Superficie. Decizia nr. 1495/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1495/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 31-05-2012 în dosarul nr. 1495/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1495
Ședința publică din 31 mai 2012
PREȘEDINTE: Dr. L. L.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: M. G.
GREFIER: D. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții Municipiul Timișoara și C. L. al M. Timișoara împotriva deciziei civile nr. 957/A/25 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanții V. N. și V. E. și pârâtul S. R. reprezentat de M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. T., având ca obiect superficie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic R. C. pentru pârâții recurenți și avocat C. O. pentru reclamanții intimați, lipsă fiind pârâtul intimat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar de către pârâții recurenți, dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 10 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, prin Serviciul Registratură al instanței, la data de 10.05.2012.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentanta pârâților recurenți solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii apelului formulat de către reclamanți și menținerea hotărârii primei instanțe, prin care a fost respinsă acțiunea reclamanților, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată reprezentând contravaloarea taxelor judiciare.
Reprezentanta reclamanților intimați solicită respingerea recursului, și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de apel. Aceasta arată că, într-adevăr, potrivit cărții funciare în forma inițială, dreptul de proprietate al Statului R. era înscris în aceasta, înainte de anul 1940, iar din raportul de expertiză rezultă că pe teren exista o construcție veche de peste 65 de ani, dar ceea ce se solicită în prezent, este constatarea dreptului de proprietate asupra unei alte construcții, care nu este cea înscrisă în cartea funciară. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
P. cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei T., la data de 08.02.2008, reclamantii V. N. si V. E. au chemat in judecata paratii S. R. prin M. F. P. Bucuresti, P. M. T. si C. L. al M. T., solicitandu-i instantei ca prin sentinta pe care o va pronunta aceasta sa constate ca reclamantii sunt titularii unui drept de superficie asupra imobilului inscris in CF nr.4 T., nr.top.8160 constand in casa si teren, drept constand in drept de proprietate asupra constructiei prin edificare si folosinta asupra terenului .
S-a mai solicitat inscrierea in cartea funciara nr.1 T. a dreptului de superficie.
In motivare s-a arătat ca in urma cu peste 70 de ani terenul situat in colonia Kuncz a fost trecut in proprietatea Primariei T. cu titlu de posesor la localizare, cumparare, donatie si expropriere.
S-a arătat ca initial pe teren se afla o constructie primitiva, folosita in acea perioada ca adapost pentru animale, proprietatea unui boier numit Kuncz, in acea forma facandu-se prima oara inscrierea in cartea funciara, inscriere care exista si astazi, insa situatia de fapt este modificata.
Reclamantii au mai aratat ca prin acel imobil s-au perindat o . persoane, lucratori la fermele de vaci si cai ai boierului, ca in 1947 - la fel ca si alte imobile – el a intrat in folosinta diverselor familii de rromi, ca după 1989 acest imobil a intrat in folosinta reclamantilor care au inceput sa ridice o constructie noua pe amplasamentul celei vechi si demolate.
S-a mai aratat ca initial s-au demolat niste ziduri care erau facute din pamant, fiind inlocuite cu altele de BCA ,specifice anilor 1990-2000, ca in anul 1999 in zona s-au inregistrat inundatii ceea ce a dus la autodemolarea altor ziduri ale constructiei vechi, impunandu-se astfel ca reclamantii sa construiasca un intreg un nou imobil.
Reclamantii au arătat ca desi in 1970 pentru a efectua lucrari se cerea autorizatie de constructie, iar ei nu o aveau, nimeni din acea vreme si pana in prezent nu i-a deranjat in exercitarea dreptului lor.
S-a mai învederat faptul că anterior s-a încercat înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților în cartea funciară, acțiunea lor fiind respinsă pentru nestabilirea unui cadru procesual adecvat, aspect care rezultă din decizia nr. 210/4 decembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, soluție care nu poate atrage autoritatea de lucru judecat.
S-a mai estimat valoarea imobilului ca fiind de 5000 de lei.
Acțiunea nu a fost motivată în drept.
Pârâtul MEF – prin DGFP T. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingere acțiunii pe cale de excepție – în principal, constatând lipsa lui de reprezentant al Statului R. în cauză, apreciind că din acțiunea comunicată proprietarul tabular al imobilului din litigiu este Primăria M. Timișoara.
S-a mai susținut că se impunea motivarea în fapt și în drept a acțiunii reclamanților, pentru a se stabili cine este reprezentantul Statului R. în proces, iar pe fond a apreciat acțiunea ca neîntemeiată, dată fiind modalitatea de constituire a dreptului de superficie, prin titlu sau lege și inexistența unei convenții între părți.
