Acţiune în constatare. Decizia nr. 1511/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1511/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 31-05-2012 în dosarul nr. 1511/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1511
Ședința publică din 31 mai 2012
PREȘEDINTE: M. G.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: Dr. L. L.
GREFIER: D. B.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta . Timișoara și de către pârâții S. R. prin P. M. Timișoara și C. L. al M. Timișoara, împotriva deciziei civile nr. 388/A/10.06.2011 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat B. N. pentru reclamanta recurentă și consilier juridic R. C., pentru pârâții recurenți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar, de către reclamanta recurentă, o cerere de apelare a cauzei după ora 11.00 și dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în valoare de 2.125 lei și a altei taxe judiciare de timbru în valoare de 4.247 lei, prin Serviciul Registratură al instanței, la data de 31.05.2012.
Reprezentanta pârâților recurenți depune la dosar delegația de reprezentare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii pronunțate de Tribunalul T. în sensul admiterii acțiunii, arătând că proprietatea asupra terenului în suprafață de 477mp s-a dobândit în puterea legii, ca efect al contractului încheiat în 2007 în baza Legii nr. 112/1995.
De asemenea, acesta susține că societatea se subrogă în poziția foștilor proprietari, iar potrivit Normelor de aplicare a Legii nr. 112/1995, prin cumpărarea construcției de la foștii proprietari, au dreptul de a obține și terenul aferent acesteia.
Se solicită cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea taxelor judiciare.
Reprezentanta pârâților recurenți solicită admiterea recursului formulat de pârâți și modificarea ambelor hotărâri în sensul respingerii în totalitate a acțiunii civile formulată de reclamantă, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxele judiciare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
P. cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr._, la data de 10.02.2009, reclamanta ., a chemat in judecata pe pârâtul S. R. prin P. M. Timișoara și C. L. al M. Timișoara, pentru ca instanța prin sentința pe care o va pronunța să constate că este proprietara suprafeței de 477 mp, teren situat în Timișoara, ., înscrisă în CF nr. 7749 nr. top 9301/1 și să se dispună intabularea în CF a dreptului său de proprietate.
P. sentința civilă nr.8770/9.06.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta 1 ., în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin P. M. Timișoara și C. L. al M. Timișoara.
A fost obligat pârâtul să vândă reclamantei, în condițiile Legii nr. 112/1995, terenul în suprafață de 477 mp, înscris în CF nr. 7749 Timișoara, nr. top 2775, aferent construcției situate în Timișoara, ..
S-a respins acțiunea reclamantei, în ceea ce privește constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului, intabularea dreptului de proprietate și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare – cumpărare.
S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că prin Contractul de vânzare-cumpărare nr.1462/11.12.1997, Regia Autonomă „Urbis” Timișoara a vândut numiților A. G. și Aexandrescu A., dreptul de proprietate asupra casei situate în Timișoara, ., în baza prevederilor Legii 112/1995.
Ulterior A. G. și Aexandrescu A., au vândut reclamantei . dreptul de proprietate asupra construcției mai sus menționate, intabulate în CF. nr.7749 Timișoara, nr. cad._, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/19.12.2007, de către Biroul Notarial „C.-M.” din Timișoara.
În cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare s-a menționat că prețul a fost negociat și încasat pentru toate drepturile avute la data încheierii contractului și conferite de lege, înțelegând prin aceasta că au fost cesionate prin semnarea contractului orice drept legat de terenul aferent construcției. În consecință, vânzătorii au autorizat reclamanta să acționeze în numele lor pentru valorificarea oricărui drept în legătură cu terenul pe care l-ar obține în calitatea lor de foști proprietari ai construcției. Față de aceste clauze contractuale, nu poate fi pusă la îndoială calitatea procesuală activă a reclamantei și posibilitatea acesteia de a acționa în justiție pentru valorificarea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției cumpărate în baza Legii nr.112/1995.
Referitor la cererea reclamantei de constatare a dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției cumpărate de foștii proprietari, în baza Legii nr. 112/1995, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 112/1995, odată cu restituirea în natură și dobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor se dobândește și dreptul de proprietate asupra terenurilor aferente, așa cum au fost determinate la data trecerii în proprietatea statului, cu excepția suprafețelor ocupate și aferente altor construcții și dotări edilitare realizate, cu aprobări legale, după această dată, iar potrivit prevederilor art.37 din HG nr.20/1996, pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr.112/1995, în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alineatul ultim din lege.
Articolul 26 alin. ultim din Legea nr.112/1995, stabilește că suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului.
Cumpărătorii construcțiilor dobândesc dreptul de proprietate asupra terenului aferent acestora, însă intenția legiuitorului nu este în sensul ca terenul să fie dobândit cu titlul gratuit, acest lucru rezultând din succesiunea în timp a actelor normative, cu referire la Legea nr.112/1995 și Normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin HG nr.20/1996, modificate prin HG nr.11/1997.
