Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 903/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 903/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 903/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 903
Ședința publică din 18 noiembrie 2014
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul M. Apărării Naționale împotriva deciziei civile nr. 550/A/04.06.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. A. (moștenitoare a reclamantului B. A.) și S. V., având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a prezentat pentru reclamanta intimată B. A., av. C. A. și pentru pârâtul recurent M. Apărării Naționale, c.j. D. G., lipsă chematul în garanție S. V..
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtului a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului și schimbarea în parte a hotărârii primei instanțe, cu consecința respingerii acțiunii.
Reprezentantul reclamantei a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7415/19.03.2012 pronunțată în dosar nr._, Judecătoria Timișoara a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul M. Apărării Naționale, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. A., în contradictoriu cu pârâtul M. Apărării Naționale, reprezentat de Direcția pentru Relația cu Parlamentul și asistență juridică; a respins cererea de chemare în garanție formulată de M. Apărării Naționale reprezentat de Direcția pentru Relația cu Parlamentul și asistență juridică în contradictoriu cu intervenientul S. V., ca neîntemeiată, fără a acorda cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a cunoscut atât paguba pricinuită, cât și persoana răspunzătoare încă din luna decembrie 1989, fiind evident încă din acele momente că răspunzători de producerea evenimentelor sunt prepuși ai pârâtului din prezenta cauză, M. Apărării Naționale. Și în ipoteza în care s-ar trece peste acest moment și s-ar considera că nu acesta este momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, la data de 30 decembrie 1997 erau trimiși în judecată, prin rechizitoriu, domnii S. și C. pentru faptele săvârșite în decembrie 1989.
Invocând prevederile art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prima instanța a apreciat că momentul de la care reclamantul trebuia să cunoască pe cel responsabil de producerea prejudiciului îl reprezintă data la care prepușii pârâtului au fost trimiși în judecată, data de 30 decembrie 1997, precum și că, fiind vorba de un proces intens mediatizat, acesta nu poate invoca faptul că nu a cunoscut existența acestuia.
În temeiul art. 63 C. proc. civ., instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție, ca neîntemeiată, având în vedere faptul că s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, luând act de faptul că nu s-a solicitat plata unor cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 902/A/10.12.2012 pronunțată în dosarul cu același număr, Tribunalul T. a respins apelul formulat de reclamantul B. A. împotriva sentinței primei instanțe, ca neîntemeiat
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut că în mod judicios a apreciat judecătoria că în speță își găsesc incidența dispozițiile art.8 din Decretul nr.167/1958 și nu cele ale Noului Cod Civil, cât timp art.103 din Lg. nr.71/2011 statuează expres că „obligațiile născute din fapte juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legi în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor”. D. pentru care, în cauză prescripția dreptului la acțiune pentru repararea pagubei cauzate prin fapta ilicită începe să curgă, potrivit deja evocatului art.8, de la data când păgubitul a cunoscut (moment subiectiv) sau ar fi trebuit să cunoască atât paguba, cât și pe cel răspunzător de ea (moment obiectiv), termenul legal de prescripție în care se poate apela la concursul instanței fiind cel legal, de trei ani.
Împrejurarea invocată de apelant în sensul că până la pronunțarea deciziei penale de condamnare din 2008, făptuitorii nu au putut fi cunoscuți, întrucât beneficiau de prezumția de nevinovăție nu poate fi nici ea reținută în considerarea argumentelor supra prezentate, dar și pentru că practic, prezumtivii făptuitori au fost cunoscuți încă din 1997, data trimiterii în judecată a prepușilor S. și C. sau cel mai târziu de la data condamnării lor definitive în anul 2000, astfel că reclamantul avea a se îndrepta contra persoanelor fizice (prepușii Ministerului Apărării Naționale, care în calitate de comitent și persoană responsabilă civilmente în procesul penal a fost obligat, de altfel, în solidar cu cei doi prepuși menționați la plata de despăgubiri civile în favoarea părților civile constituite ca atare în procesul penal, reclamantul nefiind printre acestea), în termen de trei ani de la data condamnării definitive ori de la data trimiterii în judecată, urmând ca acțiunea civilă să fie suspendată, evident, până la soluționarea laturii penale, potrivit cu art.19 alin.2 C.pr.pen., ipoteză ce însă nu se verifică în speță.
