Pretenţii. Decizia nr. 27/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 27/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 25421/325/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ nr. 27

Ședința publică din 22 ianuarie 2015

PREȘEDINTE: C. P.

JUDECĂTOR: M. G.

JUDECĂTOR: A.-M. N.

GREFIER: M. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenții M. Ș. V. și M. V. împotriva Deciziei civile nr. 871 din 7.10.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului T., în contradictoriu cu pârâte D. A. E. și D. A. N., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la amânări fără discuții, se prezintă personal reclamantul recurent M. Ș. V., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat cu 100 lei taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reclamantul recurent M. Ș. V. depune la dosar completarea motivelor de recurs, la care s-a anexat xerocopia procurii de administrare autentificată la BNP R. S. sub nr.1262/07.05.2001 și procesul-verbal nr. 46/25.10.2013.

Instanța, având în vedere termenul în care pot fi formulate motivele de recurs, apreciază că înscrisul depus are valoarea unor concluzii scrise și lasă cauza pentru a fi apelată în ordinea listei de ședință, în prezența tuturor părților.

În urma reapelăriii cauzei conform listei de ședință, se prezintă personal reclamantul recurent M. Ș. V., iar pentru pârâtele intimate D. A. E. și D. A. N. se prezintă avocat M. A., lipsă fiind reclamanta recurentă M. V..

Curtea, având în vedere dispoziții art. 496 alin. 1 NCPC, pune în discuție admisibilitatea în principiu a căii de atac promovată în cauză raportat la art. XVIII alin. 2 din Legea nr. 2/2013, excepție invocată și prin întâmpinare și acordă cuvântul părților.

Reclamantul recurent M. Ș. V. invocă faptul că decizia recurată cuprinde motive contradictorii și consideră că față de dispozițiile art. 483 N.C.pr.civ. împotriva hotărârii instanței de apel se poate declara recurs.

Avocat M. A., pentru pârâtele intimate D. A. E. și D. A. N., solicită admiterea excepției inadmisibilității recursului raportat la prevederile noului Cod de procedură civilă și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, sens în care depune în xerocopie chitanța și factura fiscală reprezentând onorariul avocațial în sumă de 1240 lei, semnate și ștampilate pentru conformitate.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului.

CURTEA

În deliberare, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr.871 din 7.10.2014, Tribunalul T. a admis apelul declarat de reclamanții M. Ș. V. și M. V., împotriva sentinței civile nr. 328/14.01.2014 pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți D. A. E. și D. A. N..

A anulat hotărârea.

A respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâte.

A respins acțiunea formulată de reclamanții M. Ș. V., M. V. în contradictoriu cu pârâtele D. A. E., D. A. N. având ca obiect pretenții ca neîntemeiată.

A respins ca inadmisibilă cererea având ca obiect pretenții pentru diferența de teren în suprafață de 2049 mp.

A obligat reclamanții la plata către pârâte a sumei de 1240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva Deciziei civile nr.871 din 7.10.2014 pronunțată de Tribunalul T. au declarat recurs reclamanții M. Ș. V. si M. V. solicitând admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Intimatele pârâte au depus întâmpinare prin care au invocat inadmisibilitatea recursului formulat în cauză, solicitând și cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 22.01.2015, în ședință publică, instanța a pus în discuție admisibilitatea în principiu a căii de atac promovată în cauză, în temeiul art.496 alin.1 NCPC raportat la art.XVIII alin.2 din Legea nr.2/2013, rămânând în pronunțare asupra acestei excepții.

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin.1 NCPC, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Art. XVIII alin.2 din Legea nr.2/2013 prevede că:

„În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.”

Curtea reține că cererea de chemare în judecată are un obiect evaluabil în bani, solicitându-se de către reclamante obligarea pârâților la plata sumei de 28.152 lei.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor menționate, instanța va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții reclamanți M. Ș. V. și M. V. în contradictoriu cu intimatele pârâte D. A. E. si D. A. N. împotriva Deciziei civile nr.871 din 7.10.2014 pronunțată de Tribunalul T..

În baza art.453 alin.1 NCPC, va obliga recurenții reclamanți să plătească intimatelor pârâte suma de 1240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul de avocat conform facturii și chitanței depuse la dosar în copii semnate pentru conformitate cu originalul la fila 20 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții reclamanți M. Ș. V. și M. V., domiciliați în Timișoara, ..138, ., jud.T. în contradictoriu cu intimatele pârâte D. A. E. si D. A. N., ambele cu domiciliul procesual ales la S.C.A. C. și Asociații din Timișoara, . Timișoara nr. 5, ., județul T. împotriva Deciziei civile nr.871 din 7.10.2014 pronunțată de Tribunalul T..

Obligă recurenții reclamanți să plătească intimatelor pârâte suma de 1240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 22.01.2015.

Președinte, Judecător, Judecător,

C. P. M. G. A.-M. N.

Grefier,

M. M.

RED: A.M.N./ 23.01.2015

TEHNORED: MM./ 6 ex./29.01.2015

Prima instanță: Judecătoria Timișoara, judecător M. B.

Instanța de apel: Tribunalul T., judecători A. C., M. R.

Se comunică:

- recurenților reclamanți M. Ș. V. și M. V., domiciliați în Timișoara, ..138, ., jud.T.

- intimatelor pârâte D. A. E. si D. A. N., ambele cu domiciliul procesual ales la S.C.A. C. și Asociații din Timișoara, . Timișoara nr. 5, ., județul T.

Emis 4 comunicări

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 27/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA