fost evinși, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, până la data plății efective.

În final, a obligat chematul în garanție la plata către pârâta Societatea Pireus L. România IFN S.A. a sumei de 26.028 lei taxă judiciară de timbru și suma de 24.522,43 lei onorariu avocat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, reclamantelor le-a fost restituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 36,34 ha teren agricol pe raza Comunei Zăbrani, fiind emis T.P. nr._. De asemenea, reclamantelor le-a fost restituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 34,2330 ha teren agricol, fiind emis T.P. nr._.

Reclamantele l-au mandatat pe pârâtul Văsălaș I. D. să îndeplinească formalitățile de punere în posesie și de vânzare a terenului în suprafață de 36,34 ha emis în T.P. nr._. În acest sens, a fost încheiată procura specială nr. UZ III 396/2008/29.09.2008 autentificată și apostilată sub nr. 910-a-1328/2008 cu referire la terenul în suprafață de 36,34 ha teren agricol extravilan, situat pe teritoriul Comunei Zăbrani, înscris în T.P. nr._ și identificat prin ./1, 1707/2, 1708/1.

În baza unei alte procuri, același pârât a fost mandatat de reclamante pentru operațiuni referitoare la reconstituirea unei suprafețe de teren agricol de 23,45 ha pe teritoriul Comunei Zăbrani. Precizăm că pentru suprafața de 34,23 ha, fusese deja eliberat T.P._/18.11.2013.

Din probele administrate în cauză, nu se poate reține că reclamantele l-au mandatat pe pârât cu privire la suprafața de 34,2330 ha înscris în T.P. nr._ și care au format obiectul contractului nr. 1549/29.07.2011 emis de BNP L. M., suprafață înscrisă ulterior în CF nr._ Zăbrano nr. top._, CF nr._ Zăbrani nr. top._, CF nr._ Zăbrani, nr. top._.

Astfel, în data de 22.06.2011 s-a încheiat sub nr. 2319 contract de vânzare-cumpărare, autentificat șa BNP M. P. I., între reclamante și pârâtul Văsălaș I. D., contract prin care reclamantele au vândut pârâtului cota de 1/10 parte, respectiv suprafața de 33.827,60 mp din totalul de 338.276 mp din imobilele situate în:

- extravilanul comunei Zăbrani, înscris în CF nr._ Zăbrani, cu nr. top._, de sub B 1.2 și B 1.1 dobândit prin reconstituire, constând din suprafața totală de 45.060 mp teren arabil;

- extravilanul comunei Zăbrani, înscris în CF nr._ Zăbrani, cu nr. top._, de sub B 1.2 și B 1.1 dobândit prin reconstituire, constând din suprafața totală de 97.352 mp teren arabil;

- extravilanul comunei Zăbrani, înscris în CF nr._ Zăbrani, cu nr. top._, de sub B 1.2 și B 1.1 dobândit prin reconstituire, constând din suprafața totală de 67.100 mp teren arabil;

- extravilanul comunei Zăbrani, înscris în CF nr._ Zăbrani, cu nr. top._, de sub B 1.2 și B 1.1 dobândit prin reconstituire, constând din suprafața totală de 22.392 mp teren arabil;

- extravilanul comunei Zăbrani, înscris în CF nr._ Zăbrani, cu nr. top._, de sub B 1.2 și B 1.1 dobândit prin reconstituire, constând din suprafața totală de 106.372 mp teren arabil, cu prețul total de 3.043 euro, achitat integral la data semnării actului la întabularea în CF a dreptului de proprietate asupra imobilelor pe numele acestuia.

În acest contract, pârâtul a făcut mențiune despre existența procurii nr. 396/29.09.2008. La încheierea contractului a fost prezent doar pârâtul.

În data de 22.06.2011 s-a încheiat sub nr. 2321 actul de ieșire din indiviziunen autentificat la BNP M. P. I. și din care reținem că pârâtul Văsălaș I. D. a primit de la reclamante cota de proprietate de 9/10 parte, respectiv suprafața de 304.448,40 mp din totalul de 338.276 mp, cu plata unei sulte în sumă totală de 26.396 euro. La încheierea acestui act a fost prezent doar pârâtul Văsălaș I. D.. În data de 29.06.2011 s-a încheiat între pârâtul Văsălaș I. D. și pârâta . IFN SA, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1549 la BNP M. L., contract având ca obiect:

- imobilul-teren în suprafață de 22.392 mp situat în extravilanul Comunei Zăbrani, jud. A., nr. cad._ întabulat în CF nr._ cu încheierea nr._/2011 eliberată de BCF L., jud. A.;

- imobilul-teren în suprafață de 67.100 mp situat în extravilanul Comunei Zăbrani, jud. A., nr. cad._ întabulat în CF nr._ cu încheierea nr._/2011 eliberată de BCF L., jud. A.;

- imobilul-teren în suprafață de 106.372 mp situat în extravilanul Comunei Zăbrani, jud. A., nr. cad._ întabulat în CF nr._ cu încheierea nr._/2014 eliberată de BCF L., jud. A.;

- imobilul-teren în suprafață de 45.060 mp situat în extravilanul Comunei Zăbrani, jud. A., nr. cad._ întabulat în CF nr._ cu încheierea nr._/2011 eliberată de BCF L., jud. A.;

- imobilul-teren în suprafață de 97.352 mp situat în extravilanul Comunei Zăbrani, jud. A., nr. cad._ întabulat în CF nr._ cu încheierea nr._/2011 eliberată de BCF L., jud. A..

Astfel, suprafețele au fost dobândite de pârâtul Văsălaș I. D. prin cumpărarea conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 2319/22.07.2011.

Raportat la cele de mai sus, instanța nu poate reține că reclamantele l-au mandatat pe pârâtul Văsălaș I. D. să vândă suprafața de 34,23 ha înscris în T.P. nr._. Astfel, procura nr.396/29.09.2008 se referă în mod expres la suprafața de teren de 36,33 ha teren agricol emisă în T.P. nr._.