Prin decizia civilă nr. 462/21.03.2013 dată în cauză, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de reclamantul B. A. împotriva deciziei civile nr. 902/A/10.12.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, și a casat decizia menționată cât și sentința civilă nr. 7415/19.03.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara în același dosar, trimițând cauza spre rejudecare la Judecătoria Timișoara.
Curtea a constatat că dispozițiile art. 1, art. 3 (1), art. 8 (1) din Decretul nr. 167/1958, deși edificatoare, pot fi valorificate în concret, în speța de față, prin raportarea directă la condițiile de fond ale exercitării acțiunii în răspundere civilă delictuală, prevăzute de art. 998 și art. 999 Cod procedură civilă, care se cer a fi întrunite cumulativ pentru succesul unui astfel de demers.
Datele cauzei pun în evidență faptul că fiul reclamantului a fost ucis, în data de 17 decembrie 1989, în timpul evenimentelor din decembrie 1989, ca urmare a represaliilor autorităților române ale vremii. În acest context, tatăl reclamant a suferit un prejudiciu moral de necontestat, intens și continuu în timp, pierderea fiind una de neînlocuit și de necompensat prin plata unor sume de bani.
Fapta ilicită invocată în cauză beneficiază de o . particularități, derivate din împrejurările și contextul social-politic în care s-au produs evenimentele din decembrie 1989 în România, neevaluate suficient de cele două instanțe de judecată.
Astfel, în primul rând, trebuie valorificat faptul că „problema răspunderii” pentru consecințele „crimelor din decembrie 1989” a apărut relativ târziu în conștiința societății, inclusiv în cea a victimelor evenimentelor respective, natura evenimentelor respective fiind disputată contradictoriu. Apoi, stabilirea persoanelor vinovate pentru crimele din decembrie 1989 a fost urmată de un proces îndelungat și contradictoriu.
Stabilirea fără echivoc a faptelor, făptuitorilor și a vinovăției acestora s-a realizat abia în anul 2008, în al doilea ciclu procesual, reluat ca urmare a promovării unui recurs în anulare de către Procurorul General al României.
În aceste condiții, reclamantului în cauză nu i se poate imputa lipsa de acțiune pentru valorificarea drepturilor sale subiective, prin raportare la momentul finalizării primului ciclu procesual în „procesul vinovaților”, căci reclamantul, ca membru al societății românești, a receptat contradictorialitatea procesului derulat pentru stabilirea făptuitorilor și crimelor revoluției din decembrie 1989, context în care trebuie plasat demersul său judiciar. Mai mult, „timpul scurs”, în raport cu care instanțele au calculat termenul de prescripție a prezentei acțiuni, a fost trăit de reclamant, în calitate de tată, într-o intensitate mult diferită de toți ceilalți români, care așteptau clarificări în legătură cu consecințele evenimentelor la care ne referim.
Dreptul are valențe morale, care trebuie traduse în fiecare act de aplicare a normelor juridice incidente în cazuri particulare. De aceea, rezonabil este ca termenul de prescripție a dreptului de acțiune în răspundere civilă delictuală în cazul de față să fie calculat de la momentul clarificării definitive a situației juridice a făptuitorilor, vinovați de crimele săvârșite în decembrie 1989. Acest moment este legat de anul 2008, an în care s-a pronunțat decizia penală de condamnare a făptuitorilor V. A. S. și M. C., în raport cu care acțiunea reclamantului, înregistrată în data de 14.10.2011 nu este prescrisă.
