Cereri. Decizia nr. 2/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 144/273/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2
Ședința publică din 13 ianuarie 2015
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de intervenientul C. D. împotriva deciziei civile nr. 131/5.06.2014, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, precum și a încheierii din 16.10.2014 pronunțată de Tribunalul C.-S. în același dosar, în contradictoriu cu intimații P. de pe lângă Judecătoria O., C. I., C. C. și C. D., având ca obiect radiere C.F.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă intervenientul C. D., lipsă fiind celelalte părți.
Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror M. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta Parchetului invocă excepția tardivității prezentului recurs, având în vedere faptul că decizia civilă atacată a fost comunicată recurentului la data de 6.08.2014, iar acesta a promovat recursul la 19.11.2014, data poștei, fiind înregistrat la Tribunalul C.-S. la 20.11.2014.
Instanța acordă cuvântul recurentului asupra excepției invocate.
Recurentul intervenient C. D. solicită respingerea excepției arătând că aceasta a fost subsecventă cererii de recurs îndreptate împotriva încheierii de ședință din 16.10.2014 pronunțată de Tribunalul C.-S..
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea excepției tardivității prezentului recurs.
Instanța, constatând că recurentul a solicitat prin cererea de recurs și repunerea în termenul de exercitare a recursului împotriva deciziei civile atacate, acordă cuvântul reprezentantei Parchetului care pune concluzii de respingere a cererii.
Nemaifiind alte cereri sau excepții de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat împotriva încheierii din 16.10.2014 pronunțată de Tribunalul C.-S..
Recurentul intervenient C. D. solicită admiterea recursului atât împotriva deciziei civile, cât și împotriva încheierii din 16.10.2014, casarea deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria O., reiterând starea de fapt a prezentului litigiu și reluând motivele din apel, cu motivarea că instanța nu a cercetat fondul cauzei, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 312 (5) Cod proc.civ.
Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingerea recursului, ca nefondat.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor, constată:
Prin rezoluția înregistrată pe rolul Judecătoriei O. la data de 28.01.2013, P. de pe lângă Judecătoria O. a sesizat instanța, în baza disp. art. 45 Cp, în vedere radierii notării efectuate la data de 18.03.1993 în Cartea Funciară nr.2022 O. Partea”B”, întrucât este neconformă cu prevederile dispozitivului sentinței civile nr 1761/1992 și 1488/1990 ale Judecătoriei O..
Prin încheierea de ședință din data de 2 septembrie 2013, pronunțată în dosar nr._, Judecătoria O. a prorogat discutarea cereri de renunțare la calitatea de intervenient formulată de intervenientul C. D. II până după soluționarea cererii de renunțare la judecata formulată de parchet.
În baza disp. art.246 alin.1 C.pr.civ. a luat act de renunțarea reclamantului P. de pe lângă Judecătoria O. la judecată.
Pentru a hotărî astfel Judecătoria O. a prorogat punerea în discuție a cererii de renunțare la calitatea de intervenient formulata de dl. C. D. II până după soluționarea cererii de renunțare la judecata formulată de P. și față de poziția Parchetului de pe lângă Judecătoria O., ținând seama de dispozițiile art. 246 al. 1 C. proc. civ., instanța a luat act de renunțarea reclamantului la judecata.
Prin încheierea de ședință din data de 13 ianuarie 2014, pronunțată în dosar nr_, Judecătoria O. a respins cererea de completare a dispozitivului încheierii civile din data de 02.09.2013 pronunțată de Judecătoria O. în dosar nr._ formulată de intervenient C. D. II .
Judecătoria O. a reținut că petentul a apreciat că P. nu a renunțat la judecata și că instanța avea obligația de a-l introduce în cauză în baza disp art. 93 Cod procedura civila întrucât este titularul plângerii formulate la P. pentru fals intelectual. Își menține cererea de retragere a cererii de intervenție fiindcă cererea inițială a fost formulată fără a avea cunoștință de conținutul dosarului.
Cererea a fost calificată de instanța ca fiind cerere de completare dispozitiv întrucât prin încheierea la care se face referire, instanța a luat act de renunțarea Parchetului de pe lângă Judecătoria O. la judecata. Prin urmare în baza dispozițiilor art. 246 Cod procedura civila încheierea este de dezinvestire și nu mai putea fi acordat un nou termen în cauza.
In ceea ce privește solicitarea petentului de a se lua act de renunțarea sa la cererea de intervenție în cauza, instanța a reținut faptul că prin încheierea antemenționată s-a dispus în prima parte a dispozitivului prorogarea judecării cererii de renunțare la intervenție dar ulterior, raportat la faptul ca s-a luat act de renunțarea la judecata, cererea nu mai se impunea a fi soluționată raportat la dispozițiile art. 137 al. 1 Cod procedura civila.