Astfel, art.33 din HG nr.20/1996 prevedea, în forma inițială, că dreptul de proprietate asupra terenului situat sub construcțiile cumpărate în baza Legii nr.112/1995, se dobândește în condițiile art.35 alin.2 (actualmente art.36) din Legea nr.18/1991, prin ordin al prefectului ( cu titlu gratuit).
P. HG nr.11/2007, art.33 (actualmente art.37) a fost modificat, fiind înlăturată această modalitate de dobândire a terenului prin ordin al prefectului iar din interpretarea sistematică a dispozițiilor art.9, art.21 și art.26 alin. ultim din Legea nr.112/1995 și art.37 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, rezultă că dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcției se dobândește în același mod în care a fost dobândită construcția, respectiv prin vânzare.
Art.37 din Normele metodologice folosește termenul de vânzare pentru construcție, supunând dreptul de proprietate asupra terenului aceluiași mod de dobândire, prin vânzare, ca și dreptul de proprietate asupra construcției.
Dacă intenția legiuitorului ar fi fost aceea ca dreptul de proprietate asupra terenului aferent să fie dobândit cu titlul gratuit, ar fi prevăzut expres acest lucru, ca și în reglementarea anterioară .
Față de prevederile legale mai sus menționate, nu se poate contesta dreptul reclamantei de a dobândi în proprietate terenul aferent construcției cumpărate în baza Legii nr.112/1995, deoarece din coroborarea art.9 și art.26 din Legea nr.112/1995 cu art.37 din HG nr.20/1996 rezultă că legea conferă reclamanților un drept de cumpărare a terenului, pârâtul neputând refuza încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin Decizia civilă nr.215/16.01.2008, a interpretat dispozițiilor art.37 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995 în sensul că transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului aferent este una convențională, ea neoperând de drept, în temeiul legii. C. normativ doar permite ca, odată cu imobilul – construcție, să poată fi înstrăinat și terenul aferent acestuia, concretizarea vocației la dobândirea dreptului urmând a se realiza însă prin perfectarea contractului de vânzare-cumpărare.
În ceea ce privește suprafața terenului care poate face obiectul atribuirii (vânzării), în baza Legii nr.112/1995, reclamanta pretinde că întreaga suprafață înscrisă în cartea funciară, respectiv 477 mp, este aferentă imobilului susținând că terenurile până la 500 mp, potrivit jurisprudenței, sunt terenuri aferente construcției. Referitor la terenul aferent, instanța de fond a reținut că art. 33 din HG nr. 20/1996, în forma inițială, prevedea că în situațiile de vânzare - cumpărare către chiriași, dreptul de proprietate se dobândește asupra terenului „de sub construcție”. Prevederile art. 33 din HG nr. 20/1996, au fost modificate prin HG nr. 11/1997, în sensul că dreptul de proprietate se dobândește asupra „terenului aferent construcției”. Legiuitorul înlocuiește, astfel, din dispozițiile HG nr. 20/1996, noțiunea „de teren de sub construcții” cu aceea de „teren aferent”. Reglementările legale în vigoare nu definesc noțiunea de teren aferent, însă cu privire la această noțiune s-au purtat numeroase discuții atât în literatura juridică, cât și în jurisprudență, stabilindu-se că prin teren aferent se înțelege terenul necesar unei folosințe normale a construcțiilor.
Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 26 alin. ultim din Legea nr.112/1995, suprafețele de teren care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului, însă suprafața imobilului din litigiu este de doar 477 mp și este necesară unei folosințe normale a locuinței și a anexelor gospodărești, astfel cum acestea sunt descrise în Contractul de vânzare-cumpărare nr.1462/11.12.1997 încheiat între Regia Autonomă „Urbis” Timișoara și numiții A. G. și Aexandrescu A..
În ceea ce privește HCL nr.474/2006 a Consiliului L. al M.
Timișoara, invocată de către pârât și prin care s-a propus ca imobilul situat în Timișoara, ., înscris în CFnr.7749 Timișoara, nr.top._, să fie inclus în inventarul domeniului public al M. Timișoara, instanța de fond a reținut că potrivit prevederilor art. XIII din HG. nr.548/1999, privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, orașelor, municipiilor și județelor: ” Atestarea apartenenței bunurilor la domeniul public de interes județean sau local se va face, conform legii, de către Guvern, prin hotărâre emisă pentru fiecare județ în parte și, respectiv, pentru municipiul București”.
În speță nu s-a făcu dovada emiterii unei hotărâri de Guvern prin care să se
ateste apartenența imobilului din litigiu la domeniul public de interes local și prin urmare nu se poate considera că imobilul în cauză este inalienabil și că nu ar putea face obiectul unei vânzări.