Prin sentința civilă nr. 5808/29.04.2013 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Timișoara a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B. A. împotriva pârâului M. Apărării Naționale; a obligat pârâtul M. Apărării Naționale să plătească reclamantului B. A. suma de 50.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat; a respins în rest acțiunea; a admis în parte cererea de chemare în garanție formulata de pârâtul M. Apărării Naționale împotriva chematului în garanție S. V. A.; a obligat chematul în garanție S. V. A. să plătească pârâtului M. Apărării Naționale suma de 50.000 de lei, fără a acorda cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt, că prin Sentința penală nr. 250/03.04.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr._/1/2004 (nr. vechi 5001/2004), rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 558/2008, a aceleiași instanțe, inculpații S. V. A. și Chitac M., au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav și pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, reținându-se că, în perioada 17-22 decembrie 1989, inculpații S. V. A. (pe atunci general-locotenent, îndeplinind funcția de prim adjunct al Ministrului Apărării Naționale) și C. M. (general locotenent, îndeplinind funcția de comandant al Trupelor Chimice și pe aceea de comandant al Garnizoanei București), au făcut parte din comandamentul constituit la Timișoara din dispoziția lui N. Ceașescu, în vederea reprimării mișcării de protest îndreptate împotriva regimului comunist din România, în seara zilei de 17 decembrie 1989.
În acest sens, inculpații au participat la preluarea comenzii trupelor din garnizoană, la înarmarea lor cu muniție de război și grenade lacrimogene, la amplasarea acestora în punctele de întâlnire cu demonstranții, la instruirea trupelor asupra modalității în care să acționeze, au controlat cum sunt executate ordinele de reprimare, au luat măsuri de paralizare a rezistenței protestaților, s-au informat asupra rezultatului acțiunilor de reprimare și au verificat numărul morților și al răniților.
S-a reținut că, prin actele lor, inculpații au făcut posibilă uciderea și rănirea unui număr mare de persoane, existând o acțiune conjugată a acestora și a celor care au folosit arme de foc.
Fiul reclamantului, B. P. I., a decedat în data de 17.12.1989, în timpul evenimentelor revoluționare din Decembrie 1989, suferind o plagă împușcată în momentul în care se afla pe ., așa cum rezultă din adeverința eliberată la data de 13.02.2003 de P. M. Timișoara (f.7), Certificatul de deces depus la dosar (f.8) și Certificatul .-B, nr._/24.02.2006 (f.5), eliberat reclamantului în calitate de urmaș al defunctului B. P. I., declarat Erou-martir al Revoluției Romane din decembrie 1989.
În drept, prima instanță a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 103 din Legea nr. 71/2011 „Obligațiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor”; art. 998 C. civ. „Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”; art. 999 C. civ. „Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa”; art. 1000 C. civ. „Suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligați a răspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastră....Stăpânii și comitenții, de prejudiciul cauzat de servitorii și prepușii lor în funcțiile ce li s-au încredințat....”.
Pentru a fi angajată răspunderea civilă în temeiul articolelor menționate, este necesară îndeplinirea cumulată a următoarelor condiții: existența unui prejudiciu, săvârșirea unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și culpa sau vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.
În speță, sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 998-999 C.civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a chematului în garanție Stanculescu V. A., fapta ilicită săvârșită de acesta, precum și vinovăția rezultând din Sentința penală nr. 250/03.04.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr._/1/2004, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 558/2008, a aceleiași instanțe.
În ceea ce privește prejudiciul, este de necontestat că uciderea fiului reclamantului, a fost de natură sa-i provoace acestuia o suferință psihică de durată și greu de înlăturat, reclamantul fiind lipsit de afecțiunea și sprijinul fiului său.
Existența raportului de cauzalitate dintre fapta chematului în garanție Stanculescu V. A. și prejudiciul cauzat, este de necontestat, atâta timp cât fiul reclamantului a fost împușcat în data de 17.12.1989, în timpul evenimentelor din Decembrie 1989, iar, prin sentința penală mai sus menționată, s-a stabilit că inculpații au făcut posibilă uciderea și rănirea unui număr mare de persoane, existând o acțiune conjugată a acestora și a celor care au folosit arme de foc.
Totodată, prima instanța a reținut că, întrucât la momentul săvârșirii faptei, exista un raportul de prepușenie între pârâtul M. apărării Naționale și cei 2 inculpați autori ai infracțiunii de omor și tentativei la infracțiunea de omor, fără a se dovedi depășirea de către aceștia a limitelor funcțiilor încredințate, în cauză sunt îndeplinite și condițiile angajării răspunderii civile a pârâtului-comitent pentru faptele celor 2 prepuși ai săi, conform prevederilor art. 1000 al. 3 C.civ.
