Cereri. Decizia nr. 1/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 1689/59/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1
Ședința publică din 13 ianuarie 2015
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienta M. J. împotriva deciziei civile nr. 879/R/05.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații P. M. Timișoara, Primăria M. Timișoara, C. L. al M. Timișoara, Municipiul Timișoara, prin Primar și M. Finanțelor Publice.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă d-na av. L. N., în reprezentarea revizuientei, și d-l cons. jur. C. Jenariu, în reprezentarea intimaților P. M. Timișoara, Primăria M. Timișoara, C. L. al Mun. Timișoara, Municipiul Timișoara, prin Primar, lipsă fiind intimatul M. Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că revizuienta M. J. a depus la dosar, la data de 06.01.2015, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei, în original, și timbru judiciar de 0,15 lei, iar intimații P. M. Timișoara, Primăria M. Timișoara, C. L. al Mun. Timișoara și Municipiul Timișoara, prin Primar, au depus la dosar, prin registratura instanței, la data de 12.01.2015, întâmpinare, înscris pe care instanța îl califică ca fiind concluzii scrise, raportat la prevederile art. 308 alin. 2 C.proc.civ. și la data depunerii la dosar.
Reprezentantul instituției intimate depune delegație.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de revizuire.
Reprezentanta revizuientei solicită admiterea cererii, schimbarea deciziei atacate în partea referitoare la obligarea revizuientei la restituirea despăgubirilor actualizate în sumă de 22.605 lei, în sensul de a stabili în sarcina sa obligația de restituire a despăgubirilor în cuantum de 4.745 lei, acordate exclusiv pentru apartamentul nr. 3 din imobilul în litigiu, fără cheltuieli de judecată.
Apreciază că, în speță sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 1 și 2 din vechiul Cod proc.civ. și arată că prin decizia Tribunalului T. s-a restituit doar un singur apartament, iar Curtea de Apel Timișoara a dispus prin decizie modificarea sentinței, în condițiile în care în prima instanță s-a dispus restituirea în natură doar a apartamentului nr. 3 al imobilului și a unei porțiuni din teren, iar pentru partea de imobil nerestituită, P. M. Timișoara a fost obligat la emiterea unei noi dispoziții de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.
Învederează instanței că nu există o obligație de rambursarea anticipată, având în vedere că aceasta nu a fost stabilită prin dispoziția Primarului, existând doar o singură situație de acordarea anticipată a acestor despăgubiri, respectiv în cazul măsurilor reparatorii în natură.
Mai arată că, prin decizia atacată, s-a dat mai mult decât s-a cerut, întrucât instituția recurentă nu a cerut obligarea revizuientei la rambursarea în avans a tuturor despăgubirilor acordate la preluarea imobilului de către stat, ci doar a celor corespunzătoare apartamentului restituit.
Reprezentantul instituțiilor intimate solicită respingerea prezentei cereri, arătând că motivele sunt strict legate de fondul cauzei, nefiind astfel incidente dispozițiile art. 322 Cod proc.civ., fără cheltuieli de judecată.
În replică, reprezentanta revizuientei arată că în cauză este incident art. 12 din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr.10/2001.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. dosar_, revizuienta M. J. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța în contradictoriu cu intimații P. M. Timișoara, Primăria M. Timișoara, C. L. al M. Timișoara, Municipiul Timișoara, prin Primar și M. Finanțelor Publice, să dispună admiterea cererii de revizuire și schimbarea deciziei civile nr. 879/R/05.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, în partea referitoare la obligarea reclamantei la restituirea despăgubirilor actualizate în sumă de 22.605 lei, în sensul de a stabili în sarcina sa obligația de restituire a despăgubirilor în cuantum de 4.745 lei, acordate exclusiv pentru apartamentul nr. 3 din imobilul situat în Timișoara, .. 16, apartament a cărui restituire în natură s-a dispus.
In subsidiar, solicită ca, admițând cererea de revizuire, să fie schimbată decizia atacată în aceeași parte, stabilind în mod distinct în sarcina revizuientei obligația de restituire a despăgubirilor în sumă de 4.745 lei corespunzătoare apartamentului nr. 3 și a diferenței de 17.860 lei, despăgubiri acordate pentru partea de construcții nerestituită în natură.
În motivare, arată că, prin decizia atacată, s-a modificat sentința nr. 1140/14.05.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în sensul că s-a dispus acordarea măsurilor reparatorii condiționat de restituirea de către reclamantă a sumei de 22.605 lei, reprezentând despăgubiri acordate pentru construcțiile imobilului revendicat în baza Legii nr. 10/2001, situat în Timișoara, .. 16, în condițiile în care în primă instanță s-a dispus restituirea în natură doar a apartamentului nr. 3 al imobilului și a unei porțiuni de teren, iar pentru partea de imobil (construcții și teren) nerestituită, P. M. Timișoara a fost obligat la emiterea unei noi dispoziții de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.
