Acţiune în constatare. Decizia nr. 441/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 441/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 441/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.441
Ședința publică din 14 mai 2014
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: M. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta SOCIETATEA A. SA Z. și de pârâtul S. R., P. MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A., împotriva deciziei civile nr.113/28.01.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat P. S. pentru reclamanta recurentă Societatea A. SA Z., lipsă fiind pârâtul recurent S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., și pârâta intimată ..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate în termen. Recursul reclamantei recurente Societatea A. SA Z. este legal timbrat cu 849 lei taxă judiciară de timbru, iar recursul pârâtului recurent S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar prin registratura instanței la data de 18.04.2014 întâmpinarea formulată de reclamanta recurentă Societatea A. Z. SA, la care s-a anexat xerocopia unui se de înscrisuri, iar la 06.05.2014 cererea reclamantei recurente la care s-a anexat chitanța reprezentând taxa judiciară de timbru în sumă de 849 lei.
De asemenea, s-a depus în ziua ședinței, 14.05.2014, întâmpinarea formulată de pârâtul recurent S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., căreia instanța îi conferă valoarea unor concluzii scrise, având în vedere că s-a depus cu nerespectarea dispozițiilor art.308 al.2 C.pr.civ.
Reprezentantul reclamantei recurente învederează instanței că a luat cunoștință de cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar prin lecturarea înaintea începerii ședinței de judecată. Depune la dosar xerocopia sentinței civile nr.684/29.06.2011 și a încheierii de carte funciară nr.283/1963 în dovedirea faptului că în prezentul litigiu nu există autoritate de lucru judecat, excepție invocată prin concluziile scrise. Învederează instanței că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat P. S., pentru reclamanta recurentă Societatea A. SA Z., solicită respingerea excepției autorității de lucru judecat având în vedere încheierea depusă la dosar, iar pe fond solicită admiterea recursului declarat de reclamantă, modificarea hotărârii instanței de fond și a deciziei recurate în sensul admiterii în tot a cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată. Susține că hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii și arată că imobilul în litigiu a fost dobândit în mod legal. În ce privește recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat. Consideră că în mod legal s-a constatat tardivitatea apelului declarat de pârât. Arată că în cauză s-a făcut dovada atribuirii terenului pe vecie și invocă decizia nr.4/2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor, constată:
P. acțiunea civilă înregistrată la 09.11.2012 la Judecătoria Chișineu Criș sub nr._, reclamanta Societatea A. Z. SA a chemat în judecată pârâții ., și S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, și a solicitat obligarea pârâților de a-i recunoaște dreptul de proprietate, iar în subsidiar dreptul de superficie asupra terenului de sub construcțiile ce-i aparțin, teren înscris în CF nr.2065 Z., nr.top 417, 418/a/1, în suprafață de 3068 mp.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că cererea Uniunii Raionale a Cooperativelor de Consum a fost admisă, terenul vecin provenit din CF nr.2065 Z. cu nr.top 418/a/2 a fost atribuit acestei unități cu drept de superficie, iar terenul rămas în continuare în CF nr.2065/Z., nr.top 417, 418/a/1, a fost trecut din greșeală în proprietatea Statului R., cu mențiunea „cu folosință pe vecie a Gospodăriei Agricole Colective Zorile Noi Z.”, al cărei continuator de drept a devenit reclamanta prin preluarea pe bază de protocol.
Reclamanta a precizat că atribuirea proprietății unei persoane juridice precum S. R. s-a făcut prin gravă neglijență, prin acordarea atributului de folosință unei alte persoane juridice. Totodată, arată că imobilul înscris în CF nr.2065 din Z. a fost transmis atât cu construcții, cât și cu teren aferent „în proprietate, pe numele fostei Gospodării Agricole Colective Zorile Noi din Z.”.
Reclamanta mai arată că trecerea proprietății de la Weisz H. în proprietatea GAS, devenit ulterior CAP Z., s-a făcut în conformitate cu Hotărârea Consiliului de Miniștri nr.582/1952, conform dovezii nr.153/16.10.1958.