De altfel, cererea de intervenție în interes propriu a petentului a fost admisă prin încheierea din 15.04.2013 și prin urmare în baza dispozițiilor art. 52 al. 2 Cod procedura civila petentul nu mai putea renunța la cerere, în condițiile în care petentul avea calitatea de intervenient în cauza nu putea fi introdus în cauza din oficiu de către instanța.
În aceste condiții Judecătoria O. a constatat că sesizarea petentului nu poate fi admisă în cadrul procesual stabilit de art. 2812 Cod procedura civila și prin urmare a respins cererea de completare dispozitivului formulată de intervenient.
Împotriva încheierilor de ședință din datele de 2 septembrie 2013 și 13 ianuarie 2014, pronunțate de Judecătoria O. în dosarul nr._, în termen legal a formulat apel intervenientul C. D. II solicitând trimiterea spre rejudecare, deoarece nu a fost soluționat fondul cauzei și introducerea sa în cauză conform art. 93 rap. la art. 78-79 Cod pr. civilă.
În motivarea apelului, apelantul a susținut că, instanța de fond a indicat greșit calea de atac ca fiind recursul, acțiunea având obiectul rectificare carte funciară, singura cale de atac fiind apelul.
Hotărârea ce i-a fost comunicată nu este semnată de către judecător, ceea ce echivalează cu un fals, fiind lovită de nulitate.
Încheierea din data de 13 ianuarie 2014, de asemenea, nu este semnată conform dispozițiilor art. 426 al 3 și 538 al. 2 Cod proc. civilă.
Apelantul a susținut că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii sale de renunțare la calitatea de intervenient.
Astfel, din dispozitivul încheierii din data de 2 septembrie 2013 rezultă că se prorogă punerea în discuție a acestei cereri, neținând cont de dispozițiile art. 397 al.1 Cod procedură civilă, or, instanța avea obligația conform dispozițiilor art. 93 Cod pr. civilă să-l introducă în proces.
De acest proces, susține apelantul, a aflat întâmplător, P. de pe lângă Judecătoria O. necomunicându-i rezoluția, susținând că s-au încălcat dispozițiile art. 37 din Lg 7/96, art. 54 al. 3 Cod pr. civilă.
De asemenea, a arătat că s-au introdus greșit în cauză C. C. și C. D., în calitate de intervenienți, neexistând nicio cerere de intervenție din partea acestora sau o încheiere de admitere în principiu a acestora, încălcându-se astfel disp. 62 al.1 Cod pr. civilă; Instanța trebuie să-l introducă pe apelant în cauză conform art. 78 al.1, 3, 4 cu drepturile conferite de art. 79 al.2 Cod pr. civilă.
A arătat că, P. de pe lângă Judecătoria O. a invocat lipsa calității procesuale, ca urmare instanța, pe cale de excepție, trebuia să fixeze un termen de judecată și să soluționeze excepția invocată.
Prin decizia civilă nr. 131/5.06.2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.-S. a respins apelul formulat de intervenientul C. D. II împotriva încheierilor de ședință din datele de 2 septembrie 2013 și 13 ianuarie 2014 pronunțate de Judecătoria O. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul P. de pe lângă Judecătoria O. și intervenienții C. I., C. C., C. D. și a dispus obligarea apelantului la plata sumei de 65 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut, în esență, că în ceea ce privește calificarea căii de atac, aceasta nu este stabilită de instanță, ci este dată de lege, iar tribunalul a judecat corect cauza ca fiind apel.
În privința motivului că hotărârea nu este semnată de judecător, instanța a reținut că hotărârile care se comunică părții nu sunt semnate de către magistrat, ci doar se autentifică conformitatea acestora, cu originalul, iar dispozițiile legale nu sancționează acest mod de a comunica, ci dimpotrivă, sunt imperative.
Denumirea înscrisului prin care s-a dispus și luat act de cererea de renunțare și prin care s-a dispus respingerea cererii de completare a dispozitivului este cea de „încheiere”, nu cum greșit apreciază apelantul.
S-a reținut că, aspectele emise de către apelant din punct de vedere al procedurii urmate de către instanța de fond nu sunt relevante și nici întemeiate, fiind argumentate printr-o citire superficială a codului de procedură civilă, nefiind argumentate din punct de vedere juridic.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a constatat că soluția pronunțată prin înscrisurile atacate și aflate la dosar este corectă, cererea de intervenție în interes propriu a petentului a fost admisă prin încheierea din 15.04.2013 și, prin urmare, în baza dispozițiilor art. 52 al. 2 Cod procedură civilă, petentul nu mai putea renunța la cerere, în condițiile în care petentul avea calitatea de intervenient în cauză nu putea fi introdus în cauza din oficiu de către instanța.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, văzând și dispozițiile art. 296 C.pr.civ., Tribunalul a respins apelul declarat de apelantul intervenient C. D. II împotriva încheierilor de ședință din datele de 2 septembrie 2013 și 13 ianuarie 2014 pronunțate de Judecătoria O. în dosarul nr._
În baza disp. art. 274 -276, Cod procedură civilă, instanța a obligat la cheltuieli de judecată pe apelantul reclamant către intimații intervenienți C. C. C. I., cu suma de 65 lei, reprezentând contravaloarea transportului la instanță, sumă calculată funcție de distanța parcursă, respectiv Reșița-O. – 100 km dus-întors, cu un consum de 7,5 l combustibil/100 km.