Arată că, în dispozitivul deciziei, nu se face nicio distincție cu privire la tipul măsurilor reparatorii de care revizuienta trebuie să beneficieze, fiind stabilită obligația generică de restituire a despăgubirilor actualizate care au fost acordate pentru toate construcțiile imobilului, compus din patru apartamente, conform evidențelor de carte funciară.
In acest context, apreciază că decizia atacată conține dispoziții potrivnice, care nu pot fi aduse la îndeplinire, justificând incidența art. 322 pct. 1 C.proc.civ.. Astfel, pe de o parte, s-a menținut sentința Tribunalului T., de restituire în natură doar a apartamentului nr. 5, pe de altă parte, a fost obligată prin decizie să restituie suma integrală a despăgubirilor corespunzătoare tuturor celor patru apartamente, deși doar unul dintre acestea i-a fost restituit.
Apreciază că rezultă în mod evident caracterul potrivnic al dispozițiilor deciziei, în măsura în care curtea de apel a înțeles să instituie condiția de restituire de către revizuientă a despăgubirilor integrale pentru a putea beneficia și de măsuri reparatorii prin echivalent. Caracterul potrivnic al dispozitivului deciziei constă în aceea că a fost obligată la plată, fără a i se acorda respectivele măsuri reparatorii prin echivalent, cu privire la care s-a instituit doar obligația primarului de a emite o nouă dispoziție.
In acest caz, condiția de restituire a despăgubirilor trebuia stabilită în mod distinct pentru restituirea în natură a apartamentului nr. 3 și pentru obținerea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru celelalte trei apartamente, pentru că, așa cum s-a dispus, s-a creat situația în care întabularea dreptului său de proprietate asupra apartamentului nr. 3 este condiționată de plata de către dânsa a despăgubirilor pentru toate cele patru apartamente, astfel că dispozițiile Curții de Apel Timișoara nu se pot aduce la îndeplinire.
Totodată, apreciază că, prin decizia atacată, s-a dat mai mult decât s-a cerut, pentru că recurenții nu au cerut și nici nu puteau să ceară obligarea sa la restituirea în avans a tuturor despăgubirilor acordate la preluarea imobilului de către stat, ci doar a celor corespunzătoare apartamentului restituit. De asemenea, și-au motivat recursul cu dispozițiile art. 11 alin. 7 din Legea nr. 10/2001, însă textul se referă la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent ca diferență dintre valoarea actualizată a despăgubirilor pentru construcții și valoarea de piață a acestora, condiționarea restituirii anticipate a despăgubirilor nefiind prevăzută de lege, fiind sub acest aspect incidente dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. .
În drept, a invocat dispozițiile art. 322 pct. 1 și 2 C. proc. civ. de la 1865.
Intimații P. M. Timișoara, C. L. al Mun. M. Timișoara și Municipiul Timișoara, prin Primar, au solicitat, prin întâmpinarea depusă la dosar (filele17-18), respingerea prezentei cereri de revizuire, ca netemeinică, nelegală și nefondată, întrucât nu sunt întrunite cerințele art. 322 C.proc.civ., pentru această cale extraordinară de atac, care nu vizează chestiuni de fond. Nemulțumirea revizuientei, exprimată față de considerentele deciziei și de limitele motivelor de recurs, nu poate face obiectul de analiză în prezenta revizuire, întrucât pct. 2 al art. 322 C.proc.civ. are în vedere pronunțarea instanței ultra, extra sau minus petita în raport de pretențiile deduse judecății, nu de motivele exercitării căii de atac.
Nu a fost indicat expres temeiul de drept al întâmpinării.
În cauză, a fost atașat dosarul nr._ al Curții de Apel Timișoara, în care s-a pronunțat decizia atacată, material probator din a cărui analiză, instanța reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 879/R/05.11.2014 pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de pârâții P. M. Timișoara, Municipiul Timișoara, prin Primar, C. L. al M. Timișoara, Primăria M. Timișoara, U. A. Teritorială Municipiul Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1140/14.05.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul cu același număr; a modificat în parte sentința recurată, în sensul că a dispus condiționarea acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 de rambursarea de către reclamantă a sumei de 22.605 lei, primită cu titlu de despăgubiri, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare, menținând în rest sentința.