Reclamanta consideră ce cererea de constatare a dreptului de proprietate este legitimă, deoarece Județul A., . R., cu adresele 1523/13.09.2001, nr.1230/27.01.2012 și nr.14/26.01.2012, recunosc că imobilul din CF nr.2065, nr.top 417, 418/a/1 nu a aparținut și nu aparține statului, impunându-se rectificarea cărții funciare prin înscrierea ca proprietar a Gospodăriei Agricole Colective Zorile Noi Z. în locul Statului R., prin preluare de protocol, cu viza Instituției Prefectului Județul A..
În drept, reclamanta își întemeiază acțiunea pe art.3 din Codul civil din 2009, art. 480, 481 din Codul civil de la 1864, art. 36 pct. 4 din Legea 7/1996.
P. sentința civilă nr.162/27.02.2013, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Chișineu Criș a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
A admis în parte acțiunea civilă formulată de Societatea A. Z. SA împotriva pârâților ., și S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
A constatat că reclamanta are un drept de superficie asupra terenului în suprafață de 3068 mp înscris în CF nr._ Z. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.2065 Z.), nr.top 417, 418/a/1.
A respins în rest acțiunea.
A dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară după rămânerea irevocabilă a sentinței.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, analizând mai întâi, în baza art.137 al.1 C.pr.civ., excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A., că în baza art.696 al.2 din Noul Cod Civil, dreptul la acțiunea confesorie de superficie este imprescriptibil, iar potrivit art.909 din același cod, acțiunea în rectificare este imprescriptibilă față de dobânditorul nemijlocit, precum și față de terțul care a dobândit cu rea-credință dreptul înscris în folosul său.
Întrucât în speță reclamanta invocă un drept de proprietate asupra terenului, iar în subsidiar, un drept de superficie, prima instanță a apreciat că acțiunea este imprescriptibilă, motiv pentru care a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
Analizând fondul pretențiilor reclamantei, instanța a apreciat că acțiunea este întemeiată în parte.
Potrivit extrasului CF nr._ Z. (provenit din conversia de pe hârtie a CF nr.2065), imobilul teren intravilan în suprafață de 3068 mp și casa cu atelier pentru activități și anexe industriale și adăpost pentru porcine, situat în Z., nr.133, nr.top.417, 418/a/1, este înscris ca proprietar asupra terenului de 3068 mp S. R. în rangul încheierii nr.283/1963, iar pentru construcții Societatea Agricolă Z., prin preluare de protocol dobândit prin lege, în cotă de 1/1.
P. Încheierea nr.283 din 26 martie 1963 a notariatului de Stat al Raionului Criș, asupra imobilului cu nr.top. 418/a/1 și asupra imobilului cu nr.top 417, înscrise în proprietatea tabulară a lui Weisz H., se intabulează dreptul de proprietate în favoarea Statului R., în folosința pe veci a Gospodăriei Agricole Colective „Zorile Noi” din . parcelei 418/a/2 înscrisă în CF nr.2293 Z. se intabulează dreptul de superficie pe foaia C, în favoarea Cooperativei de consum din Z., cu titlul de drept de atribuire.
Potrivit Hotărârii Consiliului de Miniștri nr.582/19.04.1952, se atribuie Gospodăriei Agricole Colective „Zorile Noi” din . situat în Z., nr.145, fost proprietatea lui Weiss H.. Astfel, în hotărâre se descrie imobilul ca fiind format din casă cu 17 încăperi, grajd, remiză, pivniță, magazie, însă nu se fac mențiuni cu privire la terenul aferent, ceea ce conduce la concluzia irefragabilă că terenul nu a fost atribuit Gospodăriei Agricole Colective „Zorile Noi” din . Hotărâre, a reținut prima instanță.
P. Raportul explicativ întocmit la lichidarea patrimoniului CAP Z., au fost preluate mai multe conturi ale cooperativei de către Societatea A. Z..
