Expropriere. Decizia nr. 7/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 7/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.7
Ședința publică din 15.01.2015
PREȘEDINTE: A.-M. N.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul S. Român prin M. Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva sentinței civile nr.1321/2.09.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată K. R., având ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat G. D., pentru recurent și avocat M. Hay, pentru intimată.
Din partea Ministerului Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a participat la dezbateri doamna procuror M.-U. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanții părților depun la dosar împuternicirile avocațiale și arată că nu mai au alte cereri de formulat, situația în care instanța acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea apelului ca nelegal și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de prima instanță, arătând că pârâta nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1321/02.09.2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta K. R. în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România având ca obiect despăgubiri.
A anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 81/122/10.10.2011 și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 66.531 lei cu titlu de despăgubiri și dobânda legală aferentă de la data de 10.01.2012 și până la data plății.
A anulat cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și a luat act de renunțarea la cererea de introducere în cauză a Ministerului Finanțelor Publice formulată de către reclamant.
În final, a obligat pârâtul la plata sumei de 3496 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În esență, în rejudecare, instanța de fond a tribunalului a constatat că, prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 81/122 din 10.10.2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamantă a suprafeței de 3715 mp din terenul situat în localitatea Pecica județul A., înscris în cartea funciară nr._ Pecica, cu acordarea unei despăgubiri în sumă de 2648,8 lei, luându-se în calcul o valoare de 0,71 lei/mp.
Reclamanta contestă această hotărâre susținând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
Cererea reclamantei se grefează pe dispozițiile art. 22 alin. 1 din Legea nr. 255/2010 conform cărora expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute stabilite de expropriator se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.
Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale - Legea nr.255/2010 – se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994, conform cărora:
„alin.1 - Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
alin.2 - La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a procedat conform art. 25 din Legea nr.33/1994, numind o comisie de trei experți, din care unul desemnat de instanță și câte unul nominalizat de reclamantă, respectiv de către pârâtul expropriator.
Conform concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulație a suprafeței expropriate, ar fi de 60.389 lei, echivalentul a 13.745 euro.
Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție, dar și de art.1 Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.
Fiind în realitate o vânzare forțată, în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă nu doar prețul echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un beneficiu cert și previzibil.
În afară de această valoare de circulație a terenului, tribunalul a reținut a fi pertinente și juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie incluse și sumele necesare reclamantei pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public și care cuprind: 2% comision unei societăți de intermedieri imobiliare, 1% cheltuieli notariale suportate de cumpărător și 2% o estimare a cheltuielilor suplimentare legate de deplasări, publicitate.
Aceste cheltuieli au fost evaluate la suma de 3.019 lei.
Experții au calculat și dauna pentru cheltuielile suplimentare de transport, respectiv 3126 lei, având în vedere distanța estimată 30 km dus întors, nr. mediu de deplasări: 7, consum carburant 15 lt/100 km, preț mediu carburant: 6,45 lei/lt.
Prin urmare, despăgubirea cuvenită reclamantului este de 66.531 lei, ce reprezintă cumulul sumelor de 60.389 lei plus 3.019 lei plus 3.126 lei..
Pe aceste considerente, instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, respectiv a anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 81/122/10.10.2011, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 66.531 lei cu titlu de despăgubiri și dobânda legală aferentă de la data de 10.01.2012 și până la data plății.
Conform art. 82 alin. 1 Cod procedură civilă „Când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată”.
Având în vedere că cererea de chemare în garanție este semnată de o persoană care nu și-a indicat numele, ci doar calitatea de avocat fără a exista la dosar vreo împuternicire avocațială, iar pârâtul nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a complini lipsurile cererii, instanța a anulat cererea de chemare în garanție.
Având în vedere că reprezentanta reclamantei a depus la acest termen o cerere prin care solicită renunțarea la introducerea în cauză a M. Finanțelor Publice, instanța a luat act de renunțarea la cererea de introducere în cauză a Ministerului Finanțelor Publice formulată de către reclamant, în baza art. 406 Cod procedură civilă.
Văzând că s-au solicitat cheltuieli de judecată, instanța a obligat pârâtul, în baza art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă la plata sumei de 3496 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert și onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, atât reclamanții T. Ș. și T., alături de T. V. și V., cât și pârâtul S. Român, prin CNADNR SA.
Apelanții – pârâți și-a motivat apelul exclusiv cu privire metoda de determinare a valorii terenului expropriat care a fost utilizată de către instanța de fond, precum și cuantumul despăgubirilor care au rezultat.