Pentru a decide astfel, curtea a reținut că, prin sentința civilă nr. 1140/14.05.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta M. I. în contradictoriu cu pârâții P. M. Timișoara, Primăria M. Timișoara, C. L. al M. Timișoara, U. A. Teritorială a M. Timișoara, S. Român, prin C. L. Municipal și M. E. și Finanțelor și, în consecință, s-a dispus anularea Dispoziției nr. 994/17.03.2011 emisă de P. M. Timișoara și restituirea în natură către reclamantă, în baza Legii nr. 10/2001, a terenului liber de construcții în suprafață de 446 mp (nr. top. nou 6790-6791/1), ce face parte din imobilul înscris în CF nr._ (CF vechi nr._) Timișoara, nr. top. 6790-6791, situat în Timișoara, .. 16, conform expertizei tehnice judiciare în specialitatea topografie efectuată în cauză de domnul expert A. C. în varianta din răspunsul la obiecțiunile formulate, care face parte integrantă din hotărâre, urmând ca, în baza acestei hotărâri, reclamanta să-și înscrie dreptul de proprietate în cartea funciară; s-a dispus restituirea în natură către reclamantă a apartamentului nr. 3 compus din 2 camere, bucătărie, cămară alimente, WC, șopron, pivniță, cu 20,99 p.c.i. și 105/502 mp teren în proprietate înscris în CF nr._-C1-U1 Timișoara, nr. top. 6790/6791/1/III; a fost obligat pârâtul Municipiul Timișoara, prin Primar, să emită o dispoziție prin care să-i fie acordate reclamantei măsuri reparatorii în echivalent, în baza Legii nr. 10/2001, pentru apartamentele 1, 2 și 4 și pentru suprafața de teren din imobilul înscris în CF nr._ (CF vechi nr._) Timișoara, nr. top. 6790-6791, situat în Timișoara, .. 16, afectat de construcții și nerestituit în natură; a fost obligat pârâtul Municipiul Timișoara, prin Primar, să plătească reclamantei suma de 5.720 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere că, prin cererea din 23.05.2011, reclamanta M. J., în contradictoriu cu pârâții P. M. Timișoara, Primăria M. Timișoara, C. L. Municipal, U. A. Teritorială a M. Timișoara, S. Român, prin C. L. Municipal, M. E. și Finanțelor, a solicitat anularea Dispoziției nr. 994/17.03.2011 a Primarului M. Timișoara, prin care s-a respins notificarea nr. 256/14.02.2002, înregistrată la Prefectura Județului T. sub nr. 1876/18.02 și transmisă Ia Primăria M. Timișoara sub nr. D72005-_/08.03.2005 și, pe cale de consecință, acordarea măsurilor reparatorii integrale pentru imobilul-obiect al notificării.
In principal, a solicitat soluționarea pe fond a contestației de către instanță, conform Deciziei nr. XX/2007 a ICCJ, în sensul ca, după constatarea nelegalității și netemeiniciei respingerii notificării, pentru părțile care nu au fost înstrăinate și pot fi restituite în natura, să se dispună acordarea măsurilor reparatorii în natură (prin restituire efectivă în natură a părților din imobil neînstrăinate), conform principiului prevalenței în natură, instituit prin punctul 1 al H.G. 250/2007; pentru părțile care au fost înstrăinate și nu pot fi restituite în natură datorită unor acte de înstrăinare, a solicitat obligarea entității investită cu notificarea și a Primarului M. Timișoara să procedeze la identificarea unui bun imobil din patrimoniul pârâților, respectiv să facă oferta privind acordarea de măsuri reparatorii prin compensare cu un alt bun sau alte bunuri imobile, în conformitate cu art. 26 din Legea 10/2001 și punctul 1.7 din H.G.250/2007, obligând pârâții să acorde efectiv această măsură reparatorie, cu obligare la plata unei sulte sau, în caz contrar, pârâții 2, 4 și 5 să fie obligați la plata către reclamantă a valorii de piață a imobilului care a fost preluat abuziv de la antecesorii ei în drepturi, stabilită pe bază de expertiză întocmită potrivit coeficienților și standardelor internaționale în materie de despăgubiri.
In cazul nesoluționării pe fond a contestației de către instanță, reclamanta a solicitat anularea dispoziției și obligarea Primarului M. Timișoara să emită o dispoziție prin care să-i acorde măsuri reparatorii cu privire la imobil, constatând că este moștenitoare și îndreptățită la măsurile reparatorii solicitate conform Legii 10/2001, în primul rând, prin restituire efectivă în natură sau prin compensare, conform modalităților specificate la punctul I. În al doilea rând, în caz de imposibilitate obiectivă de soluționare a notificării în modalitatea susmenționată, pârâții 2, 4 și 5 să fie obligați la plata către reclamantă a valorii de piață a imobilului preluat abuziv de la antecesorii săi, stabilită pe bază de expertiză întocmită potrivit coeficienților și standardelor internaționale în materie de despăgubiri.