Referitor la stabilirea prejudiciului efectiv cauzat, Judecătoria a reținut că, spre deosebire de prejudiciu patrimonial, care trebuie să fie cert, atât în ceea ce privește existența, cât și întinderea, la prejudiciu moral certitudinea vizează existenta acestuia, iar nu și întinderea prejudiciului, care urmează a fi stabilit de către instanță raportat la circumstanțele cauzei.
În legătură cu criteriile de stabilire a daunelor morale, în jurisprudență s-a decis că nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecințele suferite de reclamant, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze urmările faptei prejudiciabile.
În speță, prima instanța a apreciat că obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 lei, pentru prejudiciu moral suferit de reclamanta B. A., ca urmare a decesului fiului său în timpul evenimentelor din Decembrie 1989, corespunde cerinței unei juste despăgubiri.
Prin urmare, pentru considerentele mai sus menționate, în baza dispozițiilor art. 998-999 raportat la art. 1000 al. 3 C.civ. instanța a admis în parte acțiunea formulata de reclamant și a obligat paratul să plătească acestuia suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a faptei ilicite comise de prepușii săi, urmând să respingă în rest daunele morale pretinse de către reclamant, considerând că acestea nu sunt justificate.
Totodată, în baza prevederilor art. 60 și 63 C.pr.civ, constatând că răspunderea comitentului este o răspundere pentru fapta altuia, că, plătind despăgubirile, comitentul nu face altceva decât să avanseze în locul prepusului, despăgubirile pe care acesta din urmă le datorează victimei, că, în cauză, prejudiciul a fost săvârșit cu vinovăție de către chematul în garanție Stanculescu V., potrivit Sentinței penale nr. 250/03.04.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr._/1/2004, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 558/2008, că ceea ce prevalează este răspunderea pentru fapta proprie și că este drept și echitabil ca, în final, făptuitorul singur să suporte repararea prejudiciului cauzat prin fapta sa, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M. A. N. împotriva chematului în garanție Stanculescu V. și a obligat chematul în garanție la plata către pârât a sumei de 50.000 lei.
În temeiul art. 274 c. proc. civ., instanța a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâtul M. Apărării Naționale, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii, ca inadmisibilă și neîntemeiată; în subsidiar, a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate și reducerea sumei acordate reclamantului intimat cu titlu de despăgubiri; totodată a solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, pârâtul a arătat că prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantului, obligând M. Apărării și chematul în garanție la plata sumei de 50.000 (30.000 lei ?) cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a „faptei ilicite comise de prepușii săi".
În opinia apelantului, hotărârea atacată este netemeinică și nelegală deoarece, în situația de față, condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a prepușilor Ministerului nu sunt îndeplinite, iar repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă penală, fie el și moral, este condiționată de îndeplinirea cumulativă a acestor condiții.
În primul rând, apelantul a precizat că nu este dovedită legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită pentru care au fost condamnați cei doi prepuși ai Ministerului Apărării Naționale - S. V. și C. M. și decesul victimei, respectiv prejudiciul „moral" suferit de reclamant.
Hotărârea penală prin care generalii S. V. și C. M. au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav și tentativă la această infracțiune în perioada în care s-a înregistrat și decesul victimei are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia; însă pentru angajarea răspunderii civile delictuale a celor doi generali, respectiv a Ministerului Apărării pentru fapta altuia, nu este suficientă invocarea unei legături de cauzalitate generice, ci trebuie dovedită legătura de cauzalitate imediată, concretă și direct generatoare de prejudiciu dintre fapta unui militar din cadrul forțelor armate coordonate de inculpați și decesul victimei, cu excluderea altor categorii de participanți, responsabile pentru rănirea și uciderea multor persoane.
Numai în felul acesta, se dovedește calitatea procesuală activă a reclamantului și calitatea procesuală pasivă a pârâtului, respectiv persoanei chemate în garanție, iar la dosarul cauzei nu există probe în acest sens.
Condițiile răspunderii civile delictuale nu sunt îndeplinite nici sub aspectul prejudiciului cert și respectării condiției prejudiciului neacoperit.