Asupra excepției lipsei calității de reprezentant al Statului R. a MEF instanța, în aceeași compunere s-a pronunțat în sensul admiterii ei, întrucât deși S. R., în condițiile art. 25 din Decretul 31/1954 este reprezentat în cauze de MEF, câtă vreme în cartea funciară figurează ca proprietar tabular S. R., prin M. Agriculturii și Domeniilor, care există și în prezent, sub denumirea de M. Agriculturii și Dezvoltării Rurale și pe care reclamanții nu înțeleg să-l cheme în judecată, deși este un administrator al bunului, instanța a apreciat că MEF nu are calitatea de reprezentant, așadar reprezentantul fiind indicat expres în foaia de proprietate a imobilului înscris în CF nr. 4 Timișoara, cu nr. top. 8160.
Cu aceeași motivare, instanța a admis și excepția lipsei calității procesual pasive a Consiliului L. al M. Timișoara, chemat în nume propriu, ca pârât.
Cea de-a doua excepție invocată de reprezentantul Consiliului L. al M. Timișoara a fost admisă și ea, instanța apreciind că Primăria M. Timișoara este doar o instituție funcțională pusă în slujba cetățenilor, dispozițiile art. 21 din Legea 215/2001 modificată și completată, prevăzând că “unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu (...) titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat ăn care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fiice sau juridice, în condițiile legii”, iar în justiție ele sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean, care la rândul lor pot împuternici persoane care să reprezinte interesele unității administrativ-teriotriale.
Apreciind că petitul nu a fost formulat în contradictoriu cu proprietarul tabular, prin administratorul bunului imobil pentru care se poartă litigiul, instanța a respins acțiunea reclamanților prin sentința civilă nr. 6784/22 mai 2008, pe excepții.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat apel de către reclamanți, apel care a fost respins ca nefondat de către Tribunalul T. prin decizia nr. 36/A/26 ianuarie 2009, reținându-se că pârâții nu au calitate procesuală pasivă cât timp în cartea funciară în care se oglindește imobilul din litigiu se află înscris ca proprietar tabular S. R. prin M. Agriculturii și Domeniilor, iar acesta avea o nouă denumire, aceea de M. Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care, deși administrator al bunului nu a fost chemat în judecată.
Împotriva deciziei reclamanții au formulat recurs, iar acesta a fost admis de către Curtea de Apel Timișoara, prin decizia nr. 488/12 mai 2009, casându-se decizia atacată și desființându-se sentința apelată, dosarul fiind trimis spre rejudecare acestei instanțe, la care a fost reînregistrat sub nr. de mai sus, la data de 17 iunie 2009.
În considerentele deciziei Curții de Apel Timișoara s-a reținut că bunul a intrat în domeniul public al statului potrivit art. 3 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, iar în acest litigiu se pune în discuție dreptul de proprietate asupra lui, reclamanții pretinzând recunoașterea unui drept de superficie (drept de proprietate asupra construcției și un drept de folosință asupra terenului), reprezentantul Statului fiind în litigiu M. Finanțelor P., conform art. 12 alin. 4 și 5 din Legea nr. 213/1998.
În acest sens s-a menționat că interpretarea dată este impusă de principiul efectului constitutiv al înscrierii în cartea funciară, consacrat de art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938, or în măsura în care se confirmă susținerilor reclamanților recurenți și intimatului M. Finanțelor P., confrom cărora imobilul a fost trecut în domeniul public al M. Timișoara printr-o hotărâre a CLMT, neînscrisă în cartea funciară, instanța de fond va putea pune în discuția părților și necesitatea introducerii acestuia în cauză, pentru opozabilitate.
În cauză a fost completat probatoriul inițial, iar la termenul de judecată din 08 octombrie 2009 (fila 19 dosar), reprezentanta reclamanților a precizat petitul, învederând că înțelege să cheme în judecată în calitate de pârât și Municipiul Timișoara.
P. precizarea depusă la dosarul cauzei la fila 69 din dosar, reclamanții au învederat că solicită constituirea unui drept de proprietate asupra construcțiilor edificate de către ei și recunoașterea unui drept de folosință pentru 117 mp de teren, situată în . mp teren din . 189 mp din . cuprinse în cartea funciară nr. 4 Timișoara, așa cum reiese din concluziile raportului de expertiză topografică efectuată de expert A. C. și dezmembrarea parcelelor.
