Expropriere. Sentința nr. 2784/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2784/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 65/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 65
Ședința publică din 21.04.2015
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
GREFIER: A. B.
Pe rol se află judecarea apelului declarat de reclamanții M. M., M. V., M. D. C., D. C., M. F. și M. A. C. împotriva sentinței civile nr.2784/19.11.2014 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă, în contradictoriu cu pârâții intimați C. Județean T. și M. Timișoara prin Primar, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-au prezentat c.j. Agud C., pentru intimatul C. Județean T. și s.j. B. A., pentru intimatul M. Timișoara prin Primar, lipsind apelanții.
În reprezentarea Ministerului Public, s-a prezentat procuror S. A.-I., din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantele intimaților depun la dosar delegațiile de reprezentare și arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză, situație în care instanța acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentanta pârâtului intimat C. Județean T. depune și concluzii scrise și solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii pronunțate de tribunal potrivit concluziilor scrise.
Reprezentanta pârâtului M. Timișoara prin Primar solicită, de asemenea, respingerea apelului și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță ca temeinică și legală potrivit concluziilor scrise depuse la dosar.
Procurorul a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță ca temeinică și legală.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față constată:
Prin sentința civilă nr. 2784/19.11.2014, Tribunalul T. – Secția I Civilă a respins excepția autorității de lucru judecat și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanții M. M., M. V., M. D. C., D. C., M. F. și M. A. C. în contradictoriu cu pârâții: C. Județean T. și Primăria Municipiului Timișoara prin Primar.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prin demersul judiciar de față, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului C. Județean T. să declare utilitatea publică a suprafeței de aproximativ 300 mp înscrisă în C.F. nr._ provenita din conversia de pe hârtie a CF_ Timișoara, topo. 2035.2036/1 întrucât este afectat de blocuri de apartamente, iar subteranul de rețele edilitare și să oblige pe pârâta Primăria Timișoara să solicite instanței de judecată exproprierea suprafeței de teren rezultate ca fiind afectate de drum public de aproximativ 300 mp înscrisă în C.F. nr._ provenita din conversia de pe hârtie a CF_ Timișoara, topo.2035.2036/1 conform procedurii prevăzute de Legea 33/1994.
Anterior, prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr._ al acestei instanțe, reclamanții au solicitat obligarea statului roman prin autoritatea locală la despăgubiri în considerarea faptului că același teren a fost expropriat, iar tribunalul, prin sentința civilă nr.349/20.02.2008, definitivă și irevocabilă, a reținut cu putere de lucru judecat (și nu cu autoritate de lucru judecat, întrucât nu există identitate de obiect, excepția invocată de pârât a fost respinsă, în temeiul art.430 C.proc.civ.) - ce se opune reclamanților în litigiu potrivit dispozițiilor art.431 alin.2 C.proc.civ. cu valoarea unei prezumții absolute irefragrabile - că dispozițiile Legii 33/1994 nu pot fi invocate în cazul acțiunilor introduse după . Legii nr. 10/2001 având ca obiect imobile expropriate în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989 întrucât, după . Legii nr. 10/2001, retrocedarea în natură sau prin echivalent a imobilelor expropriate anterior anului 1990 poate avea loc numai în condițiile prevăzute de art. 11 din Legea nr. 10/2001; această lege a suprimat posibilitatea recurgerii la dreptul comun, conferind persoanelor îndreptățite o procedură specială.
Astfel, art. 1 alin 1 din Legea nr. 10/2001 prevede că „imobilele preluate în mod abuziv de către stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi”, prin dispozițiile alineatelor următoare reglementând măsurile reparatorii în cazurile în care restituirea în natură nu mai este posibilă.
Art. 11 din Legea nr. 10/2001 se referă la restituirea imobilelor expropriate, constituind cadrul juridic, cu caracter special, pentru cererile de retrocedare a imobilelor expropriate în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989, singurul ce poate fi invocat după . dispozițiilor acestei legi speciale, după cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia LIII/04.06.2007, pronunțată în recursul în interesul legii.
Statuându-se în mod irefragrabil că singura procedură la care reclamanții pot recurge pentru repararea prejudiciului suferit prin pretinsa expropriere în fapt este cea deschisa de legea nr.10/2001, orice alt demers declanșat de către domniile lor cu aceeași finalitate apare ca inadmisibil, impunându-se a fi respins ca atare.