Certificatul pentru confirmarea titlului de Erou martir al Revoluției române din decembrie 1989 acordat intimatului în calitate de urmaș, în condițiile Legii recunoștinței fața de eroii martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției Române din decembrie 1989 nr. 341/2004, valorează prin sine o compensare și reparație morală a prejudiciului suferit, menită să aline suferința de durată, compensare însoțită și de drepturile materiale substanțiale acordate în temeiul aceluiași act normativ și a celui ce i-a precedat.
Hotărârea este nelegală și pentru aceea că suma stabilită pentru „acoperirea prejudiciului moral"" este foarte mare, acțiunea fiind desprinsă de cadrul procesului penal în care au fost judecați cei doi generali, deși trebuie realizată o corelare a pretențiilor actuale cu nivelul despăgubirilor acordate în acel proces, temeiul solicitărilor fiind același.
În drept, apelantul-pârât și-a întemeiat calea de atac pe dispozițiile art. 282 și urm. din Cod de procedură civilă, art.998-1000 cod civil, precum și pe celelalte dispoziții legale invocate în cuprinsul cererii.
Prin decizia civilă nr. 550/A/04.06.2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței primei instanțe, fără a acorda cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, în condițiile în care cu autoritate de lucru judecat s-a statuat ca în speța nu operează excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material, în cadrul rejudecării sunt de analizat exclusiv criticile apelantului referitoare la neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale.
Din aceasta perspectiva operează insa autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale definitive care a soluționat nu numai aspectele cu caracter penal (în acest sens fiind incident art.22 C.proc.pen., cu privire la existenta faptei ilicite, vinovăție și autor), ci și latura civila pentru situații identice cu cea supusa analizei, reținându-se ca atare îndeplinirea cumulativa a condițiilor răspunderii civile delictuale (sub acest aspect operează efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, nefiind admisibil ca în situații identice sa fie pronunțate soluții diferite).
În consecința, tribunalul a reținut că, în mod corect a constatat prima instanța că în speța sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 998-999 C.civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale a chematului în garanție Stanculescu V. A. pentru fapta proprie, respectiv fapta ilicita săvârșită de acesta (infracțiunea de omor a fiicei reclamantei), vinovăția acestuia sub forma intenției, prejudiciul cert produs reclamantei prin uciderea fiicei acesteia, precum și raportul de cauzalitate intre fapta ilicita a chematului în garanție și prejudiciu, ca și cele ale art.1000 alin.3 C.civ. pentru angajarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.
Au fost înlăturate criticile apelantului cu privire la caracterul incert al prejudiciului, în condițiile în care în speța se pune problema reparării prejudiciului cu caracter moral, rezidând în suferința produsa de fapta ilicita a uciderii fiului reclamantului, prejudiciu a cărui existenta nu poate fi pusa sub semnul întrebării. Pe de alta parte, apelantul nu a probat faptul acoperirii acestui prejudiciu prin plata vreunei despăgubiri adecvate fie de către acesta, fie de o terță persoana în contul sau.
Fiind vorba de uciderea copilului reclamantului, fapta ce prin definiție produce o suferința imensa, dificil de cuantificat patrimonial, tribunalul a apreciat ca demersul judiciar al reclamantului nu prezintă caracter speculativ, iar suma acordata de prima instanța, de 50 000 lei, nu este disproporționată față de despăgubirile acordate prin hotărârea penala, pentru fapte ilicite de aceeași gravitate (filele 30 și urm. dosar apel I ciclu procesual).
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul M. Apărării Naționale, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului și schimbării în parte a hotărârii instanței de fond, cu consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiată și nedovedită, iar, în subsidiar, solicită modificarea hotărârilor atacate, diminuând suma acordată drept despăgubire.
În motivare, se arată că tribunalul în mod greșit a menținut hotărârea primei instanțe, deoarece condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie în persoana prepușilor M.. îndeplinite, iar repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă penală, fie el și moral, este condiționată de îndeplinirea cumulativă a acestor condiții.