Față de cele ce preced, prima instanța a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul să vândă reclamantei, în condițiile Legii nr. 112/1995, terenul în suprafață de 477 mp, înscris în CF nr. 7749 Timișoara, nr. top 2775, aferent construcției situate în Timișoara, . și va respinge cererea reclamantei privind constarea dobândirii dreptului de proprietate asupra acestui imobil, în temeiul legii și a cererii accesorii acesteia de intabulare în cartea funciară a dreptului de proprietate.
De asemenea, prima instanța a respins cererea reclamantei privind pronunțarea unei hotărâri care să tină loc de act autentic de vânzarea cumpărare, întrucât reclamanta nu a solicitat iar instanța nu poate dispune în ceea ce privește prețul terenului, care urmează a fi stabilit pe cale administrativă, pe baza Criteriilor privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat nr.2.665/28.02.1992, elaborate de Ministerul Finanțelor și Amenajării teritoriului, cu completările ulterioare.
Instanța de fond a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Contra acestei sentințe, în termen legal, uzând de dreptul conferit de legea procesuală civilă, au declanșat calea de atac a apelului pârâții S. R. prin municipiul Timișoara prin Primar și C. L. al M. Timișoara, precum și reclamanta .. solicitând admiterea acestora și reformarea hotărârii atacate în sensul celor ce urmează.
În susținerea căii de atac, S. R. reprezentat de Municipiul Timișoara prin Primar și de C. L. al M. Timișoara după ce a reiterat situația de fapt, au criticat hotărârea atacată pentru interpretarea și aplicarea greșită a legii. Astfel, s-a reproșat primei instanțe că nu a dat eficiență excepției tardivității precizării acțiunii, cu consecința respingerii în întregime a demersului judiciar inițiat de reclamantă (inclusiv a subsidiarului). Totodată s-a învederat că terenul în litigiu a trecut în domeniul public al unității administrativ-teritoriale prin HCL nr.474/2006, chiar dacă cea din urmă nu a fost atestată printr-o hotărâre de guvern. Ca atare, se bucură de atributele dreptului de proprietate publică, fiind insesizabil imprescriptibil și inalienabil.
S-a mai arătat că prevederile art. 33 din Normele metodologice, care făceau trimitere la art.36 din legea nr.18/1991, vizând noțiune a de teren aferent au fost modificate. Motiv pentru care cele din urmă dispoziții legale nu mai pot fi aplicate prin analogie.
Apelanta .. reproșează judecătoriei, în esență, că a interpretat eronat dispozițiile legii cu nr.112/1995, în temeiul căreia, odată cu achiziționarea locuinței se dobândea, în mod gratuit și terenul aferent acesteia, anexând în sprijinul celor afirmate și o hotărâre emisă de pârâtul-apelant.
P. decizia civilă nr. 67/A/27.01.2010, Tribunalul T. a respins apelul declarat de apelanții-pârâți S. R. reprezentat de municipiul Timișoara prin Primar și de C. L. al M. Timișoara, împotriva sentinței civile nr.8770/9.06.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă .., după ce anterior, anulase recursul declarat de cea din urmă prin încheierea interlocutorie din data de 2 decembrie 2009.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 508/R/17.05.2010, a desființat decizia instanței de apel, cu consecința trimiterii pricinii spre judecare aceluiași tribunal, apreciind că în mod nelegal instanța de apel a anulat ca netimbrată o cale de atac prin încheiere preparatorie, iar nu prin decizie, potrivit art. 255 alin.1 c. proc. civ., fiind de asemenea, inadmisibil ca, ulterior, prin decizie să se soluționeze cealaltă cale de atac, recalificată în apel.
Soluția tribunalului de a anula recursul reclamantei prin încheiere, de a recalifica ulterior calea de atac exercitată de celelalte părți și de a se pronunța prin decizie numai asupra apelului pârâților este nelegală.
Potrivit dispozițiilor art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, apelul se soluționează prin decizie și raportat la acest text legal apare ca fiind greșită maniera tribunalului de a nu asigura o soluționare unitară a căilor de atac exercitate de părțile litigante.
Calificând încheierea din 2.12.2009, în raport de măsura adoptată de instanță, prin care s-au solicitat precizări legate de valoarea imobilului necesare pentru calificarea căii de atac, Curtea constată că această încheiere este preparatorie. Dar chiar dacă ar intra în categoria încheierilor interlocutorii, este inadmisibilă pronunțarea asupra unei căi de atac – respectiv recurs, prin încheiere, iar, prin decizie, asupra căii de atac exercitată de celelalte părți, recalificată în apel.
Față de cele expuse mai sus, văzând că, prin dispozitivul deciziei civile atacate, tribunalul nu s-a pronunțat cu privire la apelul declarat de reclamantă, Curtea urmează ca, în baza art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, să admită recursurile declarate de reclamanta . și pârâții Municipiul Timișoara prin Primar și C. L. al M. Timișoara împotriva deciziei civile nr. 67/27.01.2010, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, va casa decizia civilă menționată mai sus și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul T..