Mai mult, potrivit susținerilor primăriei prin primar, necontrazise de către reclamanți, aceștia au și uzat de procedura administrativa a legii nr.10/2001, fără a o parcurge insa și pe cea jurisdicțională; astfel, în legătură cu terenul în litigiu situat în Timișoara, ., înscris în CF. nr._ Timișoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ Timișoara), nr. top. 2035 și 2036/1 s-a formulat notificarea cu nr. 3467/23.03.2001 înregistrată la Primăria Mun. Timișoara sub nr. D06X1002298 din 29.03.2001 în baza Legii nr. 10/2001 de către M. V. și M. M., respinsa prin Dispoziția nr. 734/29.04.2010 a Primarului Municipiului Timișoara, împotriva căreia reclamantele nu au probat ca au înțeles să formuleze contestația reglementată de art.23 din Legea nr.10/2001, neputându-și invoca propria culpă rezidând în pasivitate, pentru a declanșa din nou o procedura întemeiată pe temeiuri de drept comun (față de cea specială a legii nr.10/2001), inadmisibilă potrivit principiilor ellecta una via non datur recursus ad alterum și specialia generalibus derogant.
. nr.53/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, s-a stabilit că atâta vreme cat Legea nr. 10/2001 constituie o lege specială, reparatorie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, inclusiv prin expropriere, precum și de imediată aplicare, deoarece interesează ordinea publică, iar Legea nr. 33/1994, care reglementează cadrul exproprierii pentru cauză de utilitate publică, are un caracter general față de Legea nr. 10/2001, se constată că dispozițiile acestei din urmă legi nu sunt aplicabile acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 care au fost introduse după . Legii nr. 10/2001, o atare interpretare fiind impusă și de reglementarea ce s-a dat prin art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, potrivit căruia "bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparații"; în acord cu soluțiile adoptate de Curtea Constituțională a României privind domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 și buna-credință a cumpărătorului chiriaș, s-a constatat că această lege, în limitele date de dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, constituie dreptul comun în materia retrocedării, în natură sau în echivalent, a imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 (or, imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu în anul 1980, după cum susțin reclamanții).
Pe de alta parte, declararea utilității publice este de competența exclusivă a autorității administrative, astfel cum este ea conferita de Legea nr. 33/1994, aceasta fiind singura abilitata a se pronunța cu privire la oportunitatea unui asemenea demers în raport cu alte modalități de transfer a dreptului de proprietate (vânzare - cumpărare, schimb, donație), în condițiile în care cedarea prin expropriere a dreptului de proprietate privată are caracter de excepție, Legea nr. 33/1994 stabilind prioritatea cesiunii amiabile.
În același sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciind ca potrivit legislației adoptată în materie de expropriere, atât declararea utilității publice a unor lucrări, cât și inițiativa exproprierii unor imobile sunt recunoscute exclusiv în favoarea statului, prin autoritățile sale, nu și în favoarea persoanelor expropriate (decizia nr.6967/14.11.2012, Secția I civilă).
Găsind întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, instanța nu s-a mai preocupat de analiza temeiniciei celorlalte excepții procesuale invocate prin întâmpinări.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen legal, reclamanții solicitând, ca în urma unei noi judecăți în fond, să se dispună trimiterea dosarului spre rejudecare la prima instanță care în mod greșit – în opinia lor – a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului.
S-a solicitat, de asemenea, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
Apelul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 466 și urm. C.pr.civ., art. 148 și urm., art. 194 coroborat cu art. 254 și urm. C.pr.civ., art. 447 C.pr.civ., art. 41 alin. 4 din Legea nr. 13/2007 și art. 1 al Protocolului nr. 1 ( adițional) la Convenția Europeană a Drepturilor Omului iar, în fapt, pe mai multe argumente.
S-a criticat, în primul rând, hotărârea pentru aceea că instanța de fond nu a analizat starea de fapt sub nici un aspect, respingând acțiunea ca inadmisibilă, indicând greșit ca argument decizia nr. 6967/2012 a ÎCCJ – Secția I Civilă care, în opinia recurenților, nu este aplicabilă în cauză.
În concret, în cazul reclamanților, diferența constă în aceea că exproprierea a avut deja loc – în fapt – însă lipsa unor documente corespunzătoare pe care pârâții ar fi trebuit să le întocmească în acest scop, i-a lipsit pe reclamanți de posibilitatea de a fi despăgubiți, ceea ce le-a încălcat dreptul lor la un proces echitabil prevăzut de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Reclamanții sunt proprietarii tabulari ai suprafeței de 840 mp înscriși în CF_ nr. top 2035.2036/1 dar pe o parcelă de 300 mp din acest teren s-a edificat un . afectat de utilități publice, fără ca reclamanții să fi fost însă despăgubiți pentru această pierdere.
În opinia reclamanților apelanți, această situație face posibilă admiterea acțiunii pentru constarea existenței unei obligații de a face în sarcina pârâților – aceea de a proceda la exproprierea terenului lor – întrucât terenul lor este afectat de un drum public astfel cum este descris potrivit Legii nr. 413/2002, (art.3) iar această lucrare permite declararea lucrării menționate, de utilitate publică așa cum prevede Legea nr. 255/2010.
Soluția exproprierii se impune pentru asigurarea tratamentului egal și unitar în privința proprietarilor terenurilor pe care sunt construite drumuri publice, o interpretare contrară reprezentând o încălcare a dispozițiilor art. 16 și art. 44 din Constituția României.
