Pretenţii. Sentința nr. 301/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 301/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-06-2012 în dosarul nr. 119/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928
SECTIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 119/A
Ședința publică din 12 iunie 2012
P.:C. R.
JUDECĂTOR:M. L.
GREFIER:M. M.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul F. N. I. împotriva sentinței civile nr. 301/03.03.2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ /2011, în contradictoriu cu intimații Administrația Națională a P. București, S. R., prin M. Finanțelor P. și P. Timișoara, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura completă.
Apelul a fost declarat în termen.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că, prin registratura instanței a fost depusă la dosar la data de 11.06.2012, prin fax, de către intimata Administrația Națională a P. București, o cerere prin care se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, precum și excepția netimbrării apelului declarat în cauză de către reclamantul F. N. I..
Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 416/2001, față de art. 29 alin. 1 și 6 din Legea nr. 47/1992, respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale, apreciind că excepția invocată este inadmisibilă, dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se invocă vizând venitul minim garantat și neputând influența soluția ce urmează a se pronunța în cauză.
Nemaifiind alte cereri formulate, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prev. art. 242 alin. 2 C.pr.civ., instanța reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată:
P. acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul A. la data de 13.05.2010, reclamantul F. N. I. a chemat în judecată pârâții Administrația Națională a P. București, S. R., prin M. Finanțelor P. și P. Timișoara, solicitând obligarea pârâților în solidar la plata daunelor morale în cuantum de 500.001 lei, pentru obligarea sa la tundere și bărbierire parțială sau totală, prin orice mijloc verbal, fizic, forțat sau oricare altă metodă, acest lucru fiind contrar voinței sale și obligarea pârâtului P. Timișoara la plata sumei de 100.000 lei daune materiale pentru firele de păr capilar și barba rămase în frizerie.
În motivare, reclamantul a arătat că în data de 03.02.2010, fiind încarcerat în P. Timișoara, a fost transportat la frizeria penitenciarului, unde, împotriva voinței sale, a fost supus tunderii și bărbieririi forțate ( părul capilar a fost scurtat până la circa 2 cm, iar părul facial a fost bărbierit integral, rămânând totuși o treime din mustață). Deși a comunicat personalului penitenciarului că nu dorește să fie tuns, ba chiar a invocat dreptul său de a purta barbă – conform sentinței penale 1107/2008 a Judecătoriei A. – nimeni nu l-a ascultat, comunicându-i că așa prevede regulamentul, iar tunderea și bărbierirea e necesară pentru a nu deveni „gazdă a unor paraziți”.
P. întâmpinare, pârâtul M. Justiției – Administrația Națională a P. București a invocat excepția de netimbrare a cererii, excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a P. și excepția de necompetență a instanței. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că în prezent reclamantul se află sub incidența ultimelor recomandări făcute de medicii de specialitate care l-au consultat în unități medicale din rețeaua Ministerului Sănătății și care i-au făcut recomandări de igienizare și deparazitare. Mai arată că, potrivit prevederilor art. 102 din Regulamentul de Ordine Interioară al Penitenciarului Timișoara, persoanele private de libertate au obligația să se supună tunsului regulamentar, nefiind permis portul părului mai lung de 5 cm.
P. întâmpinare, pârâtul M. Finanțelor P., prin Direcția Generală a Finanțelor P. A., a solicitat respingerea acțiunii pe calea excepției lipsei calității procesuale pasive, iar, pe fond, ca neîntemeiată. În motivare arată că faptele prezentate de reclamant în speță nu fac parte din domeniul de activitate al Ministerului Finanțelor P., în consecință M. Finanțelor P. nu poate reprezenta S. R. în cauză, lipsindu-i calitatea procesuală pasivă. Mai mult decât atât, reclamantul nu invocă nici un temei de drept, respectiv dispozițiile de care se prevalează pentru chemarea în judecată a Statului R. în reprezentarea Ministerului Finanțelor P., așa cum în mod imperativ se dispune în art.112 alin.1 pct.4 Cod procedură civilă.
Pârâtul P. Timișoara nu a formulat întâmpinare în cauză.
P. sentința civilă nr.301/3.03.2011 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul A. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a P. București și a Statului R., prin M. Finanțelor P. și a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul F. N. I. în contradictoriu cu pârâtul P. Timișoara, pentru pretenții.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a P. și Ministerului Finanțelor P. în reprezentarea Statului R. sunt întemeiate.