P. adresa nr.153/16.10.1958 se aduce la cunoștința Gospodăriei Agricole Colective „Zorii Noi” Z. faptul că, potrivit adresei nr.9529 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Raionului Criș, imobilul ocupat este trecut în proprietatea G.A.C. conform HCM nr.582/1952. Se confirmă astfel că Gospodăria Agricolă Colectivă „Zorile Noi” din . asupra imobilului reprezentând construcții, câtă vreme în HCM nr.582/1952 sunt descrise construcțiile, fără a se aminti despre suprafața de teren și care este întinderea terenului.
Instanța a reținut că reclamanta nu a avut niciodată un drept de proprietate asupra terenului de 3068 mp, nr.top.417, 418/a/1 Z., ci Gospodăria Agricolă Colectivă „Zorii Noi” Z. a avut drept de proprietate asupra construcțiilor, preluate apoi de reclamantă. Aceeași Gospodărie Agricolă Colectivă „Zorii Noi” Z. a avut drept de folosință pe veci asupra terenului nr.top. 418/a/1 și nr. top.417. În consecință, reclamanta avea posibilitatea de a solicita, în baza art.36 al.2 din Legea nr.18/1991, să i se atribuie în proprietate terenurile aferente construcțiilor.
P. decizia civilă nr.1288/19.10.2011, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, a fost respinsă irevocabil acțiunea formulată de reclamantă în baza art.29 și a art.36 din Legea nr.18/1991, prin care a solicitat să îi fie atribuită în proprietate suprafața de teren de 3068 mp din CF nr.2065 Z..
Reclamanta susține că în dosarul nr._ a fost în imposibilitate de a depune copia încheierii nr.283 din 26 martie 1963, prin care Gospodăria Agricolă Colectivă „Zorile Noi” din . terenul nr.top.417, 418/a/1 în folosință pe veci, din acest motiv fiind nevoită să promoveze prezenta acțiune. Instanța a constatat că reclamanta avea la dispoziție art.322 pct.5 Cod procedură civilă privind revizuirea unei hotărâri judecătorești.
Puterea (prezumția) de lucru judecat are un efect pozitiv ce se bazează pe regula că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Din această rațiune, pe calea acestei noi acțiuni, instanța nu va putea stabili o situație diferită asupra pretențiilor reclamantei, a reținut prima instanță.
Văzând însă că prin încheierea nr.283 din 26 martie 1963 Notariatului de Stat al raionului Criș, asupra imobilului cu nr. top. 418/a/1 și asupra imobilului cu nr. top 417 a fost intabulat dreptul de proprietate în favoarea Statului R. și folosința pe veci a Gospodăriei Agricole Colective „Zorile Noi” din . apreciat că rațiunea acestei atribuiri în folosință pe veci se menține și în continuare în favoarea reclamantei, care a preluat întreg patrimoniul GAC Z., fiind incidente dispozițiile art.693 și următoarele din noul Cod civil.
Împotriva sentinței civile nr.162/27.02.2013 au declarat apel reclamanta și pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A..
P. decizia civilă nr.113/28.01.2014, pronunțată în dosarul nr._, în rejudecare după casarea dispusă prin decizia civilă nr.1634/21.11.2013 a Curții de Apel Timișoara, Tribunalul A. a respins ca neîntemeiat apelul declarat de reclamanta Societatea A. SA Z. și a respins ca tardiv apelul pârâtului S. R..
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul A. a reținut, în privința apelului pârâtului, că sentința primei instanțe i-a fost comunicată la data de 18.04.2013, iar apelul a fost depus la Judecătoria Chișineu Criș la 07.05.2013, fiind tardiv formulat în raport cu art.284 C.pr.civ., care stabilește termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
În ceea ce privește apelul reclamantei, instanța a reținut că art.644 și art.645 cod civil prevăd că proprietatea bunurilor se dobândește și se transmite prin succesiune, prin legate, prin convenție și prin tradițiune. Proprietatea se mai dobândește prin accesiune sau încorporațiune, prin prescripție, prin lege și prin ocupațiune.