Persistența într-o situație ca și cea a reclamanților în care dreptul lor de proprietate este practic golit de conținut este echivalat cu o expropriere în fapt așa cum rezultă și din jurisprudența CEDO (de exemplu cauza Sporrong și Lonnroth contra Suedia, Papanicholopoulos contra G.).
De asemenea, situația de fapt a terenului îi pune pe reclamanți în imposibilitatea de a-l valorifica întrucât existența drumului face ca acesta să nu poată fi utilizat pe întreaga suprafață.
Prin întâmpinare și concluziile scrise formulate în cauză, intimații pârâți M. Timișoara prin Primar și C. Județean T. pentru Județul T., au solicitat respingerea ca nefondat a apelului reclamanților, considerând că în cauză s-a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât și potrivit efectului devolutiv al apelului prevăzut de art. 476 alin. 1 C.pr.civ. sub toate aspectele temeiniciei și legalității și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că apelul declarat în cauză nu poate fi admis sub niciuna din solicitările formulate de reclamanți, pentru următoarele considerente:
Rezultă, astfel cum și reclamanții recunosc în cererile lor – inclusiv în cererea de apel – că o porțiune de 300 mp din terenul de 840 mp asupra cărora sunt intabulați în CF, este expropriată în fapt încă dinainte de 1989, această parcelă fiind ocupată de o construcție de interes public (un . de o rețea de utilități publice, fapt necontestat de părțile adverse și, de altfel, dovedit cu probele din dosar.
În atare condiții, situația imobilului ce face obiectul material al acțiunii este circumscrisă dispozițiilor Legii nr. 10/2001, ca lege specială pentru stabilirea măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate de stat în perioada 6.03.1945 – 22.12.1989, aspect pe care reclamanții rezultă că l-au și cunoscut, declanșând, în termenul legal prescris, procedura administrativă de restituire.
Această concluzie este dedusă din dispozițiile neechivoce ale art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 10/2001 care consideră ca preluări abuzive – printre altele – și pe cele referitoare la imobilele trecute în proprietatea statului fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acel moment, ipoteză ce se verifică în cauză pentru aceea că exproprierea în fapt a terenului reclamanților nu a fost făcută prin întocmirea documentelor justificative necesare la care legea obliga chiar și în condițiile regimului politic comunist.
Faptul că notificarea lor a fost respinsă pentru considerentul că nu s-ar fi dovedit ca documente concludente exproprierea terenului precum și împrejurarea că ei au renunțat să atace în justiție refuzul Primăriei Municipiului Timișoara de a da curs cererii lor, nu permite valorificarea pretențiilor lor printr-o procedură de drept comun ca cea de față, concluzie ce rezultă, cu putere de evidență, din Decizia nr. 33/2008 pronunțată de ÎCCJ pronunțată într-un recurs în interesul legii în materie.
Imposibilitatea recurgerii la procedura de drept comun în condițiile existenței legii speciale – potrivit principiului specialia generalibus derogant – este cu atât mai evidentă în cauză, astfel cum s-a menționat anterior, cu cât reclamanții au uzat deja de o procedură de valorificare legală a pretențiilor lor (cea declanșată în baza Legii nr. 10/2001) a cărei nefinalizare în justiție le este imputabilă.
Cu alte cuvinte, chiar dacă legal ar fi fost permise mai multe proceduri alternative de valorificare a drepturilor lor, alegerea uneia din proceduri nu le-ar mai fi dat, oricum, posibilitatea de a recurge la exercitarea unei alteia – conform principiului ellecta une via non datur recursus ad alterum – indiferent de faptul că procedura aleasă nu le-a satisfăcut solicitările.
Potrivit tuturor considerentelor expuse în cuprinsul prezentei rezultă că obligarea instituțiilor pârâte la exproprierea, în condițiile Legii nr. 33/1994, a terenului de 300 mp ce aparține reclamanților, câtă vreme acest teren a fost deja expropriat în fapt anterior anului 1989, nu putea fi dispusă de instanță, respingerea ca inadmisibilă de către aceasta a acțiunii reclamanților fiind rezultatul unei corecte interpretări și aplicări a legii la cauza dedusă judecății.
Ca atare, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 2784/19.11.2014 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanții M. M., M. V., M. D. C., D. C., M. F. și M. A.-C. împotriva sentinței civile nr. 2784/19.11.2014 pronunțată de Tribunalul T. - Secția I Civilă, în contradictoriu cu pârâții C. Județean T. și M. Timișoara prin Primar.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 aprilie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. C. C. R.
GREFIER
A. B.
Red. D.C. – 22.04.2015
Tehnored. A.B. – 27.04.2015/10 ex./SM/8 . instanță: Tribunalul T., Judecător: L. D.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 280/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Legea 10/2001. Decizia nr. 76/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