Cu totul în subsidiar, numai în caz de imposibilitate obiectivă a soluționării notificării în modalitățile susmenționate, a solicitat să fie obligat pârâtul P. M. Timișoara să emită o dispoziție prin care să propună să i se acorde despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv (titlul VII din Legea nr. 247/2005) și să transmită dispoziția care să cuprindă propunerea motivată de acordare a despăgubirilor către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
In drept, a invocat prevederile art. 21 alin. 4, art. 25 și celelalte dispoziții ale Legii 10/2001, H.G 498/2003, H.G. 250/2007, art. 2, 4 alin 2 si 3, art. 21, art. 25 și celelalte dispoziții ale Legii 10/2001, art. 6 din Lege 213/1998, Decizia nr. XX/2007 a ICCJ, Constituția României, Tratatul de P. dintre România și Puterile Aliate de la Paris 1947, Decretul 92/1950, Convenția pentru Apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale Omului, Protocoalele Adiționale I Convenție, Declarația Universala a Drepturilor Omului, precedentul CEDO și Legile 303/2004, 304/2004.
Reclamanta a formulat completare a contestației, prin care a solicitat să se dispună, odată cu restituirea parțială a terenului, dezmembrarea parcelei restituite, conform raportului de expertiză topografică întocmit de dl. expert Ing. C. A., în varianta propusă, conform căreia . cu nr. top. 6790-6791/2, precum și intabularea în cartea funciară a acestei suprafețe potrivit aceluiași raport, care urmează să facă parte din sentința ce va fi pronunțată; să se dispună rectificarea suprafeței propuse spre restituire, în sensul de a se trece întinderea reală de 433 mp, conform concluziilor raportului de expertiză. In cazul în care se va considera că este posibilă restituirea parțială în natură, așa cum a fost propusă de expert, a solicitat admiterea contestației așa cum a fost formulată, în principal, anulând Dispoziția nr. 994/17.03.2011 a Primarului M. Timișoara și, constatând preluarea abuzivă a imobilului de către S. Român și, totodată, admițând atât capetele din cererea introductivă referitoare la restituirea în natură și la întabulare, cât și capetele din completare privind dezmembrarea și rectificarea cărții funciare. În cazul în care se va considera că nu se justifică restituirea parțială în natură, a susținut contestația astfel cum a fost formulată în subsidiar, solicitând ca, anulând dispoziția și constatând preluarea abuzivă a imobilului de către S. Român, să fie obligat P. M. Timișoara la emiterea unei noi dispoziții privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv despăgubiri, în favoarea cărora înțelege să opteze.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că imobilul înscris în CF nr._ (CF vechi nr._) Timișoara, nr. top. 6790-6791 situat în Timișoara, . B., fostă I. M.) nr. 16, a trecut în proprietatea Statului Român, prin Decizia nr. 2021/07.07.1987 emisă în baza Decretului nr. 223/1987.
Proprietara bunului pentru o cotă de 5/8 la acel moment, Lovas E., mama reclamantei, a făcut cerere de înstrăinare către stat a construcțiilor în vederea plecării definitive din Republica Socialistă România. Reclamanta avea și ea în proprietate o cotă de 3/8 din bun. Trecerea construcțiilor în proprietatea statului s-a făcut cu plata sumei de 22.605 lei către reclamantă și mama reclamantei, iar terenul în suprafață de 961 mp a trecut în proprietatea statului fără plată.
Reclamanta este unicul moștenitor al mamei sale, așa cum rezultă din certificatul notarial depus la dosarul cauzei (f. 188-193), aspect care s-a reținut deja cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 1398/24.04.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia nr. 1366/17.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.
În prezent, pe acest teren se află casa cu nr. 16, compusă din 4 apartamente, magazie, șopron și WC, respectiv 3 anexe gospodărești, din care doar anexa 3 figurează și pe Planul de Carte Funciară Sarmes. Întregul teren aferent parcelei cu nr. top. 6790-6791, în suprafață de 961 mp (suprafața reală de 935 mp, conform expertizei efectuate în cauză) este proprietatea M. Timișoara, domeniu public, conform HG 1016/2005, apartamentul 3 este proprietatea Statului Român, celelalte trei apartamente (1, 2 și 4) fiind vândute foștilor chiriași, în condițiile Legii nr. 112/1995.