Instanța de fond a mai constatat cu privire la actele în cauză, respectiv contractul de vânzare-cumpărare, actul de ieșire din indiviziune, contractul nr. 1549 din data de 29.07.2011, actele subsecvente și obligația pârâților la plata cheltuielilor de judecată, că, potrivit art. 6 din Noul Cod Civil, dispozițiile legii noi se aplică actelor și faptelor juridice încheiate ori produse după ., precum și situațiilor juridice născute după ..

În același sens este și art. 3 din Legea nr. 71/2011, care statuează că actele și faptele juridice încheiate ori săvârșite înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii ori săvârșirii lor. Astfel actele juridice a căror anulare se aplică prin prezenta acțiune, li se aplică dispozițiile Codului Civil.

Principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis desemnează regula de drept conform căreia anularea actului juridic inițial atrage și anularea actului juridic subsecvent, din cauza legăturii juridice dintre acestea.

Excepțiile de la principiul enunțat sunt date de acele cazuri în care, din anumite considerente, anularea actului juridic inițial nu atrage și anularea actului juridic subsecvent, iar acesta din urmă este menținut chiar dacă este în strânsă legătură cu actul juridic desființat. În general, aceste excepții pot fi admise în considerarea altor principii de drept, cum ar fi principiul ocrotirii bunei credințe a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros, principiul securității și stabilității circuitului civil.

Articolul 36 din Legea 7/1996 prevede că acțiunea în rectificare, întemeiată pe nevalabilitatea înscrierii, a titlului ce a stat la baza acestuia sau pe greșita calificare a drepturilor înscrise, se va putea îndrepta și împotriva terțelor persoane care și-au înscris un drept real dobândit cu buna credință și prin act juridic cu titlu oneros, bazându-se pe cuprinsul cărții funciare, iar potrivit tezei II a acestui articol se instituie un termen de prescripție extinctivă a acțiunii în rectificare, de 3 ani care curge de la data înregistrării cererii pentru înscrierea dreptului a cărui rectificare se solicită. Din interpretarea textului legal menționat se desprinde ideea că dacă dobânditorul din actul juridic primar, înstrăinător în actul juridic subsecvent – în speță, pârâtul Văsălaș I. D. și-a înscris dreptul real imobiliar în cartea funciară, iar ulterior transmite acest drept printr-un act juridic cu titlu oneros unui subdobânditor de bună credință, acesta din urmă poate fi acționat în judecată numai în termenul de trei ani prevăzut de art. 36 din Legea ne. 7/1996.

După . Legii nr. 7/1996 nu mai există nici o justificare pentru interpretarea potrivit căreia, în toate cazurile, fără nici o nuanțare ar trebui menținut actul juridic cu titlul oneros, dacă subdobânditorul imobilului a fost de bună credință, deoarece o astfel de soluție încalcă dispozițiile imperative înscrise în Legea nr. 7/1669.

Astfel, dat fiind că de la data la care pârâta cumpărătoare Societatea P. L. România IFN S.A și-a înscris dreptul de proprietate în CF 29.07.2011 până la data promovării prezentei acțiuni au trecut mai puțin de trei ani, în cauză nu devine incidentă situația de excepție de la principiul resoluto iure dantis, resolvitus ius accipientis, motiv pentru care se impune anularea actelor subsecvente fără a mai fi necesară ca instanța să analizeze buna sau reaua credință a pârâților cu ocazia încheierii actelor de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Cu privire la cererea de chemare în garanție, tribunalul a constatat ca fiind întemeiată, sens în care în baza art. 72-74 Noul Cod de Procedură Civilă, deoarece din probele administrate în cauză, instanța de fond a observat că actele în cauză sunt lipsite de două elemente esențiale, consințământul terenurilor în cauză fiind dobândite în proprietate de către Văsălaș și înstrăinate ulterior fără acordul reclamantelor, deși acesta nu deținea un mandat din partea reclamantelor.

Este evident că a vândut ceea ce nu avea, fiind în posesia unei singuri procuri, nr. 396/29.09.2008 – procură ce se referea la cu totul alte terenuri, respectiv suprafața de 36,34 ha înscrisă în T.P. nr._.

Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art. 453 Noul Cod de Procedură Civilă, a respins excepția lipsei calității de reprezentant a mandatarului T. D. și a lipsei calității de reprezentanta avocatului N. D. A., excepției invocate de pârâtă prin întâmpinare și a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamantele N. E. și B. B. reprezentate de mandatar T. D., în contradictoriu cu pârâții Societatea P. L. România IFN S.A. și pârâtul chemat în garanție Văsălaș I. D. cu consecința anulării contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2319/22.07.2011 la BNP M. P. I.; a actului de ieșire din indiviziune autentificat sub nr. 2321/22.07.2011 autentificat sub nr. 2321/22.07.2011 la BNP M. P. I.; a contractului nr. 1549/29.07._ emis de BNP L. M., ce a avut drept obiect vânzarea-cumpărarea imobilelor înscrise în CF nr._ Zăbrani nr. top._, CF nr._ Zăbrani nr. top._, CF nr._ Zăbrani nr. top._.

De asemenea, a lua act de renunțarea la judecată a reclamantelor la punctul patru din acțiune, respectiv de anulare a actelor subsecvente încheiate în baza contractului nr. 1549/29.07.2011, în temeiul prevederilor art. 1254 alin. 2 Noul Cod de Procedură Civilă și a obliga pârâții în solidar la plata către reclamante a sumelor de 28,138.00 lei și 3,447.00 lei taxă judiciară de timbru și suma de 12.000 lei, onorariu avocat.

A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Societatea Pireus L. România IFN S.A împotriva chematului în garanție Văsălaș I. D. și în consecință a obligat chematul în garanție, dl. Văsălaș I. D., la plata sumei de 500.000 Euro, în echivalent lei, calculat la cursul Băncii Naționale a României de la data plății efective, reprezentând prețul vânzării (conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1549/29.07.2011), sau după caz, restituirea prețului plătit de pârâta PLR în temeiul contractului menționat, proporțional cu valoarea părții de care au fost evinși, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, până la data plății efective și va obliga chematul în garanție, dl. Văsălaș I. D. la restituirea sumelor reprezentând impozite, în cuantum de 6.100 lei, plătite de pârâta PLR în perioada 2012 – 2014, sau, după caz, restituirea acestor cheltuieli proporțional cu valoarea părții în care au fost evinși, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, până la data plății efective.