P. decizia civilă nr. 388/A/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ s-au respins apelurile declanșate de către apelanta-reclamantă .. și, respectiv, de către apelantul-pârât S. R. prin C. L. al M. Timișoara, al rândul său, cel din urmă, prin Primar, ambii contra sentinței civile nr.8770 dată la 9.06.2009 în dosar nr._, de Judecătoria Timișoara.
Examinând legalitatea si temeinicia sentintei recurate, cu observarea exacta si riguroasa a celor doua cauze ale actiunii (CAUSA DEBENDI si CAUSA PETENDI), cum si a exigentelor art.9, 13 si 26 apartenente toate L 112/1995, prin corelație cu acelea ale art. 19,37 si 39 apartenente toate Normelor metodologice de aplicare a legii speciale in discuție (in coordonatele cărora – particularitățile dreptului subiectiv alegat si, cu precădere ale disputei procesuale pendinte, decelabile prin raportare la finalitatea spre care se tinde, aceea de dobândire in patrimoniu, a dreptului deplin de proprietate si asupra terenului aferent edificatului achiziționat in condițiile de exigenta ale art.9 apartenent L 112/1995- impun a fi cantonata verificarea jurisdicționala si, implicit, controlul judiciar si care, toate, pentru corecta lor interpretare si aplicare se cer a fi puse in corelație si cu exigentele L 10/2001 republicata - ce se arata a avea caracter complinitor in raport cu legea speciala in discuție si a constitui legea cadru in materia retrocedării bunurilor preluate abuziv de S. roman in perioada comunista -), reproșurile aduse primei instanțe, pentru considerațiile ce succed, s-au verificat a fi neîntemeiate.
In adevăr, zicând ca ,, in situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor si, cand este cazul, a anexelor gospodărești si a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește si asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alineatul ultim din lege”, textul interpretativ circumscris art. 37 apartenent Normelor metodologice de aplicare a L 112/1995, trimite îndeajuns de tranșant la concluzia ca cea din urma lege speciala conferă chiriașilor comparatori ,, (…) apartamentelor ce nu se restituie in natura foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora (…)”, VOCATIA de a dobândi si terenul aferent edificatului supus operațiunii juridice de înstrăinare in condițiile de exigenta ale articolului 9 apartenent legii interpretate, aceea cu nr. 112/1995 (care, raportat la interesul deja consacrat legislativ, al sintagmei TEREN AFERENT, folosita de legiuitorul guvernamental in redactarea normei interpretative supra enunțata, se privește a fi acela ce tine de respectivul edificat).
In alți termeni (așa cum constant a statuat doctrina reputata in materie si, mai apoi, tot constant, a configurat jurisprudențial Înalta Curte de Casație si Justiție) terenul de sub construcție si căile de acces strict necesar unei folosințe normale a edificatului. Si cum, de altfel, obliga la a se statua si exigentele imperativului art.26 apartenent aceleiași legi speciale care, spunând prin al sau alineat ultim ca ,,suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 in posesia acestora si care depășesc suprafața aferenta construcțiilor raman in proprietatea statului”, conturează cu forța evidentei si concluzia (la rândul ei, confirmata jurisprudențial de aceeași Înalta Curte de Casație si Justiție) ca ceea ce excede terenului aferent - in accepția supra anuntata- acela destinat exploatării normale a edificatului înstrăinat chiriașului, in condițiile de exigenta ale deja constant evocatului art.9 apartenent legii speciale, devine susceptibil de a fi retrocedat in natura foștilor proprietari spoliați in perioada comunista. Si, nu in ultimul rând, de a fi acordat in compensare, pe calea procedurii nejurisdicționale configurata legislativ de L 10/2001, atunci când, in contextul celei din urma proceduri speciale, se identifica existenta unui impediment de ordin juridic de natura a obstacula obiectivarea principiului consacrat legislativ, prin a le sale art.1,7 si 9, acela al PREVALENTEI RESTITUIRII IN NATURA.
Neîngăduind de altfel, o alta concluzie nici norma legala circumscrisa art.9 apartenent L 112/1995 (care, in adevăr, - deși conferă chiriașilor dreptul subiectiv de a cumpăra apartamentele asupra cărora poarta a lor locațiune, ce nu se retrocedează in natura foștilor proprietari spoliați sau moștenitorii lor -, nu face vorbire expresa de TERENUL AFERENT locuinței), de vreme ce, aserțiunile supra enunțate se extrag axiomatic, pe cale de interpretare, din întreaga economie a celei din urma legi speciale, a cărei rigoare obliga la a se observa ca in noțiunea de ,, IMOBIL CU DESTINATIA DE LOCUINTA”, (supus restituirii către foștii proprietari spoliați, sau operațiunii juridice de vânzare-cumpărare, către chiriași) legiuitorul a înglobat atât suprafața construita cu dependințele si anexele gospodărești, cat si terenul aferent; in alte cuvinte, elementele care împreuna compun, O UNITATE LOCATIVA ( așa cum, îndeajuns de clarificator, o spune si SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL a INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE, - chemata, in condițiile de exigenta ale L 554/2004, sa tranșeze, pe cale de exceptie, asupra legalității normei administrative înscrise in deja enunțatul art.37 apartenent Normelor Metodologice – prin decizia cu nr. 4447 din 8 decembrie 2006).