Prin cererea înregistrată la 22.08.2014 la Tribunalul C.-S. intervenientul C. D. a solicitat completarea dispozitivului deciziei civile nr. 131/5.06.2014 pronunțată de Tribunalul C.-S., cu motivarea că instanța a omis să se pronunțe asupra petitelor nr. 5, 6 și 7 din cererea de apel.
Astfel, instanța avea obligația de a-l introduce în proces conform art. 45 Cod proc.civ. și de a nu începe dezbaterea înainte de a fi înscris în C.F., neavând cunoștință de proces, iar cu privire la petitul 7 privind introducerea în mod greșit a lui C. C. și C. I. a arătat că aceștia nu au făcut cerere de intervenție.
Prin Încheierea din 16.10.2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.-S. a respins cererea de completare a dispozitivului, formulată de apelantul intervenient C. D. II în contradictoriu cu intimatul reclamant P. de pe lângă Judecătoria O. și intimații intervenienți C. I., C. C., C. D..
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut, în esență, că instituția „completării hotărârii” este o transpunere si o consecință a împrejurării că, apelul are caracter devolutiv exclusiv sub aspectele cercetate si tranșate de instanța de judecata prin hotărârea pronunțată, în aplicarea si respectarea principiilor contradictorialității si al dreptului la apărare, neputând constitui, prin urmare, obiect de analiza pentru instanța de apel, cererile asupra cărora prima instanță a omis sa se pronunțe. În caz contrar, partea interesată ar fi prejudiciată prin privarea de o cale de atac, ceea ce este ilegal si, prin urmare, inadmisibil.
În speță, reclamantul a uzat de instituția „completării hotărârii”, demers motivat de nepronunțarea primei instanțe asupra a trei capete de cerere, referitoare la calitatea părților, la introducerea în cauză a unor părți dar și la faptul că nu a avut cunoștință de existența unui proces pe rolul instanței de fond în care apelantul să fie parte.
S-a reținut că, aspectele invocate de către apelant nu sunt întemeiate întrucât cererea de completare dispozitiv face referire la modul în care a soluționat instanța de fond și cea de apel acțiunea sa, aspecte care fac referire la fondul cauzei, și nu la aspecte care se dispun prin dispozitivul hotărârii, mai mult decât atât, instanța de apel a respins calea de atac, în integralitatea sa, fapt ce denotă o analiza integrală a stării de fapt, care a cuprins și susținerile invocate de către apelant în prezenta cerere.
Împotriva deciziei civile nr. 131/5.06.2014 și a încheierii din 16.10.2014, pronunțate de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ /2014, a declarat recurs intervenientul C. D. care a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului promovat împotriva deciziei civile nr. 131/5.06.2014 cu consecința admiterii recursului atât împotriva deciziei civile, cât și împotriva încheierii din 16.10.2014.
Recurentul a reiterat starea de fapt a prezentului litigiu reluând și motivele din apel.
A solicitat casarea deciziei civile atacate cu motivarea că instanța nu a cercetat fondul cauzei, fiind incidente dispozițiile art. 312 (5) Cod proc.civ.
A arătat că au fost incidente dispozițiile art. 241 alin. 2 Cod proc.civ., având în vedere că deși s-a amânat punerea în discuție a cererii sale de intervenție, instanța nu s-a pronunțat asupra acesteia, ci doar s-a luat act de renunțarea la judecată a cererii formulate de P..
A învederat că, prin decizia din apel, tribunalul nu s-a pronunțat asupra petitelor 5, 6 și 7 invocate prin cererea de apel.
Întrucât petitul 5 al cererii de apel privea obligația pe care o avea instanța de a-l introduce în proces, conform art. 45 Cod proc.civ., și cum această obligație nu a fost îndeplinită, consideră că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 6 Cod proc.civ. (nu s-a dat ceea ce s-a cerut), art. 304 pct. 7 Cod proc.civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motivele sunt contradictorii, străine de natura pricinii), precum și dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod proc.civ.