Așadar, legea constituie un mod de dobândire a proprietății, iar încheierea de carte funciară dată în baza legii a transferat în mod valabil Statului R. dreptul de proprietate asupra imobilului.
P. Hotărârea Consiliului de Miniștri nr.582/1952 pentru înzestrarea unor gospodării colective din patrimoniul statului s-a trecut în proprietatea fostei Gospodării Colective „Zorile Noi” Z. doar imobilul clădire și nicidecum terenul.
Faptul că Administrația Domeniului Statului București, Consiliul Județean A. și . adresele depuse la dosar de către reclamantă că „nu sunt deținătorii imobilului”, ori aspectul că Primăria Z. i-a comunicat notificarea formulată de către fostul proprietar tabular sau că a radiat uzufructul viager asupra clădirii sunt fără relevanță în speță și nu sunt de natură a înlătura dreptul de proprietate al Statului R..
Reclamantul invocă în susținerea acțiunii sale și dispozițiile art.480 și 481 Cod civil, însă acțiunea în revendicare este acea acțiune exercitată de proprietarul neposesor, ori reclamantul nu poate invoca în favoarea sa nici un temei legal pentru a i se recunoaște această calitate.
În apel, cu nerespectarea art.294 al.1 Cod procedură civilă, reclamantul invocă și dispozițiile art.36 al.2 din Legea nr.18/1991, text de lege, de altfel, fără vreo incidență în speță.
La fel de neîntemeiat se invocă și faptul că prima instanță nu a solicitat Comunei Z. procesul verbal de atribuire nr.113/1963, în condițiile în care dispozițiile art.1169 Cod civil obligă reclamantul să facă dovada susținerilor sale.
Pe de altă parte, din cuprinsul Hotărârii Consiliului de Miniștri nr.582/1952 și a încheierii de cartea funciară nr.283/1963 rezultă în mod clar că acest proces verbal se referă la atribuirea clădirilor.
În fine, susținerea privind inexistența autorității de lucru judecat este întemeiată, însă acest aspect nu este de natură a schimba hotărârea primei instanțe.
Împotriva deciziei civile nr.113/28.01.2014 a Tribunalului A. au declarat recurs în termenul legal reclamanta Societatea A. SA Z. și pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A..
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că art.644 și art.645 din noul Cod civil nu fac referire la dobândirea dreptului de proprietate asupra bunurilor, cum reține instanța de apel, ci se referă la „contracte de administrare a coproprietății și regulile aplicabile în cazul cotitularilor altor drepturi reale”.
Reclamanta a arătat că instanța de apel invocă legea ca mod de dobândire a proprietății, însă Hotărârea nr.582/1952 a Consiliului de Miniștri nu este o lege. În plus, din această hotărâre nu rezultă că nu i s-a acordat alături de construcții și terenul de sub acesta.
De asemenea, a arătat că în literatura de specialitate nu există unanimitate de păreri cu privire la cazurile în care legea constituie direct un mod de dobândire a unor drepturi reale.
Pe de altă parte, a arătat reclamanta, este important faptul că organele statului, centrale și locale, au arătat că nu sunt deținătoarele imobilului în litigiu.
Reclamanta a mai arătat că ea este cea care a soluționat, ca proprietară, cererea de retrocedare a imobilului, formulată de succesorii foștilor proprietari tabulari. Cererea formulată în baza Legii nr.10/2001 a fost respinsă, iar această soluție a rămas irevocabilă. În plus, la cererea sa, a fost radiat din cartea funciară dreptul de uzufruct al succesorilor proprietarului.
A mai arătat că este cea care a plătit impozitul atât pentru construcții, cât și pentru teren.
Reclamanta consideră că prin încheierea de carte funciară nr. 283/26.03.1963 a devenit proprietară pe vecie atât asupra construcțiilor, cât și asupra terenului de 3068 mp.
A mai arătat că această încheiere nu a putut fi prezentată în dosarul nr._, în care și-a întemeiat acțiunea pe Legea nr.18/1991, acțiunea fiind în final respinsă, fără însă ca hotărârile din acel dosar să poată fi invocate în prezentul dosar cu autoritate de lucru judecat.