A arătat că, pentru a avea calitatea de parte în proces, aceasta trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului, respectiv obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept dedus judecății. Or, în prezenta cauză, reclamantul e nemulțumit de modul în care a fost tratat de angajații Penitenciarului Timișoara, unde acesta se află încarcerat, astfel că Administrația Națională a P. nu are legitimare procesuală pasivă în cauză, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.10 al.3 din HG nr.1849/2004 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile A.N.P., penitenciarele au personalitate juridică, așadar pot sta în nume propriu în fața instanțelor de judecată.
De asemenea, prima instanță a constatat că nici pârâtul S. R., reprezentat prin M. Finanțelor P. nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, având în vedere dispozițiile art.3 din HG nr.34/2009, referitor la atribuțiile ministerului pentru realizarea funcțiilor ce îi revin, care la art.81 prevede că M. Finanțelor „reprezintă statul ca subiect de drepturi și obligații, în fața instanțelor, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop alt organ”, coroborat cu prevederile art.37 alin.1 din Decretul lege nr.31/1954 „S. nu răspunde pentru obligațiile organelor și celorlalte instituții de stat… dacă ele sunt persoane juridice”.
În plus, reclamantul nu a fost în măsură să invoce vreun temei de drept sau dispoziție legală de care înțelege să se prevaleze pentru chemarea în judecată a Statului R. reprezentat de M. Finanțelor, având în vedere că acesta aduce acuzații la adresa unor instituții publice care nu au legătură cu M. Finanțelor sau unitățile subordonate acestuia.
În ce privește problema timbrării acțiunii, prima instanța a considerat că aceasta este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit art.15 lit.s din Legea nr.146/1997, care se referă la acțiunile vizând acordarea de despăgubiri pentru pretinse încălcări ale drepturilor prevăzute de art.2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ținând seama de faptul că reclamantul invocă tortura și relele tratamente ce i-au fost aplicate.
De asemenea, tribunalul nu a reținut nici excepția necompetenței instanței în soluționarea prezentei cauze, în temeiul dispozițiilor art.38 din Legea nr.275/2006, având în vedere competența limitată pe care o are judecătorul delegat la penitenciar în soluționarea plângerilor deținuților privitoare la exercitarea drepturilor acestora; or, în prezenta cauză, reclamantul pretinde despăgubiri pentru o măsură luată împotriva sa de angajații penitenciarului, despăgubiri care nu pot fi acordate decât de instanța de judecată; pe de altă parte, potrivit art.38 al.5 din Legea nr.275/2006, judecătorul delegat la penitenciar, în situația ipotetică a admiterii unei plângeri formulate de o persoană încarcerată, poate dispune doar anularea, revocarea sau modificarea măsurii luate de către administrația penitenciarului, fapt care, în cazul de față, nu prezintă interes pentru reclamant.
Sub aspectul fondului cauzei, reclamantul a invocat dispozițiile legale vizând răspunderea civilă delictuală, considerând ca abuzivă tunderea și bărbierirea sa de către angajații Penitenciarului Timișoara, faptă petrecută la data de 03.02.2010. În susținerea demersului său judiciar, reclamantul a făcut trimitere la Sentința Penală nr. 1107/22.04.2008 a Judecătoriei A. (f.12), hotărâre prin care s-a admis contestația la executare formulată de F. N. I., fiind obligat P. A. să permită contestatorului să poarte păr și barbă, condiționat de păstrarea de către contestator a acestora în condiții igienice.
Or, din Hotărârile Comisiei de Disciplină, respectiv rapoartele de incident întocmite la intervale succesive de timp, atât de către administrația Penitenciarului Timișoara, cât și de alte penitenciare în care reclamantul a fost transferat – exemplu: penitenciarul București – Jilava, rezultă că reclamantul nu a înțeles să-și asume respectarea normelor stricte de igienă, fapt ce a condus la sancționarea sa pentru abaterile disciplinare comise. Astfel, prin Hotărârea comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Timișoara (f.16), s-a reținut că în data de 15.01.2010, reclamantul a refuzat în mod nejustificat să respecte regulile de igienă individuală și colectivă, deși i s-a atras atenția în mod repetat asupra acestui fapt; de asemenea, prin raportul de incident (f.17) s-a reținut că în data de 07.01.2010 reclamantul a refuzat să facă curățenie în cameră, nu are o ținută decentă, umblă murdar și neîngrijit, refuzând să iasă la baie; prin Hotărârea comisiei de disciplină (f.18) s-a reținut că în data de 21.10.2009, deținutul F. N. I. a refuzat în mod nejustificat să respecte programul de baie, precum și regulile de igienă individuală și colectivă; o altă sancțiune a primit-o reclamantul pentru nerespectarea igienei în data de 17.10.2009 (f.20).