Astfel, se solicită radierea dreptului de proprietate asupra construcției vechi și înscrierea dreptului de proprietate asupra construcției nou edificate cu deschiderea unei noi cărți funciare pentru menționarea dreptului de superficie.
Din extrasul de carte funciară nr._/24 februarie 2008, depus la fila 31 a dosarului de fond inițial, pentru imobilul înscris în CF nr. 4 Timișoara, cu nr. cadastral 8160, reiese că el este compus din casă și curte în Colonia Kunz, ., în suprafață de 479 mp, proprietar fiind S. Româna prin M. Agriculturii și Domeniilor – în baza Legii nr. 4287/1921, Legii 485/1944, cu titlul de împroprietărire, expropriere, cu nr. 2371/1923, nr. 9077/1930, nr._/1930, fiind un imobil fără sarcini.
P. însăși modalitatea în care a intrat în patrimoniul Statului R., respectiv expropriere, el nu este susceptibil de a deveni un bun pentru care instanța să recunoască un drept de superficie, pretins de reclamanți.
P. sentința civilă nr._/07.10.2010, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, a fost respinsă actiunea civila formulata și precizată de reclamantii V. N. si V. E., in contradictoriu cu paratii S. R. P. M. F. P. Bucuresti, Municipiul Timișoara, P. M. T. si C. L. al M. T., pentru constatare drept de superficie și întabulare în cartea funciară.
În cauză a fost administrată și proba cu expertiza topografică, raportul fiind întocmit de domnul expert C. A., care a conchis că imobilul din litigiu se suprapune parțial peste parcelele cu nr. topografice 8133, 8151, 8160, că pe terenul delimitat de conturul poligonal 1-2-3-4-5-6-7-8, în suprafață de 321 mp sunt edificate casa cu nr. de conscriere 17 și o anexă gospodărească, cu o suprafață totală de 83 mp.
Din concluziile raportului de expertiză tehnică în specialitatea construcții, întocmit de domnul expert D. C., rezultă că pe terenul evidențiat de CF nr. 4 Timișoara, cu nr. topografic 8160 sunt edificate o construcție situată la aliniamentul stradal, executată în urmă cu peste 65 de ani, având în componente 2 camere, bucătărie, în prezent degradate, precum și o construcție executată în spatele casei vechi, în urmă cu circa 10 ani, fără documentație, autorizație de construire și fără nominalizarea beneficiarului, împrejmuirile laterale, la stradă fiind degradate.
Martora Ședin I., audiată de instanță, a declarat că este vecina reclamantului, mutându-se pe . 1993 și că locuința în care s-a mutat reclamantul în anul 2000 era din văiugă, construită în urmă cu aproximativ 30-40 de ani, apreciere făcută în raport de degradarea acesteia, susținându-se că ulterior reclamantul a mai edificat din cărămidă o cameră, o bucătărie și o baie, vreme de 3-4 ani.
Martora F. Liubița a învederat și ea că este vecina reclamantului, că locuiește pe .. 18 de aproximativ 20 de ani, reclamantul locuind de peste 10 ani la nr. 17. S-a mai susținut că el a cumpărat o colibă de aproximativ 50 de ani vechime, în care au locuit anterior bunicii martorei, or în prezent locuința acestuia are o altă configurație, el făcând renovări sau adăugiri din bolțari în partea din spate a construcției inițiale.
Așadar, fără echivoc, atât din raportul de expertiză tehnică, dar și din depozițiile martorelor, a reieșit că reclamantul a edificat o construcție executată în spatele casei vechi, în urmă cu circa 10 ani, fără documentație, autorizație de construire, asupra căruia nu se poate întabula reclamantul, pe de o parte datorită faptului că nu i se poate recunoaște acestuia un drept de superficie pentru un imobil proprietatea statului, domeniu public, dobândit prin expropriere, iar pe de altă parte, întrucât o construcție executată fără autorizație de construire ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, pentru care nu s-a efectuat recepția la terminarea lucrărilor, nu este considerată finalizată, nu poate fi înscrisă în cartea funciară.
În acest sens, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 37 alin. 5 din Legea nr. 50/2006.