A arătat că nu au fost soluționate nici petitele 6 și 7 din cererea de apel referitoare la obligația instanței de a nu proceda la dezbaterea cauzei până ce aceasta nu este înscrisă în C.F. și la introducerea în cauză a lui C. C. și C. I. care au fost introduși în cauză fără a formula cerere de intervenție, încălcându-se astfel principiul disponibilității.
Cum, petitele la care a făcut referire nu au fost analizate, iar decizia dată de instanța de apel nu cuprinde motivele și nu analizează fiecare petit în parte, susține că instanța ierarhic superioară nu poate exercita un control asupra deciziei, situație în care se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei.
Examinând decizia civilă atacată precum și încheierea din 16.10.2014 de respingere a cererii de completare a deciziei civile, prin prisma motivelor invocate, ale art. 304 Cod proc.civ., față de dispozițiile art. 103, 281 și 301 Cod proc.civ., Curtea constată că recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 131/5.06.2014, pronunțată de Tribunalul C.-S., este tardiv, iar cel pronunțat împotriva încheierii din 16.10.2014 pronunțată de aceeași instanță, este neîntemeiat.
Astfel, decizia civilă atacată a fost comunicată recurentului la data de 6.08.2014 (conform dovezii de primire aflată la fila 18 dosar apel).
Cum, recursul promovat de recurent a fost expediat la data de 19.11.2014, fiind înregistrat la Tribunalul C.-S. la 20.11.2014, Curtea constată că acesta a fost declarat cu depășirea termenului prevăzut de art. 301 Cod proc.civ.
Dispozițiile art. 301 Cod proc.civ. prevăd că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 103 Cod proc.civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal, atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată mai presus de voința sa.
Deși recurentul a solicitat prin cererea de recurs și repunerea în termenul de exercitare a recursului împotriva deciziei civile atacate, nu a depus nici un înscris pentru a dovedi că a fost împiedicat, printr-o împrejurare mai presus de voința sa, de a exercita calea de atac a recursului, în termenul prevăzut de lege.
În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 131/5.06,2014 a Tribunalului C.-S., Curtea constată că dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 Cod proc.civ. invocate de recurent nu sunt incidente în cauză, recursul fiind neîntemeiat.
Astfel, recurentul a formulat cererea de completare a hotărârii motivat de faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra petitelor 5, 6 și 7 din cererea de apel ce se refereau la obligația introducerii sale în proces, la încălcarea dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 7/1996, respectiv la introducerea în mod greșit în cauză a intervenienților C. C., C. I. și C. D..
Or, aspectele menționate prin cererea de completare a dispozitivului deciziei atacate au fost analizate de instanța de apel care prin decizia pronunțată a respins apelul formulat de intervenientul C. D..
Trebuie precizat că instituția reglementată de dispozițiile art. 2812 Cod proc.civ. – a completării hotărârilor judecătorești – nu poate fi folosită pentru îndreptarea greșelilor de judecată, respectiv pentru rectificarea soluțiilor greșite cu privite la unele capete de cerere.
Raportat la aspectele arătate mai sus, Curtea constată că încheierea prin care s-a respins cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 131 din 5.06.2014, pronunțată de Tribunalul C.-S., a fost dată cu respectarea dispozițiilor art. 2812 Cod proc.civ., instanța nu a acordat ceea ce nu s-a cerut, nu cuprinde motive contradictorii, nu a interpretat greșit actul dedus judecății și nu s-au încălcat dispozițiile legale aplicabile, situație în care nu-și găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 304, respectiv ale art. 312 (5) Cod proc.civ. invocate de recurent.
Față de aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 (1) Cod proc.civ., coroborat cu art. 103 Cod proc.civ., va respinge cererea de repunere în termenul de exercitare a recursului împotriva deciziei civile nr. 131 din 5.06.2014 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, formulată de intervenientul C. D., va respinge ca tardiv recursul declarat de intervenientul C. D. împotriva deciziei civile nr. 131/5.06.2014 pronunțată de Tribunalul C.-S. și va respinge recursul declarat de același intervenient împotriva încheierii din 16.10.2014 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de repunere în termenul de exercitare a recursului împotriva deciziei civile nr. 131 din 5.06.2014 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, formulată de intervenientul C. D..
Respinge ca tardiv recursul declarat de intervenientul C. D. împotriva deciziei civile nr. 131/5.06.2014 pronunțată de Tribunalul C.-S..
Respinge recursul declarat de același intervenient împotriva încheierii din 16.10.2014 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
L. P.
Red. M.L./21.01.2015
Tehnored L.P./ 22.01.2015
Ex.2
Primă instanță: jud. C. O. R. – Judecătoria O.
Instanța de apel: jud. M. M.; C. A. N. – Tribunalul C.-S.
| ← Cereri. Decizia nr. 1/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Pretenţii. Decizia nr. 27/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