În drept, reclamanta și-a întemeiat recursul pe art.304 pct.9 C.pr.civ.
În motivarea recursului pârâtului S. R., s-a criticat în primul rând excepția tardivității apelului reținută de Tribunalul A.. A arătat că înregistrarea apelului la 07.05.2013 a fost făcută în termenul legal de apel, întrucât data de 6 mai 2013 a fost o zi de sărbătoare legală, respectiv a doua zi de Paști (art.139 din Codul muncii).
În același sens a invocat și art.105 al.5 C.pr.civ.
Pe fond, precizând și că se impune rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, a arătat că reclamanta a dobândit în baza protocolului de predare-primire din 29.04.1992 de la fosta Cooperativa Agricolă de Producție Z. patrimoniul acesteia, reprezentând bunuri mobile și imobile.
Terenul în suprafață de 3068 mp se află în proprietatea Statului R., în rangul încheierii de carte funciară nr.283/1963.
Reclamanta își întemeiază acțiunea pe prevederile art.480 și 481 din vechiul Cod civil și art.36 pct.4 din Legea nr.7/1996, însă aceste texte de lege nu sunt de natură a justifica admiterea acțiunii.
Reclamanta nu a dobândit dreptul de superficie asupra suprafeței de 3068 mp teren intravilan, care se află în proprietatea statului în baza încheierii nr.283/1963, prin niciuna din modalitățile prevăzute de art.693 și următoarele din noul Cod civil.
În aceste condiții, nici solicitarea de rectificare a CF nr.2065 Z. nu se justifică.
În drept, a invocat art.304 pct.5 și 9 C.pr.civ.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art.306 al.2 C.pr.civ., față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Analizând cu prioritate recursul pârâtului în privința excepției tardivității apelului, Curtea constată că această excepție a fost în mod greșit reținută de Tribunalul A..
Într-adevăr, termenul de 15 zile de la comunicarea sentinței se împlinea la 06.05.2013, însă această zi a fost o sărbătoare legală, respectiv a doua zi de Paști.
În această situație se aplică art.101 al.5 C.pr.civ., termenul prelungindu-se „până la sfârșitul primei zile de lucru următoare”, în speță data de 07.05.2013, când de fapt a și fost înregistrat apelul pârâtului S. R. la Judecătoria Chișineu Criș.
P. urmare, apelul pârâtului fiind declarat în termenul legal, se impunea analiza pe fond a acestuia.
Curtea va casa decizia instanței de apel în parte, în privința respingerii apelului pârâtului S. R. ca tardiv, iar în baza art.312 al.61 C.pr.civ., va rejudeca apelul acestui pârât, trimiterea spre rejudecare la Tribunalul A. nemaifiind posibilă, întrucât s-a dispus deja o rejudecare prin decizia civilă nr.1634/21.11.2013 a Curții de Apel Timișoara.
Rejudecând pe fond apelul pârâtului Statului R., instanța constată că acesta este nefondat.
Pârâtul aduce critici hotărârii primei instanțe în ceea ce privește constatarea dreptului de superficie al reclamantei asupra terenului de 3068 mp și a autorizării intabulării acestui drept în cartea funciară nr._ Z., nr.top 417, 418/a/1.
Dreptul de superficie este acel drept real care conține o suprapunere de drepturi, respectiv dreptul de proprietate asupra construcțiilor aflate pe terenul proprietatea altei persoane, teren asupra căruia proprietarul construcției dobândește un drept de folosință.
În speță, Gospodăria Agricolă Colectivă „Zorile Noi”, a cărei continuatoare este reclamanta, a dobândit în baza Hotărârii Consiliului de Miniștri nr.582/1952 (fila 29 din dosarul de fond) „un imobil având una casă cu 17 încăperi, un grajd, o remiză, o pivniță, o magazie situate în . fost proprietatea Weisz H.”.