A mai obligat chematul în garanție la plata către pârâta Societatea Pireus L. România IFN S.A. a sumei de 26.028 lei taxă judiciară de timbru și suma de 24.522,43 lei onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe precum și a Încheierii de ședință din data 04.11.2014 a declarat apel, în termen, pârâta P. L. Romania IFN SA București.

Astfel, pârâta – apelanta a susținut că în principal, se impune anularea sentinței apelate pentru lipsa încheierii de amânare a pronunțării din data de 18.11.2014, care nu a putut fi indentificată de către apelantă și nici nu i-a fost comunicată, ceea ce potrivit art.405 rap.la art.174 alin.2 ;I art.425 alin.1 lit.a NCPC, atrage nulitatea sentinței apelate.

În al doilea rând, apelanta a susținut nelegalitatea Încheierii de ședință din data de 04.11.2014, prin prisma faptului că instanța de fond ar fi respins în mod eronat excepția tardivității modificării cererii introductive de instanță, cu argumentul că în fața primei instanțe, la termenul de judecată din 21.10.2014, apărătorul intimatelor -reclamante a depus un document intitulat „Note scrise", dar în realitate, documentul intitulat „Note scrise" a reprezentat o veritabilă modificare a cererii de chemare în judecată, respectiv a temeiului de drept al acțiunii.

În acest sens, arătă că, prin cererea introductivă, intimatele - reclamante au indicat drept temei al cererii de chemare în judecată „ort. 1246 - 1257 din Noul Cod Civil", iar ulterior, prin documentul intitulat „Note scrise", depus la termenul din data de 21.10.2014, reclamantele au indicat drept temei ai cererii introductive „art. 480, art. 948, art. 966 vechiul Cod Civil, respectiv dispozițiile art. 34 si art. 36 din Lege nr. 7/1996".

P. urmare, raportat la faptul că nici temeiul de drept reprezentat de vechiul cod civil și nici de dispozițiile Legii nr. 7/1996 nu se regăsesc în cuprinsul cererii de chemare inițiale, rezultă că documentul intitulat „Note scrise" depus la termenul din 21.10.2014 reprezintă o veritabilă „modificare a cererii de chemare în judecată" sub aspectul temeiului de drept, element esențial al cererii de chemare în judecată.

Cele de mai sus sunt cu atât mai pertinente cu cât Legea nr. 7/1996, indicată pentru prima dată în „Notele scrise" este fundamentul considerentelor Sentinței nr. 1562/25.11.2014.

Mai mult, în cauza de față nu sunt incidente dispozițiile vechiului Cod de Procedură Civilă, ci cele ale noului Cod de Procedură Civilă, iar acest aspect a fost, în mod greșit, reținut de către prima instanță.

Apoi, raportat la conținutul documentului intitulat „Note scrise", depus la termenul de judecată din 21.10.2014, rezultă că acesta reprezintă o modificare a cererii de chemare în judecată în ceea ce privește temeiul de drept al acțiunii și al probelor propuse, modificare ce a fost realizată tardiv la termenul de judecată din 21.10.2014, prin raportare la dispozițiile art. 204 alin. (1) C.pr.civ..

În terminologia art. 204 alin. (1) C.pr.civ., modificarea cererii de chemare în judecată și propunerea de probe noi poate fi realizată „numai până la primul termen de judecată", iar rațiunea dispoziției de mai sus rezidă din necesitatea respectării dreptului la apărare al pârâtului

Doctrina de specialitate a statuat că articolul 204 C.pr.civ. „recunoaște" „reclamantului" dreptul - de fapt, un drept latent indiscutabil în baza principiului disponibilității și numai reconfirmat în circumstanțele caracterului dinamic at judecății în fața primei instanțe de a proceda la „modificarea cererii, respectiv a cererii de chemare în judecată, cum se precizează în titlul marginal, sub sancțiunea decăderii, „numai" până la primul termen la care acesta a fost legal citat. Modificarea cererii de chemare în judecată peste acest termen poate avea loc numai cu acordul expres at tuturor părților.

Referitor la nelegalitatea sentinței apelate, pârâta a susținut că prima instanță, în mod greșit, a soluționat fondul cauzei exclusiv prin raportare la art. 36 din Legea nr. 7/1996, prin ignorareaa apărărilor apelantei - pârâte PLR referitoare la incidența excepției de la principiul resolutio iure dantis resotvitur ius accipientis, întemeiată pe principiul subdobânditorului de bună-credință cu titlu oneros, necesitatea asigurării securității și stabilității circuitului civil și a soluționat cauza strict prin raportare la dispozițiile art. 36 din Legea nr. 7/1996, lege care, de altfel, a fost invocată prin modificarea acțiunii de la primul termen de judecată, în legătură cu care s-a invocat excepția tardivității.

Or, modalitatea de soluționare a fondului cauzei este greșită sub un dublu aspect: (i) pe de o parte, Legea nr. 7/1996 nu este aplicabilă speței de față, față de obiectul acesteia și pe de altă parte, chiar dacă s-ar admite, ad absurdum, incidența Legii nr. 7/1996, art. 36 a fost, în mod greșit, interpretat și aplicat de instanța de fond, întrucât intimatele - reclamante nu au formulat o acțiune în rectificare de carte funciară pentru a se putea discuta de conținutul art. 36 din Legea nr. 7/1996, ci una în constatarea nulității absolute a anumitor acte juridice sinalagmatice, căreia îi este aplicabil dreptul comun.

Astfel, apelanta arată că în mod greșit, prima instanță a reținut aplicabilitatea art. 36 din Legea nr. 7/1996, deoarece în cauză nu este vorba de o acțiune în rectificare de carte funciară, ci de o acțiune în pronunțarea „nevalabilității titlului" - în terminologia art. 36 din Legea nr. 7/1996.

Cu alte cuvinte, acțiunea în rectificare de carte funciară ar fi fost, cel mult, subsecventă acțiunii de față, cele două neputând fi confundate.

Chiar potrivit art. 34 din Legea nr. 7/1996, „orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitiva și irevocabilă s-a constatat că: 1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil.