P. urmare, prima instanță a constatat că, după pronunțarea Sentinței Penale nr.1107/2008 a Judecătoriei A., reclamantul, în mod repetat, nu a respectat normele de igienă individuală, precum și cele absolut necesare într-o colectivitate, fapt care a condus la sancționarea sa și la luarea unor măsuri legate de igienizare.
Este de menționat că potrivit art.62 lit.a) din Anexa la HG nr.1897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr.275/2006, persoanele private de libertate au obligația să se conformeze restricțiilor ce decurg din lege, din prezentul regulament, din ordinele și deciziile emise în baza acestora și din regulamentul de ordine interioară al locului de deținere, iar în adresa cu numărul J2/_/02.06.2010 primită de la P. Timișoara se precizează că, în conformitate cu prevederile art.102 din regulamentul de Ordine Interioară al acestui penitenciar, persoanele private de libertate au obligația să se supună tunsului regulamentar, nefiind permis portul părului mai lung de 5 cm.
Pentru a fi întrunite condițiile răspunderii civile delictuale – potrivit art.998-999 cod civil este necesar să existe o faptă ilicită, un prejudiciu, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția celui ce a cauzat prejudiciul.
Raportând elementele răspunderii civile delictuale la situația din prezenta cauză, prima instanță a constatat inexistența vreunei fapte ilicite care să fi condus la prejudicierea reclamantului. Altfel spus, faptul că angajații Penitenciarului Timișoara au dispus tunderea reclamantului nu poate fi considerată o faptă ilicită, câtă vreme aceștia au acționat în conformitate cu dispozițiile art.102 din regulamentul de ordine interioară a acestui penitenciar (f.25), apreciindu-se în mod justificat că dispozițiile Sentinței Penale nr.1107/2008 nu pot fi aplicate, ca urmare a nerespectării de către reclamant a normelor de igienă.
Față de cele expuse anterior, considerând că inexistența faptei ilicite face inutilă analiza celorlalte elemente ale răspunderii civile delictuale, tribunalul a respins acțiunea civilă exercitată de reclamant în contradictoriu cu P. Timișoara, având în vedere imposibilitatea antrenării răspunderii pârâtului.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, reclamantul F. N. I., solicitând casarea sentinței atacate, cu trimitere spre rejudecare, în vederea administrării probatoriului cu martori și înscrisuri și pentru admiterea cererii sale.
În motivare se arată că, cu privire la excepții, în baza art. 1, 11, 20, 148 din Constituția României care este ulterioară Decretului-Lege nr.31/1954, S. R. răspunde pentru încălcările drepturilor din Convenție în fața CEDO, și în baza acelorași principii de drept și în fața instanțelor române, iar Penitenciarele funcționează în baza ordinelor și deciziilor pârâtului Administrația Națională a P. București, iar pârâtul P. Timișoara a acceptat tacit cele solicitate de apelant.
Instanța de fond nu a consemnat și nu s-a pronunțat asupra aspectelor de discriminare a sa față de persoanele private de libertate, femei care nu sunt obligate să fie tunse și nici asupra aspectului că e o prostie religia creștină ortodoxă, în fapt arată că dorește să poarte doliu după părinții săi și sora sa.
Instanța nu s-a pronunțat nici asupra faptului că prin procedurile efective prin care a fost tuns și bărbierit a fost torturat psihic la gândul că permanent poată fi contaminat cu boli unele letale, având în vedere că mașina de tuns folosită în comun la toți deținuții, la unii și în părțile intime, nu este dezinfectată și nici nu poate fi dezinfectată complet care să asigure siguranța să nu transmită boli.
Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare cu obligarea aceleiași instanțe de a administra probatoriul cu martori și înscrisuri.
În drept, a invocat art.1, 2, 3, 6, 8, 13, 14, 17 CEDO și art.312 alin.5 teza a II-a, art.299, 297 C.pr.civ..
Intimata D.G.F.P. A. prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Intimatul P. Timișoara prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea apelului formulat de reclamantul F. N. I. și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
La termenul de judecată din 24 ianuarie 2012 reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a Legii nr.416/2001, solicitând sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea acesteia, cerere respinsă la termenul din 12 iunie 2012, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei hotărâri, astfel că nu vor mai fi reluate.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele prev. de art.295 C.pr.civ., față de actele și lucrările dosarului analizate potrivit disp.art.282 și urm. C.pr.civ., și art.998 și urm. C.civ., Curtea constată că prezentul apel nu este întemeiat, Tribunalul A. pronunțând o hotărâre temeinică și legală pentru considerentele expuse în cuprinsul acesteia și pe care instanța de apel și le însușește în întregime, astfel că nu le va mai relua.