În privința imobilului din litigiu, instanța a constatat că el este un bun proprietatea Statului, din domeniul public, scos din circuitul civil, inalienabil, insesizabil, imprescriptibil, în condișiile art. 135 pct. 5 din Constituția României, dat în administrarea Ministerului Agriculturii și Domeniilor, ,or trecerea uni astfel de bun din domeniul public în domeniul privat se face prin lege, prin hotărâri ale autorității locale, dacă bunul s-ar afla în proprietatea M. Timișoara, procedura de trecere fiind prevăzută de Legea nr. 33/1994, de Legile nr. 213/1998 și 215/2001, or respectând prevederile art. 315 C.p.civ., decizia Curții de Apel Timișoara, instanța a încercat lămurirea aspectului susținut de recurenții care nu au făcut nicio dovadă în acest sens, aceea conform căreia bunul ar fi fost trecut în domeniul public al M. Timișoara, nerespectând astfel dispozițiile art. 1169 Cod civil.
Astfel, accesând site-ul Primăriei M. Timișoara și astfel HCLMT 166/2003, pentru comletarea Anexei la Hotărârea Consiliului L. nr. 245/1999 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al M. Timișoara, publicat fără anexe, nu s-a putut reține ca fiind dovedită susținerea reclamanților.
D. fiind că dispozițiile art. 492 din Codul civil invocate în drept de către reclamanți în acțiunea lor inițială nu devin incidente în speță, reclamantul edificând o construcție neautorizată, fără respectarea dispozițiilor în materie, în prelungirea unui imobil construcție, parte din domeniul public al Statului, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanți.
Împotriva sentinței civile nr._/07.10.2010, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, au declarat apel reclamanții V. N. si V. E., solicitând admiterea apelului, in principal admiterea acțiunii si in subsidiar casarea cu trimitere spre rejudecare in vederea completării raportului de expertiza cu o expertiza MLPAT.
P. sentința pronunțata, instanța de fond a respins acțiunea de constatare a dreptului de superficie asupra imobilului in litigiu motivând ca imobilul situat in Timișoara . constind din casa si teren ar fi proprietatea statului in domeniul public, si pe de altă parte pentru ca ceea ce a edificat reclamantul in spatele casei nu ar fi fost construit cu autorizație de construcție.
Considera ca fiind greșita soluția instantei de fond întrucât in situația de fata obiectul acțiunii il constituie recunoasterea dreptului de proprietate asupra constructiei cu ambele sale clădiri si recunoașterea dreptului de folosință asupra terenului înscris in CF nr.4 Timișoara, nr.top 8160 in suprafață de 479 mp.
Conform art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile; nu pot fi înstrăinate; ele pot fi date numai in administrare; concesionate sau inchiriate.
P. Hotărârea Consiliului L. al M. Timișoara nr. 166/2003 a fost trecut in proprietatea publica a municipiului Timișoara numai terenul in suprafață de 479 mp, cu privire la care apelantii nu au revendicat vreun drept de proprietate, ci doar recunoașterea unui drept de folosință ca element al dreptului de superficie. In ceea ce privește construcțiile in litigiu edificate pe acel teren, au arătat ca cererea nu este de a li se instraina aceste construcții ci doar de a se constata dreptului lor de proprietate asupra lor intrucit nu sunt aceleași cu cele înscrise in cartea funciara.
P. raportul de expertiza intocmit, domnul expert retine că pe teren exista o construcție degradata cu doua camere si bucătărie in fata de peste 65 de ani si o construcție in spate de aproximativ 10 ani executata fara autorizație.
Din conținutul cărtii funciare nr 4 Timișoara rezulta ca acea construcție veche înscrisă in cartea funciara exista inca inainte de anul 1938 când se făcuse intabularea
Din declarația martorilor rezulta că in urma cu aproximativ 20 de ani reclamanții au cumpărat de la bunica martorei F. o casa cu o vechime la data cumpărării de circa 30-40 de ani, deci clădirea cumpărata de reclamanți putea fi edificata dupa anii 1950.Este evident ca daca in cartea funciara se afla notata o casa inainte de anul 1938, iar martorii, unul dintre ei fiind nepoata vinzatorului casei, arata ca imobilul a fost construit in anii 1950, casa cumpărata nu este aceasi cu cea înscrisa in cartea funciara.
Apelanții revendica dreptul de proprietate asupra casei existente acum pe teren si nu asupra casei inscrise in cartea funciara. Probele se interpretează in ansamblul lor. Faptul ca raportul de expertiza a concluzionat ca prima construcție cu doua camere degradate ar avea circa 65 de ani nu inseamna ca a fost edificata in anul 1945 sau inainte. Coroborându-se aceasta proba (expertiza) cu declarațiile martorilor rezulta ca . veche dar se apreciază anul de construcție la nivelul anilor 1950.