În sensul celor de mai sus, apelanta a prezentat o . exemple din jurisprudență, care atestă că, atâtat vreme cât reclamantul nu a obținut, în prealabil, anularea titlului de proprietate în baza căruia s-a efectuat înscrierea a cărei anulare se solicită, el nu poate înainta o acțiune în rectificare pe cale principală, ci doar cu caracter accesoriu, în cadrul unei acțiuni având ca obiect constatarea nulității titlului de proprietate, ceea ce nu a făcut.

Scopul acțiunii în rectificare de carte funciară este restabilirea stării tabulare anterioare schimbării ilegale (restitutio in integrum) sau, prin modificarea unei înscrieri, corectarea cuprinsului cărții funciare, ceea ce înseamnă, în esență, stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană și în consecință, o asemenea acțiune se soluționează printr-o procedură contencioasă, adică cu citarea în proces a persoanei al cărei drept este contestat.

Acțiunea în rectificarea cărții funciare, pentru considerentul că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a făcut înscrierea nu a fost valabil, poate fi solicitată atât pe cale principală, dacă anterior prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat că înscrierea sau actul în baza căruia s-a făcut înscrierea nu au fost valabile, sau pe cale accesorie, atunci când este grefată pe cererea principală, având ca obiect anularea înscrierii sau a actului înscris în cartea funciară, în situația în care titularul acțiunii nu a obținut în prealabil anularea titlului de proprietate în baza căruia s-a făcut înscrierea a cărei rectificare se solicită, acțiunea în rectificare formulată pe cate principală nu poate fi admisă.

Dacă printr-o hotărâre judecătorească obținută ulterior intabulării dreptului de proprietate în favoarea cumpărătorilor s-a constatat că vânzătorul era neproprietar, în principal este necesară rectificarea cărții funciare în condițiile art. 33 din Legea nr. 7/1996, iar în lipsa rectificării înscrierii de carte funciară a dreptului de proprietate al cumpărătorilor, instanța nu poate proceda la înscrierea dreptului de proprietate, pe considerentul a avut loc o dobândire a dreptului de proprietate fără înscriere, întrucât o astfel de hotărâre judecătorească recunoaște doar existența unul drept de proprietate al reclamanților, preexistent înscrierii în cartea funciara a cumpărătorilor.

P. urmare, prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 36 din Legea nr. 7/1996, sub aspectul incidenței în cauză și sub aspectul interpretării intrinseci a textului de lege

Contrar celor reținute de prima instanță, în cauză este pe deplin aplicabilă excepția de la principiul resotutio iure dantis, resolvitur ius accipientis, câtă vreme pârâta PLR este un subdobânditor de bună-credință și cu titlu oneros

După cum s-a reținut în practica judiciară, sancțiunea în cazul nerespectării condițiilor esențiale la încheierea contractului de vânzare-cumpărare este nulitatea acestuia, iar efectele nulității constau în lipsirea actului juridic de efectele contrare normelor edictate pentru încheierea sa valabilă.

Printre principiile efectelor nulității, raportate la terți, se află și principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial - resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis.

De la acest principiu există însă excepția instituită de situația terțului-cumpărător de bună-credință și cu titlu oneros al unui imobil, al cărui contract de vânzare-cumpărare este salvat de la nulitate, ca urmare a incidenței altor două principii: principiul ocrotirii bunei-credințe a subdobânditorutui cu titlu oneros si principiul asigurării stabilității circuitului civil.

În principiu, terțul subachizitor, în calitate de succesor în drepturi cu titlu particular al persoanei care i le-a transmis, suferă efectele invalidării titlului juridic al autorului, conform principiului resoluto iure dantis resotvitur Ius accipientis, în situația în care subdobânditorut a dobândit cu titlu oneros si a fost de bună-credință, iar practica judiciară a statuat că, prin excepție de la principiul resoluto iure dantis resotvitur Ius accipientis, actul subdobânditorutui nu va fi invalidat, la baza acestei excepții stând considerente ce țin de interesul securității circuitului civil, care impune apărarea terțului de bună-credință, care a dobândit cu titlu oneros.

Această excepție de la principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis este aplicabil și cauzei de față.

Relevanța bunei-credințe în ceea ce privește asigurarea stabilității circuitului civil reprezintă o soluție constantă a jurisprudenței și a doctrinei, iar în acest sens, se reține că, în ipoteza în care subdobânditorul nu putea să își dea seama că nu tratează cu un adevărat proprietar, se impune menținerea actului astfel încheiat, întrucât o soluție contrară ar echivala cu aplicarea unei sancțiuni nejustificate subiectului de bună-credință recunoașterea prevalentei interesului subdobânditorului de bună-credință a fost impusă, în baza unor rațiuni cu o aplicare mai largă și care au creat un adevărat principiu. Din punct de vedere juridic, soluția și-a aflat așadar suport în rațiuni de ordin pragmatic, concretizate în principiul validității aparenței de drept, a cărui esență este exprimată în adagiul error commnunis facit jus.

Anularea titlului de proprietate al transmițătorului cu titlu oneros al unui bun nu este de natură să atragă caducitatea actului în ceea ce privește pe terțul achizitor, în cazul că acesta este de bună-credință, soluția - care se prezumă - justificându-se pe considerațiuni de echitate și utilitate socială. Numai în cazul în care terțul achizitor cu titlu oneros a cunoscut sau, cu diligențe minime, putea să cunoască nevalabititatea titlului de proprietate al înstrăinătorului, deci a fost de rea-credință - ceea ce trebuie dovedit (s.n.) - operează regula de drept potrivit căreia nevalabilltatea titlului de proprietate al vânzătorului atrage și nulitatea titlului achizitorului.

Principiul protecției terțului subdobânditor de bună-credință este, de altfel, consacrat, în mod expres, în Noul Cod Civil, care, în art. 901, cuprinde o enumerare a condițiilor în care terțul dobânditor al unui drept real înscris în cartea funciară este considerat a fi de bună-credință și anume: „a) nu a fost înregistrată nicio acțiune prin care se contestă cuprinsul cărții funciare; b) din cuprinsul cărții funciare nu rezultă nicio cauză care să justifice rectificarea acesteia în favoarea altei persoane; și c) nu a cunoscut, pe altă cate, inexactitatea cuprinsului cărții funciare, iarîn cauza de față, PLR îndeplinește toate cele condițiile consacrate și legislativ prin art. 901 alin. (2) din Noul Cod Civil, neputând fi reținută nicio îndoială asupra bunel-credințe a Societății, raportat la situația de fapt prezentată în actele procesuale anterioare -împrejurare ignorată de prima instanță.