Instanța de apel, ca de altfel, și instanța de fond s-au preocupat numai de aprecierea cuantumului despăgubirilor acordate, fără a analiza îndeplinirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale. Or, chiar pornind de la autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale definitive de condamnare a unor reprezentanți ai M.. se întemeiază cererea, față de circumstanțele situației de fapt și cauzei penale în care au fost condamnați generalii S. și C., îndeplinirea cumulativă a condițiilor răspunderii delictuale trebuie dovedită.
In primul rând, nu este dovedită legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită pentru care au fost condamnați cei doi generali - S. V. și C. M. și prejudiciul „moral" suferit de reclamant. Date fiind complexitatea și particularitățile evenimentelor din decembrie 1989 și natura faptelor ilicite săvârșite de cei doi prepuși, consideră că nu este suficientă invocarea unei legături de cauzalitate generice, ci trebuie dovedită legătura imediată, concret și direct generatoare de prejudiciu dintre fapta concretă a unui militar din forțele armate coordonate de pârâți și rănirea victimei, cu excluderea altor categorii de participanți, responsabile pentru numeroase fapte ilicite. Numai în felul acesta, se dovedește calitatea procesuală activă a intimatei și calitatea procesuală pasivă a pârâtului, respectiv persoanei chemate în garanție.
In al doilea rând, condițiile răspunderii civile delictuale nu sunt îndeplinite sub aspectul existenței prejudiciului (cert) și respectării condiției prejudiciului neacoperit.
Prejudiciul moral nu este dovedit. Instanța este îndreptățită să stabilească suma acordată drept despăgubire pentru a reprezenta o compensație justă, echitabilă și rezonabilă raportat la suferințele morale cauzate intimatului și, deși nu se poate apela la probe materiale pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, aprecierea lui nu se poate face în afara oricăror indicii.
În opinia recurentului pârât, cuantificarea prejudiciului moral potrivit criteriilor arătate - consecințele negative suferite de cei în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situația familiară, profesională și socială - nu numai că este subordonată unei aprecieri rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei dar, în cazul de față, și compensărilor acordate. În alte condiții, orice sumă de bani primită sau orice alt avantaj material nu face decât să crească patrimoniul părții vătămate care nu a fost cu nimic diminuat, fără a avea legătură cu prejudiciul moral, inexistent sau minim și deja acoperit.
Certificatul pentru confirmarea titlului de Erou martir al Revoluției române din decembrie 1989 acordat reclamantei în condițiile Legii recunoștinței față de eroii martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției Române din decembrie 1989 nr. 341/2004 valorează prin sine o compensare și reparație morală a prejudiciului suferit, fiind notoriu că drepturile materiale acordate (în special de natură financiară) au fost substanțiale și, mai mult, în ultimă instanță, provin din aceeași sursă - bugetul statului.
Tocmai de aceea, consideră hotărârea tribunalului nelegală pentru că nu s-a făcut o apreciere justă a prejudiciului real suferit, iar acțiunea a fost desprinsă de cadrul procesului penal în care au fost judecați cei doi generali și nu s-a realizat o corelare a despăgubirii acordate (foarte mari) cu nivelul despăgubirilor acordate în acel proces, temeiul solicitărilor fiind același.
Pe de altă parte, acordarea despăgubirilor materiale pentru același prejudiciu, dar în mai multe rânduri pentru temeiuri legale diferite, nu ar mai avea caracterul producerii unei satisfacții de ordin moral ci, pur si simplu, al unei indemnizații materiale, menite să crească fără temei patrimoniul persoanei vătămate, ce constituie o îmbogățire fără justă cauză. Din această perspectivă, stabilirea întinderii prejudiciului și cuantumului despăgubirii nu se poate face în afara drepturilor deja acordate, astfel că suma acordată trebuie diminuată pentru a nu transforma instituția răspunderii delictuale într-o sursa ușoară de câștig.
Caracterul speculativ al acțiunii este dovedit de faptul ca intimata B. A. a formulat o cerere personală de acordare a despăgubirilor, iar în dosarul penal finalizat cu Sentința nr.9/1999 a fost despăgubită în calitate de parte civilă Gornicu (B.) M., sora victimei, aceleași persoane „necunoscute" fiind obligate la despăgubiri pentru acoperirea daunelor materiale și morale provocate acesteia și celor doi părinți care s-au îmbolnăvit.