Ceea ce, (a conchis pe aceeași cale, aceeași jurisdicție de contencios Administrativ) conferă si legitimitate art. 37 apartenent Normelor metodologice aprobate prin HG. nr. 20/1996 care, statuează in finalul aparatului argumentativ Înalta Curte de Casație si Justiție, ,, nu instituie prin el însuși un drept de proprietate asupra terenului aferent in favoarea chiriașului comparator, adăugând la lege, ci DETAILEAZA COMPONENTELE UNITATII LOCATIVE supuse vânzării, organizând executarea unor prevederi din L 112/1995, in limitele prevăzute de art. 108 alin (2) din Constituția României si art.4 alin (3) din L 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative”.
Context in care, absenta din corpul legii speciale in discuție, aceea cu nr. 112/1995, a unor NORME DE ÎMPROPRIETARIRE (sau de TRIMITERE EXPRESA la acelea înscrise în art. 36 apartenent L 18/1991, așa cum L 85/1992 si L 61/1990 fac) si, mai apoi, a reglementarilor vizând modalitatea juridica de dobândire de către chiriași a proprietății si asupra terenului aferent locuințelor achiziționate în condițiile de exigenta ale art. sau 9, obliga si la identificarea condițiilor de dobândire a dreptului de proprietate asupra unui așa teren.
Zis altfel, a modalității juridice de dobândire si a proprietatii terenului ce încorporează si deservește edificatul înstrăinat in considerarea vocației la cumpărare conferita de calitatea de chiriași; care, observând alegațiile ce preced, se cere a fi aflata prin punerea lor in corelație cu norma legala chemata sa cuantifice atât valoarea despăgubirilor cuvenite foștilor proprietari spoliați in perioada comunista, pentru apartamentele neretrocedate in natura, cum si prețul de vânzare al locuințelor si terenului aferent lor, aceea circumscrisa art. 13 apartenent si el aceleiași legi speciale cu nr. 112/1995 si, nu in ultimul rând, cu al sau text interpretativ inscris in art. 39 din Normele Metodologice de aplicare a legii in discuție si, finalmente, cu exigentele textului interpretativ al art. 42 apartenent L 10/2001 in versiunea republicata, circumscris pct. 42.1 lit B din noile norme metodologice de aplicare a legii reparatorii interpretate (care, așa cum deja pe parcursul expunerii rezumative s-a anunțat, se privește a avea caracter COMPLINITOR in raport cu L 112/1995 si a se constitui in lege cadru in materia retrocedării bunurilor preluate abuziv de S. roman in perioada comunista).
Așa stand lucrurile, cum cea dintâi norma legala spune ca ,, valoarea despăgubirilor care se acorda fostilor proprietari (…) si prețul de vânzare (…) se stabilesc pe baza prevederilor D 92/_, ale D-L 61/1990 si ale L 85/1992 republicata, iar valoarea terenurilor aferente, pe baza criteriilor privind stabilirea si evaluarea terenurilor aflate in patrimoniul societatilor comerciale cu capital de stat nr. 2665 din 28.02.1992, elaborate de Ministerul Finantelor si Ministerul Lucrărilor Publice si Amenajării Teritoriului cu completările ulterioare (…)”; si, mai apoi, cel din urma text interpretativ, apartenent noilor norme metodologice de aplicare unitara a L 10/2001 (care, de altfel, a preluat integral formularea din vechile norme, abrogate prin HG nr. 250 din 07.03.2007, de aprobare a noilor norme) ca ,, pentru imobilele cu destinație de locuințe, care nu s-au restituit in natura, DEȚINĂTORUL ACTUAL DOBANDEȘTE VOCATIA DE A LE ÎNSTRĂINA CĂTRE CHIRIASI, insa aceasta INSTRAINARE se va face potrivit legislației in vigoare, respectiv potrivit prevederilor L 112/1995, cu modificările ulterioare (…) cu mentiunea ca PRETUL DE VANZARE (…) SE VA STABILI POTRIVIT CRITERIILOR nr. 2665/1C/311 din 28.02.1992 privind stabilirea si evaluarea terenurilor aflate in patrimoniul societatilor comerciale cu capital de stat (…) la care se face trimitere in Normele metodologice privind aplicarea L 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinație de locuințe, trecute in proprietatea statului (…) prin SIMILITUDINE cu MODALITATEA DE DESPAGUBIRE a PROPRIETARILOR in CONDITIILE LEGII (…)”, devine îndeajuns de indreptatita si chiar obligatorie si concluzia ca DREPTUL DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR CARE NU SE RESTITUIE IN NATURA FOSTILOR PROPRIETARI SPOLIATI, SE DOBANDESTE DE CĂTRE CHIRIASII TITULARI DE CONTRACT DE ÎNCHIRIERE PE CALEA OPERATIUNII JURIDICE DE VANZARE- CUMPARARE.