De asemenea, apelanta a mai susținut nelegalitatea sentinței apelate și din perspectiva modului de soluționare a cererii de chemare în garanție, care a fost admisă doar în parte.

Astfel, prin dispozitivul sentinței nr. 1562/25.11.2014, instanța de fond a dispus, pe de o parte, obligarea PLR, la plata către reclamante a sumelor de 28.138 lei și 3.447 lei taxă judiciară de timbru și suma de 12.000 tei, onorariu de avocat, dar pe de de altă parte, însă, instanța de fond nu a obligat intimatul - chemat în garanție Văsălaș I. - D. la achitarea către PLR a sumelor de mai sus.

Față de faptul că instanța de fond a reținut în mod corect că ar fi îndeplinite condițiile răspunderii pentru evicțlune (temeiul de drept substanțial al cererii de chemare în garanție, Văsălaș I. - D. se impunea a suporta toate cheltuielile de judecată, inclusiv cheltuielile de judecată pe care PLR ar trebui să le achite către intimatele - reclamante.

Concret, în cauza de față, se impune schimbarea sentinței nr. 1562/25.11.2014 în sensul obligării intimatului - chemat în garanție Văsălaș I. D. la achitarea către PLR șl a sumelor de 28.138,00 lei și 3.447,00 lei reprezentând taxe judiciară de timbru achitate de intimatele - reclamante în fond, precum și a sumei de 12.000 lei reprezentând onorariul perceput în fond de dl. avocat N. D. A. pentru intimatele - reclamante.

După cum s-a reținut în doctrina se specialitate, vânzătorul datorează cumpărătorului cheltuielile de judecată aferente atât procesului deschis de acesta din urmă contra vânzătorului, cât și procesului deschis de evingător contra sa.

Intimatele – reclamante N. E. și B. B., prin apărător, au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului, atât împotriva sentinței civile nr.1562/25.11.2014, cât și împotriva încheierii de ședință din data de 04.11.2014.

Intimtul Văsălaș I. D., deși legal citat, nu a formulat întâmpinare în cauză.

Curtea, analizând apelul pârâtei, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea disp.art.466 și urm. NCPC rap.la art.480 NCPC, va constata că acesta este parțial întemeiat, pentru considerentele care vor fi redate în continuare.

Astfel, curtea va constata că motivul invocat privind nulitatea sentinței pentru lipsa practicalei este neîntemeiat întrucât necomunicarea încheierii nu constituie motiv de nulitate al hotărârii, iar, pe de altă parte, nu a fost dovedită lipsa încheierii de dezbateri și amânare a pronunțării, motiv pentru care apreciem că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 405 raportat la art. 425 alin. (1) lit. a) Cod procedură civilă ce atrag nulitatea hotărârii.

De altfel, curtea va constata că această încheierii de amânare a pronunțării există și se află înregistrată la dosarul de fond al Tribunalului A. la filele 249-250 dosar fond.

Cu privire la cererea apelantei de modificare a încheierii din data de 04.11.2014, în sensul admiterii excepției tardivității modificării cererii de chemare în judecată, curtea va constata că acest motiv de apel este la rândul său neîntemeiat deoarece prin notele scrise depuse la dosarul cauzei la primul termen de judecată, 21.10.2014, reclamantele au renunțat la capătul patru al cererii de chemare în judecată, având în vedere că nu au fost identificate alte acte subsecvente, altele decât cele deja depuse la dosarul cauzei.

De asemenea, curtea va mai constata că așa cum rezultă din conțintul însuți al acestor note, reclamantele – intimate și-au precizat temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, în sensul că au înțeles să invoce în susținerea acțiunii prevederile art. 480, art. 948, art. 966 din vechiul Cod civil, precum și art. 34 și art. 36 din Legea nr. 7/1996, fără ca aceasta să reprezinte o modificare a curpnsului cererii, în sensul art.204 NCPC.

Aceasta pentru că, potrivit prevederilor art. 204 alin. (1) NCPC, reclamantul poate să-și modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat.

Or, curtea va constata că precizarea temeiului de drept al cererii de chemare în judecată a fost făcută în cadrul reglementat de Noul Cod de procedură civilă, iar soluția pronunțată de instanță cu privire la excepția tardivității invocată de pârâtă prin întâmpinare a fost respinsă justificat, ca neîntemeiată.

Mai mult, indiferent de calificarea juridică dată de reclamant cererii de chemare în judecată, judecătorul este în drept să încadreze corect în drept cauza cererii de chemare în judecată, corespunzător situației de fapt, iar în sprijinul acestei interpretări vin disp. art. 22 alin. (4) NCPC care prevede că judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire.

În ceea ce privește înscrisurile depunse în probațiune la primul termen de judecată, curtea va constata că același text de lege permitea dreptul reclamantelor să propună noi probe până la primul termen de judecată.

Un argument suplimentar este adus de textul art. 254 alin. (2) pct. 1 și 4 NCPC, care stabilesc că dovezile care nu au fost propuse în condițiile alin. (1) nu vor mai putea fi cerute și încuviințate în cursul procesului, în afară de cazurile în care necesitatea probei rezultă din modificarea cererii sau administrarea probei nu duce la amânarea judecății.

Or, depunerea în probațiune a unor înscrisuri nemenționate în cererea de chemare în judecată, la primul termen de judecată, pe de o parte, se supune rigorilor modificării cererii de chemare în judecată, iar pe de altă parte, este admisibilă câtă vreme nu duce la amânarea judecății, prin administrarea probelor respective respecându-se principiile legalității și al aflării adevărului reglementate în art. 7 și art. 22 NCPC.