In drept, s-a invocat art.299 și urm. C.proc.civ, art.998 - 999 C.civ.
Intimații nu au formulat întâmpinare prin care să-și exprime punctul de vedere cu privire la recursul declarat în cauză, însă cu ocazia acordării cuvântului pe fond, reprezentantul reclamantei intimate a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de prevederile art. 304 și art. 306 alin. 2 C.proc.civ., curtea constată următoarele:
Prin prezentul recurs, pârâtul critică hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul neîndeplinirii tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a prepușilor Ministerului Apărării Naționale, respectiv condiția legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat și cerința prejudiciului cert și nereparat, astfel că instanța se va limita la analizarea legalității deciziei exclusiv cu privire la aceste aspecte.
În ceea ce privește condiția legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat, curtea constată că acest raport de cauzalitate este reținut prin hotărârea definitivă a instanței penale, ce are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. 1 din vechiul C.pr.pen., reluate prin art. 28 din Noul Cod de procedură penală. Prin Decizia penală nr. 558 din 15.10.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat definitiv că prepușii pârâtului, C. M. și S. V. A., sunt vinovați de săvârșirea faptelor care au dus la pierderea de vieți omenești în timpul revoluției din 1989, iar pârâtul din prezentul litigiu este parte responsabilă civilmente.
Din mențiunile adeverinței eliberată la data de 13.02.2003 de P. M. Timișoara (f.7) și ale Certificatului de deces depus la dosar (f.8) rezultă că fiul reclamantului, B. P. I., a decedat în data de 17.12.1989, în timpul evenimentelor revoluționare din Decembrie 1989, suferind o plagă împușcată în momentul în care se afla pe .. De asemenea, la fila 5 din același dosar, se află depus în copie certificată pentru conformitate cu originalul Certificatul .-B, nr._/24.02.2006 (f.5), eliberat reclamantului în calitate de urmaș al defunctului B. P. I., declarat Erou-martir al Revoluției Romane din decembrie 1989, în condițiile Legii recunoștinței față de eroii martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției Române din decembrie 1989 nr. 341/2004.
Așadar, din cele mai sus arătate rezultă că fiul reclamantului a decedat în evenimentele din decembrie 1898 prin împușcare, pentru faptele petrecute în acest context fiind vinovați cei doi prepuși ai pârâtului, conform hotărârii judecătorești definitive menționate mai sus. Este greu de contestat și de acceptat că, prin moartea fiului său în aceste condiții, reclamantul nu a suferit un prejudiciu moral, ce se impune a fi reparat, datorită relațiilor de filiație dintre cei doi. Este vorba de trauma psihică produsă unui tată, prin decesul fiului său, ca urmare a unor acțiuni violente. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că în mod corect instanțele de fond au reținut îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a prepușilor Ministerului Apărării Naționale.
Nici motivul de recurs referitor la neîndeplinirea în cauză a condițiilor răspunderii civile delictuale sub aspectul prejudiciului cert și respectării condiției prejudiciului neacoperit, nu este fondat.
Astfel, faptul că prejudiciul moral, fiind nepatrimonial, este dificil de cuantificat, nu echivalează cu lipsa unui prejudiciu cert. Este evident că reclamantul, în calitate de tată al defunctului, ucis cu prilejul reprimării demonstrațiilor din decembrie 1989, a suferit un prejudiciu moral, ca urmare a pierderii copilului său, la o vârstă la care reclamantul se aștepta la suport fizic și moral din partea acestuia. Uciderea fiului reclamantului de către armată, ca urmare a unor manifestații pașnice, a fost de natură să-i provoace acestuia o suferință psihică de durată și greu de alinat, prejudiciul moral constând în atingeri grave ale drepturilor sale subiective nepatrimoniale, respectiv dreptul la o viață de familie normală, cu afecțiunea și sprijinul reciproc pe care le implică relația de filiație, actul de agresiune suferit schimbând în mod dramatic viața reclamantului.
Ca principiu, în materia răspunderii civile delictuale, se aplică principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită (damnum emergens și lucrum cesans).