În alte cuvinte, în aceeași modalitate juridica ca si construcția ce o încorporează si deservește, aceea de CUMPARARE cu PLATA integrala sau in rate PRETULUI. Osebit de vechea reglementare, configurata de aceleași NORME METODOLOGICE care, prin al lor art. 33 în a sa versiune inițiala, în adevăr, statua ca ,,dreptul de proprietate asupra terenului situat sub construcție se dobândește în condițiile art. 35 alin (2) din L 18/1991”- devenit, după republicarea legii ce-l încorporează, prin renumerotare, art. 36-.
Si aceasta, pentru ca, extragerea unei soluții contrare (ca aceea pe care tind a o acredita petiționarii-intimați) este obstaculată de același art. 13 apartenent L 112/1995 in corelație cu al sau text interpretativ, înscris in art. 39 din Normele Metodologice de aplicare a celei din urma legi speciale care zice ca ,, la dispoziția Ministerului Finanțelor se constituie fondul extrabugetar pentru asigurarea punerii in aplicare a prevederilor prezentei legi, ce se va alimenta din sumele obținute din vânzarea apartamentelor care nu se restituie in natura (…)”, din care, statuează aceeași norma, se va efectua plata despăgubirilor cuvenite proprietarilor si moștenitorilor acestora. Si, nu în ultimul rând, de legea cadru in materie, aceea cu nr. 10/2001 republicata care, consacrand legislativ, prin ale sale art. 1,7 si 9, principiul PREVALENTEI RESTITUIRII IN NATURA, restrânge (in versiunea ce i-a fost data de L 247/05 si care in contextul dreptului intertemporal se observa a fi de imediata aplicare) la un număr de 2 masurile reparatorii in echivalent, ce pot fi acordate doar subsecvent, fie prin COMPENSARE cu alte bunuri, oferite in echivalent de entitatea investita cu soluționarea notificarii, fie in despăgubiri acordate in condițiile de exigenta ale TITLULUI VII apartenent L 247/05 in forma modificata si completata, cărora li se subsumează si despăgubirile in numerare.
Context in care, într-un raționament de logica juridica, conturat prin observarea exacta si riguroasa a finalității si scopului legilor in materie, acelea ale reparării daunelor cauzate persoanele, prin preluarea proprietatilor lor de către puterea totalitara instalata la 06.03.1945, devine îndeajuns de indreptatita si concluzia ca destinația sumelor obținute din instrainarile reglementate de L 112/1995 si, mai apoi, a terenurilor ce excede vocației de cumpărare, conferita, in adevăr, EX LEGE, chiriașilor, este aceea de a alimenta fondul afectat despăgubirilor in numerar si, respectiv, de a fi retrocedate (terenurile ce exced acelora aferente edificatelor achiziționate in condițiile art. 9 apartenent L 112/1995) fostilor proprietari spoliați, sau acordate in compensare altor foști proprietari spoliați, in condițiile de exigenta ale art. 26 apartenent L 10/2001.
Or, in așa situație, cum interpretarea sistematica a dispozițiilor legale, in ale căror coordonate a fost cantonata verificarea jurisdicționala, îngăduie identificarea cu ușurința a modalității de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului aferent edificatului dobândit in condițiile de exigenta ale art. 9 apartenent L 112/1995- aceea de vânzare-cumpărare cu plata integrala sau in rate a prețului – se impune cu forța evidentei si concluzia ca în mod cu totul întemeiat a procedat judecătoria admițând în parte demersul judiciar inițiat de petiționară, în limita petitul vizând obligarea pârâtului de a-i vinde, în condițiile supra anunțate, terenul aferent imobilului construcție.
Neavând relevanță nici pretinsa apartenență la domeniul public al terenului litigios - aferent imobilul construcție 8 așa cum nejudicios tinde la a acredita ideea pârâtul-apelant prin motivele de apel) de vreme ce vocația proprietarilor edificatelor dobândite în condițiile de exigență ale legii nr.112/1995 s-a născut la momentul achiziționării lor (când s-a constatat că îndeplineau condițiile cerute de lege). Zis altfel, HCL nr.474/2006 – prevalată de apelant, nu are aptitudinea de a schimba domenialitatea unui teren aferent locuinței dobândite în condițiile de exigență ale legii nr.112/1995, întrucât, conform definiției sale, formează un tot unitar cu construcția, iar vocația la achiziționarea lui în aceeași modalitate ca și edificatele – este conferită printr-o lege specială.