Mai mult, instanța este în drept să dispună administrarea altor dovezi pe care le consideră de cuviință, chiar dacă părțile să împotrivesc, în temeiul prevederilor art. 254 alin. (5) raportat la art. 22 NCPC, astfel că nu subzistă nici un motiv de nelegalitate al încheierii din data de 04.11.2014.

Referitor la critica de nelegalitate și netemeinicie a sentinței civile nr. 1562/25.11.2015, pe aspecte de fond, curtea va constata că soluția Tribunalului este corectă în ceea ce privește interpretarea și aplicarea disp.art.36 din L.7/1996 – republicată.

Astfel, curtea va constata că acțiunea civilă a reclamantelor – intimate, în raport cu probatoriul administrat în cauză, a vizat în esență faptul că pârâtul Văsălaș I. D. a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 34,23 ha înscrisă în Titlul de proprietate nr._, fără a avea în acest sens un mandat din partea titularelor dreptului de proprietate reconstituit în baza legilor fondului funciar, aspect de altfel necontestat în prezentul apel.

Apoi, prin procura specială nr. 396/29.09.2008, aceleași reclamantel l-au mandatat pe pârâtul Văsălaș I. D. să îndeplinească formalitățile necesare în vederea punerii în posesie, ridicării titlului de proprietate, înscrierii în cartea funciară și vânzării în formă autentică, a dreptului de proprietate asupra imobilului extratabular reprezentând teren arabil în suprafață de 36,34 ha, situat în extravilanul comunei Zăbrani, jud. A., dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza prevederilor legilor fondului funciar.

La data de 25.05.2009 a fost emis titlul de proprietate nr._ de către Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor A. în favoarea reclamantelor cu privire la suprafața de 36 ha și 3400 mp, iar în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1061/30.06.2011, pârâtul Văsălaș I. D. a înstrăinat imobilul către pârâta P. L. România IFN S.A., imobilul fiind înscris în C.F. nr._ Zăbrani, C.F. nr._ Zăbrani, C.F. nr._ Zăbrani; C.F. nr._ Zăbrani; C.F. nr._ Zăbrani.

La data de 18.11.2010 a fost emis titlul de proprietate nr._ de către Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor A. în favoarea reclamantelor cu privire la suprafața de 34 ha și 2330 mp.

Folisndu-se de aceleași Procuri cu nr. 396/2008, pârâtul Văsălaș I. D. a efectuat demersurile pentru întabularea imobilului în cartea funciară, dobândind dreptul de proprietate prin două acte succesive, încheiate cu sine însuși, respectiv Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2319/22.07.2011 de B.N.P. M. și Actul de ieșire din indiviziune autentificat sub nr. 2321/22.07.2011 de același birou notarial.

După șapte zile, pârâtul Văsălaș I. D. a vândut terenul în suprafață de 34 ha și 2330 mp către apelanta/pârâtă, P. L. România IFN S.A. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1549/29.07.2011.

Curtea va reitera aspectul că aceasta este o stare de fapt necontestată, astfel că în mod temeinic și legal s-a constatat de instanța de fond că actelor în cauză, respective contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2319/22.07.2011 de B.N.P. M., actul de ieșire din indiviziune autentificat sub nr. 2321/22.07.2011 de B.N.P. M. și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1549/29.07.2011 le lipsesc două elemente esențiale, și anume consimțământul și cauza licită, având în vedere că terenurile în cauză au fost dobândite în proprietate de pârâtul Văsălaș I. D. și înstrăinate ulterior, fară acordul reclamantelor, deși acesta nu deținea un mandat din partea reclamantelor.

Or, câtă vreme pârâtul se afla în posesia unei singure procuri, este evident că a vândut ceea ce nu avea, câtă vreme procura nr. 396/29.09.2008 se referea la cu totul alte terenuri, respectiv suprafața de 36,34 ha înscrisă în T.P. nr._.

Curtea va mai constata că incidența prevederilor art. 36 din Legea nr. 7/1996 se impune în prezența cauză, dat fiind caracterul imperativ al acestei norme care instituie un termen de prescripție de 3 ani al acțiunii în rectificare, întemeiată pe nevalabilitatea înscrierii, a titlului care a stat la baza acestuia sau pe greșita calificare a drepturilor înscrise, termen după trecerea căruia această acțiune nu mai poate fi îndreptată împotriva terțelor persoane care și-au înscris un drept real dobândit cu bună credință și prin act juridic cu titlu oneros, bazându-se pe cuprinsul cărții funciare.

După . Legii nr. 7/1996 nu mai există nici o justificare pentru interpretarea potrivit căreia, în toate cazurile, fără nici o nuanțare, ar trebui menținut actul juridic cu titlu oneros dacă subdobânditorul imobilului a fost de bună credință, deoarece o astfel de soluție încalcă dispozițiile imperative înscrise în Legea nr. 7/1996.

D. fiind că prima instanță a constatat caracterul nelegal al actelor translative de proprietate prin care dobânditorul inițial al terenurilor în cauză a dobândit dreptul de proprietate, pentru a analiza și dispune anularea actelor subsecvente, se impune tratarea acestora prin prisma normelor de drept incidente, inclusiv cele prevăzute de Legea nr. 7/1996.

Este adevărat că reclamantele nu au formulat o acțiune în rectificare de carte funciară, și această acțiune nici nu poate fi de sine stătătoare, fiind întotdeauna grefată pe o acțiune de fond, doar că Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că prin acțiunea în rectificarea înscrierilor în Cartea Funciară se poate cere îndreptarea sau suprimarea unor înscrieri necorespunzătoare făcute în cuprinsul acesteia, pentru a pune de acord starea tabulară cu situația juridică reala a imobilului, această acțiune având, de obicei, un caracter subsidiar, fiind grefată pe o altă acțiune având ca obiect constatarea nulității sau anularea unui act, simulatia sau rezolutiunea acestuia.

Curtea va constata în acest context că în regimul publicității imobiliare prin cărți funciare, reușita unei acțiuni în constatarea nulității titlului translativ are ca și consecință inevitabilă rectificarea cărții funciare și nu este necesară formularea a două acțiuni distincte, separate pentru atingerea acestui rezultat, or în speță reclamantele au cerut atât constarea nulității actelor translative, cât și firește, rectificarea CF, adică restabilirea situației anterioare săvârșirii delictului de carte funciară, rectificarea CF concretizându-se în prezenta speță prin reînscrierea dreptului de proprietate al reclamatelor-intimate, ca urmare a radierii drepturilor sub-dobânditorilor.