Cu privire la calitatea procesual pasivă în cauză, față de fapta pretins ilicită invocată de reclamant și de faptul că P. Timișoara are personalitate juridică, în mod corect tribunalul a reținut că nu există nici un temei legal pentru a reține calitatea procesual pasivă a Statului R. și Administrației Naționale a P., astfel că acest motiv de apel va fi înlăturat, ca neîntemeiat.
Tot neîntemeiată se privește a fi și susținerea apelantului, în sensul că tribunalul nu ar fi analizat cauza sub toate aspectele invocate de el. Din cuprinsul sentinței atacate, rezultă cu evidență faptul că tribunalul a analizat cererea de chemare în judecată sub toate aspectele, fiind acceptată, inclusiv în jurisprudența CEDO, posibilitatea grupării argumentelor invocate de părți, pentru a se răspunde acestora.
Se mai impune a remarca faptul că majoritatea motivelor de apel vizează dreptul reclamantului de a purta barbă și păr lung, aspecte însă ce au făcut obiectul dosarului penal soluționat prin sentința penală nr.1107/22.04.2008 a Judecătoriei A.. În acea pricină a fost constatat acest drept, dar având în vedere regimul de detenție la care reclamantul era supus, s-a stabilit condiția menținerii normelor de igienă.
Ca atare, curtea va constata că, sub acest aspect, al dreptului său, nu există discuții, fiind stabilit anterior, dar cu anumite limitări firești, decurgând din necesitatea de a asigura curățenia și igiena într-un mediu împărțit forțat de mai mulți deținuți, punându-se, deci, problema și a respectării dreptului acestora la sănătate și un mediu curat, astfel că este firească și proporțională cu scopul urmărit, condiția pusă reclamantului, de a respecta normele de igienă într-o astfel de colectivitate, sub acest aspect fiind respectate garanțiile recunoscute de CEDO.
Apărările privind discriminarea în raport cu deținutele sau modalitatea concretă în care se asigură tunsul trebuiau invocate în dosarul arătat, prin care a fost stabilit dreptul condiționat al reclamantului și nu în prezenta cauză, în care se impunea a se analiza îndeplinirea cerințelor art.998 C.civil.
Astfel, raportat la acest text legal și la actele de la dosarul primei instanțe, este justă concluzia tribunalului că nu există faptă ilicită, în condițiile în care erau numeroase acte prin care se constată că reclamantul nu respectă condiții minime de igienă și față de conținutul hotărârii penale sus-menționate.
Se impune a remarca faptul că reclamantul nu a făcut nici dovada existenței vreunui prejudiciu, susceptibil de reparare, deși, sarcina probei îi revenea, potrivit art.1169 C.civil.
De asemenea, și nelegalitatea Regulamentului de aplicare a Legii nr.275/2006 putea fi invocată cu succes doar în dosarul în care s-a stabilit dreptul reclamantului de a purta barbă, precum și limitările aduse acestui drept, soluția din prezenta cauză nedepinzând de actul normativ arătat.
Pentru aceste considerente, în baza disp.art.282 și urm. C.pr.civ., art.998 și 1169 C.civ., curtea constată că prezentul apel este neîntemeiat, astfel că, în baza art.296 C.pr.civ. îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr.416/2001.
Respinge apelul declarat de reclamantul F. N. I. împotriva sentinței civile nr.301/03.03.2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ /2011, în contradictoriu cu intimații Administrația Națională a P. București, S. R., prin M. Finanțelor P. și P. Timișoara.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare, în ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale și în termen de 15 zile de la comunicare, în ce privește fondul pricinii.
Pronunțată în ședința publică din 12 iunie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, C. R. M. L.
GREFIER,
M. M.
Red.: C.R./04.07.2012
Tehnored./M.M./ 7 ex./09.07.2012
Inst.fond:Tribunalul A.:jud.N. C.
Se comunică:
-reclamant apelant –F. N. I. –Ghioroc, ..52, ., jud.A.
-A., ..17, jud.A.
-pârâți intimați- Administrația Națională a P. București, ..47, sector 2 -S. R., prin M. Finanțelor P.-București, .
Sector 5
-P. Timișoara –Timișoara, ..7, jud.T.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1410/2012. Curtea de... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1496/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