Reclamanta a formulat o cerere de restituire a imobilului în baza Legii nr. 10/2001 înregistrată la B. M. S. R. sub nr. 256/14.02.2002, înregistrată apoi la Prefectura Județului T. sub nr. 1872/18.02.2002, transmisă ulterior la Primăria Timișoara, unde s-a înregistrat cu nr. D72005 –_/08.03.2005.
Această notificare a fost respinsă prin Dispoziția nr. 994/17.03.2011 emisă de P. M. Timișoara întrucât nu conținea elementele necesare identificării corecte a imobilului revendicat și notificatoarea nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită și a dreptului de proprietate invocat.
Prin expertiza efectuată în cauză s-a constatat că o suprafață de teren de 433 mp poate fi restituită în natură reclamantei. Pe această . află edificate două anexe din cărămidă care nu au făcut obiectul vreunui contract de vânzare cumpărare. Anexa cu nr. 3 are o vechime de aproximativ 70 de ani, iar anexa nr. 2 nu figurează pe planul de carte funciară, pârâtul Municipiul Timișoara nedovedind că ar fi edificat această construcție după preluarea imobilului în anul 1987 sau că această construcție ar fi fost edificată în baza unei autorizații de construire. In fine, anexa nr. 1, aflată de asemenea pe teren, este o construcție provizorie, executată din tablă.
Din probele administrate a rezultat că imobilul a fost preluat în mod abuziv de S. Român în înțelesul art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 în baza Decretului nr. 223/1974, iar reclamanta este persoană îndreptățită la restituirea acestui imobil în calitate de fost proprietar tabular și de moștenitor legal al uneia din fostele proprietare tabulare.
Cererea reclamantei de modificare a suprafeței de carte funciară în sensul de a se trece suprafața de 433 mp, care a reieșit din măsurători, în loc de 446, conform evidențelor de carte funciară, a fost respinsă, întrucât excede cadrului prezentului litigiu. Pentru a se stabili suprafața reală a imobilului este necesar să fie identificate și măsurate toate imobilele învecinate, ceea ce nu s-a realizat în cadrul acestui proces.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâții P. M. Timișoara, Municipiul Timișoara, prin Primar, C. L. al M. Timișoara, Primăria M. Timișoara, U. A. Tertitorială- Municipiul Timișoara, solicitând modificarea ei în parte, în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată.
În motivare, au invocat că în mod legal a fost respinsă notificarea, câtă vreme, până la emiterea dispoziției atacate, reclamanta nu a depus actele doveditoare solicitate de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001. Au invocat că, deși reține că trecerea construcțiilor în proprietatea statului s-a făcut cu plată, tribunalul nu condiționează măsurile reparatorii în echivalent de restituirea valorii actualizate a despăgubirilor, conform art. 11 al. 7 din HG 10/2001.
Au invocat încălcarea dispozițiilor HG 250/2007, potrivit cărora sunt exceptate de la restituirea în natură „terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995...”, noțiune definită de art. 7.3 din hotărârea menționată, astfel că, prin sentința pronunțată, a fost afectat dreptul de folosință al proprietarilor apartamentelor înstrăinate în baza Legii 112/1995, iar reclamanta este îndreptățită doar la măsuri reparatorii conform Legii nr. 165/2013.
Au invocat că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr._/23.09.1997, proprietarul apartamentului nr. 4 a dobândit în proprietate și o magazie de 5,80 mp, tribunalul dispunând restituirea în natură a unei parcele de teren pe care sunt amplasate 3 anexe, fără a stabili dacă vreuna dintre ele aparține sus-menționatului proprietar, al cărui drept de proprietate este încălcat.
În drept au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9, 304 1 C.p.c.
Prin decizia supusă revizuirii, instanța de recurs a reținut că este real că Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la data emiterii dispoziției contestate prevede (art. 23) că actele doveditoare ale dreptului de proprietate și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate “pot fi depuse până la data soluționării notificării.”
Sintagma „până la data soluționării notificării" trebuie, însă, înțeleasă ca referindu-se la soluționarea notificării în oricare din cele două etape - administrativă, înaintea entității notificate, sau judiciară - prin hotărâre irevocabilă a instanței de judecată, deoarece legiuitorul nu face nicio distincție între cele două faze procesuale de soluționare a notificării. Nicio prevedere a Legii nr. 10/2001 nu interzice completarea probatoriului în etapa judiciară, iar a considera altfel ar însemna să se aducă atingere principiului liberului acces la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție, rolul instanței neputându-se rezuma la verificarea probelor administrate în etapa administrativă de soluționare a notificării, pentru că ar fi contrar principiului aflării adevărului pentru o bună înfăptuire a justiției.