De altfel, raportat la cazul particular, Înalta Curte a reținut că este inadmisibilă acțiunea în rectificarea mențiunilor din cartea funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al proprietarului tabular, în condițiile în care titlul în baza căruia s-a înscris dreptul de proprietate nu a fost desființat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, cu precizarea că aspectele vizând valabilitatea sau lipsa de valabilitate a titlului, buna sau reaua credință nu pot fi examinate în cadrul unei acțiuni în rectificare de carte funciară.

Curtea va mai constata în acest context că instanța de fond a reținut în mod corect că excepțiile de la principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, nu sunt incidente în prezenta cauză, în acest sens făcând trimite la dispozițiile art. 36 din Legea nr. 7/1996, cu argumentul suplimentar că L.7/1996 – republicată este o lege specială în raport cu Codul Civil, care conține norme generale.

Iar excepțiile de la principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis sunt acele situații în care, pentru anumite rațiuni, anularea actului juridic inițial nu atrage și anularea actului juridic subsecvent, acesta din urmă menținându-se, deși se află în strânsă legătură cu actul desființat, norme de principiu care însoțesc legea generală, adică Codul Civil și care se aplică în ipoteza absenței unei norme speciale, fiind deopotrivă aplicabil principiul specialia generalibus derogant.

Astfel, legea specială indică printre excepțiile de la acest principiu cazul sub-dobânditorului de bună credință al unui drept real imobiliar înscris în cartea funciară.

Inițial, această excepție a fost inserată în D.L.115/1938, o altă normă specială care a vizat toate imobilele supuse publicității imobiliare prin sistemul de cărți funciare și care a operat continuu pe teritoriile Banatului, Transilvaniei și Bucovinei de Nord, iar legea nr.7/1996 nu a făcut decât se preia o normă preexistentă în D.L.115/1938, în art.34 – 39, ambele vizând imobile ca și cele din prezenta speță, fiind situate pe teritoriul județului A..

După adoptarea Legii nr. 7/1996, admisibilitatea acestei excepții a fost fundamentată pe dispozițiile art. 36-38 din această lege, și nici sub imperiul acestei legi nu mai există nicio justificare pentru susținerea soluției potrivit căreia, în toate cazurile, trebuie menținut actul juridic cu titlu oneros al sub-dobânditorului de bună credință al unui imobil.

Curtea va constata că în acest context constituie excepție de la acest principiu, cazul celui care, întemeindu-se pe cuprinsul cărții funciare, a dobândit un drept real imobiliar cu bună credință și printr-un act cu titlu oneros, însă numai după trecerea unui termen de 3 ani de la data la care a fost înregistrată cererea sa de înscriere a dreptului real imobiliar în cartea funciară, potrivit art. 36 din Legea nr. 7/1996.

Astfel, textul art.37 din D.L.115/1938 prevede că acțiunea în rectificare întemeiată pe art. 34 punctul 1 și 2, dacă a fost intentată în termenul legiuit, își va produce efectele și față de terțele persoane, care au dobândit de bună-credință și prin act juridic cu titlu oneros vreun drept real, întemeindu-se pe cuprinsul cărții funciare, iar termenul va fi de trei ani, socotiți de la înregistrarea cererii pentru înscrierea dreptului a cărui rectificare se cere.

Pe de altă parte, ART. 36 din L.7/1996 are un conținut identic și prevede că acțiunea în rectificare, întemeiată pe nevalabilitatea înscrierii, a titlului ce a stat la baza acesteia sau pe greșita calificare a dreptului înscris, se va putea îndrepta și împotriva terțelor persoane care și-au înscris un drept real, dobândit cu bună-credință și prin act juridic cu titlu oneros, bazându-se pe cuprinsul cărții funciare, în termen de trei ani de la data înregistrării cererii de înscriere formulată de dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere, afară de cazul când dreptul material la acțiunea de fond nu s-a prescris.

Curtea va constata că această normă, inserată într-o lege cu caracter special are un caracter derogatoriu de la norma generală inserată în Codul civil și face inaplicabil principiul protejării drepturilor dobânditorilor de bună credință, prin act juridic cu titlu oneros, firește, dacă sunt întrunite condițiile legii speciale, ceea ce se verifică înză în cazul particular din prezenta speță.

Justificarea art.36 rezidă în interpretarea că înscrierea în cartea funciară, doar dacă nu a fost contestată timp de 3 ani este suficientă pentru a crea o aparență care face la rândul ei ca eroarea terțului de bună credință să fie legitimă și astfel, demnă de protejat, iar modalitatea de protecție este tocmai furnizarea, prin efectul aparenței anterioare înscrierii, a unui titlu de dobândire în favoarea terțului.

Daca sub-dobânditorul cu titlu oneros, adică pârâta – apelantă și-a înscris dreptul înainte de împlinirea celor 3 ani, chiar dacă este de bună credință, totuși aparența dată titlului autorului său nu este însă suficient consolidată pentru a furniza titlu de dobândire pentru terț, ci doar după expirarea termenului.

Mergând mai departe, curtea va constata că este discutabilă, deși irelevantă, pentru simplul motiv că în acest caz particular nu se aplică, buna credință în favoarea apelantei - pârâte, din moment ce reclamantele au intentat acțiunea în termenul prev. de art.36 din L.7/1996.

Astfel, câtă vreme apelanta a cunoscut sau trebuia să cunoască, la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, prin minime diligențe faptul că încheie un act translativ de proprietate cu un neproprietar, tocmai având în vedere succesiunea evenimentelor, precum și analizând modul de înscriere în cartea funciară a pârâtului Vasălaș I. D..

Potrivit prevederilor art. 31 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, dobânditorul este considerat de bună credință doar dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost notată nici o acțiune prin care se contestă cuprinsul cărții funciare sau dacă din titlul transmitătorului și din cuprinsul cărții funciare nu reiese vreo neconcordanță între acesta și situația juridică reală.