Faptul ca acea construcție edificata in anii 1950 au achizitionat-o de la bunica martorei nu inseamna ca nu ar putea pretinde un drept de proprietate asupra sa intrucit modul de dobindire ar fi cumpărarea si nu edificarea. P. cumpărare s-au subrogat in drepturile vinzatorului care a edificat acea construcție. Mai mult, au adus si o . îmbunătățiri construcției fapt dovedit cu declarațiile martorilor.
In ceea ce privește cea de-a doua construcție cea executata fara autorizație de construcție in anii 2000 arătam ca lipsa autorizației de construcție nu împiedica dobindirea dreptului de proprietate asupra imobilului ci doar poate eventual sa atragă o sancțiune administrația care oricum s-a prescris in termen de 2 ani.
In ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor art. 37 alin 5 din Legea nr. 50/2006 arătam ca respectivul act normativ nu conține art. 37 ci eventual se refera la art. 37 din legea nr. 50/1991. Prevederile art. 37 din legea nr. 50/1996 se refera la soluționarea situațiilor pe cale amiabila.P. OUG nr. 64/2010 privind modificarea art 55 alin (1/1) din Legea nr. 7/1996 este posibila înscrierea dreptului de proprietate in cartea funciara si fara existenta autorizației de construcție.
Avind in vedere ca pe rolul instanței se afla soluționarea acestei acțiuni in realizarea dreptului se impune înscrierea dreptului de proprietate pe baza hotărârii judecătorești.
In ceea ce privește enunțarea accesării site-ului Primăriei Timișoara in motivarea sentinței arătam ca aceasta proba a fost administrate in afara ședinței de judecata astfel ca nu are relevanta in prezenta cauza fiind inculcate norme imperative ale codului de procedura civila. Mai mult, normele juridice ce reglementează domeniul public nu exclud incidența prevederilor art 492 c civ referitoare la dreptul de superficie nefiind vorba de o modalitate de circulație a imobilului.
In cel mai rau caz instanța de fond trebuia conform concluziilor raportului de expertiza construcții sa efectueze o expertiza in completare pentru determinarea condițiilor de calitate a imobilului.
Pentru aceste considerente, solicita admiterea APELULUI, in principal admiterea acțiunii si in subsidiar casarea cu trimitere spre rejudecare in vederea completării raportului de expertiza cu o expertiza MLPAT.
P. decizia civilă nr. 957/A/25 noiembrie 2011 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul T. a admis apelul declanșat de către apelanții-reclamanți V. N. și V. E., contra sentinței civile nr._ dată, la 07.10.2010 în dosarul nr._, de Judecătoria Timișoara, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. R. prin M. Finanțelor P., Munciipiul Timișoara, Primăria M. Timișoara și C. L. al aceluiași Municipiu Timișoara.
A desființat sentința atacată și a trimis pricina spre o nouă judecată aceleiași Judecătorii Timișoara.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor de apel formulate, cu observarea particularităților pricinii, reproșurile ce se aduc primei instanțe s-au verificat a fi întemeiate deoarece, așa cum rezultă din expunerea rezumativă a actelor și lucrărilor dosarului, în speță tema pretențiilor și a probațiunii poartă asupra dobândirii unui drept de superficie constând în dreptul de proprietate asupra construcțiilor și dreptul de proprietate asupra terenului aferent, evidențiat în CF nr.4 T., nr.top.8160. în adevăr, constatrea unui drept de superficie este compatibilă numai asupra unui teren ce se cirumscrie domenialității private a statului, ori, după caz, a unității administrativ-teritoriale. Numai că, în speță, prima instanță, reținând - fără probe apte a confirma acest aspect - apartenența terenului în litigiu la domeniul public a statului, a respins, în esență, ca inadmisibiliă acțiunea în constatare promovată de petiționari. Mai mult, cu o motivare subsidiară, a statuat și că, în lipsa respectății dispozițiilor legii cu nr.50/1991, oricum, nu s-ar putea recunoaște dreptul de proprietate asupra edificatelor încorporate terenului. Fără a verifica, însă așa cum în resepectarea principiului rolului activ reglementat de dispozițiile art. 129 alin.4 și 5 c. Proc. Civ. ( în forma în vigoare la data inițierii demersului judiciar), în prezent, domenialitatea căreia i se circumscrie nemișcătorul litigios, cu observarea alegațiilor Statului reprezentat de M. Finanțelor P., în sensul că acesta s-ar susbuma domenialității unității adminitrativ-teritoriale, și nicidecum al statului. Mai mult, prin împrocesarea Statului reprezentat de M. Finanțelor P. se naște prezumția unei domenialități private a acestuia, știut fiind că, potrivit art. 25 alin. (2) apartenent Dl nr.31/1954( incident în lumina principiului “tempus regit actum”), în raporturile juriidce de drept privat, acesta participă prin M. F., afara de cazurile in care legea stabileste anume alte organe in acest scop.