Astfel, apelantul a susținut că s-au încălcat disp.art.26 și 27 din L.33/1994, tribunalul exercitând un rol activ disproporționat atunci când a decis să ignore concluziile raportului de evaluare efectuat de . și și-a însușit pe de altă parte valori ale terenului care au rezultat din suplimentul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză, în urma casării cu trimitere spre rejudecare.
Astfel, tribunalul nu a reușit să identifice și să acorde proprietarului expropriat valoarea reală a imobilului și nici daunele suplimentare aduse proprietarului, așa cum statuează și disp.art.9 alin.3 din L.198/2004, care face trimitere la art.26 din L.33/1994.
Pârâtul a criticat maniera de determinare a valorii terenului expropriat care a fost utilizată de către instanța de fond, precum și cuantumul despăgubirilor care au rezultat, insistând însă asupra faptului de prețul stabilit prin Hotărârile de despăgubiri emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 256/2010 cu privire la valoarea despăgubirilor sunt corecte în ceea ce privește suprafața totală de 3.715 mp.
Curtea, analizând apelul, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea disp.art.466 și urm. C.pr.civ. rap.la art.480 C.pr.civ., va constata că apelul pârâtului este neîntemeiat, în cauză nefiind incidente motive care să presupună o modificare totală sau parțială a hotărârii apelate.
Astfel, curtea va pleca în propria analiză de la textul. art. 26 alin. 2 din Legea nr.33/1994, care prevede imperativ că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar pentru calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța trebuie să țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
În plus, exproprierea creează în sarcina statului obligația de a acorda expropriatului o despăgubire justă, conform art.481 din Codul civil, ori, se remarcă faptul că Legea nr.255/2010 nu a modificat criteriile de determinare a despăgubirii, acestea fiind în continuare, la fel ca în cazul Legii nr. 198/2004: prețul de vânzare a imobilelor de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art.771 alin. (5) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal modificată, aceste criterii stând la baza HG nr.488/2011.
Împrejurarea dacă actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin HG nr.488/2011 este una corectă sau nu, se determină în cadrul acțiunii civile exercitate potrivit art.22 alin.1 din Legea nr.255/2010 împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în ipoteza în care această hotărâre preia valoarea despăgubirii stabilită prin hotărârea guvernului, iar expropriatul este nemulțumit de aceasta.
În acest context, curtea va constata că exigența acestui text a fost întrunită, cu ocazia administrării probei cu expertiza tehnică judiciară, care, după ce a analizat tranzacții efective în aceeași perioadă și în aceeași unitate administrativ - teritorială(contractele de vânzare – cumpărare fiind depuse în anexă de către experți), a concluzionat unanim că valoarea reală a imobilului – teren de 3.715 mp este de_ lei, la care se adaugă și sumele necesare reclamantei pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public și care cuprind: 2% comision unei societăți de intermedieri imobiliare, 1% cheltuieli notariale suportate de cumpărător și 2% o estimare a cheltuielilor suplimentare legate de deplasări, publicitate, aceste cheltuieli fiind evaluate la suma de 3019 lei.
De asemenea, experții au calculat și dauna pentru cheltuielile suplimentare de transport, respectiv 3126 lei, având în vedere distanța estimată 30 km dus întors, nr. mediu de deplasări: 7, consum carburant 15 lt/100 km, preț mediu carburant: 6,45 lei/lt.
Concluziile comisiei de experți au avut la bază strict prețurile de tranzacționare efectivă a terenurilor de același fel și din aceeași unitate administrativ-teritorială la momentul efectuării lucrării.
În plus, curtea va mai constata că în timpul judecării cauzei în fond, pârâta nu a formulat obiecțiuni la raportul judiciar de expertiză, potrivit art.337-338 C.pr.civ. și mai mult, astfel de critici nu au fost formulate nici în cuprinsul memoriului de apel.
Pentru aceste considerente, curtea va constata că în raport cu disp.art.480 C.pr.civ., apelul pârâtului este nefundat, astfel că va respinge ca neîntemeiat apelul declarat de pârâtul S. Român, prin CNADNR SA împotriva sentinței civile nr.1321/02.09.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Va constata că nu sunt aplicabile 453 și urm.C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâtul S. Român prin M. Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva sentinței civile nr.1321/2.09.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 15.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A.-M. N. C. P.
GREFIER,
A. B.
Red. CP/19.01.2015
Tehmored. AB/22.01.2015/5ex. / SM/ 3. . instanță, A., judecător T. B.
Se comunică:
- Pârâtului recurent: S. Român prin M. Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, Timișoara, .. 18, jud. T.;
- Reclamantei intimate: K. R., cu domiciliul procesual ales la SCPA V. & Asociații din A., ..23, .
- Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 66/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