Or, raportat la ipoteza a doua a acestui text de lege, având în vedere actul juridic dedus judecății, nu se poate reține incidența principiului ocrotirii bunei credințe în favoarea apelantei - pârâte, deoarece cu privirela titlul transmițătorului, la momentul perfectării contractului de vânzare cumpărare, apelanta - pârâtă era obligată să verifice concordanța dintre titlul transmițătorului și situația juridică reală.

Dacă aceste aspecte ar fi fost verifícate, s-ar fi putut observa că pârâtul, Văsălaș I. D. nu avea un titlu valabil asupra terenurilor în cauză, la baza înscrierii în cartea funciară a acestuia stând un contract de vânzare cumpărare precum și un act de ieșire din indiviziue, ambele încheiate cu sine însuși, în baza unei procuri speciale care viza alte terenuri agricole, care de asemenea au fost dobândite de apelanta - pârâtă prin Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1061/30.06.2011 de B.N.P. THEMIS, act încheiat între aceiași pârâți, Văsălaș I. D. și P. L. România IFN S.A.

P. urmare, aceeași procură cu nr. 396/29.09.2008, care viza o suprafață de 36,33 ha, a stat la baza dobândirii dreptului de proprietate de către pârâtul, Văsălaș I. D. atât asupra terenurilor înstrăinate apelantei - pârâte la data de 30.06.2011, cât și asupra terenurilor ce fac obiectul prezentei cauze, în suprafață de 34,23 ha, înstrăinate pârâtei prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1549 la data de 29.07.2011, în total 70,56 ha.

Ori, nulitatea actului inițial atrage și anularea actului subsecvent, neexistând identitate între titularul dreptului de proprietate al bunului înstrăinat și persoana care figurează ca parte în contractul de vânzare cumpărare, lipsind astfel consimțământul adevăratului proprietar la înstrăinare, ca element esențial al contractului, în condițiile în care ambele părți ale contractului cunoșteau sau trebuiau, potrivit legii, să cunoască, faptul că vânzătorul nu este titularul dreptului de proprietate al terenului vândut, iar dreptul apelantei - pârâte nu poate fi menținut prin aplicarea excepției de la principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis.

Pentru aceste argumente, curtea va constata că apelul pârâtei este de asemenea neîntemeiat.

În sfârșit, curtea va constata că apelul pârâtei este fondat în ceea ce privește cheltuielile de judecată pe care trebuia să le recupereze, ca urmare a admiterii cererii de chemare în garanție.

Concret, în cauza de față, se impune schimbarea sentinței nr. 1562/25.11.2014 în sensul obligării intimatului - chemat în garanție Văsălaș I. D. la achitarea către PLR șl a sumelor de 14.069,00 lei și 1.724,00 lei reprezentând ½ din contravaloarea taxei judiciare de timbru achitate de intimatele - reclamante în fond, precum și a sumei de 6.000 lei reprezentând ½ din onorariul perceput în fond de dl. avocat N. D. A. pentru intimatele - reclamante.

După cum s-a reținut în doctrina se specialitate, vânzătorul datorează cumpărătorului cheltuielile de judecată aferente atât procesului deschis de acesta din urmă contra vânzătorului, cât și procesului deschis de evingător contra sa, însă potrivit art.72 și urm. NCPC rap.la art.453 și art.455 NCPC, chematul în garanție răspunde proporțional cu culpa și poziția sa procesuală.

Pentru toate aceste considerente, curtea, în temeiu prev. art.480 NCPC, va respinge apelul declarat de pârâta P. L. Romania IFN SA București împotriva încheierii din data de 04.11.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .

Va admite apelul aceluiași pârât, declarat împotriva sentinței civile nr. 1562/25.11.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .

Va schimba în parte sentința apelată, în sensul că obligă intimatul - chemat în garanție să plătească apelantei - pârâte și sumele de 14.069 lei + 1.724 lei reprezentând taxe judiciare precum și suma de 6.000 lei reprezentând onorariu avocat, reprezentând toate 1/2 din suma datorată în solidar de pârâtă și chematul în garanție Văsălaș I. - D., cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantelor intimate N. E. și B. B..

Va menține în rest sentința apelată.

Va obliga intimatul Văsălaș I. - D. să plătească apelantei P. L. Romania IFN SA București suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge apelul declarat de pârâta P. L. Romania IFN SA București împotriva încheierii din data de 04.11.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .

Admite apelul aceluiași pârât, declarat împotriva sentinței civile nr. 1562/25.11.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .

Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că obligă intimatul - chemat în garanție să plătească apelantei - pârâte și sumele de 14.069 lei + 1.724 lei reprezentând taxe judiciare precum și suma de 6.000 lei reprezentând onorariu avocat, reprezentând toate 1/2 din suma datorată în solidar de pârâtă și chematul în garanție Văsălaș I. - D., cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantelor intimate N. E. și B. B..

Menține în rest sentința apelată.

Obligă intimatul Văsălaș I. - D. să plătească apelantei P. L. Romania IFN SA București suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel, reprezentând onorariu avocat.

Definitivă.

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, recurs care se depune la Curtea de Apel Timișoara.

Pronunțată în ședința publică din 04.06.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A.-M. N. C. P.

GREFIER,

A. B.

Red. C.P. –12.06.2015

Tehnored. A.B. – 12.06.2015 / 6 ex./SM/ 4 . instanță, Tribunalul A., Judecător: L. L.

Se comunica:

- pârâtei apelante P. L. Romania IFN SA București, cu sediul procedural ales la SCA Țuca Z. & Asociații din București, .. 4-8, etaj 8, America House, Aripa Vest, sector 1,

- reclamantelor intimate N. E. și B. B., ambele prin mandatar T. D. domiciliată în A., .. 3, .,

- chematului în garanție intimat Văsălaș I. D., A., .. 12, ., .

← Pretenţii. Decizia nr. 110/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA		Cereri. Decizia nr. 239/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Expropriere. Decizia nr. 103/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA Expropriere. Decizia nr. 105/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA Pretenţii. Decizia nr. 110/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA Cereri. Decizia nr. 239/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA Contestaţie la executare. Decizia nr. 232/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA Pretenţii. Decizia nr. 19/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 15/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA