Pretenţii. Decizia nr. 163/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 163/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 163/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 163
Ședința publică din 18 noiembrie 2014
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta . administrator judiciar Licev G. S. Reșița împotriva sentinței civile nr. 649/26.05.2014 pronunțată de Tribunalul C.-S. – Secția I Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții S. R. prin M. Finanțelor P., C. L. Reșița, P. M. Reșița și C. S. G. Reșița, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat pentru reclamanta apelantă . administrator judiciar Licev G. S. Reșița, av. C. – C. R. și pentru pârâții intimați C. L. Reșița și P. M. Reșița, c.j. C. S., lipsă pârâții intimați S. R. prin M. Finanțelor P. și C. S. G. Reșița.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul reclamantei apelante a solicitat admiterea apelului, modificarea în parte a hotărârii apelate, cu consecința respingerii excepției prescripției dreptului la acțiunea și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată, arătând că în mod greșit prima instanță a reținut că dreptul la acțiune al reclamantei a început să curgă în iulie 1998 când a avut loc recepția lucrărilor executate, însă procesul-verbal de recepție al lucrărilor executate nu reprezintă un proces-verbal de predare – primire a lucrării către un alt beneficiar, reclamanta fiind încredințată că este proprietara investiției executate, iar A.S. G. având calitatea de chiriaș.
De asemenea, se mai arată că la data de 03.07.2002 reclamanta a luat la cunoștință de faptul că nu este proprietara construcțiilor, astfel că în raport de această dată, se impune respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune.
Reprezentantul pârâților intimați a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii apelate ca temeinică și legală, arătând că în mod corect s-a reținut că dreptul la acțiune al reclamantei este prescris, iar cu privire la dreptul de proprietate al reclamantei asupra construcțiilor, arată că și acest aspect a fost tranșat de instanțele de judecată, în sensul că aceasta nu a fost proprietara construcțiilor, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față constată:
P. sentința civilă nr. 696/26.05.2014, Tribunalul C.-S. – Secția I Civilă a respins excepția inadmisibilității acțiunii și autorității de lucru judecat dar a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții Municipiul Reșița prin Primar și C. L. al municipiului Reșița și a respins pentru acest motiv acțiunea formulată de reclamanta .>
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că P. acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S. la data de 18.02.2005, sub nr._, reclamanta . chemat în judecată pârâții S. R., reprezentat prin M. Finanțelor P., Municipiul Reșița, reprezentat prin Primar, C. L. al M. Reșița și C. S. G., solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să constate că sunt justificate pretențiile bănești în sumă de 13._ lei, reprezentând 6._ lei amenajare stadion principal, 4._ complex deservire (VIP), 1._ lei modernizare grup administrativ vechi, 1._ lei garaje,_ lei modernizare sediu administrativ; să oblige pârâții la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art.274 Cod procedură civilă.
În fapt, a arătat că . I.J.C.M. C.-S.) a executat următoarele lucrări: amenajare stadion principal, complex deservire (VIP), modernizare grup administrativ vechi, garaje, modernizare sediu administrativ, situate în Reșița, ., pentru care s-a considerat proprietar, sens în care s-a introdus acțiune în constatarea dreptului de superficie.
. revendicat dreptul de proprietate asupra acestor construcții de la S. R. reprezentat prin P. M. Reșița, dar prin sentința civilă nr.6049/3.12.2001, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr.4200/2001, sentință confirmată în apel de Tribunalul C.-S. și în recurs, s-a stabilit că . avut calitatea de antreprenor general al construcțiilor, iar proprietatea construcțiilor revine proprietarului terenului care este S. R., conform prevederilor art.494 Cod civil.
În baza proiectului de execuție, aceste construcții au fost edificate de către antecesoarea reclamantei – I.J.C.M. C.-S., cu materiale proprii, având și calitatea de beneficiară a lucrării după cum se arată în Proiectul nr. 1093/1976, întocmit de Institutul de Proiectare Județean C.-S..
Terenul pe care au fost amplasate construcțiile reclamantei ce alcătuiesc Baza Sportivă G. este proprietatea Statului R., teren ce a fost preluat de la persoane fizice prin Decizia nr. 53/13.02.1978, emisă de C. Popular al Județului C.-S., în suprafață de 37.619 mp, preluarea fiind solicitată în vederea constituirii Bazei S. G., în Reșița, Complex II L. Bârzavei. Lucrările au fost executate în baza Autorizației pentru executare lucrări nr.36/7.11.1977.
Toate aceste construcții au fost executate în timp de către societatea reclamantă în regie proprie, iar finalizarea lor a avut loc la data de 15.07.1998, respectiv 20.07.1998, după cum se arată în procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor: procesul-verbal nr.12/15.07.1998, nr.13/15.07.1998, nr. 14/15.07.1998 și nr.17/20.07.1998, procese verbale însoțite de devizele generale cu privire la situația lucrărilor executate. În acest sens, a anexat devize analitice, procese verbale de recepție din anii 1992 - 1995, precum și proiectul 131/1995 privind conducta de racord, branșament și post reglare măsurare la Grupul social și cantină, documentațiile tehnice privind racordarea la conducta de gaze naturale, avizul . instalația și conducta de apă canal, din care rezultă că toate lucrările au fost realizate în timp în regie proprie.
În cazul în care proprietarul construcțiilor va rămâne S. R. reprezentat prin M. Finanțelor P. sau Municipiul Reșița, reclamanta solicită obligarea acestora la despăgubiri civile.
În drept, a invocat dispozițiile art.1,969,1073 Cod civil, art.43 Cod comercial, art.274 Cod procedură civilă.
În cauză a formulat întâmpinare pârâtul Municipiul Reșița prin primar, solicitând în principal respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca nefondată.
Pârâtul Municipiul Reșița a invocat excepția insuficientei timbrări a acțiunii deduse judecății, excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, raportat la momentul efectuării lucrărilor, precum și la momentul când a cunoscut sau putea să cunoască pe cel în beneficiul căruia s-ar fi realizat.
A arătat că lucrările ce se susțin a fi efectuate de antecesoarea reclamantei s-au realizat între anii 1978-1990 de I.J.C.M. antreprenor în beneficiul statului, așa cum rezultă din procesul-verbal de recepție, astfel că, raportat la momentul introducerii prezentei acțiuni, în cazul neplății acestor lucrări, a fost depășit cu mult termenul de prescripție de 3 ani în care se putea formula o eventuală acțiune.
Pentru lucrările ulterioare anului 1990, prin raportare la soluția dată în cazul acțiunii în constatarea dreptului de proprietate asupra bazei sportive în litigiu, formulată la instanță de către . care a făcut obiectul dosarului nr.6049/2001 al Judecătoriei Reșița, acțiune respinsă definitiv și irevocabil prin exercitarea căilor legale de atac, nici din acest punct de vedere nu se mai poate discuta de admisibilitatea acțiunii, fiind depășit și în acest caz termenul de prescripție.
De asemenea, a arătat că acțiunea este inadmisibilă și pentru că în cauză există autoritate de lucru judecat în ceea ce privește justețea pretențiilor reclamantei.
Totodată, ținând seama că pe rolul Tribunalului C.-S. se află un litigiu, ce face obiectul dosarului nr.3593/2004, prin soluționarea căruia urmează a se determina proprietarul Bazei sportive G. Reșița, se impune, în temeiul art.244 alin.1, pct.1 Cod procedură civilă, suspendarea judecării prezentei cauze, soarta sa atârnând de existența dreptului ce face obiectul unei alte judecăți.
În privința naturii litigiului dedus judecații, consideră că aceasta este una de natură civilă, acțiunea fiind mai degrabă întemeiată pe principiul îmbogățirii fără just temei, neputându-se reține existența unor relații contractuale comerciale asupra unui obiect de comerț (spațiu comercial). Este motivul pentru care pârâtul a apreciat că procedura de conciliere directă prealabilă, specifică litigiilor comerciale, nu este incidentă în speță.
În cauză a formulat precizare de acțiune reclamanta . că a chemat în principal în judecată S. R. reprezentat prin M. Finanțelor, care este proprietar tabular asupra construcțiilor și terenului, și M. Reșița reprezentat prin primar, care deține proprietatea privată asupra acestui imobil, C. L. Reșița care are intabulat în Cartea Funciară administrarea operativă asupra terenului și în subsidiar a chemat în judecată și C. S. G., în cazul admiterii acțiunii de stabilire a dreptului de proprietate, proces care este pe rolul Tribunalului C.-S. sub nr.3593/2004, având în vedere următoarele aspecte:
. fost înființată în baza Legii nr.15/1990, prin Decizia Prefecturii nr.45/18.02.1991, prin preluarea activului și pasivului de la I.J.C.M.C.-S.. În cadrul masei patrimoniale era inclusă la momentul respectiv și Baza Sportivă G., bază ce nu era finalizată din punct de vedere al construcției. Preluând-o, . continuat construcția acesteia până în anul 1998, când au fost încheiate procesele verbale de recepție finală nr. 12/15.07.1998, 13/15.07.1998, 14/15.07.1998, 17/20.07.1998, fiind ulterior declarate pentru impozitare.
În tot acest răstimp societatea reclamantă s-a manifestat ca un adevărat proprietar, construind și investind în această bază fără nici un fel de imixtiune din partea altor persoane sau a Statului R..
De asemenea, după încheierea proceselor verbale de recepție și a declarației pentru impunere societatea reclamantă a demarat în anul 2001 acțiune în vederea constatării dreptului de superficie, și anume drept de proprietate pe construcții și drept de folosință asupra terenului, în vederea intabulării în cartea funciară, acțiune ce a format obiectul dosarului nr.4200/2001, aflat pe rolul Judecătoriei Reșița. P. sentința nr.6049/03.12.2001 a fost respinsă acțiunea societății reclamante, reținându-se totodată că aceasta a fost doar antreprenorul general al acestor lucrări și nu a făcut dovada dreptului de proprietate. P. această sentință s-a reținut că . I.J.C.M.C.-S.) a construit în baza unei autorizații emisă la solicitarea Asociației Sportive G. din Reșița, asociație care în anul obținerii acestei autorizații nr. 36/S/7.11.1977 se afla în subordinea Sindicatului Oamenilor Muncii din I.J.C.M. C.-S., iar proprietar al acestei construcții este S. R. prin aplicabilitatea art.494 Cod civil.
P. sentința civilă nr.5071/30.10.2003, s-a stabilit că proprietarul acestor construcții este C. S. G.. Sentința a fost atacată cu apel, iar dosarul cauzei a fost trimis spre rejudecare la Tribunalul C.-S., proces care se află în continuare pe rolul instanței menționate, și anume nr.3593/2004.
Toate materialele de construcții au fost fie realizate de societatea reclamantă în regie proprie, fie procurate și puse în manoperă de ..J.C.M.C.-S.), iar în baza literaturii de specialitate acestea rămân în proprietatea constructorului (antreprenorului – . la terminarea lucrării, ele urmând a fi achitate de către beneficiarul lucrării. Tot conform literaturii juridice, în situația în care materialul procurat de antreprenor este elementul esențial al contractului, depășind valoarea muncii prestate, operația juridică trebuie calificată ca fiind vânzarea unui lucru viitor. În ambele situații trebuie achitată contravaloare materialelor și a muncii prestate de către antreprenor, într-o situație contrară aflându-ne în situația unei îmbogățiri fără justă cauză, incidente fiind însă prevederile art.494 Cod civil.
În apărare, pârâții Municipiul Reșița și C. L. al M. Reșița prin primar au invocat excepții de fond, care vor fi analizate cu prioritate în condițiile art.137 Cod procedură civilă.
Astfel, pârâții au invocat inadmisibilitatea acțiunii reclamantei întrucât a intervenit prescripția extinctivă și în cauză există și autoritate de lucru judecat.
Pe cale de consecință, excepția de inadmisibilitate nu este invocată de pârâți de sine stătător, ci prin prisma celorlalte două excepții.
În ce privește excepția autorității de lucru judecat, raportat la sentința civilă nr.6049/3.12.2001, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr.4200/2001, urmează a fi respinsă întrucât nu este întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză, reglementată de art.1201 Cod civil.
Pârâții au invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție ce urmează a fi admisă pe considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Pretențiile reclamantei reprezintă contravaloarea construcțiilor executate și modernizate în perioada 1976-1998, constând în amenajare stadion principal, complex deservire (VIP), modernizare grup administrativ vechi, garaje, modernizare sediu administrativ, situate în Reșița, ..
În considerentele sentinței civile nr.6049/2001, pronunțată de Judecătoria Reșița și invocată de reclamantă, se reține că „reclamanta a avut calitatea de antreprenor general al construcțiilor revendicate, construcțiile realizându-se la solicitarea Asociației Sportive G. din Reșița în urma obținerii de către aceasta a avizului favorabil din partea fostului comitet executiv al Consiliului Popular Județean C.-S.”.
Dreptul la acțiune al reclamantei pentru solicitarea pretențiilor care fac obiectul prezentei cauze a început să curgă în iulie 1998, când a avut loc recepția lucrărilor executate.
P. raportare la dispozițiile art.3 coroborat cu art.7 din Decretul Lege nr.167/1958, urmează a fi admisă excepția prescripției dreptului la acțiune.
De altfel și pe fondul cauzei, reclamanta nu este îndreptățită la pretențiile pe care le solicită, întrucât între părți nu a fost încheiat un contract de antrepriză.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamanta . administrator judiciar Licev G. S. solicitând modificarea ei în parte, în sensul respingerii excepției prescripției și al admiterii acțiunii sale astfel cum a fost formulată și precizată. A solicitat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Apelul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 274, 284, 296, 297 Cod pr. civ., art. 1, 969, 1073 Cod civil, art. 43 Cod comercial iar în fapt pe mai multe argumente de nelegalitate.
S-a susținut în acest sens că reclamanta (fostă I.J.C.M. C.-S.) a executat în timp anterior anului 1989 o . lucrări (amenajare stadion principal, complex deservire VIP, modernizare grup administrativ, garaje, modernizare sediu administrativ) situate în municipiului Reșița, ..
Deși reclamanta a revendicat proprietatea asupra acestor construcții, prin sentința civilă nr. 6049/3.12.2001 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr. 4200/2001 (rămasă definitivă și irevocabilă ca atare în căile de atac) s-a stabilit că ea a avut doar calitatea de antreprenor general al construcțiilor, proprietarul acestora fiind statul român, conform art. 494 Cod civil.
Conform evidențelor contabile ale antecesoarei în drepturi a reclamantei rezultă că I.J.C.M. C.-S. a edificat construcțiile din fonduri proprii, având și calitatea de beneficiară a lucrării, conform Proiectului nr. 1093/1976 întocmit de Institutul de Proiectare C.-S. și Autorizației pentru executare de lucrări nr. 36/7.11.1977.
Lucrările au fost finalizate la data de 15.07.1998, respectiv 20.07.1998 când s-a încheiat procesul-verbal de recepție la terminarea lor, ulterior ele fiind luate ca atare în evidența fiscului, pentru impozitare.
Tot timpul societatea reclamantă s-a comportat ca adevărată proprietară, beneficiara lucrărilor fiind Asociația Sportivă G. Reșița care, până în 1990, n-a avut personalitate juridică, fiind în subordinea Sindicatului Oamenilor Muncii din I.J.C.M.
În 1990 această societate a dobândit personalitate juridică, transformându-se în C. S. G. Reșița care a introdus o acțiune în justiție pentru constatarea dreptului său de proprietate, proces care însă nu s-a finalizat.
Considerând că acțiunea sa era justificată, reclamanta apreciază că ea putea fi admisă conform evaluărilor făcute de specialiști.
În opinia reclamantei acțiunea sa nu putea fi considerată prescrisă pentru mai multe considerente.
În primul rând, procesul-verbal de recepție a lucrărilor executate încheiat sub nr. 14/15.07.1998 nu reprezintă un proces-verbal de primire a lucrării de către un alt beneficiar, reclamanta fiind convinsă că este beneficiarul investiției câtă vreme Asociația Sportivă G. Reșița nu avea personalitate juridică proprie și avea calitatea de chiriașă conform contractului nr. 747/12.03.1996.
Atribuirea bazei sportive în folosință gratuită către această asociație de către primărie este o nelegalitate din moment ce construcțiile sunt bunul altuia (al reclamantei).
În al doilea rând, reclamanta a aflat că nu poate fi considerată proprietara clădirilor cel mai devreme la data de 3.07.2002 când a rămas definitivă în apel hotărârea prin care i s-a respins acțiunea în constatarea dreptului său de superficie .
În raport de această dată, rezultă că înregistrarea ei la instanță, s-a făcut cu respectarea termenului legal de prescripție ceea ce impune modificarea sentinței apelate în sensul admiterii în tot a acțiunii reclamantei.
În al treilea rând, câtă vreme pe lista creditorilor întocmită în procedura falimentului societatea reclamantă, Municipiul Reșița figurează cu credite datorate chiar și pentru modernizarea Grupului Administrativ A.S. G., rezultă că însuși acest pârât îi recunoaște calitatea de proprietară a construcțiilor, ceea ce e de natură să întrerupă cursul prescripției.
În susținerea apelului au fost depuse acte referitoare la lucrările efectuate de reclamantă, a căror contravaloare este solicitată în acest dosar, precum și copiile hotărârilor judecătorești la care ea s-a referit.
P. întâmpinarea formulată în cauză, instituțiile intimate au solicitat respingerea ca nefondat a apelului reclamantei considerând că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii în cauză și, la rândul lor, au depus copiile actelor care au servit intabulării în CF, în 2001 a dreptului lor de proprietate asupra construcțiilor.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, potrivit efectului devolutiv al apelului, sub toate aspectele temeiniciei și legalității și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că apelul declarat în cauză este nefondat.
Rezultă astfel că prin acțiunea sa, înregistrată la Tribunalul C.-S. la data de 18.02.2005, reclamanta . solicitat obligarea pârâților Municipiul Reșița, C. L. al municipiului Reșița și C. S. G. Reșița la plata contravalorii lucrărilor efectuate de ea în timp și care au fost finalizate la datele de 15.07.1988 și 20.07.1988, conform proceselor verbale de recepție.
A susținut că în raport de reprezentarea pe care a avut-o asupra calității sale de proprietară a construcțiilor la momentul recepției lucrărilor dar și în raport cu data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 6094/3.12.2001 (prin care i s-a respins acțiunea în constatarea dreptului său de superficie asupra imobilului), acțiunea sa în pretenții trebuie considerată actuală iar nu prescrisă.
Analizând această susținere în contextul probelor de la dosar, Curtea - la fel ca și instanța de fond – constată că această afirmație este neîntemeiată.
Astfel, chiar dacă reclamanta susține că a cunoscut, cel mai devreme, la data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 6094/3.12.2001 a Judecătoriei Reșița (când prin decizia civilă nr. 364/3.07.2002 a Tribunalului C.-S. s-a confirmat această sentință prin care acțiunea reclamantei pentru constatarea dreptului său de superficie a fost respinsă) – iar nu la 15.07.1998 și 20.07.1998 când s-au încheiat procesele-verbale de recepție la terminarea lucrărilor – se constată că negarea publică a dreptului său a fost făcută mult mai devreme.
În concret, astfel cum rezultă din Încheierea de CF nr. 1720/19.04.2001, la această dată judecătorul de carte funciară a dispus înscrierea construcțiilor (a căror contravaloare o solicită reclamanta) în CF 1870 Cîlnic și 1105 Cîlnic, în favoarea Statului român ca proprietar și a Consiliului L. al municipiului Reșița ca titular al dreptului de administrare operativă directă (recunoscut în doctrină și jurisprudență ca un drept real imperfect, respectiv lipsit doar de prerogativa dispoziției juridice).
Înscrierea în CF a titularilor acestor drepturi reale a avut ca efect și opozabilitatea ei față de terți (cum este și cazul societății reclamante).
P. urmare, de la acel moment, reclamanta putea și – cu un minim de diligențe în urmărirea interesului său – trebuia să-și valorifice, cu respectarea termenului general de prescripție de trei ani prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul 167/1958, drepturile sale de creanță rezultate din edificarea construcțiilor.
Cum acțiunea sa în acest sens a fost înregistrată la instanță abia la data de 18.02.2005, rezultă că dreptul său la acțiune era prescris la acel moment.
Curtea va constata că în cauză nu s-a dovedit niciun motiv de suspendare și – mai ales – de întrerupere a prescripției, respectiv faptul că societatea în nume și în folos propriu ar fi avut posesia lucrărilor în tot acest interval (asimilabilă, conform art. 16 lit. a din Decretul 167/1958 unei recunoașteri tacite a dreptului său).
În egală măsură, cererea introdusă de ea în 2001 pentru constatarea dreptului său de superficie nu a avut efect întreruptiv de prescripție în sensul art. 16 lit. b din același decret pentru că cererea sa a fost respinsă, ceea ce, potrivit art. 16 alin. ultim din decretul menționat, anihilează un asemenea efect.
Curtea va reține că nici faptul de a-i fi solicitat de către instituțiile pârâte în procedura falimentului (în care ea se află în prezent) impozite restante pentru lucrările efectuate nu este apt a întrerupe prescripția, pe de o parte pentru că impozitele se datorează și pentru folosința în acea perioadă a bunurilor - iar nu numai pentru deținerea lor ca proprietari - iar, pe de altă parte, pentru că o astfel de pretenție a pârâților nu echivalează cu o recunoaștere tacită a dreptului de proprietate al reclamantei, dovedit fiind că, urmare a contestării permanente a acestei calități, instanța de judecată a stabilit, cu putere de lucru judecat, că ea nu a avut niciodată o altă calitate în raport cu lucrările în discuție decât pe aceea de antreprenor general al lor.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază ca fiind legală și temeinică sentința civilă nr. 694/26.05.2014 pronunțată de Tribunalul C.-S. – Secția I Civilă, motiv pentru care va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva acesteia.
Luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta . administrator judiciar Licev G. S. Reșița împotriva sentinței civile nr. 649/26.05.2014 pronunțată de Tribunalul C.-S. – Secția I Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții S. R. prin M. Finanțelor P., C. L. Reșița, P. M. Reșița și C. S. G. Reșița.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 18 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
M. L. D. C. I. P.
Red. D.C./20.11.2014
Tehnored. I.P. 8 ex./09.12.2014/6 . instanță: Tribunalul C.-S., jud. R. L. M.
PREZENTA SE COMUNICĂ:
reclam. apelantă - . administrator judiciar Licev G. S.
cu sediul procedural ales în Reșița, ., .
- Reșița, ., jud. C.-S.
pârâți intimați - S. R. prin M. Finanțelor P. București,
., Sector 5
- C. L. Reșița, județul C.-S.
- P. M. Reșița, -„-
- C. S. G. Reșița, ./A
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 28/2014. Curtea de Apel... | Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 883/2014.... → |
|---|