De altă parte, absența unor autorizații administrative este lipsită de relevanță față de particularitățile demersului judiciar pendent, ce se privește a avea configurația juridică a unei veritabile acțiuni în constatare interogatorie, întemeiată pe dispozițiile art.111 apartenente legii procedurale civile, în corelație cu art, 492 din codul civil de la 1864( în vigoare la data introducerii acțiunii) prin care se tinde la recunoașterea unui drept de superficie, drept complex, în a cărui structură se identifică dreptul de proprietate asupra construcțiilor și dreptul de folosință asupra terenului aferent. Eventual lipsa documentației administrative ar putea antrena răspunderea contravențională a petiționarilor, în condițiile legii speciale, nicidecum imposibilitatea recunoașterii dobândirii unui drept de superficie în condițiile Codului civil (a se vedea în acest sens, ICCJ Secția civilă și de proprietate intelectuală Dec. Civ. Nr. 3868/6.05.2005 publicată în Jurisprudența Secției civile pe anul 2005).
De aceea, observând că, în realitate judecătoria a respins demersul judiciar inițiat de petiționari ca inadmisibil fără a aprofuna cercetarea judecătorească în vederea stabilirii corecte a domenialității căreia i se circumscrie imobilul-teren în litigiu, tribunalul a apreciat că devin incidente dispozițiile art. 297 c. Proc. Civ. ce atrag inexorabil desființarea sentinței atacate cu consecința trimiterii pricinii spre o nouă judecată. Instanța de apel nu s-ar putea preocupa ea însăși și a tranșa chestiunea litigioasă fără a răpi părților un grad de jurisdicție, cu consecința încălcării dreptului la apărare, și, implicit la un proces echitabil, în accepția art. 6 par. I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei hotărâri, pârâții Municipiul Timișoara și C. L. al M. Timișoara au declarat recurs în termen legal, la data de 16.03.2012, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei civile recurate în sensul respingerii apelului declarat de reclamanți și menținerea hotărârii instanței de fond, prin care s-a respins acțiunea civil formulată de reclamanți. Au fost solicitate și cheltuieli de judecată.
În motivare, pârâții-recurenți au susținut că hotărârea primei instanțe este legală și în concordanță cu îndemnările deciziei de casare, privind apartenența bunului la domeniul public al statului, potrivit art. 3 al. 2 din Legea nr. 213/1998 și față de edificarea unei construcții (în spatele casei vechi) fără autorizație de construire pe terenul proprietatea statului, nu pot fi incidente dispozițiile art. 492 Cod civil.
În raport de statuările instanței de fond, pârâții susțin că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a prevederilor art. 297 Cod procedură civilă, întrucât instanța a pronunțat o soluție pe fondul litigiului dedus judecății, s-a pronunțat ca atare, în raport de probatoriul administrat, nefiind pronunțată soluția pe o execepție ce a împiedicat analiza pe fond a pricinii, și care să atragă, în consecință, incidența prevederilor art. 297 Cod procedură civilă.
Sub acest aspect, pârâții-recurenți susțin că instanța de apel a nesocotit dispozițiile de casare, nemaiputând desființa, pentru aceleași motive, hotărârea instanței de fond.
Pentru aceste considerente, pârâții-recurenți au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii apelului declarat de reclamanți și menținerea ca legală a hotărârii instanței de fond.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, art. 312 și 315 al. 1 Cod procedură civilă.
Intimații, legal citați, nu au depus întâmpinare.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de pârâți, raportat la obiectul cauzei, temeiul de drept indicat, actele depuse la dosar și soluția supusă examinării, Curtea constată că este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Reclamanții V. N. și V. E. au investit instanța de fond – Judecătoria Timișoara la data de 08.02.2008 cu prezenta acțiune civilă prin care au solicitat, în contradictoriu cu S. R. prin M. Finanțelor P. București, Primarul M. Timișoara și C. L. al M. Timișoara, să se constate în folosința lor un drept de superficie, constând în dreptul de proprietate asupra casei - prin edificare și un drept de folosință asupra terenului, imobilul fiind înscris în cartea funciară nr.4 Timișoara, nr. top. 8160. S-a solicitat, totodată, și întabularea dreptului lor, astfel dobândit, în cartea funciară aferentă.
