Pretenţii. Decizia nr. 8/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 8/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.8
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15.01.2015
PREȘEDINTE: A.-M. N.
JUDECĂTOR: dr. L. L.
JUDECĂTOR: M. G.
GREFIER: A. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul H. D. A. împotriva deciziei civile nr. 243/07.04.2014 pronunțată de Tribunalul T., în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta intimată B. E. V., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la data de 13.01.2015, intimata a depus la dosar concluzii scrise, iar la data de 14.01.2015, recurentul a depus motive de contestație în anulare la care a anexat împuternicirea avocațială și chitanțele TMPML nr._/06.05.2014 cu suma de 1 leu și TMPML nr._/06.05.2014 cu suma de 1 leu, reprezentând taxa judiciară de timbru și 0, 15 lei timbru judiciar aferentă acestor motive.
Instanța, față de cererea de repunere pe rol înregistrată la data de 02.12.2014, constată că aceasta a fost timbrată corespunzător, astfel încât, în baza art. 245 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ., repune cauza pe rol.
Văzând motivele de recurs depuse de recurent privind calea de atac declarată în cauză, instanța pune în discuție, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 243/7.04.2014, Tribunalul T. a admis recursul formulat de recurenta B. E.-V., împotriva Sentinței civile nr.1753/10.07.2013 pronunțată de Judecătoria Lugoj în Dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat Hrițculeanu D. A..
A modificat în întregime Sentința civilă nr.1753/2013 a Judecătoriei Lugoj și în consecință:
A admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta B. E.-V. și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Hrițculeanu D. A..
Cheltuielile privind acordarea ajutorului public judiciar în sumă de 1973 lei reprezentând taxă de timbru aferentă judecății în primă instanță, au rămas în sarcina statului.
A obligat intimatul să plătească recurentei cheltuieli de judecată în sumă de 991,50 lei.
Împotriva Deciziei civile nr. 243/7.04.2014 pronunțată de Tribunalul T. a declarat recurs reclamantul H. D. A. solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.
La termenul de judecată din data de 15.01.2015, recurentul a depus la dosar motive de recurs arătând că reprezintă motivele contestației în anulare, cale de atac pe care o declară în prezenta cauză, solicitând în primul rând recalificarea căii de atac din recurs în contestație în anulare și admiterea contestației în anulare si modificarea în tot a Deciziei nr.243/07.04.2014 în sensul de a menține ca temeinica si legala Sentința civila nr.1753/2013 pronunțata de Judecătoria Lugoj în acest dosar, precum si obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.
S-a precizat că motivul contestației în anulare este cel prevăzut la art.317 (2) teza a doua, respectiv recursul a fost respins fără ca el sa fi fost judecat în fond, respectiv Tribunalul T. a respins recursul pe motiv că există autoritate de lucru judecat.
S-a solicitat respingerea acesteia deoarece între aceasta speța si speța din dosarul nr._ nu exista identitate de obiect, precum si pentru faptul ca în dosarul anterior cauza a fost respinsa pe excepția de prescripție a dreptului la acțiune, fără a se intra în cercetarea fondului.
În ceea ce privește primul motiv, respectiv lipsa identității de obiect, a arătat ca prin cererea de chemare în judecata din dosarul nr._ reclamantul a solicitat obligarea paratei la plata contravalorii a 1/4 parti din imobilul situat în Lugoj, ..33 jud.Timis, evaluând aceasta cota la suma de 30.000 Euro, în timp ce obiectul acestui dosar îl constituie stabilirea valorii sultei la care pârâta a fost obligată față de reclamant, deoarece prin Decizia civila nr.381/2007 pronunțata de Curtea de Apel Timișoara, sulta a fost stabilita în cote, respectiv 1/4 din valoarea imobilului, fără însă ca prin hotărâre sa se determine valoarea imobilului si implicit a sultei. Mai mult decât atât, chiar instanța stabilește că valoarea sultei urmează a fi determinată printr-o acțiune separata.
Recurentul a considerat așadar, ca între cele doua dosare nu exista identitate de obiect, astfel încât în mod greșit se invoca existenta autorității de lucru judecat.
Totodată, în dosarul anterior instanța a soluționat cauza pe excepția prescripției dreptului la acțiune, fără a intra în cercetarea fondului. Aceasta excepție a fost invocata în dosarul ce avea ca obiect obligarea pârâtei la plata sultei în cuantum de 30.000 Euro, deci s-a constat ca prescris dreptul de a solicita plata unei sulte cuantificate la 30.000 Euro, când în realitate sulta nici măcar nu a fost cuantificată, așa cum a dispus instanța.