În consecință, în temeiul art. 296 c. pr. civ., pentru argumentele ce preced și care vor întregi motivarea primei instanțe, Tribunalul T., prin decizia civilă nr. 388/A/10.06.2010, a respins ca nefondate apelurile declanșate de către apelanta-reclamantă .. și, respectiv, de către apelantul-pârât S. R. prin C. L. al M. Timișoara, la rândul său, cel din urmă, prin Primar, ambii contra sentinței civile nr.8770 dată la 9.06.2009 în dosar nr._, de Judecătoria Timișoara.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs în termen legal reclamanta . Timișoara la 26.09.2011 și pârâții Municipiul Timișoara prin Primar și S. R. prin C. L. al MunicipiuluiTimișoara la 05.10.2011.
Reclamanta recurentă a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei civile recurate în sensul admiterii apelului, schimbarea în parte a sentinței civile pronunțate de Judecătoria Timișoara în sensul admiterii și a petitului privind constatarea dobândirii și a dreptului de proprietate asupra terenului, intabularea dreptului de proprietate astfel dobândit în cartea funciară și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.
În motivarea recursului, reclamanta recurentă a susținut că problema de drept privind dobândirea în proprietate, în virtutea legii, odată cu imobilul construcție și a terenului aferent, în temeiul Legii nr. 112/1995, a fost tranșată în jurisprudența Curții de Apel Timișoara, aceasta pronunțându-se în situații similare în sensul că, în temeiul Legii nr. 112/1995, cumpărătorul construcției primește și terenul destinat utilizării firești a acelui bun.
Reclamanta recurentă a precizat că este în drept să invoce prevederile Legii nr. 112/1995, în beneficiul ei propriu, întrucât în contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu foștii proprietari în anul 2007, s-a stipulat expres că vânzătorii (familia A.) i-au transmis și dreptul de a utiliza în justiție toate acțiunile pe care această familie le are la dispoziție pentru întregirea drepturilor, în plus, ea a plătit suma de 280.000 euro, ca preț al cumpărării imobilului (construcție și teren), încasat de familia A..
Pentru aceste considerente, reclamanta a solicitat admiterea recursului, modificarea ambelor hotărâri în sensul pronunțării unei hotărâri prin care să se constate că a dobândit în puterea legii, ca efect al contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2007 și dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 477 mp, aferent construcției.
Recursul reclamantei nu a fost motivat în drept.
Pârâții recurenți Municipiul Timișoara prin Primar și S. R. prin C. L. al MunicipiuluiTimișoara au solicitat admiterea recursului, modificarea ambelor hotărâri în sensul respingerii în totalitate a acțiunii civile formulată de reclamantă ca inadmisibilă, netemeinică și nelegală, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată aferente întregului proces.
Pârâții recurenți au criticat decizia civilă recurată prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, susținând că terenul în litigiu, asupra căruia reclamanta pretinde dobândirea de drept a proprietății în temeiul Legii nr. 112/1995, a fost trecut în domeniul public al Municipiul Timișoara prin HCL 474/2006, și astfel este inalienabil, insesizabil și imprescriptibil, iar dreptul de dispoziție asupra terenului aparține în exclusivitate M. Timișoara.
Pe fondul cauzei, se susține că din interpretarea art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr, 112/1995, și art. 35 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, rezultă fără dubiu că dreptul de proprietate ce poartă asupra terenului aferent apartamentelor care nu se restituie foștilor proprietari în natură, se dobândește de către chiriașii titulari de contract de închiriere, ca și construcția. În acest sens, a fost invocată și HCL nr. 275/2009 privind vânzarea ternurilor aferente construcțiilor dobândite în temeiul Legii nr. 112/1995, în aceeași modalitate a dobândirii în prioprietate a construcției, respectiv prin vânzare-cumpărare.
Pentru aceste considerente, pârâții recurenți au solicitat admiterea recursului, modificarea ambelor hotărâri în sensul respingerii în totalitate a acțiunii civile formulate de reclamantă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 4, 8 și8 9 Cod procedură civilă coroborat cu art. 312 Cod procedură civilă, art. 300 alin. 3 coroborat cu art. 403 alin. 3 și 4 din Legea nr. 112/1995 și HCL nr. 275/2010.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate de părți, raportat la obiectul cauzei, temeiul de drept indicat și actele depuse în susținere, Curtea constată că sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Obiectul concret al caizei deduse judecății și care constituie finalitatea urmărită de reclamantă în prezentul proces, îl constituie dobândirea în proprietate, odată cu imobilul – construcție cumpărată la Legea nr. 112/1995 de autorul ei și a terenului în suprafață de 477 mp, care, în prezent, în cartea funciară figurează ca fiind în proprietatea Statului R., contrar clauzelor inserate în contractul de vânzare-cumpărare.