Cauza a parcurs un prim ciclu procesual, în care, prin sentința civilă nr. 6784/22.05.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara, (definitivă prin respingerea apelului declarat de reclamanți – decizia civilă nr. 36/A/26.01.2009 a Tribunalului T.), pricina a fost soluționată pe excepția lipsei calității de folosință a Primăriei M. Timișoara, și a excepției lipsei calității de reprezentant al Statului R. de către M. Economiei și Finanțelor București, în condițiile în care în cartea funciară figurează ca proprietar S. R. prin M. Agriculturii și Domeniilor Rurale.
P. decizia civilă de casare nr. 488/R/ 12 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, s-a admis recursul reclamanților V. N. și V. E., s-a dispus casarea ambelor hotărâri cu trimitere spre rejudecare la Judecătoria Timișoara, statuându-se în drept, în conformitate cu dispozițiile art. 12 al. 4 și 5 din Legea nr. 213/1998 și art. 17 din Decretul Lege nr. 115/1938, că, raportat la obiectul concret dedus judecății (prin care reclamanții tind la dobândirea unui drept de superficie asupra imobilului casă și teren), S. este reprezentat de M. Finanțelor P..
Tot în acest sens, s-a dispus ca în măsura în care se confirmă susținerile reclamanților și ale intimatului M. Finanțelor P., potrivit cu care imobilul a fost trecut în domeniul public al M. Timișoara, instanța de trimitere să pună în discuția părților și necesitatea introducerii acestuia în cauză, pentru opozabilitate.
După casarea cu trimitere spre rejudecare, instanța de fond – Judecătoria Timișoara, în urma probatoriului administrat inclusiv cu experți tehnici în specialitatea construcții și topografie, a decis pe fond în sensul respingerii acțiunii civile formulate de reclamanți, ca neîntemeiată, reținând, în esență, că în speță nu pot fi incidente prevederile art. 492 Cod civil, invocate de reclamanți în demersul lor judiciar, întrucât reclamanții au edificat o construcție neautorizată, fără respectarea dispozițiilor legale în materie, în prelungirea unui imobil în construcție, parte din domeniul public al Statului. În consecință, așa cum rezultă cu evidență din ansamblul considerentelor hotărârii primei instanțe, și în special din alinieatul ultim al acestora, raportat la temeiul de drept indicat de reclamanți, respectiv art. 492 Cod civil, acțiunea civilă a fost respinsă ca neîntemeiată.
P. decizia civilă recurată, Tribunalul T., investit cu soluționarea apelului declarat de reclamanți, a dispus desființarea sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare, instanței de fond, care, potrivit tribunalului, „…a respins demersul judiciar inițiat de petiționari ca inadmisibil, fără a aprofunda cercetarea judecătorească în vederea stabilirii corecte a domenialității căreia i se circumscrie imobilul – teren în litigiu… ”. În consecință, tribunalul a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 297 C..
Potrivit art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Sintagma a rezolva procesul fără a intra în cercetarea fondului desemnează, în mod exclusiv, ideea de nestatuare asupra fondului, adică acel caz în care instanța a soluționat procesul pe o excepție primită nelegal, care a zădărnicit cercetarea fondului sau, respectiv, cazul în care instanța a judecat în lipsa oricăror dovezi din care să rezulte o cercetare a fondului procesului.
În cauza supusă analizei, prima instanță – Judecătoria Timișoara a cercetat fondul cauzei, adică a verificat apărările părților și a statuat, în fapt și în drept, cu privire la temeinicia acțiunii civile formulate de reclamanți, privind constatarea unui drept de superficie asupra imobilului în litigiu, constând în dreptul de proprietate asupra construcției, prin edificare, și dreptul de folosință pe teren.
Cu alte cuvinte, în limitele obiectului și a cauzei acțiunii dedusă judecății, instanța de fond, prin soluția dată, în limitele circumscrise prin decizia de casare, a reținut că, raportat la temeiul de drept indicat, art. 492 Cod civil, acțiunea civilă formulată de reclamanți este neîntemeiată.
Norma cuprinsă în art. 297 alin. 1 Cod pr. civ. este de strictă interpretare și aplicare, ea neputând fi extinsă prin analogie și altor situații decât cele stabilite expres de către legiuitor, urmând a fi avut în vedere, în plus, și caracterul devolutiv specific căii de atac a apelului.