Ulterior, în baza Hotărârii Consiliului de Miniștri nr.582/1962, terenul din aceeași carte funciară a fost trecut din proprietatea lui Weisz H. în proprietatea Statului R. și „în folosința pe veci a Gospodăriei Agricole Colective „Zorile Noi” din .> Această modalitate de preluare a dreptului de proprietate, respectiv a celui de folosință de la fostul proprietar tabular rezultă din încheierea de carte funciară nr.283/1963 (fila 27 din dosarul de fond).
P. urmare, având în vedere HCM nr.582/1962, prin care antecesoarei reclamantei i s-a atribuit folosința pe veci a terenului, aceasta fiind deja proprietara construcțiilor de pe acest teren, prima instanță în mod corect a constatat dreptul de superficie al reclamantei și a dispus intabularea acestuia.
În ceea ce privește recursul reclamantei, care solicită recunoașterea dreptului său de proprietate și asupra terenului, Curtea constată că este nefondat.
În ceea ce privește temeiul juridic al hotărârii instanței de apel, respectiv art.644 și art.645 C.civ. nu sunt greșit invocate și fără legătură cu litigiul, cum susține reclamanta recurentă. Este vorba însă de vechiul Cod civil, cel din 1864, iar nu de noul Cod civil. În speță se aplică vechiul Cod civil, întrucât sunt vizate acte și fapte juridice anterioare intrării în vigoare a noului Cod civil.
Textele legale invocate reglementează (enumeră) modurile în care se dobândește proprietatea, iar una dintre aceste modalități este legea.
În mod corect a reținut instanța de apel că prin lege, mai exact prin HCM nr.582/1962, dreptul de proprietate în litigiu a fost atribuit Statului R., iar reclamanta a dobândit doar dreptul de folosință.
În cazul de față hotărârea Consiliului de Miniștri este asimilată unei legi, termenul de „lege” fiind folosit generic în Codul civil.
De altfel, însăși reclamanta (antecesoarea acesteia) a devenit proprietară asupra construcțiilor tot printr-o hotărâre a Consiliului de Miniștri nr.582/1952.
Din această hotărâre (nr.582/1952) rezultă însă în mod clar că i s-au atribuit în proprietate doar construcțiile, așa cum în mod clar rezultă și din următoarea hotărâre (nr.582/1962), precum și din încheierea de carte funciară nr.293/1963 că terenul a devenit proprietatea pârâtului S. R., în timp ce reclamanta a dobândit doar folosința.
P. urmare, reclamanta nu poate invoca și nu deține un titlu de proprietate asupra terenului, după cum nu poate invoca un motiv legal și temeinic prin care să înlăture dreptul de proprietate al statului.
Este lipsit de relevanță sub acest aspect faptul că reclamanta a soluționat notificarea formulată în baza Legii nr.10/2001 de succesorii fostului proprietar tabular, întrucât competența soluționării unor asemenea notificări revine deținătorilor imobilelor revendicate, care nu întotdeauna sunt și proprietari, ca în cazul de față.
Față de aceste considerente, în baza art.304 pct.5 și art.312 al.61 C.pr.civ., Curtea va admite recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. împotriva deciziei civile nr.113/28.01.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Va casa în parte hotărârea atacată și rejudecând, va respinge excepția tardivității apelului pârâtului, invocată de reclamantă.
Rejudecând pe fond, va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.162/27.02.2013, pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș în dosarul nr._ .
Va menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
În baza art.312 al.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Societatea A. SA Z. împotriva deciziei civile nr.113/28.01.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. împotriva deciziei civile nr.113/28.01.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Casează în parte hotărârea atacată și rejudecând, respinge excepția tardivității apelului pârâtului, invocată de reclamantă.
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.162/27.02.2013, pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș în dosarul nr._ .
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A. SA Z. împotriva deciziei civile nr.113/28.01.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 mai 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
F. Ș. G. O. RUJIȚA R.
Grefier,
M. M.
Red.RR/16.05.2014
Tehnored.MM/2 ex/05.06.2014
Instanță fond: Judecătoria Chișineu Criș – jud.N. I.
Inst.apel: Tribunalul A. – jud.M. A., T. B.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 67/2014. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 3418/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