Prin urmare, nedepunerea de către titularul notificării a tuturor actelor doveditoare privind dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat ori a celor privind calitatea sa de moștenitor în etapa administrativă de soluționare a notificării nu poate avea drept consecință decât pronunțarea deciziei/dispoziției administrative pe baza actelor depuse în fața Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 și nicidecum imposibilitatea probării dreptului de proprietate ori a calității de moștenitor în etapa jurisdicțională, etapă în care poate fi complinită lipsa actelor doveditoare din etapa administrativă.
În continuare, s-a mai reținut că, în contra susținerilor recurenților, reclamanta a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită la beneficiul Legii nr. 10/2001 și a legalei formulări a notificării.
Astfel, art. 23.1 lit. g din HG nr. 250/2007 prevede că acte doveditoare sunt și “orice alte înscrisuri pe care persoana îndreptățită înțelege să le folosească în dovedirea cererii sale”, astfel că instanța poate avea în vedere, la stabilirea calității de persoană îndreptatită a contestatoarei și alte înscrisuri decât cele invocate de recurenti.
Pe de altă parte, art. 3 alin. 1 din OG 66/1999, referindu-se la apostilă, foloseste sintagma “ar putea fi ceruta”, astfel că instanța nu este obligată să procedeze în acest sens, iar recurentii nu au indicat în concret care dintre elementele avute în vedere de sus-mentionata normă (semnătura, calitatea în care a acționat semnatarul actului, identitatea sigiliului sau a ștampilei de pe acest act) impunea îndeplinirea acestei formalități.
În cauză, reținând calitatea reclamantei de persoană îndreptățită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, prima instanță a avut în vedere că dovada a fost făcută cu certificatul notarial depus la dosar și că această calitate a fost reținută cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 1398/24.04.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ rămasă irevocabilă.
Pe de altă parte, imobilul în litigiu a fost preluat de la reclamantă și de la defuncta sa mamă, a cărei moștenitoare este, conform celor mai sus-arătate.
În fine, notificarea a fost formulată prin avocat, în baza contractului de asistență juridică, iar la fila 144 dosar fond a fost depusă în copie conformă cu originalul declarația apostilată prin care reclamanta arată că nu a primit despăgubiri pentru imobilul în litigiu, conform dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 10/2001.
Pentru aceste considerente și văzând dispozițiile art. 4.2, 4.4 din HG 250/2007, instanța de recurs a constatat că, în mod legal, a reținut prima instanță calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, criticile recurenților vizând acest aspect fiind neîntemeiate.
În continuare, instanța de recurs a mai reținut că Legea nr. 10/2001 (art. 1 al. 1, art. 7 al.1) și HG 250/2007 (capitolul 1, art. 1 lit. a, art. 7.1) consacră principiul restituirii în natură, astfel că, ori de câte ori este posibil și în cât mai mare măsură, reparația prejudiciului suferit prin preluarea abuzivă a imobilului se va face în această modalitate.
Dispunând restituirea în natură a suprafeței de 446 mp teren către reclamantă, instanța a respectat normele legale sus-menționate și, deopotrivă, dispozițiile art. 7 al. 5 din Legea nr. 10/2001, art. 7 pct. 3 din HG 250/2007.
Câtă vreme legea impune restituirea pe cât posibil în natură a imobilelor abuziv preluate, extinderea sferei noțiunii „teren aferent” la suprafețe ce nu justifică o atare utilitate ar contraveni chiar scopului pentru care legea a fost adoptată, respectiv cel al prevalenței restituirii în natură, mai sus-arătat.
În consecință, susținerile recurenților vizând afirmata încălcare a dreptului de folosință asupra terenului deținut de către cumpărătorii apartamentelor din imobil și referirile la hotărârile consiliului local ce reglementează regimul terenului aferent în municipiu sunt nefondate, ca motive de modificare a sentinței.
Legea specială nu interzice restituirea în natură a unei parcele de teren care, conform susținerilor recurenților, este neconstruibilă. Pe de altă parte, prin sentința recurată nu s-a dispus înscrierea și nici întabularea în favoarea reclamantei a vreunui drept de servitute, astfel că nici aceste susțineri ale recurenților nu sunt fondate ca motive de modificare a sentinței recurate.