Deși reclamanta reclamanta . a investit instanța de judecată la 10.02.2009 cu acest petit, ulterior, la data de 02.06.2009 și-a precizat acțiunea în sensul obligării pârâților să-i vândă în condițiile Legii nr. 112/1995 terenul aferent construcției situate în Timișoara, ., în suprafață de 477 mp, solicitând ca hotărârea pronunțată în acest fel (conform precizării de acțiune), să țină loc de contract de vânzare-cumpărare între părți (fila 91 dosar nr._ al Judecătoriei Timișoara).
Pretențiile reclamantei deduse în litigiul de față au fost soluționate favorabil, în raport cu subsidiarul prevăzut la termenul de judecată din 02.06.2009, constatându-se de către instanța de fond, și mai apoi de tribunal, că nu se poate contesta dreptul reclamantei de a dobândi în proprietate terenul aferent construcției cumpărate în baza Legii nr. 112/1995, dar, raportat la dispozițiile art. 9 și 26 din Legea nr. 112/1995 cu dispozițiile art. 37 din HG nr. 20/1996, transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului aferent este una convențională, ea neoperând de drept, în temeiul legii.
Deși reclamanta critică argumentul instanței relativ la posibilitatea de dobândire în proprietate, ope legis, odată cu construcția cumpărată în condițiile Legii nr. 112/1995, și a terenului aferent, Curtea reține că în cauză, ambele instanțe de judecată au făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente.
Astfel, în acord cu dispozițiile art. 33 din HG nr.11/1997 „ În situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alineatul ultim din lege", în conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea nr.112/1995 „foștii proprietari ai imobilelor cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, cu plata unor despăgubiri, nu mai beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de prezenta lege, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 2 alin. 2, măsurile reparatorii prevăzute de prezenta lege nu se aplică în cazul imobilelor cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului prin hotărâri judecătorești penale ori în temeiul Legii nr. 18/1968.Suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului”.
Curtea retine ca in conformitate cu prevederile art.36 din Legea nr.18/1991 „terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26”.
In alineatul 2 al aceluiași articol se menționează ca „terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în vederea construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție”.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 36 alin 6 din același act normativ „atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. (2) - (5) se va face, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor”.
Din interpretarea prevederilor art.36 alin 2 si 6 din legea nr.18/1991 rezulta ca acestea nu contravin dispozițiilor HG nr.11/1997 si a Legii nr.112/1995, ci dimpotrivă le completează pe acestea, in ceea ce privește modalitatea concreta in care se atribuie terenurile vizate de dispozițiile legale precitate.
Curtea constata ca HG nr.11/1997 consacra dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent, o data cu dobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor. Acest aspect nu intra insa in contradicție cu art. 36 alin 2 si 6 din Legea nr.18/1991, care consacra doar modalitatea concreta de atribuire a terenului aferent construcției, indiferent de actul normativ care consacra dobandirea dreptului de proprietate asupra terenului.
În raport de aceste considerente, Curtea reține că în cauză nu există niciun temei de casare ori modificare a deciziei civile recurate, dintre cele invocate de pârâții recurenți, și de reclamanta recurentă.
Relativ la susținerile pârâților privind trecerea terenului în domeniul public al M. Timișoara, prin HCL nr. 474/2006 a Consiliului L. al M. Timișoara, în mod corect s-a reținut de către instanțe că în cauză nu s-a dovedit respectarea procedurii reglementate de art. XIII din HG nr. 548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru inventarierea bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, în sensul emiterii unei Hotărâri de Guvern care să ateste apartenența imobilului teren în litigiu la domeniul public de interes local (astfel, acesta să fie inalienabil, insesizabil și imprescriptibil).
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că recursurile declarate de părți sunt nefondate, că în cauză, în raport cu obiectul cauzei – astfel cum a fost precizat ulterior, ambele instanțe de judecată au făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în materie, respectiv a art. 21, 26 al. ultim din Legea nr. 112/1995, art. 37 din HG nr. 20/1996, pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 și art. 33 art. din HG nr. 20/1996.
În consecință, în baza art. 299, 312 al. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondate ambele recursuri.
Văzând și dispozițiile art. 274 cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta . și de pârâții Municipiul Timișoara prin Primar și C. L. al M. Timișoara împotriva deciziei civile nr. 388/A/10.06.2011 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.05.2012
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. G. C. P. Dr. L. L.
GREFIER,
D. B.
Red. M.G. /25.06.2012
Tehnored D.B./ 03.07.2012
Ex.2
Instanța de apel: Tribunalul T.: jud. Z. H., jud. D. D.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1390/2012. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1410/2012. Curtea de... → |
|---|