Din această perspectivă, având în vedere că soluția pronunțată de instanța de fond s-a raportat la fondul cererilor deduse judecății și nu a vizat o soluție pe o excepție care să zădărnicească cercetarea fondului, instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art. 297 alin. 1 Cod pr. civ. care, așa cum am mai subliniat, sunt de strictă interpretare.
În argumenatrea acestei soluții, Curtea are în vedere și dispozițiile art. 6 din Convenție, ce reglementează dreptul la un proces echitabil, într-un termen rezonabil, în condițiile în care prezentul demers judecătoresc a fost formulat de reclamanți la 08.02.2008, a parcurs un prim ciclu procesual în care, într-adevăr, soluția pronunțată pe lipsa calității procesuale pasive a pârâților a determinat casarea ambelor hotărâri (de fond și apel) și trimiterea cauzei pentru rejudecare, prin întregirea (în situația prin care se impune acest aspect) cadrului juridic procesual, iar în rejudecare, instanța de trimitere – Judecătoria Timișoara, în urma probelor administrate (ceea ce, implicit, presupune antamarea fondului dedus judecății) a pronunțat o hotărâre de fond.
Nu în ultimul rând, instanța de trimitere va trebui să aibă în vedere exigențele ce țin de caracterul echitabil al procedurii judiciare, din perspectiva art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului judecata cauzei într-un termen rezonabil, având în vedere că de la data învestirii instanței 08.02.2008 și până acum au trecut mai mulți ani, fără să se realizeze progrese considerabile în clarificarea raportului juridic dedus judecății.
Toate aceste omisiuni ale instanței fondului în ceea ce privește cercetarea efectivă a circumstanțelor cauzei pendinte, converg spre reiterarea ideii că, în procesul de elaborare a unei hotărâri judecătorești, ca act final al oricărei judecăți, instanța trebuie să pună de acord, prin motivare, faptele alegate, probele administrate în cauză, respectiv consecințele desprinse din operațiunea de apreciere a acestora, în raport de regulile de drept pe care le-a identificat ca fiind aplicabile raportului juridic litigios.
Instanța de trimitere va trebui să îndeplinească această obligație de valorificare a probatoriului, nu numai prin operațiunea de încuviințare și administrare a probelor considerate pertinente și concludente cauzei de față (realizată deja, în mare parte, în etapele procesuale anterioare), ci și prin operațiunea de apreciere a acestora pe baza intimei convingeri a judecătorilor și în condițiile prevăzute de lege, operațiune care presupune și trebuie să se materializeze în redarea considerentelor de fapt și de drept care au condus instanța la soluția litigiului, cuprinsă în dispozitiv.
Cu ocazia rejudecării, instanța va analiza toate celelalte critici de nelegalitate formulate prin recurs, întrucât fiecare din aceste dispoziții de drept material/procedural presupune clarificarea prioritară a deplinei situații de fapt.
Din această perspectivă, apare ca nelegală cererea recurenților de admitere a recursului, de modificare în tot a deciziei civile, în sensul respingerii apelului și menținerii hotărârii de fond, întrucât soluția instanței de apel a fost dată pe excepția reglementată de art. 297 Cod procedură civilă, și nu pe fond, în raport de motivele invocate de reclamanți și probele administrate.
Astfel stabilită situația de fapt, aceasta nu poate fi reapreciată în prezenta fază procesuală, în care controlul judiciar vizează exclusiv legalitatea deciziei pronunțate, prin prisma cazurilor din art. 304 Cod procedură civilă raportat la art. 297 Cod procedură civilă.
În consecință, Curtea reține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a prevederilor art. 297 al. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că în baza art. 299, 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă și art. 312 al. 5 Cod procedură civilă, față de nesoluționarea pe fond a apelului, va admite recursul, va casa decizia civilă și va trimite cauza pentru soluționarea pe fond a apelului la Tribunalul T..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții Municipiul Timișoara și C. L. al M. Timișoara împotriva deciziei civile nr. 957/A/25 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Casează decizia civilă recurată și dispune trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la aceeași instanță, Tribunalul T..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.05.2012
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr. L. L. C. P. M. G.
GREFIER,
D. B.
Red. M.G. /26.06.2012
Tehnored D.B./ 02.07.2012
Ex.2
Prima instanță: Judecătoria Timișoara: jud. G. H.
Instanța de apel: Tribunalul T.: jud. Z. H., jud. D. D.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1496/2012. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1469/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