Cât privește caracteristicile excepțiilor procesuale, potrivit celor susținute de prof. Univ.dr.V. M. C. în lucrarea sa „Tratat teoretic si practic de procedura civila vol.II Ed.N. 1997, pg.129, lit.e”, admiterea excepției procesuale nu afectează dreptul reclamantului, iar hotărârea prin care a fost admisa excepția nu are putere de lucru judecat cât privește fondul dreptului.
Recurentul a arătat referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, că solicită respingerea acesteia deoarece pe de o parte, pentru a curge termenul de prescripție creanța trebuia sa îndeplinească toate cele trei condiții, respectiv sa fie certa, lichida si exigibila, iar pe de alta parte, în interiorul termenului de prescripție, reclamantul a promovat mai multe acțiuni pentru cuantificarea si plata sultei, cât si o executare silită.
Cât privește încercarea de a stabili valoarea sultei, la data de 14.11.05 recurentul a arătat că s-a adresat B. B. N. T. cu solicitarea de a-i recupera sumele prevăzute în Titlul executoriu Decizia civila nr.2510/2003, 381/2004 si 1486/2005. Contrar celor susținute de recurenta, ca ar fi vorba de o simpla notificare, în anul 2005 s-a constituit dosarul execuțional nr.320/14.11.2007 în cadrul căruia reclamantul a solicitat punerea în executare a celor 3 titluri executori indicate mai sus, printre care si decizia nr.381/2004 care se refera la sulta. În cadrul executării silite au fost recuperate doar cheltuielile de judecata, însa sulta nu a fost evaluata si a rămas nerecuperata. Dovezi în acest sens au fost depuse la dosar, atât în prima instanța cât si în apel. Daca se apreciază ca termenul de prescripție începe sa curgă chiar si în situația unei creanțe ce nu este lichida, atunci inițierea procedurii de executare silita a întrerupt acest termen.
Reclamantul a mai arătat că ulterior, a promovat o acțiune în instanța ce a făcut obiectul Dosar nr._ al Judecătoriei Lugoj, care a avut si un capăt de cerere prin care a solicitat plata sultei. Acțiunea sa a fost respinsa atât în prima instanța cât si în calea de atac.
S-a arătat că la 28.02.2008 a promovat o plângere penala împotriva lui B. E., plângere care a fost obiect al Dosarului 481/P/2008, iar în declarația data la Politia Municipiului Lugoj făptuitoarea recunoaște că-m datorează sulta. Organele de cercetare penala au cercetat însa doar faptele penale de fals si uz de fals si au dat soluția de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitoare, cu privire la sulta reținând ca făptuitoarea susține ca îi va plați sulta după ce deschid proces civil. Plângerea a fost soluționata la 07.08.2008, astfel ca în perioada de la promovare si până la soluționare, a operat suspendarea termenului de prescripție.
Având în vedere cele declarate de B. E. în cadrul dosarului penal, în cursul aceluiași an 2008 recurentul a arătat că a promovat o noua acțiune civila ce a făcut obiectul Dosar nr._, care avea ca obiect constatarea nulității certificatului de moștenitor în baza căruia B. E. a devenit proprietara imobilului în litigiu si plata sultei, însa acest aspect din urma aspect nici nu a fost analizat, iar acțiunea a fost respinsa pe autoritate de lucru judecat, fără a se cuantifica sulta.
Recurentul a arătat că în dosarul_ a formulat o noua acțiune în instanța prin care a solicitat sa i se achite sulta, însa a fost soluționata cu respingerea acțiunii prin admiterea excepției de prescripție a acțiunii, soluție ce a rămas irevocabila, iar în anul 2011 a promovat prezenta acțiune.
Așadar, în opinia recurentului, în cauză nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune deoarece acesta a efectuat mai multe demersuri juridice care au întrerupt termenul de prescripție, așa încât solicită respingerea excepției.
Mai arată si faptul că de cele mai multe ori, din lipsa de bani, s-a apărat singur si poate că exprimarea sa nu a fost dintre cele mai lămuritoare, însa cele scrise în acțiuni, se vede fără tăgada, ca a încercat pe toate căile cunoscute, să oblige recurenta la achitarea sultei.
Cât privește prescripția dreptului de a cere executarea silita, recurentul a solicitat respingerea ei deoarece după cum a arătat potrivit art.405 (1) Cod procedura civila, articol invocat si de parata în motivarea excepției, „Dreptul de a cere executarea silita se prescrie în termen de 3 ani" iar la alin.(2) este prevăzut în mod expres că „ Termenul de prescripție începe sa curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silita." In același timp însa, la art.379 (1) Cod procedura civila se prevede ca „Nicio urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanța certa, lichida si exigibila"
In speța de față ne aflam în prezenta unei creanțe care nu întrunește doua din cele trei condiții, astfel ea nu este lichida prin aceea că nu are stabilita valoarea si va deveni exigibila tot din momentul stabilirii valorii, iar scopul acestei acțiuni este tocmai cel de stabili valoarea creanței (sultei). Chiar pârâta, în fila 2 din motivele de recurs, recunoaște că nu putea fi executata silita deoarece nu exista "nici un titlu de cuantificare a creanței".