Contrar susținerilor recurenților, contractul de vânzare-cumpărare nr._/23.09.1997 vizează apartamentul nr. 2 și nu pe cel cu nr. 4, iar obiect al acestuia nu reprezintă magazia la care se referă aceștia (fila 117 dosar fond). În realitate, magazia de 5,80 mp a fost înstrăinată, ca aparținând apartamentului nr. 4, însă, prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/22.01.1998 (fila 108 dosar fond). Se observă, însă, că prima instanță a reținut că pe . a cărei restituire în natură a obligat pârâții sunt amplasate o construcție provizorie și două anexe ce nu au făcut obiect al vreunei înstrăinări, una dintre anexe având o vechime de circa 70 ani, iar în legătură cu cealaltă nefiind făcută dovada edificării ei de către Municipiul Timișoara, recurenții necontestând cele astfel reținute de instanță.
În continuare, instanța de recurs a reținut că imobilul a fost preluat cu plată de la foștii proprietari, astfel că, în temeiul art. 11 din Legea nr. 10/2001, restituirea este condiționată de restituirea sumei reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare.
Construcțiile în litigiu au fost preluate de la reclamantă și antecesoarea sa conform Deciziei nr. 2021/7.07.1987, cu plată, foștilor proprietari fiindu-le acordată suma de 22.605 lei (fila 37 dosar fond).
Potrivit dispozițiilor art. 11.2 din HG 250/2007, în cazul în care persoana îndreptățită susține că despăgubirea sus-menționată nu a fost încasată, este ținută să prezinte o declarație autentificată în acest sens, dată pe proprie răspundere. Or, în cauză, reclamanta nu a dat o atare declarație, actul de la fila 144 dosar fond vizând incidența art. 5 din Legea nr. 10/2001, normă ce vizează despăgubiri primite (sau nu) potrivit acordurilor internaționale privind reglementarea problemelor financiare în suspensie.
În consecință, susținerile recurenților vizând acordarea măsurilor reparatorii către reclamantă condiționat de restituirea despăgubirilor actualizate cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare sunt întemeiate, sentința urmând a fi modificată sub acest aspect.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, precum și a dispozițiilor art. 322 pct. 1 și 2 C.pr.civ., Curtea constată că, în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru admisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 1 și 2 C.pr.civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice, ce nu se pot aduce la îndeplinire ori dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Curtea constată că, prioritar, se impune a sublinia regimul juridic al cererii de revizuire, care este o cale extraordinară de atac, ce devine admisibilă doar în anumite cazuri expres și limitativ prevăzute de art. 322 C.pr.civ., situații ce nu pot fi extinse prin extrapolare, pentru a nu pune în pericol securitatea circuitului civil prin instituirea unei căi extraordinare de atac, pe baza căreia să poată fi retractată cu ușurință o hotărâre irevocabilă, care a intrat în puterea lucrului judecat.
Procedând la verificarea motivelor invocate de revizuienta în prezenta cerere, prin prisma dispozitiilor art. 322 pct.1 și 2 Cod proc.civ., curtea constată că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de revizuire prevăzute de textele de lege invocate mai sus și că aspectele arătate vizează fondul pricinii, constituind motiv de preocupare pentru instanța de recurs.
Astfel, în ceea ce privește incidența motivului de revizuire prevăzut de pct. 1 al art. 322 C.proc.civ., curtea constată că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile legii procesual civile, enumerate anterior, pentru admisibilitatea revizuirii de față.
Acest motiv de revizuire se referă la situația în care dispozitivul unei hotărâri judecătorești nu poate fi pus în executare, deoarece conține mai multe dispoziții, iar, dacă s-ar executa una dintre acestea, s-ar ajunge la imposibilitatea executării celorlalte.
Rezultă că o cerință esențială de admisibilitate a acestui motiv de revizuire este existența în dispozitivul hotărârii a unor dispoziții susceptibile de executare, dar care sunt ireconciliabile, în sensul că se exclud reciproc și, ca atare, nu pot fi toate aduse la îndeplinire. Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 1 C.proc. civ. nu se referă la caracterul echitabil sau inechitabil al dispozițiilor cumulative menținute prin dispozitivul unei decizii, sau la aplicarea corectă a legii de către instanța de recurs, ci doar la imposibilitatea punerii lor în executare simultană.
Curtea constată că, prin ele însele, cele două dispoziții criticate de revizuientă nu sunt imposibil de pus în executare concomitent. Astfel, una dintre ele vizează restituirea imobilului notificat, în natură, pentru apartamentul nr. 3, și prin echivalent, pentru restul imobilului imposibil de restituit în natură, iar cea de-a doua dispoziție constituie obligația stabilită în sarcina notificatoarei de a restitui despăgubirile plătite de către S. comunist pentru construcțiile preluate în baza Decretului nr. 223/1974.