Este adevărat că reclamantului i-a fost eliberat, în condițiile Legii recunoștinței față de erorii martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției Romane din decembrie 1989, Certificatul pentru confirmarea titlului de Erou Martir, aspect cevalorează o compensație și o reparație morală pentru prejudiciul suferit, statul, ca reprezentant al societății, exprimând gratitudinea și respectul cuvenit participanților la evenimentele din 1989 și urmașilor eroilor martiri. În același timp, tot în baza legilor de recunoștință față de eroii-martiri, reclamantul a beneficiat și de o . scutiri și beneficii materiale suportate din bugetul statului.
Cu toate acestea, instanța de apel a apreciat în mod just că reparațiile materiale și morale de care a beneficiat reclamantul nu exclud de plano dreptul persoanei prejudiciate de a obține și măsuri reparatorii cu caracter pecuniar, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, iar, în speță, date fiind legăturile strânse dintre defunct și reclamant, generate de actul filiației, nu s-a acoperit integral prejudiciul moral suferit de acesta ca urmare a uciderii fiului său.
Cu privire la faptul că și ceilalți membrii ai familiei extinse a defunctului au solicitat (și unii au și obținut) sume de bani pentru repararea prejudiciului moral generat de decesul lui B. P. I. nu poate conduce la concluzia netemeiniciei pretențiilor reclamantului, care are, în calitate de tată al decedatului, în mod incontestabil, un prejudiciu moral personal și independent de cel al celorlalte persoane din familie, ce se impune a fi reparat.
Tot astfel, decesul reclamantului pe parcursul procesului și continuarea acțiunii de către moștenitorul său, care are acțiune proprie cu obiect similar, nu poate duce la concluzia necesității reformării hotărârii atacate, în condițiile în care obiectul și cauza celor două pricini nu este identic, fiecare reclamant urmărind repararea prejudiciului propriu produs prin decesul rudei lor. Este adevărat că prejudiciul moral este personal, însă, odată pornită acțiunea civilă, legea permite continuarea acesteia de către moștenitori.
În consecință, Curtea reține că tribunalul a făcut o corectă interpretare și aplicare în cauză a dispozițiilor art. 998 și 999 Cod civil, coroborat cu art. 1000 alin. 1 și 3 Cod civil, astfel încât nu se poate reține nelegalitatea hotărârii ori greșita aplicare a dispozițiilor legale în materie.
În ceea ce privește subsidiarul solicitat prin motivele de recurs, de reducere a cuantumului daunelor morale acordate, curtea constată că, în speță, și această critică se privește a fi neîntemeiată, față de jurisprudența constantă în materie.
Întrucât nu se poate apela la probe materiale pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, curtea constată că suma de 50.000 lei, acordată de prima instanță nu este excesivă, neputând conduce la o îmbogățire fără justă cauză, având în vedere și celelalte reparații materiale de care reclamantul a beneficiat în baza legislației speciale în materie. Suma arătată din partea pârâtului reprezintă o compensație justă, echitabilă și rezonabilă raportat la suferințele morale cauzate reclamantului, reparația pecuniară fiind menită să aline în parte atingerile aduse drepturilor sale personale nepatrimoniale și să aducă o satisfacție persoanei prejudiciate, respectiv pentru repararea prejudiciului moral suferit.
Pentru toate aceste considerente, conform art. 312 alin.1 C.pr.civ., curtea va respinge, ca neîntemeiat, recursul declarat de pârâtul M. Apărării Naționale împotriva deciziei pronunțată de Tribunalul T. în cauză.
Având în vedere soluția pronunțată, precum și dispozițiile art. 274 C.proc.civ., faptul că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată în recurs, Curtea nu va acorda astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul M. Apărării Naționale împotriva deciziei civile nr. 550/A/04.06.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. A. (moștenitoare a reclamantului B. A.) și S. V..
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 18.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. L. D. C. C. R.
GREFIER,
I. P.
Red. C.R./ 26.11.2014
Tehnored. I.P. 2 ex./ 28.11.2014
Instanța de apel: Tribunalul T., jud. L. D., S. B.
Prima instanță: Judecătoria Timișoara, jud. I. A. D.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 3418/2014. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 828/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