Așa stând lucrurile, Titlul executoriu, Decizia civila nr.381/2004 este incompletă si nu putea fi pusa în executare, decât după cuantificarea creanței, prin urmare, recurentul a considerat că nu a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită.
Pe fond, recurentul a arătat că în baza unui contract de donație cu sarcina întreținerii, a devenit proprietar asupra cotei de 1/2, din imobilul înscris în CF_ nr.top.2651-2652/b-2653/2 compus din casa si teren în suprafața de 535mp.
Pârâta, la rândul ei a devenit proprietara pe cota ¼ din același imobil prin dezbatere succesorală în baza Certificatului de moștenitor nr.134/08.08.1997.
Deoarece nu era îndreptățită la aceasta cota, recurentul a promovat acțiunea în instanța si a solicitat anularea certificatului de moștenitor mai sus menționat.
Prin Decizia civila nr.381/15.03.2007 pronunțata de către Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr.353/C/2004 s-a dispus obligarea pârâtei la plata cotei de 1/4 din imobilul indicat mai sus, precum si din imobilul înscris în același CF, având nr. top. 2651-2652/b-2653/l/b teren de 108mp. Pe parcursul procesului, pârâta a vândut cota sa de proprietate numitei P. M. cu domiciliu in Lugoj ..4 care la rândul ei a vândut numitului C. I. iar acesta a vândut lui Caldaras B. și Caldaras L..
Recurentul a susținut că este evident că datorita acestor manopere, nu mai poate primi în natura cota de proprietate ce îi revine, astfel că instanța a stabilit că pentru respectiva cota de 1/4 sa fie despăgubit, fără însa a stabili valoarea imobilului si respectiv cât ar reprezenta cota de 1/4.
Totodată, recurentul arată că în speță suntem si în prezența îmbogățirii fără just temei a pârâtei, aceasta beneficiind atât de cota de 1/4 din imobil cât si de suma ce i se cuvenea drept sulta. De altfel, pârâta a recunoscut pe parcursul proceselor ce au existat între părți, ca nu i-a achitat reclamantului niciodată sulta ce i se cuvenea.
In ceea ce privește susținerile recurentei cu privire la valoarea prea mare a imobilului, raportat la starea de degradare actuala, aceasta nu trebuie luata în considerare deoarece obligarea sa la plata s-a dispus în anul 2007, iar la vremea respectiva imobilul se afla în stare buna. De aceea, în opinia recurentului degradarea actuala a imobilul nu are influenta asupra valorii sultei. Valoarea stabilita prin raportul de expertiză este corecta, recurenta neavând calificarea necesara să stabilească coeficienții aplicabili în speță, aceasta revenindu-i expertului, de aceea instanța a dispus efectuarea unei expertize în cauză.
Pârâta intimată a depus la dosar concluzii scrise solicitând respingerea recursului ca inadmisibil.
Examinând recursul prin prisma celor arătate și în condițiile prevăzute de art. 304 rap. la art. 306 și art. 312 Cod procedură civilă se reține că acesta este inadmisibil.
La data de 16.06.2014 reclamantul H. D. A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 243 din 7.04.2014 pronunțată de Tribunalul T., în dosarul nr._ .
Până la termenul de judecată din data de 27.11.2014, dată la care s-a repus pe rol judecarea recursului, recurentul nu a motivat în fapt și în drept recursul declarat.
Din examinarea hotărârii judecătorești atacată cu recurs, respectiv a deciziei civile nr. 243 din 7.04.2014 a Tribunalului T. rezultă că, calea de atac a fost promovată împotriva unei decizii civile a Tribunalului T. ce are caracter irevocabil, fiind pronunțată în complet de recurs.
În aceste condiții art. 299 alin. 1 C.pr.civ., nu prevede calea de atac „ a recursului la recurs”, această împrejurare plasând demersul efectuat de către reclamant în afara cadrului procesual reglementat de art. 299 alin. 1 și urm. C.pr.civ.
Ca atare, recursul declarat de reclamant va fi respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursului declarat de către reclamantul H. D. A., împotriva deciziei civile nr. 243 din 7.04.2014 pronunțată de Tribunalul T., în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.01.2015
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A.-M. N. dr. L. L. M. G.
GREFIER,
A. B.
RED: L.L./16.02.2015
TEHNORED: A.B./16.02.2015 / 2 ex./SM
Prima instanță: Judecătoria Lugoj, judecător: M. B.
Instanța de recurs: Tribunalul T., judecători: D. B., L. V., D. J.
| ← Cereri. Decizia nr. 442/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Cereri. Decizia nr. 13/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