Prin conținutul lor concret, această din urmă dispoziție nu este imposibil de pus în executare simultan cu restituirea în natură a apartamentului nr. 3, respectiv înscrierea în cartea funciară a dreptului astfel recunoscut. Ceea ce contestă, de fapt, revizuienta este caracterul inechitabil, pretins nelegal, respectiv dificultățile financiare pe care le-ar întâmpina în situația în care s-ar menține cumulativ cele două dispoziții, respectiv dacă ar trebui să restituie despăgubirile încasate pentru întrega construcție (patru apartamente), pentru a putea să-și înscrie în cartea funciară doar dreptul asupra apartamentului nr. 3 (restituit în natură), câtă vreme pentru celelalte apartamente ar trebui să urmeze procedura prevăzută de lege pentru stabilirea sumelor cuvenite, după cum aceasta arată în cererea de revizuire, prin care susține că este contrară legii această hotărâre. Or, motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 1 C.proc.civ. nu se referă la caracterul echitabil sau inechitabil al dispozițiilor cumulative menținute prin dispozitivul unei decizii, ci doar la imposibilitatea punerii lor în executare simultan.
Curtea mai reamintește, sub acest aspect, că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, care, spre deosebire de recurs, vizează, în primul rând, îndreptarea erorilor de fapt, iar nu a celor de drept, limitându-se la motivele expres, limitativ și restrictiv interpretabile prevăzute de lege, revizuienta neputând obține, prin această cale extraordinară de atac, reexaminarea legalității deciziei irevocabile pronunțate sub toate aspectele care o nemulțumesc.
În ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C.proc.civ., analizând conținutul cererii de chemare în judecată, cu precizarea ulterioară, expuse mai sus, respectiv conținutul cererii de recurs, precum și al hotărârilor pronunțate în cauză, curtea constată că nu ne aflăm în situația acordării a mai mult decât s-a cerut. Instanța de recurs s-a pronunțat în limitele învestirii sale, asupra cererilor formulate de părți, al căror obiect a fost corect decelat prin prisma prevederilor art. 129 alin. 1, 2, 4 și 5 C.pr.civ., raportat la conținutul lor și motivele invocate în susținerea acțiunii civile, respectiv a cererii de recurs.
În ceea ce privește solicitarea recurenților de obligare a reclamantei la restituirea despăgubirilor acordate în baza Decretului nr. 223/1974, curtea constată, verificând cuprinsul cererii de recurs, că o astfel de solicitare a fost formulată. Astfel, recurenții au invocat că, deși reține că trecerea construcțiilor în proprietatea statului s-a făcut cu plată, tribunalul nu condiționează măsurile reparatorii de restituirea valorii actualizate a despăgubirilor, conform art. 11 al. 7 din HG 10/2001, fără a face vreo distincție între despăgubirile aferente apartamentului restituit în natură sau cele privind partea de imobil restituită în echivalent.
Ca atare, susținerea revizuientei în sensul că instanța de recurs a depășit limitele învestirii sale nu este întemeiată, fiind contrazisă chiar de conținutul actului procesual arătat. Cererea de recurs cu privire la acest aspect a fost soluționată în sensul admiterii ei.
Ceea ce este relevant în reținerea incidenței acestui caz de revizuire, este încălcarea principiului disponibilității părților în procesul civil, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză. De altfel, din conținutul argumentelor invocate în susținerea cererii de revizuire, rezultă cu îndestulătoare evidență faptul că se critică modalitatea de soluționare a acestei cereri, respectiv de interpretare și aplicare a legii, și nu de o pronunțare asupra a ceva ce nu s-a cerut, prin cererea de față tinzându-se la rejudecarea recursului declarat în cauză, fiind un veritabil recurs la recurs, lucru ce nu poate să constituie temei al revizuirii deciziei atacate .
Pentru aceste considerente, față de prevederile art. 322 pct. 1 și 2 C.pr.civ., instanța constată că prezenta cerere de revizuire nu este întemeiată, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de lege și expuse anterior, pentru admisibilitatea acestei căi extraordinare de atac, astfel că, în baza art. 327 C.pr.civ., o va respinge.
Față de dispozițiile art. 274–276 C.pr.civ., instanța nu va acorda părților cheltuieli de judecată, ca nesolicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta M. J. împotriva deciziei civile nr. 879/R/05.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații P. M. Timișoara, Primăria M. Timișoara, C. L. al M. Timișoara, Municipiul Timișoara, prin Primar și M. Finanțelor Publice.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 13.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
L. P.
Red. C.R/06.02.2015
Tehnored. L.P./09.02.2015/ 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul T. - judecător: D. I. A.
Instanța de recurs: Curtea de Apel Timișoara – judecători: G. O., Rujița R., F. Ș.
| ← Expropriere. Decizia nr. 3/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Cereri. Decizia nr. 2/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
